ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 206/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 189/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 114/100/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, pârâții formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 24 decembrie 2024, în Dosarul nr. 114/100/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Luând în considerare prevederile art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare, se poate considera că dispozițiile art. 53 din Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, raportat la art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se aplică și în cazul polițiștilor locali, aceștia având dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestate peste programul normal de lucru, precum și a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, în aceleași condiții cu polițiștii din cadrul inspectoratului de poliție județean? 2. Având în vedere dispozițiile art. 35 1 din Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și, respectiv, prevederile art. 18 alin. (1) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, acordarea normei de hrană personalului poliției locale are caracter obligatoriu sau facultativ, raportat la perioada pentru care se cere acordarea acesteia? 3. Care este cuantumul acestei norme de hrană - poate fi stabilit la nivel local sau se impun a fi respectate prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010 și din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale? 4. Având în vedere prevederile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 - este necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local pentru stabilirea unor perioade mai mici de acordare a normei de hrană sau acordarea pe o perioadă mai mică va fi consecința lipsei fondurilor, fără a fi necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local în acest sens? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educației naționale nr. 1/2011, precum și a altor acte normative, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020) : " Art. 50. - (1) Poliția Română conduce operațional, prin inspectoratele de poliție județene/Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, poliția locală care funcționează în comuna, orașul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală în condițiile art. 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe durata acesteia. (2) Conducerea operațională în sensul alin. (1) vizează natura misiunilor ce pot fi încredințate structurilor de poliție locală, zonele și modul de acțiune, fluxurile informaționale și modalitățile de comunicare la nivel instituțional, modul de raportare a alocării resurselor și raportarea evenimentelor. (3) Resursele necesare desfășurării activității poliției locale în condițiile alin. (1) se asigură de către unitățile administrativ-teritoriale din care fac parte."

Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României (Decretul nr. 195/2020): " Art. 53. - În perioada stării de urgență, drepturile prevăzute la art. 35 alin. (2)-(8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare, se acordă fără a se ține cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la alin. (4) și (5) ale aceluiași articol și fără a ține cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiași articol."

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018): Capitolul II Măsuri fiscal-bugetare și prorogarea unor termene " Art. 35. - (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfășurată de personalul militar, polițiști, polițiștii din penitenciare și personalul civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislația aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcție/salariul de funcție/salariul de bază cuvenit(ă)."

Legea poliției locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 155/2010): Capitolul VIII Dotarea și finanțarea poliției locale " Art. 35 1 . - (1) Autoritățile administrației publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană personalului poliției locale conform prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare. (2) Metodologia și regulile de aplicare a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice."

Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța Guvernului nr. 26/1994): " Art. 1. - Personalul din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiției - Administrația Națională a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază și Serviciul de Telecomunicații Speciale, precum și din Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condițiile prezentei ordonanțe."

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Capitolul II Salarizarea Secțiunea a 2-a Alte drepturi salariale " Art. 18. - Indemnizația de hrană (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizații de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele prețului de consum comunicat anual de Institutul Național de Statistică, începând cu 2025, cu excepția personalului Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale, Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, precum și a personalului poliției locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare."

Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010 (Hotărârea Guvernului nr. 171/2015): " Art. 7. - În cazul în care în bugetul local nu există resurse financiare suficiente pentru a susține acordarea normei de hrană stabilite potrivit prezentei hotărâri pentru întregul an, autoritățile administrației publice locale pot stabili perioade de acordare mai mici de un an calendaristic."

Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale (Ordinul nr. 776/2015): " Art. I. - Articolul 1 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică și va avea următorul cuprins: " Art. 1. - Începând cu 1 octombrie 2015, contravaloarea alocației valorice a normei de hrană, stabilită în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliției locale nr. 155/2010, este: a) norma nr. 1, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 25 lei/zi; b) norma nr. 6, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 32 lei/zi; c) norma nr. 12 "B", potrivit anexei nr. 1 la Ordonanța Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările și completările ulterioare - 5 lei/zi.»" III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, mai mulți reclamanți au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, pentru perioada cuprinsă între 16.03.2020-8.03.2022; obligarea pârâților la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană și neachitate, stabilite în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2021, pentru perioada iulie-septembrie 2021; obligarea pârâților la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană, reprezentând diferențe neachitate între valoarea stabilită și alocată bugetar și cea achitată pentru perioada octombrie 2021-decembrie 2021, și obligarea pârâților la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană începând cu ianuarie 2022, în limita ultimului buget aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41/2021, până la întocmirea și votarea unui nou buget, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflație la data plății.

În susținerea acțiunii reclamanții au arătat, în esență, că sunt angajați în cadrul Poliției Locale a Municipiului Sighetu Marmației, în funcțiile de polițiști locali, iar în perioada stării de urgență, iar apoi în cea de alertă au prestat muncă suplimentară. Au învederat că, din coroborarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, art. 53 din Decretul Președintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 și art. 7 din Decretul Președintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României rezultă că li se pot acorda sporuri pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.

În ceea ce privește dreptul la norma de hrană, reclamanții au apreciat că sunt îndreptățiți la acesta, dar acordarea efectivă a contravalorii sale este lăsată la aprecierea autorității locale, în condițiile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, iar în ceea ce privește cuantumul normei de hrană au susținut că nu li s-a acordat dreptul la întreaga valoare stabilită de lege.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă și netemeinică.

La termenul din 24 decembrie 2024, Tribunalul Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a suspendat judecata cauzei până la soluționarea sesizării. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, fiind îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât litigiul vizează drepturi salariale ale unor funcționari publici, iar soluționarea cauzei depinde de modalitatea de rezolvare a chestiunilor de drept. Totodată, completul de judecată al instanței de trimitere a reținut că respectivele chestiuni nu sunt de noutate și nici de o complexitate ridicată, însă, raportat la dispozițiile legale, care prevăd obligativitatea sesizării, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a da o lămurire de principiu chestiunilor de drept, subliniind și că Înalta Curte de Casație și Justiție nu s-a pronunțat asupra chestiunilor antamate. V. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul municipiul Sighetu Marmației a arătat că nu este necesară sesizarea, având în vedere că prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 13/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, au fost soluționate pe fond chestiuni de drept privind interpretarea și argumentarea aplicării dispozițiilor legale referitoare la "indemnizația de hrană" prevăzută de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, a menționat că dispozițiile art. 53 din Decretul nr. 195/2020, raportat la art. 35 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, se aplică și în cazul polițiștilor locali, aceștia având dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestată peste programul normal de lucru, precum și a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, raportat la prevederile art. 35 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018.

A mai precizat pârâtul că norma de hrană poate fi stabilită la nivel local, raportat la prevederile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, și nu se impune lămurirea cuantumului acesteia.

Reclamanții, cu privire la prima problemă, au arătat, pe de o parte, că sunt de acord cu sesizarea, iar, pe de altă parte, că ar fi discriminatoriu să se facă distincție între polițistul local și cel din cadrul inspectoratului de poliție județean, în contextul în care ambele categorii de personal au majoritatea atribuțiilor similare în domeniul ordinii publice.

Aceștia consideră că acordarea normei de hrană pentru polițiștii locali este facultativă, fiind un drept discreționar al consiliului local. În schimb, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, modificată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2017, în vigoare de la 8.12.2017, se stabilește că acordarea normei de hrană începând cu 1.12.2018 este obligatorie, lunar, (...) personalului poliției locale, care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanței Guvernului nr. 26/1994.

Referitor la problema cuantumului normei de hrană, reclamanții au susținut că acesta nu poate fi stabilit la nivel local, ci doar prin raportare la cuantumul prevăzut de Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 776/2015. Totodată, au arătat că, prin prisma art. 2, 6, 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015, este necesară emiterea unei hotărâri de consiliu local, pentru includerea în bugetul local a sumei datorate cu titlu de normă de hrană, în sensul că prin hotărârea de consiliu local se aplică dispozițiile legii. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanței de trimitere a apreciat că se impune a se recunoaște și polițiștilor locali dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestată peste programul normal de lucru, precum și a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, în aceleași condiții cu polițiștii din cadrul inspectoratelor județene de poliție, și la acordarea normei de hrană la nivelul prevăzut prin hotărâre a Guvernului având caracter obligatoriu, iar acordarea acesteia pentru o perioadă mai mică se impune a fi prevăzută printr-o hotărâre de consiliu local. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

În raport cu conținutul întrebărilor adresate instanței supreme nu s-a apreciat necesară consultarea instanțelor naționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu au fost identificate hotărâri care să vizeze interpretarea dispozițiilor relevante din cuprinsul chestiunii de drept. IX. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curții Constituționale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, "prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

Conform art. 2 alin. (1) din același act normativ, "dacă, în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Din analiza dispozițiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, declanșarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții de admisibilitate: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiții de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâților la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanților în calitate de angajați ai Poliției Locale Sighetu Marmației, reprezentând munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum și munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal și în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, precum și la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană.

Astfel, pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Maramureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care judecă în primă instanță.

Din conținutul întrebărilor adresate de instanța de trimitere rezultă legătura chestiunii de drept, a cărei dezlegare se solicită, cu soluționarea cauzei, fiind astfel îndeplinită cerința de admisibilitate referitoare la modalitatea în care s-ar repercuta dezlegarea în drept asupra soluționării pe fond a litigiului.

De asemenea, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Prin urmare, aceste cerințe sunt îndeplinite.

În ceea ce privește însă condiția de admisibilitate care vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în absența unei definiții legale a noțiunii de "chestiune de drept" din cuprinsul condițiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, examinarea îndeplinirii acestei cerințe trebuie verificată prin raportare la reperele stabilite în jurisprudența dezvoltată de instanța supremă în mecanismul de unificare al hotărârii prealabile.

Astfel, în legătură cu această cerință s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție în procedura pronunțării unei hotărâri prealabile, trebuie "să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății".

În acest sens, cu titlu exemplificativ, sunt relevante: Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020.

Așadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială a priori, ci numai acele dispoziții legale care au un caracter neclar, dual sau complex și, în consecință, pot genera interpretări divergente care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Aceste statuări, care sunt deopotrivă valabile și în cazul acestor sesizări formulate în litigiile circumscrise domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, determină concluzia că, în cauză, această condiție nu este îndeplinită.

Definitorie, așadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanța supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înțelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanțelor, jurisprudența să capete coerență și unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să fie evidențiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecția asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, și de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării și în ce măsură acesta depășește obligația ordinară a instanței de a interpreta și de a aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanșarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Astfel fiind, interpretarea și aplicarea legii, în circumstanțele specifice fiecărei cauze, sunt competențe care aparțin instanței de judecată învestite și reprezintă o obligație ridicată la rang de principiu fundamental, ce își găsește consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve și posibile dificultăți de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare, fie incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare și cele jurisprudențiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanțiale și a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă și absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situație de fapt concretă.

Însă, în sesizarea dedusă examinării de față, instanța de trimitere nu pune în discuție interpretarea unei anume norme de drept, ci tocmai identificarea dispozițiilor legale aplicabile, întrucât solicită un răspuns la întrebările dacă polițiștii locali pot beneficia de remunerarea muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, respectiv dacă polițiștii locali pot beneficia de norma de hrană.

Astfel, prin intermediul primei întrebări din prezenta sesizare, instanța de trimitere solicită să se lămurească dacă polițiștii locali pot fi încadrați în excepția reglementată de prevederile art. 35 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2018, prin raportare la prevederile art. 53 din Decretul nr. 195/2020, respectiv la cele ale art. 50 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2020.

Prin intermediul celorlalte trei întrebări instanța de trimitere solicită identificarea regimului juridic al normei de hrană cuvenite poliției locale, dacă se acordă în mod obligatoriu sau, dimpotrivă, aceasta are caracter facultativ [având în vedere prevederile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, ale art. 18 alin. (1) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cele ale Ordonanței Guvernului nr. 26/1994], care este cuantumul normei de hrană (dacă se poate stabili la nivel local sau se respectă Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 și Ordinul nr. 776/2015), respectiv care sunt condițiile în care se poate acorda norma de hrană pentru o perioadă de timp mai mică de un an calendaristic.

Formularea în acești termeni a sesizării pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigențelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmărește, în realitate, o interpretare și o dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de identificare a normei incidente, raportat la cadrul normativ în materie de salarizare aferent raportului juridic litigios, în condițiile în care reclamanții, polițiști locali, și instituția angajatoare se prevalează fiecare de norme juridice diferite.

Or, acesta este atributul instanței de trimitere, în virtutea plenitudinii funcției sale jurisdicționale, de a da calificare raportului juridic litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situația de fapt a pricinii, în funcție de care să facă aplicarea cadrul normativ incident în materie de salarizare a polițiștilor locali, printr-o interpretare corelată și adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, sub pretextul lămuririi unor norme juridice, se urmărește, în realitate, determinarea de către instanța supremă a dispozițiilor legale incidente salarizării personalului care ocupă respectiva funcție, căreia apoi instanța de trimitere să îi facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a cererii de chemare în judecată, fiind de observat și aspectul că punctul de vedere exprimat de titularul sesizării nu demonstrează dificultăți real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată și nici nu evidențiază vreun obstacol evident și serios, izvorât din precaritatea ori caracterul dual și complex al textelor de lege indicate.

Reiterând, în procedura pronunțării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție nu se substituie atributului fundamental al instanțelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare și aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităților, impreciziilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicționale adecvate și unitare (Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020, Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022, Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 18 februarie 2025).

Ca atare, se constată că întrebările adresate Înaltei Curți de Casație și Justiție nu se circumscriu necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale neclare, echivoce, neconstituindu-se într-o chestiune de drept autentică, ci reprezintă, în realitate, o solicitare de calificare a raportului juridic dedus judecății, pentru a putea fi determinată norma aplicabilă în funcție de cadrul dedus judecății în concret.

O astfel de situație contravine, cum s-a arătat, exigențelor procedurii hotărârii prealabile, atât din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât și din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanța învestită cu judecata litigiului (deciziile nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, și nr. 5 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 28 februarie 2018).

Din această perspectivă, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, având caracter inadmisibil, câtă vreme se tinde, în realitate, la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere către instanța supremă, îndrituită să dea doar dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să arate norma incidentă raportului litigios, a cărei aplicare să o realizeze apoi instanța de trimitere (paragraful 103 din Decizia nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022).

Argumentele expuse în cele ce precedă permit a se reține concluzia că, în realitate, este confundat caracterul obligatoriu al sesizării cu condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

Astfel argumentată sesizarea, demersul instanței de trimitere evidențiază o înțelegere greșită a mecanismului procedurii hotărârii prealabile din reglementarea specială, de vreme ce titularul sesizării a dat prevalență obligativității sesizării, fără însă a realiza cuvenita și prealabila verificare și constatare a îndeplinirii condițiilor de admisibilitate de ordin procedural și substanțial care îi îngăduiau un atare demers.

Pe cale de consecință, sesizarea vizând pronunțarea unei hotărâri prealabile nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la existența unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, prevăzută de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în înțelesul dat acesteia conform jurisprudenței consolidate a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; instanța de trimitere nu supune interpretării o normă de drept echivocă, neclară, căreia să îi fi stabilit incidența în cauză, ci, dimpotrivă, solicită instanței supreme stabilirea normei de drept aplicabile raportului juridic concret dedus judecății.