Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.617/1/2024, la care au fost conexate dosarele nr. 2.028/1/2024, nr. 2.030/1/2024, nr. 2.032/1/2024, nr. 2.052/1/2024, nr. 2.053/1/2024, nr. 2.054/1/2024, nr. 2.074/1/2024, nr. 2.142/1/2024, nr. 2.149/1/2024 şi nr. 2.150/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizările conexate formulate de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 2.663/117/2023, de Tribunalul Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 4.225/97/2023, nr. 18/97/2024, nr. 3.249/97/2023, nr. 4.067/97/2023, 3.850/97/2023 şi, respectiv, nr. 1.293/97/2023, de Tribunalul Suceava – Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarele nr. 3.446/86/2022*, nr. 3.660/86/2022* şi, respectiv, nr. 995/86/2024 şi de Tribunalul Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, în Dosarul nr. 1.835/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulate două puncte de vedere în Dosarul conexat nr. 2.028/1/2024 şi în Dosarul conexat nr. 2.030/1/2024.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizărilor în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularii şi obiectul sesizărilor

Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin încheierea din 15 iulie 2024, în Dosarul nr. 2.663/117/2023, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului de salarizare a personalului încadrat în cadrul instituţiei prefectului se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară.

Ulterior, la data de 26 septembrie 2024, au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept dosarele având un obiect similar al sesizărilor pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile nr. 2.028/1/2024, nr. 2.030/1/2024 şi nr. 2.032/1/2024, iar la data de 27 septembrie 2024 au fost înregistrate dosarele nr. 2.052/1/2024, nr. 2.053/1/2024 şi nr. 2.054/1/2024, toate aceste dosare fiind conexate la Dosarul nr. 1.617/1/2024, înregistrat iniţial, în temeiul dispoziţiilor art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

La 30 septembrie 2024 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Dosarul nr. 2.074/1/2024, iar la 7 octombrie 2024 au fost înregistrate dosarele nr. 2.142/1/2024, nr. 2.149/1/2024 şi nr. 2.150/1/2024, ce au fost conexate, de asemenea, la Dosarul nr. 1.617/1/2024, în baza art. 2 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Titularii şi obiectul sesizărilor conexate sus-menţionate sunt următoarele: – Dosarul nr. 2.028/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 4.225/97/2023, privind obligarea la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara (din cadrul căreia s-a desprins Direcţia Regională Vamală Timişoara – ce funcţionează în cadrul Autorităţii Vamale Române) şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, pentru aceeaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive; – dosarele nr. 2.030/1/2024, nr. 2.032/1/2024 şi nr. 2.052/1/2024 au ca obiect sesizările Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulate în dosarele nr. 18/97/2024, nr. 3.249/97/2023 şi, respectiv, nr. 4.067/97/2023 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului maxim de salarizare a personalului încadrat în cadrul unei direcţii generale regionale a finanţelor publice se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul tuturor direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice din ţară, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive; – Dosarul nr. 2.053/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 3.850/97/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: A. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului maxim de salarizare a personalului încadrat în cadrul unei direcţii generale regionale a finanţelor publice se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi tuturor direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice din ţară. B. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului maxim de salarizare a personalului încadrat în cadrul Autorităţii Vamale Române se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi tuturor direcţiilor regionale ale finanţelor publice din ţară; – Dosarul nr. 2.054/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 1.293/97/2023, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: A. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului maxim de salarizare a personalului încadrat în cadrul unui inspectorat teritorial de muncă se poate realiza la nivelul maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă din ţară. B. Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1, 2 şi 3 şi anexei la Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare de muncă se pot realiza prin raportare la nivelul maxim al acestui spor aflat în plată pentru funcţii similare, în cadrul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă din ţară; – Dosarul nr. 2.074/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Suceava – Secţia contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 3.446/86/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: A. Dacă reclamantul, în calitate de inspector şef serviciu gradaţie 2 în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală – Serviciul de cooperare interinstituţională şi internaţională, este îndreptăţit în temeiul art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la acordarea diferenţei dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul cuvenit la nivel maxim de salarizare pentru funcţia similară aflată în plată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, în condiţiile în care respectiva diferenţă reprezintă tocmai sporul de 20% pentru risc şi solicitare neuropsihică (diferenţa dintre sporul de 25% prevăzut prin Ordinul nr. 964/2015 şi sporul de 5% aplicat prin Ordinele nr. 836/2017 şi nr. 1.021/2017, ambele ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, anulate prin hotărâri judecătoreşti), diferenţă încasată de alţi funcţionari cu funcţii similare în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive. B. Dacă reclamantul este îndreptăţit în temeiul art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, la primirea diferenţei salariale de la lit. A în condiţiile în care a solicitat respectivul drept salarial prin mai multe acţiuni adresate instanţei, cu temeiuri de drept diferite (ca spor distinct, ca urmare a anulării Ordinelor nr. 836/2017 şi nr. 1.021/2017, ambele ale preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală), acţiuni ce au fost respinse; – Dosarul nr. 2.142/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Alba – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, fiscal şi de insolvenţă, formulată în Dosarul nr. 1.835/107/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Modalitatea de aplicare a prevederilor art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia personalului angajat în funcţia publică de execuţie de inspector în cadrul casei judeţene de pensii, personal care beneficiază de sporul de condiţii vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, în sensul de a se stabili dacă acordarea sporului se va face cu aplicarea plafonării prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, în condiţiile în care sporul se acordă la un nivel neplafonat altor salariaţi care ocupă funcţii similare şi care au dobândit drepturile prin hotărâre judecătorească definitivă; – Dosarul nr. 2.149/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Suceava – Secţia contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 3.660/86/2022*, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege-cadru, dar şi modalitatea de salarizare a funcţiei publice de inspector de muncă, conform anexei nr. VIII, capitolul I, lit. A, pct. II, lit. c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul unui inspectorat teritorial de muncă se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o funcţie similară din cadrul tuturor inspectoratelor teritoriale de muncă subordonate Inspecţiei Muncii, inclusiv în cazul în care pentru funcţia similară este stabilit în cadrul nivelului venitului salarial sporul de mobilitate, recunoscut în baza unei hotărâri judecătoreşti; – Dosarul nr. 2.150/1/2024 are ca obiect sesizarea Tribunalului Suceava – Secţia contencios administrativ şi fiscal, formulată în Dosarul nr. 995/86/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportat şi la principiile reglementate de art. 6 din aceeaşi lege-cadru, stabilirea nivelului de salarizare a personalului angajat în cadrul unei Direcţii Generale Regionale a Finanţelor Publice se poate realiza la nivelul salariului maxim aflat în plată pentru o/un funcţie/grad/treaptă/gradaţie similare din cadrul tuturor Direcţiilor Generale Regionale ale Finanţelor Publice şi Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive. II. Dispoziţiile legale care formează obiectul sesizărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la pronunţarea unei hotărâri prealabile

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) : „ Art. 6. – Principii Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii: a) principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege; b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală; d) principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor; e) principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii; f) principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate; g) principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar; h) principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii; i) principiul publicităţii în sensul transparenţei veniturilor de natură salarială, precum şi a altor drepturi în bani şi/sau în natură pentru toate funcţiile din sectorul bugetar.” „ Art. 39. – Aplicarea tranzitorie (1) Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare din cadrul instituţiei/autorităţii publice în care acesta este numit/încadrat sau din instituţiile subordonate acestora, în cazul în care nu există o funcţie similară în plată. (2) În situaţia în care prin aplicarea alin. (1) nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă. (3) În aplicarea prevederilor alin. (1), prin instituţie sau autoritate publică se înţelege acea instituţie sau autoritate publică cu personalitate juridică care are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. (4) În aplicarea prevederilor alin. (1), în cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate. (…)” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept supuse interpretării

În Dosarul nr. 1.617/1/2024, prin acţiunea înregistrată la 22 mai 2023, reclamanţii au solicitat să se dispună obligarea pârâtului la emiterea de dispoziţii individuale prin care să se stabilească salariul de bază şi sporurile la nivel maxim acordat funcţiei similare, grad, gradaţie, cu cea ocupată de fiecare membru de sindicat în parte, în cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară, precum şi obligarea pârâtului la recalcularea şi plata tuturor drepturilor salariale cuvenite ca urmare a stabilirii salariului de bază şi a sporurilor la nivel maxim acordat funcţiei similare, grad, gradaţie, în cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară, corespunzător perioadei lucrate de fiecare membru de sindicat începând cu data de încadrare şi până la data pronunţării hotărârii în prezentul litigiu, precum şi ulterior, până la momentul în care salariul de bază va atinge pragul maxim stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, actualizate cu indicele de inflaţie la data efectivă a plăţii şi la plata de daune-interese egale cu dobânda legală penalizatoare calculată de la data scadenţei şi până la data plăţii efective.

În motivare, s-a arătat că membrii de sindicat au calitatea de funcţionari publici în cadrul Instituţiei Prefectului – Judeţul Cluj, încadraţi ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, şi că pârâta nu a stabilit în mod corect drepturile salariale cuvenite acestora la momentul încadrării, deoarece salariul de bază nu a fost stabilit prin comparaţie cu nivelul maxim acordat funcţiei similare, grad, gradaţie, în cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară, fiind incidente prevederile art. 39 alin. (1) şi (2) şi ale art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017, precum şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029 din 21 decembrie 2016, privind egalizarea drepturilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În Dosarul conexat nr. 2.028/1/2024, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 2 noiembrie 2024, reclamanţii au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: – obligarea pârâţilor Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, Autoritatea Vamală Română şi preşedintele Autorităţii Vamale Române să procedeze la recalcularea drepturilor salariale ale reclamanţilor la nivelul maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara (din cadrul căreia s-a desprins Direcţia Regională Vamală Timişoara – ce funcţionează în cadrul Autorităţii Vamale Române) şi Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive (prin care s-a dispus acordarea majorării de 15% pentru complexitatea muncii), pentru ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor; – obligarea pârâţilor la plata către reclamanţi a unor despăgubiri echivalente cu diferenţa dintre salariul cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare recalculat potrivit primului capăt de cerere şi salariul efectiv achitat în ultimii 3 ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată şi pentru viitor.

În Dosarul conexat nr. 2.030/1/2024, prin cererea înregistrată la 4 ianuarie 2024, reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, începând cu data de 27 decembrie 2020 şi în continuare, să calculeze şi să plătească reclamanţilor membri de sindicat, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, actualizate cu rata de inflaţie până la data plăţii efective.

În Dosarul conexat nr. 2.032/1/2024, prin cererea înregistrată la 17 august 2023, reclamanţii au solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, începând cu data de 11 august 2020 şi în continuare, să calculeze şi să plătească reclamantului diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi la nivelul maxim stabilit în celelalte instituţii subordonate Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, respectiv Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariate stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, în considerarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, actualizate cu rata de inflaţie până la data plăţii efective.

În Dosarul conexat nr. 2.052/1/2024, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 5 februarie 2024, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei, începând cu data de 20 octombrie 2020 şi în continuare, să calculeze şi să plătească reclamanţilor, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice laşi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, actualizate cu rata de inflaţie până la data plăţii efective.

În Dosarul conexat nr. 2.053/1/2024, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 9 octombrie 2023, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara şi Autoritatea Vamală Română, pentru ca, în temeiul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: – obligarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara la recalcularea şi plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice subordonate cuvenite şi drepturile salariate achitate efectiv, până la data de 1 aprilie 2022, conform prevederilor art. 171 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii); – obligarea Autorităţii Vamale Române la recalcularea şi plata drepturilor salariale, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi direcţiilor generale regionale ale finanţelor publice subordonate cuvenite şi drepturile salariale achitate efectiv, începând cu data de 1 aprilie 2022, conform prevederilor art. 171 alin. (1) din Codul muncii.

În Dosarul conexat nr. 2.054/1/2024, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, înregistrată la 5 februarie 2024, reclamanţii au chemat în judecată pârâţii Inspecţia Muncii şi Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: obligarea pârâţilor la stabilirea şi acordarea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare, din cadrul instituţiei, la nivel de ţară, precum şi la plata diferenţelor astfel rezultate; obligarea pârâţilor la stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii vătămătoare cuvenit reclamanţilor, la nivelul maxim al acestui spor acordat pentru funcţii similare, din cadrul instituţiei, la nivel de ţară, precum şi la plata diferenţelor privind sporul pentru condiţii vătămătoare astfel rezultate, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.

În Dosarul conexat nr. 2.074/1/2024, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 4 noiembrie 2022, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală să calculeze şi să îi plătească pentru perioada ultimilor 3 ani anterior introducerii acţiunii, la zi şi în continuare, pe durata raportului de funcţie publică, diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia similară aflată în plată în cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie, cu luarea în considerare a tuturor drepturilor băneşti obţinute prin hotărâri judecătoreşti, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la plata efectivă.

În Dosarul conexat nr. 2.142/1/2024, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul funcţionar public, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: suspendarea executării Deciziei de imputare nr. xxx/4.03.2024 până la soluţionarea definitivă a cauzei, anularea Deciziei de impunere nr. xxx/4.03.2024, anularea Deciziei de salarizare nr. xxx/18.03.2024 şi plata în continuare a sporului de condiţii vătămătoare în procent de 15%, aplicat la salariul de bază indiferent de gradaţie şi/sau funcţie etc., invocându-se discriminarea faţă de angajaţii care beneficiază de hotărâri judecătoreşti privind acordarea aceluiaşi spor.

În Dosarul conexat nr. 2.149/1/2024, prin cererea iniţială înregistrată la 21 noiembrie 2022, reclamanţii au solicitat în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava să se dispună anularea în parte a deciziilor menţinute în procedura prealabilă şi obligarea pârâtului la emiterea în favoarea lor a unor noi decizii de reîncadrare salarială, prin care să se stabilească începând cu 1 august 2022 salariul de bază şi sporurile la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia identică (aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie), nivel aflat în plată în cadrul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii (inspectoratele teritoriale de muncă Cluj, Maramureş, Satu Mare, Covasna, Neamţ), cu plata diferenţelor de drepturi salariale între cele acordate după data de 1 august 2022 şi cele cuvenite, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la plata efectivă. Ulterior, prin cererea precizatoare şi completatoare la acţiune formulată, reclamanţii au solicitat obligarea pârâtului la emiterea în favoarea lor a unor noi decizii de reîncadrare salarială, prin care să se stabilească, în mod corect, pentru perioada 28 octombrie 2019 la zi şi în continuare, veniturile brute constând în salariul de bază lunar şi sporuri (inclusiv de natura sporului pentru mobilitate, în valoare de 1.054 lei, stabilit pentru funcţia identică în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Constanţa) la nivelul maxim de salarizare pentru funcţia similară/identică (aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie), nivel aflat în plată în cadrul tuturor instituţiilor subordonate Inspecţiei Muncii – cu precădere, inspectoratele teritoriale de muncă Constanţa, Cluj, Maramureş, Satu Mare, Covasna, Neamţ, cu plata diferenţelor de venituri între cele acordate şi cele cuvenite prin aplicarea corectă a prevederilor legale, pentru întreaga perioadă de referinţă, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, plus dobânda legală de la exigibilitatea diferenţelor de drepturi şi până la plata efectivă, începând cu data de 28 octombrie 2019.

În Dosarul conexat nr. 2.150/1/2024, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtei, începând cu data de 15 martie 2021 şi în continuare, să calculeze şi să plătească reclamanţilor, potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, diferenţa dintre salariul de bază efectiv achitat şi salariul de bază cuvenit la nivelul maxim de salarizare pentru funcţii similare aflate în plată în cadrul Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Galaţi, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Timişoara, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Ploieşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Bucureşti, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili şi Autorităţii Naţionale de Administrare Fiscală, pentru aceeaşi/acelaşi funcţie/grad/treaptă/gradaţie cu luarea în considerare a tuturor majorărilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, cu respectarea majorărilor salariale intervenite ulterior datei de referinţă. IV. Motivele reţinute de titularii sesizărilor cu privire la admisibilitatea procedurii

Completurile de judecată ale instanţelor de trimitere din dosarul iniţial nr. 1.617/1/2024 şi din dosarele conexate nr. 2.030/1/2024, nr. 2.032/1/2024, nr. 2.052/1/2024, nr. 2.053/1/2024, nr. 2.054/1/2024, nr. 2.142/1/2024 au apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, făcând trimitere la dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 raportat la art. 4 din acelaşi act normativ. Deşi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 se completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă, faţă de scopul declarat al legiuitorului avut în vedere la adoptarea actului normativ, precum şi faţă de modalitatea de reglementare, instanţele de sesizare au apreciat că diferă condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept faţă de cele prevăzute prin art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, instanţele de trimitere au apreciat că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie, având în vedere modalitatea de formulare a art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, ” (…) completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac (…) va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Instanţele de trimitere au opinat că nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese, cu evidenţă, că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse analizei în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie pentru personalul plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării problemei de drept.

În fine, verificând hotărârile prealabile şi deciziile de recurs în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materie, instanţele de trimitere nu au identificat nicio decizie privind chestiunea de drept care face obiectul prezentelor sesizări.

A fost identificată Decizia nr. 8 din 8 februarie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 2 aprilie 2021, care însă vizează doar tangenţial aplicabilitatea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, pus în discuţie în cauză.

În dosarele conexate nr. 2.028/1/2024, nr. 2.074/1/2024, nr. 2.149/1/2024 şi nr. 2.150/1/2024 instanţele de trimitere au reţinut într-un mod similar că trebuie îndeplinite următoarele condiţii cumulative pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, conform dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu asupra chestiunii de drept ce face obiectul cauzei: obiectul cererii de chemare în judecată trebuie să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice sau stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului prevăzut la alin. (1), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, iar chestiunea de drept care formează obiectul judecăţii nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Prin urmare, au constatat că sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 1 şi art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, reclamanţii fiind funcţionari publici, iar asupra chestiunilor de drept de a căror lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzelor Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu formează obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Părţile din Dosarul iniţial nr. 1.617/1/2024 au apreciat că problema de drept care face obiectul sesizării trebuie să primească aceeaşi interpretare precum cea stabilită în mod unitar de practica judiciară de la nivelul judeţului Cluj, în sensul că, pornind de la principiul egalităţii şi al nediscriminării din punct de vedere al salarizării, cei care au aceeaşi/acelaşi funcţie, grad, gradaţie şi desfăşoară aceleaşi activităţi trebuie să fie salarizaţi similar, raportat la aceleaşi instituţii din toată ţara, aflate în subordinea aceluiaşi ordonator principal de credite.

Părţile din dosarele conexate nu şi-au exprimat punctele de vedere.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, a fost formulat un punct de vedere de către Autoritatea Vamală Română, pârâtă în Dosarul conexat nr. 2.028/1/2024 ce are ca obiect sesizarea formulată de Tribunal Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 4.225/97/2023, prin care consideră sesizările conexate ca fiind inadmisibile în raport cu dezlegarea anterioară dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, precum şi un punct de vedere formulat de sindicatul reclamant în Dosarul conexat nr. 2.030/1/2024 ce are ca obiect sesizarea formulată de Tribunal Hunedoara – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 18/97/2024, prin care solicită aplicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 81/2023 privind consolidarea capacităţii instituţionale a Ministerului Finanţelor, exercitarea controlului financiar de specialitate al statului, pentru unele reglementări specifice, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu completările ulterioare, în vederea egalizării salariilor la acelaşi nivel. VI. Punctele de vedere ale completurilor de judecată care au formulat sesizările cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea iniţială a arătat că, pentru dezlegarea chestiunii de drept, se impune a se avea în vedere considerentele Curţii Constituţionale reţinute în cadrul Deciziei nr. 794 din 15 decembrie 2016, precum şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept din cuprinsul Deciziei nr. 49 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 2 octombrie 2018. Chiar dacă cele două decizii au fost pronunţate raportat la prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare, mecanismul de determinare a nivelului la care se poate realiza egalizarea salariului între persoane care ocupă funcţii similare este aplicabil mutatis mutandis şi în aplicarea Legii-cadru nr. 153/2017.

Din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 reiese că acestea au avut în vedere exclusiv faptul că la aplicarea dispoziţiilor privind maximizarea trebuie avute în vedere hotărârile judecătoreşti care au ca efect majorarea indemnizaţiei de încadrare şi care vizează întreaga familie ocupaţională de funcţii bugetare.

Doar în aceste situaţii maximizarea se face la nivelul categoriei profesionale şi familiei ocupaţionale de funcţii bugetare, reţinând Curtea Constituţională cu acea ocazie că o hotărâre care are legătură cu modul de stabilire a drepturilor salariale/indemnizaţiilor lunare care este comun la nivelul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare trebuie avută în vedere şi recunoscută cu ocazia maximizării la nivelul întregii familii ocupaţionale de funcţii bugetare.

Apoi, prin Decizia nr. 49 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că „stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare pentru personalul încadrat în direcţiile generale de asistenţă socială şi protecţia copilului se raportează la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, şi nu la nivel naţional”.

Prin urmare, instanţa de trimitere a apreciat că şi sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 egalizarea drepturilor salariale între persoanele care ocupă funcţii similare se poate realiza în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar, iar toate instituţiile prefectului din ţară sunt subordonate Guvernului României, finanţarea cheltuielilor acestora asigurându-se de Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, la nivelul instituţiei prefectului, interpretarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar trebui să conducă la stabilirea nivelului de salarizare al personalului prin raportare la nivelul maxim de salarizare existent pentru funcţia similară, în cadrul tuturor instituţiilor prefectului din ţară.

Din cercetarea jurisprudenţei Tribunalului Cluj şi Curţii de Apel Cluj în litigii similare, instanţa de sesizare a constatat că practica judiciară este unitară în sensul indicat în cele ce precedă.

În dosarele conexate nr. 2.030/1/2024, nr. 2.032/1/2024, nr. 2.052/1/2024, nr. 2.053/1/2024, nr. 2.054/1/2024, nr. 2.074/1/2024 şi nr. 2.142/1/2024, completurile de judecată care au formulat sesizările au apreciat că şi sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017 egalizarea drepturilor salariale între persoanele care ocupă funcţii similare se poate realiza în cadrul instituţiilor sau autorităţilor publice, la nivelul aceluiaşi ordonator de credite căruia îi sunt subordonate financiar.

În dosarele conexate nr. 2.028/1/2024, nr. 2.149/1/2024 şi nr. 2.150/1/2024 completurile de judecată ale instanţelor de trimitere nu şi-au exprimat punctul de vedere asupra chestiunilor de drept sesizate. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a rezultat o opinie unanimă în sensul că, în cazul personalului plătit din fonduri publice încadrat la instituţia prefectului, aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 implică stabilirea salariului de bază la nivelul maxim aflat în plată pentru funcţii similare prin raportare la toate celelalte instituţii ale prefectului din ţară, având în vedere că toate aceste instituţii se află în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, au acelaşi scop, îndeplinesc aceleaşi funcţii şi atribuţii şi se află la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, astfel că este incident alin. (4) al art. 39 din Legea-cadru nr. 153/2017 care stabileşte în mod expres că, într-o atare situaţie, nivelul salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat în repetate rânduri asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) teza finală din Legea-cadru nr. 153/2017, constatând că sunt neîntemeiate (de exemplu, Decizia nr. 310 din 7 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 663 din 9 august 2019).

De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 185 din 4 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 20 iulie 2023, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 226 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 729 din 20 iulie 2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 şi art. 39 din aceeaşi lege-cadru.

Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în