CASE OF SELMOUNI AGAINST FRANCE

Rezoluția CM/ResDH(2009)126 [1] Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului Selmouni împotriva Franței (domanda nr. 25803/94, hotărârea din 28 iulie 1999, finală la 28 iulie 1999) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârea, transmisă de Curtea Comitetului odată ce a devenit final; Amintind că încălcarea Convenției constatată de Curte se referă la actele de violență fizică și mentală perpetrate asupra unui cetățean marocan/Pays-pays în timp ce sunt în custodia de poliție la Bobigny între 5 și 9 noiembrie 1991 în cadrul procedurilor legate de traficul de droguri, Curtea a considerat că aceste acte, luate în ansamblu, constituie o tortură în sensul articolului 3 din Convenție (violație la art. 3) și, de asemenea, lungimea excesivă a procedurii penale ulterioare, la care reclamantul a fost o parte civilă, împotriva ofițerilor de poliție implicați (violarea articolului 6 alineatul (1)); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârii; după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; având în vedere declarațiile Curții cu privire la posibilitatea ca sumele atribuite în justă satisfacție să fie atașate; având în vedere că Statul pârât a plătit reclamantului satisfacția echitabilă prevăzută în hotărâre (a se vedea detaliile din apendice) și că suma nu a fost atașată; reamintind că o constatare a încălcărilor de către Curte necesită, depășită și mai mult, plata unei simple satisfacții acordate de Curte în hotărârile sale, adoptarea statului contestat, dacă este cazul: - a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, cât mai mult posibil, restabilio în integritate; și - măsuri generale de prevenire a încălcărilor similare; DECLARE, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele) și prin examinarea deciziei luate în cadrul celei de-a 775-a ședințe a Deputaților Miniștri (17 decembrie 2001), că a exercitat funcțiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz și DECIDE să încheie examinarea acestui caz. Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2009)126 Informații privind măsurile de conformitate cu hotărârea în cazul Selmouni împotriva Franței Cazul se referă la actele de violență fizică și mentală perpetrate asupra unui cetățen marocan/Palatenii, în timp ce sunt în custodie de poliție la Bobigny între 5 și 9 noiembrie 1991 în cadrul procedurilor referitoare la traficul de droguri, Curtea a considerat aceste acte, luate în ansamblu, pentru a constitui o tortură în sensul articolului 3 din Convenție (violație la art. 3). Acesta se referă, de asemenea, la lungimea excesivă a procedurii penale ulterioare, la care reclamantul a fost o parte civilă, împotriva ofițerilor de poliție implicați (violația articolului 6 alineatul (1)). Plăți plătite la 16 noiembrie 1999 și le 7 decembrie 1999, dobânzi plătite la 23 decembrie 1999 b) Măsurile individuale Transpiră de la hotărârea Curții că procedura judiciară împotriva polițiștilor suspectați de infracțiunile în cauză a avut ca rezultat o hotărâre de Curtea de Apel de la Versailles din 1 iulie 1999 care a reținut polițiștii vinovați pentru „acuzarea și rănirea cu sau sub amenințarea utilizării unei arme, ocazionând o inaptitudine totală la muncă timp de mai puțin de opt zile (...) de ofițeri de poliție în cursul datoriei lor și fără motiv legitim” și condamnați la închisoare, unele dintre care au fost suspendate. Atunci când Curtea Europeană și-a dat hotărârea, a fost încă posibilă apelul în fața Cour de cassation . Înainte de Comitetul de Miniștri, s-a subliniat în mod rapid importanța punerii în aplicare a procedurii penale împotriva polițiștilor. Guvernul a pus ulterior în evidență faptul că apelul lor asupra punctelor de drept a fost respins la 31 mai 2000. Curtea a susținut că, având în vedere gravitatea încălcărilor conform căreia dl Selmouni a fost victim, a considerat că a suferit prejudiciu personal și prejudicii morale pentru care constatările încălcărilor din această hotărâre nu oferă satisfacție suficientă. Evaluarea sa pe o bază echitabilă, a acordat reclamantului sumele menționate mai sus. Reclamantul a solicitat Curții să precizeze în hotărârea sa că sumele acordate în temeiul articolului 41 ar trebui să fie scutite de atașament. În răspuns, Curtea a afirmat că a considerat că: „Compensația stabilită în temeiul articolului 41 și, în temeiul unei hotărâri a Curții, ar trebui să fie scutită de atașament. Ar fi inconvenient să acorde reclamantului o sumă de compensare pentru, printre altele, maltraturile care constituie o încălcare a articolului 3 din Convenție și costurile și cheltuielile suportate pentru asigurarea faptului că statul însuși ar fi atunci atât de debitor cât și creditor în ceea ce privește această sumă. Cu toate că sumele în joc erau diferite în natură, Curtea consideră că scopul compensației pentru prejudiciu moral ar fi inevitabil frustrat și că sistemul de la art. 41 ar fi perversi în cazul în care o astfel de situație ar fi considerată satisfăcătoare. Cu toate acestea, Curtea nu are competența de a adera la o astfel de cerere [...]. Prin urmare, aceasta trebuie să lase acest punct la discreția autorităților franceze.” Autoritățile franceze au asigurat Comitetul de Miniștri că sumele nu ar fi atașate. În sfârșit, reclamantul a solicitat Curții să fie transferat în Țările de Jos pentru a-și îndeplini restul condamnării. Curtea a reiterat că art. 41 nu îi conferă competența de a pronunța o astfel de hotărâre împotriva unui stat contractant. Înainte ca Comitetul de miniștri să nu reitereze această cerere. II. Măsuri generale Hotărârea Curții Europene a fost publicată rapid și a făcut observații, în special în cazul cahiers du CREDHO După hotărârea Curții Europene, Legea 2000-494 din 6 iunie 2000 a creat Comisia Națională pentru Etică Polițizantă (Comisia Nacională de Déontologie de la Sécurité www.cnds.fr În raportul său pentru 2001, Comisia a subliniat importanța tot mai mare a jurisprudenței instanței europene, referindu-se la constatarea împotriva Franței în cazul din Selmouni. De atunci, Comisia a investigat o serie de plângeri cu privire la detenția în reținere și condițiile acestora. În mai multe avize și recomandări, Comisia a solicitat Ministerului Internului să ia măsuri pentru a se asigura că funcționarii statului ordonă și administrează detenția în reținere în reținere respectarea strictă a normelor juridice și etice. La 11 martie 2003, Ministrul Internului, al Securității Interne și al Libertăților Locale a emis o circulară: Garantarea demnității deținuților reținuți. Acest text a amintit personalului de poliție mai multe reguli de bază necesare pentru menținerea integrității și demnității deținuților reținuți. În plus, guvernul francez a reamintit că, de câțiva ani, acesta a fost implicat în dialog cu Comitetul European pentru prevenirea torturii și a unor tratamente sau pedepselor inumane sau degradante (CPT) privind punerea în aplicare a acestei circulari, care au fost binevenite de către CPT (cf. CPT/Inf(2004)6, p30). III. Concluziile statului contestat Guvernul consideră că măsurile adoptate vor preveni încălcări similare și că Franța și-a respectat astfel obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție [1] Adoptată de Comitetul de Miniștri la 3 decembrie 2009 la a 1072-a reuniune a Deputaților Miniștrilor

Resolution CM/ResDH(2009)126

[1]

Execution of the judgment of the European Court of Human Rights

Selmouni against France

(Application No. 25803/94, judgment of 28 July 1999, final on 28 July 1999)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”);

Having regard to the judgment, transmitted by the Court to the Committee

once it had become final;

Recalling that the violations of the Convention found by the Court concern acts of physical and mental violence perpetrated upon a Moroccan/Netherlands national while in police custody at Bobigny between 5 and 9 November 1991 in proceedings related to drug-trafficking, the Court having considered these acts, taken as a whole, to amount to torture within the meaning of Article 3 of the Convention (violation of Article 3); and also the excessive length of the subsequent criminal proceedings, to which the applicant was a civil party, against the police officers involved (violation of Article 6, paragraph 1);

Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with its obligation under Article

46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgment;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee's Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having taken note of the declarations of the Court regarding the possibility that the sums awarded in just satisfaction might be attached;

Having satisfied itself that the respondent state paid the applicant the just satisfaction provided in the judgment (see details in Appendix) and that the sum was not attached;

Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded by the Court in its judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate:

- of individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible

restitutio in integrum

; and

- of general measures preventing similar violations;

DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix) and considering the decision taken at the 775th meeting of the Ministers' Deputies (17 December 2001), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case and

DECIDES to close the examination of this case.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2009)126

Information about the measures to comply with the judgment in the case of

Selmouni against France

Introductory case summary

The case concerns acts of physical and mental violence perpetrated upon a Moroccan/Netherlands national while in police custody at Bobigny between 5 and 9 November 1991 in proceedings related to drug-trafficking, the Court having considered these acts, taken as a whole, to amount to torture within the meaning of Article 3 of the Convention (violation of Article 3). It also concerns the excessive length of the subsequent criminal proceedings, to which the applicant was a civil party, against the police officers involved (violation of Article 6, paragraph 1).

I.

Payment of just satisfaction and individual measures

a)

Details of just satisfaction

Pecuniary and non-pecuniary damage

Costs and expenses

Total

500

000 FRF

113

364 FRF

613

364 FRF

Paid on 16 November 1999 and le 7 December 1999, interest paid on 23 December 1999

b) Individual measures

It transpires from the Court's judgment that the judicial proceedings against the policemen suspected of the offences at issue resulted in a judgment of

the Versailles Court of Appeal of 1 July 1999 which held the policemen guilty of “assault and wounding with or under the threat of the use of a weapon, occasioning total unfitness for work for less than eight days (...) by police officers in the course of their duty and without legitimate reason” and sentenced them to imprisonment, some of which was suspended. When the European Court gave its judgment, it was still possible to appeal before the

Cour de cassation

. Before the Committee of Ministers the importance of bringing the criminal proceedings against the policemen to a close quickly was emphasised. The government subsequently made it known that that their appeal on points of law had been dismissed on 31 May 2000.

The Court held that having regard to the extreme seriousness of the violations of the Convention of which Mr

Selmouni was victim, it considered that he suffered personal injury and non-pecuniary damage for which the findings of violations in this judgment did not afford sufficient satisfaction. Making its assessment on an equitable basis, it awarded the applicant the sums set out above.

The applicant had asked the Court to specify in its judgment that the sums awarded under Article 41 should

be exempt from attachment. In reply, the Court stated that it considered that:

“The compensation fixed pursuant to Article

41 and due by virtue of a judgment of the Court should be exempt from attachment. It would be incongruous to award the applicant an amount in compensation for, inter alia, ill-treatment constituting a violation of Article 3 of the Convention and costs and expenses incurred in securing that finding if the state itself were then to be both the debtor and creditor in respect of that amount. Although the sums at stake were different in kind, the Court considers that the purpose of compensation for non-pecuniary damage would inevitably be frustrated and the Article 41 system perverted if such a situation were to be deemed satisfactory. However, the Court does not have jurisdiction to accede to such a request [...]. It must therefore leave this point to the discretion of the French authorities.”

The French authorities assured the Committee of Ministers that the sums would not be attached.

Finally the applicant requested before the Court to be transferred to the Netherlands to serve the remainder of his sentence there. The Court reiterated that Article 41 does not give it jurisdiction to make such an order against a contracting state. Before the Committee of Ministers, the applicant did not reiterate this request.

II.

General measures

The European Court's judgment was rapidly published and commented upon, in particular in

les cahiers du CREDHO

n

o

6.

After the judgment of the European Court, Law 2000-494 of 6 June 2000 created the National Commission for Policing Ethics (

Commission Nationale de Déontologie de la Sécurité

,

www.cnds.fr

), mandated to supervise the respect of ethics by all those working in security in the French Republic. The Commission is an independent administrative authority and began work in 2001.

In its report for 2001, the Commission underlined the growing importance of the European court's case-law, referring to the finding against France in the Selmouni case. Since then, it has investigated a number of complaints concerning detention on remand and the conditions thereof. In several opinions and recommendations, the Commission asked the Interior Ministry to take action to ensure that state officials ordering and administering detention on remand strictly respect the legal and ethical rules. On 11 March 2003 the Minister of the Interior, of Internal Security and of Local Freedoms issued a circular:

Guaranteeing the dignity of remand prisoners.

This text reminded police staff of several basic rules necessary to maintain the integrity and dignity of remand detainees.

Furthermore, the French government recalled that for some years it had been engaged in dialogue with the European Committee for the prevention of torture and inhuman or degrading treatment or punishment (CPT) on the implementation of the this circular, which had been welcomed by the CPT (cf. CPT/Inf(2004)6, p30).

III.

Conclusions of the respondent state

The government considers that the measures adopted will prevent similar violations and that France has thus complied with its obligations under Article

46, paragraph 1, of the Convention.

[1]

Adopted by the Committee of Ministers on 3 December 2009 at the 1072nd meeting of the Ministers’ Deputies