Decizia nr. 18/2024 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 1340/1/2024 — recurs în interesul legii

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ce formează obiectul Dosarului nr. 1.340/1/2024 este legal constituit conform dispozițiilor art. 516 alin. (2) din Codul de procedură civilă și ale art. 31 alin. (4) lit. a) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările ulterioare ("Regulamentul").

Ședința este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Antonia Eleonora Constantin, procuror-șef al Secției judiciare.

La ședința de judecată participă doamna Elena-Mădălina Ivănescu, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 32 din Regulament.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii ia în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, ce formează obiectul Dosarului nr. 1.340/1/2024.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că au fost depuse la dosar raportul întocmit de judecătorii-raportori și punctul de vedere al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii, cu referire la soluția propusă prin raportul întocmit în cauză de judecătorii-raportori.

Doamna procuror-șef Antonia Eleonora Constantin, în calitate de reprezentant al Ministerului Public, pune concluzii de admitere a recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava și de pronunțare a unei decizii prin care să se asigure interpretarea și aplicarea unitară a legii în problema de drept vizată.

Expunând orientările jurisprudențiale identificate, arată că, în opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, este în litera și în spiritul legii cea dea doua orientare a practicii judiciare, în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, astfel cum a fost modificată prin Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, suspendarea dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 180 de zile se dispune și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulație pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nefiind necesar ca vătămarea corporală să fie evaluată printr-un certificat medico-legal.

Raționamentele și soluția instanței supreme dezvoltate în cuprinsul Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018 ("Decizia nr. 5/2018"), nu sunt aplicabile mutatis mutandis în privința măsurii administrative, a cărei premisă de aplicare este dată, în principal, de încălcarea unei reguli privind circulația pe drumurile publice, regulă pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede suspendarea dreptului de a conduce autovehicule și al cărei scop nu este orientat spre atragerea răspunderii penale și nici măcar spre aplicarea unei amenzi contravenționale, ci spre înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier și prevenirea riscului potențial pe care îl prezintă pentru siguranța terțelor persoane participante la acest trafic sau aflate în proximitatea acestuia un comportament neconform regulilor de circulație rutieră.

Prin Decizia nr. 5/2018 sus-menționată instanța supremă a optat pentru o interpretare și aplicare restrictivă a normelor incidente, față de principiul poenalia sunt restringenda.

Premisele sine qua non pentru luarea măsurii administrative care face obiect al reglementării conținute în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt date de urmărirea faptei conducătorului autovehiculului implicat în accidentul de circulație ca infracțiune și stingerea conflictului de drept penal în faza de urmărire penală sau în faza de judecată prin una dintre soluțiile menționate în cuprinsul normei care consacră măsura administrativă, soluții care, prin obiect și efecte, nu includ și interdicția de a conduce anumite vehicule stabilite de instanță.

Măsura administrativă prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se aplică independent de aplicarea unei sancțiuni contravenționale principale.

Nefiind întrebări pentru reprezentantul procurorului general, doamna judecător Corina-Alina Corbu, președintele completului, declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunțare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție și obiectul recursului în interesul legii

Înalta Curte de Casație și Justiție a fost învestită, prin sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, cu soluționarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept: " interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere), în sensul de a se stabili dacă pentru a se putea reține existența atât a accidentului de circulație, cât și a vătămării corporale este necesar ca leziunile traumatice sau afectarea sănătății terței persoane implicate să fie evaluate prin zile de îngrijiri medicale".

Recursul în interesul legii a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție la 10 iunie 2024, formându-se Dosarul nr. 1.340/1/2024. II. Dispozițiile legale supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare ca urmare a modificărilor aduse prin art. I pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ("Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002") : " Art. 103. - (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie se dispune: (...) d) pentru o perioadă de 180 de zile în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulație pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) și g) din Codul de procedură penală; (...)"; " Art. 75. - Accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: a) s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc; b) a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale; c) în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare." III. Orientările jurisprudențiale divergente

Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava a identificat existența a două orientări jurisprudențiale cu privire la problema de drept.

Într-o orientare jurisprudențială s-a reținut inexistența accidentului de circulație și inexistența vătămării corporale a unei persoane, având în vedere definirea "accidentului de circulație" de către legiuitor prin art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018, prin care s-a statuat că termenul de "rănire" prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se interpretează în sensul de "leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi)", apreciindu-se, chiar dacă decizia este dată în materie penală, faptul că lămurește noțiunea de "accident de circulație" din cuprinsul art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, articol care se aplică și materiei contravenționale. În condițiile în care nu s-a dovedit rănirea vreunei persoane în acest sens, nu s-a reținut existența unui accident de circulație și, prin urmare, condițiile legale pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost atașate sesizării următoarele hotărâri judecătorești: Decizia nr. 187 din 12 martie 2024 (Dosarul nr. 1.919/40/2023) și Decizia nr. 261 din 8 aprilie 2024 (Dosarul nr. 2.421/40/2023), pronunțate de Curtea de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 623/CA/2023 din 27 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Oradea - Secția de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 25/83/2023).

În cea de-a doua orientare jurisprudențială s-a reținut că noțiunile de "vătămare corporală" și "rănire" au, în cadrul dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, un caracter generic, care se aplică oricărei fapte prin care s-a pricinuit unei persoane o vătămare a integrității corporale sau a sănătății, iar nu cel reglementat de art. 194 și următoarele din Codul penal. Aceasta duce la corecta lipsă de raportare la semnificația penală a sintagmei de "vătămare corporală", cu reținerea, ca fiind incident speței, a sensului mai larg al termenului, de afectare, de lezare a integrității corporale, de traumatism. În ceea ce privește Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018, s-a apreciat că aceasta se referă la interpretarea unor dispoziții privind săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de circulația rutieră, astfel că accepțiunea noțiunilor de "vătămare" și "rănire", rezultând din această decizie obligatorie, este proprie sferei răspunderii penale, care nu poate fi extrapolată, întrucât urmărește protecția altor valori sociale. În consecință, s-a reținut că rănirea și vătămarea sunt chestiuni de fapt, care pot fi dovedite cu orice mijloc de probă, nefiind necesară emiterea unui certificat medico-legal în acest sens.

În sensul acestei orientări jurisprudențiale au fost atașate sesizării următoarele hotărâri judecătorești: Decizia nr. 24/R din 16 ianuarie 2024 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 2.771/102/2023); Decizia nr. 5/R-CONT din 15 ianuarie 2024 (Dosarul nr. 1.414/90/2023) și Decizia nr. 119/R-CONT din 13 februarie 2024 (Dosarul nr. 2.180/90/2023), pronunțate de Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; Decizia nr. 1.953/2023 din 28 septembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția IX-a contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 457/3/2023); Decizia nr. 6/R/2023 din 18 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Brașov - Secția contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 535/64/2022); Decizia nr. 1.096 din 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - Secția de contencios administrativ și fiscal (Dosarul nr. 1.471/105/2023). IV. Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, a admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit: " Sintagma «vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane» conținută în dispozițiile art. 89 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, se interpretează în sensul că se referă doar la vătămările ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicale mai mari de 10 zile, precum și la celelalte urmări prevăzute în art. 182 alin. 2 din Codul penal." 1 1 Art. 89 a fost abrogat prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin Decizia nr. 5 din 28 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 24 aprilie 2018, a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și a stabilit: " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal privind infracțiunea de părăsire a locului accidentului, stabilește că termenul de rănire prevăzut de art. 75 lit. b) teza a II-a din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, se interpretează în sensul de «leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane, a căror gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale (cel puțin o zi) ori printr-una din urmările prevăzute de art. 194 alin. (1) lit. a), c), d) și e) din Codul penal»."

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021, a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Constanța și a stabilit: " în interpretarea dispozițiilor art. 96 alin. (1) și alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) și art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5), art. 21 alin. (3) și art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei sancțiuni complementare." V. Jurisprudența Curții Constituționale

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 1.067 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 17 august 2009, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6, art. 51, art. 54, art. 75, art. 77 și art. 79 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, s-a reținut: " Or, sub acest aspect, chiar în jurisprudența invocată de autorul excepției, respectiv în Cauza Dragotoniu și Militaru - Pidhorni împotriva României, 2007, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, «din cauza principiului generalității legilor, conținutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una din tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puțin vagi, pentru a evita o rigiditate excesivă și a se putea adapta la schimbările de situație. Interpretarea și aplicarea unor asemenea texte depind de practică. Funcția decizională acordată instanțelor servește tocmai pentru a îndepărta îndoielile ce ar putea exista în privința interpretării normelor, ținând cont de evoluțiile practicii cotidiene, cu condiția ca rezultatul să fie coerent cu substanța infracțiunii și evident previzibilă». Textele de lege criticate conțin, pentru rațiunile mai sus expuse, o serie de astfel de exprimări generale, revenind instanțelor de judecată sarcina de a decide cu privire la corecta lor interpretare și aplicare în cauzele deduse judecății. În ceea ce privește criticile referitoare la modul de aplicare a normelor ce fac obiectul excepției, acestea excedează competenței Curții Constituționale."

Prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 37 din 16 februarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 17 mai 2023, a fost respinsă, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 101 alin. (3) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art. 5 alin. (5), ale art. 21 alin. (3) și ale art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Prin mai multe decizii Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Cu titlu de exemplu, prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 78 din 18 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 22 iunie 2020, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, s-a reținut: " De asemenea, raportat la ipoteza reținută în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, în care se dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, iar procurorul a dispus clasarea, Curtea reține că nu este vorba de crearea unei lex tertia între legea penală și legea contravențională, astfel cum opinează instanța de judecată, ci de instituirea sancțiunii contravenționale complementare constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce, drept consecință a săvârșirii unei fapte de încălcare a unei reguli de circulație, faptă sancționată contravențional potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002." VI. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

Prin Decizia din 7 decembrie 1999, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Michel Pewinski împotriva Franței (Cererea nr. 34.604/97), s-a reținut că suspendarea permisului de conducere pentru o contravenție la circulația rutieră nu prezumă vinovăția conducătorului auto, de vreme ce este menținută posibilitatea contestării faptelor pentru care a fost aplicată această măsură în fața unui judecător, neavând, prin urmare, un obiectiv punitiv, și s-a observat că măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârșirii unei fapte ce punea în pericol siguranța rutieră (depășirea vitezei legale), avea un caracter esențialmente preventiv, putând fi considerată ca urmărind protecția altor persoane împotriva riscului potențial pe care îl prezintă pentru participanții la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulație rutieră. VII. Opinia autorului sesizării

Autorul sesizării invocă existența unor soluții divergente în practica instanțelor judecătorești, fără a exprima o opinie cu privire la chestiunile de drept ce formează obiectul sesizării. VIII. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că sesizarea este admisibilă și că cea de-a doua orientare jurisprudențială este în acord cu litera și spiritul legii.

A arătat că din interpretarea logico-sistematică a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, astfel cum acestea au fost modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2022 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ("Ordonanța Guvernului nr. 1/2022"), rezultă că, pentru luarea măsurii administrative a suspendării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pe o perioadă de 180 de zile, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: producerea unui accident de circulație; din accidentul de circulație să fi rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane; încălcarea de către conducătorul autovehiculului implicat în accident a unei reguli de circulație pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce; fapta conducătorului de autovehicul a fost urmărită ca infracțiune, iar procurorul sau instanța de judecată a dispus una dintre soluțiile indicate în cuprinsul normei, respectiv: procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală; procurorul a dispus renunțarea la urmărirea penală; instanța penală a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei și nu a dispus totodată obligația prevăzută de art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal; instanța penală a dispus încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) și g) din Codul de procedură penală.

Deși în definiția legală a accidentului de circulație conținută în art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, preexista condiția rănirii uneia sau mai multor persoane, totuși, atunci când a enunțat condițiile legale pentru dispunerea măsurii administrative având ca obiect și efecte suspendarea dreptului de a conduce, legiuitorul a indicat condiția suplimentară privind "vătămarea corporală" a unei persoane.

Din această juxtapunere de concepte rezultă că legiuitorul a avut în vedere anumite consecințe vătămătoare pentru integritatea corporală a persoanelor, consecințe pe care nu le-a suprapus, în mod necesar, noțiunii de "rănire", astfel cum aceasta preexista în definiția legală a accidentului de circulație și cum, în prealabil, fusese explicitată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală nr. 5/2018. Totodată, măsura administrativă a suspendării dreptului de a conduce se dispune atunci când conducătorul autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului care a cauzat accidentul de circulație a încălcat o regulă de circulație pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prevede suspendarea dreptului de a conduce.

Premisele sine qua non pentru luarea măsurii administrative care face obiect al reglementării conținute în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 sunt date de urmărirea faptei conducătorului autovehiculului implicat în accidentul de circulație ca infracțiune și stingerea conflictului de drept penal în faza de urmărire penală sau în faza de judecată prin una dintre soluțiile menționate în cuprinsul normei care consacră măsura administrativă, soluții care, prin obiect și efecte, nu includ și interdicția de a conduce anumite vehicule stabilite de instanță.

Măsura administrativă funcționează independent de aplicarea sancțiunii contravenționale principale și dă expresie unei răspunderi administrative al cărei scop este orientat preponderent, date fiind condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii, nu spre un obiectiv punitiv, ci spre unul esențialmente preventiv și disuasiv, urmărind înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranța circulației pe drumurile publice și protecția altor persoane împotriva riscului pe care îl prezintă pentru siguranța rutieră un conducător auto care a încălcat regulile de circulație rutieră și, totodată, a produs un accident de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane.

Acest scop al suspendării dreptului de a conduce este subliniat și în jurisprudența Curții Constituționale, precum și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care a fost valorificată la pronunțarea Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii nr. 5 din 12 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 18 iunie 2021.

Considerentele de mai sus sunt susținute și de aspectele rezultate din analiza lucrărilor parlamentare din care a rezultat apariția în fondul legislativ a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

Astfel, textul a fost introdus în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, prin art. I pct. 3 din Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România ("Legea nr. 152/2019"), sub forma unui amendament adus proiectului legii de aprobare a ordonanței Guvernului, amendament adoptat de Comisia pentru industrii și servicii, Comisia juridică, de disciplină și imunități și Comisia pentru transporturi și infrastructură ale Camerei Deputaților (Cameră decizională). Potrivit Raportului comun-suplimentar nr. 4c-3/33/2015, nr. 4c-11/119/2015 și nr. 4c-4/15/2015, întocmit de cele trei comisii parlamentare la 4 decembrie 2018, dispoziția legală se regăsește sub forma unui amendament admis la legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 21/2014.

Dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, au fost ulterior modificate prin art. I pct. 23 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2022, singura modificare adusă privind majorarea duratei măsurii administrative a suspendării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 180 de zile, condițiile pentru luarea acestei măsuri, inițial stabilite prin Legea nr. 152/2019, rămânând nemodificate.

Aceste modificări normative au avut în vedere scopul general al legislației rutiere, de a proteja viața, integritatea și sănătatea persoanelor care participă la traficul rutier sau se află în apropierea acestuia, apreciate în contextul ansamblului reglementării ca fiind valori fundamentale care trebuie să aibă prioritate în fața mobilității ori a altor obiective ale sistemului de transport rutier. Majorarea perioadei de suspendare a fost justificată prin necesitatea asigurării unei gradualități a măsurii administrative în cazul faptelor de natură penală care nu au îndeplinit toate condițiile pentru a fi angajată răspunderea penală a persoanei, comparativ cu situațiile în care măsura suspendării dreptului de a conduce este aplicată ca sancțiune contravențională complementară pentru săvârșirea unei fapte contravenționale.

În plus, s-a avut în vedere existența, în realitatea obiectivă, a unor fapte ilicite pentru care, în situații precum cele indicate în sesizarea de recurs în interesul legii, nu mai este posibilă atragerea răspunderii penale și nici a celei contravenționale.

Concluziile precedente, rezultate din analiza logico-sistematică și teleologică a normei, justifică, în continuare, concluzia în sensul că sintagma "vătămarea corporală" conținută în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 nu trebuie să primească același înțeles cu noțiunea de "rănire" conținută de art. 75 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, pentru definiția accidentului de circulație, astfel cum această noțiune a fost explicitată prin Decizia nr. 5/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, dar nici cu sintagma "vătămarea integrității corporale ori sănătății uneia sau mai multor persoane", astfel cum aceasta din urmă a fost interpretată prin Decizia nr. LXVI (66) din 15 octombrie 2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008, și nici nu se confundă cu urmările specifice ale infracțiunii de vătămare corporală, indicate în enumerarea conținută de art. 194 alin. (1) din Codul penal.

Raționamentele și soluțiile instanței supreme dezvoltate în cuprinsul acestor decizii nu sunt aplicabile mutatis mutandis în privința măsurii administrative, a cărei premisă de aplicare este dată, în principal, de încălcarea unei reguli privind circulația pe drumurile publice, regulă pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea dreptului de a conduce autovehicule și al cărei scop, astfel cum s-a demonstrat în precedent, nu este orientat spre atragerea răspunderii penale și nici măcar spre aplicarea unei amenzi contravenționale conducătorului autovehiculului care a cauzat accidentul de circulație, ci spre înlăturarea unei stări de pericol pentru siguranța traficului rutier și prevenirea riscului potențial pe care îl prezintă pentru siguranța terțelor persoane participante la acest trafic sau aflate în proximitatea acestuia un comportament neconform regulilor de circulație rutieră.

Practic, măsura prevăzută de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 dă expresie unui raport de răspundere contravențională, ca formă a răspunderii administrative, ce se naște din săvârșirea unei fapte ilicite prin care au fost încălcate norme referitoare la circulația pe drumurile publice, concluzie susținută și de topografia textului în cap. VII al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, intitulat "Răspunderea contravențională".

În consecință, observând și scopul preventiv al măsurii administrative, în considerarea dispozițiilor art. 36 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, sintagma "vătămare corporală" conținută în art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ar trebui să primească înțelesul curent din limba română modernă, fără a prezenta relevanță evaluarea vătămării corporale prin zile de îngrijiri medicale.

Din perspectiva aplicării măsurii administrative prevăzute de art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, este necesar un fundament probator din care să rezulte existența unor traumatisme/leziuni/răniri/lovituri corporale suferite de victima accidentului de circulație.

Mai mult, prima orientare jurisprudențială produce consecințe incompatibile cu principiul echității și, totodată, nu corespunde scopului pentru care legiuitorul a instituit măsura administrativă a suspendării dreptului de a conduce, determinat de încălcarea unei reguli de circulație pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede această sancțiune contravențională complementară.

În consecință, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie pentru o perioadă de 180 de zile se dispune și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat vătămarea corporală a unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulație pentru care Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, nefiind necesar ca vătămarea corporală să fie evaluată printr-un certificat medico-legal. IX. Opinia judecătorilor-raportori

Judecătorii-raportori au apreciat că recursul în interesul legii este admisibil și că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, sintagma "vătămare corporală" are în vedere leziuni traumatice sau afectarea sănătății unei persoane a căror gravitate este evaluată prin cel puțin o zi de îngrijiri medicale. X. Înalta Curte de Casație și Justiție X.1. Asupra admisibilității recursului în interesul legii

Verificarea regularității învestirii Înaltei Curți de Casație și Justiție impune analiza condițiilor de admisibilitate a recursului în interesul legii, în conformitate cu dispozițiile art. 514 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora, "Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești", precum și ale art. 515 din același cod, care prevăd că "Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecății au fost soluționate în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii".

Analiza implică verificarea cerințelor de admisibilitate în ceea ce privește titularul dreptului, obiectul, în sensul că acestea trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, precum și sub aspectul cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din același act normativ.

Sub aspectul titularului dreptului de a formula recursul în interesul legii, condiția este îndeplinită, întrucât autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curții de Apel Suceava, se regăsește printre titularii dreptului de sesizare prevăzuți de art. 514 din Codul de procedură civilă.

Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispozițiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească o problemă de drept soluționată diferit de instanțele judecătorești, cerința de admisibilitate trebuie analizată din perspectiva scopului reglementării mecanismului de unificare, întrucât finalitatea acestei instituții juridice o constituie asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii, astfel cum prevăd și dispozițiile art. 126 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale".

Admisibilitatea recursului în interesul legii presupune ca problema de drept supusă dezbaterii pe calea recursului în interesul legii să fie reală, legată de interpretarea diferită a unui text de lege, de clarificarea unei norme juridice care este echivocă, lacunară, necorelată cu alte dispoziții legale, susceptibilă de interpretare ori aplicare diferită și care a generat o practică judiciară neunitară.

Condiția este îndeplinită, prin sesizare fiind indicată o problemă de drept rezultată din interpretarea și aplicarea diferită a unor dispoziții dintr-un act normativ, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane, dacă a fost încălcată o regulă de circulație pentru care ordonanța de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) și g) din Codul de procedură penală.

Interpretarea și aplicarea diferită a acestor dispoziții au fost determinate de modalitatea diferită în care instanțele au interpretat și au aplicat dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, cu privire la "accidentul de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane", având în vedere și dispozițiile art. 75 din același act normativ.

Sub aspectul cerinței de ordin formal prevăzute de dispozițiile art. 515 din Codul de procedură civilă, dovada că problema de drept care formează obiectul sesizării a fost soluționată în mod diferit prin hotărâri judecătorești definitive, care se anexează cererii, condiția de admisibilitate este îndeplinită, având în vedere jurisprudența anexată sesizării, hotărâri judecătorești definitive prin care s-au dat dezlegări diferite problemei de drept, reflectate în cele două opinii jurisprudențiale. X.2. Asupra fondului recursului în interesul legii

Dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) au fost introduse în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prin Legea nr. 152/2019 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 21/2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2000 privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, și anume: "(1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere se dispune: (...) d) pentru o perioadă de 90 de zile în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane dacă a fost încălcată o regulă de circulație pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce și instanța de judecată sau procurorul a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Codul de procedură penală, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Codul penal ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) și g) din Codul de procedură penală; (...)".

Conform Ordonanței Guvernului nr. 1/2022, în vigoare de la data de 31.01.2022, aceste dispoziții au fost modificate în ceea ce privește perioada de suspendare, și anume 180 de zile, aceasta fiind singura diferență între cele două forme ale art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002.

În prezent, ulterior prezentei sesizări, conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2024, în vigoare de la data de 29.06.2024, art. 103 alin. (1) lit. d) a fost modificat, și anume: " (1) Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, tractoare agricole sau forestiere ori tramvaie operează: (...) d) în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau rănirea unei persoane, produs ca urmare a încălcării de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a unei reguli de circulație pentru care prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce, atunci când procurorul sau instanța de judecată a dispus clasarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b), e) și g) din Legea nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare, renunțarea la urmărirea penală, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei dacă nu a fost dispusă obligația prevăzută la art. 85 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, achitarea în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) ori încetarea procesului penal în condițiile art. 16 alin. (1) lit. e) și g) din Codul de procedură penală, după caz, pentru următoarele perioade: 1. 60 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulație este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 30 de zile; 2. 90 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulație este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 60 de zile; 3. 120 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulație este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile; 4. 150 de zile dacă pentru încălcarea regulii de circulație este prevăzută suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 120 de zile." Au fost introduse două noi alineate în art. 103, alin. (10) 2 și (11) 3 . 2 "(10) Prin derogare de la prevederile art. 13 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, în situațiile în care nu sunt îndeplinite condițiile dispunerii măsurii administrative a suspendării exercitării dreptului de a conduce prevăzute la alin. (1) lit. c) sau d), după caz, dar s-a stabilit că fapta conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai constituie contravenție, prescripția aplicării sancțiunii contravenționale se consideră că nu a curs pe tot timpul în care cauza s-a aflat în fața organelor de urmărire penală ori în fața instanței de judecată. Prescripția operează totuși dacă sancțiunea contravențională nu este aplicată în termen de 2 ani de la data săvârșirii." 3 "(11) Prin rănire, în sensul alin. (1) lit. d), se înțelege orice atingere adusă integrității corporale a altei persoane decât cea a conducătorului de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai care a încălcat regula de circulație."

Având în vedere că, la data soluționării prezentei sesizări, dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 au fost modificate, se reține faptul că, potrivit art. V din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024 pentru modificarea și completarea unor acte normative în scopul creșterii siguranței rutiere: prevederile lit. d), privind soluția de achitare dispusă în condițiile art. 16 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 135/2010, astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024, se aplică faptelor săvârșite începând cu data de 29 iunie 2024; prevederile lit. d) privind perioadele de suspendare, astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024, se aplică inclusiv faptelor săvârșite anterior datei de 29 iunie 2024; prevederile alin. (10), astfel cum au fost modificate și completate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024, se aplică faptelor săvârșite începând cu data de 29 iunie 2024. Aceste dispoziții consacră aplicarea legii mai favorabile, potrivit art. 15 alin. (2) din Constituția României, republicată ("Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile"), și art. 12 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare ("Ordonanța Guvernului nr. 2/2001") ("dacă sancțiunea prevăzută în noul act normativ este mai ușoară, se va aplica aceasta"), revenind instanței învestite cu soluționarea fiecărui litigiu să le aplice.

Sesizarea în recurs în interesul legii privește dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024). În continuare, trimiterile la acest act normativ vor avea în vedere forma în vigoare până la data menționată.

Divergența de jurisprudență rezultă din modul în care instanțele de judecată au interpretat dispozițiile art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, referitoare la condițiile prevăzute pentru suspendarea exercitării dreptului de a conduce, în ceea ce privește "accidentul de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală", și anume sintagma "vătămare corporală".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reține că prima opinie este corectă, rezultând din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 103 alin. (1) lit. d) și art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, forma în vigoare până la data de 29.06.2024 (data la care a intrat în vigoare Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2024).

Răspunderea administrativ-contravențională este definită de art. 572 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, ca fiind o formă a răspunderii administrative care intervine în cazul săvârșirii unei contravenții identificate potrivit legislației specifice în domeniul contravențiilor. Răspunderea administrativă, potrivit art. 565 alin. (1) din același act normativ, reprezintă acea formă a răspunderii juridice care constă în ansamblul de drepturi și obligații conexe de natură administrativă care, potrivit legii, se nasc ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite prin care se încalcă norme ale dreptului administrativ.

Art. 103 alin. (1) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule și tractoare agricole sau forestiere și se află în cap. VII privind răspunderea contravențională din acest act normativ, care constituie reglementarea-cadru în materia circulației pe drumurile publice, ale cărui dispoziții reglementează circulația pe drumurile publice a vehiculelor, pietonilor și a celorlalte categorii de participanți la trafic, drepturile, obligațiile și răspunderile care revin persoanelor fizice și juridice, precum și atribuțiile unor autorități ale administrației publice, instituții și organizații.

Potrivit art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, prevederile acesteia referitoare la contravenții se completează cu cele ale Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, dacă nu se dispune altfel, iar potrivit art. 47 din acest act normativ, dispozițiile sale se completează cu dispozițiile Codului penal și ale Codului de proce