Decizia nr. 206 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 189/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 114/100/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, pârâţii formulând un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 24 decembrie 2024, în Dosarul nr. 114/100/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: 1. Luând în considerare prevederile art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare, se poate considera că dispoziţiile art. 53 din Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, raportat la art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi în cazul poliţiştilor locali, aceştia având dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestate peste programul normal de lucru, precum şi a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, în aceleaşi condiţii cu poliţiştii din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean? 2. Având în vedere dispoziţiile art. 35 1 din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, prevederile art. 18 alin. (1) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, acordarea normei de hrană personalului poliţiei locale are caracter obligatoriu sau facultativ, raportat la perioada pentru care se cere acordarea acesteia? 3. Care este cuantumul acestei norme de hrană – poate fi stabilit la nivel local sau se impun a fi respectate prevederile din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 şi din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale? 4. Având în vedere prevederile art. 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 – este necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local pentru stabilirea unor perioade mai mici de acordare a normei de hrană sau acordarea pe o perioadă mai mică va fi consecinţa lipsei fondurilor, fără a fi necesară emiterea unei hotărâri a consiliului local în acest sens? II. Norma de drept intern ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020) : ” Art. 50. – (1) Poliţia Română conduce operaţional, prin inspectoratele de poliţie judeţene/Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, poliţia locală care funcţionează în comuna, oraşul, municipiul sau subdiviziunea administrativ-teritorială a unui municipiu în care a fost instituită carantina zonală în condiţiile art. 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata acesteia. (2) Conducerea operaţională în sensul alin. (1) vizează natura misiunilor ce pot fi încredinţate structurilor de poliţie locală, zonele şi modul de acţiune, fluxurile informaţionale şi modalităţile de comunicare la nivel instituţional, modul de raportare a alocării resurselor şi raportarea evenimentelor. (3) Resursele necesare desfăşurării activităţii poliţiei locale în condiţiile alin. (1) se asigură de către unităţile administrativ-teritoriale din care fac parte.”

Decretul Preşedintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României (Decretul nr. 195/2020): ” Art. 53. – În perioada stării de urgenţă, drepturile prevăzute la art. 35 alin. (2)-(8) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, se acordă fără a se ţine cont de obligativitatea încadrării în limita de 3% prevăzută la alin. (4) şi (5) ale aceluiaşi articol şi fără a ţine cont de plafonul maxim de ore anual stabilit la alin. (6) al aceluiaşi articol.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018): Capitolul II Măsuri fiscal-bugetare şi prorogarea unor termene ” Art. 35. – (1) Prin derogare de la prevederile art. 21 alin. (2)-(6) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 2019-2021, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în perioada 2020-2021, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, poliţiştii din penitenciare şi personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă drepturile prevăzute de legislaţia aferentă lunii iunie 2017. Baza de calcul pentru acordarea acestor drepturi o reprezintă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază cuvenit(ă).”

Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 155/2010): Capitolul VIII Dotarea şi finanţarea poliţiei locale ” Art. 35 1 . – (1) Autorităţile administraţiei publice locale pot acorda în limita bugetului aprobat, prin hotărâre a consiliului local, norma de hrană personalului poliţiei locale conform prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Metodologia şi regulile de aplicare a drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.”

Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994): ” Art. 1. – Personalul din Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei – Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, precum şi din Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale are dreptul, în timp de pace, la hrană gratuită, în condiţiile prezentei ordonanţe.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Capitolul II Salarizarea Secţiunea a 2-a Alte drepturi salariale ” Art. 18. – Indemnizaţia de hrană (1) Începând cu 1 octombrie 2023, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, pentru personalul încadrat ale cărui salarii lunare nete sunt de până la 8.000 lei inclusiv, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii minime pe economie în vigoare la data de 1 ianuarie 2019, actualizat anual cu indicele preţului de consum comunicat anual de Institutul Naţional de Statistică, începând cu 2025, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei, Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”

Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010 (Hotărârea Guvernului nr. 171/2015): ” Art. 7. – În cazul în care în bugetul local nu există resurse financiare suficiente pentru a susţine acordarea normei de hrană stabilite potrivit prezentei hotărâri pentru întregul an, autorităţile administraţiei publice locale pot stabili perioade de acordare mai mici de un an calendaristic.”

Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 776/2015 pentru modificarea Ordinului ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale (Ordinul nr. 776/2015): ” Art. I. – Articolul 1 din Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 496/2015 privind contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană acordată personalului poliţiei locale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 31 martie 2015, cu modificările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 1. – Începând cu 1 octombrie 2015, contravaloarea alocaţiei valorice a normei de hrană, stabilită în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 171/2015 privind stabilirea metodologiei şi a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art. 35 1 alin. (1) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, este: a) norma nr. 1, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 25 lei/zi; b) norma nr. 6, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 32 lei/zi; c) norma nr. 12 „B”, potrivit anexei nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – 5 lei/zi.»” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, mai mulţi reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale reprezentând munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, pentru perioada cuprinsă între 16.03.2020-8.03.2022; obligarea pârâţilor la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană şi neachitate, stabilite în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 41/2021, pentru perioada iulie-septembrie 2021; obligarea pârâţilor la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană, reprezentând diferenţe neachitate între valoarea stabilită şi alocată bugetar şi cea achitată pentru perioada octombrie 2021-decembrie 2021, şi obligarea pârâţilor la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană începând cu ianuarie 2022, în limita ultimului buget aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 41/2021, până la întocmirea şi votarea unui nou buget, sume ce vor fi indexate cu indicele de inflaţie la data plăţii.

În susţinerea acţiunii reclamanţii au arătat, în esenţă, că sunt angajaţi în cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Sighetu Marmaţiei, în funcţiile de poliţişti locali, iar în perioada stării de urgenţă, iar apoi în cea de alertă au prestat muncă suplimentară. Au învederat că, din coroborarea prevederilor art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, art. 53 din Decretul Preşedintelui României nr. 195 din 16 martie 2020 şi art. 7 din Decretul Preşedintelui României nr. 240 din 14 aprilie 2020 privind prelungirea stării de urgenţă pe teritoriul României rezultă că li se pot acorda sporuri pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi pentru munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează.

În ceea ce priveşte dreptul la norma de hrană, reclamanţii au apreciat că sunt îndreptăţiţi la acesta, dar acordarea efectivă a contravalorii sale este lăsată la aprecierea autorităţii locale, în condiţiile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, iar în ceea ce priveşte cuantumul normei de hrană au susţinut că nu li s-a acordat dreptul la întreaga valoare stabilită de lege.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâţii au solicitat respingerea acţiunii ca inadmisibilă şi netemeinică.

La termenul din 24 decembrie 2024, Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, fiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate, întrucât litigiul vizează drepturi salariale ale unor funcţionari publici, iar soluţionarea cauzei depinde de modalitatea de rezolvare a chestiunilor de drept. Totodată, completul de judecată al instanţei de trimitere a reţinut că respectivele chestiuni nu sunt de noutate şi nici de o complexitate ridicată, însă, raportat la dispoziţiile legale, care prevăd obligativitatea sesizării, a apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a da o lămurire de principiu chestiunilor de drept, subliniind şi că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a pronunţat asupra chestiunilor antamate. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâtul municipiul Sighetu Marmaţiei a arătat că nu este necesară sesizarea, având în vedere că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 13/2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1052 din 21 octombrie 2024, au fost soluţionate pe fond chestiuni de drept privind interpretarea şi argumentarea aplicării dispoziţiilor legale referitoare la „indemnizaţia de hrană” prevăzută de art. 18 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

De asemenea, a menţionat că dispoziţiile art. 53 din Decretul nr. 195/2020, raportat la art. 35 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se aplică şi în cazul poliţiştilor locali, aceştia având dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestată peste programul normal de lucru, precum şi a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, raportat la prevederile art. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.

A mai precizat pârâtul că norma de hrană poate fi stabilită la nivel local, raportat la prevederile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, şi nu se impune lămurirea cuantumului acesteia.

Reclamanţii, cu privire la prima problemă, au arătat, pe de o parte, că sunt de acord cu sesizarea, iar, pe de altă parte, că ar fi discriminatoriu să se facă distincţie între poliţistul local şi cel din cadrul inspectoratului de poliţie judeţean, în contextul în care ambele categorii de personal au majoritatea atribuţiilor similare în domeniul ordinii publice.

Aceştia consideră că acordarea normei de hrană pentru poliţiştii locali este facultativă, fiind un drept discreţionar al consiliului local. În schimb, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017, în vigoare de la 8.12.2017, se stabileşte că acordarea normei de hrană începând cu 1.12.2018 este obligatorie, lunar, (…) personalului poliţiei locale, care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994.

Referitor la problema cuantumului normei de hrană, reclamanţii au susţinut că acesta nu poate fi stabilit la nivel local, ci doar prin raportare la cuantumul prevăzut de Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 776/2015. Totodată, au arătat că, prin prisma art. 2, 6, 7 din Hotărârea Guvernului nr. 171/2015, este necesară emiterea unei hotărâri de consiliu local, pentru includerea în bugetul local a sumei datorate cu titlu de normă de hrană, în sensul că prin hotărârea de consiliu local se aplică dispoziţiile legii. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că se impune a se recunoaşte şi poliţiştilor locali dreptul la remunerarea muncii suplimentare, prestată peste programul normal de lucru, precum şi a muncii prestate în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, în aceleaşi condiţii cu poliţiştii din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie, şi la acordarea normei de hrană la nivelul prevăzut prin hotărâre a Guvernului având caracter obligatoriu, iar acordarea acesteia pentru o perioadă mai mică se impune a fi prevăzută printr-o hotărâre de consiliu local. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

În raport cu conţinutul întrebărilor adresate instanţei supreme nu s-a apreciat necesară consultarea instanţelor naţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost identificate hotărâri care să vizeze interpretarea dispoziţiilor relevante din cuprinsul chestiunii de drept. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante ale Curţii Constituţionale cu privire la chestiunea de drept sesizată. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul sesizării îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, declanşarea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea cumulativă a acestor condiţii de admisibilitate, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea pârâţilor la plata drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în calitate de angajaţi ai Poliţiei Locale Sighetu Marmaţiei, reprezentând munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, precum şi la plata sumelor datorate cu titlu de normă de hrană.

Astfel, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Tribunalului Maramureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primă instanţă.

Din conţinutul întrebărilor adresate de instanţa de trimitere rezultă legătura chestiunii de drept, a cărei dezlegare se solicită, cu soluţionarea cauzei, fiind astfel îndeplinită cerinţa de admisibilitate referitoare la modalitatea în care s-ar repercuta dezlegarea în drept asupra soluţionării pe fond a litigiului.

De asemenea, chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin urmare, aceste cerinţe sunt îndeplinite.

În ceea ce priveşte însă condiţia de admisibilitate care vizează identificarea unei probleme de drept care ar putea forma obiectul sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „chestiune de drept” din cuprinsul condiţiilor prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, examinarea îndeplinirii acestei cerinţe trebuie verificată prin raportare la reperele stabilite în jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în mecanismul de unificare al hotărârii prealabile.

Astfel, în legătură cu această cerinţă s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii”.

În acest sens, cu titlu exemplificativ, sunt relevante: Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018, Decizia nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019, Decizia nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020.

Aşadar, nu orice chestiune de drept poate fi supusă interpretării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială a priori, ci numai acele dispoziţii legale care au un caracter neclar, dual sau complex şi, în consecinţă, pot genera interpretări divergente care implică riscul unor dezlegări ulterioare diferite în practica judiciară.

Aceste statuări, care sunt deopotrivă valabile şi în cazul acestor sesizări formulate în litigiile circumscrise domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, determină concluzia că, în cauză, această condiţie nu este îndeplinită.

Definitorie, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi de a aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020).

Astfel fiind, interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă. Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare, fie incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

Însă, în sesizarea dedusă examinării de faţă, instanţa de trimitere nu pune în discuţie interpretarea unei anume norme de drept, ci tocmai identificarea dispoziţiilor legale aplicabile, întrucât solicită un răspuns la întrebările dacă poliţiştii locali pot beneficia de remunerarea muncii suplimentare efectuate peste durata normală a timpului de lucru, a muncii prestate în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru, respectiv dacă poliţiştii locali pot beneficia de norma de hrană.

Astfel, prin intermediul primei întrebări din prezenta sesizare, instanţa de trimitere solicită să se lămurească dacă poliţiştii locali pot fi încadraţi în excepţia reglementată de prevederile art. 35 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, prin raportare la prevederile art. 53 din Decretul nr. 195/2020, respectiv la cele ale art. 50 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2020.

Prin intermediul celorlalte trei întrebări instanţa de trimitere solicită identificarea regimului juridic al normei de hrană cuvenite poliţiei locale, dacă se acordă în mod obligatoriu sau, dimpotrivă, aceasta are caracter facultativ [având în vedere prevederile art. 35 1 din Legea nr. 155/2010, ale art. 18 alin. (1) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994], care este cuantumul normei de hrană (dacă se poate stabili la nivel local sau se respectă Hotărârea Guvernului nr. 171/2015 şi Ordinul nr. 776/2015), respectiv care sunt condiţiile în care se poate acorda norma de hrană pentru o perioadă de timp mai mică de un an calendaristic.

Formularea în aceşti termeni a sesizării pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nu se circumscrie exigenţelor mecanismului de unificare activat, deoarece nu urmăreşte, în realitate, o interpretare şi o dezlegare de principiu asupra unor norme neclare, lapidare, incoerente, ci, dimpotrivă, pune o problemă de identificare a normei incidente, raportat la cadrul normativ în materie de salarizare aferent raportului juridic litigios, în condiţiile în care reclamanţii, poliţişti locali, şi instituţia angajatoare se prevalează fiecare de norme juridice diferite.

Or, acesta este atributul instanţei de trimitere, în virtutea plenitudinii funcţiei sale jurisdicţionale, de a da calificare raportului juridic litigios, pe baza elementelor rezultate punctual din situaţia de fapt a pricinii, în funcţie de care să facă aplicarea cadrul normativ incident în materie de salarizare a poliţiştilor locali, printr-o interpretare corelată şi adecvată a tuturor normelor de drept relevante, utilizând în mod conjugat metodele curente de interpretare.

Prin urmare, sub pretextul lămuririi unor norme juridice, se urmăreşte, în realitate, determinarea de către instanţa supremă a dispoziţiilor legale incidente salarizării personalului care ocupă respectiva funcţie, căreia apoi instanţa de trimitere să îi facă aplicarea pentru o corectă rezolvare a cererii de chemare în judecată, fiind de observat şi aspectul că punctul de vedere exprimat de titularul sesizării nu demonstrează dificultăţi real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată şi nici nu evidenţiază vreun obstacol evident şi serios, izvorât din precaritatea ori caracterul dual şi complex al textelor de lege indicate.

Reiterând, în procedura pronunţării hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de stabilire a normei incidente, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a-i facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor, impreciziilor ori lacunelor textelor legale, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare (Decizia nr. 65 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 963 din 14 noiembrie 2018, Decizia nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020, Decizia nr. 77 din 15 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 11 februarie 2022, Decizia nr. 5 din 20 ianuarie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 142 din 18 februarie 2025).

Ca atare, se constată că întrebările adresate Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu se circumscriu necesităţii unei interpretări in abstracto a unor dispoziţii legale neclare, echivoce, neconstituindu-se într-o chestiune de drept autentică, ci reprezintă, în realitate, o solicitare de calificare a raportului juridic dedus judecăţii, pentru a putea fi determinată norma aplicabilă în funcţie de cadrul dedus judecăţii în concret.

O astfel de situaţie contravine, cum s-a arătat, exigenţelor procedurii hotărârii prealabile, atât din reglementarea generală a art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi din cea specială instituită prin art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, mecanism procedural care impune ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de interpretare a legii, la nivel de principiu, iar nu de indicare a normei care să fie aplicată de către instanţa învestită cu judecata litigiului (deciziile nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017, nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017, şi nr. 5 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 28 februarie 2018).

Din această perspectivă, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, având caracter inadmisibil, câtă vreme se tinde, în realitate, la o „delegare” a funcţiei jurisdicţionale a instanţei de trimitere către instanţa supremă, îndrituită să dea doar dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să arate norma incidentă raportului litigios, a cărei aplicare să o realizeze apoi instanţa de trimitere (paragraful 103 din Decizia nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022).

Argumentele expuse în cele ce precedă permit a se reţine concluzia că, în realitate, este confundat caracterul obligatoriu al sesizării cu condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu.

Astfel argumentată sesizarea, demersul instanţei de trimitere evidenţiază o înţelegere greşită a mecanismului procedurii hotărârii prealabile din reglementarea specială, de vreme ce titularul sesizării a dat prevalenţă obligativităţii sesizării, fără însă a realiza cuvenita şi prealabila verificare şi constatare a îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate de ordin procedural şi substanţial care îi îngăduiau un atare demers.

Pe cale de consecinţă, sesizarea vizând pronunţarea unei hotărâri prealabile nu îndeplineşte condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, prevăzută de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în înţelesul dat acesteia conform jurisprudenţei consolidate a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept; instanţa de trimitere nu supune interpretării o normă de drept echivocă, neclară, căreia să îi fi stabilit incidenţa în cauză, ci, dimpotrivă, solicită instanţei supreme stabilirea normei de drept aplicabile raportului juridic concret dedus judecăţii.