2ra-1179/17 — constatarea incalcarii dreptului de a nu fi atras la raspundere contraventionala, incasarea prejudiciului

2ra-1179/17 — constatarea incalcarii dreptului de a nu fi atras la raspundere contraventionala, incasarea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2017)

Dosarul nr. 2ra-1179/17

Prima instanță: Judecătoria Buiucani, mun.Chișinău (jud. Al. Negru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Panov, M. Anton, Iu. Cotruță)

DECIZIE

28 iunie 2017 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

Judecători Ion Druță

Mariana Pitic

Luiza Gafton

Oleg Sternioală

examinând recursul declarat de Gheorghe Străisteanu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe

Străisteanu împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului

Național de Patrulare cu privire la constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras la

răspundere contravențională (penală) ilegală, prezumția nevinovăției, constatarea

încălcării dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului prin întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție și aplicarea unei sancțiuni în lipsa sa, în lipsa unui avocat, prin lipsirea

de drepturile de a se apăra, încasarea prejudiciului moral cauzat prin aplicarea în

privința sa a unei sancțiuni contravenționale,

împotriva deciziei din 23 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 14 aprilie 2016, Gheorghe Străisteanu s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului

Național de Patrulare solicitând constatarea încălcării dreptului său de a nu fi tras la

răspundere contravențională (penală) ilegală, prezumția nevinovăției, constatarea

încălcării dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului prin întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție și aplicarea unei sancțiuni în lipsa sa, în lipsa unui avocat, prin lipsirea

de drepturile de a se apăra, încasarea de la Inspectoratul Național de Patrulare în

beneficiul său a sumei de 56000 lei cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin aplicarea

ilegală în privința sa a unei sancțiuni contravenționale.

În motivarea acțiunii reclamantul a invocat că la 24 iulie 2015, ora 16:15,

agentul constatator al Inspectoratului Național de Patrulare- Gheorghe Jurnavei a

întocmit în privința sa un proces-verbal cu privire la contravenție, cu date eronate,

false, prin care l-a recunoscut vinovat în comiterea contravenției prevăzute de art.

1

238 alin. (2) din Codul contravențional și i-а aplicat o sancțiune sub formă de

amendă în mărime de 10 unități convenționale și 2 puncte de penalizare.

Menționează că, în rezultatul examinării contestației depuse împotriva

procesului-verbal cu privire la contravenție din 24 iulie 2015, prin hotărârea din 15

decembrie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, menținută prin decizia din

22 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău, s-a constatat că Gheorghe Străisteanu a

fost tras ilegal la răspundere contravențională și s-a dispus anularea procesului-

verbal contestat, ca fiind ilegal.

Precizează că, prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a stabilit că a fost tras

la răspundere contravențională și sancționat ilegal, contrar prevederilor Codului

Contravențional, prin falsificarea unui proces-verbal cu privire la contravenție,

întocmit în lipsa sa, în lipsa unui avocat, fără explicarea drepturilor și obligațiunilor.

Susține reclamantul că, i-au fost încălcate grav drepturile fundamentale

garantate de Constituția Republicii Moldova și Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, de a nu fi tras la răspundere contravențională (penală) contrar prevederilor

legislației în vigoare, prezumția nevinovăției, încălcare ce cade sub incidența art.

6§1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, reclamantul a invocat prevederile art. 6 CEDO, art. 1, 2, 3 alin. (1),

(2), 6, 7 lit.g), 11 alin.(1), 13 alin.(1) ale Legii privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998, art. 1398,

1404, 1416, 1422, 1423 Cod civil.

Prin hotărârea din 25 august 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu și s-a

constatat încălcarea dreptului lui Gheorghe Străisteanu de a nu fi tras eronat la

răspundere contravențională, precum și lezarea dreptului acestuia la prezumția de

nevinovăție, admise prin întocmirea în privința acestuia la 24 iulie 2015 a deciziei

agentului constatator din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare și sancționarea

cu amendă în cuantum de 10 unități convenționale și 2 puncte de penalizare (decizie

anulată ulterior cu încetarea procesului contravențional din motivul lipsei faptei

contravenției); s-a încasat de la Inspectoratul Național de Patrulare în beneficiul lui

Gheorghe Străisteanu suma de 800 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin

tragerea eronată a acestuia la răspundere contravențională, precum și lezarea

dreptului acestuia la prezumția de nevinovăție, admise prin întocmirea în privința

acestuia la 24 iulie 2015 a deciziei agentului constatator din cadrul Inspectoratului

Național de Patrulare și sancționarea cu amendă în cuantum de 10 unități

convenționale și 2 puncte de penalizare; în rest pretențiile formulate de Gheorghe

Străisteanu au fost respinse ca neîntemeiate.

Prin decizia din 23 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

depus de Inspectoratul Național de Patrulare și s-a casat hotărârea din 25 august 2016

a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău și s-a pronunțat o nouă hotărâre prin care s-a

respins cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului Național de Patrulare

cu privire la constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere

contravențională (penală) ilegală, prezumția nevinovăției, constatarea încălcării

dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a

2

Drepturilor Omului prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție și

aplicarea unei sancțiuni în lipsa sa, în lipsa unui avocat, prin lipsirea de drepturile de

a se apăra, încasarea de la Inspectoratul Național de Patrulare în beneficiul lui

Gheorghe Străisteanu a sumei de 56000 lei cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin

aplicarea în privința sa a unei sancțiuni contravenționale (penale).

La 10 aprilie 2017, conform sigiliului oficiului poștal (f.d.144), Gheorghe

Străisteanu a declarat recurs împotriva deciziei din 23 februarie 2017 a Curții de

Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia cu menținerea în vigoare a hotărârii din

25 august 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.Chișinău.

În motivarea recursului s-a invocat că decizia contestată este emisă contrar

tuturor prevederilor legislației naționale și celei internaționale.

Menționează că, unicul motiv eronat, în opinia sa, invocat de instanța de apel

în casarea hotărârii primei instanțe, este precum că: „Dreptul persoanei de recuperare

a prejudiciului cauzat survine numai în cazul și perioada procesului contravențional,

prin urmare, conform prevederilor art. 1404 alin. (3) Cod Civil, obligația de reparare

nu se naște în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenție sau din culpă gravă

să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.” Însă, art. 1404 Cod civil, nu este

aplicabil speței date. Or, art. 1404 Cod civil prevede răspunderea pentru prejudiciul

cauzat de o autoritate publică sau de o persoană cu funcție de răspundere prin

nesoluționarea în termen a unei cereri.

Declară recurentul că, CtEDO în hotărârea Ziliberberg versus Moldova (cererea

nr.61821/00), a menționat că caracterul general al Codului Contravențional și scopul

pedepsei, care este atât de a pedepsi, cât și a preveni, sunt suficiente pentru a arăta,

în sensul art. 6 CEDO, că reclamantul a fost acuzat de o abatere penală, iar

procedurile administrative (contravenționale) cad sub incidența caracterului penal al

procedurilor și acestora li se aplică acelaș principiu ca și procedurilor penale.

Consideră că, speței date îi sunt aplicabile prevederile art. 1405 Cod civil, adică

răspunderea statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile organelor de urmărire

penală, ale procuraturii sau ale instanțelor de judecată și Legea nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998.

Indică recurentul că, art. 13 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998

prevede expres cine repară prejudiciul cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor

contravenționale.

Opinează recurentul că, instanța de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie

aplicată și a interpretat în mod eronat legea și a aplicat eronat normele de drept

material și procedural.

Precizează recurentul că, în sensul art. 1 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie

1998, prezenta lege reglementează cauzele, modul și condițiile de răspundere

patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise in

procesele penale și contravenționale de organele de urmărire penală, de procuratură

și de instanțele judecătorești, iar art. 2 alin.(1) al Legii respective, definește noțiunile,

inclusiv și noțiunea de acțiuni ilicite și cazuri excepționale. Dispoziția art. 11 alin.

(1) al Legii vizate, prevede cine stabilește mărimea compensației pentru repararea

prejudiciului moral.

Consideră că, instanța de judecată urmează să determine că, prin tragerea la

răspundere contravențională ilegală, i-a fost încălcat dreptul prevăzut de art. 53 al

3

Constituției Republicii Moldova, iar suferințele psihice provocate trebuie

compensate prin acordarea unor despăgubiri.

Conform jurisprudenței CtEDO, instanțele judecătorești ar putea să acorde

satisfacție morală la constatarea violării drepturilor și libertăților fundamentale, și

anume la violarea art. 6 CEDO -1000 -7000 euro, echivalentul în lei moldovenești.

În cauza Antipencov versus Rusia, nr. 33470/03 din 15 octombrie 2009, CtEDO

reiterează că părții lezate nu-i poate fi cerut ca aceasta să prezinte probe întru

argumentarea prejudiciului moral suferit. Simpla constatare a încălcării săvârșite de

organele împuternicite cu anumite funcții și declarațiile părții lezate sunt suficiente

pentru a oferi o satisfacție echitabilă. Acelaș concept, conform căruia prejudiciul

moral nu trebuie să fie probat de către partea lezată, este reiterat de CtEDO și în

cauza Gridin versus Rusia, cererea nr. 4171/04 din 01 iunie 2006.

Opinează recurentul că, instanța de apel a ignorat intenționat toate probele,

prevederile legislației în vigoare, inclusiv hotărârea Plenului Curții Supreme de

Justiție nr. 06 din 11 noiembrie 2013.

Indică recurentul că, hotărârea instanței judecătorești trebuie sa fie legală,

întemeiată și să conțină răspunsuri la toate pretențiile; pe cât posibil, concisă.

Hotărârea trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, sa fie clară, înțeleasă de

părțile implicate în litigiu și sa răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și

obiecțiile formulate de reclamant și pârât (Principiul nr. 6 al Recomandării nr. R (84)

5 privind principiile de procedura civilă menite pentru ameliorarea funcționarii

justitiei, adoptate de Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei la 28.02.1984).

Dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 CEDO, prezumă dreptul la o

hotărâre și o decizie motivată. În cazul în care instanța de judecata se abține de a da

un răspuns special și explicit la cele mai importante întrebări, fără a acorda părții

care a formulat-o posibilitatea de a ști daca acest mijloc de apărare a fost neglijat sau

respins, acest fapt se va considera o încălcare a art. 6 § 1 CEDO (Hotărârea din 09

decembrie 1994, cauza Hiro Balani împotriva Spaniei.

Susține recurentul că, decizia instanței de apel nu corespunde cerințelor art. 241

alin. (5) Cod de procedură civilă. Or, obligația de a motiva coerent și unitar hotărârea

sub aspectul tuturor cererilor, fără a exista contradicții între motivare și dispozitiv,

constituie o garanție pentru justițiabili, în fața eventualului arbitrariu judecătoresc,

fiind singurul mijloc prin care se dă posibilitatea de a putea exercita un eficient

control judiciar.

În conformitate cu art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Decizia Curții de Apel Chișinău a fost adoptată la 23 februarie 2017, iar

Gheorghe Străisteanu a declarat recurs la 10 aprilie 2017, conform sigiliului oficiului

poștal (f.d.144), ceea ce denotă că este în termen.

În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul

este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 14 iunie 2017 a Curții Supreme de Justiție completul din 3

judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de

un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

4

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor

invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și

procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul

declarat de Gheorghe Străisteanu și va casa decizia instanței de apel, cu menținerea

hotărârii primei instanțe, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței

de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 118 alin. (1), (3) Cod de procedură civilă, fiecare parte

trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și

obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel. Circumstanțele care au importanță

pentru soluționarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanța

judecătorească pornind de la pretențiile și obiecțiile părților și ale altor participanți

la proces, precum și de la normele de drept material și procedural ce urmează a fi

aplicate.

În conformitate cu art. 130 alin. (1)-(3) Codul de procedură civilă, instanța

judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea

multiaspectuală, completă, nepărtinitoare și nemijlocită a tuturor probelor din dosar

în ansamblul și interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Nici un fel de probe nu

au pentru instanța judecătorească o forță probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Fiecare probă se apreciază de instanță privitor la pertinența, admisibilitatea,

veridicitatea ei, iar toate probele în ansamblu, privitor la legătura lor reciprocă și

suficiența pentru soluționarea pricinii.

Fiind investită cu judecarea cauzei, instanța de fond corect a ajuns la concluzia

privind temeinicia acțiunii în partea constatării încălcării dreptului lui Gheorghe

Străisteanu de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională, precum și lezarea

dreptului acestuia la prezumția de nevinovăție, admise prin întocmirea în privința

acestuia la 24 iulie 2015 a deciziei agentului constatator din cadrul Inspectoratului

Național de Patrulare și sancționarea cu amendă în cuantum de 10 unități

convenționale și 2 puncte de penalizare (decizie anulată ulterior cu încetarea

procesului contravențional din motivul lipsei faptei contravenției) și încasarea în

acest sens a prejudiciului moral în mărime de 800 lei, însă instanța de apel, ca urmare

a aplicării speței a unei legi ce nu trebuia a fi aplicată, neîntemeiat a respins acțiunea

înaintată.

Conform art. 1 al Legii privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin

acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor

judecătorești nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, prezenta lege constituie actul

legislativ de bază care reglementează cazurile, modul și condițiile de răspundere

patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise în

procesele penale și contravenționale de organele de urmărire penală, de procuratură

și de instanțele judecătorești.

5

Conform art. 2 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, acțiuni ilicite

constituie acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit să examineze cazurile cu

privire la contravenții, ale organului de urmărire penală sau ale instanței de judecată,

care exclud vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se manifestă prin încălcarea

principiului general, potrivit căruia nici o persoană nevinovată nu poate fi trasă la

răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale persoanelor cu funcție de

răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța de judecată, manifestate

prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și materiale în timpul procedurii

penale sau contravenționale (infracțiuni).

Conform art. 3 alin.(1) lit.d) al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, în

conformitate cu prevederile prezentei legi, este reparabil prejudiciul material și

moral cauzat persoanei fizice sau juridice în urma: supunerii ilegale la arest

contravențional, reținerii contravenționale ilegale sau aplicării ilegale a amenzii

contravenționale de către instanța de judecată.

Din materialele cauzei rezultă că în privința lui Gheorghe Străisteanu la 24 iulie

2015 a fost întocmit de către Inspectoratul Național de Patrulare al Inspectoratului

General al Poliției un proces -verbal cu privire la contravenție pentru comiterea

contravenției prevăzute de art. 238 alin.(2) Cod contravențional și prin decizia

agentului constatator a fost sancționat, fiindu-i aplicată o amendă în mărime de 10

unități convenționale și 2 puncte de penalizare.

Gheorghe Străisteanu a depus contestație la 07 august 2015 împotriva

procesului-verbal cu privire la contravenție și deciziei agentului constatator din 24

iulie 2015 și prin hotărârea din 15 decembrie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun.

Chișinău a fost anulat procesul-verbal cu privire la contravenție din 24 iulie 2015 și

decizia agentului constatator din 24 iulie 2015 privind recunoașterea lui Gheorghe

Străisteanu vinovat de comiterea contravenției prevăzute de art. 238 alin.(2) Cod

contravențional și a fost încetat procesul contravențional din lipsa faptei

contravenției (f.d.9-12).

Prin decizia din 22 martie 2016 a Curții de Apel Chișinău a fost respins ca fiind

tardiv recursul declarat de către reprezentantul agentului constatator împotriva

hotărârii din 15 decembrie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău (f.d.13-14).

Conform art. 384 alin.(2) lit. u) Cod contravențional, persoana în a cărei

privință a fost pornit proces contravențional are dreptul să ceară și să primească

despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile sau inacțiunile ilicite ale

autorității competente să constate contravenția sau să soluționeze cauza

contravențională.

Colegiul reține că prin cererea de chemare în judecată depusă împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului Național de Patrulare,

Gheorghe Străisteanu pretinde constatarea încălcării dreptului său de a nu fi tras

ilegal la răspundere contravențională (penală), prezumția nevinovăției, constatarea

încălcării dreptului său la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului prin întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție și aplicarea unei sancțiuni în lipsa sa, în lipsa unui avocat, prin lipsirea

de drepturile de a se apăra, încasarea de la Inspectoratul Național de Patrulare în

beneficiul său a sumei de 56000 lei cu titlu de prejudiciul moral cauzat prin aplicarea

în privința sa a unei sancțiuni contravenționale (penale) intenționat ilegal (f.d.3-8).

6

În contextul dat, Colegiu apreciază ca fiind corectă constatarea instanței de fond

precum că speței date îi sunt aplicabile prevederile Legii nr. 1545-XIII din 25

februarie 1998 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite

ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,

deoarece reclamantul pretinde constatarea încălcării drepturilor sale prin tragerea sa

la răspundere contravențională, inclusiv încălcarea prezumției vinovăției și a

dreptului la apărare, în rezultatul acțiunilor pârâtului - organ împuternicit să

examineze cazurile cu privire la contravenții.

Colegiul reiterează că procesul-verbal cu privire la contravenție întocmit la 24

iulie 2015 în privința lui Gheorghe Străisteanu în baza art. 238 alin.(2) Cod

contravențional și decizia agentului constatator din 24 iulie 2015 de sancționare a

lui Gheorghe Străisteanu în baza aceluiași articol cu o amendă în mărime de 10

unități convenționale și 2 puncte de penalizare, au fost anulate prin hotărârea din 15

decembrie 2015 a Judecătoriei Rîșcani, mun. Chișinău, iar procesul contravențional

a fost încetat din lipsa faptei contravenției.

În această ordine de idei, Colegiul reține raționamentul instanței de fond

precum că admiterea contestației depuse de către Gheorghe Străisteanu, cu anularea

actelor întocmite în privința reclamantului, demonstrează, inter alia, că la momentul

sancționării contravenționale a reclamantului, agentul constatator nu a elucidat toate

circumstanțele cauzei, inclusiv circumstanțele care indicau la nevinovăția lui

Gheorghe Străisteanu în comiterea faptei imputate și pe cale de consecință Gheorghe

Străisteanu eronat a fost sancționat, fiindu-i afectat dreptul la prezumția

nevinovăției.

Prezumția nevinovăției este garantată atât de art. 6§2 CEDO, conform căruia

orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția

sa va fi legal stabilită, cât și de art. 21 al Constituției Republicii Moldova care

statuează că orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când

vinovăția sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în

cadrul căruia i s-au asigurat toate garanțiile necesare apărării sale.

Or, legea afirmă nevinovăția persoanei învinuite de săvârșirea unei infracțiuni

fără a condiționa această prezumție de dovedirea unui fapt prezumat.

CtEDO în hotărârea din 04 octombrie 2007 în cauza Anghel vs România,

cererea nr. 28183/03, referitor la aplicabilitatea articolului 6 CEDO, a remarcat

faptul că dreptul intern nu califică drept „faptă penală” contravenția pentru care

reclamantul a fost sancționat cu amenda, legiuitorul alegând să scoată în afara legii

penale unele fapte care au fost săvârșite în împrejurări care conduc la concluzia că

acestea nu întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni. Acest fapt nu este

însă determinant pentru aplicabilitatea articolului 6 § 1 din CEDO, întrucât

dispozițiile din dreptul intern nu au decât o valoare relativă (Öztürk vs Germania,

hotărârea din 21 februarie 1984, seria A, nr. 73, pag. 19, pct. 52). Având în vedere

criteriile stabilite în jurisprudența sa constantă în materie (a se vedea, printre altele,

Ezeh și Connors vs Regatul Unit al Marii Britanii (GC), nr. 39665/98 și 40086/98,

pct. 120, CEDO 2003-X), Curtea consideră că, în ciuda naturii pecuniare a sancțiunii

aplicate efectiv reclamantului, a cuantumului redus al acesteia și a naturii civile a

legii care sancționează contravenția respectivă, procedura în cauză poate fi asimilată

unei proceduri penale.

7

Având în vedere numărul mare de infracțiuni ușoare, îndeosebi în domeniul

circulației rutiere, un stat contractant poate avea motive serioase să-și scutească

jurisdicțiile de grija de a le urmări și reprima. Încredințarea acestei sarcini

autorităților administrative nu contravine prevederilor Convenției atât timp cât cel

în cauză poate să sesizeze un tribunal oferind garanțiile art. 6 CEDO, în legătură cu

orice decizie luată astfel împotriva sa (Öztürk vs Germania, hotărârea din 21

februarie 1984).

CtEDO în jurisprudența sa, analizând caracterul „penal” al contravenției, a

statuat că o eventuala distincție între contravenții și infracțiuni în legislația internă a

statelor semnatare ale Convenției, nu poate avea ca efect scoaterea unei categorii de

fapte din sfera de aplicare a art. 6 din CEDO care garantează dreptul unui individ la

un proces echitabil.

În cauza Kadubec vs Slovacia, hotărârea din 02 septembrie 1998, Curtea reține

că și dacă o contravenție nu este reglementată în domeniul dreptului intern al unui

stat semnatar, ca fiind de natura „penala”, totuși, reglementările dreptului intern ale

statului în cauza, au o valoare relativă, iar nu absolută.

În cauza Salabiaku vs Franței, hotărârea din 16 iulie 1987, Telfner vs Austria

hotărârea din 20 martie 2001 și Anghel vs România, hotărârea din 04 octombrie

2007, Curtea Europeana se pronunța și cu privire la aplicarea unor prezumții relative

(cum este cea conferita procesului-verbal de constatare și sancționare a

contravenției), în sensul ca nu contravin exigențelor Convenției, cu condiția ca

aceste prezumții să nu impună o sarcină excesivă in privința apărării celui acuzat.

În contextul dat, Colegiul consideră întemeiată ipoteza instanței de fond

precum că și în cazul Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, care este un remediu

intern instituit pentru repararea eventualelor prejudicii cauzate prin lezarea dreptului

garantat de art. 6 § 2 CEDO, este necesar de a se conduce de aprecierea dată de

CtEDO prin echivalarea faptelor contravenționale cu faptele penale și de a aplica

Legea nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, fără anumite diferențieri.

În acest sens, Colegiul apreciază ca fiind pertinente și prevederile art. 5 alin.(1),

(2) Cod de procedură civilă, conform cărora orice persoană interesată este în drept

să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-și apăra

drepturile încălcate sau contestate, libertățile și interesele legitime. Nici unei

persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență a legislației,

de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare.

În atare circumstanțe este confirmat raționamentul instanței de fond precum că

caracterul contravențional al răspunderii angajate reclamantului Gheorghe

Străisteanu nu poate servi ca temei de respingere a pretențiilor privind încasarea

prejudiciului moral cauzat prin acțiunile ilicite ale agentului statului, inclusiv prin

lezarea dreptului la prezumția de nevinovăție.

Supoziția instanței de apel precum că prejudiciul moral solicitat de reclamant

nu se încadrează în prevederile art. 3 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998

este eronată, deoarece instanța de apel contrar circumstanțelor cauzei a aplicat o lege

ce nu trebuia a fi aplicată și anume art. 1404 Cod civil.

Conform art. 1404 alin. (1), (3) Cod civil, prejudiciul cauzat printr-un act

administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen legal a unei cereri de către o

autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere din cadrul ei se

8

repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va răspunde

solidar în cazul intenției sau culpei grave. Obligația de reparare a prejudiciului nu se

naște în măsura în care cel prejudiciat a omis, cu intenție ori din culpă gravă, să

înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

În contextul dat, Colegiul reține că instanța de apel invocând prevederile art.

1404 alin.(1), (3) Cod civil, nu a luat în considerare că reclamantul pretinde

recuperarea prejudiciului ca rezultat tragerii ilegale la răspundere contravențională

și sancționării sale.

În această ordine de idei, Colegiul apreciază ca fiind relevante argumentele

recurentului invocate în acest sens, în condițiile când se pretinde recuperarea

prejudiciului cauzat în rezultatul acțiunilor ilicite ale organului împuternicit cu

examinarea cauzelor contravenționale și nu a prejudiciului cauzat printr-un act

administrativ sau nesoluționarea unei cereri de către o autoritate publică.

Ipoteza instanței de apel precum că pentru antrenarea răspunderii autorității

competente în soluționarea cauzei contravenționale în sensul Legii nr. 1545-XIII din

25 februarie 1998 este necesară constatarea acțiunilor acesteia ca fiind nelegitime

este irațională, deoarece prin hotărârea din 15 decembrie 2015 a Judecătoriei

Rîșcani, mun.Chișinău prin care s-a admis contestația depusă de Gheorghe

Străisteanu, în esență, s-a constatat ignorarea prevederilor legale de către agentul

constatator la întocmirea procesului verbal cu privire la contravenție și emiterea

deciziei de sancționare a lui Gheorghe Străisteanu, care în sensul legii nu pot fi

calificate decât ca inacțiuni ale agentului constatator.

Astfel, art. 2 al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, reiterat supra,

statuează că acțiuni ilicite constituie acțiuni sau inacțiuni ale organului împuternicit

să examineze cazurile cu privire la contravenții, ale organului de urmărire penală sau

ale instanței de judecată, care exclud vinovăția acestora, al căror caracter ilegal se

manifestă prin încălcarea principiului general, potrivit căruia nici o persoană

nevinovată nu poate fi trasă la răspundere și nu poate fi judecată, (erori) ori fapte ale

persoanelor cu funcție de răspundere din organul de urmărire penală sau din instanța

de judecată, manifestate prin încălcarea intenționată a normelor procedurale și

materiale în timpul procedurii penale sau contravenționale (infracțiuni).

În atare circumstanțe, Colegiul reiterează că instanța de apel eronat a interpretat

aceste aspecte, or, însăși anularea actelor privind tragerea la răspundere

contravențională și sancționarea persoanei este o consecință a constatării, în esență,

a acțiunilor incorecte ale agentului constatator, fiind o condiție respectată în sensul

antrenării răspunderii autorității competente.

Astfel, instanța de apel concluzionând că, la caz nu poate surveni răspunderea

autorității competente, deoarece nu ar fi fost examinată legitimitatea acțiunilor

acesteia, a eludat faptul că actele autorității competente (prin intermediul agentului

constatator) privind tragerea la răspundere contravențională și sancționarea

persoanei au fost anulate, în condițiile când reclamantul pretinde constatarea

încălcării drepturilor sale și încasarea prejudiciului moral cauzat în rezultatul

acestora.

Mai mult ca atât, art. 3 al Protocolului nr. 7 la CEDO statuează că atunci când

o condamnare penală definitivă este ulterior anulată sau când este acordată grațierea,

pentru că un fapt nou sau recent descoperit dovedește că s-a produs o eroare

9

judiciară, persoana care a suferit o pedeapsă din cauza acestei condamnări este

despăgubită conform legii ori practicii în vigoare în Statul respectiv, cu expecția

cazului în care se dovedește că nedescoperirea în timp util a faptului necunoscut îi

este imputabilă în tot sau în parte.

Conform art. 4 al Constituției Republicii Moldova, dispozițiile constituționale

privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică în concordanță cu

Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care

Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele

privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este

parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale.

În consecință, Colegiul apreciază ca fiind întemeiat raționamentul instanței de

fond precum că intentarea procesului contravențional în privința lui Gheorghe

Străisteanu și sancționarea acestuia de către agentul constatator al Inspectoratului

Național de Patrulare, sunt acțiuni care în interpretarea CtEDO în materie penală,

cad sub incidența art. 3 alin. (1) lit.a) al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998,

conform căruia este reparabil prejudiciul material și moral cauzat persoanei fizice

sau juridice în urma reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub

formă de arest, de declarație de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la

răspundere penală și respectiv îi oferă reclamantului dreptul de a pretinde

compensarea prejudiciului cauzat în rezultatul acestora.

Conform art. 13 alin. (1) al Legii nr. 1545-XIII din 25 februarie 1998, repararea

prejudiciului specificat la art.7 lit.a), c)-g) și în capitolul III se efectuează din contul

bugetului de stat, iar în cazul cînd prejudiciul a fost cauzat de organul de urmărire

penală întreținut din bugetul local - din contul acestui buget. Prejudiciul material și

moral cauzat prin aplicarea ilicită a amenzilor contravenționale de către alte organe

decât instanța de judecată se repară de către aceste organe.

Colegiul relevă că nu poate fi acceptat argumentul instanței de apel precum că

reclamantul Gheorghe Străisteanu nu ar fi pretins încasarea despăgubirii materiale

în cadrul procesului contravențional, deoarece reclamantul pretinde doar prejudiciul

moral ca rezultat constatării încălcării drepturilor sale și în consecință aplicării în

privința sa ale unei sancțiuni contravenționale și nicidecum anumite despăgubiri

materiale sau unele cheltuieli aferente procesului contravențional.

Tot aici, este de menționat că faptul nesolicitării reclamantului în cadrul

procesului contravențional a anumitor despăgubiri sau cheltuieli, nu exclude dreptul

acestuia de a se adresa ulterior cu astfel de solicitări și respectiv aserțiunea instanței

de apel invocată în acest sens nu poate servi ca temei de respingere a acțiunii

înaintate.

Un aspect important, în speță, este de reținut că reclamantul a pretins

constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere contravențională, precum

și dreptul la prezumția nevinovăției. Or, această circumstanță reprezintă o încălcare

esențială a drepturilor și libertăților constituționale ale reclamantului, în condițiile

când și art. 21 din Constituția Republicii Moldova garantează persoanelor prezumția

nevinovăției.

În atare circumstanțe, Colegiul conchide că alegațiile instanței de apel invocate

în acest sens nu pot constitui temei de respingere a pretenției reclamantului privind

recuperarea prejudiciului moral solicitat.

10

Totodată, Colegiul relevă că în cadrul judecării cauzei, instanța de judecată a

creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea

drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților

dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat de art.6 § 1 al Convenției

Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului.

În circumstanțele de fapt și de drept menționate și având în vedere faptul că

instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material în raport cu circumstanțele

cauzei, iar hotărârea primei instanțe este conformă prevederilor legale și întemeiată,

adoptată cu respectarea normelor de drept material și procedural, cu elucidarea pe

depline a circumstanțelor cauzei, cu verificarea și aprecierea probelor administrate

în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă și nu este necesară verificarea

suplimentară a anumitor dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care

urmează a fi admis, cu casarea deciziei contestate și menținerea în vigoare a hotărârii

primei instanțe.

În baza celor expuse, în conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), art.445 alin.(3)

Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Gheorghe Străisteanu.

Se casează decizia din 23 februarie 2017 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în

cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Străisteanu

împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratului Național de

Patrulare cu privire la constatarea încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere

contravențională (penală) ilegală, prezumția nevinovăției, constatarea încălcării

dreptului la un proces echitabil prevăzut de art. 6 § 1 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție și

aplicarea unei sancțiuni în lipsa sa, în lipsa unui avocat, prin lipsirea de drepturile de

a se apăra, încasarea prejudiciului moral cauzat prin aplicarea în privința sa a unei

sancțiuni contravenționale.

Se menține hotărârea din 25 august 2016 a Judecătoriei Buiucani, mun.

Chișinău.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas

Judecători Ion Druță

Mariana Pitic

Luiza Gafton

Oleg Sternioală

11