Decizia nr. 386/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1901/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.901/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Buzău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.267/114/2020*.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulate puncte de vedere la raport de către pârâţi.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Buzău – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 2 iunie 2025, în Dosarul nr. 1.267/114/2020*, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Modalitatea de aplicare a definiţiei date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii termenului de „diurnă”, conform Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022, la misiunile internaţionale pentru care s-au încheiat acorduri tehnice specifice, potrivit art. 3 şi art. 10 din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare, şi, ulterior, art. 3 şi art. 10 din Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, comportă o aplicare directă, de drept, în raport cu art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă sau o aplicare de fapt, care impune, conform art. 1.266-1.269 din Codul civil, respectiv art. 309 alin. (4) pct. 6 din Codul de procedură civilă, lămurirea clauzelor acordurilor tehnice de către părţile semnatare, care nici măcar nu sunt părţi în litigiile deduse judecăţii? Are caracter facultativ sau obligatoriu pentru instanţe chestiunea lămuririi clauzelor acordurilor tehnice, prin raportare la considerentele Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii sau ale art. 1.266-1.269 din Codul civil, în contextul în care părţile semnatare ale acordului tehnic nu au calitate procesuală în litigiile în cauza ce vizează această chestiune de drept, iar în astfel de cauze, conform pct. 6 alin. (3) al Acordului tehnic aferent misiunii din Kosovo Eulex, se interzice intervenţia instanţei naţionale sau internaţionale de interpretare a clauzelor acordului tehnic? II. Dispoziţiile invocate de autorul sesizării II.1. Dispoziţiile legale

Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările ulterioare (Legea nr. 42/2004) ” Art. 3. – Forţele armate pot participa la misiunile prevăzute la art. 2 în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate, acorduri şi alte înţelegeri internaţionale la care este parte.” ” Art. 10. – (1) În vederea stabilirii elementelor de detaliu privind participarea la misiuni a unor unităţi şi subunităţi în cadrul unor forţe internaţionale sau în cadrul unor unităţi ale altor state, structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale încheie înţelegeri/acorduri tehnice. (2) Procedura de încheiere a înţelegerilor/acordurilor tehnice se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

Legea nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 121/2011) ” Art. 3. – (1) Forţele armate pot participa la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), în condiţiile legii şi potrivit obligaţiilor asumate de România prin tratate. (2) Forţele armate participă la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1) cu structurile şi personalul necesar îndeplinirii obiectivelor asumate, precum şi cu armamentul, tehnica şi echipamentele corespunzătoare. (3) În vederea pregătirii şi participării la misiunile şi operaţiile prevăzute la art. 2 alin. (1), forţele armate pot lua parte la exerciţii, antrenamente, ceremoniale şi alte activităţi conexe organizate în ţară şi în afara teritoriului statului român.” ” Art. 10. – (1) În vederea stabilirii elementelor de detaliu privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţii în cadrul unor forţe internaţionale sau în cadrul unor unităţi ale altor state, structurile de specialitate ale Ministerului Apărării Naţionale încheie înţelegeri tehnice. (2) Procedura de încheiere a înţelegerilor tehnice se aprobă prin hotărâre a Guvernului.”

Codul civil ” Art. 1.266. – (1) Contractele se interpretează după voinţa concordantă a părţilor, iar nu după sensul literal al termenilor. (2) La stabilirea voinţei concordante se va ţine seama, între altele, de scopul contractului, de negocierile purtate de părţi, de practicile statornicite între acestea şi de comportamentul lor ulterior încheierii contractului.” ” Art. 1.267. – Clauzele se interpretează unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.” ” Art. 1.268. – (1) Clauzele susceptibile de mai multe înţelesuri se interpretează în sensul ce se potriveşte cel mai bine naturii şi obiectului contractului. (2) Clauzele îndoielnice se interpretează ţinând seama, între altele, de natura contractului, de împrejurările în care a fost încheiat, de interpretarea dată anterior de părţi, de sensul atribuit în general clauzelor şi expresiilor în domeniu şi de uzanţe. (3) Clauzele se interpretează în sensul în care pot produce efecte, iar nu în acela în care nu ar putea produce niciunul. (4) Contractul nu cuprinde decât lucrul asupra căruia părţile şi-au propus a contracta, oricât de generali ar fi termenii folosiţi. (5) Clauzele destinate să exemplifice sau să înlăture orice îndoială asupra aplicării contractului la un caz particular nu îi restrâng aplicarea în alte cazuri care nu au fost expres prevăzute.” ” Art. 1.269. – (1) Dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă. (2) Stipulaţiile înscrise în contractele de adeziune se interpretează împotriva celui care le-a propus.”

Codul de procedură civilă ” Art. 309. – (…) (4) De asemenea, este inadmisibilă proba cu martori dacă pentru dovedirea unui act juridic legea cere forma scrisă, în afară de cazurile în care: ( ) 6. se cere lămurirea clauzelor actului juridic.” II.2. Dispoziţiile infralegale

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană.” ” Art. 3. – Pe durata misiunii, personalul beneficiază de 1 dolar SUA/zi/ persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere.”

Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008) ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) -d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detaşare în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 45 de euro/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de euro/zi/persoană ( ) „ ” Art. 3. – Pe durata misiunii personalul beneficiază de 1 euro/zi/persoană pentru facilitarea legăturii cu familia şi pentru recreere.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-au invocat chestiunile de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1.267/114/2020, mai mulţi reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei la calcularea şi plata echivalentului în lei al drepturilor pecuniare reprezentate de diurnă, cazare, hrană, facilitarea legăturii cu familia, recreere şi transport, precum şi la actualizarea sumelor cuvenite cu rata inflaţiei, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare.

Reclamantul C.C. a precizat că pretenţiile sale vizează misiunile UNMIK derulate sub egida Naţiunilor Unite în perioadele 4 martie 2003-5 martie 2004, 4 martie 2005-6 martie 2006, 21 martie 2007-16 mai 2008 şi misiunea EULEX derulată sub egida Uniunii Europene în perioada 7 decembrie 2009-11 mai 2010.

Ulterior, acesta a renunţat la pretenţiile aferente misiunilor care nu sunt guvernate de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 şi celor desfăşurate anterior datei de 18 iulie 2004.

În urma disjungerii dispuse prin Încheierea din 26 noiembrie 2020, C.C. a rămas singurul reclamant în Dosarul nr. 1.267/114/2020.

Prin Sentinţa civilă nr. 375 din 19 mai 2023, Tribunalul Buzău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâţii la plata către reclamant a diurnei în valută în cuantumul prevăzut de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi a sumelor pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere în cuantumul prevăzut de art. 3 raportat la art. 4 alin. (3) din acelaşi act normativ, pentru participarea la misiunile UNMIK derulate sub egida Naţiunilor Unite în perioadele 4 martie 2005-6 martie 2006, 21 martie 2007-16 mai 2008 şi misiunea EULEX derulată sub egida Uniunii Europene în perioada 7 decembrie 2009-11 mai 2010.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii.

Prin Decizia nr. 1.144 din 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre a fi judecată de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Buzău – Secţia I civilă.

Cauza a fost reînregistrată cu nr. 1.267/114/2020* pe rolul Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, în faţa căruia reclamantul a precizat că solicită plata diurnei în valută şi sumele pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că procesul are ca obiect acordarea sumei cu titlu de diurnă în valută, prevăzută de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, şi a sumei pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere, instituită de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, modificată prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008, pentru participarea la misiunea EULEX în Kosovo în perioada 7 decembrie 2009-11 mai 2010.

În acest context, instanţa de trimitere a apreciat că obiectul procesului se încadrează în domeniul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

A mai arătat că de lămurirea chestiunilor de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, în condiţiile în care, în perioada cuprinsă între 7 decembrie 2009-11 mai 2010, era încheiat Acordul tehnic privind participarea la misiunea EULEX în Kosovo. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Numai pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române a exprimat un punct de vedere asupra chestiunilor de drept, apreciind că, în contextul în care la data semnării acordurilor tehnice nu exista o definiţie a noţiunii de „diurnă”, părţile semnatare având libertate de exprimare şi apreciere asupra scopului şi naturii termenilor acordului, definiţia dată diurnei ulterior de instanţa supremă se poate aplica în urma evaluării situaţiei de fapt. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Cu privire la prima chestiune de drept, instanţa de trimitere a apreciat că modalitatea de aplicare a definiţiei date termenului de „diurnă” prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, la misiunile internaţionale pentru care s-au încheiat acorduri tehnice specifice, comportă o aplicare de fapt.

Aceasta impune o comparaţie între drepturile prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 şi drepturile conferite de către partenerii externi, în baza unor acorduri tehnice, pentru a se stabili dacă există corespondenţă între acestea.

A mai apreciat că, în cauză, sunt relevante considerentele de la paragrafele 73-75 din Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi cel de la paragraful 50 din Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Cu privire la a doua chestiune de drept, referitoare la caracterul facultativ sau obligatoriu al lămuririi clauzelor acordurilor tehnice, comparaţia ce trebuie efectuată de către instanţa de judecată comportă o analiză obligatorie a clauzelor acordurilor tehnice, în vederea clarificării scopului şi conţinutului drepturilor acordate.

În acest sens a fost evocat pct. 6 alin. (3) din Acordul tehnic aferent misiunii din Kosovo EULEX, care stabileşte că orice diferend privind interpretarea sau implementarea acordului tehnic va fi soluţionat numai prin consultări bilaterale între participanţi, fără a implica un tribunal naţional sau internaţional ori o organizaţie terţă.

Deşi semnatarii acordurilor tehnice nu sunt părţi în prezentul proces, instanţa nu este învestită cu acordarea drepturilor prevăzute de aceste acorduri. Aceasta trebuie să stabilească dacă acordurile tehnice conţin drepturi corespondente celor prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, în vederea evitării unei duble plăţi. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Faţă de conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme, s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanţelor judecătoreşti pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de instanţa de contencios constituţional cu privire la dispoziţiile legale supuse interpretării. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.”

Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii. X. Raportul asupra chestiunilor de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar conform alin. (3) al aceluiaşi articol „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul are ca obiect drepturi băneşti decurgând din raporturile de serviciu ale reclamantului cu pârâţii, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004.

Aşadar, obiectul dedus judecăţii priveşte plata unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Buzău – Secţia I civilă, care judecă în primă instanţă.

Aşadar, primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ, reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În acest context se cuvine subliniată împrejurarea că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex.

În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza funcţia constituţională a instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, se constată că problemele antamate de instanţa de trimitere nu se circumscriu exigenţelor evocate anterior, care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, având în vedere că acestea nu vizează interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale, ci modul de aplicare a unor statuări anterioare, cu caracter de principiu, la circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii. Această concluzie rezultă din chiar conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme.

Astfel, prima întrebare pune în discuţie modul de aplicare a definiţiei date de instanţa supremă termenului de „diurnă”, conform Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022, la misiunile internaţionale pentru care s-au încheiat acorduri tehnice specifice care ar comporta fie o aplicare directă, de drept, fie o aplicare de fapt, ce impune lămurirea clauzelor acordurilor tehnice de către părţile semnatare.

Întrebarea subsecventă presupune a se stabili caracterul facultativ sau obligatoriu pentru instanţe al chestiunii lămuririi clauzelor acordurilor tehnice, prin raportare la considerentele aceleiaşi decizii sau ale art. 1.266-1.269 din Codul civil, în contextul în care părţile semnatare ale acordului tehnic nu au calitate procesuală în litigiile ce vizează această chestiune de drept, iar, în astfel de cauze, conform pct. 6 alin. (3) din Acordul tehnic aferent misiunii din Kosovo Eulex, se interzice intervenţia instanţei naţionale sau internaţionale de interpretare a clauzelor acordului tehnic.

Or, instanţa supremă nu poate fi învestită în mecanismul hotărârii prealabile cu lămurirea modului de aplicare a unor dezlegări anterioare cu caracter de principiu în funcţie de circumstanţele particulare ale cauzei deduse judecăţii.

Această operaţiune intră şi rămâne în atribuţia exclusivă a instanţelor de judecată care nu pot delega funcţia jurisdicţională de a soluţiona litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile [art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă] şi nici pe aceea de a identifica şi aplica statuările cu caracter de principiu care prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei.

De altfel, din simpla lecturare a punctului de vedere al instanţei de trimitere rezultă că întrebările adresate instanţei supreme nu pun în discuţie dezlegarea unor chestiuni de drept veritabile deduse din interpretarea unor norme de drept lacunare sau neclare de natură a justifica activarea mecanismului hotărârii prealabile.

Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că modalitatea de aplicare a definiţiei date termenului de „diurnă” prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii la misiunile internaţionale pentru care s-au încheiat acorduri tehnice specifice comportă o aplicare de fapt.

Referitor la întrebarea subsecventă, autorul sesizării a apreciat că se impune o analiză obligatorie a clauzelor acordurilor tehnice în vederea clarificării scopului şi conţinutului drepturilor acordate.

Or, lămurirea aspectelor factuale ale cauzei şi clarificarea înţelesului unor clauze contractuale nu pot fi deduse spre rezolvare instanţei supreme în cadrul unui mecanism conceput de legiuitor pentru rezolvarea de principiu a unor chestiuni de drept veritabile în vederea prevenirii/sistării divergenţelor jurisprudenţiale.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere – aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecăţii – către instanţa supremă, îndrituită legal să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme modul de aplicare a normelor de drept şi a unor statuări anterioare cu caracter obligatoriu pentru rezolvarea raportului juridic litigios.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,