Chassagnou și alții împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2005)26 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 29 aprilie 1999 (Grana Camera) în cazul Chassagnou și alții împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 25 aprilie 2005 la a 922-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea finală a Curții Europene a Drepturilor Omului în cazul Chassagnou și alții pronunțate la 29 aprilie 2004 și transmis în aceeași zi Comitetului de Miniștri în temeiul articolului 46 din convenție; Amintind că cazul a fost originar din trei cereri (nr. 25088/94, 28331/95 și 28443/95) împotriva Franței, depuse la 20 aprilie 1994, la Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 29 aprilie 1995 și 30 iunie 1995 în conformitate cu art. 25 din Convenția de către dna Marie-Jeanne Chassagnou, dl René Petit și dna Simone Lasgrezas la 20 aprilie 1994, dl Léon Dumont, dl Pierre Galland, dl André Galland, dl Edouard Petit, dl Michel Petit și dl Michel Pinon la 29 aprilie 1995, și de dna Joséphine Montion la 30 iunie 1995, toate resortisanții francezi;

reamintind că Comisia a declarat admisibilă plângerile reclamanților referitoare la încălcarea dreptului lor la libertatea de conștiință și a asociere, precum și la dreptul lor de a respecta proprietățile lor din cauza obligației impuse lor ca proprietar de a se alătura asociațiilor de vânătoare aprobate (ACCA) și de a autoriza vânătoarea pe terenurile lor; Amintind că primul caz a fost prezentat în fața Curții la 15 decembrie 1997 de către Comisie și celelalte două la 16 martie 1998; întrucât în hotărârea sa din 29 aprilie 1999 Curtea: deținută, cu 12 voturi împotrivă și 5 voturi, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 luat separat; - a avut loc, cu 14 voturi împotrivă cu 3 voturi, că s-a încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 luat coroborat cu art. 14 din Convenție; - a avut loc, cu 12 voturi împotrivă cu 5 voturi, că s-a încălcat art. 11 din Convenție luat separat; - a avut loc, cu 16 voturi împotrivă cu una, că s-a încălcat art. 11 din Convenția, coroborat cu art. 14; - deținută, cu 16 voturi împotrivă una, că nu a fost necesar să examineze plângerea în conformitate cu art. 9 din Convenție în mod separat; a considerat în unanimitate că Statul pârât trebuie să plătească fiecare dintre cele nouă reclamante, în termen de trei luni, 30 000 de franci francezi pentru prejudiciu moral,

pe care suma dobânzilor simple la o rată anuală de 3,47% ar fi plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; respins în unanimitate restul cererii de justă satisfacție; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din convenție; având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comitetului informații cu privire la măsurile individuale și generale luate, în special, modificarea Legii nr. 64-696 din 10 iulie 1964 (așa numită „Legea Verdeille”), criticată de Curtea Europeană în hotărârea sa, pentru a recunoaște obiecția conciențioasă de a vâna și, prin urmare, a evita încălcări similare celor constatate de Curtea Europeană împotriva persoanelor care se opun vânării (a se vedea apendicele la prezenta rezoluție); Având în vedere faptul că, la 10 decembrie 1999, după expirarea termenului stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 29 aprilie 1999, împreună cu dobânzile nejustificate, care se ridică la 994,59 franci francezi pentru fiecare dintre solicitanți; Declară, după examinarea informațiilor furnizate de Guvernul Franței,

că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2005)26 Informații furnizate de Guvernul Franței în cursul examinării cazului Chassagnou și alții de către Comitetul de Miniștri În ceea ce privește măsurile generale Guvernul constată la început că chestiunile ridicate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea Chassagnou au fost aduse în mod prompt la atenția autorităților în cauză. Hotărârea în sine a fost deja publicată în: CJP – La semaine juridique nr. 19-20 din mai 1999 (extracte); AJDA (Actualité juridique du droit administratif ) nr. 11/1999; Revue juridique de l'environnement nr. 3/1999; Revue française du droit administratif.

Pentru a pune în aplicare deplină hotărârea Curții, Legea nr. 64-696 din 10 iulie 1964 („Legea Verdeille”), impugnată de Curte, a fost modificată, oferind celor care se opun să vâneze dreptul de a se opună în mod conștient.

Legea nr. 2000-698 privind vânătoarea, care introduce acest amendament, a fost adoptată la 26 iulie 2000 și publicată în gazetă oficială la 27 iulie 2000. În conformitate cu art. 14 din respectiva Lege (prezentul articol L422-10 din Codul Mediului): „Asociația municipală [asociația municipală de vânătoare licențiată – ACCA] se stabilește pe alte țări decât cele: (… ) 5. Acoperat de obiecții depuse de proprietarii individuali, sau în unanimitate de mai mulți coproprietenți care acționează în comun, care se opun vânării din motive de condamnare personală, și care interzic vânătoarea, de asemenea de către ei înșiși, pe terenurile lor, fără a aduce atingere efectelor răspunderii proprietarului, și în special răspunderea pentru daunele cauzate de joc din terenurile lor.

Atunci când proprietarul este o societate, obiecția poate fi depusă de directorul executiv al organismului său de decizie, autorizat corespunzător de acesta să facă acest lucru.” Guvernul constată, de asemenea, că punerea în aplicare a dispozițiilor referitoare la ACCA, astfel cum a fost modificată de respectiva lege din 26 iulie 2002, pare să fi ridicat anumite probleme în ceea ce privește posibilitățile de retragere a ACCA deschise persoanelor care nu doresc să susțină obiecții de conștiință. Aceste probleme au determinat o serie de proceduri care sunt încă pendente în fața instanțelor de recurs, dar în care instanțele administrative au bazat hotărârile lor de primă instanță pe principiile derivate din jurisprudența din Strasbourg, și în special hotărârea Chassagnou.

În orice caz, guvernul consideră, având în vedere efectul direct în dreptul francez al Convenției Europene pentru Drepturile Omului și jurisprudenței Curții Europene, că nu mai există niciun risc de încălcare a celor suferite de reclamanții împotriva căutării în conformitate cu hotărârea Chassagnou. , Guvernul constată că intrarea în vigoare a noului legii le permite să beneficieze de dreptul de obiecție de conștientizare pe care o introduce. Guvernul francez consideră că aceste măsuri au acordat împreună reclamanților o satisfacție deplină și va face posibilă evitarea încălcărilor similare celor constatate în acest caz și că, prin urmare, Franța și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 din Convenție.

Resolution ResDH(2005)26 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 29 April 1999 (Grand Chamber) in the case of Chassagnou and others against France (Adopted by the Committee of Ministers on 25 April 2005 at the 922nd meeting of the Ministers' Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the final judgment of the European Court of Human Rights in the case of Chassagnou and others delivered on 29 April 2004 and transmitted the same day to the Committee of Ministers under Article 46 of the Convention; Recalling that the case originated in three applications (Nos.

25088/94, 28331/95 and 28443/95) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 20 April 1994, 29 April 1995 and 30 June 1995 under former Article 25 of the Convention by Mrs Marie-Jeanne Chassagnou, Mr René Petit and Mrs Simone Lasgrezas on 20 April 1994, Mr Léon Dumont, Mr Pierre Galland, Mr André Galland, Mr Edouard Petit, Mr Michel Petit and Mr Michel Pinon on 29 April 1995, and by Mrs Joséphine Montion on 30 June 1995, all French nationals; Recalling that the Commission declared admissible the applicants' complaints concerning a breach of their right to freedom of conscience and association as well as to their right to respect for their property due to the obligation imposed on them as landowners to join approved hunting associations (ACCA) and to authorise hunting on their land; Recalling that the first case was brought before the Court by the Commission on 15 December 1997 and the other two on 16 March 1998; Whereas in its judgment of 29 April 1999 the Court: - held, by twelve votes to five, that there had been a breach of Article 1 of Protocol No. 1 taken separately; - held, by fourteen votes to three, that there had been a breach of Article 1 of Protocol No. 1 taken in conjunction with Article 14 of the Convention; - held, by twelve votes to five, that there had been a breach of Article 11 of the Convention taken separately; - held,

by sixteen votes to one, that there had been a breach of Article 11 of the Convention taken in conjunction with Article 14; - held, by sixteen votes to one, that it was not necessary to examine the complaint under Article 9 of the Convention separately; - held unanimously that the respondent state was to pay each of the nine applicants, within three months, 30 000 French francs for non-pecuniary damage, on which sum simple interest at an annual rate of 3.47% would be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement; - dismissed unanimously the remainder of the claim for just satisfaction; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 29 April 1999, having regard to France's obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the individual and general measures taken in particular the amendment of Law No. 64-696 of 10 July 1964 (the so-called “Verdeille Act”) which was criticised by the European Court in its judgment,

so as to admit conscienscious objection to hunting and thus avoid further violations similar to those found by the European Court against persons opposed to hunting (see the appendix to this resolution); Having satisfied itself that on 10 December 1999, after the expiry of the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicants the sums provided in the judgment of 29 April 1999, together with the default interest due, amounting to 994,59 French francs for each of the applicants; Declares, after having examined the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2005)26 Information provided by the Government of France during the examination of the case of Chassagnou and others by the Committee of Ministers With regard to general measures , the government notes at he outset that the issues raised by the European Court of Human Rights in the Chassagnou judgment were promptly brought to the attention of the authorities concerned. The judgment itself has already been published in: - the CJP – La semaine juridique No. 19-20 of May 1999 (extracts); - the AJDA ( Actualité juridique du droit administratif ) No. 11/1999; - the Revue juridique de l'environnement No. 3/1999; - the Revue française du droit administratif. To give full effect to the Court's judgment, Act No. 64-696 of 10 July 1964 (“the Verdeille Act”), impugned by the Court, has been amended, giving those opposed to hunting the right to object to it on grounds of conscience.

Act No. 2000-698 on hunting, which introduces this amendment, was adopted on 26 July 2000 and published in the official gazette on 27 July 2000. Under Section 14 of that Act (the present Article L422-10 of the Environment Code): “The municipal association [the licensed municipal hunting association – ACCA] shall be established on lands other than those: (… ) 5. Covered by objections lodged by individual owners, or unanimously by several co-owners acting jointly, who are opposed to hunting for reasons of personal conviction, and who forbid hunting, also by themselves, on their lands, without prejudice to the effects of owner liability, and particularly liability for damage caused by game from their lands.

When the owner is a corporation, the objection may be lodged by the chief executive of its decision-making body, duly authorised by it to do so.” The government also notes that implementation of the provisions relating to the ACCA, as amended by the said Act of 26 July 2002, appears to have raised certain problems in respect of possibilities of withdrawing from the ACCA open to persons not wishing to plead objections of conscience. These problems have given rise to a number of proceedings which are still pending before the appeal courts, but in which the administrative courts based their first-instance judgments on principles derived from the Strasbourg case-law, and particularly the Chassagnou judgment.

At all events, the government considers, in view of the direct effect in French law of the European Convention on Human Rights and the case-law of the European Court, that there is no longer any risk of further violations of the kind suffered by the anti-hunting applicants according to the Chassagnou judgment. Concerning the applicants' individual situation , the government notes that the entry into force of the new Act allows them to avail themselves of the right of conscientious objection which it introduces. The French government believes that these measures have together given the applicants full satisfaction, and will make it possible to avoid violations similar to those found in the present case, and that France has therefore satisfied its obligations under Article 46 of the Convention.