ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5355/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiune, reclamanta R.D.E. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local al Municipiului Constanța, S.C. M. S.A, pentru ca prin hotărârea pronunțată, pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie imobilul compus din apartamentul nr. 1 parter, situat în Hotelul A. din Mamaia (fost bloc E.), iar în situația în care restituirea nu este posibilă, să fie obligați pârâții să o despăgubească cu valoarea de circulație a apartamentului, indexată cu rata inflației la data executării hotărârii. În motivarea acțiunii s-a arătat că imobilul în litigiu, ce a constituit proprietatea reclamantei, a fost preluat fără titlu, prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, cu nerespectarea identității adevăratului proprietar.

Tribunalul Constanța, prin sentința civilă nr. 320 din 16 mai 2001, a respins excepția inadmisibilității acțiunii, a admis acțiunea formulată de reclamantă prin mandatar M.S.N. și a obligat pârâtele la plata sumei de 372.000.000 lei reprezentând valoarea imobilului situat în Mamaia, Hotel A, apartament nr. 1 parter. S-a reținut că statul nu și-a constituit un titlu valabil de proprietate asupra imobilului din litigiu și cum restituirea în natură nu mai este posibilă din culpa pârâtelor, pot fi acordate despăgubiri. Prin decizia civilă nr. 11 din 22 ianuarie 2002, Curtea de Apel Constanța, a admis apelurile declarate de pârâții S.C. M. S.A, Statul Român prin Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța, și în consecință, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de S.C.

M. S.A – fiind autoritate de lucru judecat – și, față de Consiliul Local al Municipiului Constanța, Ministerul Finanțelor Publice – Direcția Consiliul Local al Municipiului Constanța – pentru lipsa calității procesuale pasive. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele: Puterea lucrului judecat, reglementată prin art. 1201 C. civ., are la bază regula după care o acțiune nu poate fi judecată decât o singură dată, fiind suficient pentru aceasta să rezulte că scopul final urmărit este același. În speță, în acțiunea în revendicare, soluționată în dosarul civil nr. 4598/1994 al Judecătoriei Constanța, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei pentru același bun, iar în actualul proces, reclamanta tinde a se stabili ca același bun să-i fie restituit sau să i se dea despăgubiri, situație în care există autoritate de lucru judecat în contradictoriu cu S.C.

M. S.A. Imobilul în litigiu se află în patrimoniul S.C. M. S.A, conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1041/1990, iar statul nu răspunde, în această situație, pentru obligațiile acestei societăți, deci nu poate reține calitatea sa procesuală. Nu are calitate procesuală nici Consiliul Local al Municipiului Constanța, în cauză această calitate ar fi aparținut Municipiului Constanța prin Primar – ca titular al patrimoniului municipiului. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că, - și-a legitimat calitatea procesuală activă ca moștenitoare a mamei sale, iar dreptul de proprietate asupra imobilului a fost dovedit, imobilul fiind preluat de stat cu nerespectarea Decretului nr. 92/1950, sentința primei instanțe fiind corectă.

-hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii, interpretându-se greșit actul juridic dedus judecății în cadrul acțiunii în revendicare formulată instanța trebuind să compare titlurile de proprietate. - greșit s-a reținut lipsa calității procesuale a statului prin Ministerul Finanțelor Publice, care, de altfel nu a promovat apel, precum și a Consiliului Local Constanța; - eronat s-a apreciat asupra existenței autorității de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 120 C. civ., hotărârea anterioară nesoluționând pe fond conflictul. Recursul nu este fondat. În primul rând este de reținut că, în raport de soluția adoptată prin hotărârea atacată, din motivarea recursului, într-o încercare absolut necesară de sistematizare, interesează acele susțineri privind considerentele admise de instanța de apel în justificarea soluției date.

Așa fiind, sub un prim aspect, în mod corect s-a stabilit existența autorității lucrului judecat, în contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. În acest sens, între aceleași părți, prin sentința civilă nr. 9895 din 16 septembrie 1994 s-a respins acțiunea în revendicare având ca obiect același imobil apreciindu-se că în speță naționalizarea a avut loc cu aplicarea corectă a Decretului nr. 92/1950. Sentința a rămas astfel irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat. În ce privește hotărârea intermediară, pronunțată în același dosar de casare cu trimitere spre rejudecare – decizia civilă nr. 329/1995 a aceleiași curți de apel -, aceasta nu a statuat asupra existenței în sine a dreptului de proprietate în favoarea reclamantei ci a fost dată pe cale de excepție, în considerarea faptului că, deși bunul s-a aflat în coproprietate, acțiunea respectivă în revendicare poate fi promovată și de numai unul din coproprietari.

Ca atare, în cauză, apar ca întrunite fiind cerințele art. 1201 C. civ., astfel cum a apreciat instanța de apel, situația în care, firesc, acțiunea a fost respinsă pe acest temei. De asemenea în mod legal, acțiunea a fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive, în contradictoriu și cu celelalte două pârâte. Pentru aceasta, este de reținut că, de necontestat – și chiar reclamantul „expres” în numărul său invocă aceasta -, acțiunea este formulată, pe calea dreptului comun, ca o acțiune în revendicare, în temeiul prevederilor art. 480 C. civ., fiind soluționată ca atare, în considerarea faptului că imobilul nu poate fi restituit în natură. Cum acțiunea în revendicare se caracterizează ca a fi o cerere îndreptată împotriva posesorului neproprietar și cum imobilul se află în patrimoniul pârâtei S.C.

M. S.A, deținut fiind de aceasta, corect instanța a respins acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului Constanța. În ce privește împrejurarea invocată, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu a atacat cu apel sentința primei instanțe și această susținere este nefondată, întrucât calea de atac a fost exercitată legal, cu mandat de către Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța. Față de cele arătate, recursul urmează a fi respins. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de reclamanta R.D.E. împotriva deciziei nr. 11 C din 22 ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie 2003.