2ra-392/25 — repararea prejudiciului

La 20 octombrie 2023, Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov, a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Inspectoratului General al Poliției al MAI, intervenienți accesorii Ana Bria și Ministerul Finanțelor al RM.

Eeclamantul a indicat că la 1 septembrie 2022, agentul constatator al IP Cahul, Ana Bria a întocmit în privința lui Ion Manoli decizia asupra cauzei contravenționale în baza art. 69 alin. (1) din Codul contravențional, fiind sancționat cu amendă în mărime de 9 unități convenționale.

Prin decizia Judecătoriei Cahul din 2 noiembrie 2022 a fost admis recursul depus de Ion Manoli împotriva deciziei, fiind constatată nulitatea acesteia cu încetarea procesului contravențional. Decizia este irevocabilă.

Consideră că în privința sa a fost comis un abuz de drept , acesta fiind nevoit să meargă în instanța de judecată pentru a-și dovedi nevinovăția. În acest sens a cheltuit timp și a avut cheltuieli pentru acordarea asistenței juridice, avâdn o stare de frustrare și diconfort emoțional până în prezent. Umilința la care a fost supus i- ar fi cauzat suferințe psihice și un prejudiciu material și moral.

Prin acțiunea sa a solicitat încasarea din contul bugetului de stat suma de 500 lei cu titlu de prejudiciu material și 10000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

Inspectoratul General al Poliției al MAI, la fel, la 7 decembrie 2023 a depus o cerere de apel împotriva hotărârii din 6 decembrie 2023 prin care a solicitat casarea integrală a hotărârii și pronunțarea unei noi decizii prin care acțiunea să fie respinsă ca neîntemeiată.

Referitor la despăgubirea materială, instanța de apel a reținut justă poziția instanței de fond în partea concluziei că Ion Manoli nu a demonstrat prin probe că i-a fost cauzat un prejudiciu material în sumă de 500 lei.

Cât privește încasarea prejudiciului moral în sumă de 1500 lei, instanța de apel consideră justă poziția instanței de fond precum că Ion Manoli a suferit în urma atragerii la răspundere contravențională. Totuși, instanța de apel este rezervată asupra cuantumului prejudiciului moral adjudecat de prima instanță în mărime de 1500 lei pe care îl consideră exagerat de mare și neechitabil.

Curtea de Apel Sud, sediul Cahul a considerat că speței îi sunt aplicabile în primul rând prevederile Codului contravențional ca temei de despăgubire pentru acțiuni ilicite ale agentului constatator.

Instanța de apel a constatat că susținerile lui Ion Manoli în sensul că acțiunile desfășurate în perioada procesului contravențional i-au lezat drepturile și libertățile fundamentale și că vătămarea acestor drepturi rezidă într-un prejudiciu moral sunt corecte.

Referitor la concluzia de micșorare a cuantumului prejudiciului moral adjudecat, instanța de apel a indicat că reclamantul Ion Manoli a fost supus sancțiunii contravenționale cu amenda doar la nivel decizional, aceasta sancțiune nefiind pusă în executare. Mai mult, Ion Manoli a fost asigurat cu asistență juridică calificată garantată de stat. 2

Amploarea suferințelor morale ale lui Ion Manoli sunt atenuante și prin faptul că procesul contravențional a fost încetat ca urmare a constatării nulității procesului-verbal al contravenției și față de acesta nu au fost aplicate măsuri de constrângere sau măsuri asigurătorii.

La 17 iunie 2025, Inspectoratul General al Poliției a depus o cerere de recurs împotriva deciziei din 19 februarie 2025 prin care a solicitat casarea integrală a acesteia cu emiterea unei noi hotărâri de respingere a cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, Inspectoratul a indicat că deși Ion Manoli în cadrul examinării cauzei contravenționale avea dreptul de a solicita recuperarea prejudiciului moral, acesta din motive necunoscute nu a făcut-o, iar potrivit art. 2006 alin. (3) din Codul civil, obligația de reparare a prejudiciului nu se naște în măsură în care cel prejudiciat a omis, cu intenție ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

Astfel, nu ar putea surveni nici răspunderea acestei autorități în momentul în care legitimitatea acțiunilor acesteia nu au fost examinate de către instanța de judecată.

În speță, recurentul invocă că nu a fost motivat prin ce se manifestă miza reclamantului, precum justificarea cuantumului acestor pretenții prin prezentarea documentelor confirmative.

Inspectoratul General al Poliției susține că decizia asupra cauzei contravenționale din 2 noiembrie 2022 a fost anulată de către instanța de judecată în temeiul art. 443 din Codul contravențional motivând faptul că agentul constatator a omis să indice mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină procesul-verbal cu privire la contravenție, deci nu din lipsa faptei contravenționale. Prin decizia menționat nu a fost constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.

Invocând prevederile Legii nr. 1545/1998, recurentul susține că Ion Manoli nu a fost ilegal arestat, reținut contravențional sau nu i s-a aplicat ilegal amenda contravențională de către instanța de judecată.

Recurentul mai indică asupra faptului că agentul constatator la momentul depistării comiterii unei fapte care poate fi calificată drept contravenție, este obligat de a întreprinde măsurile prevăzute de Codul contravențional. 3

Acesta mai invocă practica Curții Europene pentru Drepturile Omului (cauza Selcuk și Asker c. Turciei) potrivit căreia scopul sumelor stabilite cu titlu de satisfacție este exclusiv acela de a-i acorda reclamantului o reparație pentru prejudiciul pe care acesta l-a suferit, ce constituie o consecință a încălcării constatate. B. Recursul lui Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov.

La 20 iunie 2025, Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitali Covaliov, a depus o cerere de recurs împotriva deciziei din 19 februarie 2025 prin care a solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei la rejudecare. În conținutul cererii de recurs, recurentul a reiterat identic argumentele cererii de chemare în judecată și a indicat că la examinarea cauzei nici instanța de fond, nici instanța de apel nu au verificat și constatat toate circumstanțele de fapt și de drept ale cauzei. A invocat în calitate de temei de recurs prevederile art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă.

Art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărâriisau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Art. 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenței uniforme a Curții Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curții Supreme de Justiție; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. Temeiurile menționate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel.”

Art. 433 alin. (1)-(2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: 4 a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (1); a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat; e) problema juridică invocată în recurs nu este de o importanță fundamentală pentru dezvoltarea jurisprudenței; f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Art. 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

Art. 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești: „Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul: a) devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; b) scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c) adoptării de către instanța judecătorească a hotărîrii cu privire la anularea arestului contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d) adoptării, de către judecătorul de instrucție, în condițiile art. 313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privința persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulității actelor sau acțiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigații.”

Art. 384 alin. (2) lit. u) și alin. (31) din Codul contravențional: „Persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional are dreptul: u) să ceară și să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională. (31) Dreptul prevăzut la alin. (2) lit. u) se oferă doar în cazul în care prin hotărîre judecătorească definitivă s-a constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.” 5

Din materialele cauzei rezultă că decizia motivată a instanței de apel a fost comunicată lui Ion Manoli la 9 iunie 2025 (f.d. 164) și Inspectoratului General al Poliției la 10 iunie 2025 (f.d. 162). Prin urmare, recursurile declarate la 20 iunie 2025 se consideră depuse în termenul stabilit de art. 434 din Codul de procedură civilă.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă.

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului de procedură civilă exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează, că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Or, dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are un caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție remarcă că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele ierarhic inferioare. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție aderă la argumentele dezvoltate de Curtea de Apel Sud, sediul Cahul, întrucât acestea sunt fondate pe o interpretare corectă a normelor de drept material și procedural incidente cauzei, 6 precum și pe o analiză riguroasă a circumstanțelor de fapt dovedite prin probatoriul administrat.

Principala problematică pe care o ridică Inspectoratul General al Poliției vizează cazurile care dau naștere dreptului la repararea prejudiciului cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională. În special, Inspectoratul susține că în situația lui Ion Manoli, decizia asupra cauzei contravenționale a fost anulată pe motive ce țin de omisiunea indicării unor elemente obligatorii și nu pe motivul lipsei faptei contravenției.

În jurisprudența sa, (decizia nr. 2ra-727/24, §38), Curtea Supremă de Justiție a examinat că Legea nr. 1545/1998 nu constituie singurul mecanism juridic prin care o persoană poate pretinde repararea prejudiciului cauzat de acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale instanțelor sau ale altor autorități publice.

Această concluzie rezultă și din Decizia Curții Constituționale nr. 185 din 20 decembrie 2022 de inadmisibilitate a sesizării nr. 139g/2022 privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 1, 3 și 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești (repararea prejudiciului provocat prin acțiunile ilegale ale agentului constatator) a fost statuat că: „27. (...) legea contestată nu reprezintă singurul mecanism care reglementează răspunderea patrimonială a autorităților statului în acest sens. (...) 29. Sub acest aspect, Curtea reține că textul „potrivit legii” de la articolul 53 din Constituție nu reclamă în mod expres ca răspunderea patrimonială a statului pentru erorile provocate de către organele de anchetă și instanțele judecătorești să fie reglementată doar de Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998. Dispozițiile legale trebuie citite în coroborare cu celelalte dispoziții incidente ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea HCC nr. 37 din 7 decembrie 2021, § 55).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că instanțele inferioare corect au determinat că în prezenta cauză, temeiul juridic al pretențiilor formulate derivă în primul rând din prevederile Codului Contravențional.

Comparând textele de lege care la nivel național reglementează mecanismele de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorităților statului, completul de judecată observă că acestea sunt formulate în mod diferit după întinderea cazurilor în care apare dreptul la repararea prejudiciului.

Potrivit art. 6 din Legea nr. 1545 din 25 februarie 1998, Dreptul la repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilite de prezenta lege, apare în cazul 7 a. devenirii definitive și irevocabile a sentinței de achitare; b. scoaterii persoanei de sub urmărire penală sau încetării urmăririi penale pe temeiuri de reabilitare; c. adoptării de către instanța judecătorească a hotărârii cu privire la anularea arestului contravențional în legătură cu reabilitarea persoanei fizice; d. adoptării, de către judecătorul de instrucție, în condițiile art. 313 alin.(5) din Codul de procedură penală, în privința persoanei achitate sau scoase de sub urmărire penală, a încheierii privind declararea nulității actelor sau acțiunilor organului de urmărire penală sau organului care exercită activitate specială de investigații.

Pe de altă parte, Codul contravențional la art. 384 alin. (2) lit. u) prevede că persoana în a cărei privință a fost pornit proces contravențional are dreptul să ceară și să primească despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională. În sensul alin. (31) al aceluiași articol, dreptul menționat se oferă doar în cazul în care prin hotărîre judecătorească definitivă s-a constatat caracterul ilicit al acțiunilor sau al inacțiunilor autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza contravențională.

În sensul art. 71 alin. (4) din Legea privind acele normative, la interpretarea actului normativ se ține cont de nota de fundamentare care a însoțit proiectul actului normativ respectiv și de alte documente care permit identificarea voinței autorității publice care a adoptat, a aprobat sau a emis actul normativ.

Astfel, la interpretarea actului normativ se ține cont și de alte acte care permit identificarea voinței legiuitorului.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că spiritul reglementării din Legea nr. 1545 este orientat către ideea de reabilitate a persoanei, acest aspect fiind determinant în stabilirea limitelor dreptului la despăgubire. Prin urmare, mecanismul prevăzut de Legea nr. 1545 nu urmărește să transforme orice abatere procedurală într-un temei de reparare, ci stă la îndemâna persoanei doar în acele situații în care acuzația penală se dovedește, în fond, neîntemeiată.

În toate ipotezele art. 6 din Legea nr. 1545, reperul comun este reabilitarea persoanei și temeiurile de reabilitare.

Aceeași logică, urmează a fi preluată firesc și la interpretarea mecanismului prevăzut de Codul contravențional.

Deși Codul contravențional nu utilizează expres noțiunea de „temeiuri de reabilitare”, acuzarea contravențională este, în esență, una „penală” (a se vedea decizia nr. 1ra-426/2024, § 25 și hotărârea CtEDO Ziliberberg v. Moldova, §29- 35). 8

În consecință, dreptul la despăgubiri prevăzut la art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional urmează a fi privit în concordanță cu finalitatea similară celei din Legea nr. 1545, și anume acordarea reparației în situații de reabilitare a persoanei, de exemplu fapta nu a fost săvârșită de persoana vizată, există o cauză care înlătură caracterul contravențional al faptei, nu există faptul contravenției, fapta nu este prevăzute de legea contravențională ca contravenție, fapta nu întrunește elementele contravenției.

La o analiză sumară a recursului Inspectoratului General al Poliției, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă ca fiind vădit neîntemeiat argumentul că Ion Manoli nu s-ar afla în situația în care are dreptul de a pretinde despăgubiri.

Or, temeiul principal al anulării deciziei agentului constatator de sancționare, în speță, a fost – lipsa unor probe care ar susține acuzația adusă lui Ion Manoli, fiind lăsată fără acoperire învinuirea adusă ultimului (f.d. 11-14). Din conținutul deciziei rezultă că Ion Manoli a contestat decizia contravențională din motivul lipsei în acțiunile sale a faptului contravenției. Însăși în decizia asupra cauzei contravenționale anexată la materialele dosarului (f.d. 10), Ion Manoli a invocat că nu este vinovat.

În procesul contravențional derulat și în contextul examinării contestației lui Ion Manoli, instanța de judecată nu a constatat fapta, nu a calificat dacă aceasta reprezintă sau nu contravenție, fiind indicat că învinuirea lui Ion Manoli nu este acoperită.

La acest aspect, instanța de recurs menționează că, într-adevăr, omisiunea indicării de către agentul constatator a mențiunilor obligatorii pe care trebuie să le conțină un proces-verbal cu privire la contravenție sau a decizie asupra cauzei contravenționale nu este suficientă pentru a da naștere dreptului persoanei de a pretinde despăgubiri în temeiul art. 384 alin. (2) lit. u) din Codul contravențional.

În prezenta cauză, motivul deciziei instanței de judecată de anulare a deciziei asupra cauzei contravenționale a vizat, mai mult, lipsa probelor pe care ar susține acuzația adusă lui Ion Manoli, decât existența lor, dar omisiunea indicării.

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție observă că, deși critica Inspectoratului General al Poliției pune în discuție probleme de drept, ele nu sunt aplicabile situației lui Ion Manoli, din considerațiunile expuse supra. În raport cu situația lui Ion Manole și cauza examinată, argumentele recursului Inspectoratului General al Poliției sunt vădit neîntemeiate.

Referitor la recursul lui Ion Manoli, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție subliniază că în Jurisprudența sa a tranșat că o cerere de recurs care dublează conținutul cererii de chemare în judecată, ce nu include critici la 9 adresa actelor de dispoziție pronunțate de instanțele inferioare, denotă un recurs vădit neîntemeiat (încheierea nr. 2ra-308/25, §24, §26).

Astfel, cererea de recurs formulată de Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitalii Covaliov, o asemenea cerere nu aduce în discuție eventuale erori de drept sau încălcări esențiale de procedură, ci solicită reanalizarea unor argumente deja examinate de instanțele inferioare.

Motivarea recursului nu se poate rezuma la simpla nemulțumire față de decizia instanței de apel. O astfel de abordare nu face ca recursul să treacă testul admisibilității. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

În concluzie, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul lui Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitalii Covaliov ca fiind vădit neîntemeiat, prin urmare inadmisibil, din motiv că repetă conținutul cererii de chemare în judecată, fără a aduce critici serioase deciziei instanței de apel.

În conformitate cu art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f) și art. 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul lui Ion Manoli, reprezentat de avocatul Vitalii Covaliov și recursul Inspectoratului General al Poliției. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Munteanu Gheorghe Stratulat 10