ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5355/2003

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta R.D.E. a

chemat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul

Local al Municipiului Constanța, S.C. M. S.A, pentru ca prin hotărârea

pronunțată, pârâții să fie obligați să lase în deplină proprietate și posesie

imobilul compus din apartamentul nr. 1 parter, situat în Hotelul A. din Mamaia

(fost bloc E.), iar în situația în care restituirea nu este posibilă, să fie

obligați pârâții să o despăgubească cu valoarea de circulație a apartamentului,

indexată cu rata inflației la data executării hotărârii.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul în litigiu, ce a constituit proprietatea reclamantei, a fost preluat

fără titlu, prin aplicarea abuzivă a Decretului nr. 92/1950, cu nerespectarea

identității adevăratului proprietar.

Tribunalul Constanța, prin sentința

civilă nr. 320 din 16 mai 2001, a respins excepția inadmisibilității acțiunii,

a admis acțiunea formulată de reclamantă prin mandatar M.S.N. și a obligat

pârâtele la plata sumei de 372.000.000 lei reprezentând valoarea imobilului

situat în Mamaia, Hotel A, apartament nr. 1 parter.

S-a reținut că statul nu și-a

constituit un titlu valabil de proprietate asupra imobilului din litigiu și cum

restituirea în natură nu mai este posibilă din culpa pârâtelor, pot fi acordate

despăgubiri.

Prin decizia civilă nr. 11 din 22

ianuarie 2002, Curtea de Apel Constanța, a admis apelurile declarate de pârâții

S.C. M. S.A, Statul Român prin Ministerul Finanțelor – Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța și Consiliul Local al Municipiului Constanța, și

în consecință, a schimbat în tot hotărârea instanței de fond, în sensul

respingerii acțiunii față de S.C. M. S.A – fiind autoritate de lucru judecat –

și, față de Consiliul Local al Municipiului Constanța, Ministerul Finanțelor

Publice – Direcția Consiliul Local al Municipiului Constanța – pentru lipsa

calității procesuale pasive.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut următoarele:

Puterea lucrului judecat,

reglementată prin art. 1201 C. civ., are la bază regula după care o acțiune nu

poate fi judecată decât o singură dată, fiind suficient pentru aceasta să

rezulte că scopul final urmărit este același.

În speță, în acțiunea în

revendicare, soluționată în dosarul civil nr. 4598/1994 al Judecătoriei

Constanța, s-a respins ca nefondată cererea reclamantei pentru același bun, iar

în actualul proces, reclamanta tinde a se stabili ca același bun să-i fie

restituit sau să i se dea despăgubiri, situație în care există autoritate de

lucru judecat în contradictoriu cu S.C. M. S.A.

Imobilul în litigiu se află în

patrimoniul S.C. M. S.A, conform Legii nr. 15/1990 și H.G. nr. 1041/1990, iar

statul nu răspunde, în această situație, pentru obligațiile acestei societăți,

deci nu poate reține calitatea sa procesuală.

Nu are calitate procesuală nici

Consiliul Local al Municipiului Constanța, în cauză această calitate ar fi

aparținut Municipiului Constanța prin Primar – ca titular al patrimoniului

municipiului.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs reclamanta, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304

pct. 7, 8 și 9  C. proc. civ., susținând în esență că,

- și-a legitimat calitatea

procesuală activă ca moștenitoare a mamei sale, iar dreptul de proprietate

asupra imobilului a fost dovedit, imobilul fiind preluat de stat cu

nerespectarea Decretului nr. 92/1950, sentința primei instanțe fiind corectă.

-hotărârea atacată cuprinde motive

contradictorii și străine de natura pricinii, interpretându-se greșit actul

juridic dedus judecății în cadrul acțiunii în revendicare formulată instanța

trebuind să compare titlurile de proprietate.

- greșit s-a reținut lipsa calității

procesuale a statului prin Ministerul Finanțelor Publice, care, de altfel nu a

promovat apel, precum și a Consiliului Local Constanța;

- eronat s-a apreciat asupra

existenței autorității de lucru judecat, nefiind întrunite condițiile prevăzute

de art. 120 C. civ., hotărârea anterioară nesoluționând pe fond conflictul.

Recursul nu este fondat.

În primul rând este de reținut că,

în raport de soluția adoptată prin hotărârea atacată, din motivarea recursului,

într-o încercare absolut necesară de sistematizare, interesează acele susțineri

privind considerentele admise de instanța de apel în justificarea soluției

date.

Așa fiind, sub un prim aspect, în

mod corect s-a stabilit existența autorității lucrului judecat, în

contradictoriu cu pârâta S.C. M. S.A. În acest sens, între aceleași părți, prin

sentința civilă nr. 9895 din 16 septembrie 1994 s-a respins acțiunea în

revendicare având ca obiect același imobil apreciindu-se că în speță

naționalizarea a avut loc cu aplicarea corectă a Decretului nr. 92/1950. Sentința

a rămas astfel irevocabilă, prin respingerea recursului ca nefondat. În ce

privește hotărârea intermediară, pronunțată în același dosar de casare cu

trimitere spre rejudecare – decizia civilă nr. 329/1995 a aceleiași curți de

apel -, aceasta nu a statuat asupra existenței în sine a dreptului de

proprietate în favoarea reclamantei ci a fost dată pe cale de excepție, în

considerarea faptului că, deși bunul s-a aflat în coproprietate, acțiunea

respectivă în revendicare poate fi promovată și de numai unul din

coproprietari.

Ca atare, în cauză, apar ca

întrunite fiind cerințele art. 1201 C. civ., astfel cum a apreciat instanța de

apel, situația în care, firesc, acțiunea a fost respinsă pe acest temei.

De asemenea în mod legal, acțiunea a

fost respinsă, pentru lipsa calității procesuale pasive, în contradictoriu și

cu celelalte două pârâte.

Pentru aceasta,  este de reținut că,

de necontestat – și chiar reclamantul „expres” în numărul său invocă aceasta -,

acțiunea este formulată, pe calea dreptului comun, ca o acțiune în revendicare,

în temeiul prevederilor art. 480 C. civ., fiind soluționată ca atare, în

considerarea faptului că imobilul nu poate fi restituit în natură. Cum acțiunea

în revendicare se caracterizează ca a fi o cerere îndreptată  împotriva posesorului

neproprietar și cum imobilul se află în patrimoniul pârâtei  S.C. M. S.A,

deținut fiind de aceasta, corect instanța a respins acțiunea în contradictoriu

cu Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Local al Municipiului Constanța.

În ce privește împrejurarea

invocată, în sensul că Ministerul Finanțelor Publice nu a atacat cu apel

sentința primei instanțe și această susținere este nefondată, întrucât calea de

atac a fost exercitată legal, cu mandat de către Direcția Generală a Finanțelor

Publice Constanța.

Față de cele arătate, recursul

urmează a fi respins.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanta R.D.E. împotriva

deciziei nr. 11 C  din 22 ianuarie 2002  a Curții de Apel Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 decembrie    2003.