Decizia nr. 35 din 10 februarie 2025

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.253/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 5.130/3/2020.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, acestea formulând puncte de vedere la raport.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 3 octombrie 2024, în Dosarul nr. 5.130/3/2020, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Aplicarea art. 1 alin. (1) în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, avându-se în vedere şi modificările legislative survenite în timp conform Hotărârii Guvernului nr. S-639/2008, respectiv dacă diurna reglementată de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are drept corespondent, pentru misiunea Kosovo EULEX, diurna de risc sau risk allowance sau aceasta se suprapune cu dreptul prevăzut de dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român (Legea nr. 42/2004) ” Art. 2. – Misiunile la care pot participa forţele armate în afara teritoriului statului român sunt: a) de apărare colectivă; b) în sprijinul păcii; c) de asistenţă umanitară; d) tip coaliţie; (…)”.

Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare (Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004) ” Art. 1. – (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. b) şi c) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară, după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 40 de dolari SUA/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de dolari SUA/zi/persoană. (…) (2) În raport cu gradul de risc al misiunilor existente în zona de desfăşurare a operaţiilor, ministrul apărării naţionale poate aproba majorarea cu până la 100% a valorii diurnei prevăzute la alin. (1). (3) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a) şi d) din Legea nr. 42/2004, în zonele de operaţii, beneficiază de diurna prevăzută la alin. (1) majorată cu 100%. (4) Personalul care execută controale, recunoaşteri sau alte misiuni cu caracter temporar în zonele de operaţii, în funcţie de tipul misiunii, beneficiază, pe timpul cât îşi desfăşoară activitatea în aceste zone, de aceleaşi drepturi de diurnă ca şi personalul prevăzut la alin. (1)-(3). (…)”

Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român (Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008) ” Articol unic. – Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. Alineatele (1), (3) şi (4) ale articolului 1 se modifică şi vor avea următorul cuprins: (1) Personalul participant la misiunile prevăzute la art. 2 lit. a)-d) din Legea nr. 42/2004 privind participarea forţelor armate la misiuni în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii, beneficiază de diurnă în valută, care nu include cheltuieli de hrană, calculată în baza ordinului de numire sau de detaşare în funcţie, de la data părăsirii teritoriului naţional şi până la data intrării în ţară după executarea misiunii, astfel: a) ofiţerii – 45 de euro/zi/persoană; b) alte categorii de personal – 35 de euro/zi/persoană. (…) (3) Personalul prevăzut la alin. (1), care nu poate fi tratat în unităţi sanitare din teatrul de operaţii, inclusiv însoţitorii acestuia, beneficiază, pe perioada evacuării şi tratamentului în spitale din străinătate, de drepturile de diurnă stabilite pentru misiune. (4) Personalul care execută controale, recunoaşteri sau alte misiuni cu caracter temporar în zonele de operaţii, în funcţie de tipul misiunii, beneficiază, pe timpul cât îşi desfăşoară activitatea în aceste zone, de aceleaşi drepturi de diurnă ca şi personalul prevăzut la alin. (1) şi (2). Demnitarii beneficiază de aceleaşi drepturi de diurnă ca şi ofiţerii.” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal cu nr. 5.130/3/2020, reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor Inspectoratul General al Jandarmeriei Române şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române la plata diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Prin Sentinţa civilă nr. 3.481 din 31 iulie 2020, Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române la plata diurnei în valută prevăzute de art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, la care se adaugă dobânda legală, calculată de la data scadenţei şi până la data achitării integrale a debitului; a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Jandarmeriei Române pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestui pârât.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că suma plătită reclamantului pentru misiunea EULEX reprezintă o indemnizaţie distinctă de „diurna în valută” reglementată de art. 1 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Împotriva acestei sentinţe, pârâta Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi, în urma rejudecării, respingerea acţiunii.

În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut că diurna plătită reclamantului de către statul român a fost în cuantum de 35 USD/zi pentru prima misiune (UNMIK Kosovo), iar pentru a doua misiune (EULEX Kosovo) diurna plătită de către partenerul extern EULEX a fost în cuantum de 105 euro/zi. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În acest sens a arătat că litigiul se află în faza procesuală a recursului, iar de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, având în vedere că prima instanţă a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, respectiv că recurenta datorează intimatului contravaloarea diurnei în valută inclusiv pentru perioada 21 mai 2009-8 decembrie 2009, pentru misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo (EULEX).

A mai reţinut că este îndeplinită şi ultima condiţie de admisibilitate dat fiind că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept invocate şi aceasta nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Recurenta-pârâtă Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Române şi intimatul-pârât Inspectoratul General al Jandarmeriei Române au apreciat că diurna de risc sau risk allowance corespunde dreptului reglementat de art. 1 alin. (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Intimatul-reclamant a apreciat că pentru misiunea Uniunii Europene de sprijinire a supremaţiei legii în Kosovo (EULEX) a beneficiat numai de „daily allowance”, nu şi de hardship allowance şi risk allowance, astfel cum acestea sunt descrise prin Acordul încheiat pentru desfăşurarea acestei misiuni, iar sintagma „per diem/daily allowance” a fost lămurită prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, fiind asimilată indemnizaţiei de subzistenţă. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată din cadrul instanţei de trimitere a apreciat că, în măsura în care anumite sume au fost achitate reclamantului, indiferent de denumirea acestora (diurnă şi/sau indemnizaţie) şi fără a fi menţionat scopul plăţii sau temeiul legal reprezentat de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, acestea nu pot fi considerate ca fiind acordate pentru riscul generat de participarea la anumite misiuni în această perioadă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Din răspunsurile transmise de către instanţele consultate au rezultat două opinii.

Astfel, într-o opinie majoritară s-a apreciat că diurna reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are drept corespondent indemnizaţia „risk allowance” pentru misiunea Kosovo EULEX.

S-a argumentat că indemnizaţia „risk allowance” are ca scop compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care a fost supus participantul la misiunea din afara teritoriului ţării, acesta fiind similar scopului diurnei prevăzute de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

Într-o a doua opinie, minoritară, s-a apreciat că sumele plătite pentru misiunea Kosovo EULEX reprezintă o indemnizaţie distinctă de diurna reglementată de art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

S-a argumentat că indemnizaţia de risc „risk allowance” nu are ca scop compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care a fost supus participantul la misiunea din afara teritoriului ţării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost identificate decizii relevante pronunţate de Curtea Constituţională în cadrul exercitării controlului de constituţionalitate. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, în sensul de a se stabili dacă drepturile băneşti reglementate de aceste prevederi (diurna în valută şi suma pentru facilitarea legăturii cu familia şi recreere) trebuie acordate de statul român necondiţionat de plata aceloraşi drepturi de către organizaţiile internaţionale sub egida cărora se desfăşoară misiunea, chiar şi sub o altă denumire şi într-un alt cuantum, dar în acelaşi scop.”

Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.”

Prin Decizia nr. 107 din 9 decembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 4 februarie 2025, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibile, sesizările conexate în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept referitoare la: „acordarea drepturilor băneşti prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, cu modificările şi completările ulterioare, şi Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008; modalitatea de determinare a începutului curgerii prescripţiei cu privire la aceste drepturi; dacă, în contextul în care drepturile pretinse prin aceste acţiuni au fost prevăzute într-un act normativ nepublicat în Monitorul Oficial al României, respectiv Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, dispoziţiile art. 3 şi 7 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă se raportează doar la un moment obiectiv, reprezentat de data naşterii dreptului de creanţă, sau au în componenţa lor şi un element subiectiv care presupune determinarea momentului la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască naşterea dreptului reclamat, similar cu reglementarea art. 2.523 din Codul civil.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prezenta sesizare a fost formulată pe temeiul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Deşi prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 au caracter derogator şi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, ce reprezintă dreptul comun în materie, potrivit principiului specialia generalibus derogant, cu toate acestea, în privinţa aspectelor ce nu sunt în mod expres reglementate, continuă să se aplice dreptul comun, art. 4 din ordonanţa în discuţie stabilind în mod explicit că dispoziţiile ordonanţei de urgenţă se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie.

Din coroborarea dispoziţiilor relevante cuprinse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 cu cele ale Codului de procedură civilă rezultă că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate: a) existenţa unei cauze dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; b) cauza să fie în curs de judecată, în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prima condiţie este îndeplinită, întrucât cauza în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, încadrându-se în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. Este întrunită şi cea de-a doua cerinţă de admisibilitate, întrucât cauza se află pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar această instanţă este învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva sentinţei pronunţate în primă instanţă.

Celelalte condiţii de admisibilitate decurg din existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de trimitere, respectiv lipsa unei dezlegări a acesteia într-un mecanism de unificare jurisprudenţială ori a unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare care să aibă ca obiect aceeaşi chestiune de drept.

Aşadar, pentru ca aceste condiţii de admisibilitate să fie întrunite, este necesară existenţa unei chestiuni de drept veritabile.

În legătură cu acest din urmă aspect, se observă că art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 coincide în conţinut cu art. 519 din Codul de procedură civilă, astfel încât nu instituie vreo derogare de la dreptul comun.

Prin urmare, faţă de norma de trimitere de la art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 care prevede aplicarea în completare a dispoziţiilor Codului de procedură civilă, se constată că şi în cazul mecanismului instituit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 este pe deplin operantă noţiunea autonomă de „chestiune de drept”, a cărei semnificaţie a fost conturată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în procedura reglementată de art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Astfel, chestiunea de drept supusă dezlegării trebuie să fie veritabilă, în sensul că întrebarea adresată instanţei supreme trebuie să vizeze o problemă de drept reală, care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidenţa unor principii generale ale dreptului al căror conţinut sau a căror sferă de acţiune sunt discutabile.

Mai mult decât atât, expunerea de motive din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 evocă nevoia clarificării, încă dintr-o fază incipientă (cea a judecării cauzelor în fond), a unor „chestiuni dificile de drept”, ceea ce consolidează concluzia necesităţii existenţei unei chestiuni de drept veritabile, a cărei lămurire reclamă intervenţia instanţei supreme, în scopul rezolvării de principiu a acesteia şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor deduse judecăţii.

În consecinţă, nu orice chestiune dedusă judecăţii instanţei de trimitere poate face obiectul unei sesizări formulate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, iar completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac are obligaţia, prevăzută în mod expres la art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, de a verifica şi constata dacă sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea instanţei supreme, printre care figurează şi cea a existenţei unei chestiuni de drept veritabile.

În absenţa definirii în cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 ori al art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept dificilă”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret, din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţelor de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile, ţinând seama şi de scopul edictării actului normativ pe care se întemeiază sesizarea, precum şi de necesitatea asigurării unei practici unitare, coerente şi previzibile.

Rămân astfel valabile cazurile conturate în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în care s-a statuat că nu se verifică condiţia dificultăţii chestiunii de drept, cum ar fi: a) claritatea normei, când aplicarea corectă a dreptului se impune într-un mod atât de evident, încât nu lasă loc de îndoială cu privire la modul de soluţionare a întrebării adresate; b) când se solicită instanţei supreme determinarea chiar a normei juridice aplicabile unui raport juridic, atribut ce intră şi trebuie să rămână în sfera de competenţă a instanţei de judecată; c) când chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită şi-a clarificat înţelesul în practica judiciară, din hotărârile cercetate rezultând că normele de drept în discuţie au primit aceeaşi interpretare; d) când pe calea hotărârii prealabile se solicită completarea legii; e) când se solicită lămurirea unor aspecte ce se regăsesc tranşate în jurisprudenţa constantă şi clară a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, a Curţii Europene a Drepturilor Omului, a Curţii Constituţionale ori a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; f) când există dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de chestiunea de drept enunţată de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzelor, prin aplicarea în fiecare caz particular, în funcţie de specificul speţei.

Prin raportare la aceste exigenţe, se constată că prezenta sesizare nu întruneşte condiţia de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept care să fie reală, generată de nevoia lămuririi sensului şi înţelesului unei norme de drept imperfecte, lacunare sau neclare, apte să devină sursă a unor interpretări divergente şi, pe cale de consecinţă, a unei jurisprudenţe neunitare, date fiind argumentele care succedă.

Astfel, trebuie reamintit că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor interpretării unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Plecând de la această premisă, se constată că, în esenţă, chestiunea de drept ce formează obiectul prezentei sesizări vizează aplicarea art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (4) din acelaşi act normativ (anterior modificării prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008), respectiv în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din aceeaşi hotărâre a Guvernului (după modificarea prin Hotărârea Guvernului nr. S-639/2008). Mai exact, instanţa de trimitere solicită să se lămurească aspectul dacă dreptul la diurnă reglementat de art. 1 alin. (3) şi (4), respectiv art. 1 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, după distincţiile anterior arătate, are aceeaşi natură juridică precum cel reglementat de art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ.

În prezenta cauză, titularul sesizării face trimitere la interpretarea unor dispoziţii care nu comportă o reală şi serioasă dificultate, de natură a fi dedusă dezlegării în cadrul procedurii hotărârii prealabile, fiind necesară realizarea unui simplu raţionament judiciar, prin analiza sistematică, gramaticală şi logică a reglementărilor apreciate ca fiind relevante în cauză, a căror interpretare formează obiectul sesizării, precum şi a principiilor care guvernează aplicarea legii în timp.

Totodată, se constată că instanţa supremă a statuat anterior, în mecanismele de unificare a practicii judiciare, cu privire la natura şi regimul juridic al dreptului la diurnă, reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004.

În cazul dreptului la diurnă reglementat prin art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004, corelarea dezlegărilor anterioare date unor chestiuni de drept prin mecanismul recursului în interesul legii sau al hotărârii prealabile nu prezintă vreo dificultate, presupunând un demers facil de identificare a deciziilor relevante şi de aplicare corespunzătoare a acestora în circumstanţele particulare ale cauzei.

Astfel, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru stabilirea sporurilor specifice şi a drepturilor de diurnă, cazare şi hrană, cuvenite personalului participant la misiuni în afara teritoriului statului român, nepublicată în Monitorul Oficial al României, scopul diurnei este compensarea inconvenientelor rezultate din riscurile la care este supus personalul participant la misiunile în afara teritoriului statului român, în zonele de operaţii.” În ceea ce priveşte dreptul la diurna în discuţie, respectiv scopul acordării acestui drept, natura lui juridică, categoriile de personal care pot beneficia de această diurnă, relevante pentru situaţia de fapt din cauza în care a fost formulată sesizarea de faţă sunt considerentele de la paragrafele 67-73 şi 82-93 din decizia anterior menţionată.

De altfel, din paragraful 93 al Deciziei nr. 24 din 14 noiembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii rezultă cu evidenţă că statuările din această decizie au în vedere dreptul la diurnă reglementat de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 pentru toţi beneficiarii săi identificaţi în acest articol.

Suplimentar considerentelor desprinse din jurisprudenţa obligatorie a instanţei supreme, mai trebuie subliniat că interpretarea unei norme juridice se realizează prin corelarea ei cu alte dispoziţii legale şi principii generale de drept care sunt contemporane prevederii legale ce se impune a fi interpretată şi aplicată într-un litigiu concret, presupunând o abordare gramaticală, logică, sistematică, teleologică şi istorică.

Niciuna dintre regulile de interpretare evidenţiate nu permite atribuirea unui alt înţeles conţinutului clar şi neîndoielnic al dispoziţiilor legale supuse interpretării, nefiind admisibil ca unei noţiuni normative cu un conţinut formal identic să i se atribuie un sens diferit în cuprinsul aceluiaşi temei legal, fiind evident că noţiunea de diurnă din tot cuprinsul art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are acelaşi înţeles.

Cu privire la posibilitatea plăţii de către autorităţile naţionale a diurnei prevăzute de art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 în condiţiile în care un drept de aceeaşi natură a fost achitat de către organizaţiile internaţionale care au stabilit şi coordonat misiunea externă, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de a statuat prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021, relevante fiind paragrafele 73-75 din această decizie.

Deşi sesizarea soluţionată prin Decizia nr. 38 din 7 iunie 2021 a fost respinsă ca inadmisibilă, astfel cum s-a stabilit în jurisprudenţa din mecanismele de unificare a practicii judiciare, decizia „beneficiază, ca orice act jurisdicţional, de efectul autorităţii de lucru judecat ataşat considerentelor care sprijină şi explicitează soluţia inadmisibilităţii sesizării” (Decizia nr. 2 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 aprilie 2021, paragraful 39).

În fine, în ce priveşte dilema instanţei de trimitere referitoare la faptul dacă diurna reglementată de dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 1.086/2004 are drept corespondent, pentru misiunea Kosovo EULEX, diurna de risc sau risk allowance, trebuie reamintit că scopul procedurii hotărârii prealabile este acela de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu consecinţa prevenirii sau sistării divergenţelor jurisprudenţiale în fază incipientă, în cadrul acestui mecanism nefiind posibilă o examinare exhaustivă a tuturor drepturilor prevăzute pentru personalul participant. În consecinţă, revine instanţelor de judecată, în considerarea situaţiilor de fapt particulare din fiecare litigiu, să stabilească eventuala corespondenţă dintre aceste drepturi şi cele din legislaţia naţională, în raport cu conţinutul acestora, cu scopul pentru care au fost prevăzute, în funcţie de tipul misiunii şi de alte elemente de natură a contura natura juridică a acestor drepturi.

Prin urmare, întrebarea adresată instanţei supreme nu relevă o chestiune de drept veritabilă, concluzie dedusă atât din conţinutul normativ clar al dispoziţiilor vizate de sesizare, cât şi din existenţa unor dezlegări anterioare date de instanţa supremă prin hotărâri obligatorii în materia vizată de normele invocate de instanţa de trimitere, ce pot oferi repere concrete de interpretare, utile în soluţionarea cauzei deduse judecăţii. Având în vedere că prezenta sesizare este inadmisibilă, nu se mai impune examinarea celorlalte condiţii de admisibilitate.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 521 din Codul de procedură civilă şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,