1ra-1190/2021 — art.166-1 alin. 1 CP

1ra-1190/2021 — art.166-1 alin. 1 CP (Curtea Supremă de Justiție, 2021)

Dosarul nr. 1ra-1190/2021

Curtea Supremă de Justiție

D E C I Z I E

15 noiembrie 2021 mun. Chișinău

Colegiul Penal lărgit al Curții Supreme de Justiție în componența:

Președinte – Toma Nadejda,

Judecători – Boico Victor, Diaconu Iurie, Catan Liliana, Guzun Ion,

a judecat, fără citarea părților, în baza materialelor cauzei, recursul

ordinar declarat de către procurorul șef, al Procuraturii de circumscripție

Cahul, Calendari Dumitru, împotriva deciziei Colegiului judiciar al Curții de

Apel Cahul din 24 decembrie 2020, în cauza penală în privința lui,

Crestincov Ivan xxxxxxxxxxxxxxxxxxxx

Termenul examinării cauzei:

Prima instanță: 29 mai 2018 – 27 decembrie 2019;

Instanța de apel: 17 februarie 2020 – 24 decembrie 2020;

Instanța de recurs: 01 aprilie 2021 – 15 noiembrie 2021.

A C O N S T A T A T :

2019, Crestincov Ivan a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de

art.1661 alin.(1) Cod penal, în legătură că nu s-a constatat existența faptei

infracțiunii.

reținut că Crestincov Ivan se învinuiește de faptul că activând în funcția de

colaborator operativ al Penitenciarului nr.1 Taraclia, fiind numit în această

funcție prin ordinul nr. 228 ef din 15 iunie 2016, având gradul de colaborator

superior de justiție și fiind, astfel, conform art. 123 alin. (2) din Codul penal

persoană publică, contrar prevederilor art. 3 din Convenția Europeană

pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

adoptată la Roma la 04.11.1950, în vigoare pentru Republica Moldova de la

12.09.1997; art. 24 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, care-l obligă

nimănui să nu aplice tortura, tratamentul inuman sau degradant care

umilește demnitatea umană, la data de 12 septembrie 2 2017, în celula

izolatorului disciplinar al corpului de regim nr. 4, unde se deținea

condamnatul Scutaru Radu care execută pedeapsa în Penitenciarul nr.1

Taraclia, în perioada de la 18.06 min. până l-a 18.23 min., în cadrul discuțiilor

cu ultimul (de oferire ceai), intenționat i-a aplicat condamnatul Scutaru

Radu, o lovitură cu pumnul în față, prin ce i-a cauzat leziuni sub formă de

1

echimoză cu edem pe obrazul de dreapta, ce se califică ca vătămare corporală

neînsemnată.

Acțiunile lui Crestincov Ivan au fost încadrate de către organul de

urmărire penală în baza art. 1661 alin. (1) Cod penal, cauzarea intenționată a

unei dureri sau a unei dureri sau a suferinței fizice ori psihice, care reprezintă

tratament inuman și degradat de către o persoană publică.

raionului Taraclia, Chirnev Boris, prin care a solicitat casarea totală a

sentinței, rejudecarea cauzei și pronunțarea unei noi hotărâri, potrivit

modului stabilit pentru prima instanță, prin care Crestincov Ivan să fie

recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.1661 alin. (1)

Cod penal cu stabilirea unei pedepse sub formă de închisoare pe un termen

de 2 ani în penitenciar de tip semiînchis, cu privarea de dreptul de a ocupa

funcții și de a exercita activitatea în sistemul penitenciar inclusiv în sistemele

instituțiilor penitenciare, cu încasarea de la Crestincov Ivan în beneficiul

statului a cheltuielilor judiciare în mărime de 448 lei, suportate în prezenta

cauză penală.

3.1 În conținutul cererii de apel depuse, procurorul a invocat că:

- prima instanță s-a bazat pe declarațiile părții vătămate Scurtu Radu

care a comunicat că a fost presat de deținuții autoritari din penitenciar, de a

declara că leziunile obținute i-a aplicat Crestincov Ivan, însă în realitate le-a

obținut în timpul plimbărilor cu alți deținuți;

- declarațiile părții vătămate Scurtu Radu depuse la urmărirea penală

sunt veridice, iar cele făcute în prima instanță sunt false, deoarece se combat

prin materialele cauzei penale administrate;

- consideră că necesită a fi apreciate critic declarațiile condamnatului

Scurtu Radu făcute în cadrul examinării instanței de fond, deoarece Scurtu

Radu avea statutul de condamnat ce se află în poziție dependentă de ofițerul

de serviciu Crestincov Ivan, în legătură cu ce acțiunile lui Scurtu Radu nu

erau libere. Este clar că lui Scurtu Radu îi era frică de Crestincov Ivan și chiar

aflându-se deja la libertate, asemenea lui Scurtu Radu îi este teamă;

- prima instanță nu a luat în considerație faptul că, din data de 04

septembrie 2017 până la momentul săvârșirii infracțiunii 12 septembrie 2017,

condamnatul Scurtu Radu executa sancțiunea disciplinară sub formă de

izolare disciplinară, aflându-se singur în celulă în izolatorul disciplinar al

corpului de regim nr.4 al Penitenciarului nr.1 Taraclia, ce exclude

posibilitatea în perioada această a contactării/discuției condamnatului Scurtu

Radu cu alți condamnați, inclusiv din numărul celor condamnați ”de

autoritate”, cu excepția condamnatului-îngrijitor al încăperilor de serviciu,

ca în izolatorul disciplinar așa și în curtea de plimbare, încă și fără

supravegherea permanentă a supraveghetorului;

- Scurtu Radu era sub supravegherea permanentă a colaboratorilor

instituției penitenciare nr.1 Taraclia, Scurtu Radu nu putea obține leziunile

2

corporale menționate, neaflându-se în încăperea celulei izolatorului

disciplinar. Circumstanțele date se confirmă și prin declarațiile martorilor

audiați în cadrul examinării judecătorești și anume colaboratorii

Penitenciarului nr.1 Taraclia: directorul Bușmachiu Andrei,

supraveghetorilor Chiminciji Serghei și Șevcenco Ivan;

- declarațiile lui Scurtu Radu, în cadrul ședinței de judecată precum că,

acesta aflându-se în izolator disciplinar, la el au venit condamnații cu

reputație autoritară, care au început să-l amenințe și să-l impună ca acesta să

scrie plângere împotriva lui Crestincov Ivan și atunci nu v-a avea probleme,

și că Scurtu Radu la plimbare s-a bătut cu un condamnat în urma căruia a și

primit leziunile corporale, sunt neîntemeiate și false.

decembrie 2020 a fost respins ca nefondat apelul declarat de procuror și

menținută sentința.

4.1 Instanța de apel a statuat că: prima instanță corect a stabilit situația

de fapt și de drept și întemeiat a constatat circumstanțele cauzei, anume că,

fapta imputată inculpatului Crestincov Ivan nu a fost constatată. Au fost

direct cercetate probele prezentate de procuror: declarațiile părții vătămate

Scurtu Radu (f.d.13- 15,vol.I) și (f.d.225-227,vol.II); declarațiile martorului

Chiminciji Serghei Ivan (f.d.202-204,vol.II); declarațiile inculpatului

Crestincov Ivan (f.d.229-230,vol.II); plângerea lui Scutaru Radu din 13

septembrie 2017 (f.d.11-12,vol.I); actul de examinare medicală la leziuni

corporale a deținutului Scutaru Radu (f.d.6, și foto imagini , f.d. 8-10, vol. I);

proces-verbal de cercetare la fața locului din 13 septembrie 2017 (f.d.16-

17,18-21, cu foto/planșă , vol. I); schema holului (f.d.20, cu foto/tabel f.d. 21,

vol. I); raport de constatare nr.682 din 14 septembrie 2017 cu planșă

fotografică (f.d.24,25,vol.I); plângerea suplimentară a condamnatului Scurtu

Radu din 19 septembrie 2017 (f.d.79,vol.I); proces-verbal de examinare a

înregistrărilor video din 23 noiembrie 2017 și vizualizării discului cu

înregistrări (f.d.88,vol.I); raport de expertiză judiciară (medico-legală)

nr.347d din 20 octombrie 2017 (f.d.93,vol.I); extras din ordin al

Departamentului Instituțiilor Penitenciare nr. 228ef din 15.06.2016 (vol.1, f.d.

129); fișa de post al ofițerului de serviciu al serviciului regim și supraveghere

(vol.1, f.d. 130-132); proces-verbal de confruntare între partea vătămată

Scurtu Radu și inculpatul Crestincov Ivan din 07 noiembrie 2017 (f.d.136-

138,vol.I); proces-verbal de confruntare între partea vătămată Scurtu Radu și

martorul Șevcenco I. din 07 noiembrie 2017 (f.d.139,vol.I) potrivit căruia

partea vătămată își susține poziția că a fost maltratat; răspunsul

Departamentul Instituțiilor Penitenciare nr.12/1-4822 din 07 decembrie 2017

(f.d.207,vol.I).

În concluzie, întregul material probator administrat în faza de urmărire

penală, cât și în prima instanță și instanța de apel, în comparație cu volumul

acuzării expuse în rechizitoriu și ordonanța de punere sub învinuire, instanța

3

de apel a reținut în esență că, din analiza coroborată a tuturor mijloacelor de

probă administrate pe tot parcursul procesului penal se conturează un

puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul Crestincov Ivan a

infracțiunii prevăzută de art. 1661 alin.(1) Cod penal, motiv pentru care a

considerat că, prima instanță just a concluzionat ca inculpatul Crestincov

Ivan necesită a fi achitat din motiv că nu s-a constatat existenței faptei

infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin.(1) Cod penal.

În continuare a menționat că, analizând declarațiile părții vătămate

Scurtu Radu, făcute în instanța de apel cât și în prima instanță, precum că,

leziunile corporale obținute la data de 12 septembrie 2017, nu au fost aplicate

de colaboratorul Penitenciarului nr.1 Taraclia, Crestincov Ivan, instanța de

apel le-a apreciat ca fiind veridice, și prima instanță just le-a pus la baza

sentinței de achitare. Declarațiile părții vătămate făcute în ședința de

judecată a primei instanțe cât și în ședința instanței de apel, sunt în

colaborare cu declarațiile martorului Chiminciji Serghei, ce a relatat că,

aflându-se la intrarea în celulă la distanța de 1-1,5 metri, având posibilitatea

să vadă și să audă ce se petrece în izolatorul disciplinar, unde era

condamnatul Scurtu Radu și Crestincov Ivan, a auzit că sunt discuții calme,

fără ton ridicat.

Instanța de apel a susținut poziția primei instanțe precum că, partea

vătămată a avut intenția de a calomnia pe Crestincov Ivan, potrivit

declarațiilor părții vătămate Scurtu Radu, acesta a fost obligat de a face așa

declarații de alți deținuți. Totodată, a constatat că nu sunt temeiuri de a pune

la îndoială declarațiile inculpatului Crestincov Ivan, care în repetate ori a

depus declarații de negare faptului de maltratare al părții vătămate, aceste

declarații fiind detaliate, consecutive și concludente.

Cu referire la învinuirea adusă lui Crestincov Ivan, instanța de apel a

reținut că, motivele invocate de către acuzare în apelul declarat, precum că,

la adoptarea sentinței, prima instanță incorect a apreciat probele

administrate în cadrul urmăririi penale, dând credibilitate declarațiilor părții

vătămate făcute în prima instanță, ce confirmă vinovăția lui Crestincov Ivan

sau ar combate poziția acestuia, acuzarea nu a prezentat. Astfel instanța de

judecată, corect a reținut că, nu există careva probe ce ar confirma că

Crestincov Ivan l-a lovit pe Scurtu Radu, respectiv nu s-a constatat fapta de

maltratare a părții vătămate de persoana publică. La aprecierea plângerilor

al părții vătămate s-a ținut cont de personalitatea părții vătămate conduita

acestuia în timpul executării pedepse care, potrivit materiilor cauzei,

condamnatul Scurtu Radu de ne numărate ori a încălcat regimul de detenție,

inclusiv și prin automutilare vol.1, f.d. 33-61;62- 74; 142-162; 176-205).

A mai menționat instanța de apel că, în cadrul ședințelor de judecată,

Scurtu Radu a comunicat motivul schimbării declarațiilor sale, fiind eliberat

din penitenciar, nu se mai afla în vizorul și nu mai era supravegheat de

deținuții cu „autoritate superioară” (din lumea interlopă). Iar la data de 14

4

martie 2018, Scurtu Radu a înaintat cerere potrivit căruia își retrage acuzațiile

aduse față de Crestincov Ivan. Această poziție de către partea vătămată a fost

ferm susținută în ședințele de judecată de ambii.

procurorul șef, al Procuraturii de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru

prin care invocând incidența pct. 6, a dispozițiilor alin. (1) art. 427 Cod de

procedură penală a solicitat casarea deciziei cu dispunerea rejudecării cauzei,

în alt complet de judecată.

5.1 În susținerea recursului procurorul a invocat că:

- din declarațiile tuturor părților audiate și materialele cauzei descrise

în decizie, instanța de apel a analizat și a apreciat selectiv declarațiile

martorilor date în cadrul ședinței primei instanțe, fără a evalua celelalte

probe și fără a efectua o analiză a acestora, cu aprecierea fiecărei probe în

parte, cu expunerea asupra admisibilității sau inadmisibilității probei,

ignorând totalmente probele administrate la caz;

- instanța de apel susținând poziția primei instanțe precum că,

inculpatul Crestincov Ivan necesită a fi achitat din motiv că nu s-a constatat

existența faptei infracțiunii, a omis să dea apreciere cuvenită probelor

acuzării;

- instanța de apel constatând că, “nu sunt temei de a pune la îndoială

declarațiile inculpatului Crestincov Ivan, care în repetate ori a depus declarații de

negarea faptului de maltratare al părții vătămate, aceste declarații fiind detaliate,

consecutive și concludente”, a lăsat fără apreciere împrejurarea că persoana

acuzată beneficiază de libertatea de a nu se auto incrimina și că aceasta nu

poartă răspundere pentru declarațiile făcute, decât în cazul în care el face un

denunț intenționat fals;

- soluția de achitare s-a bazat pe declarațiile părții vătămate Scurtu

Radu care a comunicat că a fost presat de deținuții autoritari din penitenciar,

de a declara că leziunile obținute i-a aplicat Crestincov Ivan, însă în realitate

le-a obținut în timpul plimbărilor cu alți deținuți;

- instanța de apel în nici un mod nu s-a expus asupra contradicțiilor ce

rezultă din declarațiile părții vătămate Scurtu Radu;

- susținând poziția primei instanțe precum că, partea vătămată a avut

intenția de a-l calomnia pe Crestincov Ivan, instanța de apel a omis să se

expună asupra argumentelor procurorului invocate în cererea de apel

precum că, din data de 04 septembrie 2017 până la momentul săvârșirii

infracțiunii 12 septembrie 2017, condamnatul Scurtu Radu executa

sancțiunea disciplinară sub formă de izolare disciplinară, aflându-se singur

în celulă în izolatorul disciplinar al corpului de regim nr.4 al Penitenciarului

nr.1 Taraclia;

motivele invocate, Colegiul Penal lărgit consideră că recursul urmează a fi

admis, cu dispunerea rejudecării cauzei din următoarele considerente:

5

Potrivit art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală, hotărârile instanței

de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de

instanțele de fond și de apel doar în cazurile stipulate în acest articol.

Conform art. 435 alin. (1) pct. 2) lit. c) Cod de procedură penală,

instanța de recurs, judecând recursul, admite recursul, casează hotărârea

atacată și dispune rejudecarea cauzei de către instanța de apel, în cazul în

care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

De asemenea, instanța de recurs verifică dacă s-a aplicat corect legea la

faptele reținute prin hotărârile atacate și dacă aceste fapte au fost constatate

cu respectarea dispozițiilor de drept formal și material.

Așadar, instanța de recurs poate să intervină în soluția instanței de

apel, inclusiv și să o caseze, atunci când se constată comiterea erorilor de

drept, ce au dus la adoptarea unei hotărâri ilegale, în același timp,

verificându-se dacă s-a aplicat corect legea la faptele reținute prin hotărârea

atacată și dacă aceste fapte au fost constatate cu respectarea dispozițiilor de

drept formal și material.

Din dispozițiile art. 414 Cod de procedură penală, rezultă că instanța

de apel, judecând apelul, este obligată să verifice legalitatea și temeinicia

hotărârii atacate pe baza probelor examinate de prima instanță, conform

materialelor din dosar, și oricăror probe noi prezentate instanței de apel sau

să cerceteze suplimentar probele administrate de prima instanță. În vederea

soluționării apelului, instanța de apel poate da o nouă apreciere probelor.

Instanța de apel, este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor

invocate în apel.

Conform art. 417 alin. (1) pct. 8) Cod de procedură penală, decizia

instanței de apel trebuie să cuprindă temeiurile de fapt și de drept care au

dus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum și motivele

adoptării soluției.

Prin urmare, Colegiul menționează că, declanșând o continuare a

judecării cauzei în fond, apelul este o cale de atac sub aspect de fapt și de

drept, întrucât odată exercitat, produce un efect devolutiv complet, în sensul

că provoacă un control integral atât în fapt, cât și în drept, în privința

persoanelor ce a fost declarat.

Ca supoziție a celor supra enunțate se reține că chestiunile de fapt

asupra cărora s-a pronunțat ori trebuia să se pronunțe prima instanță și care,

prin apel, se transmit instanței de apel sânt următoarele: dacă fapta reținută ori

numai imputată a fost săvârșită ori nu; dacă fapta a fost comisă de către inculpat și,

dacă da, în ce împrejurări a fost comisă; dacă există circumstanțe atenuante și

agravante; dacă probele au fost corect apreciate; dacă toate în ansamblu au fost

apreciate de prima instanță prin prisma cumulului de probe anexate la dosar, în

conformitate cu prevederile art. 101 Cod de procedură penală.

În ce privește chestiunile de drept pe care le poate soluționa instanța

de apel, acestea sânt: dacă fapta întrunește elementele infracțiunii, dacă

6

infracțiunea a fost corect calificată, dacă pedeapsa a fost individualizată și aplicată

just, dacă normele de drept procesual, penal ori civil au fost corect aplicate și

hotărârea adoptată să conțină răspuns la toate motivele invocate.

În cazul în care se constată încălcări ale prevederilor legale referitoare

la chestiunile menționate supra, hotărârea instanței de apel urmează a fi

desființată, cu trimiterea cauzei la rejudecare în aceeași instanță de apel, în

alt complet de judecată.

După cum rezultă din conținutul cererii de recurs declarat în speță,

acesta se întemeiază pe prevederile art. 427 alin. (1) pct. 6), Cod de procedură

penală, potrivit cărora, hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului

pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și apel atunci

când, instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel

sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori

motivarea soluției contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau

instanța a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluția instanței.

Colegiul penal lărgit notează, că hotărârile pronunțate de instanțele de

fond trebuie să fie motivate atât în fapt, cât și în drept, în corespundere cu

prevederile legislației în vigoare, pentru a permite instanței superioare de a

verifica corespunderea hotărârii pronunțate cu legea. Necesită a se avea în

vedere că nu numai nemotivarea hotărârii, dar și motivarea insuficientă sau

motivarea în termeni generali, vagi, reprezintă motiv de casare. Nemotivarea

ca o omisiune esențială apare astfel ca un viciu de procedură.

În conformitate cu prevederile art. 413 alin. (1) Cod de procedură

penală, la judecarea apelului se aplică regulile generale pentru judecarea

cauzelor în primă instanță.

Potrivit art. 384 alin. (3) Cod de procedură penală, sentința instanței de

judecată trebuie să fie legală, întemeiată și motivată, iar potrivit prevederilor

art. 385 alin. (1) Cod de procedură penală, la adoptarea sentinței, instanța de

judecată soluționează următoarele chestiuni în următoarea consecutivitate:

1) dacă a avut loc fapta de săvârșirea căreia este învinuit inculpatul; 2) dacă această

faptă a fost săvîrșită de inculpat; 3) dacă fapta întrunește elementele infracțiunii și

de care anume lege penală este prevăzută ea.

Efectuând o analiză textuală a părții motivate a deciziei instanței de

apel se deduce, că aceasta nu cuprinde relevarea considerentelor ce ar fi clare

și întemeiate legal asupra concluziilor formate în rezultatul verificării

sentinței contestate de procurorul apelant, în raport cu motivele invocate și

circumstanțele reale ale acestei cauze.

Deci, în speță, este necesar ca în mod judicios, cu o argumentare

temeinică și suficientă, să fie rezolvate problemele de drept apărute în cadrul

judecării, cu excluderea contradicțiilor și incertitudinilor existente, având în

vedere că, lipsa unei motivări corespunzătoare dintr-o hotărâre

judecătorească afectează grav echitatea acestei proceduri.

Astfel, verificând asupra principiului respectării normelor de drept

7

menționate, Colegiul Penal lărgit constată că, potrivit rechizitoriului

Crestincov Ivan se învinuiește de faptul că, activând în funcția de colaborator

operativ al Penitenciarului nr. 1 Taraclia, fiind numit în această funcție prin

ordinul nr. 228 ef din 15 iunie 2016, având gradul de colaborator superior de

justiție și fiind, astfel, conform art. 123 alin. (2) din Codul penal persoană

publică, contrar prevederilor art. 3 din Convenția Europeană pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, adoptată la

Roma la 04.11.1950, în vigoare pentru Republica Moldova de la 12.09.1997;

art. 24 alin. (2) din Constituția Republicii Moldova, care-1 obligă nimănui să

nu aplice tortura, tratamentul inuman sau degradant care umilește

demnitatea umană, la data de 12 septembrie 2017, în celula izolatorului

disciplinar al corpului de regim nr. 4, unde se deținea condamnatul Scutaru

Radu care execută pedeapsa în Penitenciarul nr.l Taraclia, în perioada de la

18:06 min. până 1-a 18:23 min., în cadrul discuțiilor cu ultimul (de oferire

ceai), intenționat i-a aplicat condamnatul Scutaru Radu, o lovitură cu

pumnul în față, prin ce i-a cauzat leziuni sub formă de echimoză cu edem pe

obrazul de dreapta, ce se califică ca vătămare corporală neînsemnată.

Acțiunile lui Crestincov Ivan au fost încadrate de organul de urmărire

penală în baza art. 1661 alin.(1) Cod penal, potrivit indiciilor calificativi:

”cauzarea intenționată a unei dureri sau a unei dureri sau a suferinței fizice ori

psihice, care reprezintă tratament inuman și degradat de către o persoană

publică”(f.d.242,v.I).

Prin sentința Judecătoriei Cahul, sediul Taraclia din 27 decembrie 2019,

Crestincov Ivan a fost achitat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 1661

alin. (1) Cod penal, în legătură că nu s-a constatat existența faptei infracțiunii,

conform art. 390 alin. (1) pct. 1 Cod de procedură penală. (f.d. 110-116, v. II)

Instanța de apel, prin decizia din 24 decembrie 2020, a respins ca

nefondat apelul declarat și a menținut sentința, ajungând la concluzii

similare celor reținute de instanța de fond. (f.d. 5-20 v. III)

Colegiul penal lărgit studiind lucrările dosarului constată că atât prima

instanță cât și instanța de apel nu au judecat cauza sub toate aspectele or, din

declarațiile tuturor părților audiate și materialele cauzei descrise în

hotărârile adoptate, instanțele de judecată au analizat și au apreciat selectiv

declarațiile martorilor date în cadrul ședințelor de judecată, fără a evalua

celelalte probe și fără a efectua o analiză a acestora, cu aprecierea fiecărei

probe în parte, cu expunerea asupra admisibilității sau inadmisibilității

probei. Într-o hotărâre este necesar nu numai de a reda declarațiile

participanților la proces, dar și de a expune esența acestor depoziții și

legătura lor cu conținutul altor probe care în ansamblu confirmă sau infirmă

o circumstanță pe cauză, de a argumenta de ce unele probe sunt admise, iar

altele respinse, fapt ce pe caz nu se constată, fiind înfăptuită o apreciere

formală, de ordin general, a probelor și circumstanțelor cauzei penale,

contrar prevederilor art. 101 Cod procedură penal.

8

Aprecierea completă și justă a probelor trebuie să se întemeieze pe o

analiză minuțioasă a materialului probator și apoi pe o sinteză a evaluărilor

făcute. Analiza probelor presupune examinarea fiecărui element probatoriu

în parte, pentru a se înlătura tot ce nu are legătură cu cauza, tot ce este vag și

nesigur. În cadrul operației de sinteză, probele sunt examinate în ansamblul

lor, confirmându-se unele pe altele și ducând la o concluzie univocă, ce

trebuie să fie reflectată în soluția dată cauzei, care urmează a fi motivată

astfel încât raționamentele ce au stat la baza aprecierii probelor să poată fi

supuse controlului judiciar.

În sensul celor indicate supra, instanța de recurs observă că partea

acuzării în cererea de apel a înaintat o serie de argumente care urmau a fi

elucidate și reflectate în decizia instanței de apel (pct. 3, 4 din decizia atacată).

Colegiul Penal lărgit, în contextul criticilor abordate, observă că,

instanța de apel s-a limitat prin expunerea că ”...întregul material probator

administrat în faza de urmărire penală, cât și în instanța de judecată de fond și de

apel, în comparație cu volumul acuzării expuse în rechizitoriu și ordonanța de

punere sub învinuire, instanța de apel a reținut în esență că, din analiza coroborată

a tuturor mijloacelor de probă administrate pe tot parcursul procesului penal se

conturează un puternic dubiu cu privire la săvârșirea de către inculpatul Crestincov

Ivan a infracțiunii prevăzută de art. 1661 alin. (1) Cod penal, motiv pentru care

instanța de apel consideră că, instanța de fond just a concluzionat ca inculpatul

Crestincov Ivan necesită a fi achitat din motiv că nu s-a constatat existenței faptei

infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (1) Cod penal. ”, fără a examina fondul

cauzei.

Se reține că, instanța de apel, susținând poziția instanței de fond

precum că, inculpatul Crestincov Ivan necesită a fi achitat din motiv că nu s-

a constatat existența faptei infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (1) Cod

penal, n-a ținut cont de normele legale și practica judiciară la caz, n-a dat

apreciere tuturor probelor din punct de vedere al pertinenței, concludentei,

utilității și veridicității lor, iar toate probele în ansamblu - din punct de

vedere al coroborării lor, or, potrivit materialelor cauzei, se atestă că, fapta

de maltratare avuse loc, parții vătămate fiindu-i pricinuite vătămări

corporale, fapt care contravine motivului de achitare invocat de către

instanța de judecată.

Se notează că instanța de apel constatând că, ”nu sunt temei de a pune la

îndoială declarațiile inculpatului Crestincov Ivan, care în repetate ori a depus

declarații de negare faptului de maltratare al părții vătămate, aceste declarații fiind

detaliate, consecutive și concludente”, a lăsat fără apreciere declarațiile părții

vătămate în raport cu probele acumulate în cadrul urmăririi penale, inclusiv

denunțul acestuia, or, partea vătămată se afla în custodia statului, situație în

care beneficia de protecție.

Totodată, instanța de apel reținând drept veridice declarațiile părții

vătămate Scurtu Radu făcute în instanța de fond, precum că, leziunile

9

corporale obținute la data de 12 septembrie 2017, nu au fost aplicate de colaboratorul

Penitenciarului nr.1 Taraclia, Crestincov Ivan” și cele făcute în instanța de apel,

precum că – ”în timpul în care mă aflam la plimbare, la un moment s-au apropiat

de mine niște deținuți, și s-a început cearta între noi fiindcă ei nu erau pe același

articol ca și mine, la care un condamnat mi-a aplicat o lovitură a cărei familie nu o

cunosc, la care ceilalți condamnați mi-au spus dacă nu voi scrie plîngere pe domnul

Crestincov voi avea eu probleme mari ”, (f.d. 225 v. II) a omis să le coroboreze cu

restul probelor administrate pe cauza penală.

Mai mult cele comunicate sunt în contradicție cu declarațiile date de

inculpatul Crestincov Ivan, care la întrebarea procurorului, în instanța de

apel, a comunicat că ”în acea zi condamnatul Scurtu Radu a avut plimbare, cazuri

ca el să se fi bătut cu cineva în acea zi nu au fost fixate ” tot la întrebarea

procurorului a mai declarat că ”după acea zi careva bătăi sau încăierări cu alți

condamnați nu au fost fixate” (f.d 234 v. II)

De asemenea instanța de apel nu a clarificat motivul cât și necesitatea

deconectării camerei de luat vederi, și având în vedere declarațiile

inculpatului că ”sunt momente în care colaboratorul penitenciarului trebuie să

vorbească cu condamnatul fără careva cameră” (f.d. 234 v. II), cât de motivată era

această decizie și care ”situație excepțională” a determinat-o.

Instanțele inferioare nu au dat deplină eficiență situației că persoanele

private de libertate, aflându-se, complet sub controlul autorităților, sunt cele

mai vulnerabile și mai expuse riscului de abuz și urma să se aprecieze efectiv

declarațiile date de partea vătămată Scurtu Radu nemijlocit după presupusul

incident, în cadrul urmăririi penale, or plângerea inițială a fost susținută prin

explicațiile acestuia date la 13.09.2017 (f.d. 5, v. I), procesul-verbal de audiere

a victimei din 13.09.2017 (f.d. 13-15, v. I), susținute suplimentar prin

plângerile părții vătămate expediate prin intermediul oficiului poștal în

adresa procuraturii (f.d. 79-81, 94-96 v. I).

Ca urmare, susținând poziția instanței de fond precum că, partea

vătămată Scurtu Radu a avut intenția de a calomnia inculpatul Crestincov

Ivan, fiind obligat de a face astfel de declarații de către alți deținuți, instanța

de apel a omis să dea apreciere argumentului procurorului invocat în cererea

de apel, precum că din data de 04.09.2017 până la momentul comiterii faptei

- 12.09.2017, condamnatul Scurtu Radu executa sancțiunea disciplinară sub

formă de izolare disciplinară, aflându-se singur în celulă în izolatorul

disciplinar al corpului de regim nr. 4 al Penitenciarului nr. 1 Taraclia,

circumstanță care potrivit procurorului exclude posibilitatea contactării

părții vătămate cu alți condamnați, atât în izolatorul disciplinar cât și în

curtea de plimbare, cu excepția condamnatului-îngrijitor al încăperilor de

serviciu.

Circumstanțele date se confirmă și prin declarațiile martorilor audiați

în cadrul examinării judecătorești, colaboratorii Penitenciarului nr. 1

Taraclia: directorul Bușmachiu Andrei, supraveghetorii Chiminciji Serghei și

10

Șevcenco Ivan. Declarațiile martorilor nominalizați deși au fost trecute în

textul sentinței, nu li s-a dat apreciere, nu s-a argumentat admiterea sau

respingerea lor, instanța concluzionând în final că ”analizând declarațiile

inculpatului, părții vătămate, martorilor, cercetând materialele cauzei, consideră că

vina lui Crestincov Ivan, nu a fost dovedită”.

Potrivit deciziei instanței de apel în partea descriptivă se regăsesc doar

declarațiile martorului Chiminciji Serghei, audiat suplimentar, declarațiile

martorilor Bușmachiu Andrei și Șevcenco Ivan fiind lăsate în umbră. Mai

mult analizând declarațiile martorului Chiminciji Serghei, instanța de apel a

făcut o apreciere formală selectivă a acestora, fiind rupte fraze din contextul

celor declarate.

Potrivit art. 10 alin. (31) Cod de procedură penală, sarcina probațiunii

neaplicării torturii și a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau

degradante îi revine autorității în a cărei custodie se află persoana privată de

libertate, plasată la dispoziția unui organ de stat sau la indicația acestuia, sau

cu acordul ori consimțământul său tacit.

Așadar în speță sarcina probației cade ferm asupra administrației

locului de detenție, care trebuie să furnizeze un raport privind modul în care

au fost cauzate asemenea leziuni.

Potrivit practicii CEDO, dacă unei persoane i-au fost cauzate leziuni

corporale în perioada aflării în detenție sau în controlul poliției, orice astfel

de leziune ar da o prezumție puternică că acea persoană a fost supusă relelor

tratamente (hot. Bursuc vs România, din 12 octombrie 2004). Ține de sarcina

autorităților statului să dea o explicație plauzibilă Curții Europene a

Drepturilor Omului despre circumstanțele în care au fost cauzate leziunile

corporale, neîndeplinirea căreia ridică o problemă clară în temeiul articolului

3 al Convenției (cazul Selmouni v. Franța, § 87).

În acest sens sunt relevante statuării Hotărârii Plenului Curții supreme

de Justiție cu privire la unele chestiuni ce țin de aplicarea de către instanțele

judecătorești a prevederilor art.3 CEDO, prevederi de care instanțele de fond

nu au ținut cont.

Prin urmare, instanța de recurs ordinar statuează că, decizia instanței

de apel în cauza dată, este afectată de insuficiență în partea motivării soluției

adoptate, nefiind oferite răspunsuri la toate chestiunile importante pentru

justa soluționare a cauzei.

Ca urmare instanța de apel ajungând la concluzia referitor la

menținerea sentinței de achitare a lui Crestincov Ivan, de comiterea

infracțiunii prevăzute de art. 1661 alin. (1) Cod penal, pe motiv că nu s-a

constatat existența faptei infracțiunii, nu a înlăturat discordanța între

cumulul de probe prezentat de partea acuzării și soluția adoptată de instanța

de fond, prin acceptul selectiv al probelor, prin ignorarea unor aspecte

evidente, urmând sub aspectul său devolutiv să aprecieze obiectiv toate

probele.

11

Nu în ultimul rând, se mai relevă că instanța de apel fără un motiv clar,

contrar principiului contradictorialității, prevăzut în art. 24 alin. (2) Cod de

procedură penală, la examinarea cauzei în ordine de apel nu a supus

cercetării obiective întregul material probator administrat la dosar de partea

acuzării.

Rezumând cele menționate, Colegiul constată că, instanța de apel urma

să cerceteze amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să aprecieze conform

prevederilor art. 101 Cod de procedură penală, fiecare probă din punct de

vedere al pertinenței, concludenții, utilității și veridicității ei, iar toate probele

în ansamblu din punct de vedere al coroborării lor și în concluziile sale să

motiveze admiterea unor probe sau respingerea altora (art. 394 alin. (1) pct.

2 Cod de procedură penală). Contrar acestor stricte prevederi legale instanța

de apel apreciat selectiv probele, fără să le aprecieze pe fiecare în parte,

ulterior pe toate în cumul și să se expună asupra admisibilității sau

inadmisibilității lor, expunând temeiul respectiv și argumentând clar

concluziile în decizia adoptată.

Colegiul penal lărgit atestă că CtEDO în jurisprudența sa constantă

condamnă inactivitatea și investigarea ineficientă a plângerilor privind

aplicarea oricăror forme de tortură sau tratament inuman sau degradant, și

astfel, CtEDO în hotărârea sa în cauza Maier contra Republicii Moldova din

13 iulie 2021, a constatat încălcarea art. 3 CEDO, atât în aspect material, cât și

procedural, și a statuat că: ”având în vedere lipsa oricărei explicații

plauzibile pentru originea numeroaselor echimoze de pe diferite părți ale

corpului reclamantului, Curtea a concluzionat că acesta a fost maltratat în

perioada denteției timp de până la 10 minute. Mai mult, Curtea a reținut că

în această cauză autoritățile nu și-au îndeplinit obligațiile care decurg din art.

3 CEDO, de a asigura o investigație eficientă a acuzațiilor reclamantului de

rele tratamente”.

În aceste împrejurări, se consideră că erorile comise nu pot fi înlăturate

de către instanța de recurs în prezenta procedură, deoarece ea nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza în fond, substituind instanța care a

judecat apelul cu încălcarea prevederilor legii procesual-penale.

În asemenea condiții, Colegiul Penal lărgit statuează că, decizia

instanței de apel în cauza dată, este afectată în partea motivării soluției

adoptate și prezintă deficiențe majore, ceea ce este incident cazului de casare

invocat în speță și prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură

penală și anume, hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se

întemeiază soluția, iar erorile admise de către instanța de apel nu pot fi

corectate în ordinea procedurii de recurs, deoarece instanța de recurs nu este

abilitată cu atribuții de a judeca cauza și a se pronunța asupra legalității

sentinței, substituind instanța care a judecat apelul cu încălcarea

prevederilor procesuale-penale la pronunțarea hotărârii judecătorești.

12

La rejudecarea cauzei instanța de apel urmează să se conducă

obligatoriu de prevederile art. 436 Cod de procedură penală: să se pronunțe

la modul cuvenit și în strictă conformitate cu prevederile legii procesual-

penale asupra motivelor esențiale invocate în cerere de apel, să cerceteze

amănunțit aspectele învinuirii înaintate, să elucideze faptele importante

pentru soluționarea justă și promptă a cauzei date; să-și argumenteze clar

concluziile sale în decizia adoptată, ținând cont de motivele casării deciziei

atacate, de practica unitară în acest domeniu, precum și de practica

relevantă a CtEDO, pentru a pronunța o hotărâre legală și întemeiată, în

conformitate cu prevederile art. 417 Cod de procedură penală.

penală, Colegiul penal lărgit al Curții Supreme de Justiție,

D E C I D E:

Admite recursul ordinar declarat de către procurorul șef, al

Procuraturii de circumscripție Cahul, Calendari Dumitru, casează total

decizia Colegiului judiciar al Curții de Apel Cahul din 24 decembrie 2020, în

cauza penală în privința lui Crestincov Ivan xxxxx și dispune rejudecarea

cauzei, de către aceeași instanță de apel, în alt complet de judecată.

Decizia nu este susceptibilă de a fi atacată.

Decizia motivată este pronunțată la 17 decembrie 2021.

Președinte Toma Nadejda

Judecători Boico Victor

Diaconu Iurie

Catan Liliana

Guzun Ion

13