Decizia nr. 6/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2847/1/2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.847/1/2023, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistrat-asistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.182/86/2022, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 23 noiembrie 2023, în Dosarul nr. 3.182/86/2022, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, exclud existenţa dreptului beneficiarului pensiei de urmaş de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaş, prin raportare la dispoziţiile art. 113 alin. (1) lit. a) şi art. 107 din aceeaşi lege. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010): ” Art. 51. – (1) În sistemul public de pensii se acordă următoarele categorii de pensii: (…) e) pensia de urmaş.(…)” ” Art. 89. – (1) Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din: a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat; b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă. (2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel: a) 50% – pentru un singur urmaş; b) 75% – pentru 2 urmaşi; c) 100% – pentru 3 sau mai mulţi urmaşi.” ” Art. 107. – (1) În situaţia în care, ulterior stabilirii şi/sau plăţii drepturilor de pensie, se constată diferenţe între sumele stabilite şi/sau plătite şi cele legal cuvenite, casa teritorială de pensii operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire. (1 1 ) În situaţia asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV, care au depus declaraţia individuală de asigurare, dacă la definitivarea anului fiscal, pe baza datelor comunicate de organul fiscal central, se constată diferenţe între venitul lunar asigurat utilizat la stabilirea punctajelor lunare avute în vedere la calculul pensiei şi cel ales de contribuabil în declaraţia individuală de asigurare, casa teritorială de pensii operează, din oficiu, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire care se emite până la data de 31 decembrie a anului în curs pentru anul anterior. (2) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (1) şi (1 1 ) se acordă sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripţie, calculat de la data constatării diferenţelor. (2 1 ) Prin excepţie de la prevederile alin. (2), în cazul unei erori materiale, de calcul sau al oricărei greşeli de redactare, omisiuni sau menţiuni greşite, intervenite în procesul administrativ de evaluare, prelucrare şi redactare a datelor în vederea emiterii deciziei de pensionare sau a datelor înscrise în aceasta ori în sistemul electronic de punere în plată a deciziei, termenul general de prescripţie nu se aplică pentru recuperarea de către beneficiarul dreptului la pensie a sumelor neplătite de către casa teritorială de pensii competentă. (3) Pensia poate fi recalculată prin adăugarea veniturilor şi/sau a stagiilor de cotizare, perioadelor asimilate stagiilor de cotizare prevăzute de lege şi prin valorificarea altor documente de natură să conducă la modificarea drepturilor de pensie, nevalorificate la stabilirea acesteia. (4) Pensionarii pentru limită de vârstă care, după data înscrierii la pensie, realizează stagiu de cotizare, pot solicita recalcularea pensiei, în condiţiile legii. (5) Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) şi (4) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea.” ” Art. 113. – (1) În sistemul public de pensii, plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: a) pensionarul a decedat; (…)”. III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată la 14 octombrie 2022 pe rolul Tribunalului Suceava – Secţia I civilă cu nr. 3.182/86/2022, reclamanta a solicitat: – anularea Deciziei nr. xxxxxx/23.06.1994 privind acordarea pensiei pentru limită de vârstă, emisă pentru susţinătorul său (decedat), precum şi a Deciziei nr. xxxxxxx/18.12.2019 privind acordarea pensiei de urmaş, pentru că: nu au fost valorificate din adeverinţa emisă de angajator la 16 august 2022 veniturile obţinute sub formă de spor ore festive, spor ore şcoală, spor ore aşteptare, cap secţie, adaosuri, pe motiv că nu fac parte din baza de calcul al pensiei, conform anexei nr. 15 la Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu a fost luat în seamă un stagiu de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 20 de ani; – obligarea pârâtei casa teritorială de pensii la emiterea unei alte decizii de pensionare în care să fie valorificate sporurile din adeverinţa menţionată, întrucât au făcut parte din veniturile brute şi s-a plătit cota de asigurări sociale, şi la valorificarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani; – obligarea aceleiaşi pârâte la plata sumei reprezentând diferenţa dintre drepturile de pensie efectiv încasate şi cele cuvenite ca urmare a recalculărilor, precum şi la dobânda legală, calculată de la data introducerii contestaţiei şi până la plata efectivă.

În faţa instanţei de apel, reclamanta şi-a explicitat pretenţiile în sensul că, astfel cum a solicitat în procedura prealabilă efectuată la casa teritorială de pensii, procedură la care a făcut referire în cererea de chemare în judecată, a înţeles să solicite recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct şi, pe cale de consecinţă, şi a drepturilor sale de pensie.

Prin Sentinţa nr. 309 din 7 martie 2023, Tribunalul Suceava – Secţia I civilă a respins excepţia tardivităţii invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins cererea având ca obiect „recalculare pensie”, ca nefondată, reţinând, în esenţă, că, întrucât autorul reclamantei a decedat anterior formulării vreunei cereri de recalculare în sensul celor solicitate de soţia supravieţuitoare, în mod corect pârâta, la stabilirea drepturilor de pensie de urmaş ale reclamantei, a avut în vedere categoria de pensie de care beneficiase, până la deces, susţinătorul său.

Prin apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe s-a susţinut că instanţa de fond a interpretat eronat dispoziţiile legale aplicabile speţei.

Faţă de cele statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 11 din 25 mai 2015, pronunţată de Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 522 din 14 iulie 2015, şi prin Decizia nr. 40 din 22 septembrie 2008, pronunţată de Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 20 mai 2009, susţinătorul legal al apelantei-reclamante îndeplinea condiţiile şi era îndreptăţit a beneficia de stagiul complet de cotizare de 20 de ani, precum şi de valorificarea sporurilor obţinute şi pentru care a fost plătită contribuţia de asigurări sociale.

În temeiul dispoziţiilor art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, pensia de urmaş se stabileşte din pensia pentru limita de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat. Or, în baza prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, intimata putea, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, să facă modificările ce se impun prin decizia de pensionare. La data decesului susţinătorului legal s-a transmis reclamantei 50% din punctajul mediu anual la care acesta ar fi avut dreptul în condiţiile legii.

Intimata-pârâtă casa teritorială de pensii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat.

A arătat că susţinătorul decedat al contestatoarei a fost înscris la pensie pentru muncă depusă şi limită de vârstă, începând cu data de 1 august 1994, prin Decizia de pensie emisă la 23 iunie 1994, în temeiul Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, cu modificările şi completările ulterioare, iar stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual a fost de 30 de ani, prin raportare la dispoziţiile art. 8 din această lege.

Prin urmare, solicitarea reclamantei de emitere a unei noi decizii de pensie de urmaş este nefondată. Aceasta a fost înscrisă la pensie de urmaş începând cu data de 1 decembrie 2019, dată la care erau aplicabile dispoziţiile Legii nr. 263/2010.

Totodată, a apreciat că nu pot fi recalculate drepturile de pensie ale unei persoane decedate.

La 22 noiembrie 2023, apelanta-reclamantă a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile privind dezlegarea următoarei chestiuni de drept: – dacă soţul supravieţuitor, beneficiar al unei pensii de urmaş cuvenite după susţinătorul legal, pensionar la data decesului, are dreptul să solicite recalcularea pensiei susţinătorului său legal pentru că nu au fost valorificate unele sporuri obţinute în activitate, precum şi pentru că nu a fost utilizat la determinarea punctajului mediu anual un stagiu de cotizare de 20 de ani în loc de 30 de ani pentru munca desfăşurată în grupa I de muncă de 24 de ani 2 luni şi 1 zi sau pentru alte motive temeinic justificate; – dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, în sensul că pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat, justifică dreptul urmaşului de a solicita recalcularea pensiei susţinătorului său legal. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, arătând că, în cauză, Dosarul nr. 3.182/86/2022 al Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă este în curs de judecată, fiind în faza apelului.

Instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în ultimă instanţă, iar cauza se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel.

Este îndeplinită şi condiţia ca soluţionarea pe fond a apelului să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii.

Astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta, în calitate de soţie supravieţuitoare, putea prelua în patrimoniul său doar acele drepturi şi obligaţii existente în masa succesorală rămasă după autorul defunct, iar o astfel de contestaţie, în care să fie criticată modalitatea de stabilire a punctajului aplicată de casa teritorială de pensii, prin raportare la un stagiu de cotizare de 30 de ani, în loc de 20 de ani, putea fi formulată în ipoteza în care susţinătorul reclamantei ar fi fost el însuşi titularul unui drept de pensie pentru limită de vârstă, iar pârâta ar fi emis o astfel de decizie prin raportare la un stagiu de cotizare de 30 de ani, şi nu de 20 de ani. Întrucât autorul reclamantei a decedat anterior formulării vreunei cereri de recalculare în sensul celor solicitate de soţia supravieţuitoare, prima instanţă a reţinut că, în mod corect pârâta, la stabilirea drepturilor de pensie de urmaş ale reclamantei, a avut în vedere categoria de pensie de care beneficiase, până la deces, susţinătorul său.

Prin apelul formulat în cauză se arată că, în baza prevederilor art. 107 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, intimata-pârâtă putea, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, să facă modificările ce se impun prin decizia de pensionare, iar la data decesului susţinătorului legal s-a transmis reclamantei 50% din punctajul mediu anual la care acesta ar fi avut dreptul în condiţiile legii.

Prima instanţă a analizat în cauză posibilitatea recalculării drepturilor de pensie şi, implicit, a revizuirii acestora.

Apelanta-reclamantă a explicitat pretenţiile din acţiune cu ocazia formulării cererii de apel, în acord cu dispoziţiile art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cu dezlegările date prin Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015, făcând referire la incidenţa în cauză a prevederilor art. 107 din Legea nr. 263/2010, care reglementează posibilitatea de recalculare şi revizuire a drepturilor de pensie. În faţa instanţei de apel, aceasta a precizat expres că a solicitat recalcularea şi revizuirea pensiei susţinătorului său şi, implicit, a pensiei de urmaş.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că asupra acestei chestiuni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

Instanţa de trimitere a subliniat că noutatea este justificată de faptul că se constată o dificultate a aplicării dispoziţiilor legale, de natură să creeze premisele apariţiei unei practici judiciare neunitare la nivel naţional.

De asemenea, s-a arătat că problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, consultate la data formulării prezentei sesizări. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, susţinând că practica judiciară a instanţelor este neunitară şi învederând că a fost pronunţată Decizia nr. 65 din 2 octombrie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, care se referă însă doar la actualizarea pensiei de urmaş stabilite în baza art. 84 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care s-a stabilit că aceasta se realizează prin raportare exclusiv la indemnizaţia de încadrare brută lunară a unui judecător în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad al instanţei, indiferent de modalitatea de stabilire a cuantumului.

Dat fiind că în prezenta speţă nu au fost valorificate sporurile şi stagiul de cotizare, apelanta-reclamantă a considerat necesară lămurirea sintagmei „la care ar fi avut dreptul susţinătorul decedat” din cuprinsul art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Intimata-pârâtă şi-a exprimat, prin întâmpinare, punctul de vedere în legătură cu chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, în sensul că nu pot fi recalculate drepturile de pensie ale unei persoane decedate.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-reclamantă a formulat un punct de vedere prin care apreciază că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, în sensul că problema de drept este reală, a suscitat interpretări diferite şi prezintă un grad de dificultate suficient de mare. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Completul de judecată care a formulat sesizarea a arătat că, într-o primă interpretare, nu s-ar putea solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct de către beneficiarul pensiei de urmaş, întrucât pensia de urmaş este un drept propriu al soţului supravieţuitor, care poate fi obţinut în condiţiile reglementate de lege la împlinirea vârstei standard de pensionare, doar cuantumul pensiei fiind stabilit în raport cu punctajul mediu anual stabilit pentru susţinătorul decedat.

Coroborând dispoziţiile art. 83 cu cele ale art. 89 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, rezultă că, dacă susţinătorul decedat era pensionar la data decesului, pensia de urmaş se calculează procentual din pensia pentru limită de vârstă aflată în plată.

În ipoteza în care susţinătorul decedat îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii pentru limită de vârstă, dar nu era pensionar la data decesului, pensia de urmaş se stabileşte procentual din pensia pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat.

Interpretarea se raportează şi la prevederile art. 113 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, potrivit cărora în sistemul public de pensii plata pensiei încetează începând cu luna următoare celei în care pensionarul a decedat, prin urmare se are în vedere punctajul mediu anual stabilit prin decizia de pensie a susţinătorului decedat, aflată în plată la data decesului.

În cea de-a doua interpretare, pensia de urmaş reprezintă o obligaţie legală de întreţinere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susţinătorului, ca urmare a decesului acestuia, şi care, prin voinţa legiuitorului, este preluată de sistemul public de pensii.

Faptul că pensia susţinătorului decedat a încetat prin deces nu poate susţine teza unei inadmisibilităţi a cererii beneficiarului pensiei de urmaş de recalculare sau revizuire a pensiei susţinătorului defunct, întrucât această din urmă pensie produce în continuare efecte juridice, determinat de faptul că reprezintă baza de calcul al primei pensii.

Dreptul la pensie nu se transmite din patrimoniul susţinătorului către urmaş, ci se naşte direct în patrimoniul urmaşului, dacă îndeplineşte condiţiile legale de acordare. Rezultă că la calculul pensiei de urmaş nu se justifică raportarea strict la ultima pensie încasată de susţinător, conform principiului că succesorul nu poate invoca mai multe drepturi decât a avut autorul său, o asemenea regulă fiind specifică devoluţiunii succesorale, inaplicabilă cu privire la pensie, drept ce încetează la deces.

În schimb, trebuie aplicate normele de calcul special prevăzute de lege pentru pensia de urmaş. În acest sens, cuantumul pensiei de urmaş este prevăzut de art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 şi se raportează la punctajul mediu anual realizat de susţinător. Este posibil ca acest punctaj să fie mai mare decât cel avut în vedere la calculul pensiei susţinătorului, ceea ce îndreptăţeşte urmaşul să ceară revizuirea pensiei sale de urmaş.

Din moment ce legea dă expres urmaşului dreptul să îşi raporteze pensia de urmaş la punctajul mediu anual realizat de susţinător, iar legea nu limitează acest drept la demersurile de recalculare sau revizuire întreprinse de susţinător, trebuie să i se asigure urmaşului şi pârghiile judiciare în acest sens (este vorba despre formularea unei acţiuni privind recalcularea sau revizuirea pensiei).

Prevederile art. 107 din Legea nr. 263/2010, care dau dreptul atât la recalcularea drepturilor de pensie, cât şi la revizuirea acestora şi recuperarea diferenţelor legal cuvenite şi neachitate, nu conţin nicio limitare referitoare la categoriile de pensionari care au legitimare procesuală să promoveze o acţiune de recalculare/revizuire a pensiei, iar unde legiuitorul nu distinge, nu este permis nici interpretului să o facă.

A respinge de plano dreptul urmaşului de a solicita recalcularea sau revizuirea pensiei susţinătorului defunct şi, pe cale de consecinţă, şi a pensiei de urmaş, fără a verifica în concret dacă susţinătorul a realizat un punctaj mediu anual superior, acest punctaj fiind baza legală de calcul al pensiei de urmaş, ar conduce la înlăturarea aplicabilităţii prevederilor art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010.

Dispoziţiile art. 9 alin. (3) din Codul civil reglementează principiul interpretării legii în sensul aplicării ei, iar nu în sensul neaplicării acesteia.

Rezultă că prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretate coroborat, astfel că sintagma „pensia aflată în plată” trebuie privită indisolubil în legătură cu punctajul mediu anual realizat de susţinător.

Dată fiind situaţia arătată, respectiv a existenţei mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări, instanţa de trimitere a apreciat că apare ca necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept sesizate. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Potrivit răspunsurilor transmise de instanţele naţionale, la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, din practica judiciară transmisă şi punctele de vedere teoretice exprimate de judecători s-a conturat o opinie cvasiunanimă, apreciindu-se că beneficiarul pensiei de urmaş are îndrituirea de a solicita recalcularea sau revizuirea pensiei, prin raportare la date care ţin de elementele ce determină dreptul de pensie al antecesorului. Prin urmare, dispoziţiile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu exclud dreptul beneficiarului pensiei de urmaş de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaş.

În opinia minoritară s-a considerat că dispoziţiile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 exclud dreptul beneficiarului pensiei de urmaş de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaş.

În sensul acestei opinii a fost identificată o singură decizie (cea ataşată la încheierea de sesizare), fără să fi fost formulate puncte de vedere teoretice de către judecători în susţinerea acesteia.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Nu au fost pronunţate decizii de către Curtea Constituţională în exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 89 din Legea nr. 263/2010.

Dispoziţiile art. 107 din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, fiind pronunţate până în prezent 4 decizii de către Curtea Constituţională.

Astfel, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 439 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 597 din 7 august 2015, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010. În considerentele acestei decizii, la paragrafele 22 şi 23 s-a reţinut că ” dispoziţiile de lege criticate prevăd posibilitatea revizuirii pensiei, din oficiu, de către casele teritoriale sau sectoriale de pensii ori la cererea pensionarului, în situaţia în care se constată o diferenţă între cuantumul stabilit al pensiei şi ceea ce s-ar cuveni potrivit dispoziţiilor legale. De asemenea, se prevede posibilitatea de a acorda ori de a recupera sumele care reprezintă diferenţe între cuantumul stabilit al pensiei şi cel legal cuvenit. Astfel, revizuirea apare ca o modalitate de punere de acord a cuantumului pensiei cu dispoziţiile legale în vigoare la momentul stabilirii pensiei. Prin urmare, nu se poate vorbi despre afectarea retroactivă a unui «drept câştigat», de vreme ce, aşa cum preciza Curtea Constituţională prin Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, de acest atribut se bucură doar «cuantumul pensiei stabilit potrivit principiului contributivităţii», şi nu cuantumul pensiei aflate în plată, stabilit însă cu încălcarea dispoziţiilor legale. Din contră, privită din această perspectivă, obligaţia restituirii sumelor încasate necuvenit este, mai degrabă, o expresie particularizată în materia asigurărilor sociale a instituţiei îmbogăţirii fără justă cauză, prevăzută de art. 1.345 din Codul civil. 23. Pe de altă parte, Curtea constată că textul de lege criticat nu are în vedere doar ipoteza diminuării pensiei, ci şi pe cea a măririi cuantumului acesteia, atunci când pensionarul solicită constatarea unei diferenţe între suma legal cuvenită şi cuantumul pensiei stabilit şi aflat în plată, astfel că poate fi privit şi ca un mijloc de protecţie a dreptului la pensie.”

Aceste considerente au fost reluate şi în cuprinsul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 715 din 9 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 23 februarie 2018.

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 493 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 4 noiembrie 2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010, arătându-se la paragraful 22 că aceste prevederi legale sunt favorabile acelor pensionari cărora, la data stabilirii pensiei, nu le-au fost valorificate veniturile şi/sau stagiile de cotizare şi oferă posibilitatea remedierii acestei situaţii.

De asemenea, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 720 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 14 ianuarie 2021, s-a arătat, la paragraful 19, că: „Art. 107 alin. (3) din Legea nr. 263/2010 se referă la situaţiile când, ulterior emiterii deciziei de pensionare, pensionarul este în măsură să prezinte noi documente care nu au fost avute în vedere la stabilirea pensiei şi care sunt în măsură să determine o recalculare a acesteia. În mod asemănător reglementărilor care stabilesc că acordarea pensiei se face de la momentul formulării cererii de pensionare, art. 107 alin. (5) prevede că sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. (3) se acordă începând cu luna următoare celei în care a fost înregistrată solicitarea, respectiv după ce pensionarul a formulat o solicitare în acest sens.”

Dispoziţiile art. 113 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 au făcut obiectul excepţiei de neconstituţionalitate ce a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 561 din 17 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 8 februarie 2023. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Nu au fost identificate decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare, ce pot prezenta relevanţă cu privire la chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prealabil analizării în fond a problemei de drept supuse dezbaterii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept este ţinută să verifice dacă, în raport cu întrebarea formulată de titularul sesizării, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.”

Din cuprinsul prevederilor legale enunţate anterior rezultă că legiuitorul a instituit o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea procedurii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile – astfel cum au fost acestea decelate în jurisprudenţa instanţei supreme dezvoltată pe marginea mecanismului procedural în discuţie -, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: a) existenţa unei cauze aflate în curs de judecată în ultimă instanţă; b) cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza; c) existenţa unei chestiuni de drept reale, veritabile, susceptibile să dea naştere unor interpretări diferite, pentru care să fie necesară o rezolvare de principiu; d) soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; e) noutatea chestiunii de drept a cărei lămurire se solicită; f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Evaluând elementele sesizării pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea simultană a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar patru dintre cele şase cerinţe anterior enunţate sunt întrunite.

Este vorba despre condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului, precum şi cea referitoare la nestatuarea anterioară de către instanţa supremă asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării.

Astfel, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a fost învestită cu soluţionarea apelului declarat de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta casa teritorială de pensii, într-un litigiu având ca obiect recalcularea şi revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct al reclamantei şi, pe cale de consecinţă, a pensiei sale de urmaş (în calitate de soţie supravieţuitoare). Drept urmare, potrivit dispoziţiilor art. 155 din Legea nr. 263/2010 şi ale art. 96 pct. 2 şi art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, curtea de apel judecă în ultimă instanţă.

Se verifică, de asemenea, şi existenţa raportului de dependenţă dintre soluţionarea pe fond a cauzei şi lămurirea chestiunii de drept în discuţie, întrucât autorul sesizării are a examina şi a decide asupra îndrituirii beneficiarului pensiei de urmaş la recalcularea şi/sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct, aspect care face obiectul motivelor de apel şi, corelativ, al apărărilor formulate în calea de atac, circumscrise chestiunii litigioase referitoare la nevalorificarea tuturor veniturilor şi a stagiilor de cotizare aferente dreptului de pensie al antecesorului.

Totodată, problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare şi nici nu s-a statuat anterior asupra acesteia la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În ce priveşte însă condiţia ca prin sesizare să fie dedusă spre interpretare o veritabilă chestiune de drept, susceptibilă unei dezlegări de principiu, aptă să preîntâmpine jurisprudenţa neunitară, se constată o serie de neregularităţi care fac demersul inadmisibil.

Cu titlu prealabil se cuvine a reaminti că, în procedura hotărârii prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu se substituie atributului fundamental al instanţelor, de interpretare şi aplicare a legii, ci se limitează la a facilita judecătorului eliminarea ambiguităţilor ori dificultăţilor unor texte de lege, în scopul asigurării unor dezlegări jurisdicţionale adecvate şi unitare, aspect statuat în mod constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

În absenţa definirii prin art. 519 din Codul de procedură civilă a noţiunii de „chestiune de drept”, această cerinţă este supusă unei evaluări în concret din partea instanţei supreme, raportat la elementele care legitimează, în aprecierea instanţei de trimitere, declanşarea mecanismului pronunţării hotărârii prealabile.

Aşa cum s-a arătat şi în doctrină, pentru a fi justificată intervenţia instanţei supreme în scopul preîntâmpinării unei jurisprudenţe neunitare, este necesar ca respectiva chestiune de drept să releve aspecte dificile şi controversate de interpretare, date de neclaritatea normei, de caracterul incomplet al acesteia, susceptibil de mai multe sensuri ori accepţiuni deopotrivă de justificate faţă de imprecizia redactării textului legal.

Jurisprudenţa dezvoltată de instanţa supremă în legătură cu această cerinţă a statuat constant că în sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu procedura pronunţării unei hotărâri prealabile trebuie să fie identificată o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită, care să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii raporturilor juridice deduse judecăţii (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; nr. 18 din 5 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 337 din 17 aprilie 2018; nr. 39 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 806 din 20 septembrie 2018; nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 40 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 912 din 23 septembrie 2021; nr. 63 din 17 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1156 din 29 noiembrie 2022; nr. 45 din 12 iunie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 701 din 31 iulie 2023).

Ca atare, chestiunea de drept supusă dezbaterii trebuie să fie una veritabilă, legată de posibilitatea de a interpreta diferit un text de lege fie din cauză că acesta este incomplet, fie pentru că nu este corelat cu alte dispoziţii legale, fie pentru că se pune problema că nu ar mai fi în vigoare sau că şi-ar putea extinde efectele după data abrogării lui (prin ultraactivitate), fie că ar intra în coliziune cu principii fundamentale ale dreptului.

Definitoriu, aşadar, pentru această procedură este dezlegarea de principiu pe care o poate da instanţa supremă în legătură cu sensul normei de drept, cu cea mai adecvată interpretare a lui, atunci când este susceptibil de mai multe înţelesuri, astfel încât ulterior, printr-o aplicare corespunzătoare din partea instanţelor, jurisprudenţa să capete coerenţă şi unitate.

Caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi dificultatea completului de judecată în a-şi însuşi o anumită interpretare trebuie să fie evidenţiate în încheierea de sesizare, a cărei motivare se impune a fi aptă să releve reflecţia asupra diferitelor variante de interpretare posibile, cu argumentele aferente, şi de o manieră în care să se întrevadă explicit pragul de dificultate a întrebării şi în ce măsură acesta depăşeşte obligaţia ordinară a instanţei de a interpreta şi aplica legea în cadrul soluţionării unui litigiu, întrucât simpla dilemă cu privire la sensul unei norme de drept nu poate constitui temei pentru declanşarea mecanismului hotărârii prealabile (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 88 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 114 din 6 februarie 2018; nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018; nr. 32 din 30 martie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 26 iunie 2020; nr. 45 din 7 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 27 iulie 2021).

Drept urmare, punctul de vedere exprimat de instanţa de trimitere necesită să aibă o anumită complexitate, să fie conceput astfel încât să demonstreze o reală dificultate în a discerne care posibilă interpretare a normei de drept este cea mai adecvată.

Aceasta întrucât interpretarea şi aplicarea legii, în circumstanţele specifice fiecărei cauze, sunt competenţe care aparţin instanţei de judecată învestite şi reprezintă o obligaţie ridicată la rang de principiu fundamental, ce îşi găseşte consacrarea în prevederile art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă (în acest sens sunt, spre exemplu, deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 6 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 3 martie 2020; nr. 52 din 20 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 21 octombrie 2020; nr. 1 din 18 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 306 din 26 martie 2021; nr. 24 din 9 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 554 din 7 iunie 2022). Judecătorul cauzei este cel chemat să rezolve şi posibile dificultăţi de interpretare ori de corelare a unor norme juridice, fie ele neclare ori incomplete, folosind metodele de interpretare a legii, în acord cu principiile de drept, cu statuările doctrinare şi cu cele jurisprudenţiale în materie, atât timp cât interpretarea legii substanţiale şi a celei de procedură reprezintă o etapă distinctă şi absolut necesară în procesul de aplicare a dreptului la o situaţie de fapt concretă.

În sesizarea dedusă examinării de faţă se constată că dispoziţiile legale supuse interpretării nu prezintă nicio neclaritate în redactarea şi conţinutul lor, normele reglementând regimul juridic al pensiei de urmaş, precum şi mecanismele revizuirii şi recalculării drepturilor de pensie, puse la îndemâna beneficiarilor din sistemul public de pensii.

Autorul sesizării supune dezlegării instanţei supreme următoarea chestiune de drept: dacă prevederile art. 89 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 exclud existenţa dreptului beneficiarului pensiei de urmaş de a solicita recalcularea sau revizuirea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct pentru a modifica baza de calcul pentru pensia de urmaş, prin raportare la dispoziţiile art. 113 alin. (1) lit. a) şi art. 107 din aceeaşi lege.

Aşadar, problematica întrebării adresate urmăreşte dezlegarea cu valoare de principiu, prin pronunţarea unei hotărâri prealabile, a sferei categoriilor de pensionari care beneficiază de dreptul la revizuirea şi/sau recalcularea pensiei, în sensul de a se stabili dacă domeniul de aplicare al art. 107 din Legea nr. 263/2010 trebuie interpretat restrictiv şi, în consecinţă, limitat numai la demersurile întreprinse de susţinător sau, dimpotrivă, se impune a fi interpretat extensiv şi, în consecinţă, recunoscut dreptul la acţiune în justiţie şi pentru titularul pensiei de urmaş.

Chiar dacă instanţa de trimitere a prezentat două posibile interpretări antinomice pe care chestiunea de drept le-ar suscita (prima fiind de negare, iar secunda de recunoaştere a unui asemenea drept, în beneficiul titularului pensiei de urmaş), totuşi punctul de vedere exprimat de completul de judecată nu demonstrează dificultăţi real întâmpinate în a discerne care este varianta de interpretare juridică adecvată şi nici nu devoalează, în eşafodajul raţionamentului juridic, vreun obstacol evident şi serios izvorât din precaritatea ori caracterul dual şi complex al textelor de lege stabilite ca fiind incidente raportului juridic litigios.

În alţi termeni, se constată că încheierea de sesizare nu cuprinde o justificare îndestulător de convingătoare asupra modului în care chestiunea de drept care face obiectul întrebării prealabile ar putea, în mod raţional, să suscite interpretări diferite şi, pe cale de consecinţă, să necesite o dezlegare de principiu.

De altfel, este relevantă, sub acest aspect, însăşi jurisprudenţa identificată şi transmisă de instanţele naţionale, menţionată la capitolul VII al acestei decizii, care ilustrează faptul că judecătorii care au soluţionat cauze similare nu s-au confruntat cu o asemenea dilemă juridică, nefiind pus în discuţie şi tranşat explicit aspectul admisibilităţii/inadmisibilităţii demersului judiciar formulat de titularul pensiei de urmaş pentru revizuirea şi/sau recalcularea drepturilor de pensie ale susţinătorului defunct, în scopul modificării bazei de calcul pentru pensia sa.

Astfel, într-o orientare cvasiunanimă a practicii judiciare, instanţele au dezlegat jurisdicţional direct fondul pretenţiilor afirmate (presupuse erori în determinarea cuantumului pensiei antecesorului ori solicitări de valorificare a unor venituri, stagii de cotizare sau noi documente care nu au fost avute în vedere la stabilirea respectivelor drepturi de pensie), fără să fi antamat, distinct, îndrituirea acestei categorii de pensionari la acţiunea în revizuire şi/sau recalculare a pensiei.

Ca atare, observaţia că situaţia premisă care configurează întrebarea prealabilă nu se regăseşte examinată suplimentar în jurisprudenţa identificată la nivel naţional, ci rezultă numai implicit din rezolvarea fondului raportului juridic litigios, nu poate fi considerată decât lămuritoare eo ipso în privinţa voinţei legiuitorului de a nu exclude de la beneficiul mecanismelor revizuirii şi recalculării pensiei o categorie de titulari din sistemul public de pensii, precum este cazul persoanelor îndreptăţite la pensia de urmaş.

Instanţa de trimitere s-a plasat, în realitate, în sfera propriei nevoi de confirmare a uneia dintre cele două variante antagonice de interpretare, propuse prin încheierea de sesizare, concluzie ce rezultă cu forţa evidenţei din congruenţa opiniilor juridice la nivelul instanţelor naţionale, în sensul în care unanimitatea punctelor de vedere teoretice exprimate în procedura de consultare a judecătorilor şi cvasiunanimitatea jurisprudenţei cristalizate (o singură hotărâre fiind în sens contrar), consistentă şi constantă, demonstrează că sesizarea dedusă spre soluţionare vizează un cadru normativ care nu ridică dificultăţi de înţelegere şi care nu are aptitudinea de a genera confuzie.

Dubiul de interpretare şi aparenta dificultate a instanţei de trimitere în a-şi însuşi una dintre variantele decelate ca atare în actul de sesizare puteau fi uşor surmontate, printr-o interpretare adecvată şi corelată a normelor de drept stabilite ca fiind incidente cauzei, pe baza metodelor curente de interpretare gramaticală, logică, teleologică şi sistematică, o atare operaţiune juridică fundamentând, cu suficientă claritate, cea de-a doua modalitate de interpretare propusă prin sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, aflată de altfel în consens şi cu delimitările conceptuale doctrinare redate în opiniile teoretice transmise, precum şi cu reperele jurisprudenţiale reflectate în hotărârile ataşate răspunsurilor înaintate de curţile de apel.

Relevante devin, astfel, pe de o parte, tipologia juridică a pensiei de urmaş, sub aspectul naturii juridice, al condiţiilor legale de acordare şi al modalităţii de determinare a cuantumului acesteia, reglementate în capitolul IV intitulat „Pensii”, secţiunea a 5-a denumită „Pensia de urmaş” din Legea nr. 263/2010, iar, pe de altă parte, mecanismele revizuirii şi recalculării pensiei din sistemul public de pensii, consacrate prin dispoziţiile generale ale art. 107 din aceeaşi lege.

Într-un prim plan de analiză se reţine că pensia de urmaş reprezintă, potrivit doctrinei (a se vedea, în acest sens, A. Athanasiu, Reflecţii privind pensia de urmaş din perspectiva naturii sale juridice, în Revista Dreptul nr. 11/2020), o obligaţie legală de întreţinere care nu mai subzistă în această formă în sarcina susţinătorului, ca urmare a decesului acestuia, şi care prin voinţa legiuitorului este preluată de sistemul public de pensii, după reguli de eligibilitate şi de stabilire specifice a cuantumului său.

În esenţă, aceasta are natura juridică de pensie derivată din pensia susţinătorului decedat anterior.

Aşa cum s-a statuat prin Decizia nr. 80 din 5 decembrie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 19 ianuarie 2023, ”

(…) în cazul pensiilor din cadrul sistemului unitar de pensii publice, pensia în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat se stabileşte pe baza punctajului mediu anual, iar, prin aplicarea procentului legal asupra punctajului mediu anual al susţinătorului decedat, conform art. 89 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, se determină valoarea pensiei de urmaş.

Aşadar, aceasta este modalitatea generală de reglementare a calculului pensiei de urmaş, dispoziţiile anterior menţionate reprezentând o aplicaţie a regulii înscrise în art. 89 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, întrucât, în sistemul public de pensii, punctajul mediu anual realizat de susţinător determină, prin înmulţirea cu valoarea punctului de pensie, rezultanta în plată (art. 94 din Legea nr. 263/2010).” 92. Este limpede că pensia de referinţă, în funcţie d