Decizia nr. 317 din 22 septembrie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 779/1/2025 este legal constituit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă privind lămurirea următoarei chestiuni de drept: ” Dacă art. 1 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, introdus prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, trebuie interpretat în sensul că salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 se aplică şi orelor de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă în afara normei legale, de către medicii care asigură continuitatea activităţii medicale?”.

Magistratul-asistent arată că la dosar a fost depus raportul întocmit.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 5 februarie 2025, în Dosarul nr. 1.734/100/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Sesizarea a fost înregistrată la 4 aprilie 2025 sub nr. 779/1/2025. II. Normele legale incidente

Art. 1 alin. (1 5 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 ” (1 5 ) Prin derogare de la prevederile art. 12 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, începând cu luna iunie 2023, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile prevăzute în anexa nr. II la aceeaşi lege se stabilesc la nivelul salariilor de bază prevăzute de această lege pentru anul 2022.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin acţiunea introductivă, reclamantul Sindicatul Independent al Medicilor (…) a solicitat în contradictoriu cu pârâtul unitate spitalicească obligarea acestuia la plata salariului de bază la nivelul stabilit pentru anul 2022 pentru orele de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, începând cu 18.06.2023, şi a diferenţelor salariale rezultate, actualizate.

În motivarea cererii s-a arătat că reclamanţii sunt încadraţi la unitatea spitalicească în funcţia de medici primari pneumologi şi efectuează gărzi pentru asigurarea continuităţii activităţii medicale în temeiul unui contract individual de muncă cu timp parţial.

Angajatorul a stabilit drepturile salariale în funcţie de contractele de muncă pe care le-au avut angajaţii, respectiv pentru contractele individuale de muncă aferente nomei legale salariul a fost stabilit conform art. 38 alin. (3) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice la nivelul maxim pentru anul 2022, sporurile fiind calculate prin aplicarea procentelor legale la acest salariu de bază, iar pentru contractele individuale de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă în afara normei legale, salariul a fost stabilit la nivelul anului 2018, fără a suferi alte modificări, la această valoare fiind aplicate procentele de sporuri prevăzute de lege.

În această manieră, fiecare medic a fost pus în situaţia de a beneficia de 2 salarii de bază diferite pentru acelaşi loc de muncă, fiind salarizat pentru orele de gardă la aproximativ 50% din nivelul salarial acordat pentru norma legală de muncă, deşi activitatea desfăşurată este identică, comportă aceleaşi riscuri şi aceleaşi sarcini şi responsabilităţi.

Caracterul discriminatoriu al art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 şi art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, care au limitat creşterea corelativă a nivelului drepturilor salariale pentru orele de gardă, a determinat invocarea excepţiei de neconstituţionalitate care face obiectul Dosarului nr. 1.230D/2021 aflat pe rolul Curţii Constituţionale în fază de raport. În acest sens, interpretarea potrivit căreia normele legale menţionate au limitat creşterea drepturilor salariale este contrară prevederilor art. 16, art. 41, art. 44 raportat la art. 20 şi ale art. 53 din Constituţia României, precum şi ale art. 1 Protocolul nr. 1 la C.E.D.O.

Ulterior a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023, actul normativ astfel elaborat având ca scop ridicarea salariilor personalului din anexa nr. II la nivelul anului 2022; în considerarea acestor dispoziţii legale, pârâtul avea obligaţia de a stabili începând cu luna iunie 2023 cuantumul salariului de bază din contractul de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă la nivelul anului 2022.

Totodată, s-a arătat că timpul de gardă este timp de muncă, potrivit Ordinului ministrului sănătăţii nr. 870/2004, astfel că orele de gardă prestate în completarea timpului normal de lucru (a normei de bază) constituie timp de lucru aferent unui contract individual de muncă cu timp parţial, antrenând toate drepturile corespunzătoare în favoarea salariatului, inclusiv dreptul de a fi acordate sporurile pentru condiţiile de muncă. Aceasta cu atât mai mult cu cât orele de gardă sunt considerate vechime în muncă şi în specialitate.

Orele de gardă prestate în afara timpului normei de bază constituie timp de muncă, obligaţiile medicului fiind aceleaşi, iar răspunderea profesională identică.

A considera că orele de gardă ce depăşesc norma de bază nu sunt supuse regimului identic de salarizare este echivalent cu a spune că ele nu fac parte din timpul de lucru, or, o astfel de ipoteză ar duce la concluzia că activitatea medicului în această perioadă excedează cadrului legal de exercitare a activităţii.

În acest sens a fost invocată jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene din cauzele SIMAP C-303/98, respectiv Cauza JAEGER C-151/02, concluzionându-se că orele de gardă constituie timp de muncă şi antrenează toate drepturile salariale aferente.

Restrângerea aplicării majorării salariului de bază pentru orele prestate în linia de gardă a fost eliminată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023 pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind înlăturate discriminările salariale din Legea-cadru nr. 153/2017.

În ceea ce priveşte modul de determinare a acestor drepturi, plata orelor de gardă trebuia să se realizeze prin raportare la salariul de bază la nivelul anului 2022 aferent lunilor respective.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii, arătând că a încheiat cu medicii care efectuează gărzi contracte de muncă cu timp parţial, în care salarizarea acestora s-a făcut potrivit dispoziţiilor legale în vigoare; astfel, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 63/2023 privind stabilirea unor măsuri la nivelul structurii organizatorice aferente unităţilor sanitare, precum şi stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul sanitar public şi pentru completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii şi în domeniul fiscal, după articolul 3 s-a introdus un nou articol, art. 3 1 în anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţia nouă stabilind modalitatea de calcul al activităţii prestate de medicii care efectuează ore de gardă, pârâtul conformându-se acestei norme legale.

Pârâtul a invocat şi prevederile art. 190 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv prevederile art. 203 alin. (3) din acelaşi act normativ, menţionând că în urma controalelor efectuate de către organele abilitate nu au fost constatate nereguli în calculul drepturilor salariale acordate reclamanţilor.

În cadrul soluţionării apelului s-au dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării, care susţin admisibilitatea sesizării

Analizând îndeplinirea cumulativă a condiţiilor ce rezultă din art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că, raportat la obiectul cauzei, litigiul se încadrează în categoria proceselor la care face referire art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiei ca soluţionarea pe fond a prezentei cauze să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere se constată îndeplinită şi această condiţie cu privire la cererile din acţiune pentru care urmează a fi dispusă sesizarea. Astfel, reclamanţii au solicitat acordarea unor drepturi de natură salarială, apreciind că sunt îndreptăţiţi să beneficieze de aceste drepturi, iar salariul lor este plătit din fonduri publice.

Verificând jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu au fost identificate hotărâri în care să fie analizate problemele de drept şi nici nu face obiectul unui dosar pe rolul celor două structuri jurisdicţionale, în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului de judecată

Plecând de la obiectul litigiului şi de la dispoziţiile legale incidente, instanţa de trimitere a apreciat că salariile de bază pentru personalul salarizat potrivit anexei nr. II din Legea-cadru nr. 153/2017 au fost stabilite la nivelul anului 2022.

În măsura în care nu există prevederi speciale, derogatorii, toate veniturile realizate de către personalul salarizat potrivit anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se realizează prin raportare la salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022.

Asistenţa medicală este asigurată de medic în cadrul orelor de gardă, în principiu, în aceleaşi condiţii ca şi în cadrul normei de bază, potrivit contractului individual de muncă. Diferenţa constă în faptul că pentru activitatea desfăşurată în cadrul orelor de gardă s-a încheiat un contract de muncă cu timp parţial, care stabileşte drepturile şi obligaţiile părţilor.

În privinţa activităţii prestate de către medic, situaţiile sunt identice, urmând să fie analizate motivele invocate de părţi pentru a stabili dacă se justifică acordarea unei remuneraţii stabilite după criterii diferite. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamantul a apreciat că se impune sesizarea instanţei supreme, sensul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2023 fiind acela de a elimina orice discriminări şi orice inechităţi, or, în cazul de faţă, discriminarea este evidentă, în sensul că sunt medici care nu au salariul de bază, adică nu sunt angajaţi ai spitalului, fac doar gărzi şi primesc salariul de bază la nivelul anului 2022, iar cei care lucrează şi cu normă de bază pentru contract de muncă cu timp parţial primesc jumătate, respectiv la nivelul anului 2018. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Prin răspunsurile înaintate au fost comunicate doar opinii teoretice, neînsoţite de jurisprudenţă relevantă în legătură cu obiectul sesizării.

Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 se aplică şi orelor de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă în afara normei legale de către medicii care asigură continuitatea activităţii medicale.

Într-o altă orientare, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. I alin. (1 5 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022, salariul de bază stabilit la nivelul anului 2022 nu se aplică şi orelor de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial pentru orele de gardă în afara normei de bază (normei legale) de către medicii care asigură continuitatea activităţii medicale.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

La nivelul instanţei supreme prezintă relevanţă: – Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 prin care s-a stabilit că drepturile salariale aferente activităţii prestate de medici în linia de gardă, în afara normei legale de muncă şi a programului normal de lucru de la funcţia de bază, în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial, sunt incluse în categoria elementelor sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, astfel încât, în temeiul art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, începând cu 1 ianuarie 2019, cuantumul acestora se menţine cel mult la nivelul celui acordat pentru luna decembrie 2018, conform prevederilor legale aplicabile pentru luna ianuarie 2018, în temeiul art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; – Decizia nr. 60 din 17 octombrie 2022 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă prevederile art. 5 alin. (3) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 trebuie interpretate ca excluzând posibilitatea acordării sporului pentru condiţii deosebit de periculoase prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru activitatea desfăşurată de medici în cadrul gărzilor efectuate în temeiul contractului de muncă cu timp parţial”; – Decizia nr. 80 din 18 noiembrie 2024 prin care s-a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dacă sporurile pentru condiţii deosebit de periculoase şi pentru condiţii deosebite, prevăzute de art. 7 alin. (1) lit. b) şi h) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică şi în cazul gărzilor desfăşurate în condiţiile art. 3 alin. (1), (2), (3) şi (6) din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017 şi, în caz afirmativ, dacă baza de calcul al sporurilor este reprezentată de salariul de bază sau de salarizarea prevăzută de art. 3 din anexa nr. II la Legea-cadru nr. 153/2017. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea este inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul sesizării îl constituie Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar, conform alin. (3) al aceluiaşi articol, „(…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea unităţii spitaliceşti la plata salariului de bază la nivelul stabilit pentru anul 2022 pentru orele de gardă prestate în temeiul contractelor individuale de muncă cu timp parţial, începând cu 18.06.2023, şi a diferenţelor salariale rezultate, actualizate.

Astfel, obiectul dedus judecăţii priveşte plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în primă instanţă, pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Maramureş – Secţia civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, şi Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Chestiunea de drept supusă dezlegării nu se circumscrie însă exigenţelor care să permită declanşarea mecanismului hotărârii prealabile, autorul sesizării nearătând în ce constă dificultatea interpretării, în contextul în care dispoziţiile legale anterior citate nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, neargumentându-se riscul apariţiei unei practici judiciare neunitare.

Or, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se face referire la „necesitatea identificării unor remedii procedurale eficiente care să asigure îndeplinirea dezideratului unei practici judiciare unitare în materia supusă reglementării”.

Autorul sesizării nu se confruntă cu o dificultate reală în interpretarea normelor de drept incidente, ci urmăreşte mai degrabă ca instanţa supremă să verifice circumstanţele factuale şi să aplice legea în scopul soluţionării cauzei, cu toate că acest atribut intră şi este necesar să rămână în sfera de competenţă a instanţelor judecătoreşti (Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021, şi Decizia nr. 31 din 24 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 28 iulie 2023, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept).

Faptul că sunt prezentate două variante de interpretare nu înseamnă relevarea unei dificultăţi a chestiunii de drept, în absenţa indicării elementelor de ambiguitate sau neclaritate a textelor, ci, dimpotrivă, o solicitare de soluţionare, în concret, a raportului dedus judecăţii.

În egală măsură, se constată că titularul sesizării nu lămureşte elementele litigiului în privinţa căruia solicită dezlegări în drept, în condiţiile în care Decizia nr. 59 din 28 septembrie 2020 oferă suficiente repere de interpretare necesare determinării modalităţii de calcul al drepturilor salariale cuvenite pentru gărzile efectuate în vederea asigurării continuităţii asistenţei medicale.

Ca atare, instanţa de trimitere trebuie să procedeze la o calificare adecvată a raportului juridic care a învestit-o, în funcţie de pretenţia concretă formulată, neputând solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul mecanismului promovat, o subrogare în funcţia jurisdicţională a judecătorului fondului.

Astfel fiind, este important a se reţine că dezlegarea ce poate fi dată prin parcurgerea acestei proceduri trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri a conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, adică a identificării voinţei legiuitorului, iar nu una de rezolvare a raporturilor juridice dintre părţi, ceea ce presupune în mod necesar o aplicare a normei de drept la situaţia de fapt, pentru că acesta este conţinutul funcţiei jurisdicţionale, specifică instanţelor de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor.

În atare situaţie, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune respingerea sesizării, ca inadmisibilă.