ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 384/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 1.750/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Brașov - Secția I civilă, în Dosarul nr. 2.605/62/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Brașov - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 8 mai 2025, în Dosarul nr. 2.605/62/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă un medic, având specialitatea anatomie patologică și medicină legală, pentru perioada în care ocupă funcția de director medical al unei unități medicale și care ocupă și o funcție de conducere în comitetul director al spitalului, beneficiază: a) de majorarea cu 10% a salariului de bază avut, conform dispozițiilor notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; b) de majorarea cu 7,5% a salariului de bază avut, conform nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sau c) de majorarea cu 10% a salariului de bază avut, conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, la care se adaugă majorarea cu 7,5% a salariului de bază conform nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Anexa nr. II - Familia ocupațională de funcții bugetare "Sănătate și asistență socială" Capitolul I Unități sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială Pct. 1 - Salarii de bază pentru funcții de conducere Subpct. 1.3 - Alte funcții de conducere Nota 4 - " Medicii în specialitatea anatomie patologică și medicină legală care ocupă funcții de conducere în comitetul director al unităților sanitare cu paturi beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază avut." Subpct. 1.4. - Persoanele care exercită funcțiile nominalizate în următorul tabel, pe perioada cât exercită aceste funcții, beneficiază de majorarea salariului de bază avut, după cum urmează: Nr. crt. Funcția Majorare salariu de bază % 2 Director medical 7,5 III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov - Secția I civilă cu nr. 2.605/62/2024, reclamanta M.D. a solicitat obligarea pârâtului Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov la calcularea și plata drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul plătit pentru perioadele 18 aprilie 2019- 1 august 2022 și 1 octombrie 2022-27 decembrie 2023 și cel majorat cu 10% conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, precum și a diferenței dintre indemnizația de concediu de odihnă plătită și cea care trebuia să includă sporul de doctorat, potrivit art. 14 din aceeași lege.

În motivare, a susținut că, în perioada în care a ocupat funcția de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, nu i-a fost plătită majorarea cu 10% a salariului de bază, cuvenită în temeiul notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017.

A mai arătat că sporul de doctorat nu a fost inclus în indemnizația de concediu, deși acest spor i se cuvenea și pentru perioada concediului de odihnă.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, ca tardivă, pentru nerespectarea termenului de contestare a ordinului de salarizare conform art. 37 din Legea-cadru nr. 153/2017 și, ca prescrisă, pentru perioada anterioară datei de 11 aprilie 2021, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.

În apărare, a arătat că reclamanta nu putea beneficia de majorarea cu 10% a salariului de bază deoarece aceasta a primit majorarea cu 7,5% a salariului de bază în temeiul prevederilor nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, neputându-se acorda două majorări pentru aceeași activitate prestată. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că procesul în care s-a dispus sesizarea se circumscrie domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, având în vedere că privește drepturi salariale pretinse de reclamantă în calitate de medic primar în specialitatea anatomie patologică și medicină legală pentru funcția de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

A mai menționat că tribunalul judecă cauza în primă instanță, iar asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și această chestiune nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanța de trimitere a menționat că problema disputată privește neconcordanța dispozițiilor notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 cu cele ale nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la aceeași lege, în sensul identificării procentului majorării aplicabile salariului de bază pentru medicii având specialitatea anatomie patologică și medicină legală, care ocupă funcții de conducere.

Instanța de sesizare a apreciat că majorările de 7,5% și 10% nu se exclud, întrucât nu există o suprapunere totală între funcțiile avute în vedere de normele anterior evocate, putându-se imagina situații în care poate fi ocupată o funcție în comitetul director care nu coincide cu cea de director medical. VI. Jurisprudența instanțelor naționale

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme s-a apreciat că nu este necesară consultarea instanțelor pentru comunicarea practicii judiciare relevante. VII. Jurisprudența Curții Constituționale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunțate în exercitarea controlului de constituționalitate a dispozițiilor legale supuse interpretării. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 280 din 30 iunie 2025, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 17 septembrie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor prevăzute de pct. 1 subpct. 1.4 poziția 14 capitolul I din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, privind majorarea de 7,5% pentru activitatea de control în sănătate publică coroborate cu dispozițiile prevăzute de art. III pct. 3 și 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învățământ și alte sectoare de activitate bugetară și având în vedere prevederile art. V alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 128/2023 care limitează aplicarea tranșelor aferente diferențelor salariale la salariul de bază aferent lunii decembrie, fără a depăși salariile aflate în plată în structurile supraordonate, poate fi acordată în continuare această majorare funcționarilor publici din cadrul direcțiilor de sănătate publică județene, care efectuează în concret activități de control în sănătate publică, după stabilirea salariului de bază al acestora la nivelul salariului de bază al inspectorilor din cadrul Ministerului Sănătății. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal", iar, conform alin. (3) al aceluiași articol, "Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2), de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze".

În conformitate cu art. 2 alin. (1) din același act normativ, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept; d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect acordarea drepturilor salariale reprezentând diferența dintre salariul plătit și cel majorat cu 10%, conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, în perioada în care reclamanta a ocupat funcția de director medical în cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov.

Astfel, obiectul dedus judecății privește plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul unui complet specializat în soluționarea litigiilor de muncă și asigurărilor sociale din cadrul Tribunalului Brașov - Secția I civilă, care judecă în primă instanță.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată "să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății" (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată.

De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de "faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept".

În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiții, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex.

În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul constituțional al instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiții, se constată că instanța de trimitere solicită a se stabili dacă un medic, având specialitatea anatomie patologică și medicină legală, pentru perioada în care ocupă atât funcția de director medical al unei unități medicale, cât și o funcție de conducere în comitetul director al spitalului, beneficiază de majorarea cu 10% a salariului de bază conform notei 4 subpct. 1.3 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 sau de majorarea cu 7,5% a salariului de bază potrivit nr. crt. 2 subpct. 1.4 pct. 1 din capitolul I al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 ori de ambele majorări.

Astfel, se poate observa că dilema instanței de trimitere nu privește interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale, ci confirmarea normei legale aplicabile în cauză pentru rezolvarea raportului juridic litigios, în sensul identificării procentului majorării aplicabile salariului de bază pentru medicii având specialitatea anatomie patologică și medicină legală, care ocupă funcții de conducere.

Or, instanța supremă nu poate fi învestită în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare cu identificarea și confirmarea normei de drept aplicabile în scopul soluționării cauzei în care a fost formulată sesizarea.

În acest context, trebuie subliniat că stabilirea normei incidente în cauza dedusă judecății intră și rămâne în atribuția exclusivă a instanței de trimitere.

În acest sens pot fi evocate dispozițiile art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care stabilesc fără echivoc că judecătorul soluționează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.

De altfel, sintagmei "chestiune de drept" nu îi poate fi subsumat obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât, în acest caz, "dezlegarea" ar semnifica chiar "soluționarea fondului", ceea ce legea nu permite în cadrul acestui mecanism de unificare a practicii judiciare.

O interpretare contrară ar rezuma rolul instanțelor de drept comun la o simplă și mecanică activitate "de trimitere" și apoi de "preluare", în hotărârile acestora, a dezlegărilor date în mecanismul hotărârii prealabile.

În consecință, întrebarea formulată de instanța de sesizare nu se circumscrie necesității unei interpretări in abstracto a unor dispoziții legale, reprezentând, în realitate, o problemă de determinare a normei aplicabile, în funcție de cadrul judecății, contrar exigențelor procedurale ale mecanismului hotărârii prealabile, care impun ca sesizarea să vizeze exclusiv chestiuni de drept veritabile deduse din interpretarea unor norme de drept lacunare sau neclare.

Ca atare, sesizarea nu poate primi o dezlegare pe fond, câtă vreme se tinde la o "delegare" a funcției jurisdicționale a instanței de trimitere (aceea de a aplica dreptul faptelor deduse judecății) către instanța supremă, îndrituită legal doar să dea dezlegări de principiu asupra unor veritabile chestiuni de drept, iar nu să confirme norma de drept incidentă raportului juridic litigios.

Prin urmare, constatând că nu este îndeplinită condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,