3ra-501/23 — Anularea actului administrativ

La 11 ianuarie 2020, Crețu Eugenia s-a adresat în instanță cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurării Egalității (denumire actuală Consiliul pentru Egalitate), terț SRL „Chișinău-Gaz”, solicitând anularea Deciziei nr. 215/19 din 29 noiembrie 2019 a Consiliului, constatarea faptului discriminării Eugeniei Crețu de către SRL „Chișinău-Gaz”, prin discriminare directă, discriminare indirectă și prin hărțuire, încasarea din contul Consiliului pentru Egalitate în contul Eugeniei Crețu, a prejudiciului moral în sumă de 20 000 lei și încasarea tuturor cheltuielilor de judecată pe care le va suporta în legătură cu acest proces.

În susținerea acțiunii reclamanta a indicat că, la 24 septembrie 2019 Crețu Eugenia a depus către „Chișinău-Gaz” SRL, cererea nr. GU21819 cu privire la eliberarea Avizului de racordare pentru instalare încălzitorului de apă caldă instantaneu la locul de consum ce corespunde adresei din mun. Chișinău, str. XXXXXXXXXXXXX. Prin scrisoarea nr. 677e din 27 septembrie 2019, recepționată la 03 octombrie 2019, Operatorul sistemelor de distribuție a refuzat eliberarea Avizului de racordare pentru instalarea încălzitorului de apă caldă instantaneu la locul de consum.

În motivarea refuzului „Chișinău-Gaz” SRL a indicat că în anul 2001, de către Institutul de Proiectare „Gazproiect” au fost efectuate calculele hidraulice pentru aprecierea capacității de trecere a conductelor de gaze exterioare și interioare a blocurilor locative multietajate, potrivit cărora este posibil instalarea aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor în limită de 20% din numărul total a apartamentelor.

În opinia reclamantei, acțiunile SRL „Chișinău-Gaz” reprezintă fapte discriminatorii prevăzute de Legea nr. 121 din 25.05.2012 privind asigurarea egalității. Astfel, acțiunile SRL „Chișinău-Gaz” se încadrează în mai multe categorii de discriminare, și anume: discriminare directă, discriminare 1 indirectă și hărțuire. Din acest motiv, la 04 noiembrie 2019 Crețu Eugenia a depus plângere, înregistrată cu nr. 1664, la Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminări și asigurarea egalității (în continuare Consiliu).

În plângerea menționată a indicat acțiunile discriminatorii întreprinse de către SRL „Chișinău-Gaz” față de Crețu Eugenia. La fel s-a indicat încadrarea acțiunilor SRL „Chișinău-Gaz” în categoriile de fapte discriminatorii prevăzute de art. 2 al Legii nr. 121/2012 privind asigurarea egalității. Prin scrisoarea nr. 1678 din 06 noiembrie 2019 a SRL „Chișinău- Gaz” au informat-o despre faptul că în blocul locativ în care își are domiciliu reclamanta au fost instalate 19 generatoare de căldură în baza documentației de proiect.

La 12 decembrie 2019, în adresa reprezentantului reclamantei, avocatului Igor Coban a parvenit Decizia Consiliului nr. 215/19 din 29 noiembrie 2019. Prin decizia menționată Consiliul a declarat inadmisibilă plângerea nr. 1664 din 04 noiembrie 2019 depusă de Crețu Eugenia. Refuzul fiind întemeiat pe pct. 42 lit. d) al Regulamentului de activitate al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității aprobat prin Legea nr. 298/2012, adică plângerea are un obiect nefondat, prin raportare la domeniul de aplicare al Legii cu privire la asigurarea egalității.

Reclamantă consideră că, Decizia nr. 215/19 din 29 noiembrie 2019 este neîntemeiată și ilegală, din următoarele considerente. Consiliul nu a cercetat pe deplin plângerea depusă de Crețu Eugenia. Astfel, consideră că, greșit a ajuns la concluzia de a declara plângerea inadmisibilă, or chiar și la o cercetare superficială a plângerii se observă cu claritate faptele de discriminare.

Consiliul în Decizia sa, a indicat că diferența de tratament descrisă în plângere nu ține de un criteriu protejat, adică de caracteristica personală și obiectivă a persoanei (precum vârsta, sexul, originea etnică sau orice altă caracteristică similară cu aceasta).

Consiliul s-a limitat doar la analiza plângerii sub aspectul criteriilor care sunt expres prevăzute de lege. Însă potrivit art. 2 al Legii nr. 121/2012, discriminarea este orice deosebire, excludere, restricție ori preferință în drepturi și libertăți a persoanei sau a unui grup de persoane, precum și susținerea comportamentului discriminatoriu bazat pe criteriile reale, stipulate de prezenta lege sau pe criterii presupuse. 2

Astfel, legea prevede că discriminarea poate fi bazată și pe alte criterii presupuse, adică care nu sunt expres prevăzute de lege, însă în baza lor pot fi discriminate persoanele. Consiliul însă a examinat plângerea superficial și nu a intrat în esență.

Poziția Consiliului potrivit căreia criteriile protejate sunt doar cele ce țin de caracteristica personală și obiectivă a persoanei (precum vârsta, sexul, originea etnică sau orice altă caracteristică similară cu aceasta) este total neîntemeiată, neavând un temei juridic.

Legea nr. 121/2012 nu conține noțiunea de „criteriu de discriminare”, și nici nu conține lista tuturor criteriilor, astfel aceasta urmează a fi determinată în baza sistemului legislativ și a practicii judiciare naționale și a celei internaționale. Legislația națională nu prevede o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, ci una exemplificativă, având în vedere că există o multitudine de criterii de discriminare.

Un alt izvor esențial pentru stabilirea criteriilor de discriminare este Convenția Europeană a Drepturilor Omului (în continuare CEDO). Astfel, potrivit art. 14 al CEDO, exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta Convenție trebuie să fie asigurată fără nicio deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.

După cum se observă, CEDO folosește termenul de situație în loc de criteriu, stabilind un sens cu mult mai larg decât cel folosit de Consiliu. Aceasta e și normal deoarece discriminarea este una din problemele esențiale ale societății, și este una destul de complexă, care poate fi bazată pe o multitudine situații. Un exemplu ar fi cauza Chassagnou și alții vs. Franța, unde CtEDO a constatat existența discriminării bazate pe dimensiunea lotului de pământ care-l deținea persoana.

Potrivit art. 4 alin. (2) al Constituției care prevede că, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale. Astfel, Legea nr. 121/2012 trebuie interpretată și aplicată în conformitate cu CEDO.

Consiliul fiind autoritatea publică care este specializată în domeniul prevenirii, eliminării și combaterii discriminării, trebuia să cunoască toate 3 cele menționate. În cazul în care Consiliul avea să se aprofundeze în problema discriminării și să examineze mai detaliat plângerea depusă de Crețu Eugenia, avea să determine în bază la ce a fost discriminată. Astfel, luând în considerație faptul că Consiliul este autoritatea publică specializată în domeniul discriminării, trebuia să fie în stare să determine criteriul de discriminare.

Astfel, din plângere se pot deduce mai multe criterii în baza cărora reclamanta a fost discriminată, or Crețu Eugenia a fost discriminată în baza criteriului de informare și a criteriului de excepție de la regulă. SRL „Chișinău-Gaz” a discriminat-o pe Crețu Eugenia în baza criteriului de informare.

Dat fiind faptul că tocmai în 2001 s-au efectuat calculele hidraulice prin care s-a stabilit limita de conectare a aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor, iar SRL „Chișinău-Gaz” nu a adus în aceleași condiții la cunoștința tuturor consumatorilor referitor la această limită. Prin urmare, locatarii blocului locativ au fost tratați în mod diferit, în dependență de momentul din care fiecare din ei au aflat despre această limită. Astfel, cine a cunoscut primii despre limita de conectări a aparatelor de utilizare suplimentară a gazului, a depus cerere și i s-a eliberat avizul de racordare, iar la restul i se refuză eliberarea avizului de racordare.

Aceasta în pofida faptului la faptul că racordarea la sistemul de distribuție a gazelor reprezintă un serviciu public, și SRL „Chișinău-Gaz” era obligat să informeze consumatorii despre posibilitatea de racordare la sistemul de gaze, și în special despre existenta limitelor de conectare a aparatelor de utilizare a gazelor naturale. Aceasta reprezentând o discriminare directă, Crețu Eugenia fiind tratată într-o manieră mai defavorabilă, în comparație cu persoanele cărora li s-a eliberat aviz de racordare pe motiv de necunoaștere a faptului existenței limitelor de conectare a aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor.

La fel, reclamanta a fost supusă hărțuirii, comportamentul SRL „Chișinău-Gaz” manifestat prin refuzul de a elibera avizul de racordare la crearea unui mediu intimidant, ostil și degradant, în special datorită faptului că blocul unde locuiește Crețu Eugenia nu dispune de apă caldă furnizată în mod centralizat. Prin aceasta încălcându-se și dreptul la o viață decentă. 4

De asemenea, SRL „Chișinău-Gaz” a discriminat-o pe Crețu Eugenia în baza criteriului de excepție de la regulă. Respectiv, Crețu Eugenia a fost supusă și discriminării indirecte, astfel refuzul SRL „Chișinău-Gaz” de a elibera Avizul de racordare are drept efect dezavantajarea reclamantei față de persoanele care li s-a eliberat Avizul de racordare după depășirea limitei admisibile de instalare a aparatelor de utilizare a gazelor, cu toate că nu există careva justificare care ar permite o asemenea dezavantajare, nu există nici temei care în mod obiectiv ar justifica o astfel de discriminare. Prin urmare, 5 persoane au fost exceptate de la regula conform căreia se refuză eliberarea avizului de racordare din cauza că s-a depășit limita de conectare stabilită de calculele hidraulice efectuate de IP Gazproiect, iar reclamanta nu a fost exceptată de la această regulă.

Prin urmare, Consiliul greșit a constatat că refuzul de eliberare a avizului de racordare se întemeiază pe aspecte obiective, și anume ce țin de incapacitatea conductelor de gaz. Or, refuzul SRL „Chișinău-Gaz” de a elibera Avizul de racordare, este acel dat prin Scrisoarea nr. 677e din 27 septembrie 2019, anume acesta conform legii trebuia să fie argumentat și justificat din punct de vedere tehnic și economic. Nu poate fi considerat refuzul întemeiat din punct de vedere tehnic, atunci când se indică imposibilitatea eliberării avizului de racordare deoarece, în 2001 Institutul de Proiectare „Gazproiect” a efectuat calculele hidraulice, în care a stabilit că este posibil de instalat aparate suplimentare de utilizare a gazului în proporții de maxim 20% din numărul total de apartamente și în același refuz se afirmă că această limită a fost depășită, cu 7.14%, adică s-a eliberat 5 avize de racordare peste limită.

Dacă SRL „Chișinău-Gaz” afirmă că capacitatea conductelor stabilite prin calculele hidraulice efectuate în 2001 de către Institutul de Proiectare „Gazproiect” nu permite conectarea aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor mai mult de 20% din numărul total de apartamente, atunci trebuia să se refuze și celor cinci persoane cărora le-au fost eliberate avize de racordare. Or, în cazul lor tot exista o incapacitate a conductelor de gaz, potrivit calculele hidraulice efectuate în 2001 de către Institutul de Proiectare „Gazproiect”.

Consiliul însă consideră că este întemeiat și destul de normal ca într-o situație identică unor persoane să li se elibereze aviz de racordare dar altora nu. Mai mult ca atât, chiar și după depășirea limitei maxim de conectare a 5 aparatelor de utilizare a gazelor, sistemul de distribuție lucrează fără defecte, nefiind create probleme utilizatorilor de gaze.

Prin urmare refuzul de a elibera avizul de racordare pe motiv că s-a depășit limita maximă de conectări a aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor stabilit prin calculele hidraulice efectuate de IP „Gazproiect” este unul formal și nu este primul caz când SRL „Chișinău-Gaz” discriminează persoanele.

Referitor la încălcarea normelor de procedură la adoptarea Deciziei nr. 215/2019 din 29 noiembrie, reclamanta a invocat că Decizia nu este motivată în modul stabilit de normele juridice. Astfel, legislația în vigoare expres stabilește că decizia autorității publice trebuie să fie motivată. Motivarea deciziilor autorităților publice trebuie să corespundă nu doar normelor prevăzute în legislația națională dar și normelor internaționale.

În speță, Consiliul nu a ținut cont de obligativitatea motivării actului administrativ și nu s-a expus asupra tuturor argumentelor decisive care au fost indicate în plângere. Astfel, în plângere s-a indicat că Eugenia Crețu a fost discriminată sub formă de: discriminare directă, discriminare indirectă și hârțuire. Însă, Consiliul în Decizie s-a referit doar asupra discriminării directe, neindicând care sunt motivele respingerii celorlalte forme de discriminare. Consiliul este obligat să se refere la toate formele de discriminare, de care se plânge petiționarul, iar în cazul în care Consiliul nu se referă la acestea, nu există o certitudine sau o dovadă că s-a examinat în mod real plângerea. Mai mult ca atât, faptul că Consiliul nu s-a referit la toate pretențiile indicate în plângere, adeverește că plângerea depusă de Crețu Eugenia nu a fost examinată în mod real. Prin aceasta Consiliul a încălcat art. 6§1 al CEDO prin prisma motivării deciziei sale.

De asemenea, Consiliul a încălcat termenul de aducere la cunoștință a Deciziei nr. 215/19 din 29 noiembrie 2019. Potrivit art. 66 al Regulamentului de activitate al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității aprobat prin Legea nr. 298/2012, Decizia Consiliului se comunică părților în termen de 10 zile de la adoptare și produce efecte de la data comunicării. Iar, potrivit art. 15 alin. (5) al Legii nr. 121/2012, Decizia se aduce la cunoștința persoanei care a comis fapta discriminatorie și a persoanei care a depus plângerea în termen de 5 zile. 6

Dat fiind faptul că Legea nr. 121/2012 este o Lege organică, iar Legea nr. 298/2012 este o lege ordinară, se aplică normele legii organice. Legea organică are forță juridică superioară față de legea ordinară.

Potrivit art. 7 alin. (1) a Legii nr. 100 din 22 decembrie 2017 cu privire la actele normative, forța juridică a actelor normative se stabilește în funcție de competența și statutul autorității publice emitente, precum și de categoria actului. Iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, actul normativ cu forță juridică superioară poate modifica sau abroga un act normativ cu forță juridică inferioară al aceluiași emitent. Legile ordinare la rândul său conform art. 72 alin. (4) al Constituției, intervin în orice domeniu al relațiilor sociale, cu excepția celor rezervate legilor constituționale și legilor organice. Această normă expres dă de înțeles că legile ordinare sunt inferioare atât legilor constituționale cât și legilor organice.

Din normele sus citate reiese cu certitudine că, Decizia Consiliului trebuie să fie adusă la cunoștința petiționarului în termen de 5 zile de la adoptare în conformitate cu art. 15 alin. (5) al Legii nr. 121/2012.

Astfel, Consiliul a adoptat Decizia nr. 215/19 la 29 noiembrie 2019, prin urmare Consiliul avea obligația legală de a aduce la cunoștință petiționarului Decizia până la data de 04 decembrie 2019. Însă, Consiliul a transmis Decizia prin intermediul poștei la 10 decembrie 2019, fapt confirmat atât prin informația de pe pagina oficială a ÎS „Poșta Moldovei” cât și de ștampila oficiului poștal de pe plic.

Respectiv, Consiliul la adoptarea Deciziei a încălcat mai multe norme juridice, cum ar fi cele referitoare la motivarea deciziei, cele cu privire la termenul de aducere la cunoștință a deciziei, și altele. Iar, orice decizie adoptată cu încălcarea normelor de drept, a legislației în vigoare, este nulă din start.

Referitor la prejudicial moral, ținând cont de faptul că dreptul de a nu fi discriminat este un drept fundamental a oricărei persoane care este protejat cu strictețe atât de legislația în vigoare cât și de numeroase tratate internaționale, încălcarea lui duce la lezarea onoarei și demnității persoanei. Astfel prin acțiunile sale discriminatorii SRL „Chișinău-Gaz” a creat un mediu intimidant, ostil, degradant, umilitor și ofensator, prin care s-a lezat demnitatea reclamantei. 7

Aduce la cunoștința instanței de judecată că apartamentul în care locuiește reclamanta nu dispune de apă caldă furnizată în mod centralizat, prin urmare necesitatea instalării unui încălzitor de apă caldă instantaneu este una stringentă. Iar, prin refuzul său de a elibera Avizul de racordare pentru instalarea încălzitorului de apă caldă instantaneu SRL „Chișinău-Gaz” a lipsit-o de posibilitate instalării unui încălzitor pentru a dispune de apă caldă, astfel lipsind-o de o necesitate stringentă.

În pofida faptului că reclamanta s-a adresat autorității publice care are misiunea de prevenire, combatere și eliminare a discriminării, relatând despre faptele discriminatorii ale unui furnizor de servicii publice, Consiliu a trata plângerea în mod superficial refuzând examinarea ei. Prin aceasta, Consiliul a dat dovadă de o impertinență, încălcându-și misiunea stabilită de lege privind prevenirea, combaterea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității persoanelor.

Acțiunile Consiliului au dus la pierderea încrederii reclamantei în instituțiile statale care au menirea de protecție a drepturilor persoanelor. Prin acțiunile sale, și anume prin cercetarea superficială a plângerii Consiliul a dat de înțeles reclamantei că acțiunile discriminatorii nu vor fi curmate și pedepsite. Astfel, distrugând orice speranță a reclamantei la o viață mai sigură, viață în care persoana nu va fi discriminată, iar orice tip de discriminate va fi curmat din start.

Toate acestea i-au creat reclamantei multiple situații stresante, și decepționările profunde în instituțiile statale, provocarea stresului psiho- emoțional major, fapt manifestat prin diverse simptome ca: senzații de neliniște și disconfort, oboseală generală. Iar, ca urmare a fost provocat un prejudiciu moral, c are a fost estimat de reclamantă în sumă de 20 000 lei, or mărimea acestuia a fost determinată de acțiunile pârâtului, gravitatea suferințelor psihice cauzate, precum și de măsura în care această compensare poate aduce acestora satisfacție.

Totodată, gravitatea suferințelor psihice cauzate este determinată de multiplele situații stresante, frustrările și decepționările profunde în acțiunile pârâtului, provocarea stresului psiho-emoțional major, fapt manifestat prin diverse simptome ca: senzații de neliniște și disconfort, oboseală generală.

Cât privește măsura în care această compensare poate aduce satisfacție reclamantei (ea fiind o condiție obligatorie de care instanța trebuie să țină 8 cont la momentul stabilirii mărimii prejudiciului moral), reclamanta a menționat că, este necesar a fi luată în calcul importanța vitală a drepturilor personale nepatrimoniale și faptul încălcării acestora.

În motivarea soluției de respingere a pretențiilor reclamantei, instanțele ierarhic inferioare au reținut că, este de datoria petiționarei să instituie prezumția de discriminare, or Consiliul nu are obligația să substituie petiționara în formularea unei plângeri admisibile. Astfel, Consiliul, verificând dacă toate elementele discriminării directe sunt caracterizate cumulativ, a stabilit existența unor aspecte care duc la imposibilitatea raportării circumstanțelor invocate la domeniul de aplicare al Legii cu privire la asigurarea egalității.

Cât privește criteriile de discriminare invocate în cererea de chemare în judecată, instanțele au notat, referitor la „criteriului de informare”, că momentul în care fiecare din locatari, a aflat despre posibilitatea instalării unui încălzitor de apă caldă sau a dispus de suficiente resurse financiare pentru instalarea acestuia, nu reprezintă acea trăsătură personală care caracterizează persoana ca ființă umană sau ca personalitate sau orice altă caracteristică similară cu acestea. Aceleași reguli sunt aplicabile și pretinsului criteriu „excepție de la regulă” avându-se în vedere acele persoane care au beneficiat de acest aviz cu încălcări. 9

Mai mult, cele 20% din locuitorii blocului care au obținut avizul de racordare pentru instalarea încălzitorului de apă caldă instantaneu la locul de consum, nu se află într-o situație similară cu Eugenia Crețu, deoarece, aceștia au obținut avizul de racordare, cu respectarea tuturor condițiilor necesare pentru asigurarea securității. Cu privire la persoanele care au obținut un aviz de racordare după depășirea limitei admisibile de instalare a aparatelor suplimentare de utilizare a gazelor, acest fapt reprezintă o ilegalitate, care nu poate fi reținută drept situație de comparare. Refuzul de eliberare a avizului solicitat se întemeiază pe aspecte obiective care țin de incapacitatea conductelor de gaze de a rezista în cazul instalării aparatelor suplimentare, or prin acest refuz se urmărește asigurarea siguranței locatarilor.

Instanțele au evidențiat că autoritatea publică pârâtă a indicat asupra disponibilității SRL „Chișinău-Gaz”, fiind informată reclamanta despre măsurile care ar putea fi întreprinse în vederea obținerii avizului de racordare, și anume, să se adreseze Gestionarului Fondului Locativ de a interveni cu solicitarea de efectuare a reconstrucției rețelelor de gaze pentru instalarea a 100% încălzire autonomă în fiecare apartament.

Cu privire la pretinsa încălcare de procedură, instanțele au relevat că Decizia contestată a fost expediată de la oficiul poștal în a 6 zi lucrătoare, adică în termenul prevăzut de lege. Mai mult ca atât, actul administrativ produce efecte juridice din momentul comunicării, astfel, reclamanta nu poate pretinde la un drept încălcat în acest sens.

La 14 iunie 2023, Consiliul pentru Egalitate a depus o referință la recursul declarat de către Crețu Eugenia, solicitând declararea acestuia ca inadmisibil.

La 16 iunie 2023, SRL ”Chișinău-Gaz” a depus o referință la recursul declarat de către Crețu Eugenia, solicitând declararea acestuia ca inadmisibil.

Art. 245 din Codul administrativ (în vigoare până la 01 septembrie 2023) relevă că: „Recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.”

Art. 246 alin. (1) și (2) Codul administrativ (în vigoare până la 01 septembrie 2023) prevede: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere. (2) Recursul se declară inadmisibil în special când: a) decizia instanței de apel nu poate fi contestată cu recurs; b) recursul este depus în mod repetat; c) recursul este depus de o persoană neîmputernicită; d) recursul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art. 245 alin. (1); e) motivarea recursului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 245 alin. (2); f) cererea de recurs nu corespunde cerințelor stabilite la art. 244 alin. (2), art. 233 alin. (1) și (2) și art. 234 alin. (2) și recurentul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de Curtea Supremă de Justiție.”

Prin Legea nr. 246 din 31 iulie 2023 (în vigoare din 01 septembrie 2023), a fost modificat cadrul normativ conex reformei Curții Supreme de Justiție, inclusiv Cartea a treia „Procedura contenciosului administrativ” din Codul administrativ, în special prevederile cu privire la temeiurile recursului. Totuși, art. XI alin. (3) din Legea menționată, prevede că recursurile depuse la Curtea Supremă de Justiție până la data intrării în vigoare a prezentei legi 11 vor fi examinate în baza temeiurilor în vigoare la data depunerii recursului. Aceleași considerente de deduc și din interpretarea art. 195 din Codul administrativ în coroborare cu prevederile art. 3 alin. (3) din Codul de procedură civilă către stipulează că, procedura acțiunii în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu excepția art. 169-171. Legea procedurală civilă care impune obligații noi anulează sau reduce drepturile procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

În consecință, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție, la examinarea admisibilității recursului, va aplica prevederile Codului administrativ în redacția în vigoare la data declarării recursului.

În conformitate cu art. 246 alin. (l) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului), Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă este inadmisibil, recursul se declară ca atare printr-o încheiere, iar în acord cu alin. (2) din art. 246 din Codul administrativ, recursul se declară inadmisibil în special în cazurile enumerate la literele a)-f).

Din analiza acestor prevederi, rezultă că admisibilitatea/inadmisibilitatea recursului, în special, nu se limitează doar la temeiurile menționate ci urmează să însușească în condițiile Codului 12 administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate, veritabil bazat pe temeiuri concludente și serioase.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că sintagma „în special” denotă caracterul neexhaustiv al temeiurilor de inadmisibilitate și în același timp oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă și care pe cale de consecință nu pot însuși un eventual succes rezultat din examinarea cererii în completul de 5 judecători.

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție retine că, Codul administrativ dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate sau, după caz, hotărârile Curții de apel ca primă instanță într-o eventuală examinare în fond și invocare ex officio a erorilor de drept.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. Acest argument rezultă și din particularitățile de formă ale reglementării recursului în Codul administrativ și anume din sintagma „motivarea recursului” de la art. 245 alin. (2) din Codul administrativ (în redacția în vigoare la data declarării recursului). În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

De asemenea, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ.

Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), 13 pct.230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141,§39).

La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6§1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie 1991, §31, Seria A, nr.212-A).

În circumstanțele menționate, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de Crețu Eugenia, or redarea circumstanțelor de fapt și de drept în recurs și invocarea formală a prevederilor legii nu poate constitui temei de admisibilitate.

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 din Codul administrativ COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Crețu Eugenia. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Ion Malanciuc Diana Stănilă 14