2ra-1254/22 — cu privire la nulitatea contractului de donație

2ra-1254/22 — cu privire la nulitatea contractului de donație (Curtea Supremă de Justiție, 2023)

Dosarul nr. 2ra-1254/22

2-19052701-01-2ra-06092022

Instanța de fond: Judecătoria Hîncești, sediul Central – L. Roic-Botezatu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – L. Pruteanu, I. Cotruță, I. Țurcan

ÎNCHEIERE

31 mai 2023 mun. Chișinău

Curtea Supremă de Justiție

Completul de judecată, în componența:

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Aliona Miron

Ion Malanciuc

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Diana Moroșanu,

reprezentată de avocatul Adrian Crețu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de către

Diana Moroșanu împotriva lui Nicolae Vremea, Dorinei Vremea, lui Nicolae Matei,

intervenienți accesorii Primăria Hîncești, notarul public Veronica Macar privind

nulitatea contractului de donație,

împotriva deciziei din data de 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău prin

care s-a respins apelul declarat de avocatul Adrian Crețu, în interesele apelantei

Moroșanu Diana, s-a menținut hotărârea din 22 octombrie 2021 a Judecătoriei

Hîncești, sediul Central,

constată:

La 03 iulie 2019 Diana Moroșanu a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Nicolae Vremea, Dorinei Vremea și lui Nicolae Matei, intervenienți

accesorii Primăria Hîncești, notarul public Veronica Macar, prin care a solicitat

declararea nulității contractului de vânzare-cumpărare a terenului cu numărul

cadastral xxxxx, situat în mun. Hîncești, str. xxxxx, încheiat la 30 septembrie 2002

între Moroșanu Diana și Vremea Nicolae autentificat notarial de notarul Bicec

Victor, declararea nulității contractului de donație a terenului cu numărul cadastral

xxxxx, situat în mun. Hîncești, str. xxxxx, autentificat notarial de notarul public

Veronica Macar.

În motivarea cererii de chemare în judecată Diana Moroșanu a indicat că,

anterior, la 15 februarie 2019 a înaintat o acțiune civilă în care a relatat că la 30

septembrie 2002 între Diana Moroșanu, reprezentată de Mihail Moroșanu și Nicolae

Vremea a fost autentificat notarial contractul de vânzare-cumpărare a terenului cu

numărul cadastral xxxxx, situat în mun. Hîncești, str. xxxxx. Peste două luni

Nicolae Vremea și soția acestuia Dorina Vremea s-au arătat dezinteresați de terenul

procurat, astfel au propus o tranzacție de anulare a actului juridic. Reclamanta a fost

de acord cu propunerea dată, stabilind o întâlnire la care au mai participat și alte

persoane și a restituit lui Nicolae Vremea suma de 1 400 euro, iar cel din urmă i-a

1

lăsat un exemplar a contractului de vânzare-cumpărare. Ulterior, au mers la

Primăria Hîncești și au anunțat factorii de decizie despre tranzacția convenită între

ei, convenind inclusiv să meargă la notar ca să anuleze actul juridic. Nicolae

Vremea a plecat la Moscova pentru câștig, dar s-a obligat să revină pentru anularea

acestui act juridic. Conform înțelegerii cu Nicolae Vremea, reclamanta a administrat

terenul în litigiu, a achitat impozitele din anul 2002, a perfectat certificatul de

urbanism nr.99 din 06 noiembrie 2007 și autorizația de construcție nr.812 din 04

decembrie 2007 pe numele Dianei Moroșanu, a construit gard pe terenul dat și a dus

materiale de construcție. În luna iunie 2018 în urma insistenței acesteia în vederea

anulării contractului sau întocmirii unuia nou Nicolae Vremea a indicat că va

perfecta o procură pe o rudă de a sa, că se va mai gândi asupra prețului imobilului.

La cererea prealabilă de executare a obligațiunilor nu s-a soldat cu nici un rezultat.

În aceste circumstanțe reclamanta a precizat că sunt două temeiuri de declarare

a Dianei Moroșan drept proprietar legal al terenului și anume că aceasta a executat

integral actul juridic, iar Nicolae Vremea, primind integral suma de bani ce

constituie suma contractului, tărăgănează intenționat întocmirea tranzacției,

eschivându-se de la întocmirea actului juridic. Precum și faptul că este proprietara

de iure a terenului în litigiu până la 30 septembrie 2002, iar peste două luni cu

acordul și voința ambelor părți, a devenit posesoare de bună credință a terenului.

Prin încheierea din data de 05 februarie 2019 a Judecătoriei Hîncești capătul de

cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2002,

a fost scoasă de pe rol. (f.d.83-84, vol. I)

La 20 septembrie 2021 Diana Moroșanu, prin intermediul avocatului Adrian

Crețu, și-a concretizat cerințele din acțiune, solicitând în final constatarea nulității

absolute a contractului de donație din 26 septembrie 2018 încheiat între Nicolae

Vremea, în calitate de donator și Nicolae Matei, în calitate de donatar, cu declararea

nulă a contractului de donație. (f.d. 133-135, vol.I)

În motivarea acesteia, reclamanta a indicat suplimentar la cele invocate în

cererea de chemare în judecată că Nicolae Matei, fiind împuternicit de Nicolae

Vremea în baza procurii din 27 iunie 2018, la 26 septembrie 2018 a înstrăinat bunul

imobil aflat în litigiu sie însuși, în acest sens la notarul public Veronica Macar a fost

perfectat un contract de donație. Toate aceste acțiuni și inacțiuni a lui Nicolae

Vremea și Nicolae Matei au dus la semnarea contractului de donație contestat.

În opinia reclamantei contractul de donație din 26 septembrie 2018 dintre

Nicolae Vremea și Nicolae Matei este un act juridic fictiv, semnat în detrimentul

Dianei Moroșanu. Prin încheierea unui astfel de contract are un scop final

înșelarea/fraudarea creditorului Diana Moroșanu, având în vedere că părțile

contractante nu l-au executat până în prezent și nu au intrat în posesia bunului

imobil care de facto este administrat de Diana Moroșanu.

Prin hotărârea din data de 22 octombrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul

Central, cererea de chemare în judecată depusă de către Diana Moroșanu împotriva

lui Nicolae Vremea, Dorinei Vremea, lui Nicolae Matei, intervenienți accesorii

Primăria Hîncești, notarul public Veronica Macar privind nulitatea contractului de

donație a fost respinsă ca neîntemeiată. (f.d.157,163-171, vol.I)

Hotărârea instanței de fond a fost contestată, în termen, de către Diana

Moroșanu, reprezentată de avocatul Adrian Crețu. ( f.d.159,180-181, vol.I)

2

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 19 aprilie 2022 a respins

apelul declarat de avocatul Adrian Crețu, în interesele apelantei Moroșanu Diana, a

menținut hotărârea din data de 22 octombrie 2021 a Judecătoriei Hîncești, sediul

Central. (f.d. 191,192-202, vol.I)

Pentru a hotărî astfel, instanțele de judecată au stabilit că potrivit contractului

de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2002, Diana Moroșanu a vândut, iar

Nicolae Vremea a cumpărat terenul agricol cu suprafața de 0,06 ha, cu numărul

cadastral xxxxx.

Prin contractul de donație nr. 9962 din 26 septembrie 2018 Nicolae Vremea

reprezentat în temeiul procurii de Nicolae Matei, a transmis cu titlul gratuit fără

careva condiții lui Matei Nicolae terenul pentru construcții cu suprafața de 0,06 ha,

cu numărul cadastral xxxxx, amplasat în or. Hîncești, str. xxxxx.

Instanțele de judecată au menționat că legalitatea contractului de vânzare-

cumpărare din 30 septembrie 2002, în temeiul căruia ulterior a fost emis contractul

de donație din 26 septembrie 2018, a constituit anterior obiect de examinare. Prin

hotărârea irevocabilă a Judecătoriei Hîncești, sediul Central din 22 iulie 2019 a fost

respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de Diana Moroșanu împotriva lui

Nicolae Vreme, intervenient accesoriu Primăria Hîncești privind anularea

contractului de vânzare cumpărare 30 septembrie 2002, aducerea părților la poziția

inițială, recunoașterea dreptului de proprietate și încasarea cheltuielilor de judecată.

Astfel, în condițiile în care în temeiul hotărârii judecătorești care deține putere

de lucru judecat a fost stabilită valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare din

30 septembrie 2002, pe cale de consecință urmează a fi reiterată și legalitatea

contractului de donație din 26 septembrie 2018, or soarta cerinței auxiliare poartă

soarta cerinței de bază.

Totodată, instanțele de judecată au remarcat că Diana Moroșanu nu a contestat

încheierea Judecătoriei Hîncești din 05 februarie 2019, prin care capătul de cerere

privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 2002 a fost

scoasă de pe rol.

Prin urmare, proprietar al terenului cu numărul cadastral xxxxx până la data de

26 septembrie 2018 a fost Vremea Nicolae, cel care avea dreptul de posesie,

folosință și dispoziție, fiind în drept să doneze terenul în litigiu.

În aceste circumstanțe instanțele de judecată au concluzionat că nu s-a

constatat nici un motiv de nulitate a contractului de donație nr. 9962 din 26

septembrie 2018, fiind respectate condițiile de valabilitate a contractului. Diana

Moroșanu nu a reușit să răstoarne prezumția de valabilitate a contractului de donație

din 26 septembrie 2018, nu a făcut dovada caracterul fictiv al acestuia, întrucât

intenția părților la încheierea acestui act a corespuns voinței reale și rezultatului

atins.

Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Diana Moroșanu,

reprezentată de avocatul Adrian Crețu, prin care a solicitat admiterea recursului,

casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi

hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. (f.d.1-2,

vol.II)

În motivarea recursului Diana Moroșanu, reprezentată de avocatul Adrian

Crețu, a invocat dezacordul cu decizia instanței de apel și a hotărârii instanței de

fond, considerându-le emise cu încălcarea normelor materiale.

3

Recurenta a indicat că ambele instanței au constatat că aceasta a administrat

terenul în litigiu, a achitat impozitele din anul 2002, a perfectat certificatul de

urbanism nr.99 din 06 noiembrie 2007 și autorizația de construire nr.81 din 04

decembrie 2007, a construit gard pe terenul dat și a dus materiale de construcție.

Însă eronat au apreciat art. 195 din Codul civil, din motivul lipsei elementul

definitoriu al subiecților/intimații semnatari ai tranzacției de donație, anume

manifestarea de voință în valorificarea dreptului de proprietate, prin simpla

îngrădire a proprietarului de facto Diana Moroșanu de către proprietarul de iure

Nicolae Matei în exploatarea terenului de către partea recurentă,

Totodată, a indicat că în speță se învederează aprecierea eronată a art. 217,

alin. (1) din Codul civil și neaplicarea art. 221 din Codul civil, ceea ce a dus la

pronunțarea unei decizii greșite, or contractul de donație are menirea de a crea o

aparență juridică pentru Diana Moroșanu, prin a o înșela precum că dreptul de

proprietate a fost stins în privința lui Nicolae Vremea, care a primit suma de 1 400

euro pentru a vinde înapoi terenul litigant.

Prin referința depusă la 30 septembrie 2022, intervenientul accesoriu Primăria

Hîncești a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a

hotărârii instanței de fond cu pronunțarea unei noi hotărâri privind admiterea

integrală a pretențiilor Dianei Moroșanu. ( f.d. 18-20, vol. II)

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil, din

motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în cazul

în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul

din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă,

asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270

și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Instanței de recurs subliniază că, un stat care dispune de instanțe de recurs are

obligația să se asigure că justițiabilii săi se bucură de principiile unui proces

echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor

Omului și a Libertăților Fundamentale (a se vedea cauza Lebedinschi v. Republica

Moldova, 16 septembrie 2015, § 32; cauza Sultan v. Republica Moldova, 05 iunie

2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi efectuată

și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod particular, dreptul

de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, completul observă că dreptul de acces la un

tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate prin

intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de atac

extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea inter alia cauzele Marc Brauer v. Germania, 01 septembrie

2016, § 34; Miessen v. Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić v. Croația, 20

iulie 2017, § 28; Zubac v. Croația (Marea Cameră), 05 aprilie 2018, § 82).

4

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de judecată verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate constitui

obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de persoana

îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost declarată în

termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 19 aprilie 2022 a

Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în articolul 429

alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul notează că, în cazul în care, dreptul de acces la justiție este

limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să verifice dacă aceste

restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele urmăresc un scop legitim și

dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și

scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele Levages Prestations Servicii v.

Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard v. Franța, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag

v. Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc Brauer, 01 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea

nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

termenul de procedură se instituie prin indicarea unei date calendaristice, datei

comunicării actului de procedură, a unei perioade sau prin referire la un eveniment

viitor și cert că se va produce. În ultimul caz, actul de procedură poate fi efectuat în

decursul întregii perioade. Dacă începutul curgerii termenului este determinat de un

eveniment sau moment în timp care va surveni pe parcursul zilei, inclusiv de

comunicarea actului de procedură, atunci ziua survenirii evenimentului sau a

momentului nu se ia în considerare la calcularea termenului.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt, înafara

oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în

special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie să se aștepte ca

aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard v. Franța, 10 iulie 2001, §

29; Nicolae Popa v. România, 09 decembrie 2014, § 16; Tence v. Slovenia, 31 mai

2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care termenul pentru o cale

de atac ordinară este prelungit după o perioadă considerabilă de timp, o astfel de

decizie poate încălca principiul securității juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov

v. Ucraina, 03 aprilie 2008, § 41; Ustimenko v. Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Dispozitivul deciziei Curții de Apel Chișinău a fost pronunțat la 19 aprilie

din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată, avocatului Adrian

Crețu, prin intermediul poștei electronice la 27 iunie 2022 (f.d.203, vol.I)

Diana Moroșanu, reprezentată de avocatul Adrian Crețu, a declarat recursul la

26 august 2022, în interiorul termenului legal.

Succesiv, completul de judecată evocă faptul că, în conformitate cu articolul

432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept

să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată

a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

5

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art. 434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul dejudecată le

apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate. Or, recursul

împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii de

recurs depuse de Diana Moroșanu, reprezentată de avocatul Adrian Crețu, rezultă că

aceasta nu a evidențiat memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se în esență la reiterarea temeiurilor de fapt și de drept ale speței, similare

celor cuprinse în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel.

În acest sens, instanța de recurs menționează faptul că dezvoltarea recursului

trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a

acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de

6

natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu

indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea lor.

Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de

dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul

de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent, recursul

nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de judecată indică că argumentele invocate în cererea de

recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar procedurii de

apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă, aplicabil

recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și aprecierii

de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de procedură civilă,

fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu urmează a fi reiterate în

ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Diana Moroșanu nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a

precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs efectiv sunt în

primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în principiu,

competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei cereri de acest

tip (Doorson v. Olanda, 26 martie 1996, § 67). La acest capitol instanță de recurs

reține că recursul declarat de Diana Moroșanu nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de

a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea

situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de judecată relevă că, în condițiile din speță, cererea de

recurs a fost depusă după ce Diana Moroșanu a avut posibilitatea de a fi auzită de o

instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut deplină jurisdicție

(a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services” v. Franța, cererea

nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §§ 48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentei i-a fost asigurat dreptul

de acces la o instanță și dreptul de a fi auzită combinat cu dreptul la un recurs

efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea echității

procedurii din perspectiva art. 6 § 1 din CEDO, rezultă că participanții au reușit să

pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe care le

considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher v. Cehia,

cererea nr. 58580/00 din 11 aprilie 2005, §§ 65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel a

examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

7

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și procedural,

iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul Curții Supreme de

Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Diana Moroșanu, reprezentată de avocatul Adrian Crețu, împotriva deciziei din 19

aprilie 2022 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431, alin. (2), art. 433, lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul de judecată al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Diana Moroșanu, reprezentată de

avocatul Adrian Crețu, împotriva deciziei din 19 aprilie 2022 a Curții de Apel

Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președinte, judecător Tamara Chișca-Doneva

Judecători Aliona Miron

Ion Malanciuc

8