Decizia nr. 388/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2010/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.010/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 7.386/3/2024*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 20 iunie 2025, în Dosarul nr. 7.386/3/2024*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă în calculul nivelului de salarizare mai favorabil în cazul detaşării se include sau nu şi norma de hrană. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 (Hotărârea Guvernului nr. 171/2015) ” Art. 5. – (1) În cazul personalului poliţiei locale, norma de hrană zilnică, potrivit prevederilor art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte şi se acordă ţinând seama de următoarele: a) se calculează nominal, cu identificarea drepturilor pentru fiecare persoană în parte; b) se raportează la plafoanele calorice aferente normelor nr. 1, 6 şi 12 «B» şi la alocaţia valorică prevăzută în ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, aprobată potrivit art. 6; c) norma de hrană se înregistrează la cheltuieli de personal, indiferent de modalitatea în care se acordă; d) alocaţia valorică se va încadra în nivelul maxim al cheltuielilor de personal aferent bugetului general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale. (2) Norma de hrană se acordă pentru zile calendaristice.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 7.386/3/2024* în urma declinării competenţei, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti la acordarea normei de hrană aferente funcţiei de director executiv al Direcţiei control urban de la nivelul Poliţiei Locale Sector 1, precum şi la plata salariului de bază şi a normei de hrană mai favorabile pentru perioada detaşării, începând cu 1 septembrie 2022.

În motivare, reclamantul a arătat că ocupă funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei control urban de la nivelul Poliţiei Locale Sector 1 şi că, începând cu 1 septembrie 2022, a fost detaşat anual, cu acordul său, timp de 6 luni, pe o funcţie de conducere inferioară, fără a i se acorda însă drepturile salariale aferente funcţiei pe care a fost detaşat. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că obiectul acţiunii se încadrează în categoria proceselor enumerate la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr 62/2024.

A mai arătat că asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei instanţa supremă nu a statuat şi această chestiune nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În aceste condiţii, instanţa de trimitere a considerat că se impune sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. V. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VI. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Normele infralegale supuse interpretării nu pot forma obiectul controlului de constituţionalitate. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 206 din 26 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 741 din 7 august 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Luând în considerare prevederile art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se poate considera că dispoziţiile art. 53 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, raportat la art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul poliţiştilor locali, aceştia având dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestată peste programul normal de lucru, precum şi a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, în aceleaşi condiţii cu poliţiştii din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean? Având în vedere dispoziţiile art. 351 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, prevederile art. 18 alin. (1) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea normei de hrană personalului poliţiei locale are caracter obligatoriu sau facultativ, raportat la perioada pentru care se cere acordarea acesteia? Care este cuantumul acestei norme de hrană – poate fi stabilit la nivel local sau se impun a fi respectate prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale? Având în vedere prevederile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 – este necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local pentru stabilirea unor perioade mai mici de acordare a normei de hrană sau acordarea pe o perioadă mai mică va fi consecinţa lipsei fondurilor, fără a fi necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local în acest sens? VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă şi în cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâtei Primăria Sectorului 1 Bucureşti la acordarea normei de hrană aferente funcţiei de director executiv al Direcţiei control urban de la nivelul Poliţiei Locale Sector 1, precum şi la plata salariului de bază şi a normei de hrană mai favorabile pentru perioada detaşării.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca atare, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Pentru a se verifica îndeplinirea acestei condiţii este necesar ca sesizarea să respecte exigenţele impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

Autorul sesizării este ţinut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului legal, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile şi argumentele de natură să le susţină.

Pentru a exista însă certitudinea că normele a căror interpretare se solicită sunt aplicabile în cauza în care a fost formulată sesizarea, este necesar ca în actul de sesizare să fie expuse aspectele factuale relevante reţinute de instanţa de trimitere în baza probatoriului administrat în cauză.

Aceasta deoarece instanţa supremă nu poate fi învestită cu dezlegarea unei chestiuni de drept invocate într-un proces în care situaţia de fapt sau cauza acţiunii cu care instanţa este învestită nu sunt deplin lămurite prin încheierea de sesizare.

Cu alte cuvinte, întrebarea adresată instanţei supreme nu poate fi disociată de contextul procesual care a generat-o, care trebuie să fie întotdeauna unul cazual şi să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei, după administrarea probatoriului necesar lămuririi situaţiei de fapt.

De aceea, se impune o anumită claritate a sesizării, care să nu afecteze precizia analizei, pentru a exclude o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor sau aparenţelor.

Ca atare, instanţa supremă nu poate fi învestită în mecanismul hotărârii prealabile cu interpretarea de principiu a unor norme de drept, dacă circumstanţele cauzei care influenţează incidenţa normelor supuse interpretării nu sunt pe deplin clarificate/lămurite prin actul de sesizare şi rezolvate, în prealabil, incidentele procedurale care fac inutilă cercetarea fondului cauzei.

Or, în cuprinsul încheierii de sesizare nu a fost prezentată situaţia de fapt reţinută de tribunal în baza probatoriului administrat în primă instanţă, ci numai susţinerile succinte ale reclamantului, astfel încât nu se poate stabili cu certitudine aplicabilitatea în cauză a normei a cărei interpretare se solicită.

De asemenea, se observă că instanţa de trimitere nu a prezentat opinia sa asupra chestiunii de drept şi nici nu a argumentat dificultatea lămuririi acesteia, prin prezentarea posibilelor interpretări diferite ale normei de drept invocate.

Or, completul de judecată care formulează sesizarea prealabilă este ţinut să demonstreze existenţa unei probleme de interpretare a normelor de drept, care implică riscul unor dezlegări divergente în practica judiciară.

Astfel, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecţia judecătorilor din completul învestit cu soluţionarea cauzei asupra diferitelor variante de interpretare posibile şi asupra argumentelor de natură să le susţină, pentru a da temei iniţierii mecanismului de unificare jurisprudenţială reprezentat de hotărârea prealabilă.

Aceste neregularităţi ale actului de sesizare conduc în mod implicit la concluzia că instanţa de trimitere nu a demonstrat existenţa unei chestiuni de drept veritabile, apte a primi o dezlegare de principiu în mecanismul hotărârii prealabile.

Având în vedere că nu este îndeplinită una dintre condiţiile cumulative de admisibilitate a sesizării, nefiind respectate nici exigenţele instituite de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din acelaşi act normativ.