Decizia nr. 52/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1628/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.628/1/2024, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 9.389/3/2024, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent-şef prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii raportori, care a fost comunicat părţilor, fiind formulat un punct de vedere la raport de către pârât.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Tribunalul Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, prin Încheierea din 16 iulie 2024, în Dosarul nr. 9.389/3/2024, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024), în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017) Art. 23. – Sporul pentru condiţii de muncă ” Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023) Art. II. – ” Începând cu data de 1 ianuarie 2024, cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.”

Regulamentul-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 (Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017) Anexa nr. 1 – Articol unic. – ” Pentru condiţii de muncă periculoase sau vătămătoare, mărimea sporului pentru personalul prevăzut la cap. I şi cap. II din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia personalului din administraţia publică locală, în funcţie de numărul de factori de risc întruniţi, este următoarea: a) spor de la 10,1% până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuţi la art. 5 din regulamentul-cadru;”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti cu nr. 9.389/3/2024, reclamanta TGC a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, solicitând instanţei să dispună anularea parţială a Ordinului nr. X din 4 ianuarie 2024, emis de preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin, prin care să fie acordat sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază al reclamantei, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate din recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

În motivare, reclamanta a arătat, în esenţă, că prin ordinul contestat i-a fost recalculat salariul de bază acordat în luna decembrie 2023 prin aplicarea procentului de 5% şi, totodată, i-a fost acordată suma de 573 lei, cu titlu de spor pentru condiţii de muncă vătămătoare.

În continuare, a susţinut că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare se calculează în procente, conform art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 şi articolului unic din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, fiind de 15% din salariul de bază. Or, aplicând acest procent la salariul de bază, rezultă că sporul cuvenit este în cuantum de 1.290 lei.

După evocarea Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, reclamanta a subliniat că personalului care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din 2022 şi căruia i se aplică dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 îi sunt aplicabile în întregime dispoziţiile acestei legi, inclusiv cele referitoare la sporuri. Or, salariul de bază al reclamantei a ajuns la grila de salarizare menţionată în anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017.

În final, a susţinut că anumiţi salariaţi din cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare la nivelul maxim de 15% din salariul de bază.

Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În apărare, a susţinut că valoarea sporurilor de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, inclusiv valoarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare, a fost menţinută în anul 2023 la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, aceeaşi măsură de politică fiscal-bugetară fiind adoptată şi pentru anul 2024, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

A mai arătat că reclamanta nu urmăreşte recunoaşterea şi acordarea unui drept salarial nou ca urmare a atingerii nivelului prevăzut în grila de salarizare din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017, ci majorarea sporului deja existent.

Invocarea Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, nu poate conduce la recalcularea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare, de vreme ce acesta a fost menţinut la nivelul stabilit anterior prin următoarele acte normative: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 216/2020 privind prorogarea unui termen, aprobată prin Legea nr. 124/2021 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 274/2022 (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021), Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022) şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Prin urmare, deşi cuantumul salariilor de bază a fost majorat etapizat în perioada cuprinsă între 1 iulie 2017 şi 1 iunie 2023, prerogativa ordonatorului de credite de a majora cuantumul acestui spor a fost suspendată succesiv prin actele normative menţionate anterior.

Ulterior, pârâta a precizat că raportul de serviciu al reclamantei s-a modificat, ca urmare a transferului acesteia la Autoritatea Vamală Română începând cu 1 iunie 2024, motiv pentru care a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să fie recalculat sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare.

Instanţa de trimitere a reţinut că reclamanta are calitatea de funcţionar public – consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, în cadrul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin Ordinul din 4 ianuarie 2024 i-au fost stabilite salariul de bază în cuantum de 8.604 lei, rezultat din majorarea salariului de bază cu 5% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2023, şi un spor pentru condiţii de muncă vătămătoare în cuantum de 573 lei.

Conform buletinelor de expertizare depuse la dosarul cauzei, la locul de muncă al reclamantei au fost identificaţi 4 factori de risc dintre cei menţionaţi de art. 5 din Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.

Reclamanta beneficiază de sporul pentru condiţii vătămătoare în cuantum de 573 lei încă de la data de 27 decembrie 2017, care a fost menţinut în acelaşi cuantum prin ordinele de salarizare emise în perioada 2019-2024.

Prin Ordinul din 21 iunie 2023, salariul de bază al reclamantei a fost stabilit la suma de 8.194 lei, menţionându-se că acesta este nivelul pentru anul 2022, conform anexei corespunzătoare funcţiei.

Prin Ordinul din 4 ianuarie 2024, sporul pentru condiţii vătămătoare a fost menţinut la suma de 573 lei, care reprezintă 6,65% din salariul de bază. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Instanţa de trimitere a apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) raportat la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

În concret, a arătat că soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, întrucât plafonarea reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 reprezintă singurul motiv invocat de pârât pentru menţinerea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare la valoarea anilor anteriori şi neacordarea acestuia în intervalul procentual prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.

Reclamanta susţine că a atins nivelul grilei de salarizare din anul 2022, motiv pentru care ar trebui să beneficieze de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017 şi Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, similar funcţionarilor din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cărora li s-a acordat acest spor ca urmare a atingerii nivelului salarial stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, invocând în acest sens Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Astfel, în cazul în care se va stabili că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare nu este supus plafonării reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, rezultă că reclamanta este îndreptăţită la acordarea acestui spor în procentele prevăzute de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.

Instanţa de trimitere a mai arătat că instanţa supremă nu a statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. V. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere a apreciat că sporul de care beneficia personalul din sectorul bugetar (în privinţa căruia legea nu instituie excepţii) la data adoptării succesive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 se va menţine în acelaşi cuantum. Aceasta deoarece actele normative evocate anterior raportează cuantumul acestui spor la anul precedent, astfel cum rezultă din considerentul de la paragraful 79 al Deciziei nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale

Curţile de apel Braşov şi Bucureşti au transmis hotărâri judecătoreşti relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, iar curţile de apel Braşov, Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti au comunicat puncte de vedere teoretice ale judecătorilor asupra aceleiaşi chestiuni, din care au rezultat două opinii.

Într-o primă opinie s-a apreciat că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în cazul personalului care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 (curţile de apel Iaşi şi Ploieşti, tribunalele Buzău, Giurgiu, Ialomiţa, Iaşi şi Prahova).

S-a argumentat că nu poate fi înlăturat de la aplicare un text de lege în vigoare care nu a fost declarat neconstituţional, sub pretextul unei pretinse discriminări, şi apoi creată o normă de drept pe cale jurisprudenţială. De altfel, admiterea opiniei contrare ar conduce la nerespectarea art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 şi, în mod implicit, la acordarea unor majorări salariale superioare celor avute în vedere de legiuitorul delegat prin acest act normativ.

În sensul primei opinii au fost identificate sentinţele civile nr. 5.699/2023 din 8 noiembrie 2023, nr. 1.597 din 28 martie 2024 şi nr. 4.489/2024 din 26 iunie 2024 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (atacate cu recurs).

Într-o a doua opinie s-a apreciat că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 nu este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în cazul personalului care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 (tribunalele Braşov, Ilfov şi Teleorman).

S-a argumentat că acordarea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare este condiţionată de aplicarea etapizată a Legii-cadru nr. 153/2017, sporul putând fi acordat începând cu data la care salariile de bază vor fi determinate potrivit grilei de salarizare prevăzute în anexele la Legea-cadru nr. 153/2017. În consecinţă, personalul căruia i se aplică art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cel care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, poate fi considerat ca fiind salariat în baza acestei legi, fiindu-i aplicabile în întregime dispoziţiile acestei legi, inclusiv cele referitoare la sporuri.

În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate sentinţele civile nr. 5.856 din 15 noiembrie 2023, nr. 490 din 15 februarie 2024, nr. 744 din 23 februarie 2024 şi nr. 2.085 din 15 aprilie 2024 ale Tribunalului Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal (definitive prin nerecurare) şi Sentinţa civilă nr. 489 din 20 iunie 2024 a Tribunalului Covasna – Secţia civilă (atacată cu recurs).

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la problema de drept care formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 666 din 29 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 4 februarie 2021, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017. În considerentele de la paragraful 28 din această decizie s-a statuat că: „Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă prin acte de reglementare secundară (regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului), Curtea reţine că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiţii de muncă, fără a încălca dispoziţiile art. 61 din Constituţie. Astfel, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice în privinţa stabilirii mărimii sporului pentru condiţii de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condiţiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege.”

Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 63 din 28 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 658 din 18 iulie 2023. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: ” în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate”. În considerentele de la paragrafele 67-72 şi 81 şi 82 ale acestei decizii s-a reţinut că: „Este corectă interpretarea potrivit căreia dispoziţiile anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 se aplică doar în situaţia personalului salarizat potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, nu şi în situaţia celui salarizat în conformitate cu art. 38 alin. (3) şi (4). Argumentul adus în favoarea acestei interpretări este acela că doar personalul căruia i se aplică dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cel care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, poate fi considerat ca fiind salariat în baza acestei legi, fiindu-i aplicabile în întregime dispoziţiile legii, inclusiv cele referitoare la sporuri. Per a contrario, celorlalţi salariaţi li se aplică sistemul de salarizare reglementat de legislaţia anterioară, majorat cu procentele aferente fiecărui an. Cu alte cuvinte, pentru a putea fi acordat un spor prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 este necesar ca persoana plătită din fonduri publice să beneficieze de salariul prevăzut în anexa legii, conform algoritmului de calcul prevăzut de aceasta. Faptul că regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018, stabileşte criteriile de acordare a sporurilor prin raportare exclusiv la factorii de risc pentru sănătate şi nu se referă la nivelul venitului de bază nu înseamnă că acesta se aplică în mod direct în orice situaţie, fără a se corobora cu dispoziţiile legii, în condiţiile în care acesta este un act normativ cu putere juridică inferioară legii şi este dat în aplicarea acesteia şi, prin urmare, se aplică odată cu legea în executarea căreia a fost emis. Data intrării în vigoare nu reprezintă un argument pentru o interpretare contrară, întrucât el este incident în situaţia personalului care a atins grila de salarizare la un moment dat în perioada 2018-2022. Dacă legiuitorul ar fi dorit să deroge de la aplicarea etapizată a legii în ceea ce priveşte dispoziţia privind acordarea acestui spor, ar fi menţionat-o ca excepţie de la art. 38, cum a procedat în privinţa altor categorii socioprofesionale [a se vedea alin. (3) lit. c), d) sau h) din lege], cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. În consecinţă, chiar dacă art. 23 din Legea nr. 153/2017, în executarea căruia a fost adoptată Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, nu condiţionează acordarea sporului de nivelul salariului de bază, ci doar de întrunirea factorilor de risc ce se stabilesc într-o procedură specifică, în absenţa unei dispoziţii exprese, nu se poate reţine, astfel cum susţine titularul sesizării, că norma de instituire a sporului are un caracter autonom şi s-ar aplica independent de art. 38 alin. (3), (4) şi (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. (…) Prin urmare, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, se acordă doar personalului care beneficiază de un salariu calculat potrivit dispoziţiilor acestei legi, neavând o autonomie proprie care să îi permită o aplicare directă şi nemijlocită în baza art. 23, fără o coroborare a acestui text de lege cu cel al art. 38. Deşi prin natura sa sporul pentru condiţii vătămătoare este un tip de spor ce nu are nicio legătură cu nivelul salariului, ci cu condiţiile efective de muncă şi numărul factorilor de risc reţinuţi în mod concret în buletinul de expertizare, nu pot fi valorizate considerentele titularului sesizării referitoare la încălcarea principiului egalităţii de tratament juridic şi nu se poate trece peste dispoziţia concretă a legii pentru a da eficienţă unui principiu juridic, având în vedere ca aceasta este o problemă de legiferare, şi nu de interpretare a legii.”

Prin Decizia nr. 46 din 22 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 27 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă sporul pentru condiţiile de muncă prevăzut de art. 1 din anexa VIII cap. I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 este supus sau nu aplicării etapizate prevăzute de art. 38 din aceeaşi lege”. În considerentele de la paragraful 49 din această decizie s-a reţinut că: or, deşi sesizarea de faţă aduce în atenţia Completului pentru dezlegarea unei chestiuni de drept aparent nouă, ce nu a mai fost formulată anterior sub această formă, cu privire la aceeaşi categorie profesională sau aceleaşi drepturi salariale, aspectele referitoare la modalitatea de aplicare a dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 prin corelare cu diferite categorii de sporuri şi-au pierdut consistenţa noutăţii, fiind deja analizate în jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, considerentele deciziilor obligatorii anterior pronunţate fiind necesar a fi urmate şi în situaţii juridice similare, în care principiul analogiei îşi găseşte aplicarea.

Prin Decizia nr. 7 din 8 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 martie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (4 1 ) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile salariale reglementate de art. 5, respectiv de art. 8 din anexa nr. I – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” capitolul I lit. B din Legea-cadru nr. 153/2017 intră sub incidenţa prevederilor art. 38 alin. (4 1 ) din această lege. În considerentele de la paragrafele 122-129 ale acestei decizii s-a reţinut că: Prin dispoziţiile alineatului (4 1 ) al art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, legiuitorul a înţeles să instituie o reglementare de excepţie cu privire la personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul de îndrumare şi control din învăţământ, derogând de la dispoziţiile cu caracter general cuprinse în alin. (4). Dispoziţiile alineatului (4 1 ), ca de altfel şi cele ale alineatului (4) fac referire la salariul de bază, acesta fiind o noţiune juridică de sine stătătoare. Pe de altă parte, prin prevederile sus-evocate ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, se face vorbire despre salariul brut lunar, înţeles la rândul lui, ca noţiune juridică autonomă, distinctă de salariul de bază. Cu privire la înţelesul acestor două noţiuni, art. 7 lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 stabileşte că, în sensul acestei legi, salariul de bază „reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX”. Or, aşa cum s-a arătat mai sus, anexa nr. I vizează familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ”. Totodată art. 7 lit. e) din Legea-cadru nr. 153/2017 menţionează, în scop explicativ, că „salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar”. Examinarea comparativă a celor două noţiuni legale trimite la concluzia că salariul de bază, respectiv salariul lunar sunt categorii juridice distincte, ele neputând fi confundate şi nefiind nici interşanjabile, conţinutul lor juridic fiind diferit. Salariul lunar are un conţinut mai cuprinzător, acesta încorporând atât salariul de bază, cât şi alte categorii de venituri (de asemenea, distincte juridic), precum compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile şi, după caz, alte elemente specifice sistemului de salarizare. Mai trebuie precizat, cu privire la caracterul drepturilor salariale, că, potrivit prevederilor art. 35 din Legea-cadru nr. 153/2017, sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute în această lege sunt lunare, în formă brută, şi supuse impozitării, potrivit legii. Astfel fiind, trebuie înţeles că atunci când legea se referă la salariul lunar are în vedere salariul brut lunar, înţeles ca un cumul de drepturi salariale exprimate în formă brută şi supuse impozitării în condiţiile stabilite de lege. În aceste circumstanţe legale, faptul că la art. 38 alin. (4 1 ) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 se evocă „salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018”, iar în cuprinsul alineatului (2) al art. 34 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 se face referire la „salariul brut lunar” impune constatarea că legiuitorul a înţeles să aibă în vedere situaţii juridice diferite, în condiţiile în care reperul fundamental instituit prin cele două texte legale este el însuşi diferit: salariul de bază, pe de o parte, respectiv salariul brut lunar, pe de altă parte. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Prealabil analizei în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, trebuie să se verifice dacă sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, aşa cum rezultă acestea din textele normative care asigură cadrul legal al declanşării acestei proceduri.

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă ale personalului plătit din fonduri publice, precum şi în materia asigurărilor sociale, parţial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată prin dispoziţiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă.

Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică în procesele privind stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal”, iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol ” (…) prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică indiferent de natura şi obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) şi (2), de calitatea părţilor ori de instanţa competentă să le soluţioneze”.

Conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „dacă, în cursul judecăţii proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac, verificând şi constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Din analiza dispoziţiilor legale mai sus evocate rezultă că, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, deschiderea procedurii hotărârii prealabile este posibilă numai în cazul în care sunt îndeplinite, concomitent, următoarele condiţii: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; b) completul de judecată să fie învestit cu soluţionarea cauzei în primă instanţă sau în calea de atac; c) existenţa unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; d) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Se observă că, spre deosebire de condiţiile de admisibilitate ale sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile circumscrise art. 519 din Codul de procedură civilă, în procedura reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 nu mai este prevăzută condiţia noutăţii chestiunii de drept invocate.

De asemenea, în această procedură, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi sesizată şi de către completurile de judecată învestite cu soluţionarea cauzelor în primă instanţă, iar nu doar de către completurile de judecată ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale curţilor de apel sau ale tribunalelor învestite cu soluţionarea cauzelor în ultimă instanţă.

În acelaşi timp însă, în raport cu prevederile art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, potrivit cărora „dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu cele ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu celelalte reglementări aplicabile în materie”, completului de judecată care sesizează instanţa supremă în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept îi revine obligaţia respectării dispoziţiilor cu caracter general cuprinse în prevederile art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, compatibile cu procedura reglementată prin actul normativ special, potrivit cărora, „dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să cuprindă motivele care susţin admisibilitatea sesizării, potrivit art. 1 şi art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, precum şi punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat prezentul mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, cerinţele legale mai sus enunţate sunt îndeplinite.

Astfel, se constată că procesul în care a fost formulată prezenta sesizare are ca obiect anularea parţială a Ordinului din 4 ianuarie 2024, emis de preşedintele Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, şi obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin prin care să fie acordat sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare în procent de 15% din salariul de bază, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate din recalculare, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală.

Prin urmare, obiectul acţiunii se circumscrie litigiilor privind anularea actelor administrative emise pentru personalul plătit din fonduri publice sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Se constată, totodată, că procesul în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluţionare pe rolul unui complet de judecată din cadrul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, care judecă în primă instanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, ca urmare a verificărilor efectuate, se constată că este întrunită şi cerinţa ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept enunţate şi să nu fie învestită cu soluţionarea unui recurs în interesul legii cu acest obiect.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluţionarea pe fond a cauzei se constată că, în concret, aceasta instituie o dublă condiţionare: pe de o parte, să existe o chestiune de drept, iar, pe de altă parte, să fie probată legătura necesară între dezlegarea chestiunii de drept identificate şi soluţionarea cauzei pe fond.

Cu referire la primul aspect, în lipsa unei definiţii legale a noţiunii, în mod constant în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, formată în aplicarea prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a subliniat că, pentru a se putea vorbi de existenţa unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept supusă dezbaterii „să necesite cu pregnanţă a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii” (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, paragraful 37; Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023, paragrafele 41 şi 42).

Deşi noul act normativ a preluat întocmai noţiunea utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 519 din Codul procedură civilă, îndeplinirea acestei condiţii de admisibilitate a sesizării se impune a fi analizată în contextul particularităţilor procedurii reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, care are un caracter special şi parţial derogatoriu de la dispoziţiile de drept comun.

Raportat la cauza pendinte, se constată că problema de drept în discuţie prezintă un grad de dificultate ridicat, de natură a justifica intervenţia instanţei supreme, având în vedere că îşi are izvorul în reglementări relativ nou-intrate în vigoare, iar modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, în raport cu diferite categorii de sporuri, inclusiv cu sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare reglementat prin Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, a făcut obiectul mai multor decizii pronunţate de instanţa supremă în procedura hotărârii prealabile şi a recursului în interesul legii, soluţiile adoptate şi considerentele ce le-au fundamentat fiind necesar a fi corelate.

Pe de altă parte, atât motivarea încheierii de sesizare, cât şi argumentele prezentate în cadrul opiniilor transmise de curţile de apel conturează riscul unei jurisprudenţe neunitare, în această materie fiind deja pronunţate soluţii divergente, împrejurare ce demonstrează, o dată în plus, caracterul dificil al chestiunii de drept în discuţie şi necesitatea declanşării mecanismului de unificare a jurisprudenţei consacrat prin dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024.

Se constată, totodată, că, în raport cu obiectul litigiului, este îndeplinită şi condiţia referitoare la caracterul esenţial al chestiunii de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei, întrucât, aşa cum rezultă din încheierea de sesizare, plafonarea reglementată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023 este singurul motiv invocat de pârât pentru menţinerea sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare la valoarea anilor anteriori şi neacordarea acestuia în marja procentuală prevăzută de Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.

Astfel, în cazul în care se va stabili că sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare nu este supus plafonării reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023, rezultă că reclamanta este îndreptăţită la acordarea acestui spor în procentele prevăzute de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017.

Din perspectiva acestor aspecte, se constată că, la nivel strict formal, dezlegarea ce se solicită în cauză are efect direct asupra fondului litigiului, întrucât vizează o chestiune esenţială pe care se întemeiază pretenţiile deduse judecăţii.

Deşi este adevărat că, începând cu data de 1 iunie 2024, raportul de serviciu al reclamantei s-a modificat ca urmare a transferului acesteia la Autoritatea Vamală Română, dezlegarea chestiunii de drept invocate prezintă în continuare interes pentru rezolvarea pretenţiilor deduse judecăţii aferente perioadei 1 ianuarie-31 mai 2024.

Fiind îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 2 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, se impune pronunţarea unei hotărâri prealabile prin care să se dea o dezlegare de principiu chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării. X.2. Asupra fondului sesizării

Cu titlu preliminar, se impune a preciza că sesizarea de faţă a fost formulată de instanţa de trimitere într-un litigiu în care reclamanta, care face parte din familia ocupaţională de funcţii bugetare „Administraţie” din administraţia publică centrală, având calitatea de funcţionar public – consilier juridic, clasa I, grad profesional superior, gradaţia 5, contestă cuantumul sporului pentru condiţii de muncă vătămătoare, susţinând că, din moment ce a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, ar trebui să beneficieze de sporul pentru condiţii de muncă astfel cum este reglementat prin Legea-cadru nr. 153/2017 şi prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017, similar funcţionarilor din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor cărora li se acordă pentru prima dată acest spor ca urmare a atingerii pragului de salarizare stabilit potrivit legii pentru anul 2022, invocând în acest sens raţionamentul expus în Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

În esenţă, situaţia premisă care a generat problema de drept în discuţie este următoarea: Reclamanta beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare încă dinainte de intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017. În anul 2018, atât salariul de bază, cât şi sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare au fost majorate cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, în temeiul art. 38 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017. Ulterior, în perioada anilor 2019-2022, deşi salariul de bază al reclamantei a fost supus diferitelor majorări, conform dispoziţiilor art. 38 alin. (4) din acelaşi act normativ, valoarea sporului a fost menţinută la acelaşi nivel, în temeiul unor acte normative succesive, respectiv: Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2020, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 168/2022 şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023. Începând cu data de 1 iunie 2023, salariul de bază al reclamantei a atins nivelul grilei de salarizare reglementat pentru anul 2022 în anexa corespunzătoare funcţiei, sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare rămânând în continuare plafonat la valoarea anilor anteriori, în temeiul art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

În acest context, prin sesizarea formulată, Tribunalul Bucureşti solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească, pe calea mecanismului hotărârii prealabile reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, dacă pentru personalul care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022 sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare prevăzut de articolul unic lit. a) din anexa nr. 1 la Regulamentul-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 917/2017 este supus plafonării reglementate de art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2023.

Sporul pentru condiţii de muncă este reglementat prin dispoziţiile art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că: „Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.”

Pentru personalul din administraţia publică centrală, art. 1 din capitolul I lit. B din anexa nr. VIII la Legea-cadru nr. 153/2017 prevede că: ” (1) Funcţionarii publici beneficiază de un spor pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază, dar nu mai mult de 1.500 lei brut lunar corespunzător timpului lucrat. (2) Locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului, precum şi condiţiile de acordare a acestora se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, cu consultarea sin