2rh-103/21 — Constatarea nulitătii actelor juridice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Constatarea nulitătii actelor juridice
- Temei legal
- Temeiurile declarării revizuirii
2rh-103/21 — Constatarea nulitătii actelor juridice (Curtea Supremă de Justiție, 2021)
Dosarul nr. 2rh–103/21 Î N C H E I E R E 20 octombrie 2021 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție În componența: Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru Examinând cererea revizuire depusă de Adrian Dediu, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de SRL “Cornul Belșugului” împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria și Dediu Iaroslav, intervenienți accesorii IP ”Agenția Servicii Publice”, Primăria mun.Chișinău, Consiliul municipal Chișinău, notarii privați Gladîș Oleg și Petcu Elena, SRL ”Autosim-Grup”, SRL ’’Legal Manager” și SRL ’’Cornul Belșugului & Co” cu privire la recunoașterea raportului de subsecvență dintre actele administrative și actele juridice civile, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare, ca fiind depus în afara termenului legal, împotriva încheierii din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție c o n s t a t ă: La 15 iulie 2016, SRL “Cornul Belșugului” a depus o cerere de chemare instanța de judecată împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria și Dediu Iaroslav, intervenienți accesorii IP ” Agenția Servicii Publice”, Primăria mun.Chișinău, Consiliul municipal Chișinău, notarii privați Gladîș Oleg și Petcu Elena, SRL ”Autosim- Grup”,
SRL ’’Legal Manager” și SRL ’’Cornul Belșugului & Co” cu privire la recunoașterea raportului de subsecvență dintre actele administrative și actele juridice civile, constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare. Prin hotărârea din 03 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul central), a fost admisă acțiunea. A fost recunoscut raportul de subsecvență dintre procesul-verbal de recepție finală nr.635 din 02 iunie 2009 și certificatul nr.14386 din 14 noiembrie 2007, pe o parte, și contractele de vânzare-cumpărare a pavilionului comercial nr.25191 din 14 august 2009, autentificat de notarul privat Gladîș Oleg, și cel de vânzare-cumpărare a gheretei nr.9/10399 din 18 septembrie 2009, autentificat de notarul privat Petcu Elena, pe altă parte.
A fost constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a pavilionului comercial din str. Salcâmilor 22, mun.Chișinău, încheiat între Asociația Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP și Dediu Adrian, autentificat 1 de notarul privat Gladîș Oleg, înregistrat la nr.25191 la data de 14 august 2009. S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a gheretei, pavilion comercial din str. Salcâmilor 22, mun.Chișinău, încheiat între Dediu Adrian și Dediu Maria, autentificat de notarul privat Petcu Elena, înregistrat la nr.9/10399 la data de 18 septembrie 2009. La 02 august 2018 (prin oficiul poștal), Adrian Dediu și SRL “Autosim Grup”, în persoana administratorului Adrian Dediu au declarat apel împotriva hotărârii instanței de fond, solicitând admiterea apelului, casarea integrală a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri de respingere integrală a acțiunii.
Prin încheierea din 16 august 2018 a Curții de Apel Chișinău, nu s-a dat curs cererilor de apel, iar apelanților fiindu-le fixat termen până la 31 octombrie 2018 pentru înlăturarea neajunsurilor apelului. Prin încheierea din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, apelul declarat de Adrian Dediu și SRL “Autosim Grup” împotriva hotărârii din 03 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul central) a fost restituit în legătură cu neîndeplinirea indicațiilor instanței de apel. La 15 octombrie 2019, Adrian Dediu a declarat recurs împotriva încheierii din 01 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând repunerea în termenul de declarare a recursului, casarea încheierii recurate. Prin încheierea din 11 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă cererea cu privire la repunerea în termen a recursului și restituit recursul declarat de către Adrian Dediu.
La 28 iulie 2020, Adrian Dediu a înaintat o cerere de revizuire împotriva încheierii din 11 decembrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia. Prin încheierea din 28 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu a fost respinsă ca inadmisibilă. La 10 februarie 2021, Adrian Dediu a depus o cerere cu privire la explicarea încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție, solicitând explicarea și extinderea motivelor pentru care a fost respinsă cererea sa de revizuire. Prin încheierea din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție cererea cu privire la explicarea încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție a fost respinsă.
La 23 iunie 2021, Adrian Dediu a depus cerere de revizuire împotriva încheierii din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia. Verificând încheierea supusă revizuirii, în raport cu criticile formulate și în limitele temeiurilor de drept invocate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru motivele ce se succed. În corespundere cu articolul 452 alin. (11) al Codului de procedură civilă, revizuirea s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Posibilitatea revizuirii prevăzute de Capitolul XXXIX din Codul de procedură civilă reprezintă o procedură excepțională.
Prin urmare, cererile de revizuire a hotărârilor judecătorești trebuie supuse unei analize stricte. În conformitate cu articolul 446 alin. (1) al Codului de procedură civilă, pot fi supuse revizuirii hotărârile, ordonanțele, încheierile și deciziile irevocabile ale 2 tuturor instanțelor judecătorești, în condițiile prezentului capitol. Alin. 2 al aceleiași norme prevede că încheierile de încetare a procesului conform art. 265 lit. c) și d), precum și cele prin care se respinge acțiunea ca fiind tardivă conform art. 1861 pot fi supuse revizuirii. Încheierile judecătorești care nu se referă la fondul cauzei, precum și deciziile emise în privința acestora nu se supun revizuirii. În aceste cazuri, încheierile de inadmisibilitate a revizuirii nu se supun niciunei căi de atac.
Structura logico – juridică a art. 451 alin. (1) – (4) al Codului de procedură civilă prevede condițiile de formă și de conținut a unei cereri de revizuire, obligația revizuentului de a depune cererea la instanța competentă și inadmisibilitatea avansării repetate a unei asemenea cereri, care este întemeiată pe aceleași temeiuri. În mod corespunzător, nerespectarea acestor cerințe legale dictează aplicarea art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă. Cu toate acestea, temeiurile indicate la art. 449 al Codului de procedură civilă pot fi apreciate doar de instanța de revizuire, iar lipsa unei căi de a atac, chiar și de retractare, ar afecta dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 20 din Constituția Republicii Moldova și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene, îndepărtarea de la principiul securității juridice este justificată doar când este impusă de circumstanțe cu caracter substanțial și convingător (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Ryabykh vs Rusia, hotărârea din 24 iulie 2003, § 52; cauza Pravednaya vs Rusia, hotărârea din 18 noiembrie 2004, § 25; cauza Giuran vs România, hotărârea din 21 iunie 2011, § 30). Competența instanțelor superioare de a casa și de modifica hotărâri judecătorești obligatorii și executorii ar trebui exercitată pentru corectarea erorilor judiciare.
Această competență trebuie exercitată astfel încât să facă, atât cât este posibil, un echilibru echitabil între interesele unui individ și nevoia de a asigura eficiența sistemului judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Nikitin vs Rusia, hotărârea din 20 iulie 2004, § 54-61; cauza SC „Textinc” SA vs România, hotărâre din 6 februarie 2018, § 24). La acest capitol, Colegiul judiciar observă că, încheierea din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție nu se referă la fondul cauzei, or prin ea a fost respinsă cererea de explicare a încheierii din 28 octombrie 2020 a Curții Supreme de Justiție. Drept consecință, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție trage concluzia că încheierea menționată supra nu poate fi contestată în procedură de revizuire.
Astfel, raționamentele de mai sus limitează soluția instanței la art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă. În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Pe baza celor prezentate, Colegiul atestă că legislatorul nu a exemplificat împrejurările, când o instanță de revizuire trebuie să pronunțe o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Totuși această dispoziție legală, dar și practica judiciară constantă, denotă că o cerere de revizuire poate fi declarată inadmisibilă, atunci când nu a fost depusă în termenele prevăzute la art. 450 al Codului de procedură civilă sau a fost declarată de persoanele care nu sunt în 3 drept să facă acest lucru.
La fel, cerere de revizuire poate fi respinsă atunci când nu sunt respectate condițiile de formă din art. 451 alin. (1) și (3) al Codului de procedură civilă. Actualmente, urmând logica expusă supra, instanța de revizuire poate considera o cerere de revizuire ca inadmisibilă în cazul în care revizuirea este depusă împotriva unui act ce nu se supune revizuirii. Având în vedere prevederile art. 446, 451 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide că cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu, urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
În conformitate cu art. art. 269-270, art. 453 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Adrian Dediu, împotriva încheierii din 31 martie 2021 a Curții Supreme de Justiție, emisă în cadrul cauzei civile intentate la cererea SRL “Cornul Belșugului” împotriva Asociației Proprietarilor de Locuințe Privatizate nr.51/378 COOP, Dediu Adrian, Dediu Maria și Dediu Iaroslav, intervenienți accesorii IP ” Agenția Servicii Publice”, Primăria mun.Chișinău, Consiliul municipal Chișinău, notarii privați Gladîș Oleg și Petcu Elena, SRL ”Autosim-Grup”, SRL ’’Legal Manager” și SRL ’’Cornul Belșugului & Co” cu privire la recunoașterea raportului de subsecvență dintre actele administrative și actele juridice civile, constatarea nulității contractelor de vânzare- cumpărare, ca fiind depus în afara termenului legal.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.