Decizia nr. 3 din 11 martie 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.641/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent-şef în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ce formează obiectul Dosarului nr. 2.641/1/2023.

După prezentarea referatului cauzei de către magistratul-asistent- şef, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra cererii de conexare.

Doamna procuror susţine că problema de drept invocată prin prezenta sesizare este comună cu problema de drept antamată prin sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.393/1/2023, motiv pentru care solicită conexarea celor două sesizări.

În urma deliberărilor, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii respinge cererea de conexare a prezentei sesizări la sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 2.393/1/2023, având în vedere că dispoziţiile art. 139 alin. (1) din Codul de procedură civilă se referă la conexarea în primă instanţă a mai multor procese în care sunt aceleaşi părţi sau chiar împreună cu alte părţi şi al căror obiect şi cauză au între ele o strânsă legătură, nefiind astfel compatibile cu procedura de soluţionare a recursului în interesul legii.

Nemaifiind alte chestiuni prealabile, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului de judecată, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general asupra recursului în interesul legii.

Doamna procuror apreciază că cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii, susţinând, în esenţă, că drepturile recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive au natura juridică a unor despăgubiri ce reprezintă echivalentul diferenţelor rezultate din aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi supuse limitării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra sesizării. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită prin sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: Dacă „indemnizaţia de încadrare brută lunară avută” la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare? II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 303/2004) Art. 82. – „(1) Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.” (…)

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare Art. 38. – Aplicarea legii (…) „(6) În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” (…) III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţionat că situaţia premisă a problemei de drept ce formează obiectul sesizării se circumscrie litigiilor în care reclamanţii (judecători şi procurori) au obţinut anterior sau ulterior pensionării (pentru perioadele în care s-au aflat în activitate) hotărâri judecătoreşti definitive, prin care le-a fost recunoscut dreptul de a beneficia de salarizarea la nivelul maxim, rezultat din aplicarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006). Această reconstrucţie salarială, circumscrisă operaţiunilor de punere în executare a titlurilor executorii invocate de reclamanţi, urma să fie realizată sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017, care nu a conservat elementele sistemului de salarizare anterior configurate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, ci a instituit soluţii proprii în privinţa aplicării sale etapizate începând cu data intrării în vigoare (1 iulie 2017). Astfel, problema aplicării art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 a fost pusă în contextul soluţionării cererilor de emitere a adeverinţelor care atestă indemnizaţia de încadrare brută lunară, în vederea stabilirii/actualizării cuantumului pensiei de serviciu de care beneficiază magistraţii.

Într-o primă orientare de jurisprudenţă, s-a apreciat că indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele salariale rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, nu este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Astfel, prin hotărâri judecătoreşti definitive care ilustrează această orientare, pârâţii au fost obligaţi să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale rezultate din aplicarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi anterior, în raport cu funcţia deţinută, începând cu 9 aprilie 2015 şi, în continuare, până la încetarea condiţiilor legale de acordare.

În argumentare, s-a arătat că legiuitorul s-a raportat la indemnizaţia avută în drept şi că nivelul reglementat de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice.

Din analiza coroborată a art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 13 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 (Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005), şi a art. 34 din Codul muncii rezultă că pârâţii aveau obligaţia de a elibera adeverinţe care să conţină indemnizaţia de încadrare şi sporurile avute de reclamanţi în ultima lună de activitate înainte de data pensionării, care să cuprindă inclusiv drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive.

În acest sens, a fost evocată Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor, reţinând că: art. 82 din Legea nr. 303/2004 se referă la indemnizaţia avută de magistrat în ultima lună de activitate; or, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată şi confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizaţia avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate.

S-a mai arătat că drepturile recunoscute prin hotărârile judecătoreşti definitive invocate de către reclamanţi nu reprezintă despăgubiri pentru existenţa unei stări de discriminare faţă de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, ci diferenţele salariale rezultate din luarea în calcul a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, în raport cu funcţiile deţinute sau asimilate.

De asemenea, s-a subliniat că plafonul stabilit de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu este depăşit prin eliberarea unor adeverinţe care cuprind drepturile salariale recalculate în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive, ci prin punerea în executare a acestor hotărâri.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale, au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: Decizia nr. 1.293 din 13 decembrie 2021 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă; Sentinţa civilă nr. 665 din 2 iunie 2022 a Tribunalului Vaslui – Secţia civilă, rămasă definitivă prin Decizia nr. 701 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele salariale rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

S-a argumentat că Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât textul de lege menţionat a fost adoptat după pronunţarea acestei decizii.

Instituirea nivelului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, şi anume acela de eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare.

Conform acestui text de lege, în nicio situaţie, nu pot fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, acesta fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale.

Chiar dacă s-ar accepta că soluţia interpretativă a instanţei supreme rămâne aplicabilă şi în privinţa cererilor având ca obiect includerea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 în drepturile salariale care stau la baza stabilirii pensiei de serviciu a magistraţilor, recunoaşterea acestor drepturi presupune o reconfigurare retroactivă a indemnizaţiei de încadrare brute lunare, reconfigurare care, la rândul ei, este supusă dispoziţiilor legale ce au guvernat de-a lungul timpului salarizarea în cadrul acestei familii ocupaţionale.

Astfel, simpla includere a acestor coeficienţi de multiplicare în indemnizaţia de încadrare brută lunară nu este suficientă, din punct de vedere legal, pentru determinarea bazei de calcul al pensiei de serviciu, în sarcina fostului angajator (instanţă sau parchet) existând inclusiv obligaţia de reconfigurare a indemnizaţiilor cu respectarea cadrului legal imperativ, care guvernează şi procedura subsecventă în vederea căreia este emisă adeverinţa-tip.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, au fost anexate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti definitive: Sentinţa civilă nr. 1.064 din 1 iulie 2022 a Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 230/A/2023 din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale; Sentinţa civilă nr. 1.129/2022 din 8 iulie 2022 a Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 107/A/2023 din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale; Sentinţa civilă nr. 1.589/2022 din 11 noiembrie 2022 a Tribunalului Maramureş – Secţia I civilă, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.073/2023 din 31 mai 2023 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale; Decizia civilă nr. 2.437/A/2022 din 5 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale; Decizia nr. 50 din 1 februarie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale; Decizia nr. 597 din 21 iunie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

În exercitarea controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională a pronunţat mai multe decizii care prezintă relevanţă asupra sesizării de faţă.

Astfel, prin Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinând că: stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare”, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice. Stabilirea principiilor şi a condiţiilor concrete de acordare a drepturilor salariale personalului bugetar intră în atribuţiile exclusive ale legiuitorului. (…) Legiuitorul are dreptul de a elabora măsuri de politică legislativă în domeniul salarizării în concordanţă cu condiţiile economice şi sociale existente la un moment dat (paragrafele 37-39). Considerente similare se regăsesc în Decizia nr. 80 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023, şi Decizia nr. 79 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 1 august 2023. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În procedurile de unificare a practicii judiciare au fost identificate mai multe decizii care prezintă relevanţă asupra sesizării de faţă.

Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi ale art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale, ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor. În considerentele de la paragraful nr. 65 din această decizie, s-a reţinut că: art. 82 din Legea nr. 303/2004 se referă la indemnizaţia avută de magistrat în ultima lună de activitate; or, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată şi confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizaţia avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate. De altfel, în activitatea de legiferare, este vizată întotdeauna o stare de drept, iar nu una de fapt.

Prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.” În considerentele de la paragraful 78 din această decizie s-a reţinut că: a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Prin Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A, cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, a stabilit că: majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.

Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Prin Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi a stabilit că: în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017, în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate. În considerentele de la paragraful 68 din această decizie, s-a reţinut că: „(…) doar personalul căruia i se aplică dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv cel care a ajuns la nivelul grilei de salarizare din anul 2022, poate fi considerat ca fiind salariat în baza acestei legi, fiindu-i aplicabile în întregime dispoziţiile legii, inclusiv cele referitoare la sporuri. Per a contrario, celorlalţi salariaţi li se aplică sistemul de salarizare reglementat de legislaţia anterioară, majorat cu procentele aferente fiecărui an.”

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit că: „Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate, prin transpunerea fiecărui element component al soldei/salariului lunar brut realizat la funcţia de bază, stabilit potrivit legilor de salarizare în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, fără a se face distincţie după cum acest cuantum brut actualizat este mai mare sau mai mic faţă de cel al soldelor/salariilor lunare brute realizate în perioada aleasă de viitorul pensionar, ceea ce poate semnifica inclusiv diminuarea bazei de calcul alese în măsura în care, la data deschiderii drepturilor de pensie, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 (…).” În considerentele de la paragrafele 115-117 s-a reţinut că: art. 38 alin. (6), care prevede plafonarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare astfel majorate, începând cu 1 ianuarie 2018, la nivelul celor stabilite de lege pentru anul 2022, a suferit, de asemenea, modificări prin Legea nr. 79/2018 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 91/2017 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 287/2018 pentru modificarea şi completarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, Legea nr. 42/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi Legea nr. 156/2020 pentru modificarea Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cu toate acestea, niciunul dintre actele normative anterior menţionate nu au reglementat situaţia din cazul de faţă, în care, ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti sau emiterii unor acte administrative, s-a procedat la recalcularea în mod retroactiv a drepturilor salariale anterior datei de 1 ianuarie 2018, rezultând o indemnizaţie mai mare la data de 31 decembrie 2017 faţă de cea acordată începând cu data de 1 ianuarie 2018, prin aplicarea plafonării la nivelul salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare prevăzute în anexele la lege pentru anul 2022. Or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus), cu atât mai mult cu cât este în discuţie o zonă normativă specială, cum este cea din domeniul asigurărilor sociale, neputând fi introduse distincţii dacă legea nu le încorporează.

Prin Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis sesizarea şi, în interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, a stabilit că suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.

Prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale. În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că „singurul element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referinţă sectorială”, iar „diferenţierea veniturilor magistraţilor – în considerarea fie a nivelului instanţei ori al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă – se face, în mod exclusiv, prin aplicarea unor coeficienţi de multiplicare distincţi, nivelul valorii de referinţă sectorială rămânând însă constant”. Spre deosebire de valoarea de referinţă sectorială, ca reper unic de referinţă în sectorul în care este incident, „celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază – coeficientul de multiplicare – constituie reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă; ca atare, el nu are aplicabilitate generală, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii”. De asemenea, în paragraful 82, s-a reţinut că: „Aşadar, atunci când instanţele judecătoreşti sunt învestite cu cereri de egalizare a unor salarii de bază prin includerea unor majorări recunoscute prin hotărâri definitive, trebuie să examineze dacă în respectivele hotărâri au fost interpretate norme de lege care au instituit majorări de aplicabilitate generală, căci numai într-un astfel de caz principiile examinate pot constitui temei al egalizării; dacă sfera lor de aplicare este însă restrânsă în beneficiul unor anumiţi destinatari ai legii, cele două principii se opun egalizării salariilor de bază ale persoanelor cărora legea nu le recunoaşte dreptul la respectivele majorări”.

Prin Decizia nr. 3 din 29 ianuarie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 132 din 15 februarie 2024, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, a stabilit că principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 şi 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăşi plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din acelaşi act normativ. VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Autorul sesizării a apreciat că cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în litera şi în spiritul legii.

În acest sens a arătat că un prim palier argumentativ se circumscrie metodelor de interpretare logică şi gramaticală a normelor juridice.

Din această perspectivă, s-a subliniat că art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge sub aspectul destinatarilor normei, aceasta fiind general aplicabilă pentru tot personalul salarizat din fondurile publice în baza acestei legi.

Totodată, diferitele acte normative care au succedat Legii-cadru nr. 153/2017 nu au instituit derogări de la art. 38 alin. (6) din această lege, care nu distinge sub aspectul cauzei juridice a depăşirii nivelului indemnizaţiilor de încadrare stabilite pentru anul 2022.

În aceste condiţii, devine aplicabil principiul de interpretare logică potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă.

S-a mai arătat că plafonarea stabilită de norma supusă interpretării se aplică atât în situaţia în care indemnizaţia de încadrare a devenit mai mare decât cea prevăzută de lege pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017 sau de alte acte normative, cât şi în ipoteza în care această indemnizaţie era deja mai mare la data de 1 ianuarie 2018.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca limitarea să se aplice doar majorărilor salariale stabilite prin lege, ar fi utilizat cuvintele „doar” sau „exclusiv” ori un alt cuvânt echivalent, care să conducă la interpretarea restrictivă a normei.

Al doilea palier argumentativ se circumscrie metodei de interpretare sistematică a legii.

În acest sens a arătat că emiterea adeverinţelor-tip în vederea stabilirii/revizuirii/recalculării/actualizării pensiei de serviciu, atunci când solicitantul adeverinţei doreşte valorificarea majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, presupune reconstrucţia indemnizaţiei de încadrare brute lunare.

În cauzele analizate, reconstrucţia priveşte un alt element în baza căruia s-a stabilit indemnizaţia de încadrare brută lunară anterior Legii-cadru nr. 153/2017, respectiv coeficienţii de multiplicare aferenţi gradului profesional, iar nu valoarea de referinţă sectorială majorată.

Această reconfigurare urmează să se realizeze într-un moment în care Legea-cadru nr. 153/2017 este pe deplin aplicabilă magistraţilor, categorie profesională care, conform regulilor de aplicare etapizată instituite prin art. 38 din aceeaşi lege, a atins grila de salarizare prevăzută de lege pentru anul 2022.

Din analiza art. 8 alin. (1) şi art. 9 din cadrul secţiunii a 2-a a anexei nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 rezultă că noua reglementare nu a conservat soluţia normativă consacrată de art. 11 alin. (1) şi lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, aceste dispoziţii fiind abrogate expres anterior intrării sale în vigoare prin art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea-cadru nr. 330/2009.

În consecinţă, elementele în baza cărora, sub imperiul Legii-cadru nr. 153/2017, se determină indemnizaţia de încadrare a judecătorilor şi procurorilor sunt: nivelul instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori, după caz, şi-au desfăşurat activitatea la data pensionării, gradul profesional obţinut, funcţia deţinută, vechimea în muncă şi vechimea în funcţie. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea este admisibilă în raport cu dispoziţiile art. 514 şi art. 515 din Codul de procedură civilă.

În privinţa fondului, au apreciat că se impune admiterea sesizării, cu consecinţa interpretării şi aplicării dispoziţiilor legale invocate de autorul sesizării în sensul că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri, nefiind incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi neputând fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie VIII.1. Asupra admisibilităţii sesizării

Cu titlu prealabil, se impune verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate prevăzute de lege pentru formularea recursului în interesul legii. Cercetând regularitatea sesizării, prin prisma dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, se constată că este îndeplinită condiţia legală referitoare la titularul sesizării. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care, potrivit prevederilor legale anterior menţionate, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, sunt relevante dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, conform cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”. Din conţinutul acestei norme de procedură se desprind condiţiile de admisibilitate ale recursului în interesul legii, respectiv: obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii. Toate aceste cerinţe trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se constata admisibilitatea acestui mecanism pentru asigurarea unei practici judiciare unitare.

Prima condiţie, legată de obiectul judecăţii recursului în interesul legii, este îndeplinită, deoarece, prin prezentul demers, autorul sesizării urmăreşte ca instanţa supremă să rezolve o problemă de drept ce decurge din interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă plafonul legal reprezentat de indemnizaţia lunară pentru anul 2022 este sau nu aplicabil în privinţa indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute, care constituie bază de calcul pentru pensia de serviciu, conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

A doua cerinţă, prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, se referă la soluţionarea în mod diferit de către instanţele judecătoreşti a problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii. În acest sens, din conţinutul sesizării rezultă existenţa a două orientări de jurisprudenţă, ceea ce determină concluzia îndeplinirii acestei condiţii de admisibilitate. Astfel, o parte dintre instanţele judecătoreşti au apreciat, în opinie minoritară, că indemnizaţia de încadrare brută lunară, la care se referă art. 82 din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri definitive privind diferenţe salariale rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, nu este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în timp ce alte instanţe judecătoreşti, în opinie majoritară, au considerat în sens contrar, respectiv în sensul aplicabilităţii limitei prevăzute de dispoziţia legală menţionată.

Condiţia legată de dovada soluţionării diferite a problemei de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii, prin hotărâri judecătoreşti definitive, este, de asemenea, îndeplinită, astfel cum rezultă din practica judiciară invocată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În fine, ultima cerinţă de admisibilitate, referitoare la anexarea hotărârilor judecătoreşti definitive, este îndeplinită, deoarece titularul sesizării a ataşat cererii toate hotărârile judecătoreşti definitive, în baza cărora a formulat sesizarea de recurs în interesul legii, hotărâri care atestă rezolvarea neunitară a problemei de drept deduse soluţionării prin prezentul demers de unificare a practicii judiciare.

Fiind îndeplinite, în mod cumulativ, toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, se impune soluţionarea pe fond a sesizării formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. VIII.2. Asupra fondului sesizării

Aşa cum reiese din cuprinsul sesizării, problema de drept care formează obiectul prezentului recurs în interesul legii se referă la aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în privinţa indemnizaţiei de încadrare brute lunare avute în vedere ca bază de calcul pentru pensia de serviciu, indemnizaţie în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (coeficienţii de multiplicare 19-23 aplicabili procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Cu titlu prealabil, trebuie subliniate limitele învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. Astfel, în primul rând, chestiunea aflată în divergenţă vizează problema aplicării plafonului legal instituit de dispoziţia cuprinsă la art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în conformitate cu care, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În al doilea rând, pornind de la faptul că indemnizaţiile de încadrare ale magistraţilor se determină în raport cu valoarea de referinţă sectorială şi de coeficienţii de multiplicare, este necesar a se observa că limitele învestirii se referă exclusiv la elementul component reprezentat de coeficienţii de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, iar nu şi la elementul component reprezentat de valoarea de referinţă sectorială. Prin urmare, problema de drept supusă analizei vizează aplicarea dispoziţiilor legale care instituie plafonul reprezentat de indemnizaţia de încadrare prevăzută de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, respectiv în anexa nr. V privind Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Justiţie” şi Curtea Constituţională, în ipoteza în care indemnizaţia de încadrare brută lunară avută în vedere ca bază de calcul al pensiei de serviciu depăşeşte limita legală ca urmare a aplicării coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate în litigiile de dreptul muncii.

Prealabil dezlegării chestiunii de drept ce formează obiectul prezentei sesizări, este necesar a se constata că prima problemă ce se impune a se rezolva se referă la stabilirea naturii juridice a drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, întrucât trebuie verificat în ce măsură este îndeplinită premisa indicată de autorul sesizării, respectiv dacă aceste drepturi acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, pronunţate în litigii de dreptul muncii, sunt sau nu incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi, implicit, dacă sunt avute în vedere la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu, conform art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004. Ulterior tranşării acestei chestiuni este necesar a se stabili incidenţa plafonului legal instituit de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în privinţa acestor drepturi acordate prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform hotărârilor judecătoreşti definitive. Prin urmare, se impune reformularea întrebării adresate prin recursul în interesul legii, astfel încât să fie rezolvată în mod corespunzător problema de drept la care se referă prezenta sesizare.

Pentru justa interpretare a dispoziţiilor legale incidente este necesar a se ţine seama de distincţia esenţială dintre elementele componente ale indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor. Astfel, valoarea de referinţă sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizaţiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaţionale „Justiţie”, în timp ce coeficienţii de multiplicare constituie elementul component în funcţie de care se realizează diferenţierea veniturilor judecătorilor şi procurorilor, în considerarea nivelului instanţei sau al parchetului la care îşi desfăşoară activitatea ori în considerarea funcţiei pe care o ocupă. Altfel spus, nivelul valorii de referinţă sectorială este acelaşi pentru toţi magistraţii şi tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanţei sau parchetului la care funcţionează şi de funcţi