Decizia nr. 18 din 7 octombrie 2024

Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.340/1/2024 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă şi ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023, cu modificările ulterioare („Regulamentul”). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-şef al Secţiei judiciare.

La şedinţa de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.340/1/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori şi punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii, cu referire la soluţia propusă prin raportul întocmit în cauză de judecătorii-raportori.

Doamna procuror-şef Antonia Eleonora Constantin, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava şi de pronunţare a unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept vizată.

Expunând orientările jurisprudenţiale identificate, arată că, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, este în litera şi în spiritul legii cea dea doua orientare a practicii judiciare, în sensul că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 180 de zile se dispune şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nefiind necesar ca vătămarea corporală să fie evaluată printr-un certificat medico-legal.

Raţionamentele şi soluţia instanţei supreme dezvoltate în cuprinsul Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018 („Decizia nr. 5/2018”), nu sunt aplicabile mutatis mutandis în privinţa măsurii administrative, a cărei premisă de aplicare este dată, în principal, de încălcarea unei reguli privind circulaţia pe drumurile publice, regulă pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede suspendarea dreptului de a conduce autovehicule şi al cărei scop nu este orientat spre atragerea răspunderii penale şi nici măcar spre aplicarea unei amenzi contravenţionale, ci spre înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea riscului potenţial pe care îl prezintă pentru siguranţa terţelor persoane participante la acest trafic sau aflate în proximitatea acestuia un comportament neconform regulilor de circulaţie rutieră.

Prin Decizia nr. 5/2018 sus-menţionată instanţa supremă a optat pentru o interpretare şi aplicare restrictivă a normelor incidente, faţă de principiul poenalia sunt restringenda.

Premisele sine qua non pentru luarea măsurii administrative care face obiect al reglementării conţinute în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt date de urmărirea faptei conducătorului autovehiculului implicat în accidentul de circulaţie ca infracţiune şi stingerea conflictului de drept penal în faza de urmărire penală sau în faza de judecată prin una dintre soluţiile menţionate în cuprinsul normei care consacră măsura administrativă, soluţii care, prin obiect şi efecte, nu includ şi interdicţia de a conduce anumite vehicule stabilite de instanţă.

Măsura administrativă prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se aplică independent de aplicarea unei sancţiuni contravenţionale principale.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: ” interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere), în sensul de a se stabili dacă pentru a se putea reţine existenţa atât a accidentului de circulaţie, cât şi a vătămării corporale este necesar ca leziunile traumatice sau afectarea sănătăţii terţei persoane implicate să fie evaluate prin zile de îngrijiri medicale”.

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 10 iunie 2024, formându-se Dosarul nr. 1.340/1/2024. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice („Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002”) : ” Art. 103. – (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune: (…) d) pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală; (…)”; ” Art. 75. – Accidentul de circulaţie este evenimentul care întruneşte cumulativ următoarele condiţii: a) s-a produs pe un drum deschis circulaţiei publice ori şi-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puţin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puţin un vehicul în mişcare.” III. Orientările jurisprudenţiale divergente

Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava a identificat existenţa a două orientări jurisprudenţiale cu privire la problema de drept.

Într-o orientare jurisprudenţială s-a reţinut inexistenţa accidentului de circulaţie şi inexistenţa vătămării corporale a unei persoane, având în vedere definirea „accidentului de circulaţie” de către legiuitor prin art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018, prin care s-a statuat că termenul de „rănire” prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 se interpretează în sensul de „leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi)”, apreciindu-se, chiar dacă decizia este dată în materie penală, faptul că lămureşte noţiunea de „accident de circulaţie” din cuprinsul art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, articol care se aplică şi materiei contravenţionale. În condiţiile în care nu s-a dovedit rănirea vreunei persoane în acest sens, nu s-a reţinut existenţa unui accident de circulaţie şi, prin urmare, condiţiile legale pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 187 din 12 martie 2024 (Dosarul nr. 1.919/40/2023) şi Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2024 (Dosarul nr. 2.421/40/2023), pronunţate de Curtea de Apel Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal; Decizia nr. 623/CA/2023 din 27 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 25/83/2023).

În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că noţiunile de „vătămare corporală” şi „rănire” au, în cadrul dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, un caracter generic, care se aplică oricărei fapte prin care s-a pricinuit unei persoane o vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, iar nu cel reglementat de art. 194 şi următoarele din Codul penal. Aceasta duce la corecta lipsă de raportare la semnificaţia penală a sintagmei de „vătămare corporală”, cu reţinerea, ca fiind incident speţei, a sensului mai larg al termenului, de afectare, de lezare a integrităţii corporale, de traumatism. În ceea ce priveşte Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018, s-a apreciat că aceasta se referă la interpretarea unor dispoziţii privind săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de circulaţia rutieră, astfel că accepţiunea noţiunilor de „vătămare” şi „rănire”, rezultând din această decizie obligatorie, este proprie sferei răspunderii penale, care nu poate fi extrapolată, întrucât urmăreşte protecţia altor valori sociale. În consecinţă, s-a reţinut că rănirea şi vătămarea sunt chestiuni de fapt, care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, nefiind necesară emiterea unui certificat medico-legal în acest sens.

În sensul acestei orientări jurisprudenţiale au fost ataşate sesizării următoarele hotărâri judecătoreşti: Decizia nr. 24/R din 16 ianuarie 2024 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 2.771/102/2023); Decizia nr. 5/R-CONT din 15 ianuarie 2024 (Dosarul nr. 1.414/90/2023) şi Decizia nr. 119/R-CONT din 13 februarie 2024 (Dosarul nr. 2.180/90/2023), pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; Decizia nr. 1.953/2023 din 28 septembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia IX-a contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 457/3/2023); Decizia nr. 6/R/2023 din 18 ianuarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Braşov – Secţia contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 535/64/2022); Decizia nr. 1.096 din 28 noiembrie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – Secţia de contencios administrativ şi fiscal (Dosarul nr. 1.471/105/2023). IV. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a stabilit: ” Sintagma «vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane» conţinută în dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum şi la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal.” 1 1 Art. 89 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie şi a stabilit: ” în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracţiunea de părăsire a locului accidentului, stabileşte că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de «leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puţin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) şi e) din Codul penal».”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi a stabilit: ” în interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare.” V. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 1.067 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6, art. 51, art. 54, art. 75, art. 77 şi art. 79 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, s-a reţinut: ” Or, sub acest aspect, chiar în jurisprudenţa invocată de autorul excepţiei, respectiv în Cauza Dragotoniu şi Militaru – Pidhorni împotriva României, 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcţia decizională acordată instanţelor serveşte tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privinţa interpretării normelor, ţinând cont de evoluţiile practicii cotidiene, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi evident previzibilă». Textele de lege criticate conţin, pentru raţiunile mai sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanţelor de judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare şi aplicare în cauzele deduse judecăţii. În ceea ce priveşte criticile referitoare la modul de aplicare a normelor ce fac obiectul excepţiei, acestea excedează competenţei Curţii Constituţionale.”

Prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 37 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 17 mai 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 101 alin. (3) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) şi ale art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.

Prin mai multe decizii Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Cu titlu de exemplu, prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 78 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 22 iunie 2020, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, s-a reţinut: ” De asemenea, raportat la ipoteza reţinută în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, în care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracţiune la regimul circulaţiei pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea, Curtea reţine că nu este vorba de crearea unei lex tertia între legea penală şi legea contravenţională, astfel cum opinează instanţa de judecată, ci de instituirea sancţiunii contravenţionale complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce, drept consecinţă a săvârşirii unei fapte de încălcare a unei reguli de circulaţie, faptă sancţionată contravenţional potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.” VI. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Prin Decizia din 7 decembrie 1999, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Michel Pewinski împotriva Franţei (Cererea nr. 34.604/97), s-a reţinut că suspendarea permisului de conducere pentru o contravenţie la circulaţia rutieră nu prezumă vinovăţia conducătorului auto, de vreme ce este menţinută posibilitatea contestării faptelor pentru care a fost aplicată această măsură în faţa unui judecător, neavând, prin urmare, un obiectiv punitiv, şi s-a observat că măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârşirii unei fapte ce punea în pericol siguranţa rutieră (depăşirea vitezei legale), avea un caracter esenţialmente preventiv, putând fi considerată ca urmărind protecţia altor persoane împotriva riscului potenţial pe care îl prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră. VII. Opinia autorului sesizării

Autorul sesizării invocă existenţa unor soluţii divergente în practica instanţelor judecătoreşti, fără a exprima o opinie cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că sesizarea este admisibilă şi că cea de-a doua orientare jurisprudenţială este în acord cu litera şi spiritul legii.

A arătat că din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice („Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022”), rezultă că, pentru luarea măsurii administrative a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe o perioadă de 180 de zile, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: producerea unui accident de circulaţie; din accidentul de circulaţie să fi rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane; încălcarea de către conducătorul autovehiculului implicat în accident a unei reguli de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce; fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracţiune, iar procurorul sau instanţa de judecată a dispus una dintre soluţiile indicate în cuprinsul normei, respectiv: procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală; procurorul a dispus renunţarea la urmărirea penală; instanţa penală a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei şi nu a dispus totodată obligaţia prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal; instanţa penală a dispus încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală.

Deşi în definiţia legală a accidentului de circulaţie conţinută în art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, preexista condiţia rănirii uneia sau mai multor persoane, totuşi, atunci când a enunţat condiţiile legale pentru dispunerea măsurii administrative având ca obiect şi efecte suspendarea dreptului de a conduce, legiuitorul a indicat condiţia suplimentară privind „vătămarea corporală” a unei persoane.

Din această juxtapunere de concepte rezultă că legiuitorul a avut în vedere anumite consecinţe vătămătoare pentru integritatea corporală a persoanelor, consecinţe pe care nu le-a suprapus, în mod necesar, noţiunii de „rănire”, astfel cum aceasta preexista în definiţia legală a accidentului de circulaţie şi cum, în prealabil, fusese explicitată prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018. Totodată, măsura administrativă a suspendării dreptului de a conduce se dispune atunci când conducătorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului care a cauzat accidentul de circulaţie a încălcat o regulă de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prevede suspendarea dreptului de a conduce.

Premisele sine qua non pentru luarea măsurii administrative care face obiect al reglementării conţinute în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 sunt date de urmărirea faptei conducătorului autovehiculului implicat în accidentul de circulaţie ca infracţiune şi stingerea conflictului de drept penal în faza de urmărire penală sau în faza de judecată prin una dintre soluţiile menţionate în cuprinsul normei care consacră măsura administrativă, soluţii care, prin obiect şi efecte, nu includ şi interdicţia de a conduce anumite vehicule stabilite de instanţă.

Măsura administrativă funcţionează independent de aplicarea sancţiunii contravenţionale principale şi dă expresie unei răspunderi administrative al cărei scop este orientat preponderent, date fiind condiţiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii, nu spre un obiectiv punitiv, ci spre unul esenţialmente preventiv şi disuasiv, urmărind înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranţa circulaţiei pe drumurile publice şi protecţia altor persoane împotriva riscului pe care îl prezintă pentru siguranţa rutieră un conducător auto care a încălcat regulile de circulaţie rutieră şi, totodată, a produs un accident de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane.

Acest scop al suspendării dreptului de a conduce este subliniat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a fost valorificată la pronunţarea Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021.

Considerentele de mai sus sunt susţinute şi de aspectele rezultate din analiza lucrărilor parlamentare din care a rezultat apariţia în fondul legislativ a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

Astfel, textul a fost introdus în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România („Legea nr. 152/2019”), sub forma unui amendament adus proiectului legii de aprobare a ordonanţei Guvernului, amendament adoptat de Comisia pentru industrii şi servicii, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi şi Comisia pentru transporturi şi infrastructură ale Camerei Deputaţilor (Cameră decizională). Potrivit Raportului comun-suplimentar nr. 4c-3/33/2015, nr. 4c-11/119/2015 şi nr. 4c-4/15/2015, întocmit de cele trei comisii parlamentare la 4 decembrie 2018, dispoziţia legală se regăseşte sub forma unui amendament admis la legea de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014.

Dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, au fost ulterior modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanţa Guvernului nr. 1/2022, singura modificare adusă privind majorarea duratei măsurii administrative a suspendării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 180 de zile, condiţiile pentru luarea acestei măsuri, iniţial stabilite prin Legea nr. 152/2019, rămânând nemodificate.

Aceste modificări normative au avut în vedere scopul general al legislaţiei rutiere, de a proteja viaţa, integritatea şi sănătatea persoanelor care participă la traficul rutier sau se află în apropierea acestuia, apreciate în contextul ansamblului reglementării ca fiind valori fundamentale care trebuie să aibă prioritate în faţa mobilităţii ori a altor obiective ale sistemului de transport rutier. Majorarea perioadei de suspendare a fost justificată prin necesitatea asigurării unei gradualităţi a măsurii administrative în cazul faptelor de natură penală care nu au îndeplinit toate condiţiile pentru a fi angajată răspunderea penală a persoanei, comparativ cu situaţiile în care măsura suspendării dreptului de a conduce este aplicată ca sancţiune contravenţională complementară pentru săvârşirea unei fapte contravenţionale.

În plus, s-a avut în vedere existenţa, în realitatea obiectivă, a unor fapte ilicite pentru care, în situaţii precum cele indicate în sesizarea de recurs în interesul legii, nu mai este posibilă atragerea răspunderii penale şi nici a celei contravenţionale.

Concluziile precedente, rezultate din analiza logico-sistematică şi teleologică a normei, justifică, în continuare, concluzia în sensul că sintagma „vătămarea corporală” conţinută în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 nu trebuie să primească acelaşi înţeles cu noţiunea de „rănire” conţinută de art. 75 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, pentru definiţia accidentului de circulaţie, astfel cum această noţiune a fost explicitată prin Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar nici cu sintagma „vătămarea integrităţii corporale ori sănătăţii uneia sau mai multor persoane”, astfel cum aceasta din urmă a fost interpretată prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, şi nici nu se confundă cu urmările specifice ale infracţiunii de vătămare corporală, indicate în enumerarea conţinută de art. 194 alin. (1) din Codul penal.

Raţionamentele şi soluţiile instanţei supreme dezvoltate în cuprinsul acestor decizii nu sunt aplicabile mutatis mutandis în privinţa măsurii administrative, a cărei premisă de aplicare este dată, în principal, de încălcarea unei reguli privind circulaţia pe drumurile publice, regulă pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea dreptului de a conduce autovehicule şi al cărei scop, astfel cum s-a demonstrat în precedent, nu este orientat spre atragerea răspunderii penale şi nici măcar spre aplicarea unei amenzi contravenţionale conducătorului autovehiculului care a cauzat accidentul de circulaţie, ci spre înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranţa traficului rutier şi prevenirea riscului potenţial pe care îl prezintă pentru siguranţa terţelor persoane participante la acest trafic sau aflate în proximitatea acestuia un comportament neconform regulilor de circulaţie rutieră.

Practic, măsura prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 dă expresie unui raport de răspundere contravenţională, ca formă a răspunderii administrative, ce se naşte din săvârşirea unei fapte ilicite prin care au fost încălcate norme referitoare la circulaţia pe drumurile publice, concluzie susţinută şi de topografia textului în cap. VII al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, intitulat „Răspunderea contravenţională”.

În consecinţă, observând şi scopul preventiv al măsurii administrative, în considerarea dispoziţiilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma „vătămare corporală” conţinută în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ar trebui să primească înţelesul curent din limba română modernă, fără a prezenta relevanţă evaluarea vătămării corporale prin zile de îngrijiri medicale.

Din perspectiva aplicării măsurii administrative prevăzute de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, este necesar un fundament probator din care să rezulte existenţa unor traumatisme/leziuni/răniri/lovituri corporale suferite de victima accidentului de circulaţie.

Mai mult, prima orientare jurisprudenţială produce consecinţe incompatibile cu principiul echităţii şi, totodată, nu corespunde scopului pentru care legiuitorul a instituit măsura administrativă a suspendării dreptului de a conduce, determinat de încălcarea unei reguli de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede această sancţiune contravenţională complementară.

În consecinţă, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 180 de zile se dispune şi în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulaţie pentru care Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nefiind necesar ca vătămarea corporală să fie evaluată printr-un certificat medico-legal. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil şi că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sintagma „vătămare corporală” are în vedere leziuni traumatice sau afectarea sănătăţii unei persoane a căror gravitate este evaluată prin cel puţin o zi de îngrijiri medicale. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie X.1. Asupra admisibilităţii recursului în interesul legii

Verificarea regularităţii învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie impune analiza condiţiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispoziţiile art. 514 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti”, precum şi ale art. 515 din acelaşi cod, care prevăd că „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii”.

Analiza implică verificarea cerinţelor de admisibilitate în ceea ce priveşte titularul dreptului, obiectul, în sensul că acestea trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, precum şi sub aspectul cerinţei de ordin formal prevăzute de dispoziţiile art. 515 din acelaşi act normativ.

Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, condiţia este îndeplinită, întrucât autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Suceava, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească o problemă de drept soluţionată diferit de instanţele judecătoreşti, cerinţa de admisibilitate trebuie analizată din perspectiva scopului reglementării mecanismului de unificare, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, astfel cum prevăd şi dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, potrivit cărora „Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale”.

Admisibilitatea recursului în interesul legii presupune ca problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii să fie reală, legată de interpretarea diferită a unui text de lege, de clarificarea unei norme juridice care este echivocă, lacunară, necorelată cu alte dispoziţii legale, susceptibilă de interpretare ori aplicare diferită şi care a generat o practică judiciară neunitară.

Condiţia este îndeplinită, prin sesizare fiind indicată o problemă de drept rezultată din interpretarea şi aplicarea diferită a unor dispoziţii dintr-un act normativ, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, dacă a fost încălcată o regulă de circulaţie pentru care ordonanţa de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală.

Interpretarea şi aplicarea diferită a acestor dispoziţii au fost determinate de modalitatea diferită în care instanţele au interpretat şi au aplicat dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, cu privire la „accidentul de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane”, având în vedere şi dispoziţiile art. 75 din acelaşi act normativ.

Sub aspectul cerinţei de ordin formal prevăzute de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluţionată în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii, condiţia de admisibilitate este îndeplinită, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării, hotărâri judecătoreşti definitive prin care s-au dat dezlegări diferite problemei de drept, reflectate în cele două opinii jurisprudenţiale. X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) au fost introduse în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 81/2000 privind inspecţia tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, şi anume: „(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere se dispune: (…) d) pentru o perioadă de 90 de zile în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce şi instanţa de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Codul de procedură penală, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală; (…)”.

Conform Ordonanţei Guvernului nr. 1/2022, în vigoare de la data de 31.01.2022, aceste dispoziţii au fost modificate în ceea ce priveşte perioada de suspendare, şi anume 180 de zile, aceasta fiind singura diferenţă între cele două forme ale art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.

În prezent, ulterior prezentei sesizări, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024, în vigoare de la data de 29.06.2024, art. 103 alin. (1) lit. d) a fost modificat, şi anume: ” (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie operează: (…) d) în cazul accidentului de circulaţie din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulaţie pentru care prezenta ordonanţă de urgenţă prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, atunci când procurorul sau instanţa de judecată a dispus clasarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) şi g) din Legea nr. 135/2010, cu modificările şi completările ulterioare, renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligaţia prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, achitarea în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) ori încetarea procesului penal în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. e) şi g) din Codul de procedură penală, după caz, pentru următoarele perioade: 1. 60 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile; 2. 90 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile; 3. 120 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile; 4. 150 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulaţie este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile.” Au fost introduse două noi alineate în art. 103, alin. (10) 2 şi (11) 3 . 2 „(10) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţiile în care nu sunt îndeplinite condiţiile dispunerii măsurii administrative a suspendării exercitării dreptului de a conduce prevăzute la alin. (1) lit. c) sau d), după caz, dar s-a stabilit că fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii contravenţionale se consideră că nu a curs pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea contravenţională nu este aplicată în termen de 2 ani de la data săvârşirii.” 3 „(11) Prin rănire, în sensul alin. (1) lit. d), se înţelege orice atingere adusă integrităţii corporale a altei persoane decât cea a conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care a încălcat regula de circulaţie.”

Având în vedere că, la data soluţionării prezentei sesizări, dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate, se reţine faptul că, potrivit art. V din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în scopul creşterii siguranţei rutiere: prevederile lit. d), privind soluţia de achitare dispusă în condiţiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024, se aplică faptelor săvârşite începând cu data de 29 iunie 2024; prevederile lit. d) privind perioadele de suspendare, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024, se aplică inclusiv faptelor săvârşite anterior datei de 29 iunie 2024; prevederile alin. (10), astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024, se aplică faptelor săvârşite începând cu data de 29 iunie 2024. Aceste dispoziţii consacră aplicarea legii mai favorabile, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată („Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile”), şi art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare („Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001”) („dacă sancţiunea prevăzută în noul act normativ este mai uşoară, se va aplica aceasta”), revenind instanţei învestite cu soluţionarea fiecărui litigiu să le aplice.

Sesizarea în recurs în interesul legii priveşte dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024). În continuare, trimiterile la acest act normativ vor avea în vedere forma în vigoare până la data menţionată.

Divergenţa de jurisprudenţă rezultă din modul în care instanţele de judecată au interpretat dispoziţiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, referitoare la condiţiile prevăzute pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce, în ceea ce priveşte „accidentul de circulaţie din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală”, şi anume sintagma „vătămare corporală”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reţine că prima opinie este corectă, rezultând din interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 103 alin. (1) lit. d) şi art. 75 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2024).

Răspunderea administrativ-contravenţională este definită de art. 572 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ca fiind o formă a răspunderii administrative care intervine în cazul săvârşirii unei contravenţii identificate potrivit legislaţiei specifice în domeniul contravenţiilor. Răspunderea administrativă, potrivit art. 565 alin. (1) din acelaşi act normativ, reprezintă acea formă a răspunderii juridice care constă în ansamblul de drepturi şi obligaţii conexe de natură administrativă care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârşirii unei fapte ilicite prin care se încalcă norme ale dreptului administrativ.

Art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule şi tractoare agricole sau forestiere şi se află în cap. VII privind răspunderea contravenţională din acest act normativ, care constituie reglementarea-cadru în materia circulaţiei pe drumurile publice, ale cărui dispoziţii reglementează circulaţia pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor şi a celorlalte categorii de participanţi la trafic, drepturile, obligaţiile şi răspunderile care revin persoanelor fizice şi juridice, precum şi atribuţiile unor autorităţi ale administraţiei publice, instituţii şi organizaţii.

Potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acesteia referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, dacă nu se dispune altfel, iar potrivit art. 47 din acest act normativ, dispoziţiile sale se com