2ra-866/23 — privind repararea prejudiciului material si moral

2ra-866/23 — privind repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2024)

Dosarul nr. 2ra–866/23

2-22020554-01-2ra-21062023

Prima instanță: Judecătoria Cahul, sediul Central (Jud: A. Bologan)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (Jud: G. Vavrin, N. Bondarenco, S. Pilipenco)

Î N C H E I E R E

13 martie 2024 mun. Chișinău

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIȚIE

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Mariana Ursachi

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către

Ministerul Justiției al Republicii Moldova,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată înaintată de către Ion Obreja

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, intervenienți accesorii

Procuratura Generală al Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor al Republicii

Moldova, privind repararea prejudiciului material și moral cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii,

împotriva deciziei din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul,

c o n s t a t ă:

La 11 februarie 2022, Ion Obreja a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu Procuratura Generală a RM,

Ministerul Finanțelor al RM privind repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile

ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că, la 01 decembrie 2020, de către

SUP al IP Cahul, a fost începută urmărirea penală pe cauza penală nr. 2020150865 în

baza art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal, iar prin Ordonanță, a fost recunoscut în

calitate de bănuit.

A menționat că, la 10 februarie 2021, prin Ordonanța procurorului în Procuratura

raionului Cahul, Victor Todos s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a bănuitului

Obreja Ion, născut la 14 mai 1973, domiciliat în satul Gotești, raionul Cantemir,

deoarece în acțiunile sale lipsesc elementele infracțiunii prevăzute de art. 186 alin. (2)

lit. d) din Codul penal.

A susținut că, împotriva Ordonanței procurorului în Procuratura raionului Cahul,

Victor Todos prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a bănuitului Ion

Obreja, a fost depusă plângerea Nataliei Cealîc, însă, plângerea a fost respinsă ca

nefondată prin Ordonanța procurorului adjunc-interimar al procurorului șef al

Procuraturii raionului Cahul, Andrian Tabureanu, în data de 21 mai 2021.

A mai relatat că, Natalia Cealîc, nefiind de acord cu Ordonanța din 21 mai 2021,

emisă de procurorul adjunct-interimar al procurorului șef al Procuraturii raionului

1

Cahul, Andrian Tabureanu, a depus plângere împotriva Ordonanțelor menționate la

Judecătoria Cahul, sediul Central. Iar, prin încheierea din 24 iunie 2021 a Judecătoriei

Cahul, sediul Central, s-a dispus respingerea ca fiind neîntemeiată a plângerii depuse

de către petiționara Natalia Cealîc privind nulitatea Ordonanței procurorului în

Procuratura raionului Cahul, Victor Todos, și a Ordonanței procurorului adjunct-

interimar al procurorului șef al Procuraturii raionului Cahul, Andrian Tabureanu din 21

mai 2021, încheierea judecătorească din data de 24 iunie 2021, a devenit definitivă și

irevocabilă în data de 12 iulie 2021.

A mai menționat că, pe tot parcursul procesului penal a fost asistat de către

avocatul Svetlana Moraru, fapt confirmat prin mandatul anexat la materialele cauzei

penale și a suportat cheltuieli de asistență juridică, așa cum avocatul a participat la

audierea sa în calitate de bănuit pe cauza penală, inclusiv și la alte măsuri procesuale,

acordându-i asistență juridică corespunzătoare.

Respectiv, a indicat că cheltuielile de asistență juridică, în baza bonului de plată a

constituit suma de 6 000 de lei, cheltuieli care, în baza normelor legale, a considerat că

este îndreptățit de a solicita încasarea acestora din contul statului.

A susținut că, cuantumul prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale

organului de urmărire penală și ale procuraturii se determină luând în considerare

gravitatea infracțiunii de a cărei săvârșire a fost bănuit, astfel, prin Ordonanța de

recunoaștere în calitate de bănuit i-a fost imputată săvârșirea infracțiunii prevăzute de

art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal, conform indiciilor: „Furt, care se pedepsește cu

amendă în mărime de 650 la 1350 unități convenționale sau cu muncă neremunerată în

folosul comunității de la 180 la 240 ore, sau cu închisoare de până la 4 ani”, care

raportată la prevederile art. 16 din Codul penal, face parte din categoria infracțiunilor

mai puțin grave.

A mai adăugat că, un alt criteriu de evaluare a intensității suferințelor morale

pricinuite prin acțiunile ilegale ale organului de urmărire penală și ale procuraturii, este

determinat de rezonanța pe care a avut-o în societate, informația despre învinuirea

persoanei. Astfel, presupusele părți vătămate Natalia Cealîc și Haralampie Obreja, au

răspândit cu bună știință informația dată rudelor sale, fiind pusă la îndoială omenia sa,

respectiv i-a fost afectată imaginea, reputația în familie.

A susținut că, o importanță deosebită la evaluarea suferințelor morale pricinuite

prin tragerea ilegală la răspundere penală o are durata urmăririi penale, așa cum, în acest

sens, urmărirea penală pe cauza penală a fost pornită la data de 01 decembrie 2020 și a

fost scos de sub urmărire penală la data de 10 februarie 2021, astfel, urmărirea penală

a durat peste două luni de zile, ceea ce presupune o perioadă destul de îndelungată de

timp, perioadă în care a trăit în stări de nervozitate, frustrare, stres, rușine și a fost nevoit

să participe la diferite acțiuni procesuale, să dea explicații.

Totodată, a menționat că, la emiterea Ordonanței de recunoaștere în calitate de

bănuit, organul de urmărire penală și a procuraturii au manifestat neglijență și nu au dat

dovadă de prudență necesară, nefiind examinate toate aspectele enunțate, or, anume de

sarcina acestor autorități ține examinarea minuțioasă și determinarea tuturor

circumstanțelor cauzei înainte de a i se imputa persoanei comiterea unei infracțiuni.

A mai indicat că, unul din criteriile orientative generale de apreciere a prejudiciului

moral este criteriul echității, care exprimă că indemnizația trebuie să prezinte o justă și

integrală despăgubire.

2

Astfel, a menționat că reieșind din cele relatate anterior, gravitatea suferințelor

morale, disconfortul psiho-emoțional, stare de stres, nervozitate cauzate lui prin

acțiunea ilicită de recunoaștere în calitate de bănuit în săvârșirea infracțiunii prevăzute

de art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal, consideră că suma de 50 000 de lei, va fi una

echitabilă în vederea atenuării suferințelor morale pricinuite.

Prin urmare, a solicitat instanței de judecată, admiterea integrală a cererii de

chemare în judecată, a încasa din contul bugetului de stat prin intermediul Ministerului

Justiției al RM, în beneficiul său a prejudiciului material în mărime de 6 000 de lei,

format din cheltuieli legate cu asistența juridică acordată în cadrul procesului penal și

prejudiciul moral în mărime de 50 000 de lei și a încasa din contul bugetului de stat,

prin intermediul Ministerului Justiției în beneficiul său a cheltuielilor legate cu asistența

juridică în mărime de 5 000 de lei.

Prin hotărârea din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, s-a admis

parțial cererea de chemare în judecată depusă de Ion Obreja. S-a încasat din bugetul de

stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Ion Obreja, suma de

3 000 de lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de

urmărire penală și ale procuraturii. S-a încasat din bugetul de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Ion Obreja, suma de 6 000 de lei cu titlu

de prejudiciu material sub forma cheltuielilor de asistență juridică suportate în cadrul

cauzei penale nr. 2020150865. S-a încasat din contul bugetului de stat, prin intermediul

Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Ion Obreja, suma de 3500,00 de lei cu titlu

de cheltuieli legate de asistență juridică suportate pe cauza respectivă. Pretențiile

reclamantului Ion Obreja, cu privire la repararea prejudiciului moral, în partea ce

excede suma adjudecată, s-au respins ca neîntemeiate.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 15 iunie 2022, cât și la 23 iunie

2022, Ministerul Justiției al RM, a declarat apel nemotivat, iar la 11 iulie 2023 a depus

motivarea apelului, împotriva hotărârii din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul

Central, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care să fie respinsă cererea de chemare în judecată

depusă de Ion Obreja.

La 04 iulie 2022, Ion Obreja a declarat apel nemotivat, iar la 17 iulie 2022 a depus

motivarea apelului, împotriva hotărârii din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul

Central, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii instanței de fond, cu

emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată depusă

de Ion Obreja împotriva Ministerului Justiției al RM, intervenient accesoriu

Procuratura Generală a RM și Ministerului Finanțelor al RM privind repararea

prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și ale

procuraturii, în partea ce ține de pretenția reclamantului Obreja Ion cu privire la

repararea prejudiciului moral în sumă de 50000 de lei.

La 13 iulie 2022, Procuratura Generală a RM, a declarat apel împotriva hotărârii

din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, solicitând casarea integrală a

hotărârii primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri de respingerea integrală a

acțiunii.

Prin decizia din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul, s-a respins cererea de

apel declarată de Ministerul Justiției al RM și s-a menținut hotărârea din 13 iunie 2022

a Judecătoriei Cahul, sediul Central. S-a respins apelurile declarate de către Ministerul

Justiției al RM și Procuratura Generală a RM. S-a admis apelul declarat de către Ion

3

Obreja. S-a modificat hotărârea din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central,

în partea încasării prejudiciului moral prin majorarea sumei adjudecate din bugetul de

stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în beneficiul lui Ion Obreja de la

3 000 de lei până la 6 000 de lei. În rest, hotărârea din 13 iunie 2022 a Judecătoriei

Cahul, sediul Central, s-a menținut.

Pentru a decide astfel, instanța de apel analizând prevederile art. 275 pct.3), art.

284 alin.(1), (4), art. 467 alin.(1), (3) din Codul de procedură penală, art. 19 alin.(1),

(2) art. 1998 alin.(1), art. 2007 alin.(1) lit.a) din Cod civil, art. 1, art.2 alin.(1), art. 3

alin. (1) lit. a), art. 6 lit. b), art. 10 din Legea privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998, art. 53 alin.(2) al Constituției

Republicii Moldova, a conchis că instanța de fond a elucidat circumstanțele de fapt

importante pentru soluționarea cauzei, a determinat corect normele materiale aplicabile

raportului juridic, precum și a apreciat obiectiv probele prezentate de părți.

A mai constatat instanța de apel că, prin ordonanța procurorului de scoatere de

sub urmărire penală, se atestă faptul că punerea reclamantului Obreja Ion sub acuzație

penală în baza art. 186 alin.(2) lit. d) din Codul penal, a fost ilegală, având în vedere

că acuzația penală, nu și-a găsit confirmarea, or, Ion Obreja a fost scos de sub urmărire

penală, din motiv că, în acțiunile sale lipsesc elementele infracțiunii prevăzute de art.

186 alin.(2) lit.d) din Codul penal.

În virtutea acestui fapt, instanța de apel a punctat că acțiunile întreprinse de

organul de urmărire penală și de procuratură față de reclamantul Ion Obreja, i-au cauzat

acestuia un prejudiciu moral, considerente din care Statul, poartă răspundere

patrimonială pentru prejudiciul cauzat astfel.

Sub alt aspect, instanța de apel a menționat că, reclamantul – apelant Obreja Ion

în baza prevederilor art. 1998, art. 2007 din Codul civil, coroborat cu art. 3, art.11

alin.(1) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr.

1545 din 25 februarie 1998, are dreptul de a solicita repararea prejudiciului moral

pentru atragere ilegală la răspundere penală.

Drept urmare, instanța de apel a relevat că, nu pot fi reținute ca întemeiate

argumentele Ministerului Justiției al RM și a Procuraturii Generale a RM că din

materialele dosarului nu și-a găsit confirmarea existența acțiunilor ilicite ale organului

de urmărire penală și ale procuraturii pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a

Statului. Or, aceste argumentele sunt combătute de însăși materialele dosarului, la care

au fost anexate probe suficiente și pertinente din care rezultă că Ion Obreja a fost pus

sub învinuire în baza art. 186 alin.(2) lit. d) din Codul penal, acuzație penală care nu

și-a găsit justificarea.

Subsecvent, cu referire la argumentele invocate de către Ministerului Justiției al

RM și a Procuraturii Generale a RM precum că acțiunile organului de urmărire penală

au urmărit scopul de a elucida toate circumstanțele importante ale cauzei penale, în

vederea aflării adevărului și acumulării probelor, instanța de apel a menționat că nu le

poate reține ca fiind întemeiate în condițiile în care Ion Obreja prin ordonanța

procurorului din 10 februarie 2021 a fost scos de sub urmărire penală și menținută prin

ordonanța din 21 mai 2021, din motiv că în acțiunile sale lipsesc elementele

constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 186 alin. (2) lit. d) din Codul penal. Or,

ordonanța procurorului de scoatere de sub urmărire penală atestă cu certitudine că

4

organul de urmărire penală a încălcat principiul general, potrivit căruia nici o persoană

nevinovată nu poate fi urmărită penal și trasă la răspundere, împrejurare ce generează

angajarea răspunderii patrimoniale a Statului pentru prejudiciul material și moral

cauzat prin această încălcare.

La fel, instanța de apel a notat că acțiunile de urmărire penală efectuate în privința

reclamantului Ion Obreja au atentat nu doar la activitatea sa profesională, inclusiv și la

viața personală și de familie, fiindu-i afectat și lezat esențial dreptul de respectare a

vieții de familie și socială.

A mai conchis instanța de apel că sunt neîntemeiate argumentele apelanților

Ministerului Justiției al RM și a Procuraturii Generale a RM, precum că circumstanțele

cazului nu atestă întrunirea condițiilor prevăzute de lege, pentru încasarea de la bugetul

de stat în beneficiul reclamantului Ion Obreja a prejudiciului moral. Or, probele în

cauză demonstrează întrunirea cumulativă a condițiilor din art. 3 cu cele din art. 6 al al

Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545

din 25 februarie 1998.

La fel, instanța de apel a stabilit că Ministerul Justiției al RM, eronat interpretează

prevederile art. 50 din Codul penal, care reglementează esența răspunderii penale. Or,

în sensul art. 50 din Codul penal, răspunderea penală și pedeapsa penală nu sunt noțiuni

identice. Răspunderea penală este o premisă necesară pentru aplicarea pedepsei, dar nu

este însuși pedeapsa. Respectiv, pornirea urmăririi penale în privința reclamantului Ion

Obreja, chiar și în lipsa emiterii unei soluții de condamnare a acestuia, a avut efecte

juridice asupra acestuia, deși ca finalitate ultimul a fost scos de sub urmărirea penală,

pe temeiul de reabilitare. Statul având obligația pozitivă de a efectua o investigație

eficientă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor care au contribuit la comiterea unei

infracțiuni, cât și să fie capabilă să contribuie la identificarea făptuitorului, a demarat

urmărirea penală, fiindu-i atribuit lui Ion Obreja calitatea procesuală de bănuit pentru

săvârșirea unei infracțiuni deosebit de grave. Însă, obligația nu este una de rezultat care

ar presupune ca orice condamnare să se finalizeze printr-o sentință de condamnare în

privința persoanei. Astfel, urmărirea penală în privința lui Ion Obreja a fost finalizată

prin ordonanța procurorului din 10 februarie 2021 de scoatere de sub urmărire penală

și, respectiv, menținută prin ordonanța din 21 mai 2021.

La caz, instanța de apel nu a negat faptul că, organul de urmărire penală este

obligat, în virtutea legii, să efectueze o cercetare multilaterală a pretinselor fapte

infracționale, să acumuleze probe care să demonstreze vinovăția cât și dezvinovățesc

persoana, însă, unul din scopurile procesului penale este ca nici o persoană nevinovată

să nu fie trasă la răspundere penală, conform potrivit art. 1 alin. (2) din Codul de

procedură penală.

În continuare, instanța de apel cu referire la prevederile art. 2036 alin.(1), art. 2037

alin.(1), (2), (3) din Codul civil, în coraport cu art. 11 alin.(1) din Legea privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998, a relevat

că, răspunderea pentru prejudiciul moral are un caracter compensator, acesta urmează

să fie determinat de către instanța judecătorească, ținându-se cont de circumstanțele

concrete ale cauzei, de persoana reclamantului și de măsura în care această

compensație poate să-i aducă satisfacție.

Astfel, în sensul normelor enunțate, instanța de apel a conchis că argumentele

5

Procuraturii Generale a RM precum că, scoaterea reclamantului Ion Obreja de sub

urmărire penală constituie o satisfacție echitabilă a suferințelor cauzate în cadrul

urmăririi penale, care nu implică acordarea de compensanții bănești acestuia sunt

lipsite de suport legal, drept urmare au fost respinse ca neîntemeiate.

Având în vedere raționamentele enunțate, instanța de apel a stabilit că cuantumul

prejudiciului moral stabilit de către prima instanță în mărime de 3000 de lei ce urmează

a fi încasat din bugetul de stat prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în

beneficiul lui Ion Obreja, este unul nejustificat, nefiind luate în considerare principiile

compensării echitabile și rezonabile a prejudiciului moral, suferințele psihice, starea de

stres și de frustrare cauzată reclamantului Ion Obreja pentru tragerea ilegală la

răspundere penală, durata urmăririi penale, gravitatea infracțiunilor imputate, timp în

care reclamantului i-au fost cauzate suferințe psihice prin starea de incertitudine în care

se afla.

La fel, instanța de apel a remarcat că, unul din criteriile orientative generale de

apreciere a prejudiciului moral este criteriul echității, potrivit căruia compensația

trebuie să prezinte o justă despăgubire, iar cuantumul acestora trebuie stabilit astfel

încât să aibă un efect compensatoriu, și nu trebuie să constituie sume excesive pentru

autorii daunelor, și nici venituri nejustificative pentru victimele daunelor, iar cel care

pretinde daunele morale să aducă un minim de argumente și indici din care să rezulte

în ce măsură drepturile personale nepatrimoniale i-au fost afectate prin tragere ilegală

la răspundere și, pe cale de consecință, compensația acordată să reprezinte o satisfacție

echitabilă prin restabilirea drepturilor încălcate și situația victimei înainte de cauzarea

prejudiciului.

La speță, reclamantul Obreja Ion a evaluat prejudiciul moral prin acțiunile ilicite

ale organului de urmărire penală și ale procuraturii în cuantum de 50 000 de lei.

Astfel, instanța de apel analizând înscrisurile administrate la materialele cauzei

civile a constatat că urmărirea penale exercitată în privința reclamantului Ion Obreja

este de la 01 decembrie 2020 până la 10 februarie 2021, s-a desfășurat pe o perioadă

de 02 luni și 9 zile.

De asemenea, instanța de apel a reținut și faptul că Ion Obreja la demararea

urmăririi penale activa în domeniul construcției, locuia în localitate mică, iar

infracțiunile prevăzute de art. 186 alin.(2) lit. d) din Codul penal, în baza căruia a fost

supus urmăririi penale, se califică ca fiind una mai puțin gravă. Astfel, urmărirea penală

în privința reclamantului Ion Obreja, cu toate că acțiunile organului de urmărire penală

sunt confidențiale, potrivit dispozițiilor normelor procesual-penale, totuși despre

acestea au cunoscut un anumit cerc de persoane, la cererea cărora a fost pornită

urmărirea penală, rude de a-i reclamantului, care a fost în măsură să aducă atingere

onoarei, demnității și reputației reclamantului - apelant Ion Obreja.

În vederea principiului compensării echitabile și rezonabile a prejudiciului moral,

suferințele psihice cauzate, stare de stres și de frustrare provocate reclamantului-

apelant Ion Obreja, durata urmăririi penale, gravitatea infracțiunilor pentru care a fost

urmărit penal, al apelantului Ion Obreja, instanța de apel a considerat că, suma de 50

000 de lei cu titlu de prejudiciu moral solicitată de Ion Obreja constituie un cuantum

exagerat de mare și nu corespunde cu caracterul și gravitatea suferințelor psihice

suportate de către acesta, însă suma de 6 000 de lei întru compensarea prejudiciului

moral cauzat, poate constitui satisfacție echitabilă și rezonabilă a victimei daunei, cât

și în stare să restabilească situația existentă înainte de prejudiciere. Or, art. 11 alin.(1)

6

din Legea privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545

din 25 februarie 1998, prevede că, mărimea compensației pentru repararea

prejudiciului moral se stabilește de instanța de judecată luându-se în considerație natura

dreptului personal lezat și locul lui în sistemul de valori al persoanei, suferințele fizice,

caracterul și gardul suferințelor psihice, măsura în care compensația bănească poate

atenua suferințele fizice și psihice cauzate.

În aceiași ordine de idei, instanța de apel a menționat că scoaterea de sub urmărire

penală a reclamantului Ion Obreja este insuficientă pentru a constitui o satisfacție

echitabilă a suferințelor reclamantului, pornind din natura drepturilor personale lezate

și locul lor în sistemul de valori al persoanei, caracterul și gradul suferințelor psihice

cauzate.

Din considerentele expuse, instanța de apel a constatat lipsita de suport legal

afirmația susținută în apelul declarat de Ministerul Justiției al RM și Procuraturii

Generale a RM, precum că, reclamantul Ion Obreja nu a prezentat probe veridice,

admisibile și pertinente care ar confirma existența faptei ilicite și respectiv, nu este

temei de a genera obligația statului de a repara prejudiciul moral cauzat acestuia.

Or, prevederile art. 6 lit. a) al Legii privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești nr.1545 din 25 februarie 1998, indică direct că dreptul la

repararea prejudiciului, în mărimea și modul stabilit de prezenta lege, apare în cazul

scoaterii persoanei de sub urmărire penală pe temeiuri de reabilitare.

Astfel, instanța de apel a relatat că din sensul dispoziției citate, este de înțeles că

pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciul cauzat prin erori judiciare și ale

organelor de urmărire penală, procuratură, sunt necesare unele condiții speciale, și

anume că fapta ilicită, în calitate de condiție generală a răspunderii delictuale, are

particularități în materia respectivă, astfel nu orice acțiune ilicită a organelor de

urmărire penală și ale procuraturii atrag răspunderea statului. O altă condiție necesară

pentru angajarea răspunderii statului pentru prejudiciului cauzat prin erori judiciare

este actul de reabilitate, care și atestă admiterea erorii judiciare și prejudicierea

neîntemeiată a drepturilor persoanei.

Cu referire la argumentele apelantului Ion Obreja că pe parcursul urmăririi penale

a fost nevoit să suporte stare de stres și disconfortul enorm care i-a cauzat suferință

psihologică, instanța de apel a conchis că nu pot fi reținute ca o justificare a

prejudiciului moral evaluat la suma de 50 000 de lei, or, prejudiciul moral se evaluează

în baza principiului compensării echitabile și rezonabile a suferințele psihice cauzate

victimei daunei, iar prin prisma Convenției CEDO, cuantumul despăgubirii trebuie

astfel stabilit, încât aceasta să aibă efect compensatoriu și nu trebuie să constituie

venituri nejustificate pentru victimele daunelor.

În aceste circumstanțe, instanța de apel a susținut că nu poate fi reținută ca

întemeiată solicitarea apelantului Ion Obreja cu privire la admiterea integrală a cererii

de chemare în judecată și de a încasa prejudiciul moral în mărime de 50 000 de lei,

fiind o sumă exagerată.

Drept urmare, instanța de apel luând în considerare constatările notate mai sus, a

conchis necesitatea modificării hotărârii emise de către instanța de fond în partea

încasării prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale organului de urmărire

penală și ale procuraturii în beneficiul reclamantului Ion Obreja din contul bugetului

7

de stat, prin intermediul Ministerului Justiției al RM, în sensul majorării despăgubirii

morale de la 3 000 de lei până la 6 000 de lei, cuantum care este în măsură să aducă o

satisfacție echitabile persoanei, prin încălcarea drepturilor sale.

Referitor la pretenția lui Ion Obreja cu privire la încasarea sumei de 6 000 de lei

cu titlu de prejudiciu material sub forma cheltuielilor de asistență juridică suportate în

cadrul cauzei penale nr. 2020150865 și suma de 5 000 de lei cu titlu de cheltuieli legate

de asistență juridică suportate pe cauza respectivă, instanța de apel analizând

prevederile art.94 alin.(1), art. 96 alin.(1), (11) din Codul de procedură civilă, instanța

de apel a conchis că, prima instanță întemeiat a admis parțial pretențiile reclamantului

Ion Obreja, întrucât și pretențiile reclamantului au fost admise parțial, astfel cheltuielile

de asistență juridică au fost demonstrat prin probe pertinente și concludente suportarea

cheltuielilor de asistență juridică la suma de 6 000 de lei în cadrul cauzei penale nr.

2020150865 și suma de 3 500 de lei cu titlu de cheltuieli legate de asistență juridică

suportate pe cauza respectivă pe care le-a încasat instanța de fond, instanța de apel îl

apreciază ca fiind unul real, necesar și rezonabil ca mărime reieșind din complexitatea

cauzei, volumul de muncă a avocatului la pregătirea acțiunii civile și la durata

procesului civil.

Drept urmare, având în vedere că prima instanță a determinat circumstanțele

esențiale pentru examinarea cauzei civile, însă eronat a apreciat cuantumul

despăgubirii morale acordate reclamantului Ion Obreja pentru acțiunile ilicite ale

organelor de urmărire penală și ale procuraturii, instanța de apel a ajuns la concluzia

de a respinge apelurile declarate de Ministerul Justiției al RM și Procuratura Generală

a RM și de admite apelul reclamantului Ion Obreja, a modifica hotărârea

judecătorească, în partea încasării prejudiciului moral, prin majorarea cuantumului

acestuia.

La 22 mai 2023, Ministerul Justiției al RM, a declarat recurs împotriva deciziei

din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul, solicitând casarea deciziei instanței de

apel și a hotărârii din 13 iunie 2022 a Judecătoriei Cahul, sediul Central, cu pronunțarea

unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii depuse de Obreja Ion (f.d.166/171).

În susținerea recursului a indicat motivele de drept și de fapt invocate pe parcursul

examinării cauzei în prima instanță cât și instanța de apel, suplimentar invocându-se că

instanțele judecătorești ierarhic inferioare au interpretat și aplicat în mod eronat

normele de drept material, ceea ce are un efect nociv nu doar pentru societate, cât și

pentru cadrul legal, din motiv că se creează un precedent, care cu trecerea timpului este

tot mai greu de remediat.

Suplimentar a menționat că instanțele de judecată inferioare nu au luat în

considerare circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei civile, iar cele care

le consideră constate și nu au fost dovedite cu probe pertinente și concludente, dacă au

fost într-adevăr întrunite condițiile exprese ale legii și dacă a existat în mod veridic un

prejudiciu ce justifică necesitatea acordării de satisfacții pecuniare, în cuantumul

solicitat.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, Completul de judecată al Curții

Supreme de Justiție menționează că Curtea de Apel Cahul a pronunțat dispozitivul

deciziei la 23 ianuarie 2023.

8

Copia deciziei integrală din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul, a fost

expediată, în adresa participanților la proces prin intermediul oficiului poștal, la 10 mai

2023 (f.d. 164), și recepționată de recurent la 16 mai 2023, fapt confirmat prin avizul

de recepție anexat la materialele cauzei (f.d.178).

Astfel, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție constată că, recursul

declarat de către Ministerul Justiției al RM, la 22 mai 2023, împotriva deciziei din 23

ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul, este depus în termenul stabilit de lege.

La 23 iunie 2023, Curtea Supremă de Justiție, prin intermediul oficiului poștal, a

expediat în adresa intimaților, copia recursului declarat de către Ministerul Justiției al

RM, împotriva deciziei din 23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul, creând astfel

participanților la proces condiții egale de a cunoaște modul de derulare a procedurii în

recurs, cât și le-a acordat, întru asigurarea respectării principiilor contradictorialității și

disponibilității în drepturi, posibilitatea de depunere a referinței, fapt ce se confirmă

prin scrisoarea de însoțire anexată la materialele dosarului (f.d.175).

Deși, la 29 iunie 2023, Procuratura Generală a RM și Ministerul Finanțelor al RM,

iar la 03 iulie 2023, Ion Obreja au recepționat copia recursului, fapt confirmat prin

avizele de recepție anexate la materialele cauzei (f.d.185/187), aceștia nu și-au

valorificat dreptul procedural respectiv și nu au depus referințe, prin care să-și expună

opinia referitor la recursul declarat de Ministerul Justiției al RM, împotriva deciziei din

23 ianuarie 2023 a Curții de Apel Cahul.

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 pentru modificarea unor acte normative

(modificarea cadrului normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție) au fost

operate modificări în Codul de procedură civilă, care au intrat în vigoare la 01

septembrie 2023.

În conformitate cu prevederile art. XI alin. (3) din Legea nr. 246 din 31 iulie 2023,

recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a

prezentei legi vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii

recursului.

Din sensul normei de drept enunțate, urmează că legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, cu excepția temeiurilor

în baza cărora se vor examina recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la

data intrării în vigoare a prezentei legi.

Recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM, a fost depus până la data

intrării în vigoare a Legii nr. 246 din 31 iulie 2023 și va fi examinat în baza temeiurilor

în vigoare la data depunerii recursului.

Examinând temeiurile recursului declarat de către Ministerul Justiției al RM,

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție consideră recursul inadmisibil, din

motivele ce succed.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în vigoare la

data depunerii recursului, (22 mai 2023), părțile și alți participanți la proces sunt în

drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea

eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care

9

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a

fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și

libertăților fundamentale ale omului.

În temeiul prevederilor art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la

data depunerii recursului, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care

recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție relevă că, examinarea

admisibilității recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în

cererea de recurs cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă, în

vigoare la data declarării recursului.

Din analiza recursului declarat rezultă că, Ministerul Justiției al RM, a invocat

temei de admisibilitate prevederile art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură

civilă, în vigoare la data de 22 mai 2023.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, reținând că recurentul a făcut

trimitere la temeiul de drept prevăzut de art. 432 alin. (2) lit. c) din Codul de procedură

civilă, în vigoare la data depunerii recursului, normă citată supra, nu a stabilit

interpretarea în mod eronat a legii de către instanța judecătorească.

În context, Completul de judecată constată că argumentele invocate în cererea de

recurs nu se încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate, or, motivele recursului sunt similare celor

invocate în cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie temei de casare a deciziei contestate, or, recursul exercitat conform Secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție învederează că,

potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM, nu rezultă că instanța de

apel a apreciat arbitrar probele.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (cauza Golder împotriva Regatului Unit, p.38, cauza Stanev împotriva

Bulgariei (MC), p. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui

recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (cauza Luordo împotriva

Italiei, p. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru

un apel (cauza Levages Prestations Services împotriva Franței, p. 45).

La fel, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, procedurile

cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de

10

drept și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (cauza

Helmers c. Suediei, 09 octombrie 1991).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul

inadmisibil.

Din considerentele redate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

ajunge la concluzia că recursul declarat de către Ministerul Justiției al RM, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă, în vigoare la data depunerii recursului și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art.433 lit. a) din Codul de procedură civilă, în vigoare la data

depunerii recursului, art.440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă, Completul de

judecată al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Ministerul Justiției al Republicii Moldova, se consideră

inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Stela Procopciuc

Judecători Oxana Parfeni

Mariana Ursachi

11