2rac-113/24 — decăderea din drepturile asupra mărcii
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- decăderea din drepturile asupra mărcii
- Temei legal
- Sarcina probei privind utilizarea efectiva a marcii in litigiile ce vizeaza decaderea din drepturile asupra acesteia
2rac-113/24 — decăderea din drepturile asupra mărcii (Curtea Supremă de Justiție, 2025)
Î N C H E I E R E
privind inadmisibilitatea recursului
în cauza civilă
USA PRO IP Limited împotriva Montfort Services Sdn. Bhd., intervenient
accesoriu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
(decăderea din drepturile asupra mărcii)
împotriva deciziei din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău
(Dosarul nr. 2rac-113/24
NR. PIGD 2-22106762-01-2rac-19062024)
Sarcina probei privind utilizarea efectivă a mărcii în litigiile ce vizează decăderea din
drepturile asupra acesteia.
Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. S. Cușnir)
Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, V. Cotorobai, V. Mihaila)
3 decembrie 2025
Textul corespunde originalului
Examinând în lipsa părților, recursul declarat de avocatul Dragoș
Chetraru, în interesele USA PRO IP Limited,
Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din:
Stela Procopciuc, Președinte,
Ion Munteanu,
Gheorghe Stratulat, judecători
constată următoarele:
ÎN FAPT
La 22 iulie 2022, avocatul Dragoș Chetraru, în interesele USA PRO IP
Limited a depus o cererea de chemare în judecată împotriva Montfort Services
Sdn. Bhd., intervenient accesoriu Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală
cu privire la decăderea din drepturile asupra mărcii.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a indicat că, marca
națională nr. 27746 „USAPRO”, înregistrată la 25 octombrie 2015 pe numele
companiei Montfort Services Sdn. Bhd. pentru produsele din clasele 18, 25 și 28
CIPS, nu a fost utilizată efectiv în Republica Moldova în perioada de 5 ani anterior
depunerii acțiunii (22.07.2016–22.07.2022).
În temeiul art. 20 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 38/2008, titularul poate fi
decăzut din drepturi dacă marca nu a fost folosită efectiv, fără motive justificate,
timp de 5 ani consecutivi. Iar conform art. 20 alin. (11) din aceeași lege, sarcina
probei utilizării revine titularului mărcii.
Prin urmare, reclamantul solicită decăderea companiei Montfort Services
Sdn. Bhd. din drepturile asupra mărcii nr. 27746, pe teritoriul Republicii Moldova
în privința produselor din clasele 18, 25, 28.
POZIȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin hotărârea din 15 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
acțiunea a fost respinsă.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE APEL
La 27 iunie 2023, avocatul Dragoș Chetraru, în interesele USA PRO IP
Limited a depus o cerere de apel împotriva hotărârii din 15 iunie 2023 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care a solicitat casarea acesteia și
emiterea unei hotărâri prin care acțiunea să fie admisă integral.
1
POZIȚIA INSTANȚEI DE APEL
Prin decizia din 21 februarie 2024 a Curții de Apel Chișinău, cererea de apel
depusă de avocatul Dragoș Chetraru, în interesele USA PRO IP Limited, a fost
respinsă, fiind menținută hotărârea din 15 iunie 2023 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru.
În motivarea deciziei, Curtea de Apel Chișinău a reținut că, decăderea din
drepturi asupra mărcii este o procedură specială, se impune concluzia că,
decăderea din drepturi asupra mărcii din motivul neutilizării efective în decursul
unei perioade neîntrerupte de cel puțin 5 ani, implică participarea tuturor
persoanelor interesate, astfel, deși USA PRO IP Limited solicită decăderea
titularului compania Montfort Services Sdn. Bhd., din drepturile asupra mărcii
naționale USAPRO nr. 27746 din 27.06.2014, instanței de judecată nu au fost
prezentate probe pentru a demonstra neutilizarea mărcii a cărei decădere se
solicită.
Sub acest aspect instanța de apel a reținut că, având la bază principiul
dobândirii cu bună credință a dreptului de proprietate, prevăzut de art. 523 din
Codul civil, buna credință trebuie să subziste până în momentul depunerii cererii
de înregistrare a dreptului, ceea ce înseamnă că reclamantul-apelant USA PRO IP
Limited urma să aibă un rol activ în prezentarea probelor privind neutilizarea
mărcii a cărei decădere se solicită, în ipostaza în care, în contradictoriu, conform
prevederilor legale, titularului mărcii îi revine sarcina prezentării probelor privind
utilizarea efectivă a mărcii.
EXERCITAREA CĂII DE ATAC ÎN ORDINE DE RECURS
La 19 iunie 2024, avocatul Dragoș Chetraru, în interesele USA PRO IP
Limited a declarat recurs împotriva deciziei din 21 februarie 2024 a Curții de Apel
Chișinău prin care a solicitat casarea acesteia și a hotărârii din 15 iunie 2023, cu
pronunțarea unei hotărâri noi prin care acțiunea să fie admisă integral.
În motivarea recursului, recurentul a susținut că instanța de apel, la fel ca
prima instanță, a interpretat și aplicat eronat normele legale privind sarcina
probațiunii în asemenea tipuri de litigii. Mai exact, a fost aplicată o lege care nu
trebuia aplicată: în locul art. 20 alin. (11) din Legea nr. 38 din 29 februarie 2008
privind protecția mărcilor, care prevede expres că sarcina prezentării probelor
privind utilizarea efectivă a mărcii revine titularului mărcii, instanța de apel,
împreună cu prima instanță, a aplicat prevederile art. 118 alin. (1) din Codul de
procedură civilă, și doar prima sintagmă a acestuia, fără a lua în considerare
excepțiile prevăzute de norma respectivă.
Recurentul invocă faptul că o asemenea interpretare și aplicare a normelor
de drept contravine jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție, făcând
2
trimitere la decizia nr. 2rac-12/22 din 15 iunie 2022. Prin admiterea recursului s-
ar consolida jurisprudența CSJ în litigiile privind decăderea din dreptul asupra
mărcii pe temeiul neutilizării.
În acest sens, recurentul a invocat art. 432 alin. (1) lit. a), b) și e) din Codul
de procedură civilă.
Prin referința depusă, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală a lăsat
la discreția Curții Supreme de Justiție admiterea sau respingerea cererii de recurs.
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
Art. 429 din Codul de procedură civilă:
„(1) Pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate de curțile de apel în calitatea lor de
instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de curțile de apel.”
Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă:
,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei
integrale, dacă legea nu prevede altfel.”
Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă:
„Recursul este admis dacă:
a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a
Curții Supreme de Justiție;
b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții
Supreme de Justiție;
c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un
apel depus în termen;
d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces;
e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea
vădit nerezonabilă a probelor;
f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea
competenței jurisdicționale.
Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost
invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”
Art. 433 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă:
„(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care:
a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1);
a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția
cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);
b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434;
c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;
d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat;
e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru
dezvoltarea jurisprudenței;
f) recursul este vădit neîntemeiat.
(2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil
în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”
Art. 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă:
3
„(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433,
completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară
recursul inadmisibil.
(2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei,
motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme
de Justiție și se expediază părților.”
MOTIVAREA INSTANȚEI
Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs reține că
dispozitivul deciziei instanței de apel a fost pronunțat la 21 februarie 2024 (f.d.
94).
Din materialele cauzei rezultă că decizia motivată a instanței de apel a fost
expediată participanților la proces la data de 3 mai 2024 (f.d. 104). Prin urmare,
recursul declarat la 19 iunie 2024 este considerat depus în termenul stabilit de art.
434 din Codul de procedură civilă.
A. Principii generale.
În primul rând, după cum a fost expus, deja, în jurisprudența Curții Supreme
de Justiție (încheierea nr. 2ra-883/24, §61), temeiurile stabilire la art. 432 alin. (1)
lit. a) și art. 432 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă nu pot fi invocate
simultan, deoarece ele se exclud reciproc. În aceeași încheiere (2ra-883/24, §62-
70), Curtea Supremă de Justiție a explicat aplicabilitatea temeiului de recurs
prevăzut la art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă).
Chiar dacă în cererea sa de recurs, recurentul a invocat în calitate de temei
art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă - hotărârea sau decizia este
arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a
probelor, instanța de recurs este în drept să recalifice temeiul de recurs dacă din
argumentele recursului este justificat un alt temei (decizia nr. 2ra-188/25, §57).
În jurisprudența sa (decizia nr. 2rac-32/23, §48, decizia nr. 2ra-489/23, §51,
decizia nr. 2ra-188/25, §48), Curtea Supremă de Justiție a tranșat deja faptul că
lacunele în probatoriu nu pot fi înlocuite cu presupuneri referitoare la conținutul și
întinderea drepturilor și obligațiilor într-un raport juridic. Astfel, hotărârea
judecătorească nu poate fi întemeiată pe simple presupuneri ci doar pe probe.
B. Aplicarea principiilor generale în prezenta cauză.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, în prezenta
cauză, instanța de recurs este chemată să dezlege problema sarcinii probei privind
utilizarea efectivă a mărcii în litigiile ce vizează decăderea din drepturile asupra
acesteia.
Instanța de recurs consemnează că legea procesual civilă consacră
principiul general după care orice hotărâre judecătorească trebuie să fie motivată
4
și să reprezinte premisa pentru soluția din dispozitiv. Aceasta dispoziție este dictată
atât în interesul unei bune administrări a justiției și încrederii ce trebuie să inspire
justițiabililor, cât și pentru a se da instanțelor superioare posibilitatea de a controla
judecata primelor instanțe.
Pentru a respecta acest principiu, judecătorii de fond trebuie să motiveze
temeinic convingerea lor, indicând atât faptele și motivele de drept care au stat la
baza acesteia, cât și dovezile care le-au susținut. De asemenea, aceștia trebuie să
răspundă la argumentele esențiale ale părților.
Conform art. 373 Cod de procedură civilă, apelul determină o nouă judecată
în fond asupra cauzei, atât sub aspectul faptelor, cât și al dreptului, în limitele
criticilor formulate. Instanța de apel este obligată să verifice circumstanțele
stabilite în prima instanță, probele administrate și eventualele probe suplimentare
depuse în apel, pronunțând o soluție motivată în raport cu criticile din apel.
Examinând materialele cauzei, Curtea constată că, instanța de apel s-a
limitat la preluarea și reiterarea, în esență, a concluziilor și argumentelor deja
expuse de prima instanță, fără a formula o apreciere proprie asupra criticilor
formulate de apelant, în raport cu cadrul legal aplicabil și probele administrate în
cauză.
Instanțele inferioare și-au fundamentat soluțiile exclusiv pe concluzia că
reclamanta nu ar fi prezentat probe privind neutilizarea mărcii, evitând analiza
problemei juridice centrale, aplicabilitatea art. 20 alin. (11) din Legea nr. 38/2008
și, implicit, sarcina probei privind utilizarea efectivă a mărcii.
Recurentul a demonstrat că instanțele au aplicat în mod eronat art. 118 din
Codul de procedură civilă, ignorând norma specială din art. 20 alin. (11) al Legii
privind protecția mărcilor, care stabilește expres că titularul mărcii este cel obligat
să prezinte probe de utilizare efectivă.
În decizia de inadmisibilitate a sesizării nr. 197g/2018, privind excepția de
neconstituționalitate a articolelor 14 alin. (1) și 20 alin. (1) lit. (a) din Legea privind
protecția mărcilor (decăderea din drepturile asupra mărcii, în cazul neutilizării
acesteia de către titularul ei), din 10 octombrie 2018, § 32, Curtea Constituțională
a menționat că înregistrarea unei mărci poate fi anulată dacă aceasta nu a fost
utilizată pe parcursul unei perioade relativ mari de timp și numai dacă cel interesat
nu justifică motivele lipsei sale de acțiune.
Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că, în litigiile
privind decăderea din drepturi pe motivul neutilizării, sarcina prezentării probelor
privind utilizarea efectivă a mărcii revine titularului mărcii. Această normă însă,
nu degrevează reclamanții în litigiile privind decăderea din drepturi care au un
interes real în decăderea mărcii pentru a dovedi neutilizarea efectivă a mărcii, în
special în situațiile în care categoria dată de litigii se examinează în lipsa pârâtului.
5
Or, în aceste cazuri instanța nu poate admite acțiunea doar pentru faptul că
reclamantul a invocat în cerere faptul că norma specială îl degrevează de
probațiune.
Plenul Curții Supreme de Justiție, prin Hotărârea nr. 1 din 06.02.2017, §70,
a enumerat o serie de mijloace de probă pertinente pentru demonstrarea neutilizării
mărcii. Aceste raționamente rezultă și din obligația reclamantului de a anexa
documentele care certifică circumstanțele pe care își întemeiază pretențiile
nemijlocit la faza de intentare a procesului odată cu depunerea cererii de chemare
în judecată.
Concluzia instanței de apel în prezenta cauză, care a menținut hotărârea
primei instanțe, nu conține o apreciere care ar determina definitiv și incontestabil
corectitudinea și plenitudinea examinării cauzei.
Cu toate acestea, instanța de recurs reține că, prin recursul declarat de
avocatul Dragoș Chetraru în interesele USA PRO IP Limited, se urmărește
decăderea din drepturile asupra mărcii naționale nr. 27746 „USAPRO”,
înregistrată la 25 octombrie 2015 pe numele companiei Montfort Services Sdn.
Bhd., pentru produsele din clasele 18, 25 și 28 CIPS.
Din actele dosarului, în special din certificatul de înregistrare a mărcii,
rezultă însă că marca a fost înregistrată la 27 iunie 2014, având o durată de
protecție de 10 ani, care a expirat la 27 iunie 2024. În aceste condiții, protecția
juridică a mărcii a încetat prin efectul legii, ceea ce conduce la concluzia că
obiectul acțiunii privind decăderea din drepturi a fost epuizat.
Prin urmare, recursul urmează a fi declarat inadmisibil în temeiul art. 433
alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, întrucât problema juridică invocată
nu mai prezintă o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței,
lipsind actualitatea și utilitatea soluționării pe calea recursului.
Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) și (2), art. 433,
alin. (1), lit. e), 440, alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă,
COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI,
Consideră inadmisibil recursul declarat de avocatul Dragoș Chetraru, în
interesele USA PRO IP Limited.
Încheierea este irevocabilă.
Președinte, judecător Stela Procopciuc
Judecători Ion Munteanu
Gheorghe Stratulat
6