ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 205/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluționarea Dosarului nr. 139/1/2025, este legal constituit conform dispozițiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La ședința de judecată participă doamna Maria-Camelia Drăgușin, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 2.290/99/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunțare asupra sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul și obiectul sesizării

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 decembrie 2024, în Dosarul nr. 2.290/99/2023, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra următoarei chestiuni de drept: Funcționarii publici din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cărora li s-au acordat drepturi salariale inferioare nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare menționate pentru funcții similare în anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.006 din 29.06.2021, sunt îndreptățiți la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv acordate și nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare menționate pentru funcții similare în anexa la Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.006 din 29.06.2021? II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017): " Art. 6. - Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalității, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forța legii, cu excepția hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunțate de art. 120 din Constituția României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime și maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare și instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție; c) principiul egalității, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; (...) Art. 39. - (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcții similare din cadrul instituției/autorității publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituțiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcție similară în plată. (...) (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituțiilor sau autorităților publice aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași funcții și atribuții, aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizației de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituții sau autorități publice subordonate." III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Reclamantul deține o funcție publică de execuție, respectiv comisar clasa I, grad profesional superior, gradația 5, în cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean lași.

În data de 29 iunie 2021, ministrul mediului, apelor și pădurilor a emis Ordinul nr. 1.006 privind stabilirea nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională - funcție, grad profesional, gradație, aflat în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al celorlalte instituții subordonate acestuia, la data de 21.12.2016. În preambul se enunță că această reglementare este consecința punerii în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive, prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de ordonator principal de credite, a fost obligat să stabilească printr-un act administrativ nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizației de încadrare pentru fiecare categorie profesională - funcție, grad profesional, gradație, aflat în plată, din administrația publică centrală, conform Deciziei nr. 794/2016 a Curții Constituționale, începând cu data de 21.12.2016.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal reclamantul a solicitat, în principal, obligarea pârâtei Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, în calitate de angajator, la emiterea unei decizii pentru stabilirea salariului de bază, inclusiv a sporului pentru condiții vătămătoare și a indemnizației de hrană, în conformitate cu anexa la Ordinul nr. 1.006 din 29 iunie 2021, la nivelul maxim al salariului de bază aflat în plată pentru funcția de comisar, clasa I, grad profesional superior, gradația 5, începând cu data de 21.12.2016, menționată în cuprinsul acestui ordin, care are aplicabilitate directă; totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei să calculeze și să plătească diferențele salariale dintre sumele plătite efectiv și cele cuvenite prin aplicarea evocatului ordin.

În susținerea cererii reclamantul invocă principiul nediscriminării, precum și principiul egalității, art. 39 alin. (1) și (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 (în interpretarea obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, dată acestor texte normative prin Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021), arătând că este salarizat la un nivel inferior altor funcționari publici aflați în situații similare, cu toate că este îndreptățit să obțină drepturi salariale egale cu cele aferente acelorași funcții din instituția angajatoare, respectiv din instituțiile aflate în subordinea aceluiași ordonator de credite, având același scop, îndeplinind aceleași atribuții și aflate la același nivel de subordonare din punct de vedere financiar, conform nivelului maxim stabilit prin anexa la ordin.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, susținând, în esență, că drepturile salariale ale reclamantului au fost corect determinate, prin aplicarea actelor normative cu putere de lege emise în domeniul salarizării din domeniul public. Ordinul nr. 1.006 din 29 iunie 2021 nu are aplicabilitate directă, fiind emis în executarea unor hotărâri judecătorești care nu îl vizează pe reclamant și care reflectă situația particulară a comisarilor din cadrul structurii centrale a Gărzii Naționale de Mediu, în favoarea cărora au fost pronunțate aceste hotărâri; mai mult, existența unor diferențe semnificative în ceea ce privește salarizarea angajaților structurii centrale în raport cu aceia din structurile subordonate trebuie apreciată și în raport cu cerința legală a desfășurării activității în aceleași condiții, cerință care nu este îndeplinită în cauză, sfera de competență a autorităților și instituțiilor publice fiind diferită, generând astfel atribuții pe linie administrativă diferite.

La termenul din 3 decembrie 2024, Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și suspendarea cauzei. IV. Motivele reținute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanța de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a sesizării, în raport cu prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care instituie obligativitatea unei astfel de sesizări atunci când este vorba despre o cauză din categoria celor menționate în cuprinsul art. 1 alin. (1), iar asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei aflate pe rol Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Tribunalul Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a reținut că Ordinul nr. 1.006 din 29.06.2021 al ministrului mediului, apelor și pădurilor a fost emis pentru punerea în executare a Sentinței civile nr. 592/F din 8.05.2018, pronunțată de Tribunalul Ialomița în Dosarul nr. 1.722/98/2017, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 5.403 din 16.10.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, și a calificat acest ordin ca având natura unui act administrativ unilateral cu caracter individual, care dă naștere unor drepturi concrete exclusiv în favoarea celor care au avut calitatea de reclamanți în Dosarul nr. 1.722/98/2017 al Tribunalului Ialomița.

În aprecierea instanței de trimitere, funcționarii publici din cadrul instituțiilor subordonate Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cărora li s-au acordat drepturi salariale inferioare nivelului maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare menționate pentru funcții similare în anexa la Ordinul nr. 1.006 din 29.06.2021, nu sunt îndreptățiți la plata diferențelor dintre drepturile salariale efectiv acordate și nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare menționate pentru funcții similare în anexa la ordin, în temeiul acestui act administrativ, ci numai în cazul în care se dovedește că situația lor juridică este similară persoanelor pentru care s-a constatat nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare. În cazul în care aceste persoane au avut drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătorești, este necesar să se analizeze suplimentar dacă prin aceste hotărâri au fost recunoscute drepturi în baza unor situații de fapt cu aplicabilitate generală sau în baza unor situații de fapt particulare. VI. Punctele de vedere ale părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantul a precizat că punctul său de vedere este reprezentat de argumentele relevate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, iar pârâta și-a completat argumentația din întâmpinare cu precizarea că în urma adoptării Legii nr. 62/2022 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative, a fost emis un nou ordin, respectiv Ordinul nr. 721 din 4.04.2022 al ministrului mediului, apelor și pădurilor privind echivalarea salariilor de bază aferente fiecărei funcții ale personalului din cadrul Gărzii Naționale de Mediu cu salariile de bază ale personalului din cadrul gărzilor forestiere, ordin prin efectul căruia au fost echivalate toate drepturile salariale din cadrul instituției și de care a beneficiat și reclamantul. VII. Jurisprudența instanțelor naționale în materie

Față de conținutul întrebării adresate instanței supreme, s-a considerat că nu este necesară consultarea instanțelor cu privire la chestiunea sesizată. VIII. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție în mecanismele de unificare a practicii

Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea prevederilor art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, că în categoria "personalului numit/încadrat", la care se referă prevederile art. 39 alin. (4) raportat la art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, este inclus și personalul reîncadrat în baza prevederilor art. 36 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Decizia nr. 31 din 17 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 27 iulie 2021, prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea principiului ierarhizării pe verticală, precum și pe orizontală, în cadrul aceluiași domeniu, în funcție de complexitatea și importanța activității desfășurate, potrivit prevederilor art. 6 lit. f) din Legea-cadru nr. 153/2017, că în cazul personalului din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, care nu are o grilă proprie de salarizare, trimiterea la prevederile nr. crt. 4 lit. B de la cap. I din anexa nr. V la același act normativ vizează aplicarea acestor dispoziții doar în ceea ce privește vechimea în muncă, nu și vechimea în funcție.

Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024, prin care s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Decizia nr. 108 din 9 decembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2025, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă în interpretarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportat și la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, dar și la modalitatea de salarizare a funcției publice conform anexei nr. III cap. II pct. II lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul aparatului de specialitate al primarului în funcția de bibliotecar I, gradația 5, se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată în alte instituții publice subordonate aceluiași ordonator de credite, pentru funcții similare din cadrul familiei ocupaționale de funcții bugetare "Cultură". IX. Jurisprudența Curții Constituționale

În jurisprudența instanței de contencios constituțional a fost identificată, cu valoare relevantă pentru dezlegarea chestiunii de drept sesizate, Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, prin care Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În considerentele de la paragraful 32 din această decizie s-a reținut textual: "În consecință, ca efect al neconstituționalității art. 31 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), «nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare», la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică." X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casație și Justiție

Temeiul prezentei sesizări îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluționarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum și a proceselor privind prestații de asigurări sociale (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024).

Reglementând domeniul de aplicare a evocatului act normativ, în cuprinsul art. 1, legiuitorul delegat menționează că ordonanța de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal, precum și în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/și cele privind alte prestații de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura și obiectul proceselor, de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze.

Cu referire la condițiile de admisibilitate a sesizării, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, "Dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Se observă că, spre deosebire de condițiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în procedura specială reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiția noutății chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită, iar titular al sesizării poate fi completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, iar nu doar cel învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță.

Rezultă că dispozițiile ordonanței de urgență se aplică cu prioritate în raport cu cele ale art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, în virtutea principiului specialia generalibus derogant, urmând a fi completate cu prevederile dreptului comun în materie. În acest sens, de altfel, printr-o normă de trimitere reprezentată de art. 4 din ordonanța de urgență, se statuează expres: "Dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu celelalte reglementări aplicabile în materie".

Astfel fiind, se poate reține că admisibilitatea unei sesizări formulate pe temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, presupune îndeplinirea concomitentă a următoarelor condiții: a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, de natura celor menționate limitativ în cuprinsul art. 1 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; b) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să fi fost legal învestit cu soluționarea cauzei, în primă instanță sau în calea de atac; c) existența unei chestiuni de drept veritabile, de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Verificând îndeplinirea condițiilor legale de admisibilitate anterior evocate, se constată că sunt în mod indiscutabil îndeplinite cele referitoare la obiectul cauzei și la stadiul procedurii, întrucât pretențiile deduse judecății se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, iar cauza care a ocazionat sesizarea instanței supreme se află pe rolul Tribunalului Iași - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, care judecă în primul grad de jurisdicție, potrivit art. 95 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă raportat la art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu dispozițiile Legii-cadru nr. 153/2017.

Este, de asemenea, îndeplinită și ultima condiție legală, întrucât, din verificările efectuate, rezultă că Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra problemei supuse dezlegării și aceasta nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept veritabile, susceptibile să dea naștere unor interpretări diferite, care să reclame o rezolvare de principiu, se constată că aceasta nu este îndeplinită în ipoteza prezentei sesizări, pentru considerentele ce urmează.

Se reamintește că în preambulul ordonanței legiuitorul delegat menționează că la adoptarea ordonanței de urgență a ținut seama de configurația actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și a urmărit o accentuare a rolului și funcțiilor acestui mecanism, în cazul proceselor vizate de ordonanță, pentru ca încă dintr-o etapă incipientă să se asigure clarificarea unor chestiuni dificile de drept.

Mai mult decât atât, în măsura în care prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă, acestea rămân aplicabile ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept, astfel cum a fost subliniat anterior (art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024). Or, normele de drept comun în materie impun, în termeni expliciți, condiția existenței unei chestiuni de drept (art. 519 din Codul de procedură civilă).

În aceste circumstanțe legislative, înțelesul noțiunii chestiune de drept rămâne acela stabilit printr-o bogată jurisprudență obligatorie a instanței supreme, fiind, în esență, circumscris existenței unei dificultăți insurmontabile de interpretare a unor texte normative imperfecte, lacunare ori contradictorii, a unor norme care pot astfel primi înțelesuri și aplicări deopotrivă divergente în situații cvasiidentice, susceptibile de a genera, în final, o jurisprudență neunitară; o dificultate veritabilă de înțelegere a normei legale incidente, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, cu rol preventiv.

Într-o primă concluzie se poate reține că, independent de temeiul sesizării (o normă specială sau normele de drept comun în materie), nu orice chestiune de drept ar putea fi supusă unei interpretări de principiu din partea instanței supreme, prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care pune în discuție problema precarității textelor de lege incidente în cauză, a caracterului lor dual și complex. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă și efectivă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza rolul jurisdicțional al instanței de trimitere.

Totodată, pentru a se putea considera că suntem în prezența unei veritabile chestiuni de drept, caracterul complex și/sau precar al reglementării unei astfel de chestiuni, de natură a conduce la interpretări diferite, precum și dificultatea completului în a-și însuși o anumită interpretare trebuie să rezulte din încheierea de sesizare, completul de judecată învestit cu soluționarea pricinii fiind ținut, în primul rând, să stabilească dacă este o problemă de interpretare a unui text normativ, care să prezinte dificultate și care implică riscul unor dezlegări diferite.

În cadrul prezentei sesizări instanța de trimitere solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să lămurească dacă un ordin al ministrului mediului, apelor și pădurilor (emis pentru punerea în aplicare a unei hotărâri judecătorești definitive), care printr-o anexă stabilește nivelul maxim al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare pentru fiecare categorie profesională - funcție, grad profesional, gradație, aflate în plată, din cadrul aparatului propriu al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și al celorlalte instituții subordonate acestuia, poate produce efecte și în privința reclamantului, care exercită o funcție publică de execuție în cadrul unei instituții subordonate acestei autorități centrale, și dacă îl îndreptățește pe acesta la recunoașterea nivelului maxim al salariului de bază, al sporului pentru condiții vătămătoare și al indemnizației de hrană, începând cu data menționată în cuprinsul ordinului.

Titularul sesizării nu evidențiază o problemă de interpretare a unei norme legale, nu indică textele normative incidente raportului juridic dedus judecății care ar prezenta dificultăți de interpretare și/sau de aplicare din cauza neclarității, impreciziei ori insuficienței acestora, aspecte care ar putea fi circumscrise sintagmei chestiune de drept, de natură să justifice declanșarea mecanismului hotărârii prealabile. Prin întrebarea formulată sunt reiterate, practic, cererile concrete deduse judecății de către reclamant, fără nicio referire cu privire la pragul de dificultate a întrebării și la măsura în care acesta depășește obligația instanței de a interpreta și de a aplica legea în cadrul soluționării unui litigiu.

În rezolvarea problemei referitoare la dreptul pe care reclamantul pretinde că îl are, acela de a se emite în favoarea sa un act administrativ cu caracter individual, de salarizare la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare stabilit pentru funcții similare prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 1.006 din 29 iunie 2021, instanța de trimitere este chemată să efectueze verificări de fapt în legătură cu încadrarea reclamantului într-o anumită treaptă de salarizare și cu natura hotărârilor judecătorești în considerarea cărora a fost emis acest ordin, dacă ele au vizat situații cu aplicabilitate generală ori situații de fapt particulare ale celor care au avut calitatea de părți în procesul finalizat prin pronunțarea acestor hotărâri. Totodată, apare necesară distincția dintre componentele salariale, stabilirea regimului aplicabil salariului de bază și acela caracteristic sporurilor pe care reclamantul le pretinde.

Or, stabilirea faptelor, a regimului juridic aplicabil ordinului dedus judecății și a efectelor pe care acesta le produce, aplicarea legii incidente, toate aceste chestiuni nu pot fi supuse unei interpretări de principiu realizate de instanța supremă. În realitate, sesizarea deduce spre dezbatere însuși fondul raportului juridic supus dezlegării jurisdicționale a instanței de trimitere, urmărindu-se o confirmare a soluției care se prefigurează în cauză.

Operațiunile de identificare, de interpretare și de aplicare a textelor de lege circumstanțelor particulare ale fiecărei cauze, de realizare a raționamentului judiciar rămân atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea litigiului, ele neputând fi delegate instanței supreme; orice altă abordare are semnificația unei nesocotiri a sensului și a rațiunii mecanismului hotărârii prealabile.

Pentru cauza dedusă judecății, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curți de Casație și Justiție a oferit suficiente repere de interpretare a dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4), precum și ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, dispoziții legale care au fundamentat în drept cererea reclamantului și pe care instanța de trimitere este chemată să le aplice, în exercitarea propriei funcții jurisdicționale.

Astfel, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat în sensul că principiile nediscriminării și egalității (în considerarea cărora se instituie un tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeași activitate și are aceeași vechime în muncă și în funcție, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală) pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale.

Totodată, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (1) și (4) raportat la art. 6 lit. a), b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, că la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcții similare nu se poate ține seama de drepturile salariale recunoscute altor salariați prin hotărâri judecătorești definitive prin care au fost interpretate și aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost ulterior invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

De asemenea, în legătură cu reperul de comparație în vederea egalizării drepturilor salariale, determinat de nivelul unor sporuri recunoscute prin hotărâri judecătorești, este relevantă și Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a decis în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.

De altfel, încheierea de sesizare pune în evidență, cu suficientă claritate, că instanța de trimitere nu a întâmpinat dificultăți de identificare ori de interpretare a unuia sau altuia dintre textele normative aplicabile situației de fapt concrete, eroarea de interpretare vizând, în realitate, art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. Se consideră obligatorie sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, în cazul proceselor menționate în cuprinsul art. 1 din ordonanța de urgență, ori de câte ori asupra unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

O asemenea interpretare nu poate fi primită întrucât, pe de o parte, omite statuările din preambulul acestui act normativ (evocate anterior), iar, pe de altă parte, nu ține seama de acele dispoziții ale art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 care obligă instanța de trimitere, în mod prioritar, să verifice și să constate existența unei chestiuni de drept de care depinde soluționarea cauzei în fond.

În consecință, instanțele specializate în soluționarea litigiilor menționate în cuprinsul art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 au obligația de a declanșa mecanismul hotărârii prealabile, prin sesizarea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție în temeiul acestei ordonanțe de urgență, numai în acele situații în care constată că există o chestiune de drept, în accepțiunea care a fost dată acestei noțiuni prin jurisprudența dezvoltată în aplicarea art. 519 și 520 din Codul de procedură civilă, și că aceasta nu a primit o rezolvare de principiu din partea instanței supreme.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu se verifică cumulativ toate condițiile de admisibilitate a sesizării și astfel mecanismul de unificare a practicii judiciare prin pronunțarea unei hotărâri prealabile care să ofere o dezlegare de principiu nu poate fi activat, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va respinge prezenta sesizare, ca fiind inadmisibilă.