Decizia nr. 235 din 16 iunie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 95/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarele nr. 744/110/2024 şi nr. 2.012/86/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierile din 18 decembrie 2024, în dosarele nr. 744/110/2024 şi nr. 2.012/86/2024, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5) ], coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea despăgubirilor pentru discriminare în cuantum echivalent cu suma neacordată aferentă sporului de risc de 25% din salariu, pentru perioada 2010-februarie 2017, într-o singură tranşă fără a fi eşalonat pe 5 ani, a dobânzii şi a daunelor moratorii. Dacă, în interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5)], coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, se impune acordarea sporului de risc începând cu data de 1 ianuarie 2023, respectiv acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, şi pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008 (Legea nr. 46/2008) ” Art. 127. – (…) (5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior şi al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.”

Este de menţionat că, la data cererilor de chemare în judecată, dispoziţiile ce fac obiectul sesizării în cele două dosare conexate se regăsesc în cuprinsul art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată şi renumerotată, care are următorul conţinut: ” Art. 120. – (…) (5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură «Marin Drăcea» beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.”

Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic (Legea nr. 234/2019) Art. I pct. 17 „Articolul 22 se modifică şi va avea următorul cuprins: ” Art. 22. – (1) La stabilirea drepturilor salariale pentru personalul silvic se vor avea în vedere următoarele: nivelul studiilor, funcţia, titlul ştiinţific, vechimea în muncă, vechimea în domeniul silviculturii, locul şi condiţiile în care îşi exercită profesia. (2) Indemnizaţia de grad profesional şi sporul de risc reprezintă componente ale drepturilor salariale şi se acordă lunar personalului silvic prevăzut la art. 4 alin. (1) în conformitate cu prevederile art. 120 alin. (3)-(5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. (3) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional prevăzute la alin. (2) se calculează, anual, prin înmulţirea valorii salariului minim brut garantat în plată la nivel naţional cu coeficientul k prevăzut pentru fiecare grad şi pentru fiecare gradaţie. (4) Valorile coeficientului k sunt prevăzute în anexa nr. 2. (5) Sumele necesare pentru acordarea indemnizaţiei de grad profesional prevăzute la alin. (2) se asigură de către angajator din bugetul propriu. (6) În situaţia în care personalul silvic se află în raporturi de muncă cu două sau mai multe entităţi din cele prevăzute la art. 2, beneficiază de o singură indemnizaţie de grad profesional care se acordă de angajatorul la care are funcţia de bază. (7) În unităţile şi subunităţile care administrează fondul forestier naţional, salarizarea pentru funcţia de bază pădurar, salariul de bază va fi mai mare de 1,5 ori faţă de salariul minim brut pe ţară garantat în plată.»” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Dosarul nr. 744/110/2024

Prin Cererea înregistrată la 15.04.2024 pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. de dosar 744/110/2024, reclamantul L.D. a solicitat obligarea pârâtei Garda Forestieră Suceava la acordarea despăgubirilor reprezentând echivalentul sporului de risc de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010-2017, într-o singură tranşă, fără a fi eşalonat pe 5 ani, precum şi la plata dobânzii legale şi a cheltuielilor de judecată. Dosarul nr. 2.012/86/2024

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 23.05.2024 cu nr. 2.012/86/2024, reclamantul H.D. a solicitat obligarea pârâtei Garda Forestieră Bucureşti la recalcularea salariului de bază prin acordarea indemnizaţiei de grad profesional pentru perioada 1.07.2019-27.12.2022; obligarea pârâtei Garda Forestieră Suceava la recalcularea salariului de bază prin acordarea sporului de risc în cuantum de 25%, începând cu ianuarie 2023 şi pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu; acordarea de daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale până la încasarea efectivă a sumelor datorate. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâta Garda Forestieră Suceava şi-a exprimat acordul cu privire la sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul care a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în ambele dosare nu a formulat un punct de vedere asupra problemelor de drept ce formează obiectul sesizării în dosarele conexate. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Bucureşti, Piteşti, Ploieşti şi Galaţi au transmis/au indicat hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Ploieşti, Iaşi şi Bucureşti au comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceloraşi chestiuni de drept. Dosarul nr. 744/110/2024

Într-o primă opinie s-a apreciat că despăgubirile reprezentând cuantumul sporului de risc de 25% din salariu prevăzut de art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5)], nu se pot acorda într-o singură tranşă, întrucât normele care au impus eşalonarea nu au fost abrogate sau declarate neconstituţionale (Tribunalul Bucureşti, Curtea de Apel Ploieşti).

Într-o a doua opinie teoretică s-a apreciat că, în interpretarea art. 127 alin. (5) din Codul silvic coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019, se impune acordarea despăgubirilor pentru discriminare în cuantum echivalent cu suma neacordată aferentă sporului de risc de 25% din salariu, pentru perioada 2010-2017, într-o singură tranşă, fără a fi eşalonat pe 5 ani, a dobânzii şi a daunelor moratorii (Tribunalul Teleorman). Dosarul nr. 2.012/86/2024

Opiniile transmise de către instanţe au fost în sensul că se impun recunoaşterea şi acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada ulterioară Legii nr. 234/2019, ţinând cont de considerentele Deciziei nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problemele de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare a fost identificată următoarea decizie relevantă pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii: Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 590 din 11 iunie 2021. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile sunt inadmisibile, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită.

De asemenea, în această procedură Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se constată că procesele în care au fost formulate sesizările pendinte au ca obiect obligarea pârâtei Garda Forestieră Suceava la plata despăgubirilor pentru discriminare, reprezentând echivalentul sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010-2017, într-o singură tranşă, respectiv acordarea de către aceeaşi pârâtă a sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu 1 ianuarie 2023 şi pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu.

Rezultă, aşadar, că instanţele de trimitere au fost învestite cu soluţionarea unor litigii care se înscriu în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris prin art. 1 alin. (1) şi (2) din actul normativ menţionat, titularii cererilor de chemare în judecată fiind personal plătit din fonduri publice, respectiv personal silvic cu statut de funcţionar public.

Instanţele de trimitere sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în fond, în virtutea competenţei legale conturate de dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportate la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei, instanţa supremă constată că această cerinţă instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept şi, pe de altă parte, să fie stabilită legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016).

Noul act normativ reprezentat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existenţa chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă menţionată.

De altfel, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

În consecinţă, jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi sub imperiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, prin care s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferenţierile în materia stabilirii/plăţii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024).

În aceste condiţii, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudenţială, ci numai aceea care ridică problema precarităţii textelor de lege, a caracterului lor dual şi complex. În caz contrar, rolul instanţei supreme ar deveni unul de soluţionare directă a cauzei aflate pe rol şi ar neutraliza rolul constituţional al instanţei legal învestite de a judeca în mod direct şi efectiv procesul.

Verificând îndeplinirea acestei condiţii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că sesizarea vizează interpretarea art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată [anterior republicării – art. 127 alin. (5)], coroborat cu art. I pct. 17 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic cu privire la acordarea despăgubirilor pentru discriminare, reprezentând echivalentul sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010-2017, într-o singură tranşă, respectiv acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază pentru viitor până la încetarea raportului de serviciu.

De lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzelor, dat fiind că reclamanţii din procesul în care s-au formulat sesizările pretind acordarea sporului de risc în conformitate cu prevederile Legii nr. 46/2008.

Cât priveşte existenţa unei chestiuni de drept supuse dezlegării se constată că în Dosarul nr. 95/1/2025 nu este întrunită această condiţie premisă, în contextul în care instanţa de trimitere nu invocă aspecte de interpretare a normelor legale care reglementează existenţa ca atare a sporului de risc pentru personalul silvic, ci starea de discriminare pretinsă de reclamant faţă de alţi angajaţi ai autorităţii centrale sau ai structurilor teritoriale şi modalitatea de acordare a acestuia, respectiv într-o singură tranşă sau etapizat. Aceasta, în contextul în care dispoziţiile legale ce fac obiectul sesizării, dincolo de faptul că nu sunt lacunare, incomplete şi nici neclare, nu vizează ipoteza factuală invocată de reclamant, respectiv starea de discriminare, şi nici plata ca atare a dreptului pentru o anumită perioadă, în situaţia în care se constată că se cuvine a fi acordat.

Se mai impune a fi subliniat faptul că sesizarea formulată în acest dosar de către Tribunalul Suceava nu cuprinde nicio referire la gradul de dificultate al chestiunii de drept în discuţie ori la caracterul controversat al acesteia. Pentru a fi justificată declanşarea procedurii hotărârii prealabile este necesar ca problema de drept identificată prin actul de sesizare să fie susceptibilă de a face, în mod rezonabil, obiectul mai multor interpretări posibile, pe care instanţa de trimitere trebuie să le prezinte în cuprinsul încheierii de sesizare pentru a demonstra astfel aptitudinea chestiunii de drept de a genera în viitor practică judiciară neunitară (Decizia nr. 47 din 7 octombrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1117 din 8 noiembrie 2024).

Verificarea premiselor sesizării relevă faptul că aceasta nu pune în discuţie o dificultate de interpretare punctuală a normelor de drept indicate în actul de sesizare, de natură să necesite intervenţia instanţei supreme, ci urmăreşte mai degrabă obţinerea unei confirmări a soluţiei ce urmează a fi adoptată în cauza dedusă judecăţii.

Aşa cum s-a arătat deja, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate supune dezbaterii doar o problemă de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia concretă dedusă judecăţii, operaţiune ce aparţine, exclusiv, instanţei învestite cu soluţionarea cauzei.

Or, într-o astfel de manieră a procedat instanţa de trimitere, care, fără să prezinte vreun echivoc asupra normelor de drept aplicabile litigiului, a supus dezlegării instanţei supreme cazul punctual cu care a fost învestită, şi anume acela al reclamantului care pretinde acordarea de despăgubiri, reprezentând echivalentul sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, pentru perioada 2010-2017, într-o singură tranşă, invocând starea de discriminare prin comparaţie cu alte categorii profesionale care au beneficiat de un asemenea spor.

A rezolva pretinsa chestiune preliminară de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul hotărârii prealabile, ar constitui, în cele din urmă, chiar un act de judecată a speţei, prin aplicarea normelor incidente la situaţia de fapt, ceea ce este nepermis în cadrul prezentei proceduri de unificare.

În ceea ce priveşte Dosarul conex nr. 96/1/2025, prin care se solicită a se lămuri dacă personalul silvic, cu statut de funcţionar public, beneficiază de acordarea sporului de risc în cuantum de 25% din salariul de bază începând cu data de 1 ianuarie 2023 şi pentru viitor, se constată că această problemă de drept a fost dezlegată prin Decizia nr. 7 din 12 aprilie 2021, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 120 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, personalul silvic la care fac referire aceste dispoziţii beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază, în absenţa elaborării normelor, regulamentelor, instrucţiunilor şi ghidurilor de bune practici, conform prevederilor art. 115 alin. (1) din aceeaşi lege.”

Relevante pentru modalitatea de interpretare a prevederilor legale invocate sunt următoarele considerente: ” 44. Sporul de risc de 25% din salariul de bază este o componentă a drepturilor salariale ale personalului silvic, alături de indemnizaţia de grad profesional, după cum s-a prevăzut expres prin art. 22 alin. (2) din O.U.G. nr. 59/2000, şi este stabilit prin lege. 45. Din expunerea de motive a Legii nr. 234/2019 rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea a recunoaşterii activităţilor din domeniul silviculturii ca fiind prin natura lor îndatoriri şi riscuri deosebite, din cauza creşterii numărului şi gravităţii agresiunilor comise asupra personalului silvic de către cetăţeni surprinşi asupra unor fapte de natură contravenţională/infracţională în fondul forestier, urmate în majoritatea cazurilor de perioade lungi de spitalizare a personalului silvic sau chiar de decese, stare de pericol care a generat stimularea acestei categorii de personal prin acordarea sporului de risc. 46. Astfel, într-o primă formă, sporul de risc a fost reglementat de art. 127 alin. (5) din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic, unde se prevedea că: «Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază». Prin Legea nr. 175/2017 a fost modificată această prevedere, având următorul cuprins: «(5) Personalul silvic din cadrul autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităţilor teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice de regim, al structurilor silvice de rang superior, al Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva şi al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea” beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază.»

Legea nr. 46/2008 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 12 august 2015, iar ca urmare a renumerotării, sporul de risc se regăseşte în cuprinsul art. 120 alin. (5) din acelaşi act normativ, fiind în vigoare, întrucât nu a fost abrogat expres prin vreun act normativ de aceeaşi forţă juridică. Împrejurarea că legiuitorul a înţeles, la momentul republicării Legii nr. 46/2008, să menţină în cuprinsul acesteia prevederile referitoare la sporul de risc reprezintă un argument în sensul recunoaşterii în continuare a acestui spor.

Aplicarea principiului supremaţiei legii, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie, presupune în situaţia de faţă că, dacă un drept sau spor a fost recunoscut unor categorii de persoane prin lege, act cu caracter normativ emis de Parlament sau de către Guvern, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, retragerea acestui drept sau spor trebuie să se facă, tot prin lege, astfel cum prevede expres art. 53 din Constituţie. (…)

Existenţa acestui spor este în concordanţă şi cu prevederile Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), art. 7 lit. a) şi i) din această lege prevăzând că: «În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: a) salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX; (…) i) sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal». În anexa nr. VII din Legea-cadru nr. 153/2017, aplicabilă acestei categorii de personal, la art. 9 din capitolul II, denumit «Sporuri şi alte drepturi», se prevede că: «Personalul încadrat în autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii beneficiază de sporurile şi indemnizaţiile aplicabile domeniului de activitate în care este încadrat.»

Prin urmare, se poate trage o primă concluzie, în sensul că sporul prevăzut de art. 120 alin. (5) din Codul silvic este în vigoare, este stabilit prin lege, textul de lege nu a fost abrogat expres şi nici nu contravine legilor de salarizare, astfel cum s-a reţinut anterior.

În ceea ce priveşte restrângerea acestuia, acest lucru se poate face doar prin lege, iar dispoziţia tranzitorie prevăzută de art. 115 alin. (1) din Codul silvic nu era de natură să producă această restrângere.” 47. Dezlegarea dată prin decizia în interesul legii, precum şi considerentele cu caracter de principiu evocate anterior constituie repere de interpretare suficiente şi utile instanţei de trimitere pentru soluţionarea cauzei deduse judecăţii. 48. În acest context, instanţa supremă reiterează că instanţei de trimitere îi revine atribuţia jurisdicţională de a verifica şi de a respecta jurisprudenţa cu caracter obligatoriu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi de a extrage acele elemente care prezintă relevanţă pentru raportul juridic ce se impune a fi dezlegat. 49. Cum raţiunea reglementării mecanismului hotărârii preliminare este aceea a asigurării unor dezlegări în drept de principiu, iar nu a subrogării în atribuţiile jurisdicţionale ale instanţei de judecată, reţinând neconformitatea sesizărilor conexate, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,