Decizia nr. 111/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2095/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.095/1/2024, la care s-a conexat Dosarul nr. 2.096/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarele nr. 1.531/117/2024 şi nr. 1.526/117/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, nefiind formulate puncte de vedere.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 18 septembrie 2024, în Dosarul nr. 1.531/117/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: ” Dacă se impune încadrarea reclamantei ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educaţie timpurie şi plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare de la 1 ianuarie 2024 şi plata tuturor diferenţelor salariale ca urmare a admiterii petitului 1, în condiţiile în care nu este aprobată o asemenea funcţie în statul de funcţii, nu există legislaţie specifică prin care să se reglementeze condiţiile de încadrare, condiţiile de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului şi norme metodologice.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 octombrie 2024 cu nr. 2.095/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit pentru data de 9 decembrie 2024.

La aceeaşi dată a fost înregistrat Dosarul nr. 2.096/1/2024, având ca obiect o sesizare identică formulată tot de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.526/117/2024, la aceeaşi dată – 18 septembrie 2024.

Constatând că dosarele nr. 2.095/1/2024 şi nr. 2.096/1/2024 privesc sesizări pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu obiect identic, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sa dispus conexarea celor două cauze. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Nicio dispoziţie legală, care să fie supusă interpretării instanţei supreme, nu a fost identificată în încheierea de sesizare, în raport cu întrebarea formulată. III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-a invocat chestiunea de drept supusă interpretării

Prin cererile de chemare în judecată înregistrate la data de 20 martie 2024 pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, cu nr. 1.531/117/2024 şi, respectiv, nr. 1.526/117/2024, cele două reclamante au chemat în judecată pe pârâta grădiniţă cu program prelungit, solicitând instanţei să dispună încadrarea lor ca personal didactic auxiliar, respectiv „îngrijitoare în educaţie timpurie”, începând cu data de 1 ianuarie 2024 şi plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare începând cu aceeaşi dată; plata tuturor diferenţelor salariale rezultate ca urmare a admiterii petitului 1, indexate, majorate şi actualizate; obligarea pârâtei la plata de daune moratorii calculate la nivelul dobânzii legale, de la data de 1 ianuarie 2024 până la data plăţii efective, urmând ca acestea să fie actualizate cu nivelul ratei inflaţiei de la data achitării debitului.

În motivare, cele două reclamante au arătat că sunt angajate din 21 decembrie 2023 şi, respectiv, din 9 septembrie 2016, la grădiniţa cu program prelungit ca îngrijitoare de copii şi au atribuţiile de supraveghere şi îngrijire a unui număr mare de copii, timp de 8 ore pe zi.

Cu toate că în concret reclamantele desfăşoară activităţi de cadru didactic auxiliar, angajatorul refuză să le încadreze poziţiile ocupate de acestea ca atare, deoarece noua încadrare ar presupune un salariu mai mare.

Sindicatul reprezentativ a făcut solicitări către Ministerul Educaţiei privind încadrarea corectă şi recalcularea drepturilor salariale pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie precum reclamantele, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022), dar nu s-a primit vreun răspuns pozitiv până în prezent.

Reclamantele au mai arătat că angajatorul refuză să pună în aplicare dispoziţiile legale şi nu le încadrează într-o funcţie didactică auxiliară, cu toate că legea prevede expres această încadrare pentru îngrijitoarele în educaţie timpurie.

Astfel, la art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 198/2023), se prevede expres că funcţia de îngrijitoare în educaţie timpurie, pe care o ocupă, este o funcţie didactică auxiliară.

Consecinţa încadrării corecte este un nivel de salarizare superior. În anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 128/2023 pentru unele măsuri referitoare la salarizarea personalului din învăţământ şi alte sectoare de activitate bugetară, respectiv la pct. 6 „Salarii de bază pentru funcţiile didactice auxiliare” din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”, capitolul I lit. A „Salarii de bază pentru funcţiile din învăţământ”, se prevede la nr. crt. 98 şi 99 care este nivelul salariilor de bază (echivalent gradaţie zero) cuvenite personalului auxiliar, încadrat ca îngrijitor în educaţie timpurie.

Până în prezent, pârâta nu a procedat la încadrarea ca personal didactic auxiliar a reclamantelor şi nu a achitat diferenţele de drepturi salariale cuvenite începând cu data de 1 ianuarie 2024. Reclamantele sunt încadrate şi remunerate şi în prezent ca „îngrijitor de copii”, motiv pentru care au solicitat ca instanţa să oblige angajatorul să se conformeze prevederilor legale anterior menţionate.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a arătat, pe fondul cauzei, că în prezent încadrarea solicitată nu poate fi realizată deoarece, conform statului de funcţii la data de 1 ianuarie 2024, nu există aprobată o altă funcţie, pentru reclamante, decât cea deţinută la data angajării, cu salarizarea aferentă, conform prevederilor legale în vigoare.

Fiind o nouă funcţie în sistemul de învăţământ preuniversitar, încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educaţie timpurie se va putea face după elaborarea legislaţiei specifice, care va reglementa condiţiile de încadrare, de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului, iar ulterior vor fi identificate posturile care întrunesc condiţiile necesare şi va fi modificat corespunzător statul de funcţii al unităţii de învăţământ.

Astfel, până la finalizarea acestor etape, personalul în discuţie, cum este cazul reclamantelor, rămâne încadrat şi salarizat ca personal administrativ (nedidactic), în acord cu prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare (Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023), conform cărora, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023, se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023. IV. Motivele reţinute de titularul sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere – Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a arătat că, deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu cele ale Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi în raport cu modalitatea de reglementare, apreciază că în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanţa de trimitere a apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nici nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a textului art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024: „completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a constatat ca fiind îndeplinite condiţiile art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 şi că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept în discuţie.

A menţionat că dezlegarea chestiunii de drept este esenţială pentru soluţionarea celor două cauze, în sensul că demersul reclamantelor ar putea fi validat, în funcţie şi de circumstanţele litigiului, dacă se va aprecia că se impune încadrarea acestora ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educaţie timpurie, cu consecinţa obligării pârâtei la plata tuturor drepturilor salariale corespunzătoare de la 1 ianuarie 2024, în condiţiile în care s-ar considera dovedite susţinerile reclamantelor, în sensul că activităţile desfăşurate în concret de acestea revin personalului didactic auxiliar şi ţinând cont de faptul că nu este aprobată funcţia de îngrijitor în educaţie timpurie în statul de funcţii, nu există legislaţie specifică prin care să se reglementeze condiţiile de încadrare, condiţiile de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului şi nici norme metodologice. În situaţia în care se va considera că nu se impune a se realiza o astfel de încadrare, ţinând cont de circumstanţele prezentate, soluţia instanţei ar fi diferită.

În fine, verificând centralizatoarele privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă, instanţa nu a identificat nicio hotărâre privind exact chestiunea de drept sesizată. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Reclamantele au apreciat că se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea chestiunii de drept.

Pârâta nu a formulat un punct de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, părţile nu au formulat puncte de vedere privind chestiunea de drept supusă judecăţii. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată al instanţei de trimitere a arătat că aspectele care se impun a fi lămurite în cele două cauze s-ar putea dezlega în sensul că, potrivit statului de funcţii la data de 1 ianuarie 2024, nu există o funcţie precum cea pe care reclamantele solicită a fi încadrate, decât cea de la data angajării acestora, cu salarizarea aferentă, urmând ca la deliberare, în funcţie de soluţia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asupra chestiunii de drept, de probele administrate pe parcursul procesului şi de toate circumstanţele litigiului, să fie pronunţată soluţia în cauză.

În conformitate cu dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023, condiţiile de studii pentru noile funcţii didactice auxiliare vor fi stabilite prin legislaţia care le va reglementa activitatea.

Încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educaţie timpurie se va putea face după elaborarea legislaţiei specifice, după reglementarea condiţiilor de încadrare, a celor de studii, a atribuţiilor şi a fişei-cadru a postului, iar ulterior vor fi identificate posturile care îndeplinesc condiţiile necesare, urmând a fi modificat corespunzător statul de funcţii al unităţii de învăţământ.

Până la parcurgerea acestor etape, persoanelor aflate în situaţia reclamantelor li se vor aplica dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023.

O altă interpretare posibilă a chestiunii care se impune a fi dezlegată în cauză ar fi în sensul că încadrarea personalului care desfăşoară în concret activităţi de cadru didactic auxiliar, dacă se probează aceste elemente, ar trebui să fie cea de personal didactic auxiliar şi s-ar impune şi acordarea tuturor drepturilor salariale corespunzătoare începând cu data de 1 ianuarie 2024. Din moment ce legiuitorul a prevăzut la art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 că funcţia de îngrijitor în educaţie timpurie este o funcţie didactică auxiliară, acesta ar fi ţinut să adopte normele metodologice şi să reglementeze condiţiile de încadrare, de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului pentru ca dispoziţia legală să poată produce efecte juridice. Nu li s-ar putea imputa reclamantelor neadoptarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023, or din moment ce nu există o culpă a acestora, demersul judiciar ar putea fi socotit ca fiind întemeiat. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat că nu s-a identificat practică judiciară cu privire la chestiunea ce face obiectul sesizărilor de faţă.

Punctele de vedere exprimate la nivel teoretic de judecători sunt în sensul că, în lipsa existenţei unei aprobări cu privire la funcţia de îngrijitor în educaţie timpurie în statul de funcţii şi în lipsa unei legislaţii specifice prin care să se reglementeze condiţiile de încadrare, condiţiile de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului şi normele metodologice, nu se impune încadrarea reclamantelor ca personal didactic auxiliar, acestea făcând parte din categoria personalului administrativ-nedidactic.

S-a motivat că Legea nr. 198/2023, intrată în vigoare în luna noiembrie a anului 2023, a prevăzut la art. 192 alin. (1) lit. p) o nouă funcţie în sistemul de învăţământ preuniversitar, respectiv funcţia de îngrijitor în educaţie timpurie care este, într-adevăr, o funcţie didactică auxiliară, al cărei nivel de salarizare este superior celei de îngrijitor deţinute în prezent de reclamante.

Dispoziţiile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 prevăd însă că pentru funcţia didactică auxiliară prevăzută la art. 192 alin. (1) lit. p) condiţiile de studii sunt stabilite prin legislaţia care le reglementează activitatea.

Până la momentul învestirii instanţei, pentru această funcţie nu a fost elaborată o legislaţie specifică pentru reglementarea condiţiilor de studii, atribuţiile şi fişa-cadru, motiv pentru care, la acest moment, nu este aprobată o asemenea funcţie în statul de funcţii al pârâtei.

În aceste condiţii, nu se poate da curs cererii reclamantelor de a fi încadrate pe un post care nu există în statul de funcţii al angajatorului şi ale cărui condiţii de ocupare nu sunt stabilite prin legislaţie specifică.

A fost exprimată şi o opinie teoretică singulară, în sensul că, dacă există o hotărâre judecătorească definitivă de încadrare a reclamantului pe un post ce nu există în statul de funcţii, atunci pârâta trebuie să aducă la îndeplinire dispoziţia instanţei, modificând statul de funcţii. Dacă nu există legislaţie specifică prin care să se reglementeze condiţiile de încadrare, de studii, atribuţiile şi fişa-cadru a postului şi norme metodologice, se va face aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Codul civil, căutându-se şi dispoziţii legale privitoare la situaţii asemănătoare.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Nu s-au identificat decizii relevante privind chestiunea de drept sesizată. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea formulată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Conform art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”.

Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiţii de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) să existe o chestiune de drept veritabilă, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Este de observat că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept ce se solicită a fi lămurită. Totodată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completele de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă sau în calea de atac, fiind eliminată condiţia sesizării doar de către completele de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor care sunt învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

Verificând îndeplinirea condiţiilor subsumate prevederilor art. 1 alin. (1) şi (3), respectiv art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se constată că chestiunea de drept litigioasă dedusă judecăţii priveşte posibilitatea reîncadrării personalului care ocupă funcţia de îngrijitor copii în cadrul unei unităţi de învăţământ preşcolar de stat în funcţia de personal didactic auxiliar – îngrijitor în educaţie timpurie.

În consecinţă, în cauzele care au ocazionat sesizarea, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în condiţiile în care pârâta grădiniţă cu program prelungit are calitatea de unitate de învăţământ preşcolar de stat.

Cauzele în care s-a formulat sesizarea instanţei supreme se află pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, ca instanţă competentă să judece în primul grad de jurisdicţie în fond.

Totodată, asupra chestiunii care formează obiectul sesizării Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat anterior pe calea unui recurs în interesul legii ori a unei alte hotărâri prealabile.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a statuat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să aibă ca obiect o chestiune de drept ce necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragraful 42).

Jurisprudenţa consolidată în legătură cu această condiţie de admisibilitate rămâne de actualitate şi după intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dat fiind că în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă s-a ţinut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”. De asemenea, s-a arătat expres că noua soluţie legislativă se raportează la „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept”. În măsura în care prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu s-a derogat de la dispoziţiile art. 519 şi următoarele din Codul de procedură civilă în ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept, acestea rămân aşadar aplicabile, ca drept comun în materia sesizării pentru dezlegarea în prealabil a unei chestiuni de drept.

Se observă, în primul rând, că întrebarea care formează obiectul sesizărilor are o formulare improprie, întrucât tinde, prin datele particulare pe care le cuprinde, să învestească instanţa supremă cu rezolvarea concretă a înseşi pretenţiei deduse judecăţii, solicitându-se a se statua dacă se impun încadrarea reclamantelor ca personal didactic auxiliar, respectiv îngrijitoare în educaţie timpurie, precum şi plata sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale corespunzătoare.

Or, după cum rezultă din jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, sesizarea instanţei supreme trebuie să aibă ca obiect rezolvarea unei chestiuni de drept cu caracter de principiu, respectiv cu un anumit grad de abstractizare, şi aceasta chiar dacă dezlegarea respectivei probleme de drept se face în mod punctual, prin adecvare la circumstanţele speţei (Decizia nr. 46 din 19 septembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 20 octombrie 2022, paragraful 52; Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragraful 62).

În legătură indisolubilă cu acest aspect, din aceeaşi jurisprudenţă rezultă că problema de drept trebuie să aibă caracter real şi veritabil. Însăşi noţiunea de „chestiune de drept” implică ideea unei probleme care necesită a fi lămurită, ceea ce presupune un anumit grad de neclaritate sau de dificultate a normelor legale supuse interpretării, norme care au un caracter îndoielnic, imperfect (lacunar) sau neclar (Decizia nr. 26 din 27 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 5 mai 2023, paragraful 50; Decizia nr. 63 din 2 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1009 din 6 noiembrie 2023, paragraful 98).

Aşadar, scopul mecanismului de unificare a practicii judiciare constă în rezolvarea dificultăţilor reale de interpretare a respectivelor norme juridice, dificultăţi care ar putea constitui temeiul unor interpretări divergente şi, prin aceasta, al practicii judiciare neunitare, astfel cum s-a reţinut şi sub imperiul mecanismului reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 (Decizia nr. 41 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1056 din 21 octombrie 2024, paragraful 65).

În schimb, interpretarea şi aplicarea concretă a legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, stabilite pe temeiul probatoriului administrat, reprezintă prerogative jurisdicţionale care aparţin exclusiv instanţei învestite cu soluţionarea procesului. De aceea, întrebarea cu care este sesizată instanţa supremă nu poate avea ca obiect rezolvarea pe fond chiar a pretenţiei deduse judecăţii, operaţiune care implică interpretarea şi aplicarea concretă a legii situaţiei de fapt stabilite în prealabil.

Din abstractizarea sensului întrebării care formează obiectul sesizării rezultă că aceasta priveşte posibilitatea reîncadrării personalului care ocupă funcţia de îngrijitor copii în cadrul unei unităţi de învăţământ preşcolar de stat în funcţia de personal didactic auxiliar – îngrijitor în educaţie timpurie, în condiţiile modificărilor legislative aduse prin Legea nr. 198/2023.

Se impune prin urmare reformularea corespunzătoare a întrebării, în condiţiile în care instanţa supremă este chemată să ofere o dezlegare de principiu unei chestiuni de drept, iar nu să rezolve în fond litigiul care a ocazionat sesizarea, aplicarea concretă a legii faptelor litigiului constituind atribuţia exclusivă a instanţei de trimitere (cu privire la posibilitatea reformulării întrebării cu care a fost învestit Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a se vedea Decizia nr. 37 din 15 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 660 din 19 iulie 2023, paragraful 69; Decizia nr. 50 din 18 septembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 25 octombrie 2023, paragraful 85).

În ceea ce priveşte condiţia legăturii chestiunii de drept cu dezlegarea pe fond a cauzei, dezlegarea chestiunii de drept trebuie să influenţeze într-o manieră directă şi determinantă soluţionarea pe fond a cauzei cu care este învestită instanţa de trimitere, iar îndeplinirea acestei condiţii trebuie să rezulte neechivoc din cuprinsul încheierii de sesizare.

Din punct de vedere formal, încheierea de sesizare a instanţei supreme în vederea dezlegării, în prealabil, a unei chestiuni de drept trebuie să respecte dispoziţiile art. 520 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, de la care norma specială nu derogă. Aşadar, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, această obligaţie rezultând de altfel şi din prevederile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care impun completului de judecată să verifice şi să constate îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate şi să dispună sesizarea instanţei supreme doar dacă rezultatul acestei verificări este afirmativ, fiind necesare o analiză argumentată cu privire la toate condiţiile de admisibilitate incidente, precum şi exprimarea opiniei preliminare a completului de judecată asupra chestiunii de drept cu privire la care se dispune sesizarea.

Sunt îndeosebi necesare expunerea elementelor de fapt şi de drept relevante ale litigiului, precum şi indicarea argumentelor din care rezultă caracterul veritabil al chestiunii de drept, de natură să justifice intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării sale, respectiv caracterul esenţial, fiind de natură să influenţeze în mod direct soluţia cauzei pe fond. În lipsa enunţării acestor elemente, sesizarea nu îndeplineşte condiţiile legii, iar instanţa supremă nu se poate substitui instanţei de trimitere în ceea ce priveşte identificarea şi enunţarea unei chestiuni de drept punctuale cu privire la care se solicită o dezlegare de principiu, respectiv în ceea ce priveşte determinarea contextului factual şi juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate.

Încheierea de sesizare, astfel cum a fost completată, nu cuprinde constatări de fapt concrete ale instanţei cu privire la felul atribuţiilor îndeplinite de reclamante şi în ce măsură acestea ar putea sau nu să fie unele specifice funcţiei de personal didactic auxiliar – îngrijitor în educaţie timpurie. Or, determinarea, de către instanţa de trimitere, a contextului factual şi juridic în raport cu care rezultă îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate este cu atât mai necesară în contextul în care sesizarea este dispusă de prima instanţă învestită cu soluţionarea cauzei, context în care, spre deosebire de dreptul comun (art. 519 din Codul de procedură civilă), nu a fost adoptată încă o hotărâre de primă instanţă prin care să se reţină situaţia de fapt şi de drept avută în vedere la soluţionarea litigiului.

Nu este posibil ca instanţa supremă, învestită pe calea mecanismului de unificare a practicii judiciare, să anticipeze modalitatea în care se va aprecia cu privire la stabilirea situaţiei de fapt în raport cu care întrebarea formulată ar dobândi, eventual, caracter relevant, ci aceste aspecte trebuie să fie clarificate în cuprinsul încheierii de sesizare, fie şi preliminar, dacă este vorba despre aspecte de fond. Din această perspectivă, chiar dacă prima instanţă apreciază că se impune sesizarea instanţei supreme, potrivit art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, trebuie să evalueze în ce măsură se impune să administreze probele necesare pentru a contura în mod suficient situaţia de fapt, de aşa manieră încât să poată verifica în mod concret, iar nu ipotetic, care sunt normele juridice incidente şi dacă în legătură cu acestea se ridică în mod real o chestiune de drept veritabilă, care are legătură cu soluţionarea cauzei pe fond.

Prin raportare la cele ce precedă, se constată că nu este demonstrată legătura strânsă şi concretă între soluţionarea cauzei şi maniera de dezlegare a chestiunii de drept, în raport cu interpretările posibile prefigurate. O simplă legătură de cauzalitate abstractă şi ipotetică nu îndeplineşte însă condiţiile legii (Decizia nr. 42 din 16 septembrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1036 din 16 octombrie 2024, paragrafele 60 şi 61).

Totodată, în cauză nu este îndeplinită condiţia unei chestiuni de drept veritabile, nefiind evidenţiate dificultăţi reale de interpretare a normelor juridice aplicabile.

Potrivit art. 192 alin. (1) din Legea nr. 198/2023, personalul didactic auxiliar este format din: „(…) p) infirmiere în educaţia timpurie, îngrijitoare în educaţie timpurie”. În cazul altor categorii profesionale menţionate la art. 192 alin. (1) din Legea nr. 198/2023 sunt reglementate în mod explicit condiţiile de studii, prin dispoziţiile art. 193 alin. (1) din aceeaşi lege (bunăoară, pentru funcţiile de bibliotecar, laborant, tehnician, informatician, pedagog şcolar, asistent social, secretar, supraveghetor de noapte), în vreme ce pentru funcţiile de infirmiere în educaţia timpurie, îngrijitoare în educaţie timpurie [lit. p)], respectiv auditor, consilier juridic, consilier, expert, referent din DJIP/DMBIP [lit. o)], cu privire la condiţiile de studii, art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 prevede că acestea sunt stabilite prin legislaţia care le reglementează activitatea. Aşadar, prevederile art. 193 alin. (2) din Legea nr. 198/2023 indică expres că este necesară adoptarea ulterioară a unor reglementări legale specifice acestor funcţii.

Din examinarea legislaţiei în vigoare nu rezultă că, până în prezent, ar fi fost reglementate condiţiile de studii pentru funcţiile de infirmiere în educaţia timpurie, îngrijitoare în educaţie timpurie, atribuţiile specifice acestor posturi şi metodologia de ocupare a posturilor astfel create. Sunt prin urmare aplicabile prevederile art. 1 alin. (3) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 793 din 1 septembrie 2023, potrivit cărora, până la elaborarea metodologiilor, regulamentelor şi a altor acte normative necesare pentru punerea în aplicare a Legii nr. 198/2023 se aplică dispoziţiile privind organizarea, funcţionarea sistemului de învăţământ preuniversitar şi desfăşurarea procesului de învăţământ aflate sau intrate în vigoare la data de 1 septembrie 2023. Legiuitorul însuşi a recunoscut, aşadar, că nu toate prevederile Legii nr. 198/2023 sunt de imediată aplicare, fiind preconizată adoptarea unor metodologii, regulamente şi a altor acte normative pentru punerea în aplicare a noii legi.

Astfel cum în mod întemeiat a arătat şi instanţa de trimitere în cuprinsul sesizărilor completate, încadrarea personalului pe postul de îngrijitor în educaţie timpurie se va putea face după elaborarea legislaţiei specifice, după reglementarea condiţiilor de încadrare, a celor de studii, a atribuţiilor şi a fişei-cadru a postului, urmând ca ulterior să fie identificate în concret posturile care îndeplinesc condiţiile şi să fie modificat în mod corespunzător statul de funcţii al unităţii de învăţământ.

În lipsa acestor reglementări necesare, prevederile art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 nu au un caracter suficient de precis şi de complet pentru a fi direct aplicabile şi a crea, prin ele însele, un drept subiectiv concret, a cărui încălcare să poată fi remediată pe calea acţiunii în justiţie.

Rezultă din cele ce precedă că în cauză nu este îndeplinită condiţia unei chestiuni de drept veritabile, maniera în care trebuie interpretată legislaţia în vigoare fiind univocă. Acest aspect este de altfel confirmat de cvasiunanimitatea opiniilor teoretice comunicate de instanţele judecătoreşti. Este real că instanţa de trimitere a apreciat în mod teoretic că legea s-ar putea interpreta şi în sensul că lipsa reglementării nu este imputabilă reclamantelor, care ar fi astfel îndreptăţite la remediul solicitat, în vreme ce, potrivit unei opinii teoretice singulare, ar urma ca, dacă este cazul, să se recurgă la analogia legii ori, după caz, a dreptului, potrivit art. 1 alin. (2) din Codul civil. Totuşi, în cadrul acestor opinii exprimate ipotetic, nu se explică pe ce temei ar putea instanţa judecătorească să aprecieze dacă atribuţiile exercitate în concret de parte ar corespunde unei funcţii ale cărei condiţii de ocupare şi atribuţii concrete nu au fost încă reglementate prin legislaţia primară ori, după caz, cea secundară.

În acest context, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reaminteşte că, potrivit art. 5 alin. (4) din Codul de procedură civilă, este interzis judecătorului să stabilească dispoziţii general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunţă în cauzele ce îi sunt supuse judecăţii. Cu alte cuvinte, instanţa poate şi trebuie să soluţioneze litigiul concret cu care a fost învestită, chiar dacă normele aplicabile sunt neclare ori insuficiente, astfel cum prevede art. 5 alin. (3) din Codul de procedură civilă, dar nu poate, în acest scop, să edicteze ea însăşi regulile de drept care ar fi necesare pentru ca norma legală instituită de art. 192 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 198/2023 să fie direct aplicabilă, întrucât, procedând în acest fel, s-ar substitui celorlalte puteri constituite în stat.

În consecinţă, nefiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024,