Decizia nr. 60/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1690/1/2024 — chestiunea de drept: dacă majorarea salariului de bază cu 12,5% prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor grupului de lucru pentru…

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.690/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: – dacă majorarea salariului de bază cu 12,5% prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 se acordă şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, dar care nu îndeplineşte şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu; – dacă acordarea majorării menţionate mai sus este dependentă de încadrarea personalului în unităţile, categoriile de personal, condiţiile şi criteriile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite prin referire la art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018.

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit, puncte de vedere ale părţilor şi amicus curiae din partea Ministerului Afacerilor Interne şi a domnului Capră Augustin Constantin.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunilor de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin încheierea din 19 iunie 2024, în Dosarul nr. 621/40/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (denumită, în continuare, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 2 august 2024, cu nr. 1.690/1/2024, termenul de judecată fiind stabilit la 28 octombrie 2024. II. Normele de drept intern incidente

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită, în continuare, Legea-cadru nr. 153/2017 Anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională”, capitolul II – Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, secţiunea a 2-a – Soldele de funcţie şi salariile de funcţie ” Art. 14. – (1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază. […] (3) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%. […] (5) Unităţile, categoriile de personal şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal la 3 aprilie 2024 cu nr. 621/40/2024, reclamantul A, în contradictoriu cu pârâtul B, a solicitat obligarea acestuia la stabilirea şi plata majorării salariale prevăzute de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, începând cu trei ani anteriori depunerii prezentei acţiuni şi până în prezent, precum şi pentru viitor, în contextul în care a avut/are, ca atribuţie de serviciu, desfăşurarea de activităţi specifice pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, sume actualizate cu rata inflaţiei şi plata dobânzii legale.

În motivare, reclamantul a arătat că are calitatea de funcţionar public cu statut special – ofiţer de poliţie, având raporturi de serviciu cu B de la 1 noiembrie 2017, încadrat în funcţia de şef al Biroului juridic, aşadar, ocupând o funcţie în virtutea căreia are, ca atribuţie de serviciu, desfăşurarea de activităţi specifice pentru prevenirea corupţiei în rândul personalului propriu.

Astfel, potrivit fişei postului, şeful Biroului are şi responsabilităţi specifice pentru membrii Grupului de lucru pe linia prevenirii corupţiei, respectiv îndeplineşte atribuţiile membrului Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, în sensul că: a) asigură participarea personalului din subordine la activităţile de informare şi de instruire anticorupţie organizate de Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.); b) sprijină personalul specializat al D.G.A. în organizarea şi implementarea campaniilor şi acţiunilor de prevenire a corupţiei; c) asigură punerea în aplicare a măsurilor prevăzute în Planul de integritate pentru implementarea, la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) a Strategiei naţionale anticorupţie; d) asigură managementul riscurilor de corupţie şi aplică măsurile de prevenire şi control al riscurilor la corupţie; e) solicită sprijinul D.G.A. cu privire la măsurile ce pot fi dispuse pentru prevenirea faptelor de corupţie din domeniul de competenţă; f) sprijină personalul specializat al D.G.A. în realizarea vizitelor de evaluare privind reacţia instituţională la incidentele de integritate; g) furnizează D.G.A. documente referitoare la organizarea şi funcţionarea structurii, precum şi alte date necesare pentru pregătirea activităţilor de prevenire a faptelor de corupţie.

Totodată, în această calitate face parte şi din Grupul de lucru pentru prevenirea corupţiei care funcţionează la nivelul pârâtului B, grup constituit în baza dispoziţiei şefului inspectoratului.

Pârâtul B nu a pus în aplicare prevederile incidente în sensul acordării majorării salariale de 12,5% din salariul de funcţie, în condiţiile în care textul de lege este cât se poate de explicit şi imperativ în ceea ce priveşte atât categoriile de personal beneficiar al majorării, cât şi cuantumul acesteia, anume pentru poliţiştii care desfăşoară activităţi de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu, aşa cum a stabilit legiuitorul.

Or, acest drept salarial a fost stabilit prin lege, neacordarea fiind contrară atât Legii-cadru nr. 153/2017, cât şi prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului, potrivit căruia poliţistul are dreptul la salariu lunar, compus din salariul de bază, indemnizaţii, sporuri, premii şi prime, ale căror cuantumuri se stabilesc prin lege.

Singurele condiţii impuse de către legiuitor pentru care subzistă obligaţia pârâtului de acordare a majorării prevăzute de art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, îndeplinite în prezenta cauză, sunt: a) desfăşurarea activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei; b) activităţile menţionate la punctul anterior să fie desfăşurate în rândul personalului propriu, aflat în coordonarea reclamantului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii reclamantului ca neîntemeiată, arătând, în esenţă, că Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 stabileşte personalul care poate beneficia/căruia i se poate acorda această compensaţie (inclusiv procedura de acordare), fiind nominalizat doar personalul din Direcţia Generală Anticorupţie şi din Direcţia Generală de Protecţie Internă, fără ca personalul din cadrul Poliţiei Române să se regăsească ca beneficiar al acestei majorări.

La termenul din 19 iunie 2024, Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea sesizării. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de trimitere a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi ale art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Referitor la prima întrebare, s-a apreciat că aceasta îşi are utilitatea raportat la dispoziţiile art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, care recunosc o majorare a soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

Aşadar, dispoziţiile sus-menţionate se referă atât la activităţi de prevenire, cât şi la activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu, iar relevant este a decela dacă personalul trebuie să desfăşoare ambele tipuri de activităţi pentru primirea majorării respective sau este suficient să desfăşoare doar un singur tip de activităţi. Aceasta deoarece reclamantul îndeplineşte numai atribuţii de prevenire a corupţiei, astfel cum rezultă din modul de formulare a sarcinilor din fişa postului, şi, mai mult, atribuţiile respective sunt încadrate în această categorie prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 62/2018 privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei şi de educaţie pentru promovarea integrităţii în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, denumit în continuare Ordinul M.A.I. nr. 62/2018.

A doua întrebare vizează furnizarea unui răspuns la chestiunea de drept evocată de către pârât prin întâmpinare, potrivit căreia, prin raportare la dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite”, pentru a beneficia de majorarea în discuţie reclamantul trebuie să facă parte din categoria personalului menţionat prin acest ordin al ordonatorului de credite, respectiv prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere

Referitor la prima întrebare, instanţa de trimitere a opinat că majorarea ce face obiectul cauzei se aplică numai personalului care are atribuţii atât pe linia prevenirii, cât şi pe linia combaterii corupţiei, astfel cum rezultă din folosirea particulei „şi”, care sugerează îndeplinirea cumulativă a condiţiilor.

În ceea ce priveşte a doua problemă de drept s-a învederat că alin. (5) al art. 14 din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu se completează cu alin. (3) al aceluiaşi articol, întrucât alin. (3) se referă la un drept salarial ce poartă denumirea de „majorare salarială”, pe când alin. (5) se referă la un drept salarial ce poartă denumirea de „compensaţie”, menţionată la alin. (1) (ce instituie un drept distinct, respectiv „compensaţie de risc/pericol deosebit”). În concluzie, pentru acordarea majorării este suficient ca personalul să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, fără a fi necesară recunoaşterea dreptului printr-un act infralegal, precum Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018. VI. Punctul de vedere al părţilor

Părţile nu şi-au exprimat niciun punct de vedere cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curţile de apel Bucureşti, Ploieşti, Galaţi, Piteşti, Cluj, Constanţa şi Bacău au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar Curtea de Apel Iaşi a comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceloraşi chestiuni, din care au rezultat două opinii, cu privire la fiecare dintre cele două chestiuni de drept în discuţie.

Într-o primă opinie, cu privire la prima chestiune de drept, s-a apreciat că majorarea salariului de bază cu 12,5%, prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, nu se acordă şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei şi nu îndeplineşte şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu (Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmboviţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Vâlcea).

În susţinerea acestei opinii s-a argumentat că majorarea salariului de bază de 12,5%, prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, nu se acordă personalului care desfăşoară exclusiv activităţi de prevenire a corupţiei, fără să îndeplinească şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu, legiuitorul folosind conjuncţia „şi”, context în care, interpretând gramatical textul legal, nu este suficient ca personalul să aibă atribuţii doar pe linia prevenirii corupţiei. Totodată, s-a arătat că, din analiza prevederilor Ordinului M.A.I. nr. 62/2018, rezultă, fără echivoc, faptul că activităţile de informare şi de instruire anticorupţie se realizează de către personalul specializat din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, iar întregul personal al Ministerului Afacerilor Interne are obligaţia de a participa la activităţile derulate de către Direcţia Generală Anticorupţie, inclusiv prin prisma activităţii de management al riscurilor de corupţie, care se materializează într-un document ce se supune monitorizării şi evaluării anuale de către Direcţia Generală Anticorupţie. În aceste condiţii, cum activitatea de prevenire beneficiază de o reglementare distinctă, nu se poate aprecia că acordarea acestei majorări se poate realiza pentru personalul cu funcţii de conducere, care nu are atribuţii şi pe linia combaterii corupţiei, având atribuţii doar pe linia de prevenţie, sub coordonarea Direcţiei Generale Anticorupţie.

În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 366 din 9 februarie 2023 şi nr. 1.461 din 25 mai 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 1.168 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă; Decizia civilă nr. 166 din 26 februarie 2024, nr. 1.142 din 6 decembrie 2023 şi nr. 262 din 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 995 din 21 octombrie 2022, nr. 471 din 16 mai 2023, nr. 688 din 14 septembrie 2023 şi nr. 739 din 3 octombrie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 787 din 26 mai 2021, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cea de-a doua opinie este în sensul de a se recunoaşte posibilitatea de a primi majorarea de 12,5% prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei şi care nu îndeplineşte şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu (Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Constanţa, Curtea de Apel Iaşi, Curtea de Apel Bacău, Tribunalul Bacău).

În motivarea acestei opinii s-a arătat că art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu poate să fie interpretat într-o manieră literală, cu atât mai mult cu cât nu există o diferenţiere suficient de clară între conceptul de prevenire a corupţiei şi combaterea corupţiei, pentru a considera că este necesară desfăşurarea ambelor activităţi în vederea aplicării articolului menţionat. Prin prevenirea corupţiei se realizează şi combaterea acesteia şi, la fel, prin combaterea corupţiei se realizează şi prevenirea acesteia. De asemenea, unele instanţe au reţinut şi că majorarea de 12,5% a fost recunoscută funcţionarilor publici aflaţi în aceeaşi situaţie juridică cu cea a reclamantului prin hotărâri judecătoreşti definitive, drepturile salariale ale poliţiştilor cu funcţii de conducere cu atribuţii de prevenire şi combatere a corupţiei care au avut calitatea de reclamanţi în acele litigii constituind nivelul maxim în plată, element de referinţă pentru compararea drepturilor categoriei de funcţionari din care face parte şi reclamantul. Pentru toate categoriile de personal aflate în situaţii identice, salarizarea trebuie să se facă la nivelul de salarizare în plată pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde sunt încadraţi. Atunci când este analizată identitatea de situaţii între doi angajaţi nu trebuie verificată identitatea de reglementare, ci trebuie avută în vedere identitatea de activitate desfăşurată şi de pregătire profesională, aşa cum au statuat Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 794/2016, şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 80/2023.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Sentinţa civilă nr. 72 din 22 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bacău – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 506 din 2 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 1.343 din 4 decembrie 2023, nr. 138 din 5 februarie 2024 şi nr. 708 din 1 iulie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal; decizia pronunţată în Dosarul nr. 195/88/2022 de Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; Decizia civilă nr. 346 din 11 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

Referitor la cea de-a doua chestiune de drept, într-o primă opinie s-a apreciat că acordarea majorării prevăzute de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este dependentă de încadrarea personalului în unităţile, categoriile de personal, condiţiile şi criteriile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, prin referire la art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 şi la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018 (Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Ialomiţa, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Iaşi).

În motivarea acestei opinii s-a reţinut, în esenţă, că, având în vedere că alin. (5) este plasat la sfârşitul art. 14 şi că majorarea prevăzută la alin. (3) este tot un tip de compensaţie de genul celei menţionate la alin. (1), rezultă că intenţia legiuitorului a fost ca prevederea de la alin. (5) să se aplice în cazul tuturor alineatelor anterioare. Este adevărat că majorarea de la alin. (3) are un cuantum fix, spre deosebire de compensaţia de la alin. (1) şi (2), însă rămân, pe deplin, valabile celelalte cerinţe reglementate de alin. (5), care ar trebui stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite. În consecinţă, în actuala reglementare [textul alin. (5) fiind modificat prin art. LVII, capitolul II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022], acordarea majorării în discuţie este condiţionată de circumstanţierea personalului în unităţile şi categoriile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite, fiind eliminată prerogativa acestuia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestei compensaţii.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 1.461 din 25 mai 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 1.168 din 31 octombrie 2022, pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia civilă; Sentinţa civilă nr. 471 din 16 mai 2023, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

În cea de-a doua opinie conturată cu privire la această chestiune de drept s-a apreciat că majorarea salariului de bază cu 12,5%, prevăzută de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, este recunoscută de lege ca atare (ope legis), fără alte formalităţi (Curtea de Apel Bucureşti, Tribunalul Bucureşti, Tribunalul Ilfov, Curtea de Apel Ploieşti, Tribunalul Prahova, Tribunalul Dâmboviţa).

În susţinerea acestei opinii s-a arătat că din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, în coroborare cu celelalte alineate ale aceluiaşi text de lege, rezultă că alin. (3) al textului menţionat reglementează un drept salarial distinct, respectiv o „majorare” a soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%, care se acordă direct în temeiul legii, fără ca acordarea acesteia să fie condiţionată de emiterea unui ordin al ordonatorului principal de credite, prin care să se stabilească unităţile, categoriile de personal, condiţiile şi criteriile de acordare a respectivei majorări. De asemenea, s-a apreciat şi că textul art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge între personalul care îndeplineşte atribuţii de prevenire şi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu ce este încadrat în anumite unităţi, categorii de personal, condiţii şi criterii stabilite prin anumite acte infralegale şi personalul care desfăşoară astfel de activităţi, însă nu este încadrat în unităţile respective; prin urmare, singurul criteriu relevant şi suficient pentru acordarea acestei majorări îl reprezintă îndeplinirea atribuţiilor de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu. Nu în ultimul rând, norma cuprinsă în art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 este suficient de clară pentru a putea fi aplicată fără emiterea unor acte subsecvente.

În sensul acestei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia civilă nr. 2.423 din 14 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; deciziile civile nr. 1.142 din 6 decembrie 2023 şi nr. 262 din 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; sentinţele civile nr. 688 din 14 septembrie 2023 şi nr. 739 din 3 octombrie 2023, pronunţate de Tribunalul Vâlcea – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Sentinţa civilă nr. 72 din 22 februarie 2024, pronunţată de Tribunalul Bacău – Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal; deciziile civile nr. 346 din 11 martie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia civilă, nr. 1.142 din 6 decembrie 2023 şi nr. 262 din 14 martie 2024, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Craiova, Oradea, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara nu au identificat practică judiciară relevantă şi nici nu au comunicat opinii teoretice exprimate de către judecători.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că, la nivelul Secţiei judiciare, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii asupra problemei de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Din perspectiva chestiunilor de drept puse în discuţie prin prezenta sesizare prezintă relevanţă Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de apel Braşov – Secţia civilă şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, s-a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.

Totodată, prin Decizia nr. 40 din 16 septembrie 2024 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ fiscal, s-a stabilit şi că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) şi (4) raportat la art. 6 lit. a), b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, la stabilirea nivelului maxim de salarizare aflat în plată pentru funcţii similare nu se poate ţine seama de drepturile salariale recunoscute altor salariaţi prin hotărâri judecătoreşti definitive, prin care au fost interpretate şi aplicate norme legale cu aplicabilitate generală, dacă respectiva interpretare a fost, ulterior, invalidată printr-o decizie obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin Decizia nr. 4.894 din 25 octombrie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 535/33/2020, au fost anulate dispoziţiile pct. 21.3 din Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018.

În cuprinsul considerentelor deciziei s-a reţinut, cu privire la problema de drept dedusă judecăţii, că aceasta este „conformitatea unei norme cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ (Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018) cu actul normativ de forţă juridică superioară în aplicarea căruia a fost emis (Legea-cadru nr. 153/2017)”.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că „actul contestat, cu privire la pct. 21.3, nu respectă dispoziţiile art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 şi adaugă ipotezelor avute în vedere de legiuitor la edictarea acestui text”.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 294 din 17 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 23 iunie 2022, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 14 alin. (5) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că sesizarea formulată de Tribunalul Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal este, în parte, admisibilă, anume, de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% beneficiază numai personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară atât activităţi privind prevenirea, cât şi activităţi privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, în rest, sesizarea fiind inadmisibilă. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1.1. Asupra admisibilităţii sesizării în privinţa primei chestiuni de drept

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Domeniul de aplicare a acestui act normativ, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 14 iunie 2024, este conturat expres prin dispoziţiile art. 1, ordonanţa aplicându-se în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ori de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal.

Referitor la condiţiile de admisibilitate a sesizării, actul normativ instituie o procedură specială privind sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sens în care art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 prevede următoarele: „Dacă în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Rezultă că aceste prevederi se aplică cu prioritate în raport cu dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă, potrivit principiului specialia generalibus derogant, urmând a se completa însă, în mod corespunzător, cu prevederile Codului de procedură civilă, astfel cum se şi statuează expres prin art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, conform căruia „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”.

De altfel, trebuie subliniat că legiuitorul a ţinut seama, la adoptarea acestui nou act normativ, potrivit principiilor prezentate în preambulul acestuia, de „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi de efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în deplin acord cu îndatorirea sa constituţională de asigurare a aplicării şi interpretării unitare a legii de către toate instanţele judecătoreşti din România”, apreciindu-se că, în raport cu coordonatele acestui mecanism, aplicarea acestor noi norme legale cu caracter special poate influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, „în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Prin urmare, în contextul normativ expus, procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: (i) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, dintre cele prevăzute limitativ la art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, respectiv care să vizeze stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale/de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze; (ii) completul de judecată care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; (iii) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; (iv) chestiunea de drept invocată să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Verificând îndeplinirea acestor condiţii, se constată că procesul în care s-a formulat prezenta sesizare are ca obiect obligarea unui inspectorat de poliţie judeţean la plata majorării salariale prevăzute de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” din Legea-cadru nr. 153/2017. În consecinţă, pretenţiile deduse judecăţii se circumscriu unor drepturi de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Cauza în care a fost formulată sesizarea este în curs de judecată în primă instanţă, fiind pe rolul unui complet de judecată specializat în litigii de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Botoşani – Secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Referitor la condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei, se impune a se reaminti că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, temei al prezentei sesizări, legiuitorul a avut în vedere „configuraţia actuală a mecanismului hotărârii prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept” şi „efectul obligativităţii hotărârii pe care o pronunţă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, considerând că „măsurile legislative propuse pot influenţa pozitiv activitatea instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept”.

Verificând această condiţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că instanţa de trimitere solicită, sub un prim aspect, lămurirea chestiunii de drept ce vizează interpretarea dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă majorarea salariului de bază cu 12,5%, prevăzută de aceste dispoziţii legale, „se acordă şi personalului care îndeplineşte numai atribuţiile membrilor Grupului de lucru pentru prevenirea corupţiei, dar care nu îndeplineşte şi activităţi de combatere a corupţiei în rândul personalului propriu”.

Chestiunea de drept invocată prezintă un grad de dificultate de natură să justifice intervenţia instanţei supreme, având în vedere că în această materie au fost pronunţate soluţii divergente asupra problemei de drept, astfel cum rezultă din hotărârile judecătoreşti indicate în capitolul VII.

De asemenea, de lămurirea acestei chestiuni de drept depinde soluţionarea pe fond a cauzei, dat fiind că reclamantul solicită plata majorării salariale în discuţie, începând cu trei ani anteriori depunerii cererii de chemare în judecată, precum şi pentru viitor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni de drept şi aceasta nici nu formează obiectul vreunui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu asupra primei chestiuni de drept ce formează obiectul sesizării. X.1.2. Asupra fondului sesizării în privinţa primei chestiuni de drept

Prima problemă de drept ce face obiectul sesizării vizează, în esenţă, determinarea persoanelor care sunt îndreptăţite să beneficieze de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% prin raportare la tipul de activităţi pe care le desfăşoară.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” din Legea-cadru nr. 153/2017, „personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.”

Din interpretarea gramaticală a textului de lege rezultă că voinţa legiuitorului a fost aceea ca de majorarea de 12,5% să beneficieze numai personalul care desfăşoară atât activităţi privind prevenirea, cât şi activităţi privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

Astfel, în primul rând, având în vedere regula prevăzută de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, în lipsa unor definiţii legale prin care termenilor de „prevenire” şi „combatere” să li se dea o altă semnificaţie în contextul actului normativ ce reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice, este evident că aceştia sunt folosiţi potrivit înţelesului lor din vorbirea curentă.

În consecinţă, în înţelesul art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, activităţile privind prevenirea corupţiei sunt acele activităţi prin care se atrage atenţia asupra consecinţelor negative ale corupţiei în rândul personalului propriu, în timp ce activităţile privind combaterea corupţiei sunt acelea prin care se iau măsuri de anihilare a corupţiei în rândul personalului propriu. Rezultă deci, în mod evident, că legiuitorul a avut în vedere două tipuri distincte de activităţi.

Împrejurarea că activităţile privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu au acelaşi scop şi urmăresc aceeaşi finalitate, aceea a eradicării corupţiei în rândul acestui personal, este lipsită de relevanţă din perspectiva reglementărilor privind salarizarea, prin raportare la principiul consacrat expres în art. 6 alin. (1) lit. d) din Legea-cadru nr. 153/2017, cel al importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor.

Totodată, folosirea particulei „şi” relevă voinţa legiuitorului de a acorda beneficiul majorării dreptului salarial numai personalului care desfăşoară ambele tipuri de activităţi, atât cele privind prevenirea, cât şi cele privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

Din perspectiva interpretării istorico-teleologice a normei juridice ce reglementează acordarea majorării salariale în discuţie se constată că pentru îndeplinirea unuia dintre obiectivele stabilite prin Planul de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 231/2005 privind aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007 şi a Planului de acţiune pentru implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe perioada 2005-2007, prin Legea nr. 161/2005 privind stabilirea unor măsuri pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, s-a dispus înfiinţarea Direcţiei Generale Anticorupţie, ca structură specializată, în cadrul aparatului central al acestui minister, pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu.

Subsecvent, prin art. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 120/2005 privind operaţionalizarea Direcţiei generale anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a fost modificat art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor prin introducerea, după alineatul (1), a unui nou alineat, alin. (1 1 ), cu următorul cuprins: ” (1 1 ) Poliţiştii care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor beneficiază de un spor lunar de 30% din salariul de bază.”

Din perspectiva activităţilor pe care le puteau desfăşura ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul acestei structuri specializate, art. 1 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă i-a abilitat pe aceştia „să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent, privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvârşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor”.

Se constată, deci, că, încă de la data când a fost reglementat pentru prima dată acest drept salarial, s-a avut în vedere specificul activităţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu, activităţi (privite ca indisolubil legate între ele) ce presupun însăşi verificarea celor care, la rândul lor, sunt chemaţi să protejeze respectarea legii.

De-a lungul timpului, reglementarea acestui drept salarial a suferit diverse modificări, sub aspectul denumirii, al cuantumului, precum şi al persoanelor îndreptăţite să îl încaseze, dar nu a suferit nicio modificare din perspectiva activităţilor specifice în considerarea cărora a fost reglementat, respectiv „activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu”.

Împrejurarea că, prin acte infralegale, în mod distinct faţă de activităţile propriu-zise privind prevenirea corupţiei în rândul personalului propriu, au fost reglementate şi activităţile privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a corupţiei în cadrul Ministerului Afacerilor Interne nu are nicio relevanţă din perspectiva dreptului salarial reglementat de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017, de care pot beneficia numai cei care desfăşoară activităţi propriu-zise de prevenire şi combatere a corupţiei în rândul personalului propriu.

Aşadar, reformulând prima chestiune de drept din actul de sesizare, de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5% beneficiază numai personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară atât activităţi privind prevenirea, cât şi activităţi privind combaterea corupţiei în rândul personalului propriu. X.2. Asupra admisibilităţii sesizării în privinţa celei de-a doua chestiuni de drept

Referitor la cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării, şi în privinţa acesteia se impune, cu prioritate, a se verifica dacă, în raport cu întrebarea formulată de către titularul sesizării, sunt îndeplinite, în mod cumulativ, condiţiile de admisibilitate prevăzute de lege pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Sub acest aspect, se constată că nu este îndeplinită cerinţa ca soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea acestei a doua chestiuni de drept ce face obiectul sesizării.

Referitor la primele două condiţii legale, acestea sunt îndeplinite, pentru considerentele arătate la paragrafele 53-55 din prezenta decizie, care rămân, pe deplin, valabile.

Din perspectiva condiţiei ca lămurirea chestiunii de drept invocate să fie utilă pentru soluţionarea, pe fond, a cauzei de către instanţa de trimitere, se constată că cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării este subsecventă primei chestiuni în privinţa căreia s-a solicitat lămurirea.

Astfel, prin cea de-a doua chestiune de drept ce face obiectul sesizării se solicită, în esenţă, să se stabilească dacă, pentru acordarea majorării de 12,5%, este suficient ca personalul să îndeplinească condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (3) din anexa nr. VI a Legii-cadru nr. 153/2017 sau este necesară recunoaşterea acestui drept salarial şi printr-un act infralegal, precum Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/7 din 31 ianuarie 2018.

Or, în raport cu situaţia de fapt reţinută de instanţa de trimitere şi dezlegarea dată asupra primei chestiuni de drept ce face obiectul prezentei sesizări, se constată că demersul procedural privind dezlegarea chestiunii de drept subsecvente, vizând necesitatea existenţei unui act infralegal alături de îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea majorării salariale în discuţie, nu mai este util soluţionării pe fond a cauzei. Aceasta, întrucât, în absenţa îndeplinirii cumulative a activităţilor de prevenire şi combatere a corupţiei, majorarea de 12,5% nu se poate acorda. În acest context, nu interesează nici dacă, pentru acordare, este necesară emiterea unui act infralegal privind încadrarea personalului în unităţi, categorii de personal, condiţii şi criterii corespunzătoare.

Constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile legale, se impune respingerea ca inadmisibilă a sesizării în ceea ce priveşte a doua chestiune de drept. Pentru aceste motive, în temeiul art. 521 cu referire la art. 519 din Codul de procedură civilă,