CASE OF CHASSAGNOU AND OTHERS AGAINST FRANCE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment.
CASE OF CHASSAGNOU AND OTHERS AGAINST FRANCE (CtEDO, 2005)
Rezoluția ResDH(2005)26 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 aprilie 1999 (Grana Camera) în cazul Chassagnou și alții împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 25 aprilie 2005 la a 922-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Chassagnou și alții pronunțate la 29 aprilie 2004 și transmis în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din convenție; Amintind că cazul a fost originar din trei cereri (nr. 25088/94, 28331/95 și 28443/95) împotriva Franței, depuse la 20 aprilie 1994, la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 29 aprilie 1995 și 30 iunie 1995 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dna Marie-Jeanne Chassagnou, dl René Petit și dna Simone Lasgrezas la 20 aprilie 1994, dl Léon Dumont, dl Pierre Galland, dl André Galland, dl Edouard Petit, dl Michel Petit și dl Michel Pinon la 29 aprilie 1995, și de dna Joséphine Montion la 30 iunie 1995, toate resortisanții francezi; reamintind că Comisia a declarat admisibilă plângerile reclamanților referitoare la încălcarea dreptului lor la libertatea de conștiință și a asociere, precum și la dreptul lor de a respecta proprietățile lor din cauza obligației impuse lor ca proprietar de a se alătura asociațiilor de vânătoare aprobate (ACCA) și de a autoriza vânătoarea pe terenurile lor; Amintind că primul caz a fost prezentat în fața Curții la 15 decembrie 1997 de către Comisie și celelalte două la 16 martie 1998; întrucât în hotărârea sa din 29 aprilie 1999 Curtea: deținută, cu 12 voturi împotrivă și 5 voturi, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat; - a avut loc, cu 14 voturi împotrivă cu 3 voturi, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 luat coroborat cu art. 14 din Convenție; - a avut loc, cu 12 voturi împotrivă cu 5 voturi, că s-a încălcat art. 11 din Convenție luat separat; - a avut loc, cu 16 voturi împotrivă cu una, că s-a încălcat art. 11 din Convenția, coroborat cu art. 14; - deținută, cu 16 voturi împotrivă una, că nu a fost necesar să examineze plângerea în conformitate cu art. 9 din Convenție în mod separat; a considerat în unanimitate că Statul pârât trebuie să plătească fiecare dintre cele nouă reclamante, în termen de trei luni, 30 000 de franci francezi pentru prejudiciu moral, pe care suma dobânzilor simple la o rată anuală de 3,47% ar fi plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respins în unanimitate restul cererii de justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din convenție; având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații cu privire la măsurile individuale și generale luate, în special, modificarea Legii nr. 64-696 din 10 iulie 1964 (așa numită „Legea Verdeille”), criticată de Curtea Europeană în hotărârea sa, pentru a recunoaște obiecția conciențioasă de a vâna și, prin urmare, a evita încălcări similare celor constatate de Curtea Europeană împotriva persoanelor care se opun vânării (a se vedea apendicele la prezenta rezoluție); Având în vedere faptul că, la 10 decembrie 1999, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 29 aprilie 1999, împreună cu dobânzile nejustificate, care se ridică la 994,59 franci francezi pentru fiecare dintre solicitanți; Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2005)26 Informații furnizate de Guvernul Franței în cursul examinării cazului Chassagnou și alții de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile generale Guvernul constată la început că chestiunile ridicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Chassagnou au fost aduse în mod prompt la atenția autorităților în cauză. Hotărârea în sine a fost deja publicată în: CJP – La semaine juridique nr. 19-20 din mai 1999 (extracte); AJDA (Actualité juridique du droit administratif ) nr. 11/1999; Revue juridique de l'environnement nr. 3/1999; Revue française du droit administratif. Pentru a pune în aplicare deplină hotărârea Curții, Legea nr. 64-696 din 10 iulie 1964 („Legea Verdeille”), impugnată de Curte, a fost modificată, oferind celor care se opun să vâneze dreptul de a se opună în mod conștient. Legea nr. 2000-698 privind vânătoarea, care introduce acest amendament, a fost adoptată la 26 iulie 2000 și publicată în gazetă oficială la 27 iulie 2000. În conformitate cu art. 14 din respectiva Lege (prezentul articol L422-10 din Codul Mediului): „Asociația municipală [asociația municipală de vânătoare licențiată – ACCA] se stabilește pe alte țări decât cele: (.........) 5. Acoperat de obiecții depuse de proprietarii individuali, sau în unanimitate de mai mulți coproprietenți care acționează în comun, care se opun vânării din motive de condamnare personală, și care interzic vânătoarea, de asemenea de către ei înșiși, pe terenurile lor, fără a aduce atingere efectelor răspunderii proprietarului, și în special răspunderea pentru daunele cauzate de joc din terenurile lor. Atunci când proprietarul este o societate, obiecția poate fi depusă de directorul executiv al organismului său de decizie, autorizat corespunzător de acesta să facă acest lucru.” Guvernul constată, de asemenea, că punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la ACCA, astfel cum a fost modificată de respectiva lege din 26 iulie 2002, pare să fi ridicat anumite probleme în ceea ce privește posibilitățile de retragere a ACCA deschise persoanelor care nu doresc să susțină obiecții de conștiință. Aceste probleme au determinat o serie de proceduri care sunt încă pendente în fața instanțelor de recurs, dar în care instanțele administrative au bazat hotărârile lor de primă instanță pe principiile derivate din jurisprudența din Strasbourg, și în special hotărârea Chassagnou. În orice caz, guvernul consideră, având în vedere efectul direct în dreptul francez al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și jurisprudenței Curții Europene, că nu mai există niciun risc de încălcare a celor suferite de reclamanții împotriva căutării în conformitate cu hotărârea Chassagnou. , Guvernul constată că intrarea în vigoare a noului legii le permite să beneficieze de dreptul de obiecție de conștientizare pe care o introduce. Guvernul francez consideră că aceste măsuri au acordat împreună reclamanților o satisfacție deplină și va face posibilă evitarea încălcărilor similare celor constatate în acest caz și că, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 din Convenție.