Decizia nr. 5/2023 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 564/1/2023 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 564/1/2023 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023 (Regulamentul).

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna procuror-șef al Secției judiciare, Antonia Eleonora Constantin.

La ședința de judecată participă domnul Cristian Balacciu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în temeiul art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara ce formează obiectul Dosarului nr. 564/1/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori și punctul de vedere al procurorului general.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantului procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin apreciază că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu este îndeplinită cerința referitoare la soluționarea diferită a problemei de drept prin hotărâri judecătorești definitive anexate sesizării. În acest sens arată că deciziile indicate pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudențiale privesc interpretarea dispozițiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, iar nu a celor de la art. II alin. (1) și (5) din același act normativ. La interpelarea unui membru al completului, reprezentantul procurorului general precizează că toate deciziile indicate de autorul sesizării au fost anexate memoriului de recurs în interesul legii.

Nemaifiind alte întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 5 din 15 februarie 2023, Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, în sensul de a se stabili dacă, pentru a obține beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale, era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004. II. Dispozițiile legale supuse interpretării

Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice (Legea nr. 130/2015) Art. II. - " (1) De prevederile prezentei legi, în situația îndeplinirii condițiilor impuse de aceasta, beneficiază și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum și al fostelor arbitraje de stat sau departamentale și care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii. (2) Baza de calcul al pensiei prevăzute la alin. (1) o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate în condiții identice de funcție, vechime, grad sau treaptă și nivel al instanței sau parchetului unde a funcționat solicitantul înaintea eliberării din funcția de personal auxiliar de specialitate, precum și media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare lunii în care acesta a fost eliberat din funcție. (3) De prevederile prezentei legi, în situația îndeplinirii condițiilor impuse de aceasta, beneficiază și executorii judecătorești, pensionați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu o vechime în funcție de cel puțin 20 de ani. (4) Baza de calcul al pensiei prevăzute la alin. (3) o reprezintă media salariilor de bază brute lunare din ultimele 12 luni anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, specifice funcției de grefier gradul I, respectiv treapta I, în funcție de nivelul studiilor, în condiții identice de funcție, vechime și nivel al instanței sau parchetului, la care se adaugă media sporurilor, în procent, avute în ultimele 12 luni anterioare datei eliberării din funcție. (5) În situația persoanelor prevăzute la alin. (1)-(4) pensia se acordă la cerere, se cuvine și se plătește începând cu luna următoare înregistrării acesteia la casa teritorială de pensii din raza de domiciliu sau de reședință a solicitantului sau, după caz, la casa de pensii sectorială competentă."

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 263/2010) Art. 179. - " (1) În cazul sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale, casele teritoriale de pensii emit decizii de recuperare, prin care se stabilește în sarcina beneficiarilor obligația de restituire a acestor sume. (2) Sumele prevăzute la alin. (1) se stabilesc cu respectarea termenului general de prescripție de 3 ani. (3) Decizia de recuperare a sumelor încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale/alte drepturi prevăzute de legi speciale constituie titlu executoriu." (...) III. Orientările jurisprudențiale divergente

Autorul sesizării a arătat că situația de fapt care a generat soluțiile contradictorii a avut ca premisă modificarea în calea de atac a recursului a unor hotărâri judecătorești executorii prin care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești a beneficiat de menținerea în plată a cuantumului pensiilor de serviciu acordate potrivit Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în Institutul Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 567/2004), ca efect al anulării deciziilor de revizuire emise de casele județene de pensii, în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, aprobată prin Legea nr. 109/2012 (O.U.G. nr. 59/2011).

Pe parcursul perioadei în care dosarele s-au aflat în calea de atac a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015, care a modificat Legea nr. 567/2004, reglementând într-o nouă abordare pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În urma admiterii căilor de atac exercitate de casele de pensii, hotărârile executorii în baza cărora reclamanții beneficiau de pensia de serviciu potrivit vechilor reglementări au fost desființate. Ulterior, s-au emis decizii de recuperare a drepturilor de pensie de serviciu acordate în temeiul hotărârilor judecătorești desființate, fiind calificate drept sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

În contestațiile la executare formulate împotriva deciziilor de dare în debit s-a pus problema dacă intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, prin care s-a reintrodus pensia de serviciu a personalul auxiliar de specialitate, înlătură obligația de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs (a diferenței dintre cuantumul pensiei de serviciu încasate și cel al pensiei pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în perioada de referință).

Cu alte cuvinte, instanțele care au pronunțat hotărârile contradictorii au fost chemate să stabilească dacă pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 se acorda automat ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi sau trebuia promovată o cerere întemeiată pe art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, pe care reclamanții au omis să o formuleze în perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a acestei legi și desființarea hotărârilor judecătorești în baza cărora primeau pensia de serviciu potrivit Legii nr. 567/2004.

În acest context, autorul sesizării a menționat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale cu privire la această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 nu înlătură obligația reclamanților de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs.

În fundamentarea acestei orientări s-a argumentat că pensia de serviciu reintrodusă prin Legea nr. 130/2015 nu a fost acordată automat prin simpla intrare în vigoare a acestei legi, ci la cererea persoanelor prevăzute la art. II alin. (1)-(4), în baza art. II alin. (5) din același act normativ. Or, reclamanții nu au formulat cereri de acordare a pensiei de serviciu în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015 și data soluționării irevocabile a proceselor în care au fost desființate titlurile în baza cărora se acordau pensiile de serviciu în temeiul Legii nr. 567/2004.

Împrejurarea că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015, reclamanții beneficiau de pensia de serviciu în baza unor hotărâri judecătorești nedefinitive, dar executorii, nu constituia un impediment pentru formularea unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în condițiile legii noi.

S-a mai arătat că reclamanții nu se puteau prevala de cererea inițială de acordare a pensiei de serviciu, adresată casei de pensii sub imperiul vechii reglementări. Aceasta deoarece legiuitorul a adoptat o reglementare nouă, în materia pensiei de serviciu a personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor, ale cărei efecte s-au produs pentru viitor și care instituie proceduri noi.

De vreme ce nicio dispoziție legală nu prevede intervenția din oficiu a caselor de pensii, față de cerința reglementată de art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015, rezultă că dreptul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de a beneficia de pensia de serviciu instituită prin Legea nr. 130/2015 este condiționat de formularea unei cereri în baza acestui act normativ, la care se atașează o serie de înscrisuri noi din care rezultă elementele necesare stabilirii pensiilor.

În sensul primei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 1.985 din 28 noiembrie 2022, nr. 1.987 din 29 noiembrie 2022, nr. 1.988 din 29 noiembrie 2022, nr. 2.011 din 8 decembrie 2022 și nr. 2.014 din 8 decembrie 2022 ale Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a apreciat că respectivele case teritoriale de pensii care au emis deciziile de recuperare ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 130/2015, chiar dacă nu au fost formulate cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza acestei legi.

S-a argumentat că, prin Legea nr. 130/2015, a fost reinstituită în favoarea grefierilor pensia de serviciu și că dispozițiile art. II alin. (6) din acest act normativ au ca finalitate prevenirea situației în care o persoană beneficiază de două ori de dreptul la pensie de serviciu, și anume în baza unei hotărâri judecătorești executorii și, ulterior, în temeiul legii. Or, în cazul desființării hotărârilor judecătorești prin care s-a recunoscut dreptul la pensia de serviciu, redevin aplicabile prevederile art. I din Legea nr. 130/2015.

Astfel, omisiunea reclamanților de a formula cererea de acordare a pensiei de serviciu după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 este justificată de împrejurarea că aceștia beneficiau deja de pensie de serviciu în baza unor hotărâri judecătorești executorii. În plus, o astfel de cerere ar fi fost inadmisibilă în intervalul cuprins între momentul intrării in vigoare a Legii nr. 130/2015 și cel al soluționării litigiilor în care se examinau legalitatea și temeinicia revizuirii pensiei de serviciu conform O.U.G. nr. 59/2011.

În consecință, diferența dintre pensia de serviciu încasată și pensia stabilită în sistemul public s-a imputat în mod nelegal, întrucât nu au fost avute în vedere modificările cuprinse în Legea nr. 130/2015.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 417/2019 din 9 aprilie 2019, nr. 1.221/2019 din 26 septembrie 2019 și nr. 560/2020 din 16 iunie 2020 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și deciziile civile nr. 2.434 și nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale. IV. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia nr. 502 din 17 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 5 noiembrie 2018, Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. II alin. (2) din Legea nr. 130/2015 sunt constituționale. În considerentele de la paragrafele 22 și 25 ale acestei decizii, instanța de contencios constituțional a reținut următoarele: odată cu acordarea din nou a beneficiului dreptului la pensie de serviciu, Legea nr. 130/2015 a stabilit totodată și condițiile în care acesta se acordă. Contrar celor susținute de autorul excepției, însă, aceste dispoziții nu reprezintă o repunere în fondul activ al legislației a dispozițiilor abrogate ale art. 68 din Legea nr. 567/2004, ci o reglementare nouă, de sine stătătoare, care își produce efectele de la intrarea sa în vigoare pentru viitor. De altfel, considerentele ce vizează incidența dispozițiilor art. II din Legea nr. 130/2015 de la data intrării lor în vigoare pentru viitor răspund și criticii de neconstituționalitate referitoare la pretinsul caracter discriminatoriu al acestor dispoziții de lege, prin care autorul excepției compară situația sa cu cea a persoanelor care au obținut păstrarea pensiei de serviciu pe cale judecătorească. Astfel, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, "Prevederile prezentei legi nu se aplică persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile sau, după caz, al hotărârilor judecătorești definitive." Prin urmare, aceste persoane sunt supuse unui alt tratament juridic. Cu toate acestea, Curtea apreciază că diferența de tratament juridic criticată nu este discriminatorie, întrucât categoriile de persoane comparate nu se află în situații similare. Astfel, persoanele prevăzute la art. II alin. (1) din Legea nr. 130/2015, din care face parte și autorul excepției de neconstituționalitate, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, al parchetelor de pe lângă acestea, al fostelor notariate de stat, precum și al fostelor arbitraje de stat sau departamentale care, la data intrării în vigoare a legii, beneficiază de o categorie de pensie din sistemul public de pensii, au obținut pensia de serviciu în temeiul Legii nr. 130/2015. Din contră, persoanele menționate în ipoteza art. II alin. (6) din aceeași lege beneficiază de pensia de serviciu în baza hotărârilor judecătorești având ca temei legislația anterioară Legii nr. 130/2015. Prin urmare, temeiurile legale ale acordării dreptului la pensia de serviciu sunt diferite în cazul celor două categorii de persoane. Or, așa cum Curtea Constituțională a statuat în jurisprudența sa, așa cum este, spre exemplu, Decizia nr. 861 din 28 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 22 ianuarie 2007, "situația diferită în care se află cetățenii în funcție de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispozițiilor constituționale care consacră egalitatea în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și discriminări."

Prin Decizia nr. 145 din 16 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 mai 2022, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate invocată și a constatat că dispozițiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 sunt neconstituționale. În considerentele de la paragrafele 34 și 35 din această decizie s-au reținut următoarele: excluderea de la dreptul/posibilitatea recalculării sau actualizării drepturilor de pensie a persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești, reglementată de art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, creează o discriminare, fără nicio justificare obiectivă și rezonabilă, în cadrul aceleiași categorii de beneficiari ai pensiei de serviciu, respectiv grefieri. Ca atare, dispozițiile art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015 contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), care consacră egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără discriminări. Remediul constituțional specific, în ipoteza constatării neconstituționalității discriminării, în prezenta cauză, îl reprezintă acordarea beneficiului recalculării sau actualizării drepturilor de pensie și persoanelor care beneficiază de pensie de serviciu în temeiul hotărârilor judecătorești. V. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Prin Decizia nr. 40 din 29 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 14 iulie 2017, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, sumele reprezentând pensie, indemnizație socială pentru pensionari și indemnizație pentru însoțitor, încasate în baza unor hotărâri judecătorești desființate în căile de atac, nu se recuperează. În paragraful 87 din această decizie s-a reținut că: (...) încasarea de sume necuvenite și care nu sunt aferente perioadei anterioare momentului de referință al legii - 1 octombrie 2014, după intrarea în vigoare a actului normativ în discuție, este prohibită de lege și atrage, în continuare, obligația de restituire.

Prin Decizia nr. 28 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 874 din 30 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă prevederile art. II alin. (1) și (2) din Legea nr. 130/2015 pentru completarea Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice se aplică și fostului personal auxiliar de specialitate, care a ieșit la pensie sub imperiul Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, în perioada începând cu data abrogării art. 68 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și al personalului care funcționează în cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice, cu modificările și completările ulterioare, și data intrării în vigoare a art. 68 5 din aceeași lege, când s-a reintrodus pensia de serviciu pentru această categorie." VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general a apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu este îndeplinită cerința referitoare la soluționarea diferită a problemei de drept prin hotărâri judecătorești definitive anexate sesizării.

În acest sens a arătat că hotărârile judecătorești indicate de autorul sesizării pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudențiale privesc interpretarea dispozițiilor art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, iar nu a celor de la art. II alin. (1) și (5) din aceeași lege.

Hotărârile indicate pentru ilustrarea primei orientări jurisprudențiale se circumscriu problemei de drept ce formează obiectul sesizării, întrucât acestea cuprind o anumită interpretare a art. II alin. (5) din Legea nr. 130/2015; acestei orientări nu i se opune însă niciuna dintre hotărârile judecătorești evocate de autorul sesizării pentru exemplificarea celei de-a doua orientări jurisprudențiale.

Asupra fondului sesizării, procurorul general a apreciat că, în măsura în care este respectat termenul de prescripție, sunt supuse restituirii sumele încasate cu titlu de pensie de serviciu care depășesc pensia stabilită în sistemul public de pensii, atunci când hotărârile judecătorești executorii au fost desființate în căile de atac, iar contestațiile formulate de reclamanți împotriva deciziilor de recalculare/revizuire a pensiilor au fost respinse prin hotărâri judecătorești irevocabile ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 130/2015. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este inadmisibil, întrucât nu sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitate instituite de art. 515 din Codul de procedură civilă. VIII. Înalta Curte de Casație și Justiție

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curții de Apel Timișoara care, potrivit dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanșarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării și aplicării unitare a legii de către instanțele judecătorești.

În privința condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că: "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii."

Din conținutul acestei norme rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: - obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; - problema de drept să fi fost soluționată în mod diferit de instanțele de judecată; - dovada soluționării diferite să se facă prin hotărâri judecătorești definitive; - hotărârile judecătorești definitive să fie anexate cererii.

Prima condiție menționată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, în sensul de a se stabili dacă, pentru a obține beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale, era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004.

Nu este însă îndeplinită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluționarea diferită a aceleiași probleme de drept prin hotărâri judecătorești definitive, ținând seama de considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cuprinsul hotărârilor judecătorești definitive, anexate cererii de recurs în interesul legii, trebuie să se identifice în mod concret dispoziția legală interpretată și aplicată, precum și silogismul juridic de interpretare a normei legale, care a condus la o aplicare neunitară a aceluiași text de lege. Soluțiile diferite trebuie să rezulte din chiar conținutul neclar al normei, susceptibil de interpretări diferite, de natură a conduce la concluzii contradictorii, în una și aceeași situație juridică, și nu din aplicări nuanțate ale normei raportat la aspecte factuale reținute în mod particular în fiecare litigiu. Numai în aceste condiții se justifică intervenția Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a da o interpretare legii, asigurând aplicarea ei unitară.

Situația de fapt care a impus aplicarea dispozițiilor supuse interpretării a avut ca premisă modificarea în calea de atac a recursului a unor hotărâri judecătorești executorii prin care personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești a beneficiat de menținerea în plată a cuantumului pensiilor de serviciu acordate potrivit Legii nr. 567/2004, ca efect al anulării sau suspendării executării deciziilor de revizuire emise de casele județene de pensii, în temeiul O.U.G. nr. 59/2011.

Pe parcursul perioadei în care dosarele s-au aflat în calea de atac a intrat în vigoare Legea nr. 130/2015, care a modificat Legea nr. 567/2004, reglementând într-o nouă abordare pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate din sistemul judiciar. În urma admiterii căilor de atac exercitate de casele de pensii, hotărârile executorii în baza cărora reclamanții beneficiau de pensia de serviciu potrivit vechilor reglementări au fost desființate. Ulterior, s-au emis decizii de recuperare a drepturilor de pensie de serviciu acordate în temeiul hotărârilor judecătorești desființate, fiind calificate drept sume încasate necuvenit cu titlu de prestații de asigurări sociale.

În contestațiile la executare formulate împotriva deciziilor de dare în debit s-a pus problema dacă intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, prin care s-a reintrodus pensia de serviciu a personalului auxiliar de specialitate, înlătură obligația de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs (a diferenței dintre cuantumul pensiei de serviciu încasate și cel al pensiei pentru limită de vârstă la care ar fi avut dreptul în perioada de referință).

În acest context, autorul sesizării a menționat că s-au conturat două orientări jurisprudențiale cu privire la această problemă de drept.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudențială s-a apreciat că intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015 nu înlătură obligația reclamanților de restituire a pensiei de serviciu încasate în baza sentințelor desființate în recurs.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 1.985 din 28 noiembrie 2022, nr. 1.987 din 29 noiembrie 2022, nr. 1.988 din 29 noiembrie 2022, nr. 2.011 din 8 decembrie 2022 și nr. 2.014 din 8 decembrie 2022 ale Curții de Apel Timișoara - Secția litigii de muncă și asigurări sociale.

În cea de-a doua orientare jurisprudențială, susține autorul sesizării, s-a apreciat că respectivele case teritoriale de pensii care au emis deciziile de recuperare ar fi trebuit să aplice prevederile Legii nr. 130/2015, chiar dacă nu au fost formulate cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza acestei legi.

În sensul celei de-a doua orientări jurisprudențiale au fost anexate sesizării deciziile civile nr. 417/2019 din 9 aprilie 2019, nr. 1.221/2019 din 26 septembrie 2019 și nr. 560/2020 din 16 iunie 2020 ale Curții de Apel Alba Iulia - Secția I civilă și deciziile civile nr. 2.434 și nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale.

Examinând hotărârile judecătorești definitive depuse pentru a proba existența celei de-a doua orientări jurisprudențiale, se constată că acestea nu soluționează diferit problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii, respectiv dacă era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004, conform art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, pentru a obține beneficiul pensiei de serviciu reglementate de aceste prevederi legale.

Astfel, primele trei decizii pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia conțin motivări identice, în cuprinsul cărora nu se face referire la dispozițiile legale a căror interpretare unitară se solicită în prezentul recurs în interesul legii, respectiv art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015. Singurul text de lege la care se face referire în motivare este art. II alin. (6) din Legea nr. 130/2015, care, între timp, a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 145 din 16 martie 2022 a Curții Constituționale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 17 mai 2022.

În plus, cele trei decizii menționate nu se încadrează în obiectul prezentului recurs în interesul legii (dacă era necesară formularea unei cereri de către personalul auxiliar de specialitate pe perioada în care acesta se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită potrivit vechilor prevederi ale Legii nr. 567/2004), deoarece reclamanții formulaseră asemenea cereri la puțin timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015, spre deosebire de deciziile menționate în sprijinul primei opinii jurisprudențiale, în care cererile s-au formulat după încetarea plății pensiei de serviciu stabilite în baza Legii nr. 567/2004. De aceea, instanța de control judiciar nu mai face referire în motivare la dispozițiile art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015, de vreme ce reclamanții au îndeplinit condiția de a formula cererea de plată a pensiei de serviciu la puțin timp după intrarea în vigoare a Legii nr. 130/2015.

Nici celelalte două decizii invocate în susținerea celei de-a doua opinii jurisprudențiale (deciziile civile nr. 2.434 și nr. 2.435 din 5 decembrie 2022 ale Curții de Apel Cluj - Secția a IV-a pentru litigii de muncă și asigurări sociale) nu soluționează diferit problema de drept ce formează obiectul recursului în interesul legii.

Aceste decizii sunt pronunțate de același complet de judecată al Curții de Apel Cluj și conțin motivări identice. În cuprinsul motivării nu se face referire la dispozițiile legale a căror interpretare unitară se solicită în prezentul recurs în interesul legii, respectiv art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015. Dimpotrivă, rezultă că motivul pentru care soluția primei instanțe de admitere a cererii de chemare în judecată a fost considerată legală și temeinică de către instanța de apel a constat în încălcarea art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin lipsirea reclamantei de pensia de serviciu în perioada cuprinsă între 1 martie 2019 și 31 octombrie 2021, iar nu faptul că nu era necesară formularea unei cereri de acordare a pensiei de serviciu în baza Legii nr. 130/2015.

Chiar dacă aceste două decizii ar fi apte să justifice a doua opinie jurisprudențială, conform căreia dispozițiile art. II alin. (5) raportat la alin. (1) din Legea nr. 130/2015 trebuie interpretate în sensul că reclamantul beneficiază de pensia de serviciu prevăzută de Legea nr. 130/2015 și în ipoteza în care nu a formulat cerere de acordare a pensiei de serviciu în baza art. II alin. (5) din această lege, cât timp se afla în plată cu pensia de serviciu stabilită în temeiul Legii nr. 567/2004, nu este îndeplinită condiția soluționării diferite a aceleiași probleme de drept prin hotărâri judecătorești definitive, deoarece acestea nu pot contura o practică judiciară neunitară, reflectată într-un număr consistent de hotărâri potrivnice, cu atât mai mult cu cât acestea sunt pronunțate de același complet de judecată.

Existența a doar două hotărâri judecătorești definitive prin care au fost pronunțate soluții divergente asupra problemei de drept supuse analizei în prezentul recurs în interesul legii constituie numai un posibil indiciu în sensul unei practici judiciare divergente, întrucât noțiunea de practică judiciară presupune că instanțele judecătorești au fost învestite cu soluționarea acelei probleme de drept într-un număr semnificativ de cauze, astfel încât devine posibilă identificarea unei orientări majoritare și a alteia minoritare sau a unei divergențe serioase între instanțele judecătorești în interpretarea și aplicarea legii.

Lipsa sau existența unei practici judiciare simbolice ori incipiente pentru declanșarea recursului în interesul legii a fost sancționată cu inadmisibilitatea sesizării într-o jurisprudență constantă a instanței supreme în cadrul acestui mecanism de unificare. În acest sens sunt deciziile Completului pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 6 din 8 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 87 din 2 februarie 2015; nr. 11 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 525 din 13 iulie 2016 (paragrafele 24-25); nr. 18 din 2 octombrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 7 decembrie 2017 (paragrafele 39-48); nr. 19 din 14 septembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.192 din 8 decembrie 2020 (paragrafele 40-45); nr. 3 din 15 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 22 aprilie 2021 (paragrafele 34-35 și 43-49) etc.

Având în vedere neîndeplinirea acestei condiții de ordin procedural, în aplicarea prevederilor art. 515 din Codul de procedură civilă, recursul în interesul legii va fi respins ca inadmisibil, neimpunându-se analizarea pe fond a problemei de drept.