Decizia nr. 375 din 27 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform prevederilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Ileana Peligrad, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 357/62/2024 privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: În interpretarea dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. c) penultima teză din Codul muncii, raportat la art. 103 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, să se stabilească care este data pensionării anticipate parţiale, respectiv dacă aceasta este data comunicării deciziei de pensie anticipată parţială, data încetării de drept a contractului individual de muncă sau data formulării cererii privind acordarea unei pensii anticipate parţiale, în situaţia unui salariat care continuă raportul de muncă între data formulării cererii de pensie anticipată parţială şi data încetării de drept a raportului de muncă, respectiv încetării calităţii sale de asigurat.

După prezentarea referatului de către magistratul-asistent, preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 27 mai 2025, în Dosarul nr. 357/62/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată la 7 august 2025 cu nr. 1.714/1/2025. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea nr. 53/2003 – Codul muncii (Codul muncii) Art. 56. – (1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) c) (…) la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate de gradul III, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare; (…)

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) ” Art. 103. – (1) Pensia se acordă Ia cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială. (2) Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana. (…) Art. 104. – (…) (3) În funcţie de elementele specifice fiecărei categorii de pensie, pensiile se acordă şi de la o altă dată, după cum urmează: a) de la data încetării plăţii indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă sau, după caz, de la data încetării calităţii de asigurat, cu excepţia persoanelor asigurate pe bază de contract de asigurare socială şi a acelora care, conform prevederilor art. 118, pot cumula pensia cu respectivele venituri, dacă cererea a fost înregistrată în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale asupra capacităţii de muncă, în situaţia pensiei de invaliditate acordate persoanei care, la data emiterii deciziei medicale, are calitatea de asigurat; Art. 105. – (1) Prin derogare de la prevederile Codului civil referitoare la termenul de prescripţie, drepturile de pensii stabilite/recalculate în condiţiile prezentei legi se plătesc de la data acordării înscrisă în decizia emisă de casa teritorială de pensii, cu excepţia pensiei anticipate şi a pensiei anticipate parţiale, care se plătesc de la data încetării calităţii de asigurat. (…) „ III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin acţiunea introductivă, contestatorul, persoană fizică, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ocolul silvic (…) R.A., plata indemnizaţiei de pensionare constând în contravaloarea a 8 salarii, care urmează să fie stabilită în cuantum net în funcţie de salariul brut avut în luna pensionării, conform art. 148 din contractul colectiv de muncă.

În motivarea acţiunii contestatorul a arătat că pârâta a refuzat achitarea indemnizaţiei, invocând art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene (în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023), care îşi produc efectele de la 1 ianuarie 2024, or, în raport cu art. 6 alin. (1) şi (2) din Codul civil, care consfinţeşte principiul neretroactivităţii civile în timp, şi cu faptul că data pensionării este data la care a fost depusă cererea de pensionare (4 decembrie 2023) sau cel târziu data la care a fost emisă decizia privind acordarea pensiei anticipate parţiale (22 decembrie 2023), aceste prevederi nu sunt incidente.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.527/MAS din 2 octombrie 2024, Tribunalul Braşov a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să achite reclamantului indemnizaţia de pensionare constând în contravaloarea a 8 salarii, care urmează să fie stabilită în cuantum net în funcţie de salariul brut avut în luna pensionării, conform art. 148 din contractul colectiv de muncă.

În considerentele sentinţei s-a reţinut că reclamantul a fost angajatul pârâtului, îndeplinind funcţia de pădurar până la 8 ianuarie 2024, când raporturile de muncă au încetat în conformitate cu art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii, în baza Deciziei nr. 4 din 8.01.2024.

Potrivit Deciziei nr. 381.901 din 22.12.2023, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Braşov, reclamantul beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, cererea de pensionare fiind depusă de către reclamant la 4 decembrie 2023.

Conform art. 148 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, „salariaţii care se pensionează şi cei care se pensionează pe caz de boală, nerevizuibil, beneficiază de o sumă de bani, în cuantum net, stabilită în funcţie de vechimea în silvicultură şi salariul brut avut în luna pensionării, de până la 20 de ani – 5 salarii şi după 20 de ani – 8 salarii”.

Deşi prin art. X din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 s-a prevăzut că, în anul 2024, nu se mai acordă ajutoare sau, după caz, indemnizaţii la ieşirea la pensie, retragere ori la trecerea în rezervă, prima instanţă a reţinut că pensionarea reclamantului a avut loc în luna decembrie 2023, pensia fiindu-i acordată începând cu 4 decembrie 2023, la această dată născându-se dreptul la indemnizaţia de pensionare. Astfel, nu are relevanţă data încetării raporturilor de muncă, întrucât în contractul colectiv de muncă nu se face referire la acest aspect, singura condiţie cerută fiind aceea ca salariatul să fie pensionat, deschiderea dreptului la pensie fiind momentul depunerii cererii de pensionare, urmată de emiterea deciziei de pensionare.

De altfel, în contractul colectiv de muncă se face menţiunea că această indemnizaţie urmează a se stabili în funcţie de salariul avut în luna pensionării, fiind irelevantă data când raporturile de muncă au încetat, ca urmare a emiterii de către angajator a deciziei întemeiate pe dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii.

Împotriva acestei soluţii a declarat apel pârâtul Ocolul Silvic (…) R.A., solicitând admiterea căii de atac, schimbarea sentinţei şi respingerea cererii de chemare în judecată, susţinând că momentul la care a luat naştere dreptul reclamantului la indemnizaţia de pensionare prevăzută de contractul colectiv de muncă nu este data la care a fost emisă decizia, anume 22 decembrie 2023, ci 4 ianuarie 2024, data când raportul juridic a încetat de drept.

Întrucât momentul la care s-a născut dreptul reclamantului la indemnizaţia de ieşire la pensie este ulterior datei la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, refuzul de a acorda aceste drepturi reprezintă o corectă punere în aplicare a unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, în deplin acord cu voinţa legiuitorului.

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea apelului.

La termenul de judecată din 27 mai 2025 s-au dispus sesizarea instanţei supreme şi suspendarea judecării apelului. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării care susţin admisibilitatea acesteia

Instanţa a avut în vedere art. 2 alin. (1) şi art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dispoziţii coroborate cu preambulul actului normativ menţionat, şi a constatat că prezentul litigiu vizează stabilirea şi plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, reclamantul solicitându-le în calitatea de angajat în funcţia de pădurar al Ocolului Silvic (…) R.A., în virtutea pensionării, în temeiul prevederilor contractului colectiv de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Chestiunea de drept ce necesită a fi lămurită ridică dificultăţi de interpretare a art. 56 alin. (1) lit. c) penultima teză din Codul muncii, raportat la art. 103 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind stabilirea datei pensionării anticipate parţiale, respectiv dacă aceasta este data comunicării deciziei de pensie anticipată parţială, data încetării de drept a contractului individual de muncă sau data formulării cererii privind acordarea unei pensii anticipate parţiale, în situaţia unui salariat care continuă raportul de muncă între data formulării cererii de pensie anticipată parţială şi data încetării de drept a raportului de muncă, respectiv încetării calităţii sale de asigurat.

Dispoziţiile legale mai sus enumerate cuprind terminologii diferite în legătură cu momentul încetării raportului de muncă şi cel al naşterii calităţii de pensionar, şi anume: „comunicarea deciziei de pensie” [art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii], „pensia se acordă la cererea”, „data îndeplinirii acestor condiţii” (art. 103 din Legea nr. 263/2010), „data încetării calităţii de asigurat” (art. 104 şi 105 din Legea nr. 263/2010). După comunicarea deciziei de pensie anticipată parţială, titularul acesteia are calitatea de asigurat până când angajatorul constată încetarea de drept a contractului de muncă.

Chestiunea de drept ce necesită intervenţia instanţei supreme este una reală, veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate, deoarece de modul în care această dată a pensionării anticipate parţiale este stabilită depinde acordarea unor drepturi salariale sub formă de indemnizaţii la ieşirea la pensie prevăzute în contractul colectiv de muncă în vigoare la data depunerii cererii de pensionare, în contextul în care, între timp, după depunerea cererii de pensionare anticipată parţială şi încetarea raportului de muncă, plata acestora a fost eliminată printr-un act normativ nou.

Dificultatea interpretării dispoziţiilor legale rezultă din faptul că data comunicării deciziei de pensie nu coincide cu data încetării calităţii de asigurat, deşi art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii prevede că încetarea de drept a contractului de muncă are loc la data comunicării acestei decizii, însă titularul cererii de pensionare nu îşi pierde calitatea de asigurat până când angajatorul nu consfinţeşte acest lucru prin decizia de încetare a contractului de muncă. Apoi, potrivit Legii nr. 263/2010, chiar dacă reclamantul îndeplineşte condiţiile pentru a beneficia de pensie anticipată parţială, de regulă, drepturile de pensie nu i se cuvin de la data cererii, ci de la data încetării calităţii de asigurat. Prin urmare, se impune a se stabili, în contextul acestor dispoziţii legale şi în interpretarea lor, dacă titularul cererii de pensionare anticipată parţială dobândeşte această calitate de la data îndeplinirii condiţiilor specifice acestui tip de pensie, conform regulii generale prevăzute de art. 104 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 (plata pensiei fiind doar amânată până la momentul încetării calităţii de asigurat), de la data comunicării deciziei de pensie la care face trimitere art. 56 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Codul muncii sau de la data constatării de către angajator a încetării contractului de muncă, dată ce semnifică încetarea calităţii de asigurat a petentului, conform art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

De lămurirea modului de interpretare/aplicare a art. 56 alin. (1) lit. c) penultima teză din Codul muncii, raportat la art. 103 alin. (1) şi (2), art. 104 alin. (3) lit. a) şi art. 105 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, privind stabilirea datei pensionării anticipate parţiale, depinde soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, între data depunerii cererii de pensionare anticipată parţială şi emiterea deciziei de pensie, iar apoi comunicarea acesteia, a intervenit o modificare legislativă – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 – astfel că de stabilirea datei pensionării depinde valorificarea drepturilor pretinse de reclamant prevăzute în contractul colectiv de muncă, care la art. 149 prevede plata drepturilor menţionate pentru „salariaţii care se pensionează”. Or, din această sintagmă nu rezultă tipul de pensie la care se referă şi nici data de referinţă – depunerea cererii de pensionare, emiterea deciziei de pensionare, data comunicării acesteia, data încetării contractului de muncă, data plăţii pensiei -, în contextul în care beneficiarul pensiei anticipate parţiale continuă raportul de muncă după depunerea cererii de pensionare.

Chestiunea de drept prezintă noutate, întrucât, deşi dispoziţiile legale menţionate nu sunt recent intrate în vigoare, din verificarea jurisprudenţei naţionale nu reiese că norma în discuţie a primit o rezolvare substanţială din perspectiva pusă în discuţie în prezenta cauză.

În urma consultării jurisprudenţei instanţei supreme s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-o hotărâre pronunţată în recurs în interesul legii şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea

Reţinând în prealabil că reclamantul este beneficiarul unei decizii privind acordarea pensiei anticipate parţiale, iar nu a uneia privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, cum eronat a reţinut prima instanţă în cuprinsul hotărârii apelate, dobândirea calităţii de pensionar coincide cu data comunicării deciziei de pensie care a fost constatată de angajator.

Independent de data de la care sunt acordate drepturile de pensie, dobândirea calităţii de pensionar are loc de la data comunicării deciziei de pensie, aceasta fiind voinţa legiuitorului. Plata retroactivă a drepturilor de pensie nu se confundă, astfel, cu dobândirea acestei calităţi, care nu poate avea loc decât ulterior emiterii deciziei de pensie şi ajungerea ei la destinatar.

Totodată, s-a apreciat că data dobândirii calităţii de pensionar nu coincide nici cu data încetării de drept a calităţii de asigurat, având în vedere că nu în toate cazurile viitorul pensionar anticipat parţial se află într-un raport de muncă la data cererii, aşa încât dobândirea calităţii de pensionar trebuie să reprezinte un moment obiectiv pentru toţi pensionarii de acelaşi fel, indiferent de situaţia concretă în care se află. De altfel, din analiza Deciziei nr. 91/2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deşi situaţia juridică în cauza în care s-a făcut sesizarea este diferită, rezultă, conform paragrafelor 71-73, că momentul plăţii drepturilor de pensie nu impietează asupra dobândirii calităţii de pensionar, fiind un aspect distinct şi irelevant.

Aşadar, în ipoteza titularului unei cereri de pensionare angajat, raportul de muncă a încetat la momentul comunicării deciziei de pensie, angajatorul emiţând ulterior decizia de încetare a contractului de muncă, şi, astfel, a încetat calitatea de asigurat şi s-a născut calitatea de pensionar, drepturile salariale neputând fi cumulate cu cele de pensie.

Relevante în acest sens sunt considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 840/2018 din paragraful 18, în care s-a reţinut că: ” (…) dispoziţiile Legii nr. 263/2010 reglementează doar condiţiile în care asiguraţii pot obţine dreptul la pensie şi nu instituie o obligaţie a persoanelor de a se pensiona la împlinirea condiţiilor legale de pensionare. Încetarea de drept a contractului de muncă la împlinirea condiţiilor legale de pensionare este prevăzută însă în art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003. Reglementarea prevede însă trei teze distincte: prima teză se referă la încetarea contractului de muncă «la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare», în timp ce a doua şi a treia teză stabilesc încetarea raportului de muncă «la data comunicării deciziei de pensie», respectiv «la data comunicării deciziei medicale asupra capacităţii de muncă în cazul invalidităţii de gradul I sau II». Curtea apreciază că doar în prima teză încetarea contractului de muncă are loc ope legis, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor de stagiu şi vârstă legale de pensionare, în timp ce în a doua teză, încetarea are loc ca urmare a exprimării opţiunii asiguratului pentru deschiderea anticipată a dreptului la pensie, în condiţiile permise de lege. În aceste condiţii este evident că derularea în continuare a raportului de muncă ar fi contrară voinţei exprimate de cel care solicită deschiderea dreptului la pensie, astfel că încetarea de drept a contractului individual de muncă este justificată, fără a avea semnificaţia încălcării dreptului la muncă al salariatului.” VI. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelantul-pârât a apreciat oportună sesizarea instanţei supreme, fără a-şi exprima un punct de vedere cu privire la modul în care ar trebui dezlegată problema de drept. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme nu a fost necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la practica judiciară relevantă. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 91 din 25 noiembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 29 ianuarie 2025, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 517 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia menţinerii la cerere a raportului de funcţie publică după îndeplinirea condiţiilor de pensionare, emiterea deciziei de pensionare determină încetarea de drept a raportului de serviciu, chiar dacă funcţionarul public ceruse suspendarea plăţii pensiei. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale prin care se reglementează procedura hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Domeniul de aplicare al actului normativ este stabilit prin art. 1, ordonanţa de urgenţă fiind incidentă în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal; de asemenea, ordonanţa de urgenţă se aplică şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice. Conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 instituie reguli speciale privind sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, stabilind că: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecata învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

În preambulul ordonanţei de urgenţă s-a arătat că la elaborarea acestui act normativ s-a ţinut seama de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”. De asemenea, s-a apreciat că aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Potrivit principiului specialia generalibus derogant (legile speciale derogă de la cele generale), dispoziţiile expuse se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, urmând a se completa cu prevederile acestui cod, art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 stabilind expres că „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţi chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

Verificând condiţiile de admisibilitate astfel prezentate, se constată că în cauza de faţă acestea nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, după cum se va dezvolta în cele ce urmează.

Condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile şi stadiul procedurii sunt îndeplinite, întrucât procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtului la acordarea indemnizaţiei de pensionare şi se află în curs de judecată, în calea de atac a apelului, pe rolul unui complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Braşov – Secţia civilă. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi la prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a arătat că la emiterea actului normativ s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Astfel, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024, paragraful 63).

În consecinţă, nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

În cadrul sesizării de faţă, chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate, a căror interpretare se solicită, nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare.

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte mai degrabă ca instanţa supremă să verifice circumstanţele factuale şi să aplice legea în scopul soluţionării cauzei, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Astfel, instanţa de trimitere a relevat că dispoziţiile legale a căror interpretare o solicită cuprind terminologii diferite în legătură cu momentul încetării raportului de muncă şi cel al naşterii calităţii de pensionar, arătând că art. 56 alin. (1) lit. c) din Codul muncii se referă la „comunicarea deciziei de pensie”, art. 103 din Legea nr. 263/2010 utilizează sintagme precum „pensia se acordă la cererea”, „data îndeplinirii acestor condiţii”, iar art. 104 şi 105 din Legea nr. 263/2010 vizează „data încetării calităţii de asigurat”.

Se observă că textele legale invocate operează cu noţiuni juridice diferite, nefiind relevate elementele de ambiguitate sau neclaritate a acestora.

Deşi consideră că problema de drept este susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite şi controversate, instanţa de trimitere nu arată care ar fi aceste interpretări, justificând îndeplinirea condiţiei, astfel cum s-a arătat la paragraful 26 din prezenta decizie, prin prisma legăturii cu soluţionarea cauzei şi cu situaţia concretă a acesteia.

În opinia instanţei de trimitere, dificultatea interpretării dispoziţiilor legale rezultă din faptul că data comunicării deciziei de pensie nu coincide cu data încetării calităţii de asigurat, or aceste noţiuni sunt diferite şi este necesar a se face diferenţa între data deschiderii drepturilor de pensie şi data la care au loc alte efecte, cum sunt plata efectivă a pensiei sau data încetării calităţii de asigurat.

Circumstanţele relevate de instanţa de trimitere, în sensul că, între data depunerii cererii de pensionare anticipată parţială şi emiterea deciziei de pensie, iar apoi comunicarea acesteia, a intervenit o modificare legislativă – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 – nu determină neclaritatea textelor legale a căror interpretare o solicită instanţa, ci presupun necesitarea stabilirii efectelor juridice ale fiecărui element de fapt şi de drept din speţă în raport cu reglementarea aplicabilă acestora, operaţiune care rămâne în sfera de competenţă a instanţei care soluţionează cauza.

Prin raportare la exigenţele prezentei proceduri, în urma evaluării elementelor sesizării formulate, se constată că problema ce se solicită a fi lămurită nu este susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, atât timp cât nu vizează interpretarea in abstracto a dispoziţiilor legale invocate, ci doar aplicarea acestora la cazul concret dedus judecăţii, în funcţie de particularităţile speţei rezultate din analiza materialului probator administrat, cu scopul de a se identifica soluţia ce trebuie adoptată în dosarul aflat pe rolul Curţii de Apel Braşov.

Aşadar, este evident că, în cauză, nu se pune problema existenţei unei dificultăţi a instanţei de trimitere de interpretare a dispoziţiilor legale incidente, ci de aplicare a acestora în cazul concret dedus judecăţii sale.

În considerarea argumentelor expuse, constatând că nu este îndeplinită cerinţa de admisibilitate vizând existenţa unei veritabile probleme de drept, având un grad ridicat de dificultate care să justifice pronunţarea unei hotărâri prealabile în condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată, se impune soluţia de respingere ca inadmisibilă a sesizării.