Decizia nr. 2/2023 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2648/1/2022 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este legal constituit, în conformitate cu dispoziţiile art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă, raportat la art. 34 alin. (3) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror şef serviciu al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Ileana Peligrad, desemnat pentru această cauză în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava cu privire la următoarea problemă de drept: ” interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, în sensul de a se stabili dacă: a) acestea recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţile prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator (fostul angajator) conform legislaţiei anterioare şi ulterioare datei de 1 aprilie 2001 şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator (fostul angajator) la sistemul public de pensii; b) excepţia de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 [instituită prin dispoziţiile art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021] vizează exclusiv modificarea condiţiei de vârstă pentru înscrierea la pensia prevăzută de art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, beneficiul reducerii de vârstă fiind în continuare condiţionat de dovedirea stagiului de cotizare legal necesar în condiţii speciale de muncă (ori în ipotezele asimilate acestuia), sau excepţia vizează inclusiv modalitatea de determinare a stagiului de cotizare doar prin raportare la tipul de activităţi desfăşurate subsumate prevederilor art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea 197/2021.”

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a acordat cuvântul reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în interesul legii.

Reprezentantul procurorului general a solicitat admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept sesizată, arătând că însăşi voinţa legiuitorului a fost aceea de a se recunoaşte ca fiind desfăşurate în condiţii speciale activităţile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, realizate inclusiv anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021, respectiv beneficiul acordării pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Astfel, rezultatul interpretării istorice şi teleologice este perfect concordant cu cel al interpretării literale a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 263/2010, astfel cum acest text a fost modificat prin art. I pct. 3 din Legea nr. 197/2021, fără a se aduce atingere principiului neretroactivităţii legii şi valorificând situaţii juridice născute anterior intrării sale în vigoare.

Preşedintele completului, doamna judecător Corina-Alina Corbu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, a constatat următoarele: I. Temeiul juridic al recursului în interesul legii

Articolul 514 din Codul de procedură civilă prevede astfel: ” Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.” II. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Sesizarea s-a făcut de către Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, ataşându-se documentaţia constituită în legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii. III. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, modificată şi completată prin Legea nr. 197/2021, denumită în continuare Legea nr. 263/2010 Art. 30. – (1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiţii speciale sunt cele din: (…) i) activităţile de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui. Art. 52. – Pensia pentru limită de vârstă se cuvine persoanelor care îndeplinesc, cumulativ, la data pensionării, condiţiile privind vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare prevăzute de prezenta lege. Art. 53. – (1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei. Atingerea acestei vârste se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5. (2) Stagiul minim de cotizare este de 15 ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului minim de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5. (3) Stagiul complet de cotizare este de 35 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizează prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5. Art. 55. – (1) Persoanele care au realizat stagiul complet de cotizare au dreptul la pensie pentru limită de vârstă, cu reducerea vârstelor standard de pensionare, după cum urmează: (…) b) conform tabelului nr. 2, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, precum şi în situaţia celor care au realizat stagii de cotizare în locurile de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1). Art. 56. – (1) Fac excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin: (…) d) 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h) şi i) pentru care reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani. Art. 56 2 . – (1) Prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b), persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. g) şi i) beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi. Art. 10. – (1) Pentru perioadele de după 31 martie 2001, informaţiile preluate din declaraţia nominală de asigurare prevăzută la art. 7 alin. (1) şi (2), precum şi din declaraţia privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat, prevăzută de Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, constituie elementele pe baza cărora se stabileşte stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi punctajul anual pentru asiguraţii sistemului public de pensii. (2) În situaţiile în care, pentru perioadele prevăzute la alin. (1), derularea raporturilor de muncă sau de serviciu nu poate fi dovedită prin declaraţia nominală de asigurare, în vederea stabilirii stagiului de cotizare şi a punctajului anual, pot fi valorificate şi alte acte doveditoare, întocmite în condiţiile legii. (3) Obligaţia prezentării actelor doveditoare prevăzute la alin. (2) revine persoanei în cauză. Art. 158. – (1) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale. (2) Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la data de 1 aprilie 2001 în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale, constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare. (3) Stagiile de cotizare realizate în grupa I de muncă, condiţii speciale şi/sau alte condiţii de muncă mai mici de 2 ani, se valorifică în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare conform art. 55 alin. (1) lit. a) şi tabelului nr. 1. (3 1 ) Dovada vechimii în muncă în grupa I şi/sau a II-a de muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 se face cu carnetul de muncă întocmit cu respectarea prevederilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă. (3 2 ) În situaţia în care perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I şi/sau a II-a de muncă nu sunt înregistrate în carnetul de muncă sau înregistrarea acestor perioade este efectuată incorect ori incomplet, dovada acestora se poate face cu adeverinţe eliberate de către angajatori sau deţinătorii legali de arhive. (4) Adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă sunt valorificate numai în situaţia în care au fost emise conform legii, pe baza documentelor verificabile întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001. (5) Prin documente verificabile se înţelege: actul administrativ de nominalizare a persoanelor încadrate în grupe superioare de muncă sau, în lipsa acestuia, actul administrativ privind încadrarea locurilor de muncă/activităţilor/categoriilor profesionale în grupe superioare de muncă; contractul individual de muncă; contractul colectiv de muncă; decizii interne; act administrativ de modificare a locului de muncă sau a sarcinilor de serviciu; extras din statele de plată din care să rezulte secţia/atelierul/locul de muncă, precum şi orice alte documente justificative. (6) În situaţia în care există suspiciuni cu privire la legalitatea încadrării activităţii în grupele I şi/sau a II-a de muncă, angajatorii sau orice alţi deţinători legali de arhive sunt obligaţi să pună la dispoziţia Casei Naţionale de Pensii Publice şi/sau a caselor teritoriale de pensii, după caz, la solicitarea acestora, documentele întocmite anterior datei de 1 aprilie 2001 pe baza cărora s-au eliberat adeverinţele care atestă încadrarea persoanelor în fostele grupe I şi/sau a II-a de muncă, în vederea verificării respectării legislaţiei în domeniu. (7) În situaţia în care, ca urmare a verificărilor prevăzute la alin. (6), se constată încălcări ale legislaţiei privind încadrarea în grupe superioare de muncă sau nu sunt prezentate documentele care au stat la baza eliberării adeverinţelor, perioadele respective sunt valorificate ca vechime în muncă/stagiu de cotizare în condiţii normale de muncă. Art. 3. – (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: (…) p) stagiu de cotizare – perioada de timp pentru care s-au datorat contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii, precum şi cea pentru care asiguraţii cu contract de asigurare socială au datorat şi plătit contribuţii de asigurări sociale la sistemul public de pensii.

Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal Art. 138. – Cotele de contribuţii de asigurări sociale sunt următoarele: a) 25% datorată de către persoanele fizice care au calitatea de angajaţi sau pentru care există obligaţia plăţii contribuţiei de asigurări sociale, potrivit prezentei legi; b) 4% datorată în cazul condiţiilor deosebite de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora; c) 8% datorată în cazul condiţiilor speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute în Legea nr. 263/2010, de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora. IV. Obiectul recursului în interesul legii. Orientările jurisprudenţiale divergente

Prin Hotărârea nr. 34 din 5 decembrie 2022, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a arătat că problema supusă analizei a primit o soluţionare diferită din partea instanţelor judecătoreşti din ţară, fiind necesar ca printr-o decizie obligatorie să se stabilească modul unitar de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente.

Astfel, într-o primă opinie, s-a apreciat că Legea nr. 197/2021 – prin care s-a introdus lit. i) a art. 30 alin. (1) – nu recunoaşte ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani, dreptul reclamanţilor la reducerea vârstei standard de pensionare în temeiul actului normativ de referinţă fiind condiţionat de recunoaşterea în prealabil a activităţii desfăşurate în condiţii speciale, nefiind suficientă desfăşurarea muncii timp de cel puţin 25 de ani în locuri de muncă cu activităţi de genul celor reglementate prin art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

În condiţiile art. 55 din Legea nr. 263/2010, pentru a opera reducerea vârstei standard de pensionare, este necesară realizarea unui stagiu minim în condiţii deosebite sau în condiţii speciale, în ambele ipoteze acesta făcând parte din stagiul complet de cotizare prevăzut legal.

Cu toate acestea, pentru a nu institui un tratament juridic deosebit fără o justificare obiectivă, dispoziţiile art. 158 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010 prevăd că perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale; perioadele de vechime în muncă realizate în grupa I de muncă până la 1 aprilie 2001 în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale constituie stagii de cotizare în condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare.

Pentru a determina reducerea vârstei de pensionare, se operează legal o echivalare între stagiile realizate în condiţiile grupei I sau a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare şi condiţiile deosebite sau speciale de muncă potrivit legislaţiei ulterioare datei de 1 aprilie 2001, după distincţiile arătate de textul legal anterior menţionat.

Aşadar, se reţine că, la stabilirea vârstei legale de pensionare, algoritmul legal impune determinarea condiţiilor de muncă, indiferent de forma de reglementare în timp, şi acordarea reducerii în raport cu distincţiile inserate în tabelele 1 şi 2 din cadrul art. 55 al Legii nr. 263/2010.

Totodată, din punctul de vedere al tehnicii de interpretare judiciară, dispoziţiile art. 158 din Legea nr. 263/2010 nu pot fi aplicate prin analogie, întrucât echivalarea legală operează textual doar în vederea reducerii vârstelor de pensionare.

Prin urmare, stagiul de cotizare, ca al doilea termen al algoritmului dreptului la pensie pentru limită de vârstă, rămâne guvernat doar de dispoziţiile art. 123 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 257/2011 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care prevăd că: „Se asimilează stagiilor de cotizare în condiţii speciale perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care asiguraţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute în anexa nr. 2 la lege, pe durata programului normal de lucru din fiecare lună, numai în locurile de muncă avizate în condiţii speciale din cadrul unităţilor prevăzute în anexa nr. 3 la lege, activităţi încadrate, potrivit legislaţiei anterioare acestei date, în grupa I de muncă.”

Aceste dispoziţii citate reflectă faptul că, în ceea ce priveşte stagiul de cotizare, în privinţa perioadelor anterioare datei de 1 aprilie 2001 lucrate în grupa I sau a II-a de muncă nu operează o asimilare automată şi egală juridic cu perioadele active în condiţii deosebite sau speciale, potrivit Legii nr. 19/2000 şi Legii nr. 263/2010. Asimilarea operează doar limitat şi circumstanţiat, în condiţiile art. 123 alin. (1) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011.

În acest sens interpretativ este şi modificarea operată prin Legea nr. 74/2022, care a acoperit lacuna anterioară, stabilind expres că „este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, în care salariaţii au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. i), în locurile de muncă încadrate conform legislaţiei anterioare în grupa I şi/sau grupa a II-a de muncă”.

Însă, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile.

Prin urmare, s-a reţinut în această opinie că nu este posibilă asimilarea stagiului de cotizare realizat în locurile de muncă reglementate la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 ca fiind stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale de muncă, atât timp cât legiuitorul, prin intermediul modificării aduse prin Legea nr. 197/2021, nu a prevăzut această posibilitate, iar angajatorul nu a procedat la încadrarea salariaţilor în aceste condiţii. Singurele asimilări permise de lege sunt cele prevăzute limitativ de art. 30 alin. (4), (4 1 ), (4 2 ) şi (4 3 ) din Legea nr. 263/2010.

În ceea ce priveşte perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001, introducerea prevederilor art. 30 alin. (1) lit. i) în Legea nr. 263/2010 prin Legea nr. 197/2021 nu ar trebui să producă efecte juridice, însă în raport cu expunerea de motive a Legii nr. 197/2021 este evident că voinţa legiuitorului a fost de a acorda beneficiul condiţiilor speciale de muncă destinatarilor normei începând cu data aplicării regimului juridic al condiţiilor de muncă, respectiv 1 aprilie 2001.

Cu toate acestea, voinţa legiuitorului nu a operat printr-o reglementare distinctă şi separată a drepturilor beneficiarilor vizaţi de dispoziţiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, ci prin integrarea acestora în sistemul general reglementat de acest act, normele acesteia guvernând integral regimul juridic al drepturilor de pensie. Or, sistemul Legii nr. 263/2010 operează cu un sistem propriu de probaţiune care se reflectă într-un algoritm specific de determinare a drepturilor de pensie, relevante în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 7 şi 10 din Legea nr. 263/2010.

În acest sens, potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010, declaraţia nominală de asigurare este declaraţia fiscală pe baza căreia se realizează declararea veniturilor care reprezintă baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale în cazul persoanelor care realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, precum şi în cazul persoanelor care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, altele decât cele prevăzute la lit. e), care constituie documentul pe baza căruia se stabilesc stagiul de cotizare şi punctajul lunar, anual şi mediu anual.

Potrivit art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, declaraţia nominală de asigurare se completează şi se depune de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajator sau entităţi asimilate angajatorului, prevăzute la art. 296 3 din Codul fiscal, cărora le revin, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţii de plată privind impozitul pe venitul din salarii, precum şi cele privind bugetul asigurărilor sociale de stat.

Totodată, conform art. 5 din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 257/2011, declaraţia nominală de asigurare constituie documentul pe baza căruia casele teritoriale de pensii, respectiv casele de pensii sectoriale competente stabilesc stagiul de cotizare în sistemul public de pensii şi determină punctajul lunar al asiguratului, utilizate la stabilirea drepturilor de pensie. Dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ permit doar prin excepţie administrarea de alte dovezi vizând realizarea stagiului de cotizare, însă numai dacă se dovedeşte că angajatorul se află în imposibilitatea de a întocmi şi de a depune declaraţia nominală de asigurare.

În consecinţă, sistemul specific de determinare a drepturilor de pensie valorifică drept dovadă a stagiului de cotizare realizat în condiţii speciale exclusiv declaraţiile nominale de asigurare, respectiv declaraţiile rectificative (ambele prevăzute de Legea nr. 263/2010) ori declaraţiile privind evidenţa nominală a asiguraţilor şi a obligaţiilor de plată către bugetul asigurărilor sociale de stat (prevăzută de Legea nr. 19/2000).

Or, sub acest aspect, Legea nr. 197/2021 (ca, de altfel, nici Legea nr. 74/2022) nu operează o derogare de la regula generală ce se aplică în complinirea textelor speciale.

Din această perspectivă, interpretarea judiciară nu poate valorifica doar intenţia legiuitorului, în condiţiile în care modul de transpunere a acestei voinţe nu reflectă operarea unei excepţii de la regulile specifice probatorii în sistemul drepturilor de pensie.

Prin urmare, se reţine că, în baza dispoziţiilor art. 56 2 din Legea nr. 263/2010, nu se poate recunoaşte ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani, fără a se face dovada în prealabil a activităţii desfăşurate în grupa de muncă/condiţii de muncă, conform legii, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în condiţiile art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, nefiind posibilă, pe baza temeiului legal analizat, nici asimilarea muncii prestate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021 în activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, ca reprezentând stagiu de cotizare realizat în condiţii speciale în vederea reducerii vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au desfăşurat aceste activităţi.

Într-o a doua opinie s-a apreciat că dispoziţiile legale analizate se aplică persoanelor ale căror drepturi la pensie se deschid după intrarea lor în vigoare, chiar dacă activităţile respective au fost desfăşurate anterior.

În acest sens s-a arătat că orice lege trebuie interpretată potrivit voinţei legiuitorului, fiind notoriu faptul că această lege a fost concepută în scopul de a se găsi soluţii imediate pentru situaţia fără precedent determinată de concedierile colective intervenite în cadrul termocentralelor pe bază de cărbune.

Astfel, din expunerea de motive care a stat la baza adoptării actului normativ în discuţie rezultă că s-au avut în vedere la adoptarea acestei legi faptul că prin aplicarea ei nu se generează un impact bugetar nesustenabil pentru anul 2021, precum şi speranţa de viaţă redusă, una dintre cele mai scăzute din ţară, din rândul angajaţilor din sectorul producţiei de energie electrică şi termică, respectiv condiţiile de muncă în general din sectorul producţiei de energie electrică şi termică care au fost şi continuă să fie deosebit de periculoase pentru sănătatea salariaţilor.

Aşadar, este evident că voinţa legiuitorului a fost aceea de a se recunoaşte ca fiind desfăşurate în condiţii speciale activităţile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, realizate inclusiv anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021, respectiv beneficiul acordării pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Adoptarea Legii nr. 197/2021 reprezintă cu certitudine expresia voinţei legiuitorului în sensul încadrării în condiţii speciale de muncă şi a activităţilor de producţie, mentenanţă şi asimilate din unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui.

Totodată, se mai reţine că art. 6 din Codul civil obligă la aplicarea efectivă a legii începând cu data intrării ei în vigoare, chiar dacă aceasta prevede efecte viitoare pentru situaţii juridice născute anterior intrării în vigoare, în condiţiile în care aceasta este voinţa legiuitorului, fără a avea relevanţă, în speţă, modalitatea de încadrare a meseriei (activităţii) reclamanţilor într-o grupă de muncă sau în condiţii speciale de muncă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021, aceasta urmărind să extindă sfera activităţilor încadrate în condiţii speciale şi care beneficiază de reducerea stagiului de cotizare, respectiv a vârstei standard de pensionare.

Prin urmare, s-a arătat că, deşi nu retroactivează, actul normativ (Legea nr. 197/2021) are în vedere perioadele deja lucrate, pentru că numai în raport cu acestea se poate verifica dacă asiguratul îndeplineşte sau nu condiţiile impuse de lege.

Totodată, în această opinie se invocă şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu, în Decizia nr. 717 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021, paragraful 18, sau Decizia nr. 810 din 5 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 2 martie 2020, paragraful 50), prin care s-a statuat că principiul conform căruia pensiile se calculează potrivit normelor juridice în vigoare la data deschiderii lor (tempus regit actum), chiar şi în situaţia în care titularii acestora, în fapt, se află în situaţii asemănătoare sau chiar identice, respectiv au desfăşurat activităţi în aceleaşi condiţii şi pentru aceeaşi durată, nu trebuie înţeles în sensul că neagă caracterul obiectiv al acestei împrejurări, ci că natura dreptului la pensie garantat de art. 47 alin. (2) din Constituţia României impune o marjă de apreciere semnificativă a statului în configurarea acestuia.

Astfel, s-a arătat că deschiderea dreptului la pensie este guvernată de principiul tempus regit actum, neputându-se considera că reglementările anterioare acestui moment, referitoare la condiţiile acordării dreptului la pensie, generează o aşteptare legitimă. Ca atare, până la momentul pensionării se pot succeda mai multe reglementări, care stabilesc condiţii de pensionare diferite, relevantă fiind însă doar legea aplicabilă în vigoare la momentul acordării acestui drept.

Aşadar, în această opinie s-a apreciat că, începând cu 19 august 2021, orice persoană care a realizat, în condiţiile legii, activităţi de producţie, mentenanţă şi asimilate în unităţile de producţie a energiei electrice în termocentralele pe bază de cărbune, incluzând şi unităţile de extracţie a cărbunelui, pentru personalul implicat direct şi nemijlocit în utilizarea procedeelor şi utilajelor specifice producţiei energiei electrice şi extracţiei cărbunelui, o perioadă de cel puţin 25 de ani, este considerată ope legis că şi-a desfăşurat activitatea în condiţii speciale de muncă, având astfel dreptul la reducerea vârstei de pensionare cu 13 ani. V. Punctul de vedere al Ministerului Public

Prin memoriul înaintat, procurorul general a solicitat admiterea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi pronunţarea unei decizii de unificare a jurisprudenţei în problema de drept sesizată, dispoziţiile legale incidente recunoscând ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator (fostul angajator) conform legislaţiei anterioare şi ulterioare datei de 1 aprilie 2001 şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator (fostul angajator) la sistemul public de pensii.

În susţinere, s-a arătat că prin adoptarea Legii nr. 197/2021 s-a urmărit compensarea, pentru viitor, a inconvenientelor rezultate din desfăşurarea activităţii profesionale în locuri de muncă pe care legiuitorul le încadrează de drept în condiţii speciale, aceasta primind reflectarea cuvenită în planul drepturilor de pensie pentru limită de vârstă.

Astfel, plecând de la premisa incontestabilă că prestarea muncii o perioadă îndelungată de timp în locuri de muncă ce, prin natura activităţilor specifice sarcinilor de muncă, prezintă anumite riscuri profesionale şi determină o uzură accentuată a sănătăţii lucrătorilor, art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 a recunoscut posibilitatea, pentru persoanele care au desfăşurat activităţi dintre cele prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i), de a beneficia de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, pentru un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani realizat în aceste activităţi.

Corelativ, prin dispoziţiile art. I pct. 2 din Legea nr. 197/2021 au fost modificate dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010, astfel încât, prin excepţie de la prevederile art. 55 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010, care, în tabelul nr. 2, prevede reducerea progresivă a vârstelor standard de pensionare pentru persoanele care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie, şi cele care au realizat stagii de cotizare în locuri de muncă încadrate în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1), în art. 56 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 263/2010 s-a prevăzut că, pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. i), reducerea vârstei standard de pensionare este de 13 ani.

Totodată, în sensul dispoziţiilor art. 56 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 263/2010, stagiul complet de cotizare este de 25 de ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. h)-i).

Se observă că în reglementarea condiţiilor de excepţie care conferă dreptul beneficiarilor normei la deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă pentru un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute pentru ipoteza nou-introdusă la lit. i) a art. 30 alin. (1), în art. 56 alin. (3) lit. d) legiuitorul nu a mai făcut referire la un stagiu de cotizare de 25 de ani în condiţii speciale de muncă ori la un stagiu de cotizare realizat în condiţiile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i), ci la activitatea prestată în locurile de muncă anume prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i).

Art. 61 alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune ca prevederile modificate sau care completează actul normativ să se integreze armonios în actul supus modificării ori completării, asigurându-se unitatea de stil şi de terminologie, precum şi succesiunea normală a articolelor.

În aceste condiţii, transpunerea perioadelor lucrate în aceste locuri de muncă într-un stagiu de cotizare util pentru deschiderea drepturilor de pensie pentru limită de vârstă în condiţii mai avantajoase, cu reducerea vârstei standard de pensionare cu 13 ani, s-a realizat, potrivit noii opţiuni a legiuitorului, prin considerarea ope legis a perioadei lucrate 30 de ani în aceste locuri de muncă drept stagiu complet de cotizare de 25 de ani, necesar şi util pentru înscrierea la pensia pentru limită de vârstă.

Prin aplicarea imediată a legii modificate nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, întrucât valorificarea perioadelor lucrate în activităţile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010 anterior datei de 18 august 2021 se face în planul drepturilor de pensie ce se vor deschide sub imperiul legii modificate şi, în temeiul dispoziţiilor de recalculare conţinute în art. II din Legea nr. 74/2022, al drepturilor de pensie ce vor fi recalculate la cererea beneficiarilor, după intrarea acesteia în vigoare, toate acestea constituind facta futura.

Chiar dacă, din perspectivă temporală, activitatea desfăşurată în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 197/2021, se înfăţişează ca o situaţie de fapt ce aparţine trecutului, esenţială este împrejurarea că efectele acestei activităţi sunt valorificate în plan juridic şi capătă semnificaţiile cuvenite în planul drepturilor de pensie ce se deschid după intrarea în vigoare a normelor de modificare şi completare, practic, fiind vorba despre consecinţele juridice viitoare ale unor fapte trecute care primesc efecte sub imperiul noii reglementări. VI. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi a Curţii Constituţionale

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 12 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 904 din 10 noiembrie 2016, a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit că: ” I. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, art. 29 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 2 alin. (2), art. 3, 4, 11, 12, 15, 16 şi 18 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv art. 1-4, art. 7-9, art. 13 alin. (4) şi art. 131 din Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, nu este deschisă calea unei acţiuni în constatare de drept comun a condiţiilor deosebite de muncă în care angajaţii şi-au desfăşurat activitatea după data de 1 aprilie 2001 şi nici a acţiunii în obligare a angajatorilor la încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii, atunci când aceştia din urmă nu au obţinut sau, după caz, nu au reînnoit avizele pentru încadrarea locurilor de muncă în aceste condiţii. II. În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2 alin. (2) din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiţii speciale, raportate la prevederile art. 2-6, art. 9, 13 şi 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia şi criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiţii speciale, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a prevederilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte condiţiile speciale, acest tip de acţiuni nu sunt deschise, atunci când nu sunt întrunite condiţiile cumulative privind înscrierea activităţii şi a unităţii angajatoare în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 226/2006 şi, respectiv, în anexele nr. 2 şi 3 la Legea nr. 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare.”

Prin Decizia nr. 14 din 23 mai 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 2 noiembrie 2016, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1.284/2011 privind stabilirea procedurii de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzute la art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că instanţa de judecată de drept comun nu poate proceda ea însăşi la analizarea condiţiilor de muncă ale reclamanţilor şi, dacă este cazul, la încadrarea locurilor de muncă ale acestora în condiţii speciale, în situaţia în care angajatorul nu a urmat procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiţii speciale prevăzută la art. 4-7 din Hotărârea Guvernului nr. 1.284/2011, cu modificările ulterioare, nu există un aviz al Comisiei pentru reevaluarea locurilor de muncă în condiţii speciale şi unitatea nu este nominalizată în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010.

Prin Decizia nr. 9 din 11 martie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 7 iunie 2019, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 pct. 1 din Legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că activitatea desfăşurată în cadrul unităţilor de prospecţiuni geologice sau de exploatări în subteran nu poate fi considerată activitate desfăşurată în „unitate minieră” şi încadrată în condiţii speciale de muncă.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1001 din 12 decembrie 2019, a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane şi prelevarea organelor şi ţesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, locurile de muncă ale personalului care desfăşoară activitatea în serviciile de anatomie patologică şi prosecturi ale spitalelor, precum şi personalul disciplinelor universitare de anatomie, histologie, de anatomie patologică şi al catedrelor de biologie celulară sunt încadrate ex lege în categoria locurilor de muncă în codiţii deosebite, fără a fi necesară parcurgerea metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, de Hotărârea Guvernului nr. 246/2007 privind metodologia de reînnoire a avizelor de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite, cu modificările şi completările ulterioare, în ceea ce priveşte criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite.

Prin Decizia nr. 8 din 7 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 453 din 6 mai 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39 alin. (1) din Legea nr. 307/2006, personalul angajat al serviciilor de urgenţă voluntare/private nu este încadrat ope legis în condiţii speciale de muncă, prin raportare la art. 1-3 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, iar dispoziţiile art. 1 şi 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1.294/2001 şi ale art. 2 alin. (2) din Ordinul ministrului de interne nr. 283/2002 nu îi sunt aplicabile.

Curtea Constituţională nu a examinat constituţionalitatea dispoziţiilor art. 30 alin. (1) lit. i) şi alin. (4 4 ), art. 56 alin. (1) lit. d), alin. (3) lit. d) şi art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, astfel cum aceste dispoziţii au fost modificate şi completate succesiv prin Legea nr. 197/2021 şi Legea nr. 74/2022. VII. Raportul asupra recursului în interesul legii

Prin raportul întocmit conform art. 516 din Codul de procedură civilă s-a arătat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, dispoziţiile legale evocate recunosc ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de 25 de ani, corespunzător activităţii desfăşurate cel puţin 30 de ani în locurile de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de către angajator/fostul angajator conform legislaţiei anterioare şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator/fostul angajator. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie VIII.1. Analiza condiţiilor de admisibilitate

Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analizarea condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”, precum şi ale art. 514 din acelaşi cod, referitoare la obiectul recursului şi la titularul dreptului de sesizare.

Este îndeplinită cerinţa de ordin formal prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă – dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării şi ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive.

Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, acesta se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, întrucât priveşte o problemă de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, finalitatea recurgerii la această instituţie juridică fiind asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, condiţie care se reţine a fi îndeplinită. De asemenea, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere a Curţii de Apel Suceava, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă. VIII.2. Analiza fondului recursului în interesul legii

Interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 [în sensul de a se stabili dacă acestea recunosc sau nu o reducere ope legis a vârstei standard de pensionare cu 13 ani pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare de cel puţin 25 de ani în activităţile prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010, indiferent de condiţiile în care a fost încadrată activitatea de angajator (fostul angajator), conform legislaţiei anterioare şi ulterioare datei de 1 aprilie 2001 şi indiferent de tipul contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajator (fostul angajator) la sistemul public de pensii] au generat practică neunitară la nivelul instanţelor judecătoreşti ce au fost sesizate cu cauze în care reclamanţii au contestat deciziile emise de casele judeţene de pensii prin care le-au fost respinse cererile de pensionare pentru neîndeplinirea condiţiilor de vârstă.

Reclamanţii au solicitat anularea acestor decizii şi obligarea caselor de pensii la emiterea unor decizii noi cu reducerea vârstei standard de pensionare, conform dispoziţiilor art. 30 alin. (1), art. 56 alin. (1) lit. d) şi art. 56 2 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, susţinând că sunt îndreptăţiţi la reducerea vârstei standard de pensionare în temeiul Legii nr. 197/2021 începând cu data intrării în vigoare a acestei legi.

În soluţionarea acestor cauze, unele instanţe judecătoreşti au apreciat că Legea nr. 263/2010 nu recunoaşte ope legis o reducere a vârstei standard de pensionare. Argumentele aduse în susţinerea acestei opinii jurisprudenţiale au la bază condiţionarea dreptului reclamanţilor la reducerea vârstei standard de pensionare conform actului normativ supus interpretării de recunoaşterea în prealabil a activităţii profesionale a acestora ca fiind o activitate desfăşurată în condiţii speciale, astfel încât nu este suficientă desfăşurarea muncii reclamanţilor timp de cel puţin 25 de ani în locuri de muncă cu activităţi de genul celor reglementate de art. 30 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 263/2010.

În această orientare s-a reţinut că, potrivit art. 55 din Legea nr. 263/2010, reducerea vârstei standard de pensionare operează doar dacă se realizează un stagiu minim în condiţii deosebite sau în condiţii speciale, acesta făcând parte din stagiul complet de cotizare prevăzut de lege. Totodată, spre a nu se institui un tratament juridic deosebit, conform dispoziţiilor art. 158 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, s-a apreciat de către instanţele care au dat această interpretare că, pentru a determina reducerea vârstei de pensionare, se operează legal o echivalare între stagiile realizate în condiţiile din grupele I şi a II-a de muncă potrivit legislaţiei anterioare şi în condiţiile deosebite sau speciale de muncă potrivit legislaţiei ulterioare datei de 1 aprilie 2001, după distincţiile făcute de textul de lege menţionat mai sus.

La stabilirea vârstei legale de pensionare s-a reţinut că algoritmul legal impune determinarea condiţiilor de muncă, indiferent de forma de reglementare în timp, şi, ca atare, acordarea reducerii se face în raport cu distincţiile inserate în tabelele nr. 1 şi 2 din cadrul art. 55 al Legii nr. 263/2010.

Cât priveşte stagiul de cotizare, pentru perioadele anterioare datei de 1 aprilie 2001, lucrate în grupele I şi a II-a de muncă, nu operează o asimilare automată şi egală juridic a perioadei active în condiţii deosebite sau speciale, argument întărit, în opinia judecătorilor ce au îmbrăţişat această opinie, de modificarea operată prin Legea nr. 74/2022, care a acoperit această lacună legislativă stabilind că este asimilată stagiului de cotizare în condiţii speciale de muncă şi perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001, text de lege care nu poate fi aplicat retroactiv, potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

În consecinţă, în această primă orientare jurisprudenţială se reţine că, în baza dispoziţiilor art. 56 2 di