2ra-1842/18 — constatarea incalcariiv dreptului la un proces echitabi, repararea prejudiciului moral

2ra-1842/18 — constatarea incalcariiv dreptului la un proces echitabi, repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2018)

Dosarul nr. 2ra-1842/18

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud. O. Cernei)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A.Panov, M. Anton, V. Cotorobai)

DECIZIE

03 octombrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Victor Burduh

examinând recursul declarat de Gheorghe Străisteanu,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe

Străisteanu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului

Național de Patrulare cu privire la constatarea încălcării dreptului la un proces

echitabil de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, prezumția

nevinovăției prin tragerea la răspundere contravențională și aplicarea ilegală a

sancțiunii, repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 06 decembrie 2017, Gheorghe Străisteanu a depus cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului

Național de Patrulare solicitând constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras ilegal

la răspundere contravențională (penală), prezumția nevinovăției, constatarea

încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6§1 CEDO, încălcare

comisă prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03

849000 din 26 iulie 2017 și aplicarea unei sancțiuni vădit ilegale, prin fabricarea și

falsificarea dosarului contravențional (penal) din 26 iulie 2017, încasarea de la

Inspectoratul Național de Patrulare în beneficiul său a prejudiciului moral în mărime

de 18500 lei cauzat prin fabricarea, falsificarea și aplicarea ilegală în privința sa a

unei sancțiuni contravenționale (penale).

În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că la 26 iulie 2017 ora 10:30,

agentul constatator al Inspectoratului Național de Patrulare, Sergiu Ursu, fără temei

l-a stopat lângă Institutul de Medicină și a întocmit procesul-verbal cu privire la

contravenție, cu date false. Agentul constatator a fabricat în privința sa un dosar

contravențional și l-a sancționat ilegal cu amendă în mărime de 600 de lei și 3 puncte

de penalizare.

Reclamantul a menționat că faptul falsificării și fabricării dosarului

contravențional din 26 iulie 2017 a fost constatat prin hotărârea din 18 octombrie

2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, menținută prin decizia din 09

1

noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost anulat procesul-verbal cu

privire la contravenție întocmit în privința sa și decizia agentului constatator cu

privire la aplicarea sancțiunii contravenționale.

Partea reclamantă a indicat că prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a

stabilit că a fost tras la răspundere contravențională (penală) și sancționat vădit

ilegal, contrar prevederilor Codului Contravențional, prin falsificarea unui proces-

verbal cu privire la contravenție și alte decizii de sancționare. Ca urmare, i-а fost

încălcat grav dreptul fundamental de a nu fi tras la răspundere contravențională

(penală), contrar prevederilor legislației în vigoare, prezumția nevinovăției,

încălcare ce cade sub incidența art. 6 § 1 CEDO. Or, în cauza Ziliberberg versus

Moldova (cererea nr. 61821/00), CtEDO a reiterat că caracterul general al Codului

Contravențional și scopul pedepsei, care este atât de a pedepsi, cât și a preveni, sunt

suficiente pentru a arăta în sensul art. 6 CEDO, că reclamantul a fost acuzat de o

abatere penală, procedurile administrative (contravenționale) cad sub incidența

caracterului penal al procedurilor și acestora li se aplică același principiu precum și

examinarea procedurilor penale.

Reclamantul a declarat că procesul-verbal cu privire la contravenție nr.

MAI03849000 din 26 iulie 2017 a fost întocmit cu date eronate, false, lipsindu-l

intenționat de dreptul de a fi apărat de un avocat, de a prezenta probe, cereri,

plângeri, declarații, i-au fost încălcate drepturile prevăzute de Constituția Republicii

Moldova și CEDO. În opinia sa, nu a avut parte de un proces echitabil conform art.

6 § 1 CEDO la întocmirea procesului-verbal, fapt confirmat prin hotărârea din 18

octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, menținută prin decizia din

09 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău. Astfel, prejudiciul moral estimat la

suma de 18500 de lei, rezultă din: sentimente de frustrare cauzate de caracterul ilegal

al acțiunilor Inspectoratului Național de Patrulare comise vădit contrar legislației;

suferințe continue din cauza ilegalităților comise în privința sa, prin adoptarea unei

decizii de sancționare ilegale, acțiuni ce demonstrează ignorarea intenționată a

legislației în vigoare; anxietate cauzată de incertitudinea creată de angajații

Inspectoratului Național de Patrulare, din comportamentul cărora a înțeles că

ilegalitățile comise, în viziunea lor, este o normă de drept; suferințe psihice, stresuri,

nervi, griji, afectare sufletească și spirituală, oboseală, dificultăți, demoralizare,

descurajare; hedonisit - limitarea de a se bucura de plăcerea vieții, de satisfacții

spirituale și materiale.

Prin hotărârea din 28 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu și

s-a constatat încălcarea dreptului lui Gheorghe Străisteanu la proces echitabil, de a

nu fi tras eronat la răspundere contravențională, precum și lezarea dreptului acestuia

la prezumția de nevinovăție, admise prin întocmirea în privința acestuia la 26 iulie

2017 a deciziei agentului constatator din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare

și sancționarea cu amendă în cuantum de 12 unități convenționale și 3 puncte de

penalizare, decizie anulată ulterior cu încetarea procesului contravențional din

motivul lipsei faptei contravenției; în rest pretențiile lui Gheorghe Străisteanu cu

privire la repararea prejudiciului moral au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Gheorghe Străisteanu; s-au admis apelurile declarate de Inspectoratul

Național de Patrulare și Ministerul Justiției al Republicii Moldova; s-a casat

2

hotărârea din 28 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani și s-a emis

o hotărâre nouă prin care s-a respins integral ca fiind nefondată cererea de chemare

în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu împotriva Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Inspectoratului Național de Patrulare cu privire la constatarea

încălcării dreptului la un proces echitabil de a nu fi tras eronat la răspundere

contravențională, prezumția de nevinovăție, prin tragerea la răspundere

contravențională și aplicarea ilegală a sancțiunii, repararea prejudiciului moral.

La 17 iulie 2018 Gheorghe Străisteanu a declarat recurs împotriva deciziei din

31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia integral și în

partea încasării prejudiciului moral cauzat, hotărârea primei instanțe, cu emiterea

unei hotărâri noi prin care să se încaseze de la Inspectoratul Național de Patrulare în

beneficiul său a prejudiciului moral în mărime de 18500 lei cauzat prin fabricarea,

falsificarea și aplicarea ilegală în privința sa a unei sancțiuni contravenționale

(penale).

În motivarea recursului s-a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia a fi aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

Recurentul a menționat că unicul motiv care a fost invocat și menționat în

decizia instanței de apel și care a fost pus la baza anulării hotărârii primei instanțe și

respingerea cererii de chemare în judecată este precum că dreptul persoanei de

recuperare a prejudiciului cauzat survine numai în cazul și perioada procesului

contravențional, prin urmare, conform prevederilor art. 1404 alin. (3) Cod civil

obligația de reparare nu se naște în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenție

sau din culpă gravă să înlăture prejudiciul prin mijloace legale. În opinia sa, aceste

afirmații sunt eronate, deoarece art. 1404 din Codul Civil nu este aplicabil speței.

Or, în conformitate cu recomandările CtEDO, în cauza Ziliberberg versus Moldova

(cererea nr.61821/00) caracterul general al Codului Contravențional și scopul

pedepsei, care este atât de a pedepsi, cât și a preveni, sunt suficiente pentru a arăta,

în sensul articolului 6 al Convenției, că reclamantul a fost acuzat de o abatere penală,

procedurile administrative (contravenționale) cad sub incidența caracterului penal al

procedurilor și acestora li se aplică același principiu precum și la examinarea

procedurilor penale. Astfel, în cazul dat se aplică prevederile art. 1405 Cod civil,

adică răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile organelor de

urmărire penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată și Legea 1545 din 25

februarie 1998. Or, conform art. 3 alin.(1) lit. d) al Legii nr. 1545 din 25 februarie

1998, este reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice sau juridice

în urma supunerii ilegale la arest contravențional, reținerii contravenționale ilegale

sau aplicării ilegale a amenzii contravenționale de către instanța de judecată. Art. 13

din Lege prevede că prejudiciul material și moral cauzat prin aplicarea ilicită a

amenzilor contravenționale de către alte organe decît instanța de judecată se repară

de către aceste organe.

Recurentul a afirmat că rezultând din prevederile art. 1 al Legii nr.1545 din 25

februarie 1998, prezenta lege constituie actul legislativ de bază, care reglementează,

cauzele, modul și condițiile de răspundere patrimonială a statului pentru prejudiciul

cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele penale și contravenționale de

organele de urmărire penală, de procuratură și de instanțele judecătorești. Având in

vedere că răspunderea pentru prejudiciul moral are un caracter compensator, acesta

urmează să se determine de către instanța de judecată, rezultând din circumstanțele

3

concrete ale cauzei, ținindu-se cont de persoana reclamantului și de măsura în care

această compensație poate să-i aducă satisfacție.

În opinia recurentului, instanța de judecată urmează să determine că, prin

tragerea la răspundere contravențională ilegală, i-a fost încălcat dreptul prevăzut de

art. 53 din Constituție, iar suferințele psihice provocate trebuie compensate prin

acordarea unor despăgubiri. Or, este destul de importantă unificarea practicii

judiciare a instanțelor naționale și la acordarea despăgubirilor morale. În acest sens,

a declarat că jurisprudența CtEDO relevă că instanțele judecătorești naționale ar

putea să acorde satisfacție morală la constatarea violării drepturilor și libertăților

fundamentale și anume pentru violarea art. 6 CEDO -1000 -7000 euro, echivalentul

în lei moldovenești. În cauza Antipencov vs. Rusia, nr. 33470/03 din 15 octombrie

2009, CtEDO reiterează că părții lezate nu-i poate fi cerut ca aceasta să prezinte

probe întru argumentarea prejudiciului moral suferit. Simpla constatare a încălcării

săvârșite de organele împuternicite cu anumite funcții și declarațiile părții lezate sunt

suficiente pentru a oferi o satisfacție echitabilă. Acelaș concept, este invocat în cauza

Gridin vs. Rusia, cererea nr. 4171/04 din 01 iunie 2006.

De asemenea, recurentul a invocat jurisprudența națională decizia nr. 2ra-

1179/2018 a Curții Supreme de Justiție, Străisteanu vs Ministerului Justiției al

Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Patrulare, la fel și jurisprudența

CtEDO, emise în cazuri cu situații similare: Cucu și alții vs Republica Moldova - nr.

7753/13, nr. 75188/13 și nr. 76511/14, hotărârea din 10 iulie 2018; Mătăsaru și

Savițchi vs Republica Moldova - nr. 43038/13, hotărârea din 10 iulie 2018; hotărârea

CtEDO din 30 mai 2017, în cauza Grecu vs Republicii Moldova; cauza Beganovic

vs Croația, Cererea nr. 46423/06, hotărârea din 25 iunie 2009, final 25/09/2009

Recurentul a indicat că instanța de apel a ignorat toate probele, toate prevederile

legislației în vigoare, iar instanța de fond parțial a ignorat aceste prevederi, inclusiv

hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție nr. 06 din 11 noiembrie 2013 privind

procedura de judecare a cauzelor civile în ordine de apel și Recomandările CEDO

făcute în astfel cazuri care dispun expres: hotărârea instanței judecătorești se

pronunța în numele Legii, trebuie sa fie legala, întemeiata si sa conțină răspunsuri la

toate pretențiile. Or, decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe nu

corespund cerințelor art. 241 alin. (5) Cod de procedură civilă.

În conformitate cu prevederile art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă,

recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale.

Decizia instanței de apel a fost adoptată la 31 mai 2018, iar Gheorghe

Străisteanu a declarat recurs la 17 iulie 2018, ceea ce denotă că recursul este în

termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 26 septembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție completul

din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond

de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

4

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de Gheorghe Străisteanu și va casa decizia instanței de apel și hotărârea

primei instanțe în partea respingerii cerinței de încasare a prejudiciului moral cu

pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri de admitere parțială a cerinței cu

privire la încasarea prejudiciului moral, în rest cu menținerea hotărârii primei

instanțe, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul și să caseze integral sau

parțial decizia instanței de apel și hotărârea primei instanțe, pronunțînd o nouă

hotărâre.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței

de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (2) Cod de procedură civilă, se consideră că

normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care

instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; c) a

interpretat în mod eronat legea.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor

încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar

în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită

a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de

către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au

dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Instanțele ierarhic inferioare au constatat conform materialelor cauzei precum

că la 26 iulie 2017, de către agentul constatator al Inspectoratului Național de

Patrulare al Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Ursu, a fost întocmit în

privința lui Gheorghe Străisteanu un proces-verbal cu privire la contravenție în baza

art. 240 alin.(1) Cod contravențional, precum că la 26 iulie 2017 ora 13:00, în

mun.Chișinău, pe str. Mihai Viteazul, nr. 2, conducătorul automobilului de model

xxxx, cu număr de înmatriculare xxxx, a neglijat cerințele marcajului longitudional

1.3 al Regulamentului circulației rutiere, ignorând prevederile pct. 30 al

Regulamentului circulației rutiere, prin ce a comis contravenția prevăzută de art. 240

alin.(1) Cod contravențional.

Prin decizia agentului constatator din 26 iulie 2017 lui Gheorghe Străisteanu i-

a fost aplicată sancțiune contravențională sub formă de amendă în mărime de 12

unități convenționale, ceea ce constituie 600 de lei și i-au fost aplicate 3 puncte de

penalizare.

Drept urmare, nefiind de acord cu procesul-verbal cu privire la contravenție și

decizia agentului constatator din 26 iulie 2017, Gheorghe Străisteanu a depus

contestație.

Prin hotărârea din 18 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

menținută prin decizia din 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis

5

contestația depusă de Gheorghe Străisteanu și s-a anulat procesul-verbal cu privire

la contravenție nr. MAI03 849000 din 26 iulie 2017, întocmit în privința lui

Gheorghe Străisteanu în baza art. 240 alin.(1) Cod contravențional și s-a anulat

decizia din 26 iulie 2017 a agentului constatator al Inspectoratului Național de

Patrulare al Inspectoratului General al Poliției, Sergiu Ursu, cu privire la aplicarea

sancțiunii contravenționale în privința lui Gheorghe Străisteanu, prin care a fost

recunoscut vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 240 alin.(1) Cod

contravențional, ca fiind emisă cu încălcarea normelor procesuale prevăzute de art.

4471 Cod contravențional, cu încetarea procesului contravențional din lipsa faptului

contravenției (f.d.16-25).

Conform art. 384 alin.(2) lit. u) Cod contravențional, persoana în a cărei

privință a fost pornit proces contravențional are dreptul să ceară și să primească

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale

autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza

contravențională.

În acest sens, prin cererea de chemare în judecată împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului Național de Patrulare, depusă la 06

decembrie 2017, Gheorghe Străisteanu a solicitat constatarea încălcării dreptului de

a nu fi tras ilegal la răspundere contravențională (penală), prezumția nevinovăției,

constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6§1 CEDO,

încălcare comisă prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție nr.

MAI03 849000 din 26 iulie 2017 și aplicarea unei sancțiuni vădit ilegale, prin

fabricarea și falsificarea dosarului contravențional (penal) din 26 iulie 2017,

încasarea de la Inspectoratul Național de Patrulare în beneficiul său a prejudiciului

moral în mărime de 18500 lei cauzat prin fabricarea, falsificarea și aplicarea ilegală

în privința sa a unei sancțiuni contravenționale (penale) (f.d.3-14).

Fiind învestită cu judecarea cauzei, prima instanță, prin hotărârea din 28

februarie 2018, corect a ajuns la concluzia privind temeinicia acțiunii în partea

constatării încălcării dreptului lui Gheorghe Străisteanu la proces echitabil, de a nu

fi tras eronat la răspundere contravențională, precum și lezarea dreptului acestuia la

prezumția de nevinovăție, admise prin întocmirea în privința acestuia la 26 iulie

2017 a deciziei agentului constatator din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare

și sancționarea cu amendă în cuantum de 12 unități convenționale și 3 puncte de

penalizare, decizie anulată ulterior cu încetarea procesului contravențional din

motivul lipsei faptei contravenției (f.d.62,79-83).

Însă, instanța de apel, ca urmare a interpretării și aplicării eronate a normelor

de drept neîntemeiat, prin decizia din 31 mai 2018, a decis casarea hotărârii primei

instanțe, emițând o nouă hotărâre de respingere integrală a cererii de chemare în

judecată depusă de Gheorghe Străisteanu.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a cauzei sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

Colegiu apreciază ca fiind corecte referințele primei instanțe la prevederile

6

Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești, deoarece reclamantul pretinde constatarea încălcării

drepturilor sale la un proces echitabil, de a nu fi tras eronat la răspundere

contravențională, la prezumția nevinovăției, prin tragerea sa la răspundere

contravențională cu aplicarea sancțiunii contravenționale în rezultatul acțiunilor

pârâtului Inspectoratului Național de Patrulare- organ împuternicit să examineze

cazurile cu privire la contravenții.

Colegiul reiterează că procesul-verbal cu privire la contravenție întocmit la 26

iulie 2017 în privința lui Gheorghe Străisteanu în baza art. 240 alin.(1) Cod

contravențional și decizia agentului constatator din 26 iulie 2017 de sancționare a

lui Gheorghe Străisteanu în baza aceluiași articol cu o amendă în mărime de 12

unități convenționale și 3 puncte de penalizare, au fost anulate prin hotărârea din

hotărârea din 18 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, menținută

prin decizia din 09 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău, iar procesul

contravențional a fost încetat din lipsa faptei contravenției.

În această ordine de idei, Colegiul reține raționamentul primei instanțe precum

că admiterea contestației depuse de către Gheorghe Străisteanu, cu anularea actelor

întocmite în privința reclamantului, demonstrează, inter alia, că la momentul

sancționării contravenționale a reclamantului, agentul constatator nu a elucidat toate

circumstanțele cauzei, inclusiv circumstanțele care indicau la nevinovăția lui

Gheorghe Străisteanu în comiterea faptei imputate și drept consecință Gheorghe

Străisteanu eronat a fost sancționat, fiindu-i afectat dreptul la prezumția

nevinovăției.

Prezumția nevinovăției este garantată atât de art. 6§2 CEDO, conform căruia

orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția

sa va fi legal stabilită, cât și de art. 21 al Constituției Republicii Moldova care

statuează că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată pînă când

vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în

cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.

Or, legea afirmă nevinovăția persoanei învinuite de săvârșirea unei infracțiuni

fără a condiționa această prezumție de dovedirea unui fapt prezumat.

CtEDO în hotărârea din 04 octombrie 2007 în cauza Anghel vs România,

cererea nr. 28183/03, referitor la aplicabilitatea articolului 6 CEDO, a remarcat

faptul că dreptul intern nu califică drept „faptă penală” contravenția pentru care

reclamantul a fost sancționat cu amenda, legiuitorul alegând să scoată în afara legii

penale unele fapte care au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că

acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Acest fapt nu este

însă determinant pentru aplicabilitatea articolului 6 § 1 din CEDO, întrucât

dispozițiile din dreptul intern nu au decât o valoare relativă (Öztürk vs Germania,

hotărârea din 21 februarie 1984, seria A, nr. 73, pag. 19, pct. 52). Având în vedere

criteriile stabilite în jurisprudența sa constantă în materie (a se vedea, printre altele,

Ezeh și Connors vs Regatul Unit al Marii Britanii (GC), nr. 39665/98 și 40086/98,

pct. 120, CEDO 2003-X), Curtea consideră că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii

aplicate efectiv reclamantului, a cuantumului redus al acesteia și a naturii civile a

legii care sancționează contravenția respectivă, procedura în cauză poate fi asimilată

unei proceduri penale. Având în vedere numărul mare de infracțiuni ușoare,

7

îndeosebi în domeniul circulației rutiere, un stat contractant poate avea motive

serioase să-și scutească jurisdicțiile de grija de a le urmări și reprima. Încredințarea

acestei sarcini autorităților administrative nu contravine prevederilor Convenției atât

timp cât cel în cauză poate să sesizeze un tribunal oferind garanțiile art. 6 CEDO, în

legătură cu orice decizie luată astfel împotriva sa (Öztürk vs Germania, hotărârea din

21 februarie 1984).

CtEDO în jurisprudența sa, analizând caracterul „penal” al contravenției, a

statuat că o eventuala distincție între contravenții și infracțiuni în legislația internă a

statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de

fapte din sfera de aplicare a art. 6 din CEDO care garantează dreptul unui individ la

un proces echitabil.

Un aspect important, în speță, este de reținut că reclamantul a pretins

constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere contravențională, precum

și dreptul la prezumția nevinovăției. Or, această circumstanță reprezintă o încălcare

esențială a drepturilor și libertăților constituționale ale reclamantului, în condițiile în

care și art. 21 din Constituția Republicii Moldova garantează persoanelor prezumția

nevinovăției.

În contextul dat, Colegiul relevă că în cazul Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie

1998, care este un remediu intern instituit pentru repararea eventualelor prejudicii

cauzate prin lezarea dreptului garantat de art. 6 § 2 CEDO, este necesar de a se

conduce de aprecierea dată de CtEDO prin echivalarea faptelor contravenționale cu

faptele penale și de a aplica Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, fără anumite

diferențieri.

În acest sens, Colegiul apreciază ca fiind pertinente și prevederile art. 5 alin.(1),

(2) Cod de procedură civilă, conform cărora orice persoană interesată este în drept

să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-și apăra

drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime. Nici unei

persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență a legislației,

de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare.

În atare circumstanțe, Colegiul precizează că caracterul contravențional al

răspunderii angajate reclamantului Gheorghe Străisteanu nu poate servi ca temei de

respingere a pretenției cu privire la încasarea prejudiciului moral cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de stat, inclusiv prin lezarea dreptului la prezumția de

nevinovăție.

Colegiul apreciază ca fiind irelevantă supoziția instanței de apel precum că

dreptul persoanei trase la răspundere contravențională la recuperarea prejudiciului

cauzat survine doar în cazul și în perioada procesului contravențional și doar dacă

este constatat că persoana cu funcție de răspundere, organul constatator sau instanța

judiciară care au pronunțat decizia/hotărârea contravențională au acționat ilicit.

Or, legislația în vigoare nu exclude dreptul persoanei de a pretinde ulterior

recuperarea prejudiciului cauzat în rezultatul acțiunilor ilicite, or, reclamantul

contrar prevederilor legale a fost supus unei sancțiuni contravenționale sub formă de

amendă.

De altfel, anularea actelor ce au dus la sancționarea contravențională a

reclamantului, acordă dreptul reclamantului de a pretinde la recuperarea

prejudiciului prin prisma Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 în coroborare cu

art. 384 Cod contravențional.

8

Or, instanța de apel contrar circumstanțelor cauzei a aplicat o lege ce nu trebuia

a fi aplicată și anume art. 1404 Cod civil, argument invocat și de recurent.

Conform art. 1404 alin. (1), (3) Cod civil, prejudiciul cauzat printr-un act

administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se

repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va răspunde

solidar în cazul intenției sau culpei grave. Obligația de reparare a prejudiciului nu se

naște în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenție ori din culpă gravă, să

înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

În contextul dat, Colegiul reține că instanța de apel invocând prevederile art.

1404 alin.(1), (3) Cod civil, nu a luat în considerare că reclamantul pretinde

recuperarea prejudiciului ca rezultat al tragerii ilegale la răspundere contravențională

și sancționării sale.

În această ordine de idei, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele

recurentului invocate în acest sens, în condițiile în care se pretinde recuperarea

prejudiciului cauzat în rezultatul acțiunilor ilicite ale organului împuternicit cu

examinarea cauzelor contravenționale și nu a prejudiciului cauzat printr-un act

administrativ sau nesoluționarea unei cereri de către o autoritate publică.

Ipoteza instanței de apel precum că pentru antrenarea răspunderii autorității

competente în soluționarea cauzei contravenționale în sensul Legii nr. 1545-XIII din

25 februarie 1998 este necesară constatarea acțiunilor acesteia ca fiind nelegitime

este irațională, deoarece prin hotărârea de admitere a contestației depuse de

Gheorghe Străisteanu, în esență, s-a constatat ignorarea prevederilor legale de către

agentul constatator la întocmirea procesului verbal cu privire la contravenție și

emiterea deciziei de sancționare a lui Gheorghe Străisteanu, care în sensul legii nu

pot fi calificate decât ca acțiuni ale agentului constatator ce contravin normelor

legale care au dus la încălcarea principiului general.

Or, art. 2 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare

a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești statuează că acțiuni ilicite reprezintă

acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu privire la

contravenții, ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată, care

exclud vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea

principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la

răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție de

răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța de judecată, manifestate

prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii

penale sau contravenționale (infracțiuni).

În atare circumstanțe, Colegiul reiterează că instanța de apel eronat a interpretat

aceste aspecte, or, însăși anularea actelor privind tragerea la răspundere

contravențională și sancționarea persoanei este o consecință a constatării, în esență,

a acțiunilor incorecte ale agentului constatator, fiind o condiție respectată în sensul

antrenării răspunderii autorității competente.

Astfel, instanța de apel concluzionând că, la caz nu poate surveni răspunderea

autorității competente, deoarece nu ar fi fost examinată legitimitatea acțiunilor

acesteia, a eludat faptul că actele autorității competente (prin intermediul agentului

constatator) privind tragerea la răspundere contravențională și sancționarea

9

persoanei au fost anulate, în condițiile în care reclamantul pretinde constatarea

încălcării drepturilor sale și încasarea prejudiciului moral cauzat în rezultatul

acestora.

Mai mult ca atât, art. 3 al Protocolului nr. 7 la CEDO statuează că atunci când

o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea,

pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare

judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este

despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv, cu expecția

cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi

este imputabilă în tot sau în parte.

Conform art. 4 al Constituției Republicii Moldova, dispozițiile constituționale

privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care

Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este

parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

În consecință, Colegiul relevă că intentarea procesului contravențional în

privința lui Gheorghe Străisteanu și sancționarea acestuia de către agentul

constatator al Inspectoratului Național de Patrulare, sunt acțiuni care în interpretarea

CtEDO în materie penală, îi oferă reclamantului dreptul de a pretinde compensarea

prejudiciului cauzat în rezultatul acestora.

Colegiul accentuează că nu poate fi acceptat argumentul instanței de apel

precum că reclamantul Gheorghe Străisteanu nu ar fi pretins încasarea prejudiciului

cauzat în perioada procesului contravențional și putea să pretindă doar dacă s-ar fi

constatat acționarea ilicită din partea organelor competente, or, reclamantul pretinde

prejudiciul moral ca rezultat constatării încălcării drepturilor sale și în consecință

aplicării în privința sa ale unei sancțiuni contravenționale.

Pentru angajarea răspunderii pentru prejudiciul cauzat prin erori ale organului

responsabil cu examinarea cauzelor de contravenții, una din condiții este actul de

reabilitare care și atestă admiterea erorii și în consecință prejudicierea neîntemeiată

a persoanei, or, în speță, actele întocmite în privința reclamantului au fost anulate

prin hotărâre judecătoarească.

Tot aici, este de menționat că faptul nesolicitării reclamantului în cadrul

procesului contravențional a anumitor despăgubiri sau cheltuieli, nu exclude dreptul

acestuia de a se adresa ulterior cu astfel de solicitări și respectiv aserțiunea instanței

de apel invocată în acest sens nu poate servi ca temei de respingere a acțiunii

înaintate în partea aceasta.

În atare circumstanțe, Colegiul conchide că alegațiile instanței de apel invocate

în acest sens nu pot constitui temei de respingere a pretenției reclamantului privind

recuperarea prejudiciului moral solicitat.

De altfel, Colegiul notează că instanța de apel, în esență, în motivarea sa nu s-

a referit decât la netemeinicia pretenției privind recuperarea prejudiciului, însă a

ignorat faptul că reclamantul a pretins constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras

la răspundere contravențională, la prezumția nevinovăției, dreptului la un proces

echitabil prevăzut de art. 6§1 CEDO, încălcare comisă prin întocmirea procesului-

verbal cu privire la contravenție nr. MAI03 849000 din 26 iulie 2017 și aplicarea

10

unei sancțiuni vădit ilegale, prin fabricarea și falsificarea dosarului contravențional

(penal) din 26 iulie 2017.

Or, pretențiile reclamantului nu se limitează doar la recuperarea prejudiciului,

ceea ce denotă că în partea constatării încălcării drepturilor pretinse, instanța de apel

a casat hotărârea primei instanțe și a generalizat soluția sa privind respingerea

acțiunii în această parte.

Concomitent Colegiul reliefă că în conformitate cu art. 373 alin.(1) Cod de

procedură civilă, instanța de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor

și obiecțiilor înaintate, legalitatea și temeinicia hotărârii atacate în ceea ce privește

constatarea circumstanțelor de fapt și aplicarea legii în primă instanță.

De altfel, în limitele apelului, instanța de apel verifică circumstanțele și

raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanțe, precum și cele care nu au

fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea cauzei.

În acest sens, Colegiul accentuează că instanța de apel admițând cererea de apel

depusă de Ministerul Justiției al Republicii Moldova, a ignorat faptul că, de fapt, atât

în conținutul cererii de apel depuse la 12 martie 2018, cât și la 25 aprilie 2018 (f.d.86,

94-98), apelantul se referă la un litigiu ce vizează încălcarea judecării cauzei în

termen rezonabil, însă nicidecum nu ține de speța dată.

În speță, obiectul litigiului constituie constatarea încălcării dreptului la un

proces echitabil de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, prezumția

nevinovăției prin tragerea la răspundere contravențională și aplicarea ilegală a

sancțiunii, repararea prejudiciului moral.

Mai mult ca atât, argumentele expuse în decizie de către instanța de apel

conform apelului declarat de Ministerul Justiției al Republicii Moldova nu coincid

cu argumentele invocate, de fapt, de către apelantul Ministerul Justiției al Republicii

Moldova.

În această ordine de idei, Colegiul precizează că apelantul Ministerul Justiției

al Republicii Moldova în apelul declarat se referă la încălcarea termenului judecării

cauzei în termen rezonabil și respectiv recuperarea prejudiciului prin prisma Legii

privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la

judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen

rezonabil a hotărârii judecătorești nr. 87 din 21 aprilie 2011, lege ce nu este

pertinentă speței date. Or, anumite dispoziții legale ale acesteia nu au fost invocate

ca temei de drept de către reclamant și nici motivarea hotărârii primei instanțe nu

este axată pe această normă legală.

Aici Colegiul remarcă că Gheorghe Străisteanu pretinde recuperarea

prejudiciului prin prisma prevederilor Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998

privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești și art. 384 Cod

contravențional. Astfel, instanța de apel contrar normelor procedurale a constatat

temeinicia unui apel care nu se referă la litigiul în cauză, ceea ce constituie un temei

suplimentar de casare a deciziei instanței de apel.

Colegiul reiterează că prima instanță justificat a constatat temeinicia acțiunii în

partea constatării încălcării dreptului lui Gheorghe Străisteanu la un proces echitabil,

de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, precum și lezarea dreptului

acestuia la prezumția de nevinovăție, admise prin întocmirea în privința acestuia la

26 iulie 2017 a deciziei agentului constatator din cadrul Inspectoratului Național de

11

Patrulare și sancționarea cu amendă în cuantum de 12 unități convenționale și 3

puncte de penalizare, decizia anulată ulterior cu încetarea procesului contravențional

din motivul lipsei faptei contravenției.

Pornind de la faptul constatării încălcării dreptului reclamantului la un proces

echitabil, de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, lezarea dreptului la

prezumția de nevinovăție, admise prin sancționarea acestuia, Colegiul conchide de

a admite parțial și pretenția în partea încasării prejudiciului moral și a încasa de la

Inspectoratul Național de Patrulare al Inspectoratului General al Poliției în beneficiul

lui Gheorghe Străisteanu suma de 3000 de lei cu titlu de prejudiciu moral.

Or, în contextul prevederilor art. 13 alin. (1) al Legii nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998, prejudiciul material și moral cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor

contravenționale de către alte organe decât instanța de judecată se repară de către

aceste organe.

În acest sens, Colegiul precizează că argumentele expuse anterior justifică

recuperarea parțială a prejudiciului moral, or, unul din criteriile de aprecierea

prejudiciului moral este cel al echității, conform căruia cuantumul despăgubirii

trebuie să fie stabilit astfel încât efectul acestuia să fie compensatoriu.

Mai mult ca atât, însăși prima instanța a menționat că reclamantul fiind victima

a acțiunilor contrare prevederilor legale ale organului împuternicit cu examinarea

cazurilor cu privire la contravenții, i-au fost cauzate incertitudini, frustrări și stres.

Astfel, Colegiul relevă că, la caz, nu doar constatarea încălcării dreptului

reclamantului, ar constitui o satisfacție morală, fiind necesară și încasarea unei

compensații morale în echivalent bănesc.

Or, conform art. 1423 alin.(1) Cod civil, mărimea compensației pentru

prejudiciu moral se determină de către instanța de judecată în funcție de caracterul

și gravitatea suferințelor psihice sau fizice cauzate persoanei vătămate, de gradul de

vinovăție al autorului prejudiciului, dacă vinovăția este o condiție a răspunderii, și

de măsura în care această compensare poate aduce satisfacție persoanei vătămate.

În circumstanțele de fapt și de drept menționate și având în vedere faptul că

instanța de apel a aplicat și a interpretat eronat normele de drept material și de drept

procedural în raport cu circumstanțele cauzei, iar hotărârea primei instanțe în partea

respingerii prejudiciului moral fiind neîntemeiată, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul cu

casarea deciziei contestate și a hotărârii primei instanțe în partea respingerii cerinței

de încasare a prejudiciului moral cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri

de admitere parțială a cerinței cu privire la încasarea prejudiciului moral. În rest

menține hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu prevederile art. 442, art. 444, art. 445 alin. (1) lit. b), f),

art.445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Gheorghe Străisteanu.

Se casează decizia din 31 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă,

la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului Național de Patrulare

cu privire la constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil de a nu fi tras

12

eronat la răspundere contravențională, prezumția nevinovăției prin tragerea la

răspundere contravențională și aplicarea ilegală a sancțiunii, repararea prejudiciului

moral;

Se casează hotărârea din 28 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe

Străisteanu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului

Național de Patrulare cu privire la constatarea încălcării dreptului la un proces

echitabil de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, prezumția

nevinovăției prin tragerea la răspundere contravențională și aplicarea ilegală a

sancțiunii, repararea prejudiciului moral, în partea respingerii cerinței de încasare a

prejudiciului moral și se pronunță o hotărâre nouă în această parte prin care:

-se admite parțial cerința lui Gheorghe Străisteanu cu privire la încasarea

prejudiciului moral și se încasează de la Inspectoratul Național de Patrulare al

Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Gheorghe Străisteanu suma de

3000 de lei (trei mii lei) cu titlu de prejudiciu moral;

-în rest se respinge cerința lui Gheorghe Străisteanu cu privire la încasarea

prejudiciului moral.

În rest se menține hotărârea din 28 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Oleg Sternioală

Judecătorii Ala Cobăneanu

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Victor Burduh

13