Decizia nr. 16 din 8 aprilie 2024

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este legal constituit, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Elena-Mădălina Ivănescu, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă în Dosarul nr. 52/118/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.

De asemenea, referă asupra faptului că au fost transmise de către instanţele naţionale hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia ce face obiectul sesizării şi opinii teoretice exprimate de judecători, iar Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării.

În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 12 decembrie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 52/118/2023, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: ” În interpretarea art. 55 alin. (2) corelat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în sistemul pensiilor militare de stat în condiţii speciale sau deosebite (grupa I sau II de muncă) beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010?”. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) ” Art. 55. – (…) (2) Persoanele care au realizat stagii de cotizare atât în sistemul public de pensii, cât şi în sisteme neintegrate acestuia beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare, în condiţiile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b), numai pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.” ” Art. 192. – (1) Între sistemul public de pensii şi sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate acestuia se recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, în vederea deschiderii drepturilor la pensie pentru limită de vârstă, de invaliditate şi de urmaş. (…).” III. Expunerea succintă a procesului. Obiectul învestirii instanţei care a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile. Stadiul procesual în care se află pricina

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa cu nr. 52/118/2023, reclamantul A.B., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Constanţa (CJP Constanţa), a solicitat: anularea Deciziei nr. xxxxx din 11.11.2022; obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să se dispună pensionarea pentru limită de vârstă, începând cu data de 28.09.2022, prin care să se valorifice perioadele muncite în grupa de muncă, condiţii speciale, deosebite sau alte condiţii, aşa cum rezultă din Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamantul a menţionat că este beneficiarul unei pensii pentru limită de vârstă începând cu data de 16.12.2013, conform Deciziei nr. zzzzz din 10.01.2014 emise de Casa de pensii sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, în baza Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările ulterioare (Legea nr. 223/2015). În anexa acestei decizii sunt redate stagiile de cotizare după cum urmează: – în sistemul public: 13 ani, 4 luni, 22 de zile – în condiţii normale; 2 luni – în condiţii deosebite; 11 luni – grupa a II-a; – în sistemul de apărare: 5 ani, o lună, 19 zile – în condiţii normale; 4 ani, o lună, 20 de zile – în condiţii speciale; 4 ani – alte condiţii.

La data de 28.09.2022, reclamantul a solicitat acordarea pensiei pentru limită de vârstă şi în sistemul public de pensii, conform Legii nr. 263/2010. Solicitarea a fost respinsă prin Decizia nr. xxxxx din 11.11.2022, nelegal emisă, întrucât se refuză nejustificat valorificarea perioadei muncite în grupa de muncă, condiţii speciale, deosebite sau alte condiţii rezultate din Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022, pe considerentul că au fost valorificate conform Legii nr. 223/2015. Suplimentar se mai arată prin decizia contestată faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 263/2010, respectiv nu are nici vârsta şi nici stagiul minim de cotizare necesare.

Cu privire la perioada muncită în grupa de muncă, condiţii speciale, deosebite sau alte condiţii rezultate din Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022, reclamantul a invocat dispoziţiile art. 3 lit. j), art. 17 alin. (1), art. 60, 158, 192 şi 192 1 din Legea nr. 263/2010, art. 37, 41, 47 şi 125 din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (Hotărârea Guvernului nr. 257/2011), Ordonanţa Guvernului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităţilor şi categoriilor profesionale cu condiţii deosebite care se încadrează în grupele I şi II de muncă în vederea pensionării (Ordonanţa Guvernului nr. 50/1990) şi practică judiciară, arătând că toate perioadele muncite în grupa II de muncă, condiţii deosebite şi condiţii speciale trebuie valorificate în vederea reducerii vârstei de pensionare, conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, şi a complinirii stagiului de cotizare, chiar dacă la determinarea punctajului mediu anual se vor valorifica doar într-un sistem de pensii şi nu se pot dubla ca drepturi băneşti.

Pârâta a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, invocând dispoziţiile art. 192, art. 3 alin. (1) lit. g), art. 52 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 26 din Legea nr. 223/2015, arătând că, în speţă, raportând data naşterii reclamantului – 26.12.1958 – la datele din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, rezultă că vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, iar stagiul complet de cotizare este de 35 de ani. Întrucât, la data solicitării pensiei din sistemul public de pensii, vârsta reclamantului este de 63 ani şi 9 luni, rezultă că nu sunt îndeplinite condiţiile de acordare a pensiei pentru limită de vârsta redusă în condiţiile art. 55 din Legea nr. 263/2010, astfel că a fost emisă Decizia de respingere nr. xxxxx din 11.11.2022.

Prin Sentinţa civilă nr. 1.793 din 6 iunie 2023, pronunţată de Tribunalul Constanţa – Secţia I civilă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A.B. în contradictoriu cu pârâta CJP Constanţa.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut considerentele redate în cele de mai jos.

Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022, ataşată de către reclamant cererii de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, cuprinde perioadele valorificate la stabilirea pensiei în sistemul pensiilor militare de stat, reclamantul beneficiind de pensie pentru limită de vârstă în sistemul militar prin Decizia nr. aaaaa/3 din 2.09.2022.

Prin Decizia nr. xxxxx din 11.11.2022 s-a respins cererea reclamantului pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, motivat de faptul că perioadele din Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022 s-au fructificat conform Legii nr. 223/2015 – art. 52 din Legea nr. 263/2010 şi de faptul că nu îndeplineşte vârsta standard de pensionare şi/sau stagiul minim necesar de cotizare.

Prin urmare, motivul pentru care reclamantului nu i-a fost acordată pensia pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii este reprezentat de neîndeplinirea condiţiilor privind vârsta standard de pensionare şi/sau stagiul minim de cotizare.

Faţă de dispoziţiile art. 53 din Legea nr. 263/2010, dat fiind faptul că reclamantul este născut în anul 1958, acesta nu beneficiază de eşalonarea prevăzută de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, astfel că vârsta standard de pensionare în cazul său este de 65 de ani. Or, la data cererii de pensionare, reclamantul avea vârsta de 63 de ani şi 9 luni.

Prima instanţă a reţinut, deopotrivă, faptul că reclamantul nu beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare în sistemul public, pentru următoarele motive: – Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022 cuprinde perioadele valorificate la stabilirea pensiei în sistemul pensiilor militate de stat, fără a atesta prestarea activităţii în grupa de muncă, condiţii speciale, condiţii deosebite; – perioadele în care reclamantul a desfăşurat activitate în condiţii deosebite de muncă (2 luni), grupa II (11 luni) – în sistemul public – şi în condiţii speciale (4 ani, o lună şi 20 de zile), alte condiţii (4 ani şi 6 zile) – în sistemul neintegrat – de apărare, ordine publică şi siguranţă – sunt recunoscute prin anexa la decizia de pensionare în sistemul militar. Perioadele în care reclamantul a desfăşurat activitate în condiţii speciale (4 ani, o lună şi 20 de zile), alte condiţii (4 ani şi 6 zile) – în sistemul neintegrat – de apărare, ordine publică şi siguranţă – sunt atestate prin Adeverinţa nr. bbbbb din 10.08.2022; – pârâta a recunoscut perioadele atestate de Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022 ca stagiu realizat în sistem neintegrat, rezultând o perioadă de 31 de ani, 8 luni şi o zi, respectiv un stagiu total de cotizare de 36 de ani, 7 luni şi 8 zile. Din dosarul administrativ depus de pârâtă nu rezultă că reclamantul ar fi depus, odată cu cererea de pensionare, şi Adeverinţa nr. bbbbb din 10.08.2022.

Faţă de dispoziţiile art. 192 şi art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, prima instanţă a apreciat că nu poate fi reţinut, la reducerea vârstei standard de pensionare, stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, respectiv alte condiţii, în calitate de cadru militar, situaţie în care, constatând că reclamantul nu îndeplinea, la data formulării cererii de acordare a pensiei, condiţia privitoare la vârsta standard de pensionare, acesta având 63 de ani şi 9 luni, iar vârsta standard de pensionare fiind de 65 de ani, în mod corect, pârâta a respins cererea de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, sens în care cererea reclamantului a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinţei menţionate la paragraful 15 de mai sus a declarat apel reclamantul A.B., criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, faţă de motivele redate în cele ce urmează.

Cu privire la perioada muncită în grupa de muncă, condiţii speciale, deosebite sau alte condiţii rezultând din Adeverinţa nr. yyyyy din 24.10.2022, apelantul a reiterat apărările invocate în cererea de chemare în judecată, arătând că toate perioadele muncite în grupa II de muncă, condiţii deosebite şi condiţii speciale trebuie valorificate în vederea reducerii vârstei de pensionare, conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, şi a complinirii stagiului de cotizare, chiar dacă la determinarea punctajului mediu anual se vor valorifica doar într-un sistem de pensii şi nu se pot dubla ca drepturi băneşti.

În cadrul cererii de apel, apelantul-reclamant a solicitat ca, în măsura în care instanţa de apel împărtăşeşte o altă opinie cu privire la aplicabilitatea art. 55 alin. (1) şi (2) coroborat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, să se dispună sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu dezlegarea următoarelor probleme de drept: (i) reducerea vârstei de pensionare pentru perioadele muncite în grupele de muncă sau condiţii speciale/deosebite reglementate prin art. 55 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 se recunoaşte în condiţii de reciprocitate între sistemele de pensie conform art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010?; (ii) norma de drept cuprinsă în art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 este o normă specială faţă de dispoziţiile art. 55 alin. (1) din acelaşi act normativ şi trebuie aplicată cu prioritate sau este doar o recunoaştere formală a reciprocităţii informaţiilor între sistemele diferite de pensie?; (iii) care este sensul recunoaşterii reciproce a vechimii în muncă, respectiv a vechimii în serviciu, dacă nu i se recunosc beneficiile conferite de art. 55 alin. (1) Legea nr. 263/2010?. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile

La termenul de judecată din 5 decembrie 2023, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă a pus în discuţia părţilor oportunitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunilor de drept expuse la paragraful 25 din prezenta decizie.

Prin Încheierea din 12 decembrie 2023, sesizarea a fost considerată admisibilă, în parte, şi, în temeiul art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă, s-a dispus suspendarea judecăţii. IV. Punctul de vedere al completului de judecată care a adresat sesizarea A. Asupra admisibilităţii sesizării

Instanţa de trimitere nu a realizat o veritabilă analiză a îndeplinirii în cauză a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.

Prin încheierea de sesizare se arată că, în esenţă, problema care se pune este dacă sistemul pensiilor militare de stat este un sistem neintegrat sistemului public de pensii sau este un sistem special integrat.

Realizând o analiză a evoluţiei prevederilor legislative în materie – art. 1 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 119/2010), art. 196 lit. b) şi e) din Legea nr. 263/2010, art. 6 alin. (2) din forma iniţială a Legii nr. 263/2010, art. 49 alin. (2) din acelaşi act normativ -, instanţa de sesizare concluzionează că sistemele de pensii neintegrate sistemului public au rămas: sistemul de asigurări sociale al avocaţilor şi sistemele proprii de asigurări sociale ale cultelor recunoscute de lege, la care s-a adăugat sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al notarilor publici din România, organizat potrivit Legii nr. 39/2020 privind sistemul de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale al notarilor publici din România.

În ceea ce priveşte pensiile militare de stat, prin art. 132 din Legea nr. 263/2010 s-a reglementat înfiinţarea caselor sectoriale de pensii în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Administraţiei şi Internelor şi Serviciului Român de Informaţii, sistemul pensiilor militare fiind integrat în sistemul public de pensii.

Ulterior, prin Legea nr. 223/2015 s-au reinstituit pensiile militare de stat.

Cu toate acestea, subliniază instanţa de trimitere, normele care stabileau sistemele de pensii neintegrate nu au fost modificate, astfel încât sistemul pensiilor militare nu este declarat ca fiind neintegrat sistemului public.

Având în vedere terminologia folosită de Legea nr. 263/2010 – art. 51 alin. (3 1 ), art. 55 şi 192 -, rezultă că pensiile de serviciu, cum sunt şi pensiile militare de stat, constituie o categorie diferită de pensii faţă de cele din sistemele proprii neintegrate.

Din această terminologie, respectiv folosirea a două atribute ale sistemelor de pensii, proprii şi neintegrate, poate rezulta că nu există identitate între noţiunile de sisteme proprii şi sisteme neintegrate, în sensul că pot exista şi sisteme proprii care nu au atributul de „neintegrate”. În caz contrar, nu ar fi fost necesară folosirea ambelor atribute; dacă sistemele neintegrate nu pot fi decât sisteme „proprii”, nu rezultă că, în mod necesar, un sistem „propriu” este şi „neintegrat”.

Deopotrivă, instanţa indică terminologia utilizată în textele art. 25 alin. (2) şi art. 26 alin. (2) din Legea nr. 223/2015, arătând că norma juridică se referă la „sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate”, de unde rezultă că aceasta constituie o categorie distinctă de sistemul pensiilor militare de stat.

Pe lângă argumentele de interpretare istorică şi literală, sunt menţionate, ca fiind relevante, şi normele care reglementează situaţia contribuţiilor de asigurări sociale – art. 31, art. 55 alin. (3), art. 110 alin. (5) şi art. 122 din Legea nr. 223/2015. B. Asupra fondului chestiunii de drept

În opinia instanţei de trimitere, esenţial pentru dezlegarea problemei de drept este că personalul militar achită o contribuţie de asigurări sociale sub forma „cotei de contribuţie individuală la bugetul de stat”, care nu se varsă într-un fond de pensii administrat privat de o entitate înfiinţată, organizată şi controlată de o organizaţie profesională, iar faptul că, după reinstituirea pensiilor militare de stat, prin Legea nr. 223/2015, pensiile militare de stat nu sunt enumerate în categoria pensiilor din sisteme proprii neintegrate nu pare o simplă omisiune.

Făcând referire la Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, pronunţată de Curtea Constituţională a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2023, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă indică punctul 16 al considerentelor deciziei sus-menţionate, arătând însă că această chestiune nu a făcut obiectul analizei în cauza respectivă, astfel încât nu sunt expuse argumente în acest sens. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la chestiunea de drept

Apelantul-reclamant apreciază că perioadele care au fost muncite în anumite condiţii speciale, respectiv condiţii deosebite, chiar dacă au fost valorificate în sistemul pensiilor militare, ar trebui valorificate şi în planul pensiei de stat.

Intimata-pârâtă nu a formulat un punct de vedere cu privire la chestiunea de drept. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie A. Jurisprudenţa naţională relevantă

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea art. 55 alin. (2) corelat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în sistemul pensiilor militare de stat în condiţii speciale sau deosebite (grupa I sau II de muncă) nu beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul: curţilor de apel Braşov – Secţia civilă (Decizia civilă nr. 973/Ap din 10 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 2.463/62/2021, definitivă); Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale (Decizia civilă nr. 538/2024 din 7 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 3.189/3/2023, definitivă); Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia civilă nr. 412/A/2013 din 1 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.102/117/2022; Decizia civilă nr. 1.463/A/2018 din 26 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 105/84/2018; definitive); Constanţa – Secţia I civilă (Decizia civilă nr. 1.038/AS din 2 iunie 2021; Decizia civilă nr. 596/AS din 22 noiembrie 2017; definitive); Craiova – Secţia I civilă (Decizia nr. 2.100 din 5 septembrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 1.131/104/2017*, definitivă); Ploieşti – Secţia I civilă (Decizia civilă nr. 2.445 din 29 septembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 3.977/105/2021; Decizia nr. 248 din 8 februarie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 4.820/105/2021; Decizia nr. 1.164 din 7 iunie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 3.779/105/2022; definitive); Tribunalul Alba – Secţia I civilă (Sentinţa civilă nr. 1.472/2023 din 18 mai 2023, pronunţată în Dosarul nr. 1.925/107/2022, nedefinitivă, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în calea de atac a apelului, cu termen de judecată la 11 aprilie 2024).

În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, ale următoarelor instanţe: Curtea de Apel Iaşi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale; tribunalele Bucureşti, Giurgiu, Ilfov, Iaşi – Secţia I civilă, Vaslui şi Constanţa.

În susţinerea orientării jurisprudenţiale şi a punctelor de vedere teoretice redate în cele de mai sus, au fost expuse argumentele ce vor fi redate în continuare.

În forma iniţială, dispoziţiile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 prevedeau reducerea vârstelor standard de pensionare, conform tabelului nr. 2 din lege, inclusiv în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în alte condiţii de muncă indicate de art. 29 alin. (2) din actul normativ menţionat, dispoziţii care, la momentul respectiv, stipulau că, în domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, încadrarea locurilor de muncă în condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii se realizează pe baza criteriilor şi metodologiei de încadrare prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, condiţii speciale şi alte condiţii, specifice pentru cadrele militare în activitate (Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001) şi de Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004 privind stabilirea locurilor de muncă şi activităţilor cu condiţii deosebite, speciale şi alte condiţii, specifice pentru poliţişti (Hotărârea Guvernului nr. 1.822/2004).

La data de 1.01.2016 însă a intrat în vigoare Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu reglementări distincte referitoare la condiţiile de acordare a pensiilor, modalităţile de calcul, tipurile de pensie şi condiţiile de muncă, context în care prevederile din Legea nr. 263/2010 referitoare la cadrele militare [inclusiv cele ale art. 55 alin. (1) lit. b) şi art. 29 alin. (2)] şi-au încetat aplicabilitatea.

Aceasta în condiţiile în care nu se poate admite ipoteza existenţei unei duble reglementări aplicabile aceleiaşi situaţii de fapt, dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, interzicând în mod expres, în scopul evitării paralelismelor legislative, instituirea aceloraşi reglementări în mai multe articole sau alineate din acelaşi act normativ ori în două sau mai multe acte normative.

Prin urmare, în ceea ce priveşte aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 55 din Legea nr. 263/2010, la data la care a fost formulată cererea de înscriere la pensie intrase în vigoare Legea nr. 223/2015, astfel că dispoziţiile Legii nr. 263/2010 referitoare la reducerea vârstei de pensionare pentru militarii care au desfăşurat activitatea încadrată în condiţii speciale de muncă, în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, îşi încetaseră aplicabilitatea şi nu mai puteau produce efecte în sensul arătat de acestea.

De asemenea, prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 au fost abrogate în mod expres prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2017 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale (Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2017), prin acelaşi act normativ fiind modificate corespunzător şi prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, în sensul că acestea nu mai fac referire şi la militarii care au fost încadraţi în condiţii speciale în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, ci doar la reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010.

În plus, tot prin Ordonanţa de urgenţă nr. 103/2017 a fost introdus alin. (2) al art. 55 din Legea nr. 263/2010. Astfel, în forma aplicabilă în urma acestor modificări, dispoziţiile Legii nr. 263/2010 reglementează interdicţia valorificării condiţiilor speciale în cadrul sistemelor neintegrate în vederea reducerii vârstei standard de pensionare în sistemul public, o asemenea posibilitate fiind prevăzută expres doar pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii.

Mai mult, în contextul legislativ actual, sistemul de pensii militare şi sistemul public al asigurărilor sociale sunt esenţial diferite, context în care şi dispoziţiile care reglementează relaţiile dintre cele două sisteme sunt de strictă interpretare şi aplicare.

Atât dispoziţiile art. 192 din Legea nr. 263/2010, cât şi cele ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 223/2015 fac referire doar la recunoaşterea stagiilor de cotizare, vechimea în muncă, vechimea în serviciu, fără a asimila munca prestată într-un sistem ca fiind muncă prestată şi în celălalt sistem, în aceleaşi condiţii – deosebite sau speciale.

Recunoaşterea reciprocă a stagiilor de cotizare are loc doar pentru deschiderea drepturilor la pensie, nu şi în ceea ce priveşte beneficiile specifice acordate potrivit prevederilor legale care reglementează diferite sisteme de asigurări sociale.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 au un conţinut identic cu cele ale art. 194 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, dispoziţii care, până la momentul abrogării lor (1.01.2011), au făcut în repetate rânduri obiectul unor excepţii de neconstituţionalitate, raportat tocmai la împrejurarea că cele două sisteme de asigurări sociale recunosc doar stagiul de cotizare realizat, şi nu efectuarea acestor stagii în anumite condiţii de muncă (deciziile Curţii Constituţionale nr. 355 din 10 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 25 februarie 2003, şi nr. 461 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008).

Această opinie se distinge cu atât mai mult în contextul în care art. 51 alin. (3 1 ) din Legea nr. 263/2010 face diferenţierea între cele două categorii de pensii, respectiv pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, şi pensii dintr-un sistem propriu de asigurări sociale neintegrat sistemului public de pensii.

Atâta vreme cât, prin art. 55 alin. (3), art. 110 alin. (5) şi art. 122 din Legea nr. 223/2015, se prevede un drept de opţiune între pensia militară şi pensia calculată conform Legii nr. 263/2010, cu recunoaşterea în sistemul public de pensii doar a stagiului de cotizare, respectiv a vechimii în muncă sau a vechimii în serviciu, nu şi a condiţiilor de reducere a vârstelor standard de pensionare, rezultă că sistemul pensiilor militare de stat reprezintă un sistem neintegrat şi, prin urmare, reducerea nu poate opera decât pentru stagiile de cotizare realizate în sistemul public de pensii, nu şi pentru stagiile realizate în sistemele integrate.

Potrivit art. 31 din Legea nr. 223/2015, contribuţia plătită de personalul militar se varsă la bugetul de stat, iar nu într-un fond administrat de o entitate distinctă, privată, aşa cum se întâmplă în cazul sistemelor de pensii ale profesiei de avocat, notar sau ale clerului.

Comparând situaţia pensiilor militare cu cea a altor pensii de serviciu, se constată că, şi în acele cazuri, se plăteşte o contribuţie de asigurări sociale, fără ca pensiile de serviciu să fie considerate pensii din sisteme proprii neintegrate.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că, în interpretarea art. 55 alin. (2) corelat cu art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în sistemul pensiilor militare de stat în condiţii speciale sau deosebite (grupa I sau II de muncă) beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010.

Această orientare jurisprudenţială se regăseşte la nivelul Curţii de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale (Decizia nr. 363 din 13 februarie 2024, pronunţată în Dosarul nr. 1.303/95/2022, definitivă).

În acest sens au fost exprimate puncte de vedere teoretice, nesusţinute de practică judiciară, de către următoarele instanţe: tribunalele Ialomiţa, Teleorman, Covasna, Buzău şi Bihor – Secţia I civilă.

Curţile de apel Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Suceava, Târgu Mureş şi Timişoara; tribunalele Călăraşi, Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov, Iaşi, Vaslui, Covasna, Tulcea şi Teleorman au comunicat faptul că, în raza lor teritorială de competenţă, nu a fost identificată jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică în prezent practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. B. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept pusă în discuţie. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Curtea Constituţională s-a pronunţat în mai multe rânduri asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 194 din Legea nr. 19/2000 (abrogată la 1.01.2011), care au un conţinut identic cu cele ale art. 192 din Legea nr. 263/2010, fiind amintite, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 355 din 10 decembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 25 februarie 2003, şi Decizia nr. 461 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 15 mai 2008, prin care s-a reţinut că „asiguraţii în sistemul public de pensii, care îndeplinesc cumulativ condiţiile prevăzute de textele criticate, beneficiază de tratament juridic egal în ceea ce priveşte dreptul la pensie pentru limită de vârstă. Asiguraţii care nu au stagiul complet de cotizare în sistemul public, dar au realizat stagii de cotizare, respectiv vechime în serviciu, în alte sisteme de pensii şi asigurări sociale, cum este sistemul pensiilor militare de stat reglementat de Legea nr. 164/2001, sunt într-o situaţie diferită şi, în consecinţă, şi tratamentul juridic este diferit, fără ca prin aceasta să se instituie vreo discriminare. Astfel, deşi cele două sisteme de pensii îşi recunosc reciproc stagiile de cotizare, respectiv vechimea în muncă sau vechimea în serviciu, pensia pentru limită de vârstă, inclusiv alte drepturi de asigurări sociale în sistemul public, se acordă numai pentru stagiul de cotizare realizat în acest sistem, pe când dispoziţiile Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică în mod egal tuturor asiguraţilor care se află în situaţiile prevăzute de acestea”.

De asemenea, prin Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 753 din 18 august 2023, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra constituţionalităţii art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, reiterând considerentele deciziilor prin care a fost anterior constatată constituţionalitatea dispoziţiilor art. 194 din Legea nr. 19/2000, mai sus menţionate: ” 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că dispoziţia criticată nu este una nouă, fiind preluată de legiuitor din vechea reglementare, Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010. (…). 16. (…) instanţa de contencios constituţional constată că autorul şi celelalte persoane în raport cu care acesta susţine că ar fi discriminat nu se află într-o situaţie juridică identică sau similară, întrucât autorul excepţiei doreşte să beneficieze de dreptul la pensie anticipată prin recunoaşterea vechimii aferente unei perioade lucrate în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care are un sistem propriu de asigurări sociale, neintegrat în sistemul public. Prin urmare, atât timp cât cele două categorii de persoane nu se află în situaţii identice sau similare, legiuitorul poate stabili reguli diferenţiate pentru fiecare categorie în ceea ce priveşte dreptul la pensie anticipată. De altfel, prin Decizia nr. 1.154 din 13 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 8 noiembrie 2011, Curtea Constituţională a stabilit că «discriminarea» presupune a trata diferit, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă, persoane aflate în situaţii similare, o asemenea situaţie intervenind în cazul în care distincţia nu urmăreşte un scop legitim sau nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele utilizate şi scopul urmărit. 17. În virtutea marjei sale de apreciere în configurarea dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul a prevăzut un regim juridic diferit pentru acordarea dreptului de pensionare anticipată, drept care are un caracter de excepţie faţă de dreptul la pensie pentru limită de vârstă, iar această opţiune legislativă nu conduce la încălcarea principiului egalităţii în drepturi.” VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu au fost identificate repere relevante cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul asupra chestiunii de drept, întocmit conform art. 520 alin. (8) coroborat cu art. 516 alin. (7) din Codul de procedură civilă, s-a propus respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din acelaşi cod, lipsind cerinţele noutăţii şi caracterului real şi veritabil al problemei de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pentru a analiza dacă sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este aptă să asigure îndeplinirea funcţiei pentru care a fost concepută, aceea de a pronunţa o decizie interpretativă de principiu în scopul de a preîntâmpina apariţia unei practici neunitare la nivel naţional, se impune, în primul rând, evaluarea tuturor elementelor sesizării, adică verificarea atât a circumstanţelor care o generează, cât şi a condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de interpretare.

Aceasta presupune verificarea îndeplinirii simultane a tuturor condiţiilor prevăzute pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, condiţii extrase din dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă şi care pot fi enunţate astfel: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; – instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să judece cauza în ultimă instanţă; – soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; – chestiunea de drept a cărei lămurire se solicită să fie nouă; – chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar aceasta nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; – problema pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite.

Prima şi a doua condiţie sunt îndeplinite, nefiind necesară o discuţie suplimentară, iar cu privire la cea de-a treia se reţine că instanţa de trimitere judecă în ultimă instanţă, faţă de dispoziţiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

După cum se poate observa din expunerea ce precedă, contestaţia formulată de reclamant a fost fundamentată pe faptul că toate perioadele muncite în intervalul 20.08.1981- 2.12.1994, când a avut calitatea de cadru militar, activitatea sa fiind încadrată, în etape diferite, fie în „condiţii deosebite”, fie în „alte condiţii”, în mod retroactiv, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 1.294/2001, ar trebui să fie valorificate ca stagii de cotizare în sistemul public de pensii, aşa încât să poată beneficia de reducerea vârstei de pensionare, conform art. 55 din Legea nr. 263/2010, şi de complinirea stagiului de cotizare, chiar dacă la determinarea punctajului mediu anual se vor valorifica doar într-un sistem de pensii şi nu se pot dubla ca drepturi băneşti. Prima instanţă a respins ca neîntemeiată contestaţia, înlăturând aceste critici, cu motivarea că, în condiţiile art. 55 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, nu poate fi reţinut, la reducerea vârstei standard de pensionare, stagiul de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, respectiv alte condiţii, în calitate de cadru militar, situaţie în care a mai apreciat că reclamantul nu îndeplinea, la data formulării cererii de acordare a pensiei, condiţia privitoare la vârsta standard de pensionare, acesta având 63 de ani şi 9 luni, iar vârsta standard de pensionare fiind de 65 de ani. Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti reclamantul a formulat calea de atac a apelului, iar Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, învestită cu soluţionarea căii de atac, judecă pricina în ultimă instanţă.

Faţă de cele expuse, apare ca fiind îndeplinită şi condiţia de admisibilitate ca soluţionarea cauzei să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere.

Cu privire la cerinţa noutăţii, analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării prealabile reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.

Aşa cum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis în jurisprudenţa sa anterioară (Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 41 din 21 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, etc.), cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial.

Totodată, cerinţa noutăţii ar putea fi reţinută ca îndeplinită şi în cazul în care, deşi norma nu este foarte recentă, în privinţa sa s-ar impune anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, ale unei norme legale mai vechi, ipoteza aşa-zisei reevaluări a interpretării normei (Decizia nr. 3 din 30 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 235 din 22 martie 2023).

În egală măsură, noutatea se poate raporta şi la o normă mai veche, dar a cărei aplicare frecventă a devenit actuală mult ulterior intrării ei în vigoare (a se vedea, spre exemplu, Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 10 din 20 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 14 noiembrie 2014).

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 9 aprilie 2014; Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 16 iunie 2014; Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 691 din 22 septembrie 2014; Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 13 iulie 2015; Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 1 octombrie 2015).

În speţă se observă, pe de o parte, că autorul sesizării nu este preocupat de abordarea amintitei chestiuni care este cerinţa noutăţii, motiv pentru care nu se referă la ea şi nu arată care sunt reglementările recent intrate în vigoare sau care au devenit actuale mult ulterior intrării lor în vigoare, iar, pe de altă parte, că practica judiciară identificată în legătură cu problema de drept supusă atenţiei nu este una în curs de formare, ci una clar conturată şi consolidată, interpretările jurisprudenţiale contrare indicate la capitolul VI al prezentei decizii având un caracter izolat, care nu justifică declanşarea mecanismului procedurii de unificare a jurisprudenţei prin pronunţarea unei hotărâri prealabile.

În sensul amintit, punctele de vedere exprimate de curţile de apel, precum şi hotărârile judecătoreşti ataşate acestora evidenţiază existenţa unei orientări jurisprudenţiale aproape unanime [şi anume, că asiguraţii care au realizat stagii de cotizare în sistemul pensiilor militare de stat în condiţii speciale sau deosebite – grupa I sau II de muncă – nu beneficiază de reducerea vârstelor standard de pensionare în condiţiile art. 55 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 263/2010], identificându-se o hotărâre judecătorească pronunţată în data de 22 noiembrie 2017 de Curtea de Apel Constanţa, prin care se reţine că asiguratul, fost cadru militar în sistemul administraţiei penitenciare, poate beneficia de pensie anticipată, în considerarea art. 55, art. 62 şi art. 192 din Legea nr. 263/2010, precum şi o decizie pronunţată de Curtea de Apel Craiova, în sensul aplicabilităţii dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 223/2015, în conformitate cu care pensionarii militari care realizează stagii de cotizare în sistemul public de pensii sau care realizează vechime în muncă în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii şi care nu au fost valorificate la stabilirea pensiei militare de stat pot solicita stabilirea drepturilor de pensie în sistemul public de pensii ori în sistemele proprii de asigurări sociale neintegrate sistemului public de pensii, în condiţiile protocoalelor încheiate între entităţile implicate.

Se poate observa, de asemenea, că problema de drept în discuţie nu face obiectul unui recurs în interesul legii care să fi fost soluţionat sau care să fie în curs de soluţionare, fiind întrunită astfel condiţia impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă.

În ceea ce priveşte condiţia de admisibilitate a existenţei unei probleme de drept veritabile, s-a arătat în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept că pentru a fi considerată reală chestiunea de drept trebuie să privească posibilitatea unei interpretări diferite sau contradictorii a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete ori, după caz, incerte sau incidenţa unor principii generale, al căror conţinut sau sferă de aplicare sunt discutabile (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016).

Mai mult, caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie prezentate în încheierea de sesizare, care trebuie să fie motivată, aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumente aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate al întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (Decizia nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; Decizia nr. 62 din 24 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 30 octombrie 2018; Decizia nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; Decizia nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021; Decizia nr. 50 din 14 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 3 septembrie 2021; Decizia nr. 74 din 18 octombrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1174 din 13 decembrie 2021).

Prin raportare la cele semnalate anterior, se observă că punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere nu este astfel conceput încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Din încheierea de sesizare a instanţei supreme cu pronunţarea unei hotărâri prealabile se desprinde faptul că prevederile legale aplicabile în speţă, şi anume cele ale art. 51 alin. (3 1 ), ale art. 55 şi 192 din Legea nr. 263/2010, sunt clare din punct de vedere terminologic, în acord cu argumentele de interpretare istorică şi literală a sintagmelor „sisteme proprii neintegrate” şi „sisteme proprii de asigurări sociale neintegrate”, dar şi cu normele ce reglementează situaţia contribuţiilor plătite de personalul militar şi care se varsă la bugetul de stat din cuprinsul Legii nr. 223/2015.

Singura problemă pe care o semnalează autorul sesizării şi care nu are legătură cu conţinutul vreunui act normativ se referă la Decizia nr. 99 din 16 martie 2023, pronunţată de Curtea Constituţională, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 192 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 18 august 2023.

Cu referire la această decizie, instanţa de trimitere constată că la punctul 16 din considerente, Curtea Constituţională face o „menţiune pasageră” în sensul că Ministerul Afacerilor Interne are un sistem propriu de asigurări sociale, neintegrat în sistemul public, şi mai adaugă în sesizare: „fără ca această chestiune să fi făcut însă obiectul analizei în cauza respectivă, astfel că, în consecinţă, nu sunt expuse argumente în acest sens”, pentru ca, la punctul 18, să reţină că: „referitor la critica autorului excepţiei în sensul că ar fi discriminate persoanele care se află în situaţia sa şi care nu pot beneficia de dreptul la pensie anticipată, nefiind recunoscut stagiul de cotizare realizat într-un alt sistem de asigurări sociale decât cel public, Curtea reţine că nici această critică nu este întemeiată, întrucât aceste dispoziţii legale se aplică t