Decizia nr. 5 din 15 mai 2023

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 564/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara ce formează obiectul Dosarului nr. 564/1/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu este îndeplinită cerinţa referitoare la soluţionarea diferită a problemei de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive anexate sesizării. În acest sens arată că deciziile indicate pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale privesc interpretarea dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, iar nu a celor de la art. II alin. (1) şi (5) din acelaşi act normativ. La interpelarea unui membru al completului, reprezentantul procurorului general precizează că toate deciziile indicate de autorul sesizării au fost anexate memoriului de recurs în interesul legii.

Nemaifiind alte întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 5 din 15 februarie 2023, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, în sensul de a se stabili dacă, pentru a obţine beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale, era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (Legea nr. 130/2015) Art. II. – ” (1) De prevederile prezentei legi, în situaţia îndeplinirii condiţiilor impuse de aceasta, beneficiază şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale şi care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii. (2) Baza de calcul al pensiei prevăzute la alin. (1) o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei sau parchetului unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, precum şi media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcţie. (3) De prevederile prezentei legi, în situaţia îndeplinirii condiţiilor impuse de aceasta, beneficiază şi executorii judecătoreşti, pensionaţi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu o vechime în funcţie de cel puţin 20 de ani. (4) Baza de calcul al pensiei prevăzute la alin. (3) o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, specifice funcţiei de grefier gradul I, respectiv treapta I, în funcţie de nivelul studiilor, în condiţii identice de funcţie, vechime şi nivel al instanţei sau parchetului, la care se adaugă media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare datei eliberării din funcţie. (5) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (1)-(4) pensia se acordă la cerere, se cuvine şi se plăteşte începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reşedinţă a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă.”

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) Art. 179. – ” (1) În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabileşte în sarcina beneficiarilor obligaţia de restituire a acestor sume. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripţie de 3 ani. (3) Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale constituie titlu executoriu.” (…) III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a arătat că situaţia de fapt care a generat soluţiile contradictorii a avut ca premisă modificarea în calea de atac a recursului a unor hotărâri judecătoreşti executorii prin care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti a beneficiat de menţinerea în plată a cuantumului pensiilor de serviciu acordate potrivit Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în Institutul Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 567/2004), ca efect al anulării deciziilor de revizuire emise de casele judeţene de pensii, în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (O.U.G. nr. 59/2011).

Pe parcursul perioadei în care dosarele s-au aflat în calea de atac a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015, care a modificat Legea nr. 567/2004, reglementând într-o nouă abordare pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În urma admiterii căilor de atac exercitate de casele de pensii, hotărârile executorii în baza cărora reclamanţii beneficiau de pensia de serviciu potrivit vechilor reglementări au fost desfiinţate. Ulterior, s-au emis decizii de recuperare a drepturilor de pensie de serviciu acordate în temeiul hotărârilor judecătoreşti desfiinţate, fiind calificate drept sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

În contestaţiile la executare formulate împotriva deciziilor de dare în debit s-a pus problema dacă intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, prin care s-a reintrodus pensia de serviciu a personalul auxiliar de specialitate, înlătură obligaţia de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentinţelor desfiinţate în recurs (a diferenţei dintre cuantumul pensiei de serviciu încasate şi cel al pensiei pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în perioada de referinţă).

Cu alte cuvinte, instanţele care au pronunţat hotărârile contradictorii au fost chemate să stabilească dacă pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 se acorda automat ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi sau trebuia promovată o cerere întemeiată pe art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, pe care reclamanţii au omis să o formuleze în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a acestei legi şi desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti în baza cărora primeau pensia de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004.

În acest context, autorul sesizării a menţionat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale cu privire la această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 nu înlătură obligaţia reclamanţilor de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentinţelor desfiinţate în recurs.

În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 nu a fost acordată automat prin simpla intrare în vigoare a acestei legi, ci la cererea persoanelor prevăzute la art. II alin. (1)-(4), în baza art. II alin. (5) din acelaşi act normativ. Or, reclamanţii nu au formulat cereri de acordare a pensiei de serviciu în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015 şi data soluţionării irevocabile a proceselor în care au fost desfiinţate titlurile în baza cărora se acordau pensiile de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004.

Împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, reclamanţii beneficiau de pensia de serviciu în baza unor hotărâri judecătoreşti nedefinitive, dar executorii, nu constituia un impediment pentru formularea unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în condiţiile legii noi.

S-a mai arătat că reclamanţii nu se puteau prevala de cererea iniţială de acordare a pensiei de serviciu, adresată casei de pensii sub imperiul vechii reglementări. Aceasta deoarece legiuitorul a adoptat o reglementare nouă, în materia pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, ale cărei efecte s-au produs pentru viitor şi care instituie proceduri noi.

De vreme ce nicio dispoziţie legală nu prevede intervenţia din oficiu a caselor de pensii, faţă de cerinţa reglementată de art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, rezultă că dreptul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de a beneficia de pensia de serviciu instituită prin Legea nr. 130/2015 este condiţionat de formularea unei cereri în baza acestui act normativ, la care se ataşează o serie de înscrisuri noi din care rezultă elementele necesare stabilirii pensiilor.

În sensul primei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 1.985 din 28 noiembrie 2022, nr. 1.987 din 29 noiembrie 2022, nr. 1.988 din 29 noiembrie 2022, nr. 2.011 din 8 decembrie 2022 şi nr. 2.014 din 8 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a apreciat că respectivele case teritoriale de pensii care au emis deciziile de recuperare ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 130/2015, chiar dacă nu au fost formulate cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza acestei legi.

S-a argumentat că, prin Legea nr. 130/2015, a fost reinstituită în favoarea grefierilor pensia de serviciu şi că dispoziţiile art. II alin. (6) din acest act normativ au ca finalitate prevenirea situaţiei în care o persoană beneficiază de două ori de dreptul la pensie de serviciu, şi anume în baza unei hotărâri judecătoreşti executorii şi, ulterior, în temeiul legii. Or, în cazul desfiinţării hotărârilor judecătoreşti prin care s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, redevin aplicabile prevederile art. I din Legea nr. 130/2015.

Astfel, omisiunea reclamanţilor de a formula cererea de acordare a pensiei de serviciu după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 este justificată de împrejurarea că aceştia beneficiau deja de pensie de serviciu în baza unor hotărâri judecătoreşti executorii. În plus, o astfel de cerere ar fi fost inadmisibilă în intervalul cuprins între momentul intrării in vigoare a Legii nr. 130/2015 şi cel al soluţionării litigiilor în care se examinau legalitatea şi temeinicia revizuirii pensiei de serviciu conform O.U.G. nr. 59/2011.

În consecinţă, diferenţa dintre pensia de serviciu încasată şi pensia stabilită în sistemul public s-a imputat în mod nelegal, întrucât nu au fost avute în vedere modificările cuprinse în Legea nr. 130/2015.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 417/2019 din 9 aprilie 2019, nr. 1.221/2019 din 26 septembrie 2019 şi nr. 560/2020 din 16 iunie 2020 ale Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă şi deciziile civile nr. 2.434 şi nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia nr. 502 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 5 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015 sunt constituţionale. În considerentele de la paragrafele 22 şi 25 ale acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a reţinut următoarele: odată cu acordarea din nou a beneficiului dreptului la pensie de serviciu, Legea nr. 130/2015 a stabilit totodată şi condiţiile în care acesta se acordă. Contrar celor susţinute de autorul excepţiei, însă, aceste dispoziţii nu reprezintă o repunere în fondul activ al legislaţiei a dispoziţiilor abrogate ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, ci o reglementare nouă, de sine stătătoare, care îşi produce efectele de la intrarea sa în vigoare pentru viitor. De altfel, considerentele ce vizează incidenţa dispoziţiilor art. II din Legea nr. 130/2015 de la data intrării lor în vigoare pentru viitor răspund şi criticii de neconstituţionalitate referitoare la pretinsul caracter discriminatoriu al acestor dispoziţii de lege, prin care autorul excepţiei compară situaţia sa cu cea a persoanelor care au obţinut păstrarea pensiei de serviciu pe cale judecătorească. Astfel, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, „Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătoreşti definitive.” Prin urmare, aceste persoane sunt supuse unui alt tratament juridic. Cu toate acestea, Curtea apreciază că diferenţa de tratament juridic criticată nu este discriminatorie, întrucât categoriile de persoane comparate nu se află în situaţii similare. Astfel, persoanele prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015, din care face parte şi autorul excepţiei de neconstituţionalitate, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum şi al fostelor arbitraje de stat sau departamentale care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii, au obţinut pensia de serviciu în temeiul Legii nr. 130/2015. Din contră, persoanele menţionate în ipoteza art. II alin. (6) din aceeaşi lege beneficiază de pensia de serviciu în baza hotărârilor judecătoreşti având ca temei legislaţia anterioară Legii nr. 130/2015. Prin urmare, temeiurile legale ale acordării dreptului la pensia de serviciu sunt diferite în cazul celor două categorii de persoane. Or, aşa cum Curtea Constituţională a statuat în jurisprudenţa sa, aşa cum este, spre exemplu, Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, „situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi discriminări.”

Prin Decizia nr. 145 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 mai 2022, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate invocată şi a constatat că dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 sunt neconstituţionale. În considerentele de la paragrafele 34 şi 35 din această decizie s-au reţinut următoarele: excluderea de la dreptul/posibilitatea recalculării sau actualizării drepturilor de pensie a persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti, reglementată de art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, creează o discriminare, fără nicio justificare obiectivă şi rezonabilă, în cadrul aceleiaşi categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv grefieri. Ca atare, dispoziţiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără discriminări. Remediul constituţional specific, în ipoteza constatării neconstituţionalităţii discriminării, în prezenta cauză, îl reprezintă acordarea beneficiului recalculării sau actualizării drepturilor de pensie şi persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătoreşti. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor, încasate în baza unor hotărâri judecătoreşti desfiinţate în căile de atac, nu se recuperează. În paragraful 87 din această decizie s-a reţinut că: (…) încasarea de sume necuvenite şi care nu sunt aferente perioadei anterioare momentului de referinţă al legii – 1 octombrie 2014, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuţie, este prohibită de lege şi atrage, în continuare, obligaţia de restituire.

Prin Decizia nr. 28 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 30 octombrie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „Dacă prevederile art. II alin. (1) şi (2) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice se aplică şi fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieşit la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada începând cu data abrogării art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, şi data intrării în vigoare a art. 68 5 din aceeaşi lege, când s-a reintrodus pensia de serviciu pentru această categorie.” VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general a apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu este îndeplinită cerinţa referitoare la soluţionarea diferită a problemei de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive anexate sesizării.

În acest sens a arătat că hotărârile judecătoreşti indicate de autorul sesizării pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale privesc interpretarea dispoziţiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, iar nu a celor de la art. II alin. (1) şi (5) din aceeaşi lege.

Hotărârile indicate pentru ilustrarea primei orientări jurisprudenţiale se circumscriu problemei de drept ce formează obiectul sesizării, întrucât acestea cuprind o anumită interpretare a art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015; acestei orientări nu i se opune însă niciuna dintre hotărârile judecătoreşti evocate de autorul sesizării pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudenţiale.

Asupra fondului sesizării, procurorul general a apreciat că, în măsura în care este respectat termenul de prescripţie, sunt supuse restituirii sumele încasate cu titlu de pensie de serviciu care depăşesc pensia stabilită în sistemul public de pensii, atunci când hotărârile judecătoreşti executorii au fost desfiinţate în căile de atac, iar contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva deciziilor de recalculare/revizuire a pensiilor au fost respinse prin hotărâri judecătoreşti irevocabile ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate instituite de art. 515 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Timişoara care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din conţinutul acestei norme rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: – obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; – problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; – dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

Prima condiţie menţionată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, în sensul de a se stabili dacă, pentru a obţine beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale, era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004.

Nu este însă îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluţionarea diferită a aceleiaşi probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, ţinând seama de considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cuprinsul hotărârilor judecătoreşti definitive, anexate cererii de recurs în interesul legii, trebuie să se identifice în mod concret dispoziţia legală interpretată şi aplicată, precum şi silogismul juridic de interpretare a normei legale, care a condus la o aplicare neunitară a aceluiaşi text de lege. Soluţiile diferite trebuie să rezulte din chiar conţinutul neclar al normei, susceptibil de interpretări diferite, de natură a conduce la concluzii contradictorii, în una şi aceeaşi situaţie juridică, şi nu din aplicări nuanţate ale normei raportat la aspecte factuale reţinute în mod particular în fiecare litigiu. Numai în aceste condiţii se justifică intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară.

Situaţia de fapt care a impus aplicarea dispoziţiilor supuse interpretării a avut ca premisă modificarea în calea de atac a recursului a unor hotărâri judecătoreşti executorii prin care personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti a beneficiat de menţinerea în plată a cuantumului pensiilor de serviciu acordate potrivit Legii nr. 567/2004, ca efect al anulării sau suspendării executării deciziilor de revizuire emise de casele judeţene de pensii, în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Pe parcursul perioadei în care dosarele s-au aflat în calea de atac a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015, care a modificat Legea nr. 567/2004, reglementând într-o nouă abordare pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În urma admiterii căilor de atac exercitate de casele de pensii, hotărârile executorii în baza cărora reclamanţii beneficiau de pensia de serviciu potrivit vechilor reglementări au fost desfiinţate. Ulterior, s-au emis decizii de recuperare a drepturilor de pensie de serviciu acordate în temeiul hotărârilor judecătoreşti desfiinţate, fiind calificate drept sume încasate necuvenit cu titlu de prestaţii de asigurări sociale.

În contestaţiile la executare formulate împotriva deciziilor de dare în debit s-a pus problema dacă intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, prin care s-a reintrodus pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate, înlătură obligaţia de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentinţelor desfiinţate în recurs (a diferenţei dintre cuantumul pensiei de serviciu încasate şi cel al pensiei pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în perioada de referinţă).

În acest context, autorul sesizării a menţionat că s-au conturat două orientări jurisprudenţiale cu privire la această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 nu înlătură obligaţia reclamanţilor de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentinţelor desfiinţate în recurs.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 1.985 din 28 noiembrie 2022, nr. 1.987 din 29 noiembrie 2022, nr. 1.988 din 29 noiembrie 2022, nr. 2.011 din 8 decembrie 2022 şi nr. 2.014 din 8 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale.

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială, susţine autorul sesizării, s-a apreciat că respectivele case teritoriale de pensii care au emis deciziile de recuperare ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 130/2015, chiar dacă nu au fost formulate cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza acestei legi.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudenţiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 417/2019 din 9 aprilie 2019, nr. 1.221/2019 din 26 septembrie 2019 şi nr. 560/2020 din 16 iunie 2020 ale Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă şi deciziile civile nr. 2.434 şi nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale.

Examinând hotărârile judecătoreşti definitive depuse pentru a proba existenţa celei de-a doua orientări jurisprudenţiale, se constată că acestea nu soluţionează diferit problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii, respectiv dacă era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004, conform art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, pentru a obţine beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale.

Astfel, primele trei decizii pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia conţin motivări identice, în cuprinsul cărora nu se face referire la dispoziţiile legale a căror interpretare unitară se solicită în prezentul recurs în interesul legii, respectiv art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015. Singurul text de lege la care se face referire în motivare este art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, care, între timp, a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 145 din 16 martie 2022 a Curţii Constituţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 mai 2022.

În plus, cele trei decizii menţionate nu se încadrează în obiectul prezentului recurs în interesul legii (dacă era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004), deoarece reclamanţii formulaseră asemenea cereri la puţin timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, spre deosebire de deciziile menţionate în sprijinul primei opinii jurisprudenţiale, în care cererile s-au formulat după încetarea plăţii pensiei de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004. De aceea, instanţa de control judiciar nu mai face referire în motivare la dispoziţiile art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, de vreme ce reclamanţii au îndeplinit condiţia de a formula cererea de plată a pensiei de serviciu la puţin timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015.

Nici celelalte două decizii invocate în susţinerea celei de-a doua opinii jurisprudenţiale (deciziile civile nr. 2.434 şi nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curţii de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale) nu soluţionează diferit problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

Aceste decizii sunt pronunţate de acelaşi complet de judecată al Curţii de Apel Cluj şi conţin motivări identice. În cuprinsul motivării nu se face referire la dispoziţiile legale a căror interpretare unitară se solicită în prezentul recurs în interesul legii, respectiv art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015. Dimpotrivă, rezultă că motivul pentru care soluţia primei instanţe de admitere a cererii de chemare în judecată a fost considerată legală şi temeinică de către instanţa de apel a constat în încălcarea art. 1 din Protocolul adiţional nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prin lipsirea reclamantei de pensia de serviciu în perioada cuprinsă între 1 martie 2019 şi 31 octombrie 2021, iar nu faptul că nu era necesară formularea unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza Legii nr. 130/2015.

Chiar dacă aceste două decizii ar fi apte să justifice a doua opinie jurisprudenţială, conform căreia dispoziţiile art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015 trebuie interpretate în sensul că reclamantul beneficiază de pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 130/2015 şi în ipoteza în care nu a formulat cerere de acordare a pensiei de serviciu în baza art. II alin. (5) din această lege, cât timp se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 567/2004, nu este îndeplinită condiţia soluţionării diferite a aceleiaşi probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, deoarece acestea nu pot contura o practică judiciară neunitară, reflectată într-un număr consistent de hotărâri potrivnice, cu atât mai mult cu cât acestea sunt pronunţate de acelaşi complet de judecată.

Existenţa a doar două hotărâri judecătoreşti definitive prin care au fost pronunţate soluţii divergente asupra problemei de drept supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii constituie numai un posibil indiciu în sensul unei practici judiciare divergente, întrucât noţiunea de practică judiciară presupune că instanţele judecătoreşti au fost învestite cu soluţionarea acelei probleme de drept într-un număr semnificativ de cauze, astfel încât devine posibilă identificarea unei orientări majoritare şi a alteia minoritare sau a unei divergenţe serioase între instanţele judecătoreşti în interpretarea şi aplicarea legii.

Lipsa sau existenţa unei practici judiciare simbolice ori incipiente pentru declanşarea recursului în interesul legii a fost sancţionată cu inadmisibilitatea sesizării într-o jurisprudenţă constantă a instanţei supreme în cadrul acestui mecanism de unificare. În acest sens sunt deciziile Completului pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 6 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 2 februarie 2015; nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016 (paragrafele 24-25); nr. 18 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 7 decembrie 2017 (paragrafele 39-48); nr. 19 din 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 8 decembrie 2020 (paragrafele 40-45); nr. 3 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021 (paragrafele 34-35 şi 43-49) etc.

Având în vedere neîndeplinirea acestei condiţii de ordin procedural, în aplicarea prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii va fi respins ca inadmisibil, neimpunându-se analizarea pe fond a problemei de drept.