Decizia nr. 77/2022 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 1909/1/2022

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 1.909/1/2022, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Gabriela Elena Bogasiu, vicepreşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

La şedinţa de judecată participă doamna magistratasistent Mihaela Lorena Repana, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, în Dosarul nr. 3.413/110/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părţilor conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, fiind formulat un punct de vedere de către apelanta-reclamantă.

Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele: I. Titularul şi obiectul sesizării

Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 9 iunie 2022, în Dosarul nr. 3.413/110/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: ” Art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul că exclude din baza de calcul al pensiei militare sporul TBC/HIV acordat cu caracter permanent fostului salariat?”. II. Dispoziţiile legale supuse interpretării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 223/2015): ” Art. 28. – (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ: a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer; b) compensaţiile lunare pentru chirie; c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană; d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament; e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă; f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite, potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului; g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă; h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie; i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat; j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât cea folosită la stabilirea bazei de calcul; k) majorările/stimulările financiare acordate personalului pentru gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe contractate sau garantate de stat; l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata cu ora şi drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de către personalul medico-sanitar; m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia; n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român; o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare; p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor. (…)” III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept

Prin Cererea înregistrată cu nr. 3.413/110/2019 la Tribunalul Bacău – Secţia I civilă, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Penitenciarul-Spital X, solicitând să se constate că a beneficiat de sporul TBC în perioada octombrie 2015-martie 2016 şi obligarea pârâtului să îi emită o adeverinţă din care să rezulte salariul brut realizat în perioada octombrie 2015-martie 2016, care să cuprindă sporurile şi indemnizaţiile, printre care şi sporul TBC de care a beneficiat în această perioadă; anularea situaţiei soldelor/salariilor brute lunare la funcţia de bază emisă de pârât, situaţie care nu conţine sporul TBC; obligarea pârâtului la emiterea unei noi situaţii a soldelor/salariilor brute lunare la funcţia de bază care să cuprindă şi sporul TBC de care a beneficiat în perioada octombrie 2015-martie 2016 şi transmiterea acesteia Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne, precum şi plata cheltuielilor de judecată.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acţiunii, ca nefondată, arătând că, în realitate, reclamanta a beneficiat de sporul HIV şi nu TBC, spor menţionat în anexa privind calculul salariilor la aceeaşi poziţie cu sporul TBC. Acest spor a fost cuprins în mod eronat în fişa de pensie a reclamantei întocmită iniţial, deoarece nu se încadrează în baza de calcul potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015.

Reclamanta şi-a precizat petitul acţiunii la data de 25 iunie 2020, arătând că solicită să i se ia în considerare sporul HIV, întrucât, de fapt, şi-a desfăşurat activitatea în cadrul secţiei medico-sociale HIV, beneficiind de sporul HIV, chiar dacă prin fişele de pontaj s-a specificat sporul TBC, între cele două sporuri neexistând diferenţe de cuantum, potrivit prevederilor legale.

Prin Sentinţa nr. 468 din 15 octombrie 2020, Tribunalul Bacău – Secţia I civilă a admis în parte acţiunea, fiind obligat pârâtul să emită o nouă situaţie a soldelor/salariilor brute lunare realizate la funcţia de bază care va cuprinde sporul HIV achitat în perioada octombrie 2015-martie 2016 şi să înainteze situaţia soldelor/salariilor brute lunare astfel întocmită Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne în vederea recalculării pensiei reclamantei.

În considerentele acestei sentinţe s-a reţinut că reclamanta a deţinut funcţia de agent şef principal, asistent medical principal I – boli cronice la Penitenciarul-Spital X.

Prin Decizia nr. xxxxxx/10.04.2017, emisă de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, reclamantei i s-a stabilit dreptul la pensia militară de stat în sumă de 3.855 lei. Prin cererea înregistrată la 30 decembrie 2016, reclamanta a optat, conform dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015, ca venitul aferent lunilor octombrie 2015-martie 2016 să fie avut în vedere la calculul pensiei de serviciu.

Prin Sentinţa nr. 1.002 din 14 noiembrie 2018, pronunţată de Tribunalul Bacău – Secţia I civilă în Dosarul nr. 3.271/110/2017, rămasă definitivă prin Decizia nr. 491 din 19 iunie 2019 a Curţii de Apel Bacău – Secţia I civilă, s-a respins contestaţia reclamantei formulată împotriva deciziei de stabilire a pensiei, reţinându-se drept principal motiv valorificarea întocmai a veniturilor, aşa cum au fost consemnate în adeverinţele eliberate de angajator, fără a se face referire expresă la situaţia sporului TBC şi la îndreptăţirea reclamantei de a i se include în baza de calcul al pensiei.

Conform tabelului privind situaţia soldelor/salariilor brute lunare realizate de către reclamantă constituind baza de calcul avută în vedere la stabilirea pensiei, acesteia nu i s-a valorificat sporul TBC/HIV pentru lunile octombrie 2015-martie 2016, spor de care a beneficiat în această perioadă şi care, iniţial, îi fusese inclus în baza de calcul al pensiei în baza adeverinţei emise de pârât privind situaţia soldelor/salariilor brute lunare realizate la funcţia de bază din care se constituie baza de calcul pentru stabilirea pensiei militare.

Cum, în viziunea instanţei, sporul HIV nu s-ar regăsi printre veniturile excluse de art. 28 din Legea nr. 223/2015 de la stabilirea bazei de calcul al pensiei, s-a reţinut că în mod eronat acesta a fost exclus de la calculul pensiei.

În ceea ce priveşte capătul de cerere privind constatarea acordării sporului TBC în perioada octombrie 2015-martie 2016, instanţa a reţinut că pârâtul nu a contestat obţinerea acestui spor de către reclamantă, toate motivele acţiunii fiind subsumate dorinţei reclamantei de a i se elibera o nouă situaţie a veniturilor care fac parte din baza de calcul al pensiei cu includerea sporului TBC/HIV. Or, acest aspect a fost rezolvat prin admiterea capătului de cerere prin care pârâtul este obligat să emită o nouă situaţie a soldelor/salariilor brute lunare realizate la funcţia de bază care va cuprinde sporul HIV achitat în perioada octombrie 2015-martie 2016, ceea ce va lipsi de efecte situaţia veniturilor emisă anterior.

Împotriva acestei sentinţe au formulat apel atât reclamanta, cât şi pârâtul.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul constatării că a beneficiat de sporul HIV în perioada octombrie 2015-martie 2016, obligarea pârâtului la emiterea unei adeverinţe care să ateste că salariul brut realizat de reclamantă în perioada octombrie 2015-martie 2016 a cuprins şi sporul HIV, precum şi anularea situaţiei soldelor/salariilor lunare brute la funcţia de bază emise de pârât şi transmise către casa de pensii sectorială.

Pârâtul a solicitat admiterea apelului şi schimbarea în parte a sentinţei apelate, în sensul respingerii în totalitate a cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta a beneficiat de sporul HIV, nu de sporul TBC sau TBC/HIV, iar, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015, acest spor, care este prevăzut în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), nu se include în baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat. Fişa de pensie întocmită iniţial a cuprins în mod eronat sporul TBC. Sporurile pentru condiţii vătămătoare şi pentru condiţii grele de muncă nu pot fi valorificate la calcularea drepturilor de pensie şi pentru faptul că nu sunt sporuri cu caracter permanent, ci sporuri acordate proporţional cu timpul efectiv lucrat.

Prin cererea formulată la 11 aprilie 2022, apelantareclamantă a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă. IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii

Completul de judecată al instanţei de trimitere a apreciat că sunt întrunite condiţiile de admisibilitate a sesizării, în conformitate cu dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă.

În acest sens a arătat că dosarul se află pe rolul Curţii de Apel Bacău, ca instanţă competentă să judece cauza în ultimă instanţă, conform prevederilor art. 103 din Legea nr. 223/2015 raportat la art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Este îndeplinită şi condiţia noutăţii chestiunii de drept, având în vedere că la nivel naţional nu există o practică judiciară deja conturată în ceea ce priveşte interpretarea şi/sau aplicarea dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 223/2015.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a fost învestită anterior cu un recurs în interesul legii şi nici cu o sesizare prealabilă cu privire la această chestiune de drept.

Soluţionarea pe fond a cauzei depinde de lămurirea chestiunii de drept invocate, întrucât prin apelul formulat de pârâtă s-a solicitat schimbarea sentinţei apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca nefondată. V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Apelanta-reclamantă a arătat că se impune sesizarea instanţei supreme pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, dat fiind că practica judiciară a instanţelor de judecată cu privire la această chestiune de drept nu este unitară, fiind instanţe care apreciază că art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 exclude din baza de calcul al pensiilor militare de stat orice spor acordat pentru condiţii deosebit de periculoase care este prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010 pentru altă familie ocupaţională de funcţii bugetare, iar alte instanţe au stabilit că această normă juridică exclude din baza de calcul al pensiilor militare de stat doar sporurile acordate pentru condiţii deosebit de periculoase care sunt prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 pentru altă familie ocupaţională de funcţii bugetare şi care nu au caracter permanent.

Apelantul-pârât a apreciat că nu se impune sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, întrucât prevederile art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 sunt clare, în sensul că exclud din baza de calcul al pensiilor militare de stat orice spor acordat pentru condiţii deosebit de periculoase care este prevăzut de Legea-cadru nr. 284/2010 pentru altă familie ocupaţională de funcţii bugetare.

După comunicarea raportului întocmit de judecătorii-raportori, potrivit dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, apelanta-reclamantă a depus un punct de vedere asupra chestiunii de drept, prin care a susţinut că sesizarea este admisibilă, fiind îndeplinite toate condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. A apreciat că art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 ar trebui interpretat în sensul că nu exclude din baza de calcul pentru stabilirea pensiei sporurile cu caracter permanent şi, prin urmare, nu exclude nici sporul HIV de care apelanta-reclamantă a beneficiat cu caracter permanent, urmând ca acest spor să fie luat în considerare la baza de calcul al pensiei, astfel cum în mod corect a decis şi instanţa de fond. VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept

Instanţa de trimitere consideră că, aparent, art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 nu prezintă nicio dificultate în ceea ce priveşte aplicarea sa, întrucât prevede, fără nicio distincţie între sporurile cu caracter permanent şi sporurile cu caracter ocazional, că „sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» şi în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, nu se includ în baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat. Or, sporul pentru condiţii deosebit de periculoase (informal numit spor TBC/HIV) de care a beneficiat apelanta-reclamantă în perioada octombrie 2015-martie 2016 a fost prevăzut în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010.

Totodată, se poate susţine că din interpretarea teleologică a art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 ar rezulta că excluderea la care se referă acest text de lege are în vedere doar „sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» şi în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare”, care nu au avut caracter permanent, aşa cum susţine apelanta-reclamantă. În susţinerea acestei interpretări s-ar putea aduce într-adevăr ca argument şi dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea nr. 263/2010).

Instanţa de trimitere apreciază că nu poate fi exclusă de plano o astfel de interpretare a normei juridice în discuţie. VII. Practica judiciară a instanţelor naţionale în materie

Din răspunsurile comunicate de instanţele naţionale la solicitarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a conturat o opinie potrivit căreia sporul pentru condiţii deosebit de periculoase (informal numit spor TBC/HIV) este expres exclus din baza de calcul al pensiei militare, conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015. Cum sporul în discuţie a fost prevăzut de dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al anexei nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, acesta se numără printre sporurile la care fac trimitere dispoziţiile exprese ale art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, fără nicio distincţie între sporurile cu caracter permanent şi sporurile cu caracter ocazional. S-a apreciat că dispoziţiile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 nu sunt incidente, deoarece în cazul militarilor se aplică doar dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 223/2015.

Cu titlu de practică judiciară a fost identificată o singură hotărâre judecătorească în sensul acestei opinii, respectiv o decizie definitivă pronunţată de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă.

Puncte de vedere teoretice în acelaşi sens au fost exprimate de judecătorii de la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Giurgiu – Secţia civilă, Curtea de Apel Iaşi – Secţia de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Vaslui – Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Într-o opinie singulară s-a considerat că dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 privesc doar excluderea sporurilor care nu au avut caracter permanent, avându-se în vedere prevederile art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (punct de vedere teoretic exprimat de judecătorii de la Tribunalul Ilfov). Această opinie nu este susţinută de argumente sau de practică judiciară.

Curţile de apel Timişoara, Piteşti, Suceava, Galaţi, Oradea, Braşov, Târgu Mureş, Constanţa, Alba Iulia, Craiova, Cluj şi Ploieşti au comunicat că nu au identificat hotărâri judecătoreşti şi nu au formulat nici puncte de vedere teoretice.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că, la nivelul Secţiei judiciare – Serviciul judiciar civil, nu se verifică, în prezent, practica judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii, cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării. VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 760 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 februarie 2022, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate, constatându-se că dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. o), cu referire la sintagma „în care nu se includ” din Legea nr. 223/2015 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.

În considerentele acestei decizii s-au arătat, la paragrafele 14 şi 15, următoarele: ” 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că este neîntemeiată critica adusă art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, conţinutul acestuia reprezentând o simplă şi legitimă exercitare de către stat a prerogativei, recunoscută prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale, de a stabili condiţiile de deschidere a dreptului la pensie, inclusiv sub aspectul modului de stabilire a bazei de calcul (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007, potrivit căreia ţine de opţiunea liberă a legiuitorului stabilirea veniturilor realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în baza de calcul pentru stabilirea cuantumului pensiilor). 15. De asemenea, într-un context parţial diferit, dar relevant pentru soluţionarea prezentei cauze, în care s-a pus în discuţie constituţionalitatea opţiunii legiuitorului de a exclude din baza de calcul primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă, Curtea a statuat că dobândirea unui drept salarial în timpul activităţii profesionale şi intrarea acestui drept în patrimoniul salariatului reprezintă o chestiune distinctă de cea a includerii ulterioare a acelui drept în baza de calcul al pensiei (Decizia nr. 702 din 6 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 15 ianuarie 2021, paragraful 22)”. IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Prin Decizia nr. 63 din 26 octombrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1295 din 28 decembrie 2020, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 223/2015, s-a stabilit că: ” Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate, prin transpunerea fiecărui element component al soldei/salariului lunar brut realizat la funcţia de bază, stabilit potrivit legilor de salarizare în vigoare la data deschiderii drepturilor de pensie, fără a se face distincţie după cum acest cuantum brut actualizat este mai mare sau mai mic faţă de cel al soldelor/salariilor lunare brute realizate în perioada aleasă de viitorul pensionar, ceea ce poate semnifica inclusiv diminuarea bazei de calcul alese în măsura în care, la data deschiderii drepturilor de pensie, acestuia îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. În interpretarea dispoziţiilor art. 60 din aceeaşi lege, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, stabileşte că: Pensia militară de stat netă, calculată conform dispoziţiilor art. 3 lit. m) din Legea nr. 223/2015, după deducerea impozitului pe venit, potrivit legislaţiei în vigoare, este plafonată la cuantumul mediei soldelor/salariilor lunare nete corespunzătoare soldelor/salariilor lunare brute cuprinse în baza de calcul al pensiei, deja actualizate, conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1), la data deschiderii dreptului de pensie.”

Prin Decizia nr. 10 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 5 iunie 2018, s-a stabilit că: „Dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizaţiei pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite şi recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepţiunea acestei prevederi legale) nu intră şi pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare)”. X. Raportul asupra chestiunii de drept

Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este inadmisibilă, întrucât nu sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Asupra admisibilităţii sesizării

Temeiul prezentei sesizări îl constituie prevederile art. 519 din Codul de procedură civilă, conform cărora „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată”.

Norma juridică enunţată anterior reglementează o procedură a cărei finalitate este aceea de a asigura interpretarea unitară, de către instanţele judecătoreşti, a unor dispoziţii legale care sunt susceptibile să primească interpretări diferite în practica judiciară.

Aşadar, din cuprinsul prevederilor art. 519 din Codul de procedură civilă, rezultă că procedura de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile presupune şi implică îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii de admisibilitate a sesizării: – chestiunea de drept să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă; – existenţa unei chestiuni de drept, problema pusă în discuţie trebuind să fie una veritabilă, susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite; – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei; noţiunea de „soluţionare pe fond” trebuie înţeleasă în sens larg, incluzând nu numai problemele de drept material, ci şi pe cele de drept procesual, cu condiţia ca de rezolvarea acestora să depindă soluţionarea pe fond a cauzei; – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept; – chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate; – prin sesizare să se solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept la care se referă respectiva sesizare.

Evaluând actul de sesizare din perspectiva acestor cerinţe legale, se constată că prima condiţie de admisibilitate este îndeplinită, întrucât sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost realizată de către Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă într-o cauză aflată în curs de soluţionare în care această din urmă instanţă a fost legal învestită cu judecarea unui apel împotriva unei sentinţe pronunţate de tribunal, într-un litigiu în materia pensiilor militare de stat şi asigurărilor sociale, materie în care curtea de apel judecă în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 96 pct. 2 din Codul de procedură civilă, coroborat cu art. 103 din Legea nr. 223/2015, urmând să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă.

De asemenea, chestiunea supusă evaluării nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat până în prezent asupra acestei probleme de drept.

Chiar dacă apare ca fiind îndeplinită şi condiţia caracterului esenţial al chestiunii de drept, câtă vreme obiectul cauzei aflate în curs de soluţionare pe rolul instanţei de trimitere este un apel îndreptat împotriva unei sentinţe a tribunalului prin care pârâtul a fost obligat să emită o nouă situaţie a salariilor brute lunare, în care să fie inclus şi sporul HIV plătit reclamantei pe o perioadă de 6 luni, iar întrebarea prealabilă adresată Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie vizează tocmai interpretarea dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, în sensul dacă această normă legală exclude din baza de calcul al pensiei militare sporul TBC/HIV acordat cu caracter permanent fostului salariat, se constată că, în prezenta cauză, nu este îndeplinită condiţia de substanţă a caracterului întrebării prealabile, de a prezenta gradul de dificultate al unei veritabile probleme de drept, susceptibile de a da naştere unor interpretări diferite.

În analiza acestei condiţii de admisibilitate se impune a se preciza cu prioritate faptul că cerinţa dificultăţii chestiunii de drept nu este prevăzută în mod explicit de dispoziţiile art. 519 şi 520 din Codul de procedură civilă, însă rezultă în mod evident din interpretarea coroborată a acestora, astfel că atributul calificării în acest mod a sesizărilor primite în temeiul acestor norme procedurale revine Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dificultatea chestiunii de drept rezultă din posibilitatea reală de a interpreta diferit sau contradictoriu norme de drept îndoielnice, lacunare sau neclare, iar stabilirea dificultăţii drept condiţie a admisibilităţii este absolut necesară pentru a se verifica dacă instanţei supreme i se solicită soluţionarea de principiu a unei probleme de drept, astfel cum impun dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, sau este chemată să soluţioneze chiar litigiul; cu alte cuvinte, declanşarea procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile nu constituie un mijloc procedural prin care o instanţă judecătorească să îşi poată delega către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie atribuţiile legate de soluţionarea unor cauze cu care a fost învestită în condiţiile legii.

De asemenea, plecând de la scopul acestei proceduri speciale, şi anume acela de mecanism de unificare a practicii judiciare, este necesar a se atribui noţiunii de „chestiune de drept” semnificaţia specifică de problemă de drept care este în mod obiectiv dificilă, respectiv care este de natură a suscita instanţelor judecătoreşti o dificultate deosebită în a identifica înţelesul sau sfera de aplicare a unor norme juridice ori a unor principii de drept, fiind astfel de natură să conducă la interpretări diferite din partea instanţelor, cu consecinţa generării unei practici judiciare neuniforme; dezlegarea ce poate fi dată prin activarea acestui mecanism trebuie să fie una de principiu, având valenţele unei lămuriri asupra conţinutului şi finalităţii textelor de lege supuse interpretării, prin identificarea voinţei legiuitorului, şi nu determinarea unui anumit mod de aplicare a unei norme legale la o situaţie litigioasă pe care autorul sesizării o consideră complexă.

Analiza din această perspectivă a cerinţei de admisibilitate referitoare la existenţa unei chestiuni de drept veritabile se regăseşte în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept care a statuat, în conţinutul mai multor decizii, că trebuie să fie vorba despre o problemă de drept care necesită cu pregnanţă a fi lămurită şi prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenţia instanţei supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept şi înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securităţii juridice deduse judecăţii (de exemplu, Decizia nr. 24 din 29 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 noiembrie 2015; Decizia nr. 16 din 23 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 5 octombrie 2016; Decizia nr. 6 din 30 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 24 februarie 2017; Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016; Decizia nr. 62 din 18 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 9 octombrie 2017; Decizia nr. 52 din 3 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 26 septembrie 2017; Decizia nr. 90 din 4 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 1 martie 2018).

De asemenea, în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (Decizia nr. 9 din 20 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 10 aprilie 2017), s-a reţinut că „problema eficienţei sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (…) reclamă (…) o chestiune juridică reală, care ridică probleme de interpretare a unor dispoziţii legale imperfecte, lacunare ori contradictorii ce necesită rezolvarea de principiu a chestiunii de drept în procedura hotărârii prealabile, şi nu realizarea unor operaţiuni de interpretare şi aplicare a unui text de lege în raport cu circumstanţele particulare ce caracterizează fiecare litigiu” (paragraful 62). „Cum interpretarea normelor de către judecător implică tocmai acel procedeu logico-judiciar de stabilire a conţinutului şi sensului acestor norme, chestiunea de drept trebuie să suscite serioase dificultăţi care ar împiedica pronunţarea soluţiei, deci nu simple obstacole care ar putea fi înlăturate printr-o reflexie mai aprofundată a judecătorului cauzei (…)” (paragraful 65).

Tot în jurisprudenţa Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a reţinut că, pentru a ne afla în prezenţa unei veritabile chestiuni de drept, care să justifice în mod real recurgerea la mecanismul hotărârii prealabile, este necesar să se constate „caracterul complex sau, după caz, precar al reglementării, de natură a conduce, în final, la interpretări diferite, precum şi al dificultăţii completului în a-şi însuşi o anumită interpretare” (Decizia nr. 2 din 22 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 februarie 2018, paragraful 42).

Revenind la obiectul prezentei sesizări, chestiunea asupra căreia a fost învestită să se pronunţe instanţa supremă se referă la interpretarea art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, în sensul de a se stabili dacă această normă legală exclude sau nu din baza de calcul al pensiei militare sporul TBC/HIV acordat cu caracter permanent fostului salariat.

Potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, „Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 6 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a)-c), în care nu se includ: (…) o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în anexa nr. II – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Învăţământ» şi în anexa nr. III – Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Sănătate» la Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare;”. Potrivit art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al respectivei anexe nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, la care norma legală citată face trimitere, sporul TBC/HIV este inclus în categoria sporurilor pentru condiţii deosebit de periculoase al căror cuantum este de 45-85% din salariul de bază al persoanei care lucrează în astfel de condiţii.

În jurisprudenţa Curţii Constituţionale (de exemplu, Decizia nr. 736 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 4 ianuarie 2007) a fost afirmată prerogativa statului de a decide condiţiile de deschidere a dreptului la pensie, inclusiv sub aspectul modului de stabilire a bazei de calcul, fiind opţiunea liberă a legiuitorului de a dispune cu privire la veniturile realizate de titularii dreptului la pensie care se includ în această bază de calcul, iar în analiza constituţionalităţii dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 s-a apreciat că, prin conţinutul său, această normă legală reprezintă „o simplă şi legitimă exercitare de către stat a prerogativei” enunţate (Decizia nr. 760 din 9 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 160 din 17 februarie 2022).

Dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 nu prezintă o dificultate reală de interpretare deoarece, pe de o parte, nu fac nicio distincţie între sporurile cu caracter permanent şi sporurile cu caracter ocazional, fiind excluse toate sporurile prevăzute în anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010, iar, pe de altă parte, aşa cum s-a menţionat în cele ce precedă, sporul în discuţie este prevăzut expres în dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. b) din capitolul II al respectivei anexe.

Este adevărat că, în baza dispoziţiilor art. 165 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, la determinarea punctajelor lunare se au în vedere şi sporurile cu caracter permanent care, după data de 1 aprilie 1992, au făcut parte din baza de calcul al pensiilor conform legislaţiei anterioare privind sistemul unitar de pensii publice, însă, în cazul pensiilor militare, incidente sunt dispoziţiile legii speciale, respectiv Legea nr. 223/2015 care reglementează pensiile militare şi care conţine dispoziţii derogatorii în cazul acestei categorii de pensii.

Pe de altă parte, în conformitate cu dispoziţiile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, „Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme diferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri”; în mod evident, dispoziţiile art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 au caracter de normă derogatorie de la dispoziţiile anterior menţionate şi nu ar putea fi interpretate în sensul că ar fi excluse doar sporurile prevăzute în anexa nr. III la Legea-cadru nr. 284/2010 care au caracter ocazional.

De altfel, în considerentele Deciziei nr. 10 din 19 februarie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a reţinut că în România sunt reglementate două sisteme de pensii, respectiv sistemul public de pensii şi sistemul pensiilor ocupaţionale (în care se include şi sistemul pensiilor militare de stat reglementat de dispoziţiile Legii nr. 223/2015), iar „confundarea celor două categorii de pensii, prin asimilarea principiilor şi cumularea prevederilor şi drepturilor pe care le conferă este însă imposibilă” (paragraful 77).

Lipsa caracterului de veritabilă problemă de drept care ar justifica declanşarea mecanismului prevăzut de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă este reflectată şi de inexistenţa, în legătură cu chestiunea în cauză, a unui risc real de apariţie a unei practici judiciare neunitare, deoarece nu se constată existenţa unor soluţii contradictorii cuprinse în hotărâri judecătoreşti definitive; este vorba despre identificarea unei singure decizii definitive care a tranşat problema în discuţie, pronunţată tot de Curtea de Apel Bacău – Secţia I civilă, instanţa care a formulat sesizarea (pe rolul celorlalte instanţe naţionale nefiind identificată practică judiciară pronunţată în această materie). În respectiva cauză, atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au apreciat că pretenţiile reclamantului sunt nejustificate, câtă vreme sporul în discuţie, deşi încasat cu caracter permanent, nu poate fi inclus în baza de calcul al pensiei, deoarece este exceptat în mod expres, în contextul normativ expus anterior.

Pe de altă parte, şi din punctele de vedere teoretice transmise de către curţile de apel, rezultă că opinia cvasiunanimă a judecătorilor care fac parte din completele specializate ce judecă în materia litigiilor de asigurări sociale este aceea că sporul pentru condiţii deosebit de periculoase (aşa-numitul spor TBC/HIV) este expres exclus din baza de calcul al pensiei militare, conform dispoziţiilor art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015, fără nicio distincţie între sporurile cu caracter permanent şi sporurile cu caracter ocazional.

Se impune a preciza şi faptul că, potrivit prevederilor art. 520 alin. (1) teza finală din Codul de procedură civilă, încheierea prin care se dispune sesizarea instanţei supreme „va cuprinde motivele care susţin admisibilitatea sesizării potrivit dispoziţiilor art. 519, punctul de vedere al completului de judecată şi al părţilor”; cu alte cuvinte, dispoziţiile procedurale impun instanţei de trimitere obligaţia identificării chestiunii de drept care necesită interpretare, caracterizarea aspectului de noutate al acesteia în planul interpretării şi aplicării sale, identificarea elementelor din care rezultă caracterul dificil sau dual al interpretării problemei de drept şi a modului în care aceasta poate să ducă la soluţionarea cauzei pe fond.

Din această perspectivă, punctul de vedere al instanţei trebuie să aibă o anumită complexitate şi necesită un examen real al cauzei. O expunere sumară, neanalitică, nu are aptitudinea de a răspunde obligaţiei trasate instanţei de trimitere de a reda punctul de vedere asupra problemei care face obiectul sesizării. Această cerinţă este impusă autorului sesizării ca o condiţie formală care poate susţine şi demonstra caracterul real al problemei ce face obiectul sesizării, al aspectului de noutate pe care aceasta o are şi caracterizează în mod concret dificultatea problemei de drept supuse dezbaterii, generând premisele declanşării mecanismului de unificare al procedurii pronunţării unei hotărâri prealabile.

În cauza de faţă, titularul sesizării nu identifică o veritabilă problemă de drept, respectiv nu solicită o interpretare a normelor juridice, nu relevă nicio reală controversă cu privire la aplicarea prevederilor legale care fac obiectul întrebării prealabile, ci efectiv tinde la obţinerea unei soluţii asupra fondului litigiului în care este chemat să se pronunţe, susţinând chiar că art. 28 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 223/2015 nu prezintă nicio dificultate în ceea ce priveşte aplicarea acestuia, în sensul că sporul în discuţie nu se include în baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, dar că nici opinia contrară nu putea fi exclusă de plano, fără a argumenta în vreun fel această ultimă concluzie.

Dimpotrivă, prin demersul astfel întreprins, practic se solicită a se da o dezlegare cu privire la modul de aplicare a prevederilor legale pe care titularul sesizării le-a indicat, la situaţiile de fapt asupra cărora a fost învestit să se pronunţe ca instanţă de apel, fără a se observa că astfel de dezlegări excedează competenţelor Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Din perspectiva argumentelor arătate, sesizarea prezentă nu poate fi calificată ca fiind una care priveşte o „chestiune de drept” în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă, în condiţiile în care nu s-a relevat un nivel sporit de dificultate a interpretării normelor de lege coroborate cu principiile de drept indicate şi nici potenţialul aceloraşi prevederi şi principii de a genera practică judiciară neunitară, astfel că sesizarea apare ca fiind inadmisibilă.

Pentru considerentele prezentate, se constată că nu sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate cerute de lege, astfel că, în temeiul art. 519, cu referire la art. 521 din Codul de procedură civilă,