Decizia nr. 205 din 26 mai 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 139/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăguşin, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 2.290/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.290/99/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Funcţionarii publici din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cărora li s-au acordat drepturi salariale inferioare nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare menţionate pentru funcţii similare în anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.006 din 29.06.2021, sunt îndreptăţiţi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv acordate şi nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare menţionate pentru funcţii similare în anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.006 din 29.06.2021? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017): ” Art. 6. – Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (…) Art. 39. – (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (…) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Reclamantul deţine o funcţie publică de execuţie, respectiv comisar clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean laşi.

În data de 29 iunie 2021, ministrul mediului, apelor şi pădurilor a emis Ordinul nr. 1.006 privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, la data de 21.12.2016. În preambul se enunţă că această reglementare este consecinţa punerii în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, în calitate de ordonator principal de credite, a fost obligat să stabilească printr-un act administrativ nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflat în plată, din administraţia publică centrală, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, începând cu data de 21.12.2016.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtei Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General, în calitate de angajator, la emiterea unei decizii pentru stabilirea salariului de bază, inclusiv a sporului pentru condiţii vătămătoare şi a indemnizaţiei de hrană, în conformitate cu anexa la Ordinul nr. 1.006 din 29 iunie 2021, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată pentru funcţia de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, începând cu data de 21.12.2016, menţionată în cuprinsul acestui ordin, care are aplicabilitate directă; totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei să calculeze şi să plătească diferenţele salariale dintre sumele plătite efectiv şi cele cuvenite prin aplicarea evocatului ordin.

În susţinerea cererii reclamantul invocă principiul nediscriminării, precum şi principiul egalităţii, art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 (în interpretarea obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dată acestor texte normative prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021), arătând că este salarizat la un nivel inferior altor funcţionari publici aflaţi în situaţii similare, cu toate că este îndreptăţit să obţină drepturi salariale egale cu cele aferente aceloraşi funcţii din instituţia angajatoare, respectiv din instituţiile aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi atribuţii şi aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, conform nivelului maxim stabilit prin anexa la ordin.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, susţinând, în esenţă, că drepturile salariale ale reclamantului au fost corect determinate, prin aplicarea actelor normative cu putere de lege emise în domeniul salarizării din domeniul public. Ordinul nr. 1.006 din 29 iunie 2021 nu are aplicabilitate directă, fiind emis în executarea unor hotărâri judecătoreşti care nu îl vizează pe reclamant şi care reflectă situaţia particulară a comisarilor din cadrul structurii centrale a Gărzii Naţionale de Mediu, în favoarea cărora au fost pronunţate aceste hotărâri; mai mult, existenţa unor diferenţe semnificative în ceea ce priveşte salarizarea angajaţilor structurii centrale în raport cu aceia din structurile subordonate trebuie apreciată şi în raport cu cerinţa legală a desfăşurării activităţii în aceleaşi condiţii, cerinţă care nu este îndeplinită în cauză, sfera de competenţă a autorităţilor şi instituţiilor publice fiind diferită, generând astfel atribuţii pe linie administrativă diferite.

La termenul din 3 decembrie 2024, Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi suspendarea cauzei. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care instituie obligativitatea unei astfel de sesizări atunci când este vorba despre o cauză din categoria celor menţionate în cuprinsul art. 1 alin. (1), iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei aflate pe rol Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Tribunalul Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că Ordinul nr. 1.006 din 29.06.2021 al ministrului mediului, apelor şi pădurilor a fost emis pentru punerea în executare a Sentinţei civile nr. 592/F din 8.05.2018, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa în Dosarul nr. 1.722/98/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5.403 din 16.10.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, şi a calificat acest ordin ca având natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual, care dă naştere unor drepturi concrete exclusiv în favoarea celor care au avut calitatea de reclamanţi în Dosarul nr. 1.722/98/2017 al Tribunalului Ialomiţa.

În aprecierea instanţei de trimitere, funcţionarii publici din cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, cărora li s-au acordat drepturi salariale inferioare nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare menţionate pentru funcţii similare în anexa la Ordinul nr. 1.006 din 29.06.2021, nu sunt îndreptăţiţi la plata diferenţelor dintre drepturile salariale efectiv acordate şi nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare menţionate pentru funcţii similare în anexa la ordin, în temeiul acestui act administrativ, ci numai în cazul în care se dovedeşte că situaţia lor juridică este similară persoanelor pentru care s-a constatat nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare. În cazul în care aceste persoane au avut drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti, este necesar să se analizeze suplimentar dacă prin aceste hotărâri au fost recunoscute drepturi în baza unor situaţii de fapt cu aplicabilitate generală sau în baza unor situaţii de fapt particulare. VI. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a precizat că punctul său de vedere este reprezentat de argumentele relevate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar pârâta şi-a completat argumentaţia din întâmpinare cu precizarea că în urma adoptării Legii nr. 62/2022 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecţie socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum şi pentru modificarea unor acte normative, a fost emis un nou ordin, respectiv Ordinul nr. 721 din 4.04.2022 al ministrului mediului, apelor şi pădurilor privind echivalarea salariilor de bază aferente fiecărei funcţii ale personalului din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu cu salariile de bază ale personalului din cadrul gărzilor forestiere, ordin prin efectul căruia au fost echivalate toate drepturile salariale din cadrul instituţiei şi de care a beneficiat şi reclamantul. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Faţă de conţinutul întrebării adresate instanţei supreme, s-a considerat că nu este necesară consultarea instanţelor cu privire la chestiunea sesizată. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, prin care s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, că în categoria „personalului numit/încadrat”, la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus şi personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, prin care s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, precum şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, că în cazul personalului din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la acelaşi act normativ vizează aplicarea acestor dispoziţii doar în ceea ce priveşte vechimea în muncă, nu şi vechimea în funcţie.

Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Decizia nr. 108 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar şi la modalitatea de salarizare a funcţiei publice conform anexei nr. III cap. II pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului în funcţia de bibliotecar I, gradaţia 5, se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată în alte instituţii publice subordonate aceluiaşi ordonator de credite, pentru funcţii similare din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare „Cultură”. IX. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional a fost identificată, cu valoare relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate, Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reţinut textual: „În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024).

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menţionează că ordonanţa de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, precum şi în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze.

Cu referire la condiţiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în procedura specială reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar titular al sesizării poate fi completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, iar nu doar cel învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă.

Rezultă că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, printr-o normă de trimitere reprezentată de art. 4 din ordonanţa de urgenţă, se statuează expres: „Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Astfel fiind, se poate reţine că admisibilitatea unei sesizări formulate pe temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiţii: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menţionate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fi fost legal învestit cu soluţionarea cauzei, în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Verificând îndeplinirea condiţiilor legale de admisibilitate anterior evocate, se constată că sunt în mod indiscutabil îndeplinite cele referitoare la obiectul cauzei şi la stadiul procedurii, întrucât pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar cauza care a ocazionat sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Tribunalului Iaşi – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care judecă în primul grad de jurisdicţie, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu dispoziţiile Legii-cadru nr. 153/2017.

Este, de asemenea, îndeplinită şi ultima condiţie legală, întrucât, din verificările efectuate, rezultă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra problemei supuse dezlegării şi aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru considerentele ce urmează.

Se reaminteşte că în preambulul ordonanţei legiuitorul delegat menţionează că la adoptarea ordonanţei de urgenţă a ţinut seama de configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi a urmărit o accentuare a rolului şi funcţiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanţă, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure clarificarea unor chestiuni dificile de drept.

Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024). Or, normele de drept comun în materie impun, în termeni expliciţi, condiţia existenţei unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă).

În aceste circumstanţe legislative, înţelesul noţiunii chestiune de drept rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudenţă obligatorie a instanţei supreme, fiind, în esenţă, circumscris existenţei unei dificultăţi insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înţelesuri şi aplicări deopotrivă divergente în situaţii cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudenţă neunitară; o dificultate veritabilă de înţelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme, cu rol preventiv.

Într-o primă concluzie se poate reţine că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanţei supreme, prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care pune în discuţie problema precarităţii textelor de lege incidente în cauză, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă şi efectivă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul jurisdicţional al instanţei de trimitere.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex şi/sau precar al reglementării unei astfel de chestiuni, de natură a conduce la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluţionarea pricinii fiind ţinut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare a unui text normativ, care să prezinte dificultate şi care implică riscul unor dezlegări diferite.

În cadrul prezentei sesizări instanţa de trimitere solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să lămurească dacă un ordin al ministrului mediului, apelor şi pădurilor (emis pentru punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti definitive), care printr-o anexă stabileşte nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională – funcţie, grad profesional, gradaţie, aflate în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi al celorlalte instituţii subordonate acestuia, poate produce efecte şi în privinţa reclamantului, care exercită o funcţie publică de execuţie în cadrul unei instituţii subordonate acestei autorităţi centrale, şi dacă îl îndreptăţeşte pe acesta la recunoaşterea nivelului maxim al salariului de bază, al sporului pentru condiţii vătămătoare şi al indemnizaţiei de hrană, începând cu data menţionată în cuprinsul ordinului.

Titularul sesizării nu evidenţiază o problemă de interpretare a unei norme legale, nu indică textele normative incidente raportului juridic dedus judecăţii care ar prezenta dificultăţi de interpretare şi/sau de aplicare din cauza neclarităţii, impreciziei ori insuficienţei acestora, aspecte care ar putea fi circumscrise sintagmei chestiune de drept, de natură să justifice declanşarea mecanismului hotărârii prealabile. Prin întrebarea formulată sunt reiterate, practic, cererile concrete deduse judecăţii de către reclamant, fără nicio referire cu privire la pragul de dificultate a întrebării şi la măsura în care acesta depăşeşte obligaţia instanţei de a interpreta şi de a aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu.

În rezolvarea problemei referitoare la dreptul pe care reclamantul pretinde că îl are, acela de a se emite în favoarea sa un act administrativ cu caracter individual, de salarizare la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare stabilit pentru funcţii similare prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1.006 din 29 iunie 2021, instanţa de trimitere este chemată să efectueze verificări de fapt în legătură cu încadrarea reclamantului într-o anumită treaptă de salarizare şi cu natura hotărârilor judecătoreşti în considerarea cărora a fost emis acest ordin, dacă ele au vizat situaţii cu aplicabilitate generală ori situaţii de fapt particulare ale celor care au avut calitatea de părţi în procesul finalizat prin pronunţarea acestor hotărâri. Totodată, apare necesară distincţia dintre componentele salariale, stabilirea regimului aplicabil salariului de bază şi acela caracteristic sporurilor pe care reclamantul le pretinde.

Or, stabilirea faptelor, a regimului juridic aplicabil ordinului dedus judecăţii şi a efectelor pe care acesta le produce, aplicarea legii incidente, toate aceste chestiuni nu pot fi supuse unei interpretări de principiu realizate de instanţa supremă. În realitate, sesizarea deduce spre dezbatere însuşi fondul raportului juridic supus dezlegării jurisdicţionale a instanţei de trimitere, urmărindu-se o confirmare a soluţiei care se prefigurează în cauză.

Operaţiunile de identificare, de interpretare şi de aplicare a textelor de lege circumstanţelor particulare ale fiecărei cauze, de realizare a raţionamentului judiciar rămân atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea litigiului, ele neputând fi delegate instanţei supreme; orice altă abordare are semnificaţia unei nesocotiri a sensului şi a raţiunii mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru cauza dedusă judecăţii, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a oferit suficiente repere de interpretare a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4), precum şi ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziţii legale care au fundamentat în drept cererea reclamantului şi pe care instanţa de trimitere este chemată să le aplice, în exercitarea propriei funcţii jurisdicţionale.

Astfel, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că principiile nediscriminării şi egalităţii (în considerarea cărora se instituie un tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală) pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Totodată, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

De asemenea, în legătură cu reperul de comparaţie în vederea egalizării drepturilor salariale, determinat de nivelul unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, este relevantă şi Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ.

De altfel, încheierea de sesizare pune în evidenţă, cu suficientă claritate, că instanţa de trimitere nu a întâmpinat dificultăţi de identificare ori de interpretare a unuia sau altuia dintre textele normative aplicabile situaţiei de fapt concrete, eroarea de interpretare vizând, în realitate, art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Se consideră obligatorie sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în cazul proceselor menţionate în cuprinsul art. 1 din ordonanţa de urgenţă, ori de câte ori asupra unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

O asemenea interpretare nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, omite statuările din preambulul acestui act normativ (evocate anterior), iar, pe de altă parte, nu ţine seama de acele dispoziţii ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 care obligă instanţa de trimitere, în mod prioritar, să verifice şi să constate existenţa unei chestiuni de drept de care depinde soluţionarea cauzei în fond.

În consecinţă, instanţele specializate în soluţionarea litigiilor menţionate în cuprinsul art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 au obligaţia de a declanşa mecanismul hotărârii prealabile, prin sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în temeiul acestei ordonanţe de urgenţă, numai în acele situaţii în care constată că există o chestiune de drept, în accepţiunea care a fost dată acestei noţiuni prin jurisprudenţa dezvoltată în aplicarea art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, şi că aceasta nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanţei supreme.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu se verifică cumulativ toate condiţiile de admisibilitate a sesizării şi astfel mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunţarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge prezenta sesizare, ca fiind inadmisibilă.