Decizia nr. 19 din 21 octombrie 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.598/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.598/1/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori, precum şi punctul de vedere al Ministerului Public.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin precizează că nu mai susţine inadmisibilitatea recursului în interesul legii după apariţia Legii nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (Legea nr. 223/2024), întrucât modificarea legislativă intervenită ulterior sesizării instanţei supreme nu impietează asupra soluţiei pe fondul recursului în interesul legii, aşa cum s-a precizat şi în raportul întocmit în cauză de judecătorii-raportori. Prin urmare, solicită admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, arătând că Ministerul Public apreciază ca fiind în litera şi spiritul legii cea de-a doua orientare jurisprudenţială prezentată în sesizarea cu recurs în interesul legii, care corespunde intervenţiei legislative realizate prin Legea nr. 223/2024.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Problema de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti

Prin Hotărârea nr. 17 din 11 iulie 2024, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti a sesizat instanţa supremă cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) şi (3) raportat la art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv determinarea grilei notariale incidente în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la acordarea măsurilor reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 17 iulie 2024, formându-se Dosarul nr. 1.598/1/2024, cu termen de soluţionare la data de 21 octombrie 2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 165/2013), forma în vigoare la data sesizării instanţei supreme: ” Art. 21. – (…) (6) Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu. (…)” ” Art. 35. – (1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării 1 . 1 Forma existentă la data formulării sesizării (11 iulie 2024) şi, respectiv, a înregistrării acesteia pe rolul instanţei supreme (17 iulie 2024). Ulterior, prin art. I pct. 2 din Legea nr. 223/2024 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru modificarea art. 24 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 17 iulie 2024, dispoziţiile art. 35 alin. (1) au fost completate, în sensul că a mai fost adăugată o ipoteză legală, şi anume: „În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.” (…) (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (2), instanţa judecătorească se pronunţă asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate şi dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile prezentei legi. (…)” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că problema de drept a fost soluţionată diferit la nivelul instanţelor naţionale, existând practică judiciară neunitară referitoare la modalitatea de evaluare a imobilelor, în cazul în care, anulând decizia de invalidare, instanţa de judecată stabileşte atât existenţa dreptului la acordarea măsurilor reparatorii, cât şi numărul de puncte compensatorii care se acordă persoanei îndreptăţite.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că este aplicabilă grila notarială din anul anterior emiterii deciziei de invalidare, în vederea aplicării unui sistem unitar de evaluare, întrucât art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 nu distinge după cum decizia administrativă este de validare, validare parţială sau invalidare.

Pe de altă parte, art. 21 alin. (8) din aceeaşi lege stabileşte evaluarea ca fiind o etapă anterioară validării sau invalidării deciziei entităţii învestite de lege şi, după caz, aprobării punctajului stabilit potrivit art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale autorul sesizării a ataşat memoriului de recurs în interesul legii decizii definitive ale curţilor de apel Piteşti, Constanţa, Braşov, Oradea, Bacău, Galaţi şi Alba Iulia, după cum urmează: Decizia nr. 4.681 din 14 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă în Dosarul nr. 151/109/2021; Decizia nr. 76/C din 9 aprilie 2024 în Dosarul nr. 1.138/118/2023 şi Decizia nr. 106/C din 26 aprilie 2024 în Dosarul nr. 5.588/118/2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă; Decizia nr. 247 din 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia civilă în Dosarul nr. 1.035/62/2021; Decizia nr. 1.120 din 27 octombrie 2021 în Dosarul nr. 93/83/2021 şi Decizia nr. 53 din 22 ianuarie 2024 în Dosarul nr. 3.665/111/2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Oradea – Secţia civilă; Decizia nr. 494 din 19 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 2.043/103/2021; Decizia nr. 209 din 16 noiembrie 2022 în Dosarul nr. 1.061/113/2020, Decizia nr. 201 din 1 noiembrie 2023 în Dosarul nr. 1.516/113/2022, Decizia nr. 118 din 19 iunie 2023 în Dosarul nr. 946/91/2022, Decizia nr. 28 din 15 februarie 2024 în Dosarul nr. 1.509/113/2022 şi Decizia nr. 194 din 31 octombrie 2023 în Dosarul nr. 1.741/91/2022, toate pronunţate de Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă; Decizia nr. 2.098 din 29 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.496/3/2021.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că evaluarea imobilului se face prin raportare la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă anului precedent celui în care, pentru prima dată, se procedează la evaluarea imobilului fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, fie de către instanţa de judecată.

Atât în situaţia în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu emite o decizie, cât şi atunci când emite o decizie de invalidare, instanţa este chemată să examineze şi să stabilească existenţa sau inexistenţa îndreptăţirii la măsuri reparatorii, întinderea acestora, precum şi numărul de puncte compensatorii.

Pentru identitate de raţionament, deoarece în ambele situaţii instanţa este cea care soluţionează pe fond notificarea, raportarea nu se poate face decât la grila notarială din anul anterior evaluării imobilului.

Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 se referă la evaluarea bunurilor pentru care se acordă despăgubiri. Prin urmare, nu se poate susţine că legiuitorul nu a făcut o distincţie, prevederile art. 21 alin. (6) referindu-se în mod clar la o decizie de compensare, întrucât numai în această situaţie se procedează la evaluare.

Voinţa legiuitorului a fost ca persoana îndreptăţită să fie despăgubită la o valoare cât mai apropiată de momentul despăgubirii, în acest sens fiind şi dezlegările Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept date prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, şi Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023.

Instanţele au reţinut aplicarea în cauze a dezlegărilor date de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, conform cărora aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti nu se justifică legal în ipoteza în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor şi-a îndeplinit obligaţia legală de a emite decizie de compensare (a se vedea paragrafele 135 şi 136 din decizie). Altfel spus, în măsura în care Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor nu a emis o astfel de decizie de compensare, devin relevante dezlegările de drept date de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022 problemei stabilirii grilei notariale prin raportare la care se realizează evaluarea imobilelor în situaţia inexistenţei unei decizii de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor în procedura administrativă.

Însă aceste dezlegări sunt relevante şi cu privire la cererea ce a fost soluţionată de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor printr-o decizie de invalidare. În acest context, instanţa supremă a arătat că problema de drept expusă îşi găseşte rezolvare prin coroborarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 16, art. 35 şi art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, fiind evident că modalitatea de determinare a măsurilor compensatorii prin puncte este cea prevăzută în cadrul art. 21 alin. (6) din această lege. Atât timp cât nu există o decizie emisă în procedura administrativă, iar hotărârea judecătorească ţine locul acestei decizii, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 trebuie interpretat în sensul că măsurile compensatorii prin puncte trebuie determinate prin raportare la grilele notariale valabile pentru anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti. Finalitatea urmărită de legiuitor a fost ca persoanele îndreptăţite la obţinerea de măsuri compensatorii să beneficieze de stabilirea unor despăgubiri compensatorii care să fie evaluate în funcţie de grilele cele mai apropiate de momentul primirii efective a acestora.

În ilustrarea acestei orientări jurisprudenţiale s-au ataşat hotărâri judecătoreşti definitive ale curţilor de apel Piteşti, Constanţa, Craiova, Cluj, Iaşi, Galaţi, astfel: Decizia nr. 3.885 din 21 iunie 2023 în Dosarul nr. 3.076/109/2020 şi Decizia nr. 3.766 din 15 iunie 2023 în Dosarul nr. 34.183/3/2019, ambele pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă; Decizia nr. 157/C din 20 iunie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 1.647/88/2019; Decizia nr. 142 din 12 aprilie 2022 în Dosarul nr. 670/101/2021 şi Decizia nr. 407 din 14 noiembrie 2023 în Dosarul nr. 5.718/63/2022, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova – Secţia I civilă; Decizia nr. 455 din 13 decembrie 2022 în Dosarul nr. 1.000/100/2021, Decizia nr. 24 din 30 ianuarie 2024 în Dosarul nr. 1.839/100/2022 şi Decizia nr. 104 din 21 martie 2024 în Dosarul nr. 2.060/100/2022, toate pronunţate de Curtea de Apel Cluj – Secţia I civilă; Decizia nr. 168 din 29 martie 2023 în Dosarul nr. 5.984/99/2021* şi Decizia nr. 111 din 25 martie 2024 în Dosarul nr. 252/89/2023, ambele pronunţate de Curtea de Apel Iaşi – Secţia civilă; Decizia nr. 61 din 4 aprilie 2024, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi – Secţia I civilă în Dosarul nr. 487/113/2023. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În legătură cu modificările succesive aduse de legiuitor dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, Curtea Constituţională a pronunţat mai multe decizii.

Astfel, prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 959 din 19 octombrie 2020, Curtea Constituţională a admis obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, constatând încălcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie.

Prin decizia menţionată Curtea Constituţională a reţinut, în esenţă (paragrafele 53 şi 54), că realizarea unei distincţii între cele două categorii de beneficiari ai despăgubirilor, sub aspectul modalităţii de evaluare a imobilelor, în condiţiile în care valoarea unui imobil este aceeaşi, indiferent de destinatarul despăgubirilor ce se acordă pentru acesta, nu îşi găseşte nicio justificare prin prisma interpretării date de Curtea Constituţională principiului egalităţii şi nediscriminării, contravenind dispoziţiilor art. 16 din Legea fundamentală. În acest sens, Curtea Constituţională a observat că, în ceea ce priveşte persoanele în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, legiuitorul a realizat deja o diferenţiere faţă de titularii originari ai dreptului de proprietate şi de moştenitorii acestora, prin faptul că a reglementat exclusiv posibilitatea acordării unei despăgubiri constând într-un număr de puncte egal cu suma dintre preţul plătit pentru tranzacţionarea dreptului de proprietate şi un procent de 15% din diferenţa până la valoarea imobilului, excluzând, aşadar, atât posibilitatea restituirii în natură, cât şi pe cea a compensării integrale prin puncte, pe considerentul că măsurile de preluare abuzivă s-au răsfrânt, direct sau indirect, doar asupra titularilor dreptului şi moştenitorilor acestora. În consecinţă, Curtea a constatat că criteriul utilizat de legiuitor pentru stabilirea modalităţii de evaluare a imobilelor este unul pur subiectiv, care nu are nicio legătură cu beneficiarii despăgubirilor, şi, prin urmare, contrar prevederilor art. 16 din Constituţie.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, admiţându-se excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020, s-au reţinut următoarele: ” 24. Conţinutul normativ al prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, vizate de suspendarea dispusă prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020, era cel stabilit prin Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 221 din 18 martie 2020. Potrivit acestuia, evaluarea imobilului care face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională. 25. Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, s-a dispus suspendarea aplicării art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 în redactarea precizată, până la data de 1 martie 2021. Totodată, pe perioada suspendării, prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă s-a prevăzut revenirea la soluţia legislativă anterioară adoptării Legii nr. 22/2020, potrivit căreia evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. 26. Prin articolul unic din Legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, care a format obiectul controlului exercitat de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 725 din 7 octombrie 2020, precitată, a fost modificat implicit art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, urmând ca, pe perioada suspendării, evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri să se facă diferenţiat, prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia – în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorii legali ori testamentari ai acestuia -, respectiv prin utilizarea grilei notariale valabile la data emiterii deciziei de către Comisia Naţională – în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului. (…) 28. Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, a intrat în vigoare Legea nr. 219/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1011 din 30 octombrie 2020, care, prin art. I pct. 1, a menţinut, de principiu, soluţia legislativă a cărei neconstituţionalitate a fost constatată de Curtea Constituţională, consacrând o modalitate de reglementare similară celei cuprinse în Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 – în sensul că a instituit acelaşi dublu standard în privinţa modalităţii de evaluare a bunului imobil, în funcţie de calitatea persoanei căreia i se acordă măsuri compensatorii -, soluţie legislativă asupra căreia Curtea Constituţională s-a pronunţat prin decizia mai sus menţionată.

Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt general obligatorii, astfel că, în situaţia în care instanţa de control constituţional a constatat neconstituţionalitatea unei anumite soluţii legislative în controlul a priori de constituţionalitate, nu este permis ca aceasta să devină parte a dreptului pozitiv prin intermediul unui alt act normativ, diferit de cel cu privire la care Curtea Constituţională s-a pronunţat. Or, în cazul de faţă, ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020, Legea nr. 219/2020 a intrat în vigoare şi a transpus în dreptul pozitiv o soluţie legislativă care conservă viciul de neconstituţionalitate al art. I pct. 1 din Legea privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020. O asemenea reglementare este contrară Deciziei nr. 725 din 7 octombrie 2020 şi, prin urmare, nesocoteşte art. 147 alin. (4) din Constituţie.” 29. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 249 din 14 mai 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 848 din 26 august 2024, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, reţinându-se, în esenţă, că „inegalitatea de tratament juridic nu reprezintă un viciu de neconstituţionalitate, fiind rezultatul unor regimuri juridice diferite, aplicate succesiv în timp, incidente în virtutea principiului tempus regit actum” (paragraful 27).

La paragraful 28 al deciziei menţionate s-au reţinut următoarele: „De altfel, art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 a fost modificat prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 9 iulie 2021, astfel că, în prezent, acesta prevede că «Evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri se exprimă în puncte şi se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Un punct are valoarea de un leu». Mai mult, prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează să fie realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce constituie obiectul contestaţiei judiciare.” V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema interpretării şi aplicării dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 sunt de menţionat următoarele decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare: – Prin Decizia nr. 80 din 12 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1080 din 20 decembrie 2018, s-a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-a dispus: ” 1. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în forma anterioară modificării acesteia prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016 pentru prorogarea unor termene, instituirea unor noi termene, privind unele măsuri pentru finalizarea activităţilor cuprinse în contractele încheiate în cadrul Acordului de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare pentru finanţarea Proiectului privind reforma sistemului judiciar, semnat la Bucureşti la 27 ianuarie 2006, ratificat prin Legea nr. 205/2006, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 111/2017, stabileşte că: Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei de compensare se realizează prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi categoriei de folosinţă la data preluării acestuia, prevederile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 nefiind aplicabile. 2. Dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificată şi completată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 98/2016, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate.”; – Prin Decizia nr. 46 din 7 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 752 din 2 august 2021, s-a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, s-au stabilit următoarele: „Ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, şi-au încetat efectele şi nu mai pot constitui temei juridic pentru cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti având ca obiect decizii de compensare emise anterior intrării în vigoare a legii modificate, nesoluţionate definitiv la data publicării deciziei instanţei de contencios constituţional în Monitorul Oficial.”; – Prin Decizia nr. 9 din 21 februarie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 4 aprilie 2022, au fost respinse, ca inadmisibile, sesizările pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia unei contestaţii împotriva unei decizii emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, acordarea despăgubirilor se face prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii propriu-zise a deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor sau prin aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent rămânerii sale definitive?” şi „care este grila notarială aplicabilă pentru evaluarea imobilelor care nu pot fi restituite în natură, în cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte stabilit prin expertiza dispusă în cauză, ipoteza vizată fiind aceea în care Comisia nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii de către reclamant şi nici ulterior, situaţie care nu este acoperită de textul art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în forma în vigoare după modificarea dispusă prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii?”, relevante fiind considerentele de la paragrafele 116 şi 126-129 din decizie; – Prin Decizia nr. 26 din 9 mai 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 30 mai 2022, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarele chestiuni de drept: ” A. Interpretarea efectelor Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 189 din 18 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 4 mai 2021, privitoare la declararea neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, în sensul de a stabili dacă declararea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale are ca efect repunerea în vigoare a normei juridice în forma sa anterioară modificării declarate neconstituţională, adică a art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum aceasta a fost modificată prin art. I pct. 2 din Legea nr. 22/2020 pentru modificarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi pentru completarea articolului 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România; B. În situaţia în care răspunsul la prima întrebare este negativ, în baza art. 5 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă, în aplicarea art. 1 alin. (2) şi art. 16 din Legea nr. 165/2013, determinarea valorii măsurilor compensatorii se poate realiza în conformitate cu dispoziţiile legale privitoare la situaţii asemănătoare, prevăzute de art. 566 sau art. 1.640 din Codul civil, ori în conformitate cu principiile generale ale dreptului sau prin aplicarea grilelor notariale în vigoare la data soluţionării definitive a cauzei?”, relevante fiind considerentele de la paragrafele 70-72 din decizie”; – Prin Decizia nr. 57 din 3 octombrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1162 din 5 decembrie 2022, s-a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile în sensul că: „În interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020 pentru suspendarea aplicării prevederilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România şi instituirea unor măsuri tranzitorii, stabileşte că, într-un litigiu care are ca obiect contestaţia formulată împotriva deciziei de compensare emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 193/2021 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 72/2020, se interpretează în sensul că evaluarea imobilului urmează a fi realizată prin raportare la grila notarilor publici valabilă în anul anterior emiterii deciziei de compensare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, ce face obiectul contestaţiei judiciare.”; – Prin Decizia nr. 48 din 26 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, cu privire la următoarea chestiune de drept: „În cazul litigiilor în care reclamantul solicită obligarea Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor la soluţionarea dosarului prin emiterea unei decizii de compensare care să conţină numărul de puncte, atunci când aceasta nu a soluţionat dosarul până la data introducerii acţiunii şi nici ulterior, valoarea despăgubirilor exprimată în numărul de puncte se stabileşte în funcţie de valoarea actuală de piaţă a imobilului, valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului anterior sesizării instanţei sau pronunţării hotărârii în primă instanţă ori valoarea imobilului conform grilei notariale aferente anului 2013?”, relevante fiind considerentele de la paragrafele 102-109 din decizie. VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului

Este de menţionat Hotărârea din 8 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Văleanu şi alţii împotriva României (Cererea nr. 59.012/17 şi alte 29 de cereri), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 22 iunie 2023, prezentând relevanţă considerentele de la paragrafele 156, 157, 232 şi 244. VII. Opinia Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti

Punctul de vedere al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti este în sensul celei de-a doua opinii exprimate în practica judiciară, argumentându-se că trebuie aplicat acelaşi raţionament juridic expus în considerentele Deciziei nr. 48 din 26 iunie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în sensul că evaluarea imobilului trebuie să se realizeze prin raportare la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă în anul precedent celui în care, pentru prima dată, se procedează la evaluarea imobilului de către instanţa de judecată. VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat ca fiind în litera şi spiritul legii a doua orientare jurisprudenţială, conform căreia s-a considerat că evaluarea imobilului se face prin raportare la valoarea înscrisă în grila notarială valabilă în anul precedent celui în care, pentru prima dată, se procedează la evaluarea imobilului fie de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, fie de către instanţa de judecată.

Ministerul Public a arătat prin punctul de vedere formulat în scris că recursul în interesul legii îndeplinea condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 514 şi 515 din Codul de procedură civilă, întrucât a fost formulat de unul dintre titularii prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă şi acesta sesiza o problemă de drept reală, dezlegată neunitar în practica judiciară, dovedită prin hotărârile judecătoreşti definitive anexate actului de sesizare.

A considerat însă că, faţă de modificarea legislativă intervenită la data de 17 iulie 2024, ulterior Hotărârii nr. 17 din 11 iulie 2014 a Colegiului de conducere a Curţii de Apel Piteşti, sesizarea a devenit inadmisibilă, în raport cu prevederile exprese în vigoare ale art. 35 alin. (1) teza finală din Legea nr. 165/2013, astfel cum au fost completate prin Legea nr. 223/2024, din care rezultă că în procedura judecătorească cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Prevederea legală intervenită la 17 iulie 2024 ce a urmărit completarea unei lacune a Legii nr. 165/2013 se aplică efectelor viitoare privind stabilirea cuantumului despăgubirilor prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti, atunci când instanţa stabileşte atât acordarea dreptului la acordarea măsurilor reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite.

Modificările legislative recent intrate în vigoare consacră normativ orientarea jurisprudenţială pe care Ministerul Public o consideră ca fiind în litera şi spiritul legii. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) raportat la art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013, grila notarială incidentă, în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la măsuri reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanei îndreptăţite, este cea valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Verificându-se regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal sesizată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Piteşti (conform Hotărârii nr. 17 din 11 iulie 2024), acesta având, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, legitimare procesuală pentru declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii.

În privinţa cerinţelor de formă ale promovării recursului în interesul legii, ele rezultă din prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora acesta este „admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Ca atare, din cuprinsul normei procedurale menţionate reiese că trebuie îndeplinite următoarele condiţii pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: – sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; – problema de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; – dovada soluţionării diferite de către instanţele judecătoreşti să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

Din analiza memoriului de sesizare cu recurs în interesul legii, precum şi a documentelor anexate rezultă îndeplinirea cerinţelor formale de admisibilitate anterior enumerate.

Astfel, potrivit celor arătate în cuprinsul actului de sesizare al Colegiului de conducere al Curţii de Apel Piteşti, precum şi din anexele acestuia, reiese că la nivelul instanţelor naţionale există practică neunitară în legătură cu interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) cu trimitere la procedura judiciară reglementată de art. 35 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 165/2013, în ceea ce priveşte determinarea grilei notariale incidente în ipoteza în care instanţa stabileşte atât existenţa dreptului la acordarea măsurilor reparatorii, cât şi numărul de puncte care se acordă persoanelor îndreptăţite, în situaţia existenţei unei decizii de invalidare emise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor.

Aceasta, în contextul în care unele instanţe au apreciat că trebuie să se raporteze la grila notarială din anul anterior emiterii deciziei de invalidare, de vreme ce trebuie asigurat un sistem unitar de evaluare (aplicabil, deopotrivă, atunci când există decizie de validare, totală ori parţială sau decizie de invalidare), în timp ce alte instanţe au considerat că trebuie să se ţină seama de valoarea înscrisă în grila notarială din anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care se stabilesc, pentru prima dată, îndreptăţirea la măsura reparatorie prin echivalent şi acordarea punctelor în compensare.

Este vorba, în mod evident, de o problemă de drept, în sensul art. 515 din Codul de procedură civilă, care a suscitat jurisprudenţă neunitară, decurgând, în esenţă, din modalitatea în care au fost interpretate dispoziţiile legale anterior menţionate, punându-se accentul fie pe metoda de interpretare ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, fie pe metoda de interpretare teleologică, urmărindu-se scopul reglementării, acela de a se asigura realizarea drepturilor persoanei îndreptăţite, care nu trebuie să fie dezavantajată de soluţia obţinută în faza procedurii administrative, care îi neagă, în mod nelegal, dreptul la măsuri compensatorii.

De asemenea, dovada soluţionării diferite, prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-a făcut potrivit materialului anexat sesizării de recurs în interesul legii.

Sesizarea îşi păstrează caracterul admisibil chiar în contextul în care, la trei zile de la înregistrarea acesteia pe rolul instanţei supreme, a intrat în vigoare Legea nr. 223/2024, care a completat art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu dispoziţia conform căreia „În procedura judecătorească, cuantumul despăgubirilor se va stabili prin raportare la grila notarială valabilă în anul anterior pronunţării hotărârii judecătoreşti”.

Aceasta întrucât practica judiciară neunitară a apărut în legătură cu interpretarea şi aplicarea normei art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, care, neacoperind, prin ipotezele ei de reglementare, cele două etape ale procedurii reparatorii (administrativă şi judiciară), a suscitat opinii jurisprudenţiale diferite, fără ca această normă să fi făcut însă obiectul modificării sau completării prin legea anterior menţionată.

În felul acesta, instanţa supremă îşi păstrează atributul constituţional de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii [art. 126 alin. (3) din Constituţia României] în caz de jurisprudenţă divergentă, atribut constituţional diferit, în mod evident, de cel al puterii legiuitoare, care are competenţa de a adopta legi în scopul reglării relaţiilor sociale pentru viitor, fără a interfera cu atributul puterii judecătoreşti, chemată ca, prin utilizarea metodelor şi a argumentelor de interpretare, a principiilor de drept incidente, să dea sensul corect al unei dispoziţii neclare sau insuficiente.

Totodată, admisibilitatea sesizării este justificată şi prin aceea că dispoziţiile în materia recursului în interesul legii nu prevăd o astfel de soluţie (a inadmisibilităţii), atunci când, date fiind premisele declanşării acestui mecanism de unificare jurisprudenţială, ar interveni ulterior un eveniment legislativ, ci, în sensul art. 518 din Codul de procedură civilă, este reglementată doar încetarea aplicabilităţii efectelor deciziei în interesul legii „la data modificării, abrogării sau constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării”.

Împrejurarea că prin aplicarea noii reglementări se poate ajunge la orientarea univocă a jurisprudenţei pentru viitor reprezintă un aspect de aplicare a legii în timp, în competenţa instanţelor de judecată învestite cu astfel de litigii, iar nu unul de admisibilitate a sesizării, care se grefează pe îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului recursului în interesul legii

Problema de drept care a generat practică neunitară este reprezentată, cum s-a menţionat, de modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, în ipoteza în care este emisă decizie de invalidare de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, cu motivarea că nu s-a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, decizie atacată cu contestaţie în condiţiile art. 35 din acelaşi act normativ.

În procedura judiciară declanşată de contestaţia astfel formulată, instanţa este învestită, deopotrivă, cu chestiunea verificării şi stabilirii calităţii de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii prin echivalent (măsura compensării prin puncte), precum şi cu aceea a determinării întinderii acestui drept la despăgubire (respectiv a stabilirii numărului de puncte de compensare).

Pe acest din urmă aspect, care vizează punctele de compensare, instanţele de judecată au dezvoltat o practică divergentă, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013, pornind de la modalitatea de redactare a textului, care vizează, în mod expres, „aplicarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia”, fără a se face vreo referire la situaţia în care organul jurisdicţional este cel chemat să judece fondul unei asemenea cereri, după ce constată caracterul nelegal al deciziei de invalidare a Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, şi, deci, îndreptăţirea contestatorului la măsuri reparatorii.

Astfel, într-o opinie s-a considerat că instanţa urmează să se raporteze la aceeaşi grilă notarială, pe care trebuia să o aibă în vedere Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, în ipoteza în care ar fi soluţionat favorabil cererea (deci, n-ar fi adoptat o decizie de invalidare), cu argumentarea că dispoziţia legală nu distinge după cum decizia Comisiei Naţionale este de validare totală, parţială sau de invalidare. Ca atare, trebuie stabilite punctele compensatorii în funcţie de grila notarială valabilă în anul anterior emiterii deciziei de invalidare.

În felul acesta s-ar asigura aplicarea unui sistem unitar de evaluare, fiind indiferentă natura deciziei emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor (de admitere şi validare sau de invalidare a propunerii unităţii deţinătoare/entităţii învestite de lege cu soluţionarea notificării), câtă vreme dispoziţiile art. 21 alin. (6) din Legea nr. 165/2013 nu disting în funcţie de soluţiile adoptate în procedura administrativă.

În cea de-a doua opinie se consideră, dimpotrivă, că în ipoteza unei decizii de invalidare emise de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, instanţa care soluţionează favorabil contestaţia persoanei care se consideră îndreptăţită, stabilind aşadar, pentru prima dată, dreptul acesteia la măsuri reparatorii, trebuie să se raporteze la grila notarială valabilă în anul precedent pronunţării hotărârii judecătoreşti.

Instanţa fiind cea chemată să verifice jurisdicţional şi să stabilească îndreptăţirea contestatorului la măsuri reparatorii, în cazul în care găseşte întemeiată pretenţia, se pronunţă nu doar asupra existenţei dreptului în patrimoniul părţii, ci şi asupra întinderii acestui drept (adică, a numărului de puncte compensatorii). Întrucât instanţa soluţionează pe fond notificarea, raportar