Decizia nr. 78 din 27 noiembrie 2023

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept competent să judece sesizarea ce formează obiectul Dosarului nr. 1.754/1/2023 este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 20/2023 (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Mariana Constantinescu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna Ileana Peligrad, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 36 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă în vederea lămuririi următoarei probleme de drept: ” «Indemnizaţia de încadrare brută lunară avută» la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din Anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.”

Magistratul-asistent învederează că, la dosarul cauzei, au fost depuse raportul întocmit de judecătorii-raportori, ce a fost comunicat părţilor, conform dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, puncte de vedere ale părţilor şi răspunsul Ministerului Public, potrivit căruia recursul în interesul legii cu privire la problema de drept ce face obiectul prezentei sesizări este înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu nr. 2.641/1/2023 şi are termen de judecată la 29 ianuarie 2024.

Preşedintele completului, doamna judecător Mariana Constantinescu, constatând că nu mai sunt alte completări, chestiuni de invocat sau întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, iar completul de judecată a rămas în pronunţare. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, a constatat următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă, prin Încheierea din 8 iunie 2023, a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept anterior menţionată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei supreme cu nr. 1.754/1/2023. II. Normele de drept intern incidente

Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea nr. 303/2004 Art. 82 alin. (1): „Judecătorii, procurorii, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, magistraţii-asistenţi de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi foştii judecători şi procurori financiari şi consilierii de conturi de la secţia jurisdicţională care au exercitat aceste funcţii la Curtea de Conturi, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în funcţia de judecător ori procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, precum şi în funcţia de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi se pot pensiona la cerere şi pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării.”

Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Legea-cadru nr. 153/2017 Art. 38 alin. (6): „În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.” III. Expunerea succintă a procesului

Prin Cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, la 19 aprilie 2021, cu nr. 972/110/2021, reclamanta A a chemat în judecată pe pârâţii B şi C, solicitând obligarea acestora la emiterea unei adeverinţe privind stabilirea/restabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu, bază care să cuprindă indemnizaţia de încadrare brută lunară calculată prin raportare la dispoziţiile Sentinţei civile nr. 574 din 27 iulie 2020 a Tribunalului Suceava, definitivă prin Decizia civilă nr. 823 din 8 decembrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, cu aplicarea coeficientului de multiplicare de 19%, începând cu 28 noiembrie 2016.

Ca urmare a declinării competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Suceava, dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanţe.

Prin Sentinţa civilă nr. 971 din 14 iunie 2022, Tribunalul Suceava a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A şi a obligat pârâtul B la emiterea unei adeverinţe care să ateste venitul brut, cu includerea creşterilor salariale acordate prin Sentinţa civilă nr. 574 din 27 iulie 2020, astfel cum a fost modificată prin Decizia civilă nr. 823 din 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Suceava.

Împotriva acestei sentinţe, B a declarat apel, invocând nelegalitatea hotărârii atacate prin raportare la dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, susţinând, în esenţă, că, prin includerea în adeverinţa solicitată a drepturilor salariale recunoscute prin hotărârile judecătoreşti menţionate, s-ar depăşi nivelul maxim de salarizare stabilit prin Legea-cadru nr. 153/2017 în condiţiile în care drepturile salariale de care a beneficiat reclamanta se aflau la nivelul maxim în luna ianuarie 2018.

În cadrul soluţionării apelului, Curtea de Apel Suceava – Secţia I civilă a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept ce face obiectul prezentei sesizări şi suspendarea judecării cauzei. IV. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării

Instanţa de apel a apreciat că prezenta sesizare este admisibilă, în conformitate cu prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă.

Astfel, în cauză, Dosarul nr. 972/110/2021 al Curţii de Apel Suceava este în curs de judecată, fiind în faza apelului.

Instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă prezenta cauză în ultimă instanţă.

Cauza care formează obiectul judecăţii se află în competenţa legală a unui complet de judecată al curţii de apel învestite să soluţioneze cauza.

Soluţionarea pe fond a apelului ar putea depinde de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere; sub acest aspect se constată că, în jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 1 din 18 noiembrie 2013, Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 8 din 27 aprilie 2015, Decizia nr. 9 din 4 aprilie 2016), s-a reţinut, în mod constant, că obiectul sesizării l-ar putea constitui atât o chestiune de drept material, cât şi una de drept procedural, dacă, prin consecinţele pe care le produc, interpretarea şi aplicarea normei de drept au aptitudinea să determine soluţionarea pe fond a cauzei.

În speţă, această condiţie este îndeplinită, deoarece modul în care ar urma să fie interpretat şi aplicat textul de lege cu privire la care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile influenţează şi soluţia pe fond a cererii deduse judecăţii.

Prima instanţă a apreciat că interpretarea dată dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept justifică emiterea unei adeverinţe prin care să se ateste indemnizaţia de încadrare brută lunară în care să fie incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., iar prin apelul formulat se critică soluţia primei instanţe cu motivarea că, prin includerea drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive, s-ar încălca dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Problema de drept enunţată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenţei, s-a constatat că, asupra acestei probleme, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat printr-o altă hotărâre.

În legătură cu acest aspect s-a arătat că, prin Decizia nr. 24 din 27 martie 2023, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins ca inadmisibilă sesizarea cu privire la următoarea chestiune de drept: „Cum se interpretează şi se aplică dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi ale Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005, referitoare la pensiile de serviciu, în sensul de a se stabili dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T., respectiv coeficienţii prevăzuţi de lit. A pct. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, se încadrează în sintagma de «indemnizaţie avută» şi trebuie luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor?”, deoarece nu era îndeplinită condiţia legăturii cu cauza, fără a fi expuse considerente care să lămurească problema de drept în cauză, astfel încât această decizie nu este în măsură a conduce la înlăturarea noutăţii problemei de drept.

Pe de altă parte, în speţă, problema de drept nu constă în a şti dacă drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T. sunt incluse sau nu în indemnizaţia de încadrare brută lunară avută, prevăzută de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, ci de a şti dacă indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă acelaşi articol, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În esenţă, problema de drept supusă analizei are ca situaţie premisă faptul că indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 include şi drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T.

Totodată, s-a susţinut faptul că nici Decizia nr. 34 din 6 iunie 2022, pronunţată în Dosarul nr. 658/1/2022, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu înlătură noutatea problemei de drept supusă analizei, întrucât instanţa supremă a fost sesizată cu o problemă de drept diferită faţă de cea în cauză, respectiv cu interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, referitor la care s-a reţinut neîndeplinirea cerinţei noutăţii.

Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie consultate la 8 iunie 2023. V. Punctul de vedere al instanţei de trimitere

Instanţa de sesizare a arătat că, prin prisma considerentelor Deciziei nr. 23 din 29 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, paragraful 65, potrivit cărora: ” Art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se referă la indemnizaţia avută de magistrat în ultima lună de activitate, or, din interpretarea gramaticală a acestui text de lege, general acceptată şi confirmată de practica judecătorească, rezultă că legiuitorul a avut în vedere indemnizaţia avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate. De altfel, în activitatea de legiferare, este vizată întotdeauna o stare de drept, iar nu una de fapt.”, precum şi a considerentelor Deciziei nr. 457 din 1 iulie 2021 a Curţii Constituţionale a României, paragraful 20, conform cărora: ” Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea a reţinut că stabilirea unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniul salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de «eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare», şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice.”, dispoziţiile art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 sunt susceptibile de două interpretări:

Într-o primă interpretare, indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T., nu este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, pe de o parte, legiuitorul a avut în vedere indemnizaţia avută în drept, iar nu veniturile efectiv încasate, iar, pe de altă parte, nivelul prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice.

În cea de-a doua interpretare, indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât, pe de o parte, Decizia nr. 23/2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind anterioară acesteia, iar, pe de altă parte, instituirea nivelului prevăzut de art. 38 alin. (6) din acelaşi act normativ este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, acela de eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare.

Dată fiind situaţia arătată, respectiv existenţa mai multor argumente în favoarea fiecăreia dintre cele două interpretări, apare ca necesară intervenţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru lămurirea chestiunii de drept. VI. Punctul de vedere al părţilor

Reclamanta a apreciat că nu se impune sesizarea instanţei supreme, motivat de faptul că nu este o chestiune nouă care să justifice încadrarea în dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie

La solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele naţionale au comunicat hotărâri judecătoreşti şi puncte de vedere ale judecătorilor asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

Înaintând hotărâri judecătoreşti, la nivelul Curţii de Apel Alba Iulia, practica nu este unitară, în sensul că, dacă în calea de atac se invocă incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, unele completuri admit calea de atac sub acest aspect (în acest sens fiind Decizia civilă nr. 477/2022 pronunţată în Dosarul nr. 2.943/107/2019), iar altele resping calea de atac, dar, în motivare, se menţionează că aceste dispoziţii trebuie să fie respectate de către ordonatorul de credite la momentul punerii în executare a hotărârii (Decizia civilă nr. 1.658/2022 pronunţată în Dosarul nr. 2.414/107/2020).

La nivelul Curţii de Apel Bacău, Tribunalul Neamţ – Secţia I civilă şi de contencios administrativ a identificat Sentinţa civilă nr. 689 din 19 iunie 2023, prin care s-a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei adeverinţe cu includerea în baza de calcul al drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească definitivă, fără aplicarea plafonării reglementate de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Punctul de vedere teoretic exprimat de Curtea de Apel Bucureşti, respectiv de către Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Giurgiu, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Ilfov şi Tribunalul Teleorman este în sensul că indemnizaţia de încadrare brută lunară la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind diferenţele D.N.A. – D.I.I.C.O.T., nu este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017. S-a arătat că, în raport cu prevederile art. 82 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în forma iniţială publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 7 aprilie 2006, precum şi cu jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (deciziile nr. 23 din 29 iunie 2015 şi 36 din 4 iunie 2018), dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 se interpretează în sensul că se aplică doar în cazul majorărilor salariale stabilite prin acte normative (legi, ordonanţe de urgenţă) şi nu se aplică şi în cazul majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite. O interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti şi/sau acte administrative ale ordonatorului de credite în sfera noţiunii de „majorări reglementate”, cu consecinţa diminuării indemnizaţiei de încadrare, astfel recunoscută prin hotărârile judecătoreşti, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine dispoziţiilor art. 38 alin. (6 1 ) şi (8) din Legea-cadru nr. 153/2017, care consacră principiul menţinerii în plată a drepturilor câştigate fie ca urmare a aplicării în integralitate a noului act normativ care modifică formula de calcul al salariului/indemnizaţiei de bază, fie ca urmare a promovării în funcţie, grad sau treaptă profesională ori a avansării în gradaţie, potrivit legii. Prin urmare, intenţia legiuitorului, astfel cum aceasta rezultă din expunerea de motive a Legii-cadru nr. 153/2017, precum şi din ansamblul prevederilor cuprinse la art. 38 referitoare la aplicarea etapizată a legii, nu a fost nicidecum în sensul scăderii nivelului veniturilor salariale aflate în plată la data apariţiei Legii-cadru nr. 153/2017. Or, o interpretare contrară, în sensul includerii majorărilor salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti în sfera noţiunii de „majorări reglementate”, cu consecinţa diminuării indemnizaţiei de încadrare, astfel recunoscută prin hotărâri judecătoreşti sau prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, începând cu data la care aceasta devine egală sau mai mare cu maximul reglementat pentru anul 2022, contravine statuărilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cuprinse în Decizia nr. 7/2019 – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii. În opinia exprimată, raportat la prevederile art. 82 din Legea nr. 303/2004, la stabilirea cuantumului pensiei s-a considerat că ar trebui să se ţină cont de nivelul indemnizaţiei lunare brute, pusă în plată şi obţinută de judecătorul care a formulat cererea.

La nivelul completurilor specializate în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale din cadrul Curţii de Apel Cluj, practica judiciară este neunitară în ce priveşte problema includerii drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., în sensul că unele completuri acordă aceste drepturi în calculul pensiei, în timp ce altele resping aceste tipuri de acţiuni. În ce priveşte aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, completurile care au statuat în sensul admiterii acţiunilor de acest fel au dat dezlegări în sensul aplicabilităţii acestor prevederi legale relative la plafonare, aşa cum rezultă din Sentinţa civilă nr. 935 din 10 iunie 2022 pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 707/100/2022 (menţinută prin Decizia civilă nr. 2.437/A din 5 decembrie 2022 a Curţii de Apel Cluj), respectiv din Sentinţa civilă nr. 1.129 din 8 iulie 2022, pronunţată de Tribunalul Maramureş în Dosarul nr. 729/100/2022 (menţinută prin Decizia civilă nr. 107/A din 18 ianuarie 2023 a Curţii de Apel Cluj) sau din Sentinţa civilă nr. 1.064 din 1 iulie 2022 a Tribunalului Maramureş, pronunţată în Dosarul nr. 747/100/2022 (menţinută prin Decizia civilă nr. 230/A din 7 februarie 2023 a Curţii de Apel Cluj). De altfel, la nivelul Curţii de Apel Cluj, problema aplicabilităţii acestei plafonări inclusiv în ce priveşte diferenţele de drepturi salariale recunoscute pe cale judiciară este unitară, în sensul aplicării dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, fiind identificate Sentinţa civilă nr. 304/F din 9 iunie 2021 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în Dosarul nr. 1.984/102/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 391/A/2022 a Curţii de Apel Cluj, şi Sentinţa civilă nr. 486/F din 31 martie 2022 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud în Dosarul nr. 1.472/112/2021, definitivă prin respingerea apelului, prin Decizia civilă nr. 1.778 din 11 octombrie 2022 a Curţii de Apel Cluj. Sensul dezlegărilor a fost, în ambele hotărâri, acela conform căruia obligarea la plata diferenţelor de drepturi salariale se face „cu aplicarea plafonării prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, reţinând că această plafonare aplicându-se nu doar în situaţia în care indemnizaţia de încadrare a devenit mai mare decât cea prevăzută de lege pentru anul 2022 ca urmare a majorărilor salariale reglementate de Legea-cadru nr. 153/2017, ci şi în situaţia în care această indemnizaţie de încadrare era deja mai mare la 1 ianuarie 2018”.; „de asemenea, stabilirea la nivelul menţionat a drepturilor salariale ale intimaţilor reclamanţi nu trebuie, însă, să depăşească limitele prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, întrucât prin dispoziţiile art. 38 alin. (6) din lege s-a prevăzut că orice creştere a salariilor intervenite ulterior datei de 1 ianuarie 2018 nu trebuie să depăşească nivelul stabilit în anexele legii pentru anul 2022, context în care plafonul maxim instituit prin lege nu poate fi depăşit, fiind aplicabil şi în cazul reclamantelor”. În acelaşi sens s-au dat dezlegări de către Tribunalul Sălaj, prin Sentinţa civilă nr. 130 din 20 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.106/84/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 906 din 16 iulie 2020 a Curţii de Apel Cluj, prin Sentinţa civilă nr. 132 din 20 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.225/84/2019, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.003 din 7 septembrie 2020 a Curţii de Apel Cluj, respectiv prin Sentinţa civilă nr. 421 din 17 mai 2021, pronunţată în Dosarul nr. 1.144/84/2020, definitivă prin Decizia civilă nr. 1.371 din 18 octombrie 2021 a Curţii de Apel Cluj. Tribunalul Maramureş – Secţia I civilă a identificat dosarele nr. 729/100/2022, nr. 1.623/100/2022 şi nr. 747/100/2022, soluţionate prin Sentinţa civilă nr. 1.129 din 8 iulie 2022, Sentinţa civilă nr. 1.589 din 11 noiembrie 2022, respectiv Sentinţa civilă nr. 1.064 din 1 iulie 2022, în care s-a reţinut că drepturile sunt plafonate la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Curtea de Apel Craiova a apreciat că problema de drept ce face obiectul sesizării prezintă un potenţial de interpretare neunitară, întrucât, pe de o parte, prin înlăturarea de la aplicare a dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 în ceea ce priveşte acordarea diferenţelor salariale raportate la un V.R.S. de 605 nu mai prezintă relevanţă indemnizaţiile lunare pentru anul 2022, astfel cum sunt stabilite în Anexa V a Legii-cadru nr. 153/2017, dar, pe de altă parte, prin egalizarea fără diferenţieri la nivelul drepturilor salariale de care beneficiază procurorii D.N.A. – D.I.I.C.O.T. este înlăturată în mod nepermis şi regula privind stabilirea indemnizaţiei de încadrare în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor sau, după caz, cu gradul profesional obţinut.

Decizia civilă nr. 62/CM din 8 februarie 2022 a Curţii de Apel Constanţa – Secţia I civilă nu a avut în vedere plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Înaintându-se practică judiciară, la nivelul Secţiei contencios administrativ şi Secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Galaţi, opinia exprimată este în sensul că, la calculul indemnizaţiei pentru calculul pensiei de serviciu, se va ţine seama şi de hotărârile judecătoreşti prin care s-au recunoscut acordarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., făcându-se trimitere la Decizia nr. 990 din 10 mai 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în Dosarul nr. 3.080/114/2018 prin care instanţa a reţinut că dispozitivul Deciziei civile nr. 1.746 din 4 noiembrie 2020 este clar în privinţa întinderii drepturilor acordate reclamanţilor, nefăcându-se vreo menţiune cu privire la plafonarea acestora începând cu 1 ianuarie 2018, în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi necondiţionându-se acordarea drepturilor de atingerea acestui plafon. La nivelul Secţiei pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale a Curţii de Apel Galaţi, practica judiciară cu privire la interpretarea art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 este în sensul că sintagma „baza de calcul reprezentată de indemnizaţia de încadrare brută lunară sau de salariul de bază brut lunar, după caz, şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării” include şi diferenţele de drepturi salariale recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (valoare de referinţă sectorială sau coeficient). În acelaşi timp se apreciază că trebuie aplicate prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora, în situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022. Prin urmare, dacă, recalculând salariile conform sentinţelor judecătoreşti, se constată că se atinge nivelul din grilă, se va avea în vedere salariul din grilă, astfel încât unele hotărâri judecătoreşti nu vor produce efecte asupra venitului din luna respectivă.

Ataşându-se practică, la nivelul Curţii de Apel Iaşi, opinia exprimată de judecătorii secţiei de conflicte de muncă şi asigurări sociale este în sensul că determinarea „indemnizaţiei de încadrare brută lunară avută” ca urmare a valorificării drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. presupune o reconfigurare retroactivă a indemnizaţiei brute de încadrare, reconfigurare, la rândul său, supusă dispoziţiilor legale ce au guvernat salarizarea, de-a lungul timpului, în cadrul familiei ocupaţionale „Justiţie”. Simpla includere a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 la nivelul indemnizaţiei avute nu este suficientă din punct de vedere legal pentru determinarea bazei de calcul, în sarcina angajatorului fiind obligaţia de reconfigurare a indemnizaţiei brute de încadrare cu respectarea cadrului imperativ legal. Opinia exprimată de Tribunalul Iaşi – Secţia I civilă a fost în sensul că prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 nu pot constitui un temei suficient pentru a fi ignorată opozabilitatea hotărârilor judecătoreşti, întrucât aceste norme legale nu pot fi desprinse de contextul în care au fost adoptate de celelalte prevederi ale art. 38 şi de interpretarea dată de Curtea Constituţională. În acest sens, Curtea Constituţională constată că art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 cuprinde dispoziţii prin care se determină în mod specific condiţiile de aplicare în timp a legii. Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022, are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. Integrate regulilor privind aplicarea etapizată a legii, prevederile legale criticate vizează reglarea în timp a disfuncţionalităţilor existente în domeniu salarizării personalului plătit din fonduri publice, prin limitarea creşterilor salariale la un nivel stabilit prin lege. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de „eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare”, şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice (Decizia Curţii Constituţionale nr. 700/2019). Prin urmare, plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 are în vedere exclusiv majorările salariale reglementate sau acordate în temeiul legii, deci prin acte administrative ale ordonatorului principal de credite, iar nu drepturile salariale recunoscute sau stabilite prin hotărâri judecătoreşti definitive, ceea ce, de altfel, contravine şi art. 6 din C.E.D.O. În cazul în care s-ar pleca de la ipoteza contrară, ar însemna ca o hotărâre judecătorească să rămână fără efect, deci debitorul să aibă posibilitatea de a nu executa o hotărâre judecătorească definitivă. În plus, legea unică de salarizare nu prevede situaţia în care salarizarea a fost stabilită prin hotărâre judecătorească. În condiţiile în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 23 din 29 iulie 2015, a stabilit că aceste creşteri salariale se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută”, este evidentă interpretarea că şi alte drepturi salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti se încadrează în această sintagmă. Opinia unanimă a judecătorilor care soluţionează cauze în materia conflictelor de muncă şi asigurări sociale din cadrul Tribunalului Vaslui este în sensul că nu se poate realiza depăşirea plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 prin eliberarea unei adeverinţe, aceasta putând fi, eventual, o consecinţă a recalculării indemnizaţiei de încadrare, respectiv prin punerea în executare a sentinţelor invocate mai sus.

Punctul de vedere exprimat în cadrul Secţiei I civile din cadrul Curţii de Apel Oradea este în sensul că sintagma „indemnizaţia de încadrare brută lunară avută” la care se referă art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în care sunt incluse drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive privind recalcularea drepturilor salariale prin utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A nr. crt. 6-13 din anexa nr. 1 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în acelaşi sens fiind şi practica judiciară în cadrul Secţiei I civile a Tribunalului Satu Mare. La nivelul Secţiei I civile a Tribunalului Bihor nu este practică unitară, hotărârile înaintate evidenţiind ambele orientări jurisprudenţiale.

Practica identificată la nivelul Curţii de Apel Piteşti a fost în sensul că „indemnizaţia de încadrare brută lunară avută” este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, potrivit dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La nivelul Curţii de Apel Ploieşti, opinia Tribunalului Buzău – Secţia I civilă este în sensul că indemnizaţia de încadrare brută lunară este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, respectiv plafonată, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

La nivelul Curţii de Apel Suceava, prin Sentinţa civilă nr. 405 din 13 aprilie 2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani, nedefinitivă, s-a stabilit că indemnizaţiile de încadrare ale reclamantelor obţinute în urma recalculării nu pot depăşi cele stabilite potrivit acestei legi pentru anul 2022.

Curtea de Apel Târgu Mureş – Secţia I civilă, prin Decizia civilă nr. 603/A din 13 octombrie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 2.389/102/2019, a reţinut că orice majorare a salarizării intervenită după 1 ianuarie 2018 nu poate duce la o depăşire a nivelului de salarizare prevăzut pentru anul 2022.

Curţile de apel Braşov şi Timişoara nu au identificat hotărâri în care să fie incidentă problema de drept invocată şi nu au formulat un punct de vedere teoretic cu privire la aceasta. VIII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 23 din 29 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 1.367/1/2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 27 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea şi a stabilit că, în interpretarea dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi art. 7 alin. (1), (2) şi (3) din Hotărârea Guvernului nr. 1.275/2005 şi ale Legii nr. 47/1992, referitoare la pensiile de serviciu şi la acordarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind creşterile salariale de 2%, 5%, 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat, conform anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, cu modificările ulterioare, se încadrează în sintagma de „indemnizaţie avută” şi vor fi luate în considerare la stabilirea pensiei de serviciu a magistraţilor.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018, a statuat că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Prin Decizia nr. 7 din 11 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 2.807/1/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 6 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Oradea şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Legea-cadru nr. 330/2009, majorările prevăzute în art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007 privind creşterile salariale ce se vor acorda în anul 2007 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar şi personalului salarizat potrivit anexelor nr. II şi III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar şi a indemnizaţiilor pentru persoane care ocupă funcţii de demnitate publică, aprobată cu modificări prin Legea nr. 231/2007, au fost şi rămân incluse în indemnizaţia brută de încadrare şi după data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin Decizia nr. 11 din 4 mai 2020, pronunţată în Dosarul nr. 401/1/2020 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 728 din 12 august 2020, a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui recurs în interesul legii asupra următoarei probleme de drept: „dreptul reclamanţilor (judecători şi asistenţi judiciari) de a beneficia de indemnizaţii de încadrare brute lunare calculate în raport cu coeficienţii de multiplicare 19,00-23,00 prevăzuţi de art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 pentru procurorii D.N.A. şi D.I.I.C.O.T”.

Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 763 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 19 ianuarie 2021 a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, la paragraful 20 reţinându-se că: „Stabilirea, prin prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, a unei limite a cuantumului salariului de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare care sunt mai mari decât cele stabilite, potrivit acestei legi, la nivelul prevăzut de lege pentru anul 2022 are un caracter tehnic, fără a dispune cu privire la reducerea salariilor de bază ale personalului plătit din fonduri publice. O asemenea soluţie legislativă este circumscrisă scopului urmărit de legiuitor, astfel cum acesta este enunţat în expunerea de motive la Legea-cadru nr. 153/2017, şi anume acela de «eliminare a disfuncţionalităţilor salariale existente în sistemul public de salarizare», şi vizează, în ansamblu, toate categoriile de personal plătit din fonduri publice”. IX. Raportul asupra chestiunii de drept

Prin raportul întocmit, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile de dezlegare a unor chestiuni de drept. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Potrivit dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”, iar în conformitate cu prevederile art. 520 alin. (1) din acelaşi act normativ, „Sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către completul de judecată după dezbateri contradictorii, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 519, prin încheiere care nu este supusă niciunei căi de atac. Dacă prin încheiere se dispune sesizarea, aceasta va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”.

Astfel, evaluarea sesizării presupune verificarea îndeplinirii cumulative a tuturor condiţiilor pretinse pentru declanşarea procedurii hotărârii prealabile, cerinţe extrase din normele legale citate, care pot fi enunţate astfel: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă; – cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al unui tribunal învestit să soluţioneze pricina; – soluţionarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept ce face obiectul sesizării; – chestiunea de drept identificată, a cărei lămurire se solicită, să prezinte caracter de noutate; – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat asupra respectivei chestiuni de drept, iar aceasta să nu facă nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.

Examinarea condiţiilor în care poate fi declanşat acest mecanism de unificare a practicii judiciare pune în evidenţă faptul că, în cazul concret al prezentei sesizări, nu sunt îndeplinite cumulativ cerinţele legale pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile.

Evaluând elementele sesizării, pentru a stabili dacă se verifică îndeplinirea cumulativă a tuturor condiţiilor care permit declanşarea mecanismului de unificare a practicii judiciare, se constată că doar o parte din cerinţele anterior enunţate sunt întrunite.

Astfel, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate legate de titularul sesizării şi de stadiul soluţionării pricinii în care sesizarea a fost promovată, precum şi cea referitoare la relaţia de dependenţă dintre chestiunea de drept ce se cere a fi lămurită şi rezolvarea pe fond a litigiului.

Curtea de Apel Suceava a fost învestită cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, fiind vorba de un litigiu privind conflictele de muncă, hotărârea nefiind supusă căii de atac a recursului, în condiţiile art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

Referitor la condiţia privind legătura cu fondul cauzei, şi aceasta este îndeplinită, deoarece, prin criticile formulate, pârâtul reclamă tocmai acest aspect, anume nerespectarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

Noutatea chestiunii de drept, cerinţă de admisibilitate distinctă, nu este însă îndeplinită, nefiind posibilă, prin urmare, declanşarea mecanismului de unificare reprezentat de sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Analiza conţinutului art. 519 din Codul de procedură civilă relevă că noutatea chestiunii de drept ce face obiectul întrebării preliminare reprezintă o condiţie distinctă de aceea a nepronunţării anterioare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra respectivei chestiuni de drept ori de cea a inexistenţei unui recurs în interesul legii aflat în curs de soluţionare cu privire la acea problemă de drept.

În absenţa unei definiţii legale a noţiunii de „noutate”, verificarea acestei condiţii ţine de exercitarea dreptului de apreciere al completului învestit cu soluţionarea sesizării, astfel cum instanţa supremă a hotărât în mod constant în jurisprudenţa sa, relevante, în acest sens, fiind Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014, Decizia nr. 13 din 8 iunie 2015 şi Decizia nr. 14 din 8 iunie 2015.

De altfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a decis, în jurisprudenţa sa anterioară, că cerinţa noutăţii este îndeplinită atunci când chestiunea de drept îşi are izvorul în reglementări recent intrate în vigoare, iar instanţele nu i-au dat încă o anumită interpretare şi aplicare la nivel jurisprudenţial ori dacă se impun anumite clarificări, într-un context legislativ nou sau modificat faţă de unul anterior, de natură să impună reevaluarea sau reinterpretarea normei de drept analizate.

Caracterul de noutate se pierde însă pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanţelor, în urma unei interpretări date, opiniile jurisprudenţiale diferite neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile. În situaţia în care există un număr semnificativ de hotărâri judecătoreşti care să fi soluţionat, uneori chiar diferit, o problemă de drept, mecanismul legal de unificare a practicii judiciare este cel cu funcţie de reglare – recursul în interesul legii, iar nu hotărârea prealabilă.

Prin urmare, conturarea unei practici în legătură cu chestiunea de drept ce face obiectul sesizării determină concluzia că nu mai poate fi sesizată instanţa supremă pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, într-o asemenea ipoteză scopul preîntâmpinării practicii neunitare nemaiputând fi atins, chestiunea de drept nemaifiind, aşadar, nouă, ci, dimpotrivă, aceasta şi-a găsit rezolvarea în jurisprudenţa instanţelor naţionale, care, învestite cu soluţionarea acestui tip de cauze, au pronunţat hotărâri judecătoreşti în care au menţionat fie că indemnizaţia de încadrare brută lunară este limitată la nivelul indemnizaţiei lunare pentru anul 2022, fie că nu este limitată la acest nivel, după cum precizează, de altfel, chiar titularul sesizării, însă, cu toate acestea, consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate pentru declanşarea acestui mecanism de unificare a jurisprudenţei.

Totodată, punctele de vedere exprimate de instanţele de judecată în legătură cu această chestiune sunt divergente, creându-se premisele pronunţării unor hotărâri judecătoreşti în sensul ambelor orientări jurisprudenţiale.

Existenţa unor soluţii