Decizia nr. 3/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2147/1/2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările şi completările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 6.150/117/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând următoarele: (i) la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; (ii) pârâta din dosarul în care a fost formulată sesizarea a comunicat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul cauzei.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti şi opinii teoretice exprimate de judecători în materia ce face obiectul sesizării, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii cu privire la această problemă de drept.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 24 septembrie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 6.150/117/2023, Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 privind unele măsuri pentru soluţionarea proceselor privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a proceselor privind prestaţii de asigurări sociale („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024”), sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, sintagma «poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării» include: actualizarea sumelor achitate ca urmare a repunerii în funcţie cu rata indicelui de inflaţie; totalitatea sporurilor şi drepturilor pecuniare aferente funcţiei pe care fiecare dintre reclamanţi ar fi deţinut-o în lipsa punerii la dispoziţie, incluzând, însă fără a se limita la sporul de fidelitate, sporul pentru studii superioare, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii etc.; avansările în grad; majorările salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5% pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional clasa I; cuantumul compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar pe durata punerii la dispoziţie, reglementat de dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 şi acordat poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii”. ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 34 1 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, reclamanţii care erau puşi la dispoziţie la momentul intrării în vigoare a acestor dispoziţii şi, deci, nu îşi desfăşurau activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite sunt îndreptăţiţi să beneficieze cu titlu retroactiv, după repunerea în funcţie, de sporul pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior.” ” Dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 13, art. 16 şi art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002, poliţiştii pot beneficia de compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar neefectuat.” ” Dacă dispoziţiile art. 60 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se coroborează cu cele ale art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, respectiv dacă poliţiştilor repuşi în funcţie li se cuvine plata dobânzii legale penalizatoare calculate începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar din perioada punerii la dispoziţie şi până la data plăţii efective, având în vedere şi dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 şi faptul că reclamanţilor li s-au achitat drepturile cu titlu retroactiv într-o singură tranşă şi nu eşalonat pe 5 ani.”

Sesizarea a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu nr. 2.147/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare („Legea nr. 360/2002”) ” Art. 27 29 . – Atunci când s-a dispus clasarea, renunţarea la urmărirea penală, achitarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, precum şi în cazul încetării procesului penal, poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării.”

Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările şi completările ulterioare („Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002”) ” Art. 4. – (1) Conducerea unităţii este obligată să ia măsurile necesare pentru ca poliţiştii să efectueze în fiecare an calendaristic concediul de odihnă la care au dreptul. (2) Dacă, din motive întemeiate, unii poliţişti nu au putut efectua concediul de odihnă la care aveau dreptul într-un an calendaristic, la cerere, unitatea este obligată să le acorde concediul până la sfârşitul anului calendaristic următor, iar în situaţii cu totul deosebite, poate fi compensat în bani, în limita fondurilor bugetare alocate, cu aprobarea şefului eşalonului imediat superior, potrivit competenţelor stabilite prin ordin al ministrului administraţiei şi internelor.” ” Art. 13. – (1) În afara concediului de odihnă prevăzut la art. 1, poliţiştii care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase – ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, stabilite potrivit legii, au dreptul în fiecare an calendaristic la un concediu de odihnă suplimentar cu o durată cuprinsă între 3 şi 14 zile calendaristice. (2) Concediile de odihnă suplimentare se cumulează cu concediile de odihnă prevăzute la art. 1.” ” Art. 16. – (1) În cazul în care poliţistul, potrivit programării, a efectuat integral concediul de odihnă suplimentar cuvenit şi, ulterior, în cursul aceluiaşi an calendaristic, nu mai lucrează în condiţiile respective, cota-parte din indemnizaţia primită, aferentă timpului nelucrat din acel an calendaristic, nu se restituie unităţii. (2) De regulă, concediul de odihnă suplimentar se acordă în cea de-a doua parte a anului în curs şi nu poate fi reeşalonat în anul următor.”

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018”) ” Art. 34 1 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 34 alin. (1) şi prin derogare de la prevederile art. 45 din Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările ulterioare, se recalculează cuantumurile/valorile salariilor de funcţie aflate în plată pentru poliţişti din structurile Ministerului Afacerilor Interne, prin raportare la care se acordă majorările salariale din diferenţa până la nivelul salariilor de funcţie prevăzute de lege pentru anul 2022, având în vedere, după caz, următoarele: (…) b) valoarea corespunzătoare sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, prevăzut de legislaţia în vigoare până la data de 31 decembrie 2009. Aceasta se include doar în valoarea salariilor de funcţie ale agenţilor de poliţie care îşi desfăşoară activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, în mod asemănător cu situaţiile în care agenţii de poliţie beneficiază de această valoare; (…). (5) În situaţia personalului ale cărui raporturi de serviciu au încetat, recalcularea cuantumurilor/valorilor salariilor de funcţie şi, după caz, a cuantumurilor sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii în vigoare, din salariul brut lunar se realizează până la data încetării raporturilor de serviciu, în cadrul perioadei prevăzute la alin. (2). (…)”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare („Legea-cadrul nr. 153/2017”) Anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Apărare, ordine publică şi securitate naţională” ” Art. 60. – (…) (3) În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile alin. (1) şi (2) vor fi repuse în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.” III. Expunerea succintă a proceselor în cadrul cărora s-au invocat chestiunile de drept

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, reclamanţii, având calitatea de funcţionari publici cu statut special, poliţişti, în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj („I.P.J. Cluj”), au solicitat să fie obligat pârâtul la: actualizarea sumelor ce au fost achitate fiecăruia dintre reclamanţi în cursul lunii iunie 2023, ca urmare a repunerii în funcţie, cu indicele de inflaţie, cu consecinţa obligării pârâtului la plata diferenţei dintre suma achitată deja şi suma rezultată ca urmare a actualizării cu indicele de inflaţie; la achitarea dobânzii legale penalizatoare aferente debitului principal menţionat la petitul 1 şi actualizat cu indicele de inflaţie, dobândă care se va calcula începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar şi până la data plăţii efective; la recalcularea drepturilor salariale ca urmare a repunerii în funcţie şi achitarea diferenţelor salariale ce se cuvin fiecăruia dintre reclamanţi constând în diferenţa dintre sumele ce le-au fost achitate în cursul lunii iunie 2023 şi drepturile salariale cuvenite în mod efectiv, compuse din diferenţele salariale dintre funcţia deţinută pe perioada punerii la dispoziţie şi funcţia pe care au fost repuşi, incluzând totalitatea sporurilor şi drepturilor pecuniare aferente funcţiei pe care fiecare dintre reclamanţi ar fi deţinut-o în lipsa punerii la dispoziţie; la recalcularea drepturilor salariale ca urmare a repunerii în funcţie prin aplicarea retroactivă a sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior asupra sumelor cuvenite în lipsa punerii la dispoziţie; la recalcularea drepturilor salariale ca urmare a repunerii în funcţie prin adăugarea cuantumului compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar pe durata punerii la dispoziţie, cu consecinţa obligării pârâtului la achitarea sumelor rezultate; actualizarea sumelor indicate la petitele 3, 4 şi 5 cu indicele de inflaţie, plata sumelor actualizate în acest sens, precum şi achitarea dobânzii legale penalizatoare aferente debitului, care se va calcula începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar al reclamanţilor şi până la plata debitului indicat.

În motivarea cererii s-a arătat că, în urma punerii în mişcare a acţiunii penale în Dosarul nr. 1.018/P/2011, în conformitate cu dispoziţiile şefului I.P.J. Cluj, reclamanţii au fost puşi la dispoziţie până la soluţionarea definitivă a cauzei. Prin Decizia penală nr. 1.181/A/4.10.2022, pronunţată de Curtea de Apel Cluj – Secţia penală şi de minori în Dosarul penal nr. 1.846/117/2016, instanţa de apel a desfiinţat hotărârea primei instanţe sub aspectul laturii penale cu privire la soluţiile de condamnare pronunţate faţă de reclamanţi, dispunând încetarea procesului penal faţă de aceştia pentru motivul intervenirii prescripţiei răspunderii penale.

Reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 şi ale art. 60 alin. (3) din anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017, susţinând că, în urma repunerii în funcţie, li se cuvine acordarea retroactivă a tuturor drepturilor pecuniare de care au fost privaţi pe perioada punerii la dispoziţie, fiind necesar să se aibă în vedere la calcularea sumelor corespunzătoare: avansările în grad pentru majorările salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5% pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional clasa I conform Dispoziţiei şefului I.P.J. Cluj nr. xxx/17.02.2021 (cu excepţia reclamantului AB care, începând cu data de 11.03.2020, este pensionar); sporurile cuvenite în integralitate, incluzând, însă fără a se limita la sporul de fidelitate, sporul pentru studii superioare, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii etc.; cuantumul compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar reglementat de dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 şi acordat poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite, vătămătoare, grele sau periculoase ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, concediu de care reclamanţii nu au beneficiat pe durata punerii la dispoziţie, indemnizaţie care trebuie acordată ca o compensare a dreptului de care au fost privaţi pe durata punerii la dispoziţie.

În ceea ce priveşte sporul pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, au evidenţiat că acesta se acordă agenţilor de poliţie absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, în cuantum de 25% din salariul de funcţie, acest spor fiind reglementat de dispoziţiile art. 34 1 alin. (1) şi (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, fără a prezenta relevanţă faptul că, pe durata punerii la dispoziţie, reclamanţii nu şi-au desfăşurat activitatea conform atribuţiilor din fişa postului ocupat, în domenii corespunzătoare studiilor absolvite, întrucât, prin efectul repunerii în funcţiile deţinute, sunt îndreptăţiţi la plata retroactivă a drepturilor salariale.

În ceea ce priveşte cererea de obligare a pârâtului la plata compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar, reclamanţii au invocat dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002.

Referitor la actualizarea debitului cu rata inflaţiei, s-a precizat că actualizarea debitului conform inflaţiei are ca finalitate aducerea creanţei la valoarea ei reală, în aceeaşi expresie economică din momentul stabilirii ei, fără altă componentă adăugată, protejându-se astfel interesele creditorului care nu trebuie să suporte din patrimoniul propriu, fără o culpă a sa, efectele devalorizării monedei.

Cu privire la solicitarea de acordare a dobânzii legale penalizatoare, s-a argumentat că plata cu întârziere a drepturilor de natură salarială conferă salariatului dreptul la despăgubiri constând în dobânda legală, aspect ce rezultă şi din prevederile art. 166 alin. (4) din Codul muncii. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1.531 coroborat cu art. 1.535 din Codul civil şi prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 3 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare („Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011”).

Prin întâmpinare, pârâtul I.P.J. Cluj a arătat, cu privire la solicitarea de aplicare retroactivă a sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior asupra sumelor cuvenite în lipsa punerii la dispoziţie, ca urmare a repunerii în funcţie, că la stabilirea şi acordarea retroactivă a tuturor drepturilor cuvenite ulterior momentului repunerii în funcţie nu s-a avut în vedere acest spor, deoarece reclamanţii nu beneficiau de acest drept la data punerii la dispoziţie.

În ceea ce priveşte solicitarea de plată a compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar, pârâtul a învederat că din dispoziţiile art. 13 alin. (1) şi ale art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 reiese că, spre deosebire de concediul de odihnă, legiuitorul nu a prevăzut expres posibilitatea compensării prin plată a concediului de odihnă suplimentar.

Cu referire la solicitarea de actualizare a debitului cu rata inflaţiei şi de acordare a dobânzii legale penalizatoare, pârâtul a invocat dispoziţiile art. 60 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017, susţinând că majorările prevăzute la articolul indicat au fost aplicate şi pe perioada punerii la dispoziţie, însă acestea nu se referă la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi dobânda legală. Cazurile în care se prevede actualizarea sumelor acordate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală sunt expres prevăzute de legiuitor, respectiv cazul titlurilor executorii. Drepturile salariale recalculate reclamanţilor s-au achitat într-o singură tranşă, şi nu eşalonat în termen de 5 ani, cum este prevăzut în Ordonanţa Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021”), în cazul titlurilor executorii, doar acestea actualizându-se cu indicele de inflaţie şi dobânda legată remuneratorie.

Tribunalul judecă într-o cauză dintre cele prevăzute de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Prin Încheierea de şedinţă din 24 septembrie 2024, instanţa de trimitere a reţinut că sesizarea este admisibilă, apreciind că, în concepţia Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, condiţiile de admisibilitate pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept sunt diferite de cele prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

S-a reţinut că singura condiţie de admisibilitate a unei astfel de sesizări, în materia litigiilor privind stabilirea şi/sau plata drepturilor de natură salarială sau de pensie ale personalului plătit din fonduri publice, este ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra chestiunii de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea procesului, iar această chestiune de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii, în curs de soluţionare. Odată verificată îndeplinirea acestei condiţii, sesizarea este obligatorie.

În opinia instanţei de trimitere, nu se mai impune stabilirea existenţei unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie că este necesar potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, întrucât din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 reiese cu evidenţă că ceea ce a intenţionat legiuitorul a fost ca instanţa supremă să asigure o interpretare unitară a dispoziţiilor legale supuse interpretării în litigii privind salarizarea/dreptul la pensie a/al personalului plătit din fonduri publice. Cât timp sesizarea se dispune cu titlu imperativ, nu este lăsată la latitudinea instanţei care judecă procesul analizarea chestiunii privind dificultatea interpretării chestiunii de drept.

S-a mai arătat că analiza centralizatoarelor privind hotărârile prealabile şi recursurile în interesul legii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în materia contenciosului administrativ şi litigiilor de muncă nu a relevat existenţa unei hotărâri privind exact chestiunile de drept care fac obiectul prezentei cauze. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Ambele părţi au solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru dezlegarea problemelor de drept incidente în cauză, reclamanţii propunând întrebări care să fie formulate prin sesizare. VI. Punctul de vedere al completului care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunilor de drept

Instanţa de trimitere consideră că, raportat la dispoziţiile art. 27 29 din Legea nr. 360/2002, faţă de modalitatea de formulare a textului, rezultă că drepturile pe care poliţistul le poate obţine în urma repunerii în funcţie, după încetarea procesului penal, sunt cele de care a beneficiat efectiv la data punerii la dispoziţie.

Cu privire la sporul recalculat pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, prevăzut de art. 34 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, în opinia tribunalului, funcţionarul public cu statut special ar putea obţine obligarea pârâtului la plata acestui drept dacă la 31 decembrie 2009 îşi desfăşura activitatea într-un domeniu corespunzător studiilor absolvite.

În ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar neacordat poliţiştilor în perioada în care au fost puşi la dispoziţie, instanţa de trimitere apreciază că din coroborarea dispoziţiilor legale indicate de ambele părţi ca fiind incidente în materie nu reiese faptul că nu ar fi posibilă compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

Curtea de Apel Constanţa a transmis practică judiciară relevantă cu privire la chestiunile de drept supuse dezlegării, iar curţile de apel Bucureşti, Iaşi şi Ploieşti au transmis puncte de vedere teoretice asupra acestei chestiuni.

Curtea de Apel Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal a comunicat Decizia nr. 607 din 20 iunie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.069/88/2023, definitivă, prin care a fost obligat pârâtul la: acordarea tuturor drepturilor salariale integrale (inclusiv sporuri/gradaţii aferente vechimii şi drepturi salariale recunoscute în cadrul hotărârilor definitive privind drepturile salariale, obţinute de persoane cu aceeaşi funcţie, pregătire şi vechime din cadrul pârâtului), indexate, majorate şi reactualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală pentru intervalul în care reclamantul, poliţist, a fost pus la dispoziţie; acordarea în favoarea reclamantului a gradelor profesionale, precum şi a remuneraţiei aferente acestora; plata tuturor contribuţiilor aferente drepturilor salariale stabilite în plus pentru perioada menţionată.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a avut în vedere, ca temei legal, dispoziţiile art. 27 29 din Legea nr. 360/2002, reţinând că din interpretarea acestui text legal rezultă că prin norma specială cuprinsă la articolul menţionat nu se derogă de la regulile de drept comun în materie de reparare a prejudiciului, norma specială mărginindu-se să prevadă că, în cazul încetării procesului penal, poliţistul are dreptul la repunerea în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv la compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării, luarea acestor măsuri reparatorii nefiind condiţionată de existenţa vreunei culpe ori a unei fapte ilicite proprii a autorităţii publice cu care poliţistul pus la dispoziţie se află în raporturi de serviciu.

Având în vedere că în cuprinsul Codului administrativ, forma în vigoare la data de 20.12.2019, cu care se completează Legea nr. 360/2002, nu există reguli speciale cu privire la repararea integrală a prejudiciului în situaţia punerii la dispoziţie ca urmare a trimiterii în judecată a funcţionarului public cu statut special, iar astfel de reguli nu există nici în legislaţia muncii cu care Codul administrativ se completează în temeiul art. 367 din codul menţionat, regulile aplicabile sunt cele în materie civilă, conform dispoziţiilor aceluiaşi art. 367 din Codul administrativ. În materie civilă, regula o constituie repararea integrală a prejudiciului, această regulă fiind aplicabilă şi în situaţia poliţiştilor puşi la dispoziţie şi ulterior achitaţi. Or, în vederea reparării integrale a prejudiciului de această manieră, este necesar ca poliţistul pus la dispoziţie să nu suporte lipsa de folosinţă a diferenţelor de salariu care i-ar fi fost plătite dacă nu ar fi fost pus la dispoziţie sau dacă nu i-ar fi fost încetate raporturile de serviciu.

Pentru o despăgubire echitabilă a reclamantului s-a apreciat că aceste drepturi salariale trebuie să îi fie acordate indexate, majorate şi reactualizate în condiţiile instituite de art. 527 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, care fac vorbire despre plata de către angajator a unei despăgubiri egale cu diferenţa dintre veniturile obţinute în perioada respectivă şi cuantumul salariilor indexate, majorate şi recalculate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcţionarul public. Interpretarea care se impune a fi făcută dispoziţiei cuprinse la art. 27 29 din Legea nr. 360/2002, raportat şi la art. 1.385 alin. (1) din Codul civil, este aceea că, în lipsa unei prevederi exprese contrare cu privire la situaţia dobânzilor şi a actualizării cu rata indicelui de inflaţie, sunt aplicabile regulile de drept comun în materie.

Potrivit punctelor de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, formulate de tribunalele Bucureşti – Secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi Ilfov, în lumina dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002, precum şi faţă de modalitatea de formulare a textului, drepturile pe care poliţistul le poate obţine în urma repunerii în funcţie, după încetarea procesului penal, sunt cele de care a beneficiat efectiv la data punerii la dispoziţie.

Cu privire la sporul recalculat pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, prevăzut de art. 34 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, s-a apreciat că funcţionarul public cu statut special ar putea obţine obligarea pârâtului la plata acestui drept dacă, la data de 31 decembrie 2009, îşi desfăşura activitatea într-un domeniu corespunzător studiilor absolvite.

În ceea ce priveşte compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar neacordat poliţiştilor în perioada în care au fost puşi la dispoziţie, s-a reţinut că din coroborarea dispoziţiilor legale indicate de ambele părţi ca fiind incidente în materie nu reiese faptul că nu ar fi posibilă compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar.

În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere teoretic, nesusţinut de practică judiciară, al Tribunalului Teleorman, cu diferenţa că, în ceea ce priveşte sporul pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, s-a considerat că poliţistul care, la data punerii la dispoziţie nu beneficia de acest spor, nu poate beneficia de acest spor nici la repunerea în funcţie, iar, în plus, că poliţiştilor repuşi în funcţie li se cuvine plata dobânzii legale penalizatoare calculate începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar din perioada punerii la dispoziţie până la data plăţii efective, chiar dacă despăgubirile au fost plătite într-o singură tranşă.

Potrivit punctului de vedere teoretic comunicat de Curtea de Apel Iaşi – Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi de Tribunalul Vaslui, sintagma „Poliţistul este repus în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute (…)” din cuprinsul art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 priveşte: totalitatea drepturilor pecuniare aferente funcţiei pe care reclamantul ar fi deţinut-o în lipsa punerii la dispoziţie, precum şi a sporurilor cu caracter permanent de care beneficia la data punerii la dispoziţie sau a suspendării, în condiţiile legii, precum şi a celor cu caracter nepermanent acordate ulterior altor poliţişti aflaţi în situaţii similare cu cea a reclamantului la data punerii la dispoziţie sau a suspendării; luarea în considerare, în vederea avansării în grad, a stagiului minim prin adiţionarea perioadei punerii la dispoziţie sau a suspendării; majorările salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5% pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional clasa I, pentru perioada ulterioară emiterii Ordinului ministrului afacerilor interne nr. 184/S/31.12.2020; cuantumul compensaţiei băneşti cuvenite pentru neacordarea concediului de odihnă suplimentar pe durata punerii la dispoziţie, reglementat de dispoziţiile art. 13 din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 şi acordat poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase ori în locuri de muncă în care există astfel de condiţii, în măsura în care poliţistul beneficia de acest spor la data punerii la dispoziţie sau a suspendării, în condiţiile legii; actualizarea sumelor achitate ca urmare a repunerii în funcţie cu rata indicelui de inflaţie; dobânda legală penalizatoare începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar din perioada punerii la dispoziţie şi până la data plăţii efective, indiferent de modul în care reclamantului i s-au achitat drepturile cu titlu retroactiv.

În ceea ce priveşte sporul pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior [art. 34 1 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002], instanţele menţionate în cadrul paragrafului anterior au exprimat acelaşi punct de vedere cu cel transmis de tribunalele Bucureşti şi Ilfov, iar, în privinţa compensării în bani a concediului de odihnă suplimentar neefectuat, s-a apreciat că această compensare poate fi acordată în măsura în care, la data punerii la dispoziţie sau a suspendării, poliţistul îşi desfăşura activitatea în condiţii deosebite – vătămătoare, grele sau periculoase ori locuri de muncă în care existau astfel de condiţii [art. 13, art. 16, art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002].

Potrivit punctului de vedere teoretic formulat de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal, poliţistului i se cuvin toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie (de exemplu, avansările în grad şi sporurile asociate funcţiei din care poliţistul a fost eliberat), precum şi acele drepturi virtuale ce pot fi compensate, apte să satisfacă acele drepturi de care a fost privat pe perioada punerii sale la dispoziţie sau a suspendării.

Se apreciază că poliţistului nu i se exclude dreptul la despăgubiri constând în valoarea sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, prevăzut de legislaţia în vigoare până la 31 decembrie 2009, care se include doar în valoarea salariilor de funcţie ale agenţilor de poliţie, dacă se face dovada că la data punerii la dispoziţie/suspendării îşi desfăşura activitatea în domeniul corespunzător studiilor absolvite.

Cu privire la compensaţia cuvenită pentru neacordarea zilelor de concediu suplimentar, se consideră că, în lipsa concretă a suprasolicitărilor la care este expus în concret şi în fapt poliţistul, nu mai este justificată acordarea unor zile de recuperare cu titlu de concediu.

Celelalte curţi de apel nu au identificat practică judiciară în materie şi nici nu au transmis opinii teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate a dispoziţiilor legale supuse interpretării nu au fost identificate decizii care să prezinte relevanţă directă cu privire la soluţionarea prezentei sesizări. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În mecanismele de unificare a practicii judiciare au fost identificate drept relevante sau în legătură cu chestiunile de drept supuse analizei: a) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 2 din 17 februarie 2024”), prin care s-a statuat: ” În aplicarea dispoziţiilor art. 1.082 şi 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011″, reţinându-se, în cuprinsul considerentelor, următoarele: ” (…) principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu dacă face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei «cauză străină, care nu-i poate fi imputată» în înţelesul art. 1.082 din Codul civil din 1864. În ipoteza dată, însă, deşi nu se contestă împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009, în scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cât repararea integrală a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât şi beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, în ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectivă [în temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu şi beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului. Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbracă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, în sensul opiniei exprimate de specialişti recunoscuţi, depusă la dosarul cauzei, nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, «creanţele asupra statului sunt garantate»] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ (…).” b) Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 152 din 15 februarie 2021 („Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 75 din 7 decembrie 2020”), prin care s-a stabilit că: ” În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii”, reţinându-se, în considerente: ” 163. (…) În raport cu toate aceste considerente, în privinţa scadenţei drepturilor salariale a căror plată a fost eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019, este pe deplin aplicabilă norma generală, drepturile fiind datorate lună de lună, aşa cum prevede Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005. 164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecinţa unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autorităţile statului şi, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituţionale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situaţie s-a ajuns tocmai din cauza neplăţii lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultăţile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019. (…) 166. În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opţiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenţei şi, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.” X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă numai cu privire la o parte dintre chestiunile de drept supuse dezlegării, considerând că: ➢ „În interpretarea dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 60 alin. (3) al anexei nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, măsurile repunerii poliţistului «în funcţia deţinută şi în toate drepturile avute la data punerii la dispoziţie sau suspendării, inclusiv de compensare a celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziţie sau suspendării», şi «repunerii în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale», includ: – actualizarea sumelor achitate ca urmare a repunerii în funcţie cu rata indicelui de inflaţie; – plata dobânzii legale penalizatoare, calculate începând cu ziua următoare scadenţei fiecărui salariu lunar din perioada punerii la dispoziţie şi până la data plăţii efective; – plata retroactivă a valorii corespunzătoare sporului pentru absolvirea instituţiilor de învăţământ superior, cu diplomă de licenţă, astfel cum este reglementată de dispoziţiile art. 34 1 alin. (1) lit. b) şi alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, cu modificările ulterioare, dacă la data punerii la dispoziţie îşi desfăşura activitatea în domenii corespunzătoare studiilor absolvite.” ➢ „În interpretarea dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, şi a dispoziţiilor art. 13, art. 16 şi art. 4 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.578/2002 privind condiţiile în baza cărora poliţistul are dreptul la concedii de odihnă, concedii de studii şi învoiri plătite, concedii fără plată, bilete de odihnă, tratament şi recuperare, cu modificările ulterioare, măsura compensării drepturilor de care a fost privat poliţistul pe perioada punerii la dispoziţie sau a suspendării nu include compensarea în bani a concediului de odihnă suplimentar neefectuat.”

S-a apreciat ca fiind inadmisibilă sesizarea privind interpretarea dispoziţiilor art. 27 29 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul includerii sau neincluderii, în categoria drepturilor cuvenite poliţistului repus în funcţie, a totalităţii „sporurilor şi drepturilor pecuniare aferente funcţiei pe care fiecare dintre reclamanţi ar fi deţinut-o în lipsa punerii la dispoziţie, incluzând, însă fără a se limita la, sporul de fidelitate, sporul pentru studii superioare, sporul pentru păstrarea confidenţialităţii etc.; avansările în grad; majorările salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5% pentru titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional clasa I (…)”. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie XI.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Admisibilitatea sesizării va fi circumscrisă atât condiţiilor speciale instituite prin dispoziţiile art. 1 şi 2 ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, cât şi celor ce decurg din cuprinsul art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, a căror incidenţă este atrasă ca efect al normei de trimitere din art. 4 al ordonanţei de urgenţă menţionate la prevederile Legii nr. 134/2010, cu ale cărei dispoziţii se completează.

În lumina acestor dispoziţii legale, condiţiile de admisibilitate a unei sesizări formulate în baza Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024 sunt circumscrise următoarelor elemente: – existenţa unei cauze în curs de judecată care să privească fie stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/şi cele privind raporturile de muncă şi de serviciu ale acestui personal, fie stabilirea şi/sau plata drepturilor la pensie, inclusiv cele rezultate din actualizarea/recalcularea/revizuirea drepturilor la pensie sau/şi cele privind alte prestaţii de asigurări sociale ale personalului plătit din fonduri publice, indiferent de natura şi obiectul proceselor, de calitatea lor ori de instanţa competentă să le soluţioneze (de dreptul muncii, de contencios administrativ şi fiscal); – instanţa de trimitere să judece cauza în primă instanţă ori în calea de atac; – sesizarea să privească o chestiune de drept, iar soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea acesteia; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării, se constată că primele cerinţe de admisibilitate, referitoare la titularul sesizării şi existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, care să privească stabilirea şi/sau plata drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, sunt îndeplinite.

Se observă că Tribunalul Cluj – Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost învestit cu o cerere de chemare în judecată formulată de reclamanţi – funcţionari publici cu statut special, respectiv poliţişti, cu scopul de a li se recunoaşte şi achita contravaloarea drepturilor salariale aferente perioadei în care aceştia au fost puşi la dispoziţie, în temeiul Legii nr. 360/2002.

Aşadar, instanţa de trimitere a fost învestită cu soluţionarea unui litigiu care se înscrie în domeniul de aplicare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 62/2024, astfel cum este acesta descris în art. 1 alin. (1) din actul normativ menţionat, titularul cererii de chemare în judecată fiind personal plătit din fonduri publice, respectiv poliţist.

Instanţa de trimitere este învestită cu soluţionarea cauzei în fond, în virtutea competenţelor ei legale conturate prin dispoziţiile art. 536 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, raportate la art. 95 pct. 1 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca problemele de drept să nu fi făcut obiectul unei statuări anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici al unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

În privinţa condiţiei referitoare la caracterul esenţial al lămuririi chestiunilor de drept pentru soluţionarea pe fond a cauzei în cadrul căreia s-a ivit chestiunea prejudicială, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut în mod constant, în jurisprudenţa sa, că obiectul sesizării pentru o hotărâre prealabilă îl poate constitui o chestiune de drept, dacă, prin consecinţele pe care le produce, interpretarea normei de drept are aptitudinea de a determin