Decizia nr. 4/2024 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2393/1/2023 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 2.393/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. b) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna procuror-şef al Secţiei judiciare Antonia Eleonora Constantin.

La şedinţa de judecată participă doamna Mihaela Lorena Repana, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, ce formează obiectul Dosarului nr. 2.393/1/2023.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la 23 ianuarie 2024 a fost depus la dosar raportul asupra fondului recursului în interesul legii, iar la data de 7 martie 2024 judecătorii-raportori au depus la dosar modificări la raport. Au fost depuse memorii amicus curiae formulate de Sindicatul Naţional al Grefei Judiciare DICASTERIAL, precum şi de către Asociaţia Magistraţilor din România, Asociaţia Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului, Asociaţia Procurorilor din România şi Asociaţia Naţională a Magistraţilor Pensionari din România. Se referă şi cu privire la soluţia pronunţată în Dosarul nr. 2.641/1/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului, acordă cuvântul asupra recursului în interesul legii reprezentantei procurorului general.

Doamna procuror Antonia Eleonora Constantin solicită admiterea recursului în interesul legii, conform motivelor formulate în scris de Ministerul Public, urmând a fi avut în vedere şi suplimentul la raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost depus la 7 martie 2024 şi care este în sensul soluţiei pronunţate asupra recursului în interesul legii ce face obiectul Dosarului nr. 2.641/1/2023 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, respectiv că drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare au natura juridică a unor despăgubiri, iar cuantumul acestora este plafonat, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Calcularea acestor despăgubiri se realizează prin raportare la nivelul indemnizaţiilor din grila de salarizare a judecătorilor şi procurorilor.

Nefiind întrebări pentru reprezentanta Ministerului Public, doamna judecător Mariana Constantinescu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Prin Hotărârea nr. 46 din 4 septembrie 2023, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia a sesizat instanţa supremă cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia acordării diferenţelor de drepturi salariale dintre cele efectiv încasate de magistraţi (judecători şi procurori) şi cele de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

În concret, s-a arătat că problemele de drept care au generat practică neunitară vizează: – împrejurarea dacă aceste drepturi se acordă, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 38 alin. (6) din acest act normativ sau, dimpotrivă, plafonarea prevăzută de dispoziţia legală menţionată nu operează, drepturile fiind recunoscute începând cu o dată anterioară intrării în vigoare a legii-cadru menţionate; – în situaţia în care aceste drepturi se acordă cu aplicarea plafonării la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se ridică întrebarea dacă indemnizaţia aferentă anului 2022 la care se realizează plafonarea este cea a unui judecător cu acelaşi grad profesional şi vechime în funcţie ca a reclamantului sau, dimpotrivă, cea a unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 29 septembrie 2023, formându-se Dosarul nr. 2.393/1/2023, cu termen de soluţionare la 27 noiembrie 2023.

Potrivit Încheierii din 27 noiembrie 2023, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a constatat că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a recursului în interesul legii, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, şi s-a acordat termen în vederea întocmirii raportului asupra fondului recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017): Art. 38 alin. (6) prevede că: „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Autorul sesizării a susţinut că a identificat patru tipuri de cereri adresate instanţelor în care problema de drept în discuţie a fost analizată şi a primit interpretări diferite din partea instanţelor naţionale, soluţiile definitive pronunţate de acestea nefiind unitare.

Astfel, s-a susţinut că o primă abordare neunitară a problemei de drept analizate a fost identificată în cadrul unor acţiuni având ca obiect acordarea de drepturi salariale ale personalului din justiţie prin care reclamanţii magistraţi – judecători sau procurori – au solicitat să fie salarizaţi la nivel maxim prin raportare la colegi care ocupă funcţii similare şi cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti definitive anterioare, dreptul la o indemnizaţie similară cu cea a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, acţiuni în cadrul cărora pârâţii au invocat în apărare aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În cadrul unor astfel de acţiuni s-a susţinut că, într-o primă orientare jurisprudenţială, s-a apreciat că acordarea diferenţelor de drepturi salariale dintre drepturile efectiv încasate de magistraţi (judecători şi procurori) şi cele de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se face, ulterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cu aplicarea art. 38 alin. (6) din această legecadru, astfel încât dacă, subsecvent recalculării drepturilor salariale ale personalului de specialitate juridică, prin raportare la drepturile de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, salariile de bază brute lunare ale acestora devin egale sau mai mari decât cele stabilite de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ele urmează a fi plafonate la acest cuantum.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale, autorul sesizării a susţinut că s-au pronunţat Curtea de Apel Bucureşti, Curtea de Apel Cluj, Curtea de Apel Galaţi, Curtea de Apel Oradea, Tribunalul Vâlcea, Curtea de Apel Craiova şi Curtea de Apel Piteşti, aşa cum rezultă din hotărârile judecătoreşti definitive ataşate la memoriul de recurs în interesul legii.

Referitor la împrejurarea dacă indemnizaţia aferentă anului 2022 la care se realizează plafonarea este cea a unui judecător cu acelaşi grad profesional şi vechime în funcţie ca a reclamantului sau, dimpotrivă, cea a unui procuror din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, s-a apreciat că indemnizaţia aferentă anului 2022 la care se realizează plafonarea urmează a fi cea cuvenită unui judecător cu acelaşi grad profesional şi vechime în funcţie ca reclamantul, având în vedere că Legea-cadru nr. 153/2017 prevede grile de salarizare distincte pentru judecători şi, respectiv, procurori.

În argumentarea acestei opinii s-a reţinut că reclamantul este îndreptăţit, în temeiul art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014), şi al art. 3 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015), astfel cum acestea au fost interpretate în mod obligatoriu prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 şi Decizia nr. 56 din 17 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 21 noiembrie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, la stabilirea, începând cu 6 decembrie 2018, a salariului brut lunar, adică a salariului de bază, inclusiv a sumelor compensatorii cu caracter tranzitoriu introduse în acesta şi a sporurilor, deci a totalităţii drepturilor salariale care se determină în raport cu coeficientul de multiplicare 19,000 la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi categorii de personal (deci membrii aceleiaşi categorii profesionale, persoane care au îndeplinit şi îndeplinesc funcţii similare din perspectiva salarizării atât anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, cât şi sub imperiul acesteia).

În acest sens au fost indicate hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Constanţa şi Tribunalul Suceava.

Autorul sesizării a subliniat însă că există conturată şi opinia potrivit căreia indemnizaţia aferentă anului 2022 la care se realizează plafonarea urmează a fi cea cuvenită procurorilor cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deoarece numai în acest mod se poate restabili egalitatea de tratament, sens în care a indicat o decizie pronunţată de Curtea de Apel Iaşi.

Într-o a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că în privinţa sumelor datorate nu este incidentă plafonarea/limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar o interpretare contrară ar conduce la lipsirea unei hotărâri judecătoreşti de caracterul ei executoriu, ceea ce reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale s-au ataşat hotărâri pronunţate de Tribunalul Bihor, Tribunalul Suceava şi Curtea de Apel Timişoara.

Autorul sesizării a susţinut că aceleaşi aspecte de interpretare juridică au fost abordate şi în cadrul unor cereri de lămurire dispozitiv/contestaţie la titlu, formulate cu privire la hotărâri judecătoreşti prin care au fost admise acţiuni având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, acţiuni prin care reclamanţii magistraţi – judecători sau procurori – au solicitat să fie salarizaţi la nivel maxim prin raportare la colegi care ocupă funcţii similare şi cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti, dreptul la o indemnizaţie similară cu cea a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, însă pârâţii nu s-au apărat, cu ocazia judecării fondului litigiului, prin invocarea aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a arătat că, în cadrul acestor cereri ulterioare formulate (cereri de lămurire a dispozitivului sau contestaţii cu privire la întinderea titlului executoriu), pârâţii au solicitat lămurirea întinderii titlului executoriu, în sensul de a se stabili dacă diferenţele de drepturi salariale se calculează cu aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sau nu, iar, în ipoteza în care operează plafonarea reglementată în cuprinsul textului de lege menţionat, dacă aceasta se realizează la nivelul indemnizaţiei cuvenite începând cu anul 2022 reclamantului din cauza respectivă sau, dimpotrivă, pentru a nu persista discriminarea în raport cu procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, prin raportare la indemnizaţia reglementată pentru anul 2022 pentru aceştia din urmă, sens în care s-a susţinut că au fost exprimate opiniile ce se vor arăta în continuare.

Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că sentinţa care constituie titlu executoriu este lămuritoare atât în considerentele sale, cât şi în dispozitiv, arătând în mod expres modalitatea în care urmează să se realizeze reparaţia prejudiciului cauzat reclamanţilor, ca urmare a stabilirii greşite a drepturilor salariale lunare încasate şi a celor cuvenite şi datorate, în sensul că nivelul maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, de care trebuie să se ţină cont în stabilirea diferenţelor băneşti acordate prin hotărârea menţionată, este nivelul maxim specific procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin raportare la coeficientul de multiplicare 19,000 şi fără aplicarea limitării impuse de dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Autorul sesizării cu recurs în interesul legii a arătat că, în cadrul acestei orientări jurisprudenţiale, cererile pârâţilor având ca obiect lămurire dispozitiv au fost respinse ca nefondate, invocând în acest sens două cauze soluţionate de Tribunalul Alba şi Tribunalul Dâmboviţa, ale căror hotărâri nu sunt însă definitive, în apel soluţiile fiind schimbate de către Curtea de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Ploieşti, în sensul admiterii cererilor de lămurire a dispozitivului, stabilindu-se că, la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, se va aplica limitarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

De altfel, titularul sesizării a menţionat şi cele două soluţii pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia şi Curtea de Apel Ploieşti în aceleaşi cauze, în faza procesuală a apelului, apreciind că ele configurează o altă orientare jurisprudenţială, prin care s-a reţinut că, în raport cu dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în nicio situaţie nu ar putea fi depăşite salariile de bază stabilite potrivit Legii-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, fiind nivelul maxim pe care îl pot atinge drepturile salariale, chiar dacă aceste drepturi au fost obţinute prin hotărâri judecătoreşti, întrucât acest lucru s-a realizat în contextul legislativ reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, coroborat cu decizii obligatorii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Curtea Constituţională, care constituie izvor secundar de drept.

A fost invocată, prin sesizarea cu recurs în interesul legii, şi situaţia în care s-a pornit executarea împotriva Ministerului Justiţiei, în temeiul unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în anii 2008-2009, prin care s-au recunoscut unor magistraţi diferenţe de drepturi salariale prin raportare la indemnizaţiile de încadrare ale procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, lămurite în anul 2020, în sensul că diferenţele salariale se datorează şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017, până la încetarea stării de discriminare, litigii în care Ministerul Justiţiei a formulat contestaţii la titlu sau cereri de lămurire a întinderii dispozitivului, prin care a solicitat tranşarea problemei aplicabilităţii dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi s-a reţinut că, în măsura în care salarizarea categoriei comparative a magistraţilor care îşi desfăşurau activitatea în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism pe baza coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), se va raporta, în condiţiile legii, la nivelul indemnizaţiilor stabilite pentru anul 2022 pentru procurorii cu grad de Parchet de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aceste valori-prag vor putea căpăta relevanţă în calcularea diferenţei dintre cei doi termeni, în vederea stabilirii prejudiciului suferit prin discriminare, iar nu în sensul stabilirii unei limite maxime a indemnizaţiei de încadrare brute lunare diferite de cea prevăzută de lege pentru funcţia şi gradul deţinute de reclamanţi, cum a solicitat debitorul a se lămuri sentinţa de fond.

În cadrul acestei orientări jurisprudenţiale, cererea pârâtului Ministerul Justiţiei având ca obiect lămurire dispozitiv a fost respinsă ca neîntemeiată (Curtea de Apel laşi).

O altă situaţie practică invocată în sesizarea cu recurs în interesul legii, în care s-a pus în discuţie problema de drept controversată, este cea a acţiunilor prin care se solicită obligarea angajatorului la emiterea de ordine în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare la nivelul celei de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, când în legătură cu incidenţa dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 s-a reţinut că, în condiţiile în care aceste prevederi legale nu au fost declarate neconstituţionale la data emiterii ordinului de salarizare atacat, instanţa de judecată nu are temei să înlăture de la aplicare respectivele dispoziţii şi să considere nelegală plafonarea salarială în privinţa reclamantului, că plafonarea indemnizaţiei şi a sporurilor are natură legală şi nu poate fi înlăturată prin interpretare jurisprudenţială, instanţele de judecată neavând competenţa să înlăture de la aplicare norme aflate în vigoare şi care ţin de marja de competenţă şi apreciere a legiuitorului, câtă vreme nu este vorba despre încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale pentru care instanţa ar fi obligată să aplice tratate sau convenţii internaţionale prioritare dreptului naţional.

S-a învederat că, pentru aceste argumente, capătul de cerere privind revocarea/modificarea parţială a Ordinului ministrului justiţiei nr. 2.008/C din 4 mai 2022, respectiv a art. 1 din acest act administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei brute lunare de încadrare şi a celorlalte drepturi, ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 în vederea realizării efective a unei veritabile salarizări unitare tuturor magistraţilor judecători, în concordanţă cu drepturile salariale acordate judecătorilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, magistraţilor judecători şi procurori în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, magistraţilor judecători şi procurori în cadrul Inspecţiei Judiciare, precum şi a magistraţilor procurori, a fost respins. În acest sens s-a invocat o decizie a Curţii de Apel Bucureşti. IV. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 au format în repetate rânduri obiect al controlului de constituţionalitate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 700 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 29 ianuarie 2020; Decizia nr. 80 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 2020; Decizia nr. 324 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1270 din 21 decembrie 2020; Decizia nr. 326 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 12 ianuarie 2021; Decizia nr. 328 din 11 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 8 ianuarie 2021; Decizia nr. 585 din 23 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1240 din 29 decembrie 2021; Decizia nr. 196 din 7 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 22 iulie 2022; Decizia nr. 80 din 2 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 27 iulie 2023), Curtea Constituţională pronunţându-se în sensul conformităţii acestora cu principiile legii fundamentale. V. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

În legătură cu problema de drept ce face obiectul prezentului recurs în interesul legii, dar şi cu alte aspecte de drept conexe, legate de nivelul de salarizare sau chestiuni ce ţin de determinarea nivelului de salarizare, au fost identificate mai multe decizii pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mecanismele de unificare a practicii judiciare. Ordonate din perspectivă cronologică, acestea sunt: – Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice.” – Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 747 din 18 septembrie 2017, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.” – Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.” – Decizia nr. 82 din 26 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 130 din 19 februarie 2019, prin care, în interpretarea dispoziţiilor notei 2 lit. c) pct. II lit. A cap. I din anexa nr. VIII a Legii-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), alin. (4) şi (6) din actul normativ anterior menţionat, s-a stabilit că: ” – majorarea salariului de bază, de 15% pentru complexitatea muncii, nu se acordă pentru perioada 1 iulie 2017-31 decembrie 2017 şi pentru anul 2018; – pentru perioada 2019-2022, această majorare se acordă în condiţiile stabilite la art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017; – prin excepţie, această majorare se acordă începând cu ianuarie 2018 sau cu data de la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate”. – Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, prin care s-a stabilit că „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009”. – Decizia nr. 11 din 4 mai 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „dreptul reclamanţilor (judecători şi asistenţi judiciari) de a beneficia de indemnizaţii de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienţii de multiplicare 19,00-23,00 prevăzuţi de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T.” – Decizia nr. 27 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 22 ianuarie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice prevăzute în anexă beneficiază de sporul pentru condiţii de muncă vătămătoare/periculoase, astfel cum este reglementat de Legea-cadru nr. 153/2017, de la data la care salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare devin egale sau mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022, ca urmare a majorărilor salariale reglementate.” – Decizia nr. 15 din 28 iunie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 27 septembrie 2021, prin care s-a stabilit că: „În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale.” – Decizia nr. 12 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 20 septembrie 2022, prin care s-a statuat că „În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (51) şi art. 5 alin. (11) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 31 alin. (1)-(13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, raportat la prevederile art. 16 alin. (1) din capitolul VIII – Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei – anexa nr. VI – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» la Legea-cadru nr. 284/2010, egalizarea la nivel maxim a indemnizaţiilor asistenţilor judiciari nu presupune majorarea indemnizaţiei lunare de încadrare în raport cu vechimea efectivă realizată în funcţie, superioară celei de 5 ani”. – Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 14 septembrie 2022, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „Dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, inclusiv sintagma «ca urmare a majorărilor salariale reglementate», se interpretează în sensul că se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) sau acte administrative ale ordonatorilor de credite?” – Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024, prin care s-a statuat că: „În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 6 lit. b) şi c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, stabileşte că principiile nediscriminării şi egalităţii pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiaşi categorii profesionale din cadrul aceleiaşi familii ocupaţionale.” VI. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile în cazul acţiunilor având ca obiect drepturi salariale ale personalului din justiţie, prin care magistraţii (judecători sau procurori) au solicitat salarizarea la nivel maxim prin raportare la colegi care ocupă funcţii similare şi cărora li s-a recunoscut, prin hotărâri judecătoreşti, dreptul la o indemnizaţie similară cu cea a procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel încât, în ipoteza admiterii unor astfel de acţiuni, drepturile salariale sunt plafonate la nivelul grilei de salarizare prevăzute pentru anul 2022 în tabelele conţinute la lit. A şi B ale cap. I din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, corespunzător funcţiei şi gradului profesional ale fiecărui reclamant.

De asemenea, s-a apreciat că, în ceea ce priveşte nivelul din grilă la care se va opera plafonarea, acesta este cel corespunzător funcţiei, gradului profesional şi vechimii în funcţie a fiecărui reclamant în parte, acest element neputând fi raportat la o altă categorie profesională – cum ar fi procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -, întrucât o atare abordare ar fi contrară principiilor nediscriminării, egalităţii şi al ierarhizării, pe verticală şi pe orizontală, astfel cum sunt consacrate de art. 6 lit. b), c) şi f) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Pentru aceleaşi argumente, procurorul general a opinat că dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt aplicabile şi în procedurile care au ca obiect lămurirea dispozitivului sau contestaţiile la titlu formulate în privinţa acestor hotărâri judecătoreşti.

În motivarea punctului de vedere s-au invocat jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi jurisprudenţa obligatorie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi s-a susţinut că Legea-cadru nr. 153/2017 nu a conservat soluţia egalizării la nivel maxim a salarizării personalului din cadrul aceleaşi instituţii sau autorităţi publice, ci a abrogat dispoziţiile din capitolul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, pe cele din capitolul I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, precum şi pe cele din art. I, I 1 , I 2 şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscalbugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016).

S-a mai subliniat că Legea-cadru nr. 153/2017 reglementează, în cuprinsul art. 6 lit. b) şi c), în termeni specifici, principiul nediscriminării şi principiul egalităţii, principii care, alături de principiile legalităţii, importanţei sociale a muncii, ierarhizării pe verticală şi pe orizontală, precum şi cel al sustenabilităţii financiare, consacrate de art. 6 lit. d), f) şi h), dar şi celelalte principii consacrate de acest act normativ, guvernează sistemul de salarizare reglementat de această lege-cadru.

În aprecierea procurorului general, deciziile obligatorii ale instanţei supreme (Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017 şi Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii), precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 nu mai pot fi aplicate mutatis mutandis în noua paradigmă normativă instituită de Legea-cadru nr. 153/2017, în care nu se mai regăseşte principiul egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare prin luarea în considerare a majorărilor şi indexărilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

În plus, s-a mai argumentat că deciziile de unificare jurisprudenţială menţionate, pronunţate de instanţa supremă, au vizat majorări/indexări ale valorii de referinţă sectorială, unică pentru întreaga familie ocupaţională „Justiţie”, astfel că ele nu pot fi transpuse în privinţa altui indicator – coeficientul de multiplicare a cărui înmulţire cu valoarea de referinţă sectorială genera determinarea valorii nominale a indemnizaţiei de încadrare brute lunare – care este diferenţiat în raport cu funcţia, gradul profesional şi vechimea în funcţie a fiecărui judecător şi procuror. În acest sens s-a făcut trimitere la considerentul de la paragraful 167 din Decizia nr. 12 din 6 iunie 2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că soluţia egalizării la nivel maxim a indemnizaţiilor de încadrare nu poate avea ca efect modificarea elementelor sistemului de salarizare instituit de legiuitor şi formarea, pe cale jurisprudenţială, a unei lex tertia.

În raport cu aceste argumente, dar şi cu principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, de vreme ce depăşirea plafonului maxim stabilit de noua lege de salarizare ar putea avea multiple surse generatoare, iar Legea-cadru nr. 153/2017 nu distinge, s-a concluzionat că art. 36 alin. (6) din această lege-cadru trebuie interpretat în sensul că, indiferent de sursa care ar genera majorarea salarială, nu poate fi depăşită limita prevăzută de grila de salarizare pentru anul 2022. VII. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi sunt limitate la nivelul indemnizaţiei de încadrare lunare pentru anul 2022, atunci când depăşirea acestui plafon este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi; indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei, gradului profesional şi vechimii fiecărui judecător sau procuror în parte. VIII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Verificând regularitatea sesizării, se constată că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost legal învestită de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Alba Iulia, care, potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, are calitate procesuală pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a practicii judiciare, în scopul interpretării şi aplicării unitare a legii de către instanţele judecătoreşti.

În privinţa condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, art. 515 din Codul de procedură civilă prevede că: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.”

Din conţinutul acestei norme de procedură rezultă condiţiile ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: – obiectul recursului în interesul legii să fie o problemă de drept; – problema de drept să fi fost soluţionată în mod diferit de instanţele de judecată; – dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive; – hotărârile judecătoreşti definitive să fie anexate cererii.

Prima condiţie menţionată este îndeplinită, deoarece prezentul recurs în interesul legii vizează interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în sensul de a se stabili dacă aceste prevederi se aplică inclusiv în situaţia acordării diferenţelor de drepturi dintre cele efectiv încasate de magistraţi (judecători şi procurori) şi cele de care beneficiază procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, în temeiul legislaţiei de salarizare anterioare.

Sunt îndeplinite şi celelalte trei condiţii de admisibilitate, prevăzute de art. 515 din Codul de procedură civilă, referitoare la soluţionarea diferită a aceleiaşi probleme de drept prin hotărâri judecătoreşti definitive, întrucât problema de drept supusă analizei a primit interpretări diferite din partea instanţelor judecătoreşti, prin hotărâri definitive care au fost anexate prezentei sesizări.

Cu privire la aceste condiţii, deşi autorul sesizării a partajat orientările jurisprudenţiale în patru categorii de cereri – acţiuni în pretenţii/despăgubiri de natură salarială, cereri de lămurire a dispozitivului hotărârii, contestaţii la titlu vizând întinderea dispozitivului unor hotărâri judecătoreşti cu privire la care s-a demarat executarea silită şi cereri de emitere a unor ordine de stabilire a indemnizaţiei de încadrare lunară – în realitate, în aceste categorii de litigii au fost evidenţiate două probleme de drept supuse analizei, respectiv cele care formează obiectul recursului în interesul legii.

Astfel, într-o primă orientare jurisprudenţială, covârşitor majoritară, instanţele judecătoreşti au statuat în sensul că recalcularea pentru trecut a drepturilor salariale ale unor reclamanţi (judecători sau procurori), cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare a valorii de referinţă sectorială, de care au beneficiat procurorii angajaţi în structurile Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, sub imperiul legislaţiei anterioare (nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006), nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la limitarea majorărilor salariale reglementate după 1 ianuarie 2018 la nivelul celor stabilite pentru anul 2022, limitare care se va realiza prin raportare la funcţia, gradul profesional şi vechimea în profesie ale fiecărui reclamant în parte.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale, din setul de hotărâri judecătoreşti anexate recursului în interesul legii, au fost identificate mai multe hotărâri definitive, pronunţate în ultimă instanţă de curţile de apel care fie au statuat în sensul acestei interpretări, schimbând soluţia primei instanţe, fie au confirmat soluţii de primă instanţă ale tribunalelor, care au tranşat aspectul dedus judecăţii în sensul interpretării mai sus menţionate. În acest sens, au fost anexate sesizării hotărâri judecătoreşti pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Cluj – Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Galaţi – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Oradea – Secţia I civilă, Curtea de Apel Craiova – Secţia de litigii de muncă şi asigurări sociale, Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, Curtea de Apel Constanţa – Secţia I civilă, Curtea de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia I civilă.

Într-o altă orientare jurisprudenţială s-a apreciat că recalcularea indemnizaţiei de încadrare cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 cuvenit procurorilor din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie/Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, nu poate fi limitată prin aplicarea plafonării la care se referă art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât s-ar înfrânge autoritatea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, iar discriminarea salarială ar persista în continuare (Sentinţa civilă nr. 983 din 28 iunie 2022 a Tribunalului Caraş-Severin, rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 1.854 din 27 octombrie 2022 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale).

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie mai constată că două dintre hotărârile de primă instanţă, anexate recursului în interesul legii de către titularul sesizării, prin care s-au pronunţat soluţii conforme acestei orientări jurisprudenţiale minoritare, nu au rămas definitive, ci au fost schimbate, sub aspectul examinat, în calea de atac a apelului, soluţia definitivă fiind cea care corespunde primei orientări jurisprudenţiale enunţate mai sus. Este vorba despre: – Încheierea din 12 decembrie 2022, de lămurire a Sentinţei nr. 1.460 din 21 decembrie 2020, pronunţată de Tribunalul Suceava – Secţia I civilă, care a fost schimbată prin Decizia nr. 768 din 14 septembrie 2023 a Curţii de Apel Suceava – Secţia I civilă, aspectul ce formează obiect de analiză în prezentul recurs în interesul legii fiind lăsat nesoluţionat, cu motivarea că nu a făcut obiectul litigiului pe fond, iar prin cererea de lămurire nu poate fi depăşit cadrul procesual; – Sentinţa civilă nr. 423 din 15 iulie 2020 a Tribunalului Bihor – Secţia I civilă, care a fost schimbată, sub aspectul examinat, prin Decizia civilă nr. 231 din 16 februarie 2022 a Curţii de Apel Oradea – Secţia I civilă, care a statuat că recalcularea indemnizaţiilor de înc