Decizia nr. 184/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 154/1/2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 154/1/2025, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Raluca Emilia Leote, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarele nr. 579/93/2023, nr. 35.237/3/2022 şi nr. 22/3/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor. Pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat un punct de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierile din 2 decembrie 2024, în dosarele nr. 579/93/2023, nr. 35.237/3/2022 şi nr. 22/3/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă coeficientul de multiplicare 19,000, stabilit în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, lit. A pct. 13, preluat în anexa nr. V lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, are natura juridică a indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru procurorii care îşi desfăşoară activitatea în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism/Direcţiei Naţionale Anticorupţie, iar garanţiile principiului nediscriminării şi ale principiului egalităţii, prevăzute de art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, pot fi invocate doar de către magistraţii judecători/procurori care ocupă o „funcţie similară” cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din acelaşi act normativ coroborat cu art. 8 din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 şi raportat la art. 86 alin. (2) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, cu modificările ulterioare. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) Anexa – lit. A – Coeficienţii de multiplicare: „ Nr. crt. Funcţia Coeficient

Procuror 19,000″ 9. Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) „ Art. 6. – Principii: (…) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală.” „ Art. 7. – Termeni În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie: (…) g) funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă;” Anexa nr. V – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională – capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei – secţiunea a 2-a – Salarizarea judecătorilor, procurorilor, a personalului de specialitate juridică asimilat acestora şi a magistraţilor-asistenţi „ Art. 8. – (1) Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi au dreptul, pentru activitatea desfăşurată, la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi. (2) Indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor, procurorilor, magistraţilor-asistenţi, inspectorilor judiciari şi ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi ale personalului de instruire de la Institutul Naţional al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, directorul Institutului Naţional al Magistraturii şi al Şcolii Naţionale de Grefieri sau de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept Dosarul nr. 579/93/2023 10. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la 6.03.2023, reclamanta D.C., judecător, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Ilfov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tribunalul Constanţa, cu participarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării: – obligarea pârâtului Tribunalul Ilfov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, începând cu 2.03.2022, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 [diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor Direcţiei de investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată şi terorism (D.I.I.C.O.T.) şi Direcţiei naţionale anticorupţie (D.N.A.)], precum şi obligarea pârâtului la plata drepturilor băneşti reprezentând diferenţele dintre sumele încasate şi sumele cuvenite, astfel: începând cu data de 2.03.2022 şi pentru viitor, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 lei (respectiv valoarea de referinţă sectorială recunoscută prin ordinele emise de ordonatorul principal Ministerul Justiţiei), sumă actualizată cu indicele de inflaţie şi la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective; repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, prejudiciu reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 2.03.2022 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, prin obligarea pârâtului la plata sumelor băneşti corespunzătoare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective; – obligarea pârâtului Tribunalul Constanţa la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, respectiv la plata conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, începând cu data de 21.02.2020 până la data de 1.03.2022, inclusiv, şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective; – obligarea pârâtului Tribunalul Ilfov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare, respectiv la plata conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, începând cu data de 2.03.2022 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, luând în considerare salariile majorate în acord cu nivelul maxim de salarizare, prin aplicarea la indemnizaţia de încadrare brută lunară a majorărilor de 2%, 5% şi 11% conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, sume actualizate cu rata inflaţiei şi la care se adaugă dobânda legală penalizatoare de la data scadenţei lunare a fiecărei sume şi până la data plăţii efective. 11. Prin Sentinţa civilă nr. 2.133 din 27 septembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Ilfov, au fost respinse excepţiile lipsei de interes şi prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de pârâţi. A fost admisă excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 401/C/10.02.2022 – anexa 28, invocată din oficiu, şi a fost admisă excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1.003 din 2.05.2023, emis de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, invocată atât din oficiu, cât şi de către reclamantă. A fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta D.C., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Ilfov, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Constanţa, fiind obligat pârâtul Tribunalul Constanţa la recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei şi a celorlalte drepturi aferente, începând cu data de 21.02.2020 până la data de 1.03.2022, inclusiv, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 lei, majorată cu 2%, 5% şi 11%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, fără a se aplica prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata, pentru acelaşi interval de timp, a diferenţelor dintre drepturile salariale astfel majorate şi cele efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective. 12. A fost obligat pârâtul Tribunalul Ilfov la recalcularea indemnizaţiei de încadrare a reclamantei, începând cu data de 2.03.2022 şi în continuare, prin valorificarea unui coeficient de multiplicare de 19,000, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 lei, majorată cu 2%, 5% şi 11%, conform Ordonanţei Guvernului nr. 10/2007, respectiv majorată cu 25% conform art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fără a se aplica prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi la plata, pentru acelaşi interval de timp, a diferenţelor dintre drepturile salariale astfel majorate şi cele efectiv plătite, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective. 13. A fost obligat pârâtul Tribunalul Constanţa la recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei, începând cu data de 1.01.2018 până la data de 1.03.2022, inclusiv, prin valorificarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%, şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, şi la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin valorificarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%, şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, începând cu data de 1.01.2018 până la data de 1.03.2022, inclusiv, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective.

A fost obligat pârâtul Tribunalul Ilfov la recalcularea drepturilor salariale ale reclamantei, începând cu data de 2.03.2022 şi în continuare, până la încetarea stării de discriminare, prin valorificarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%, şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, şi la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite prin valorificarea sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, în cuantum de 25%, a sporului pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%, şi a sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în cuantum de 15%, începând cu data de 2.03.2022 şi în continuare, până la încetarea stării de discriminare, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală penalizatoare, calculate de la data scadenţei fiecărui drept şi până la data plăţii efective.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel pârâţii Tribunalul Ilfov, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Constanţa, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 579/93/2023. Dosarul nr. 35.237/3/2022

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 16.12.2022, cu nr. 35.237/3/2022, reclamanţii C.A., T.C. şi C.D., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vrancea, Curtea de Apel Galaţi şi Ministerul Justiţiei, cu citarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanţei să dispună: – recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), începând cu data de: 1.01.2018 (C.D.), 24.12.2019 (C.A. şi T.C.) şi 9.04.2015 (C.D.) şi în continuare; – repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale, reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu datele menţionate mai sus, raportat la fiecare reclamant în parte, şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare (prin obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare), sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.345 din 29 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul Tribunalul Vrancea, pentru perioada anterioară datei de 16.12.2019 şi, în consecinţă, au fost respinse pretenţiile reclamantelor C.D. şi C.D. anterioare acestei date, ca fiind prescrise.

A fost admisă, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vrancea şi s-a dispus obligarea pârâtului să recalculeze indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi salariale cuvenite reclamantelor C.D. şi C.D. conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data de 16.12.2019, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006); obligarea pârâtului Tribunalul Vrancea să recalculeze indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi salariale cuvenite reclamanţilor C.A. şi T.C. conform Legii nr. 71/2015 şi Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, începând cu data de 24.12.2019, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport cu indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006) şi obligarea pârâtului Tribunalul Vrancea să plătească reclamanţilor diferenţa dintre drepturile băneşti stabilite potrivit celor dispuse în paragraful anterior şi drepturile băneşti efectiv plătite, actualizată cu indicele de inflaţie, precum şi dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţei respective, calculată potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) şi art. 3 alin. (2)-(4) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, de la data exigibilităţii obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante şi până la data plăţii lor efective.

De asemenea, a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Galaţi şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul Tribunalul Vrancea, care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 35.237/3/2022. Dosarul nr. 22/3/2023

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale cu numărul 22/3/2023, reclamanta D.R., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Vâlcea, cu citarea obligatorie a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare brute şi a celorlalte drepturi aferente, la nivelul indemnizaţiilor de încadrare brute şi al celorlalte drepturi aferente plătite procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T, cu luarea în considerare a coeficienţilor de multiplicare 19,000, stabiliţi în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, lit. A, pct. 6-13, în raport cu funcţia deţinută sau cu care este asimilată potrivit legii, începând cu data de 1.12.2022 şi în continuare pentru viitor; obligarea pârâţilor la calcularea, plata, alocarea sumelor necesare pentru fiecare lună, a diferenţei dintre venitul recalculat şi cel încasat, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi la care să se calculeze dobânda legală penalizatoare, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare până la data plăţii efective.

Prin Sentinţa civilă nr. 6.477 din 21 noiembrie 2023, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 22/3/2023, a fost respinsă excepţia lipsei de interes ca neîntemeiată şi a fost admisă cererea formulată de reclamanta D.R., în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Vâlcea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. A fost obligată pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la reîncadrarea reclamantei prin stabilirea în favoarea acesteia a unei indemnizaţii de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la un coeficient de multiplicare de 19,000, începând cu data de 1.12.2022 şi în continuare. A fost obligat pârâtul Tribunalul Vâlcea să recalculeze, în favoarea reclamantei, indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente, raportat la un coeficient de multiplicare de 19,000, începând cu data de 1.12.2022 şi în continuare, să plătească reclamantei diferenţele băneşti dintre drepturile salariale recalculate, conform prezentei hotărâri, şi cele achitate începând cu data de 1.12.2022 până la data recalculării efective, actualizate cu rata indicelui de inflaţie la data plăţii efective, şi să plătească reclamantei dobânda legală penalizatoare aferentă diferenţelor băneşti acordate prin prezenta hotărâre de la data scadenţei fiecărei sume componente până la data plăţii efective.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii Tribunalul Vâlcea şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a privind conflicte de muncă şi asigurări sociale cu nr. 22/3/2023. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizările în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplinesc condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat puncte de vedere asupra sesizării privind dezlegarea unei chestiuni de drept. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizările conexate cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că se poate reţine similitudinea situaţiei reglementate de Legea nr. 303/2004 şi ulterior de Legea nr. 303/2022, în care se află judecătorii şi procurorii care fac parte din categoria magistraţilor care îndeplinesc condiţiile legale de vechime, grad şi funcţie pentru a fi selectaţi şi numiţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, cu cea a judecătorilor şi procurorilor ce au fost numiţi în cadrul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie – S.I.I.J. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

În raport cu întrebarea cu care a fost sesizată instanţa supremă în prezentul dosar nu a fost necesară consultarea jurisprudenţei instanţelor naţionale. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024; Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1017 din 11 octombrie 2024.

În jurisprudenţa Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost identificate următoarele decizii care prezintă relevanţă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia nr. 3 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 9 mai 2024; Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 24 aprilie 2024. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Admisibilitatea sesizărilor va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519-520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă la prevederile Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu ale cărei dispoziţii arată că se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată, în primă instanţă ori în calea de atac, dintre cele la care se referă art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024; – sesizarea să privească o chestiune de drept; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând întrunirea acestor cerinţe de admisibilitate, în raport cu elementele sesizărilor conexate transmise, se constată că acestea se regăsesc doar parţial, nefiind îndeplinite toate exigenţele procedurale menţionate pentru declanşarea mecanismului menit să preîntâmpine practica neunitară.

Prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită.

Astfel, cauzele se află în curs de soluţionare pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale, care judecă în calea de atac a apelului (ultimă instanţă), conform art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Obiectul cauzelor se circumscrie domeniului specific de reglementare prevăzut la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, curtea de apel fiind învestită, în fiecare dintre cele trei dosare, cu cereri prin care se solicită stabilirea şi plata unor drepturi salariale pentru o categorie de personal plătit din fonduri publice (judecători).

Cât priveşte cea de-a doua condiţie de admisibilitate dintre cele anterior enunţate, ca sesizarea să privească o „chestiune de drept”, aceasta nu este îndeplinită.

Prevederile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 impun ca o condiţie de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile existenţa unei „chestiuni de drept” veritabile, aptă a declanşa acest mecanism de unificare a practicii judiciare, iar noţiunea de „chestiune de drept” are înţelesul dat de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, deoarece termenii folosiţi de legiuitor sunt aceiaşi, iar art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede că „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

Totodată, prin jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă s-a statuat că, în sesizarea adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile, trebuie „să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 20 din 20 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 6 august 2019; nr. 17 din 17 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 508 din 15 iunie 2020, etc.).

În absenţa definirii în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ori al art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept dificilă”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţelor de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile, ţinând seama şi de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum şi de necesitatea asigurării unei practici unitare, coerente şi previzibile.

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a statuat că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (C.J.U.E.), a Curţii Europene a Drepturilor Omului (C.E.D.O.), a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; f) când există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.

Aşadar, evaluarea dificultăţii chestiunii de drept nu poate fi separată de existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă în mecanismele de unificare a practicii judiciare în cazul unor chestiuni de drept asemănătoare, de natură a oferi instanţelor naţionale suficiente repere interpretative – inclusiv prin considerentele cu caracter de principiu – pentru soluţionarea cauzelor cu care au fost învestite.

Prin raportare la aceste exigenţe, Înalta Curte constată că sesizările formulate nu întrunesc condiţia de admisibilitate subsumată cerinţei ca acestea să privească o „chestiune de drept” care să fie reală, dificilă, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, aptă să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare.

Astfel, sintetizând chestiunile asupra cărora instanţa de trimitere a solicitat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să dea o dezlegare prealabilă, se constată că aspectele în discuţie, potrivit dispozitivului încheierilor de sesizare, sunt legate de: – stabilirea naturii juridice a coeficientului de multiplicare 19,000 prevăzut în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, lit. A pct. 13; – stabilirea aspectului dacă principiile egalităţii şi nediscriminării salariale (prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017) pot fi invocate de către alţi magistraţi (judecători sau procurori) care nu activează în cadrul D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., dar care ocupă o „funcţie similară” cu a acestora, astfel cum este definită la art. 7 lit. g) din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu art. 8 alin. (1) din secţiunea a 2-a capitolul VIII din anexa nr. V la acelaşi act normativ.

Or, din modalitatea de formulare a întrebării adresate Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rezultă că aceasta nu constituie o veritabilă problemă de drept susceptibilă de a primi o rezolvare de principiu printr-o hotărâre pronunţată în cadrul prezentului mecanism de unificare a practicii, întrucât nu vizează interpretarea in abstracto a vreunei dispoziţii legale, ci implică doar aplicarea dispoziţiilor legale incidente într-un caz concret, în raport cu interpretările deja oferite de Înalta Curte prin deciziile anterioare pronunţate în mecanismul recursului în interesul legii (RIL) şi al dezlegării unei chestiuni de drept.

Astfel, nu rezultă că există o veritabilă dificultate în demersul de stabilire a incidenţei directe a dispoziţiilor care reglementează coeficienţii de multiplicare utilizaţi pentru salarizarea procurorilor din cadrul D.N.A./D.I.I.C.O.T., ci instanţa de sesizare este interesată să afle în ce măsură coeficientul de multiplicare D.N.A./D.I.I.C.O.T. se aplică şi în privinţa reclamanţilor ca urmare a aplicării principiului nediscriminării şi a principiului egalizării la nivelul maxim prevăzut pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, făcând trimitere însă considerentele încheierilor de sesizare la raţionamentul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din Decizia în dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 13 din 13 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, vizând interpretarea dispoziţiilor art. 88 2 alin. (5) din Legea nr. 304/2004 coroborate cu prevederile art. 13 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 şi clamând o pretinsă contradicţie între considerentele acestei decizii şi cele cuprinse în decizia în interesul legii nr. 4 din 11 martie 2024.

Pornind de la aceste întrebări şi procedând în continuare la un examen atent al deciziilor interpretative obligatorii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (astfel cum rezultă din jurisprudenţa evidenţiată la pct. VIII din prezenta decizie), instanţa supremă reţine că au fost lămurite pe deplin, prin aceste decizii, toate chestiunile de drept sesizate.

Astfel, prin Decizia nr. 4 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea privind interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilind că: „Drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri.”

Prin această decizie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a oferit o dezlegare inclusiv cu privire la aspectele ce fac obiectul prezentei sesizări, relevante fiind paragrafele 75-83, 101 şi 102 din această decizie, prin care s-au reţinut următoarele: „ 75. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a subliniat, la rândul ei, în jurisprudenţa sa obligatorie (Decizia nr. 13 din 13 martie 2023 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 10 mai 2023, paragraful 145) că dezlegările instanţei de contencios constituţional din cuprinsul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016 sunt integrate în prezent de normele de la art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv în conţinutul conceptual al principiului nediscriminării (care reclamă eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie) şi în cel al principiului egalizării cu salariul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică (în sensul asigurării de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală). 76. Reamintind că limitele învestirii cu prezentul recurs în interesul legii se referă exclusiv la componenta variabilă reprezentată de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar nu şi la componenta fixă constând în valoarea de referinţă sectorială, se cuvine a sublinia că jurisprudenţa instanţei supreme a lămurit distincţia esenţială dintre elementele componente prin intermediul cărora se determină indemnizaţiile de încadrare ale magistraţilor, reglementate de legislaţia anterioară de salarizare. 77. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale «Justiţie», în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. 78. Prin urmare, dacă nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi indiferent de funcţia ocupată, coeficienţii de multiplicare sunt diferiţi şi reprezintă reperul care asigură dezideratul diferenţierii veniturilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului şi a funcţiei ocupate, având o aplicabilitate restrânsă numai la anumiţi destinatari ai legii. 79. Această distincţie între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referinţă sectorială şi elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienţii de multiplicare a fost reţinută, cu putere obligatorie, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 şi 81) şi Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 şi 82). 80. În acest sens, prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, instanţa supremă a stabilit că «principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale». 81. În considerentele acestei decizii, cuprinse la paragraful 81, s-a făcut referire la faptul că «singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială», iar «diferenţierea veniturilor magistraţilor – în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă – se face, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant». Spre deosebire de valoarea de referinţă sectorială, ca reper unic de referinţă în sectorul în care este incident, «celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază – coeficientul de multiplicare – constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii». De asemenea, în paragraful 82, s-a reţinut că «atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări». 82. Aşadar, distincţia dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant şi invariabil, în sensul că are aceeaşi valoare indiferent de gradul instanţei sau al parchetului ori de funcţia ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizaţiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situaţii concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalităţii şi principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referinţă sectoriale distincte în cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. 83. În schimb, coeficienţii de multiplicare constituie elementul component variabil, având o aplicabilitate restrânsă la sfera anumitor beneficiari, prin intermediul cărora se realizează o diferenţiere a veniturilor în raport cu nivelul instanţei sau al parchetului şi cu funcţia ocupată. Prin respectarea acestor coeficienţi prevăzuţi de legiuitor se asigură premisa respectării principiului ierarhizării, pe verticală şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate. De aceea, în măsura în care se pune problema plafonării indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor, singurul element component care ar putea fi vizat de această limitare nu poate fi decât cel variabil.”

Totodată, prin aceeaşi decizie, instanţa supremă a reţinut următoarele: „ 101. Cât priveşte aspectul adiacent supus analizei instanţei supreme, referitor la funcţia, gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia la care se va face raportarea şi, eventual, plafonarea la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, considerentele mai sus expuse sunt suficient de edificatoare pentru a sugera concluzia că această raportare şi plafonare se vor realiza în acord cu limitele stabilite prin anexa nr. V cap. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte. 102. Principiul legalităţii, principiul nediscriminării şi al egalităţii, principiul importanţei sociale a muncii şi cel al ierarhizării pe verticală şi orizontală, aşa cum sunt ele definite de art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, coroborate cu considerentele expuse în Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, converg în mod categoric înspre o atare concluzie, neexistând niciun argument juridic care să încline spre o altă soluţie, respectiv înspre o raportare şi o eventuală plafonare, în funcţie de limitele salariale ale unor judecători sau procurori având altă funcţie, alt grad profesional, o altă vechime în funcţie şi gradaţie decât magistratul a cărui indemnizaţie se impune a fi stabilită conform Legii-cadru nr. 153/2017.”

Deopotrivă, prin Decizia în interesul legii nr. 3 din 11 martie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, că: „Drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.”

A punctat instanţa supremă următoarele aspecte relevante pentru prezentele sesizări: „76. În concluzie, natura juridică a diferenţelor de drepturi băneşti rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigii de dreptul muncii, este aceea de despăgubiri, iar nu aceea de drepturi salariale. Pe cale de consecinţă, aceste despăgubiri echivalente cu diferenţele dintre drepturile încasate şi drepturile calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie