Decizia nr. 286 din 30 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 562/1/2025, a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena Adriana Stamatescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă în Dosarul nr. 6.075/118/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă a dispus, prin Încheierea din 20 februarie 2025, în Dosarul nr. 6.075/118/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Dacă din interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006) şi ale art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii), pentru funcţionarii publici cu statut special (poliţişti de penitenciar), la calcularea indemnizaţiei cuvenite pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile de noapte, de izolare, de pază şi supraveghere, precum şi compensaţia de risc/pericol de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 11 martie 2025 cu nr. 562/1/2025, termenul de judecată fiind stabilit la data de 30 iunie 2025. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 ” Art. 38. – (1) Funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, concediu de odihnă, concediu de maternitate, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, primesc salariile de bază şi celelalte drepturi băneşti avute, inclusiv sporurile de care beneficiază, potrivit legii. (…)”

Codul muncii ” Art. 150. – (1) Pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizaţie de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizaţiile şi sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (2) Indemnizaţia de concediu de odihnă reprezintă media zilnică a drepturilor salariale prevăzute la alin. (1) din ultimele 3 luni anterioare celei în care este efectuat concediul, multiplicată cu numărul de zile de concediu. (…)” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 30 octombrie 2023 cu nr. 7.397/118/2023, reclamanţii reprezentaţi de Sindicatul Democratic al Poliţiştilor de Penitenciare, în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Constanţa-Poarta Albă, au solicitat: – obligarea pârâtului la recalcularea tuturor indemnizaţiilor acordate în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătite, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite salariaţilor, pentru o perioadă cuprinsă între luna august 2020 sau data încadrării fiecărui salariat şi până la zi/data încetării raporturilor de muncă ale fiecărui salariat în parte, respectiv includerea tuturor sporurilor cuvenite acestora, inclusiv a celor considerate a fi cu „caracter variabil” (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol), în cuantumul indemnizaţiilor; – obligarea pârâtului la includerea şi plata în continuare, pe perioada derulării raporturilor de muncă ale fiecărui salariat, până la încetarea acestora, a tuturor sporurilor considerate cu „caracter variabil” (spor de condiţii grele, spor de condiţii vătămătoare, spor de izolare, spor de noapte, spor de pază şi supraveghere, compensaţie de risc/pericol), în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătite, incapacitate temporară de muncă şi orice alte concedii plătite salariaţilor, pentru o perioadă cuprinsă între luna august 2020 sau data încadrării fiecărui salariat şi până la zi/data încetării raporturilor de muncă ale fiecărui salariat în parte; – acordarea dobânzii legale pentru sumele restante, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii sunt poliţişti de penitenciare, salariaţi ai Penitenciarului Constanţa-Poarta Albă aflat în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, activitatea acestora fiind reglementată de Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 145/2019).

Salariaţii reclamă faptul că în perioada concediilor medicale, a zilelor de învoire plătită, incapacitate temporară de muncă sau a altor concedii plătite nu se plătesc integral indemnizaţiile cuvenite, excluzându-se sporurile considerate cu caracter variabil enumerate.

Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru perioada 1 august 2020-30 octombrie 2020 şi excepţia prematurităţii sesizării instanţei de judecată, întrucât nu a fost epuizată etapa procedurii prealabile.

Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, întrucât a plătit în mod corect reclamanţilor drepturile salariale cuvenite, în conformitate cu dispoziţiile actelor normative în vigoare.

În acest sens a arătat că acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă periculoase, grele, vătămătoare nu are un caracter justificat atunci când angajaţii se află în concediu medical, întrucât aceştia se află în incapacitate temporară de muncă şi/sau în recuperare a capacităţii de muncă, iar raportul de serviciu al acestora este suspendat conform dispoziţiilor art. 50 lit. b) din Codul muncii şi ale art. 130 alin. (8) din Legea nr. 145/2019. Nu se poate face o analogie între drepturile cuvenite pe perioada concediului de odihnă şi cele cuvenite pe perioada concediului medical, întrucât acestea vizează situaţii distincte, iar argumentul analogiei nu este permis în cazul drepturilor de natură salarială acordate personalului plătit din fonduri publice, în condiţiile în care acestora li se aplică principiul legalităţii, în sensul că niciun drept salarial nu poate fi acordat în lipsa unei prevederi exprese.

Pentru aceste considerente, în cauză nu pot fi aplicate prin analogie considerentele Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022 (Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021).

Prin Încheierea din data de 10 septembrie 2024, Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus disjungerea cererii formulate în numele membrului de sindicat X şi formarea unui nou dosar, faţă de dispoziţiile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 554/2004), şi faţă de împrejurarea că acest reclamant, la data introducerii acţiunii, avea domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Ialomiţa, fiind format Dosarul nr. 6.075/118/2024.

La data de 7 noiembrie 2024, pârâtul a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Prin Încheierea pronunţată la data de 20 februarie 2025, s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi suspendarea cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a reţinut că pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În consecinţă, faţă de solicitarea privind recalcularea indemnizaţiei de concediu de odihnă în raport cu sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care reclamantul a beneficiat în perioada de activitate, cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă.

Tribunalul a apreciat că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept deduse judecăţii în cauza de faţă, aceea dacă reclamantul, în calitate de funcţionar public cu statut special (poliţist de penitenciar), în baza art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Codul muncii, precum şi aplicând prin analogie Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, poate beneficia, la calcularea indemnizaţiei cuvenite pentru perioada concediului de odihnă, de sporurile de noapte, de izolare, de pază şi supraveghere, precum şi de compensaţia de risc/pericol pentru perioada de activitate.

De această dezlegare depinde soluţionarea cauzei, având în vedere că reclamantul arată că nu i s-au calculat indemnizaţiile de concediu de odihnă cu includerea tuturor sporurilor de care beneficiază în perioada în care desfăşoară activitate efectivă.

Problema de drept supusă dezlegării nu a făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie printr-o altă hotărâre prealabilă şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Cu excepţia Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poliţiştii de penitenciar au beneficiat în perioada de activitate, instanţa supremă nu a statuat asupra celorlalte sporuri, iar această problemă de drept nu face obiectul unei sesizări pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, astfel că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 în vederea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea acestei chestiuni de drept.

În sesizările formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 trebuie avut în vedere preambulul acestui act normativ, în care s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Hotărârea prealabilă este de natură a produce un efect concret asupra soluţiei ce urmează a fi pronunţată de către instanţa de trimitere. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării şi a solicitat suspendarea cauzei.

Pârâtul a apreciat că în cauză nu pot fi aplicate prin analogie considerentele Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pentru argumentele expuse prin întâmpinare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept

Opinia instanţei de trimitere este în sensul că sporurile de noapte, de izolare, de pază şi supraveghere, precum şi compensaţia de risc/pericol, regăsindu-se, ca atare, în remuneraţia globală a acestora, trebuie avute în vedere la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă, pentru motivele arătate în considerentele Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021, în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, mai cu seamă cele reţinute în paragrafele 120 şi 121 ale acestei decizii: ” 120. Astfel, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a subliniat că orice inconvenient legat în mod intrinsec de executarea sarcinilor ce revin lucrătorului şi care este compensat printr-o sumă de bani ce intră în calculul indemnizaţiei globale a lucrătorului trebuie să facă parte în mod obligatoriu din suma la care acesta are dreptul pe durata concediului anual. Doar acele elemente ale remuneraţiei globale a lucrătorului care au ca scop numai acoperirea unor costuri accesorii sau ocazionale, intervenite în contextul executării sarcinilor care revin lucrătorului, nu trebuie luate în considerare la calculul sumei cuvenite acestuia pe durata concediului anual. 121. Pe lângă elementele remuneraţiei globale care compensează inconvenientele intrinsec legate de executarea sarcinilor lucrătorului, trebuie menţinute, pe durata concediului anual plătit, toate elementele aferente statutului personal şi profesional al acestuia.” VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, s-a statuat că: ” În interpretarea şi aplicarea unitară a art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi a art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada concediului de odihnă trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective.”

Prin Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 676 din 24 iulie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă, în lumina Deciziei nr. 23 din 15 noiembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 20 ianuarie 2022, art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite care se acordă în baza dispoziţiilor legale în vigoare, trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate, corespunzător timpului lucrat în locurile de muncă respective?”

Prin Decizia nr. 119 din 7 aprilie 2025, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 21 mai 2025, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările conexate formulate de Tribunalul Bihor – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 4.602/111/2023 şi nr. 2.996/111/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” În interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 462/2006, cu modificările ulterioare, şi art. 150 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, la calculul indemnizaţiilor cuvenite pentru perioada concediului de odihnă, concediului medical, concediului de studii, învoirilor plătite, poliţiştii de penitenciare beneficiază de aceleaşi drepturi salariale şi nesalariale (sumă compensatorie, spor condiţii vătămătoare, spor condiţii periculoase, ore suplimentare, spor pericol ANP, indemnizaţie chirie, valoare majorare 50%) ca acelea cuvenite pentru perioada în care au desfăşurat activitate efectivă?” VIII. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, judecătorii-raportori au apreciat că nu sunt întrunite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, lipsind cerinţa existenţei unei chestiuni dificile de drept, astfel încât au propus respingerea sesizării, ca inadmisibilă. IX. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Analiza condiţiilor de admisibilitate a sesizării are ca premisă faptul că aceasta se fundamentează pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Sfera de aplicare a acestui act normativ este circumscrisă prin dispoziţiile art. 1, de unde rezultă că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Aşadar, din punctul de vedere al admisibilităţii vor fi examinate atât condiţiile speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi cele care decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă prin efectul normei de trimitere prevăzute la art. 4 din ordonanţa de urgenţă.

Ca atare, admisibilitatea sesizării presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; – cauza să facă parte din categoria celor prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – asupra chestiunii de drept Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi, de asemenea, chestiunea de drept în discuţie să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate referitoare la obiectul cauzei în care a fost formulată cererea de pronunţare a hotărârii prealabile şi stadiul procedurii, întrucât instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea cererii formulate de un reclamant care face parte din categoria funcţionarilor publici cu statut special – poliţist de penitenciar, fiind pusă în discuţie problema referitoare la includerea în calculul indemnizaţiei cuvenite pentru perioada concediului de odihnă a sporurilor de noapte, de izolare, de pază şi supraveghere, precum şi compensaţia de risc/pericol de care acesta a beneficiat în perioada de activitate. Aşadar, litigiul în cadrul căruia s-a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie se circumscrie domeniului de aplicare al art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Referitor la cea de-a treia condiţie, aceea ca sesizarea să privească o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se observa că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, normele speciale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se complinesc cu cele ale dreptului comun, respectiv cu dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, care să necesite recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, nefiind posibilă învestirea instanţei supreme cu lămurirea oricărei probleme de drept subsumate cauzei acţiunii deduse judecăţii instanţei de trimitere, care ar fi „obligată” ope legis să declanşeze mecanismul prejudicial.

Prin urmare, cerinţa ca dezlegarea problemei de drept să reflecte un anumit grad de dificultate se circumscrie condiţiilor de admisibilitate a sesizărilor formulate atât în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, cât şi în cel al art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, de vreme ce hotărârea prealabilă îşi păstrează raţiunea de a fi un mijloc eficient de prevenire a practicii neunitare exclusiv în contextul în care instanţele de trimitere se confruntă cu chestiuni de drept ce au aptitudinea de a constitui izvor al jurisprudenţei neunitare, prin caracterul neclar, incomplet sau echivoc al normelor în analiză.

În acest context rămân valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sesizat în temeiul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în care s-a stabilit că nu este îndeplinită condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) cu privire la claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit, într-o majoritate covârşitoare, aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Aşadar, chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, în măsura în care există dezlegări asupra unor situaţii similare, fiind suficientă preluarea raţionamentului juridic şi aplicarea lui în cauză, acestea constituie repere utile în procesul de interpretare a normei juridice şi astfel chestiunea de drept îşi pierde caracterul dificil, susceptibil de a sta la baza dezvoltării unei jurisprudenţe neunitare.

Astfel, instanţa de trimitere întreabă dacă în calculul indemnizaţiilor plătite poliţiştilor de penitenciare pentru situaţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 64/2006, respectiv perioada concediului de odihnă, intră componentele salariului lunar, astfel cum acesta este achitat în perioada de activitate efectivă (sporurile de noapte, de izolare, de pază şi supraveghere, precum şi compensaţia de risc/pericol).

Pentru ca această chestiune să constituie o veritabilă problemă de drept, în coordonatele condiţiei de admisibilitate menţionate anterior, se impune a se decela în ce măsură norma indicată este neclară, pe de o parte, şi în ce măsură există, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, repere de interpretare care pot fi aplicate mutatis mutandis în ceea ce priveşte dezlegarea problemei de drept, pe de altă parte.

În acest sens, se constată că instanţa de trimitere nu a exprimat un punct de vedere prin care să justifice necesitatea formulării sesizării sau să prezinte posibile interpretări ale normei ce constituie obiect al sesizării, care ar implica riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, ci s-a rezumat în a invoca o rezolvare parţială a chestiunii prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, menţionată anterior, cu privire la includerea în indemnizaţia pentru concediul de odihnă a sporurilor acordate pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase de muncă.

Cu excepţia acestei decizii, nu există jurisprudenţă în procedura de unificare care să acopere în totalitate obiectul sesizării, motiv pentru care se poate reţine îndeplinirea condiţiei în sensul inexistenţei unei dezlegări a chestiunii de drept prin hotărâri anterioare pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare.

Cu toate acestea, astfel cum s-a precizat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi disociată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni asemănătoare, care sunt de natură a oferi instanţelor repere suficiente, inclusiv prin considerente cu caracter de principiu care explicitează nu doar o soluţie de admitere, ci şi pe una de respingere ca inadmisibilă a sesizării, pentru rezolvarea cauzelor.

Or, în cauză, se reţine că art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 a constituit obiect al interpretării în procedura de unificare a jurisprudenţei prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021, fiind dezlegată chestiunea introducerii în cuantumul indemnizaţiei de concediu a sporurilor pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a consemnat în considerentele acestei decizii dezlegări de principiu care pot fi aplicate mutatis mutandis şi în prezenta cauză. În acest sens, a statuat că sporurile asupra cărora poartă sesizarea (pentru condiţii grele, vătămătoare sau periculoase) se introduc în calculul indemnizaţiei pentru concediul de odihnă, deoarece au un caracter permanent (ce nu se confundă cu caracterul variabil), în indemnizaţie nefiind incluse sporurile cu caracter temporar, iar sintagma „au fost avute” se interpretează în sensul că au intrat în compunerea salariilor plătite poliţiştilor de penitenciare anterior efectuării concediului de odihnă, fiind indiferentă, din această perspectivă, împrejurarea că ele se acordă proporţional cu timpul lucrat, de vreme ce acest aspect ţine de caracterul variabil al sporurilor în discuţie şi nu vizează caracterul lor permanent (paragrafele 98-103). Instanţa supremă a apreciat că aceeaşi concluzie rezultă şi din observarea scopului instituirii concediului de odihnă, acela de menţinere a nivelului remuneraţiei pe perioada refacerii capacităţii de muncă (paragrafele 104-121).

Un al doilea reper jurisprudenţial îl reprezintă Decizia nr. 46 din 19 iunie 2023, anterior menţionată, prin care, deşi a fost respinsă ca inadmisibilă o sesizare cu conţinut similar celei prezente (respectiv dacă la stabilirea drepturilor băneşti cuvenite poliţiştilor de penitenciare pentru perioada cât se află în delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, precum şi învoiri plătite trebuie avute în vedere sporurile pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care aceştia au beneficiat în perioada de activitate), s-a statuat, de principiu, că Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 este suficient de lămuritoare cu privire la problema stabilirii drepturilor băneşti şi în alte situaţii decât cea a concediului de odihnă, adică în perioada de delegare, detaşare, incapacitate temporară de muncă, alte concedii plătite, învoiri plătite.

În acest sens, s-a reţinut, în esenţă, că, de vreme ce obiectul sesizării priveşte includerea unor sporuri în situaţiile prevăzute de art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 pentru categoria socioprofesională menţionată, nu se poate solicita, pe calea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, interpretarea aceleiaşi dispoziţii legale ori de câte ori părţile în litigiu se află într-o situaţie juridică tratată de către legiuitor, prin norma de drept examinată, ca fiind similară cu aceea care a condus la pronunţarea, deja, a unei soluţii în recurs în interesul legii (paragrafele 60, 72 şi 73).

S-a mai reţinut în considerentele deciziei că rolul şi funcţia hotărârii prealabile sunt de a oferi un instrument util instanţelor de judecată prin soluţiile pe care le oferă atât la o problemă de drept punctuală, cât şi la altele identice ori similare (paragraful 74) şi că, existând o dezlegare obligatorie dată acestei chestiuni de drept, „urmează ca instanţa de judecată să distingă, în raport cu fiecare dintre situaţiile menţionate în textul de lege, dacă se aplică în mod singular art. 38 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 64/2006 sau dacă aplicarea acestui articol trebuie coroborată cu norme speciale ce stabilesc o altă bază de calcul al indemnizaţiei aferente situaţiilor prevăzute de text” (paragraful 76).

De asemenea, un alt reper jurisprudenţial este reprezentat de Decizia nr. 119 din 7 aprilie 2025, antemenţionată, prin care instanţa supremă, având în vedere obiectul sesizărilor şi deciziile de unificare a practicii pronunţate în materie, a reţinut că „este în sarcina instanţei de judecată să identifice, în situaţiile ce excedează celor ce au constituit obiect al statuării prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 (includerea, în indemnizaţia pentru concediul de odihnă, a sporului pentru condiţii speciale, grele sau vătămătoare), baza de calcul pentru plata drepturilor băneşti aferente fiecărei situaţii şi să deceleze între elementele componente ale salariului lunar în raport cu criteriul caracterului permanent sau temporar al acestora, pentru a stabili, aplicând raţionamentul din decizia de unificare, dacă pot fi incluse în calculul acestor drepturi” (paragraful 77).

Prin urmare, din raportarea la dezlegările anterior menţionate rezultă că este în sarcina instanţei de judecată să identifice, în situaţiile ce excedează celor ce au constituit obiect al statuării prin Decizia nr. 23 din 15 noiembrie 2021 (includerea, în indemnizaţia pentru concediul de odihnă, a sporului pentru condiţii speciale, grele sau vătămătoare), baza de calcul pentru plata drepturilor băneşti aferente fiecărei situaţii şi să deceleze între elementele componente ale salariului lunar în raport cu criteriul caracterului permanent sau temporar al acestora, pentru a stabili, aplicând raţionamentul din decizia de unificare, dacă pot fi incluse în calculul acestor drepturi.

În consecinţă, existând dezlegări anterioare date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin hotărâri ce se constituie în repere de interpretare suficiente şi utile instanţei de trimitere pentru soluţionarea cauzei deduse judecăţii, sesizarea va fi respinsă, ca inadmisibilă.