2rci-24/20 — Procedura de insolvabilitate

Dosarul nr. 2rci–24/19

Instanța de insolvabilitate: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun)

Î N C H E I E R E

03 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

În componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

examinând recursul declarat de către Boaghi Svetlana și Lupea Petru,

în cadrul procesului de insolvabilitate intentat în privința SA ”Locuințe pentru

Toți”,

împotriva încheierii din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău prin care a fost

validată creanța Svetlanei Boaghi în calitate de creditor chirografar a SA ”Locuințe pentru

Toți” (în proces de insolvabilitate) cu suma creanței de 25 621 euro și 10 000 lei ca creanțe

chirografare de rangul V și 212 468,40 lei - creanțe chirografare de rangul VI, cu includerea

acestora în tabelul definitiv al creanțelor,

c o n s t a t ă:

La 29 octombrie 2010, Brăiescu Valeriu, acționând în interesele Boaghi

Svetlana a fost depusă cerere introductivă față de SA ”Locuințe pentru Toți”, prin

care s-a menționat că creditorul deține o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă

de 25 621 euro și 212 468 lei față de debitor.

Prin hotărârea din 04 martie 2011 a Curții de Apel Economice a fost intentat

procesul de insolvabilitate față de SA ”Locuințe pentru Toți”.

La 11 iulie 2013, a avut loc ședința de validare a creanțelor SA ”Locuințe pentru

Toți” însă din tabelul creanțelor urmează că creanța Svetlanei Boaghi nu a fost

validată.

Prin încheierea din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău a fost validată

creanța Svetlanei Boaghi în calitate de creditor chirografar a SA ”Locuințe pentru

Toți” (în proces de insolvabilitate) cu suma creanței de 25 621 euro și 10 000 lei ca

creanțe chirografare de rangul V și 212 468,40 lei - creanțe chirografare de rangul

VI, cu includerea acestora în tabelul definitiv al creanțelor.

La 16 decembrie 2019, Boaghi Svetlana și Lupea Petru au declarat recurs

împotriva încheierii din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea

acesteia și remiterea cauzei la rejudecare. Totodată, recurenții au solicitat repunerea

în termenul de declarare a recursului, menționând în acest sens că, au aflat

întâmplător despre încheierea contestată, la 04 decembrie 2019.

Studiind materialele dosarului în raport cu cele invocate în recurs și prevederile

legale, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

1

Justiție consideră că cererea de repunere în termenul de declarare a recursului este

neîntemeiată și urmează a fi respinsă, iar recursul urmează a fi restituit.

Conform art. 4261 alin. (1) lit. a) al aceleiași legi, instanța de recurs este în drept

să restituie recursul împotriva încheierii dacă: cererea de recurs a fost depusă în afara

termenului legal, iar recurentul nu solicită repunerea în termen sau instanța de recurs

a refuzat să efectueze repunerea în termen.

În conformitate cu art. 110 al Codului de procedură civilă, termen de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia

instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea

instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un

ansamblu de acte. Iar, potrivit art. 116 alin. alin. (1), (3), persoanele care, din motive

întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în

termen de către instanță. La cererea de repunere în termen se anexează probele ce

dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului. Totodată, trebuie efectuat actul de

procedură care nu a fost îndeplinit în termen (să fie depusă cererea, să fie prezentate

documentele respective etc.).

Colegiul atestă că, încheierea contestată a fost pronunțată public la 24 iunie

2015, fiind cu drept de recurs, potrivit normelor procedurale în vigoare la momentul

emiterii, în termen de 15 zile din momentul pronunțării.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă (în vigoare la

momentul declarării recursului), termenul de declarare a recursului împotriva

încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

În corespundere cu prevederile art. 3 alin. (3) al Codului de procedură civilă,

legea procedurală civilă care impune obligații noi, anulează sau reduce drepturile

procedurale ale participanților la proces, limitează exercitarea unor drepturi ori

stabilește sancțiuni procedurale noi sau suplimentare nu are putere retroactivă.

Astfel, Colegiul concluzionează că o lege procedurală ca a acordat un alt termen

de atac asupra unei situații juridice consumate, nu are putere retroactivă, adică,

încheierea din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, poate fi contestată în

termenul stabilit de lege, din momentul pronunțării ei.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt, fără

îndoială, menite să asigure buna administrare a justiției și respectarea, în special, a

principiului securității raporturilor juridice. Persoanele vizate trebuie să se aștepte

ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauza Tricard vs Franta, hotărâre din 10

iulie 2001, § 29, cauza Nicolae Popa vs România, hotărâre din 9 decembrie 2014, §

16, cauza Tence vs Slovenia, hotărâre din 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a

statuat că, în cazul în care termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după

o perioadă considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul

securității raporturilor juridice (a se vedea cauza Ponomaryov vs Ucraina, hotărâre

din 3 aprilie 2008, § 41, cauza Ustimenko vs Ucraina, hotărâre din 20 octombrie

2015, § 47).

Recurenții au depus cererea de recurs împotriva încheierii instanței de

insolvabilitate, la 16 decembrie 2019, respectiv cu încălcarea termenului prevăzut

de art. 425 alin. (1) al Codului de procedură civilă (în vigoare la data relevantă

speței). Or, din interpretarea corectă a prevederilor normei legale citate, este de

înțeles că termenul de declarare a recursului împotriva încheierii curge de la data

pronunțării ei.

2

Totuși, Boaghi Svetlana și Lupea Petru au solicitat repunerea în termenul de

atac, motivând că au aflat întâmplător, abia la 04 decembrie 2019, despre încheierea

din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău.

Colegiul apreciază critic alegațiile recurenților, or aceștia nu au furnizat nici o

explicație plauzibilă în fața instanței de recurs despre motivul pentru care au așteptat

mai mult de 5 ani, să depună o cerere de recurs, odată ce procesul de insolvabilitate

durează din 2010 până în prezent, dânșii fiind părți la proces, încheierea contestată

a fost pronunțată în mod public, rezultatele ședințelor de judecată, precum și actele

judecătorești emise pe acest dosar, fiind publicate pe paginile web al instanțelor de

judecată (a se vedea cauza Seal vs Regatul Unit, hotărâre din 7 decembrie 2010, §

82, și cauza Wyssenbach vs Elveția, hotărâre din 22 octombrie 2013, § 39-40).

Suplimentar, instanța de recurs învederează că, jurisprudența CtEDO reiterează

obligația părții de a lua măsurile necesare pentru protecția drepturilor sale de acces

la justiție, inclusiv prin manifestarea diligenței în exercitarea drepturilor sale

procedurale și a interesului față de soarta dosarului vizat, or la caz recurenții, în

special, Boaghi Svetlana, fiind deponenta cererii de validare a creanței, urma să

monitorizeze soarta propriei cereri (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11

septembrie 2007, cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie

2012 și cauza SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).

În acest context, instanța de recurs notează că în conformitate cu art. 56 alin (3)

al Codului de procedură civilă, participanții la proces sunt obligați să se folosească

cu bună-credință de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi

sau al nerespectării obligațiilor procedurale, se aplică sancțiunile prevăzute de

legislația procedurală civilă.

De altfel, instanța de recurs reiterează că exercitarea unui drept de către titularul

său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu

respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene,

după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă, or,

prevederile art. 15 al Codului de procedură civilă, stipulează expres că participanții

la proces și alte persoane interesate ale căror drepturi, libertăți ori interese legitime

au fost încălcate printr-un act judiciar pot exercita căile de atac împotriva acestuia

în condițiile legii.

Față de cele expuse, instanța de recurs consemnează că art. 6 § 1 din Convenția

Europeana a Drepturilor Omului îi garantează fiecărei persoane dreptul de a sesiza

o instanță cu orice contestație referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter

civil. Instanța europeană a relatat însă, în practica sa constantă, că „dreptul la o

instanță” nu este absolut.

În această privință, Curtea Europeană în mai multe cauze de acest gen, nu

exclude niciodată ipoteza că interesele unei bune administrări a justiției pot să

justifice impunerea unui termen de exercitare a căii de atac (cauza Bacev vs Fosta

Republică Yugoslavă a Macedoniei, cauza Kemp vs Luxembourg, cauza Diaz

Ochoa vs Spania) în carte înalta Curte a arătat că termenul fixat de legea internă este

o restricție ce guvernează accesul la justiție.

Instanța de recurs mai notează că, în cazul în care, dreptul de acces la justiție

este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să verifice dacă aceste

restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele urmăresc un scop legitim

și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate între mijloacele utilizate și

3

scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauza Levages Prestations Servicii vs

Franța, hotărâre din 23 octombrie 1996, § 40, cauza Tricard citată supra, § 29, 33,

cauza Freitag vs Germania, hotărâre din 19 iulie 2007, § 37).

În așa mod, instanța de recurs concluzionează că, recursul a fost depus cu

omiterea termenului de declarare, iar cererea de repunere în termen este neîntemeiată

și pasibilă respingerii, astfel recursul declarat de Boaghi Svetlana și Lupea Petru,

împotriva încheierii din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, urmează a fi

restituit.

În conformitate cu art. 116, 269-270, art. 4261 alin. (1) lit. a) și alin. (2) ale

Codului de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se respinge cererea Boaghi Svetlanei și lui Lupea Petru cu privire la repunerea

în termenul de declarare a recursului, ca neîntemeiată.

Se restituie recursul declarat de către Boaghi Svetlana și Lupea Petru împotriva

încheierii din 24 iunie 2015 a Curții de Apel Chișinău, în cadrul procesului de

insolvabilitate intentat în privința SA ”Locuințe pentru Toți”, ca fiind depus în afara

termenului legal.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Nicolae Craiu

4