Decizia nr. 384 din 27 octombrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.750/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Braşov – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 2.605/62/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Braşov – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 mai 2025, în Dosarul nr. 2.605/62/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă un medic, având specialitatea anatomie patologică şi medicină legală, pentru perioada în care ocupă funcţia de director medical al unei unităţi medicale şi care ocupă şi o funcţie de conducere în comitetul director al spitalului, beneficiază: a) de majorarea cu 10% a salariului de bază avut, conform dispoziţiilor notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; b) de majorarea cu 7,5% a salariului de bază avut, conform nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sau c) de majorarea cu 10% a salariului de bază avut, conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă majorarea cu 7,5% a salariului de bază conform nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate şi asistenţă socială” Capitolul I Unităţi sanitare, de asistenţă socială şi de asistenţă medico-socială Pct. 1 – Salarii de bază pentru funcţii de conducere Subpct. 1.3 – Alte funcţii de conducere Nota 4 – ” Medicii în specialitatea anatomie patologică şi medicină legală care ocupă funcţii de conducere în comitetul director al unităţilor sanitare cu paturi beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază avut.” Subpct. 1.4. – Persoanele care exercită funcţiile nominalizate în următorul tabel, pe perioada cât exercită aceste funcţii, beneficiază de majorarea salariului de bază avut, după cum urmează: Nr. crt. Funcţia Majorare salariu de bază % 2 Director medical 7,5 III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă cu nr. 2.605/62/2024, reclamanta M.D. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov la calcularea şi plata drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre salariul plătit pentru perioadele 18 aprilie 2019- 1 august 2022 şi 1 octombrie 2022-27 decembrie 2023 şi cel majorat cu 10% conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi a diferenţei dintre indemnizaţia de concediu de odihnă plătită şi cea care trebuia să includă sporul de doctorat, potrivit art. 14 din aceeaşi lege.

În motivare, a susţinut că, în perioada în care a ocupat funcţia de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov, nu i-a fost plătită majorarea cu 10% a salariului de bază, cuvenită în temeiul notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

A mai arătat că sporul de doctorat nu a fost inclus în indemnizaţia de concediu, deşi acest spor i se cuvenea şi pentru perioada concediului de odihnă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca tardivă, pentru nerespectarea termenului de contestare a ordinului de salarizare conform art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi, ca prescrisă, pentru perioada anterioară datei de 11 aprilie 2021, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare, a arătat că reclamanta nu putea beneficia de majorarea cu 10% a salariului de bază deoarece aceasta a primit majorarea cu 7,5% a salariului de bază în temeiul prevederilor nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, neputându-se acorda două majorări pentru aceeaşi activitate prestată. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că priveşte drepturi salariale pretinse de reclamantă în calitate de medic primar în specialitatea anatomie patologică şi medicină legală pentru funcţia de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.

A mai menţionat că tribunalul judecă cauza în primă instanţă, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi această chestiune nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a menţionat că problema disputată priveşte neconcordanţa dispoziţiilor notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 cu cele ale nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la aceeaşi lege, în sensul identificării procentului majorării aplicabile salariului de bază pentru medicii având specialitatea anatomie patologică şi medicină legală, care ocupă funcţii de conducere.

Instanţa de sesizare a apreciat că majorările de 7,5% şi 10% nu se exclud, întrucât nu există o suprapunere totală între funcţiile avute în vedere de normele anterior evocate, putându-se imagina situaţii în care poate fi ocupată o funcţie în comitetul director care nu coincide cu cea de director medical. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate în exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 280 din 30 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 17 septembrie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor prevăzute de pct. 1 subpct. 1.4 poziţia 14 capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, privind majorarea de 7,5% pentru activitatea de control în sănătate publică coroborate cu dispoziţiile prevăzute de art. III pct. 3 şi 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară şi având în vedere prevederile art. V alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 care limitează aplicarea tranşelor aferente diferenţelor salariale la salariul de bază aferent lunii decembrie, fără a depăşi salariile aflate în plată în structurile supraordonate, poate fi acordată în continuare această majorare funcţionarilor publici din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene, care efectuează în concret activităţi de control în sănătate publică, după stabilirea salariului de bază al acestora la nivelul salariului de bază al inspectorilor din cadrul Ministerului Sănătăţii. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect acordarea drepturilor salariale reprezentând diferenţa dintre salariul plătit şi cel majorat cu 10%, conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în perioada în care reclamanta a ocupat funcţia de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie şi Neurologie Braşov.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet specializat în soluţionarea litigiilor de muncă şi asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului Braşov – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că instanţa de trimitere solicită a se stabili dacă un medic, având specialitatea anatomie patologică şi medicină legală, pentru perioada în care ocupă atât funcţia de director medical al unei unităţi medicale, cât şi o funcţie de conducere în comitetul director al spitalului, beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sau de majorarea cu 7,5% a salariului de bază potrivit nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 ori de ambele majorări.

Astfel, se poate observa că dilema instanţei de trimitere nu priveşte interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale, ci confirmarea normei legale aplicabile în cauză pentru rezolvarea raportului juridic litigios, în sensul identificării procentului majorării aplicabile salariului de bază pentru medicii având specialitatea anatomie patologică şi medicină legală, care ocupă funcţii de conducere.

Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare cu identificarea şi confirmarea normei de drept aplicabile în scopul soluţionării cauzei în care a fost formulată sesizarea.

În acest context, trebuie subliniat că stabilirea normei incidente în cauza dedusă judecăţii intră şi rămâne în atribuţia exclusivă a instanţei de trimitere.

În acest sens pot fi evocate dispoziţiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc fără echivoc că judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

De altfel, sintagmei „chestiune de drept” nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât, în acest caz, „dezlegarea” ar semnifica chiar „soluţionarea fondului”, ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanţelor de drept comun la o simplă şi mecanică activitate „de trimitere” şi apoi de „preluare”, în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

În consecinţă, întrebarea formulată de instanţa de sesizare nu se circumscrie necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcţie de cadrul judecăţii, contrar exigenţelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de drept veritabile deduse din interpretarea unor norme de drept lacunare sau neclare.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii) către instanţa supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,