ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7379/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin contestația în anulare înregistrată la data de 05 noiembrie 2010 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatoarea SC M. SA a solicitat, în temeiul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., anularea Deciziei nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. În motivarea contestației formulate, contestatoarea arată că: Prin Decizia nr. 5879 din 8 noiembrie 2010, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele SC M. SA, SC R. SRL și SC T. SRL prin lichidator SC S.&B. L.C.

SRL împotriva Deciziei nr. 9/A din 20 ianuarie 2010 a Curții de Apel din Târgu Mureș. 1. Prin Decizia nr. 5879/2010 nu s-a analizat motivul de recurs referitor la dispozițiile art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale. 2. La soluționarea recursului nici celelalte motive invocate de recurenta-contestatoare SC M. SA nu au fost cercetate. a. Astfel, deși reclamanții au invocat reaua-credință, nici o dovadă nu s-a făcut în acest sens, dar instanța de recurs reține reaua-credință a recurentei. b. Instanța de recurs a reținut eronat că revendicarea reclamanților a fost adusă la cunoștința SC M. SA în anul 1991. În realitate, recurenta SC M. SA nu a primit nici o notificare în anul 1991, imobilul nefiind revendicat de la această societate comercială.

La data privatizării SC M. SA, nu existau legile de restituire a imobilelor, motiv pentru care o simplă manifestare de intenție de la SC R. SRL, nu se poate considera ca dovadă a relei-credință a recurentei SC M. SA. c. Instanța de recurs nu a analizat motivul de recurs referitor la neroactvitatea legii civile invocat de recurenta SC M. SA. d. Nu s-a solicitat niciodată anularea contractelor de privatizare prin metoda MEBO. Instanța greșit a reținut că cele două pârâte au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest alineat nu exista în legea inițială. Cu ocazia privatizării prin metoda MEBO, SC M. SA prin acționariatul compus la data respectivă din cei cea 4.000 angajați, a achitat statului român (prin FPS și FPP 1) contravaloarea patrimoniului exprimat prin acțiuni, deci a cumpărat de la stat și imobilele în speță.

Deși SC M. SA a fost dobânditor legal al imobilelor, prin soluția instanței de recurs a fost obligată să restituie imobilele fără să se țină cont de plata sus-menționată, anulându-se astfel efectele unei privatizări legale. e. Instanța, prin rolul ei activ, putea invoca și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Se atașează contestației formulate un înscris intitulat "anexă" în care contestatoarea redă istoricul înființării și privatizării SC M. SA, situația juridică și de fapt a imobilului în litigiu și demersurile juridice efectuate în legătură cu acest bun. Analizând contestația în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte reține următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 12 iulie 2001, reclamanții E.J.

, E.A., L.A.M. și E.M.B. au solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA și SC R. SA, să dispună obligarea acestora la restituirea în natură a imobilului cu construcții "atelier, hală de producție P+l, din cărămidă, șopron de lemne, buncăr și finisaj din cărămidă, vestiar, birou, grup sanitar din cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127" și teren aferent în suprafață de 862 m.p. situat în Târgu Mureș, Piața M., cuprins în C.F Târgu Mureș, nr. top… , transcris din C.F… Târgu Mureș. În drept au fost invocate prevederile art. 1 alin. (1), art. 2 lit. a), art. 6 alin. (2), art. 21, art. 24 alin. (7) și (8) din Legea nr. 10/2001.

La data de 8 februarie 2002, reclamanții și-au precizat acțiunea, solicitând introducerea în cauză a pârâtei SC T. SRL și anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X/22 mai 2001 și nr. Y/28 august 2001, arătând că acestea sunt lovite de nulitate absolută, fiind încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și după declanșarea procedurii de revendicare de către reclamanți. Prin Sentința civilă nr. 321 din 14 iunie 2002, Tribunalul Mureș a respins acțiunea reclamanților ca nefondată.

Soluția a fost menținută prin Decizia civilă nr. 7/A din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, însă ambele hotărâri au fost casate prin Decizia nr. 7953 din 12 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe - Tribunalul Mureș -, reținându-se că nu a fost analizat aspectul bunei sau relei-credințe a pârâtelor la dobândirea imobilului din litigiu și nici eventuala îndreptățire a reclamanților la măsuri reparatorii prin echivalent, conform notificării formulate. Rejudecând cauza, Tribunalul Mureș a pronunțat Sentința civilă nr. 841 din 30 mai 2007, prin care a respins excepția prematurității acțiunii invocată de pârâta SC M. S.A., a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată și a dispus judecarea separată a cererii de chemare în garanție formulată de SC M. S.A.

în contradictoriu cu Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, Societatea de Investiții Funciare Banat-Crișana și Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice. Prin Decizia civilă nr. 118/A din 28 noiembrie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Prin Decizia civilă nr. 5241 din 26 septembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanți, a casat în parte sentința instanței de apel și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de reclamanți împotriva Sentinței civile nr. 841 din 30 mai 2007 a Tribunalului Mureș.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei și s-a respins ca nefondat recursul declarat de chemata în garanție Direcția Generală a Finanțelor Publice Mureș. Procedând la rejudecarea cauzei, prin Decizia civilă nr. 9/A din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Târgu Mureș a admis apelul declarat de reclamanții E.J., prin moștenitor E.K. și L.A.-M. împotriva Sentinței civile nr. 841 din 30 mai 2007 pronunțată de Tribunalul Mureș, a schimbat în parte hotărârea atacată și, în consecință: a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC R. SA și SC T. SRL Târgu Mureș, a anulat contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. X/22 mai 2001 și sub nr. Y/28 august 2001 și a obligat pârâtele să restituie în natură reclamanților imobilul înscris în C.F.

Târgu Mureș, nr. top… (transcris din C.F… ), compus din construcții "atelier, hală de producție P+l, din cărămidă; șopron de lemn; magazie de lemn; șopron de lemn; buncăr și finisaj din cărămidă; vestiar; birou; grup sanitar, din cărămidă; rezervor de aer", cu cota de 862/1127 din întreg și teren aferent în suprafață de 862 m.p. situat în municipiul Târgu Mureș, str. M. Decizia a fost atacată cu recurs de pârâții SC M. SA Târgu-Mureș, SC R. SRL Târgu-Mureș și SC T. SRL prin lichidator SC S. și B. L.C. SRL Târgu-Mureș, iar prin Decizia nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a respins recursurile ca nefondate.

Sub aspectul recursului declarat de SC M. SA, Înalta Curte a reținut următoarele: Decizia recurată este legală, fiind pronunțată în raport de problemele de drept dezlegate prin Decizia nr. 5241 din 26 septembrie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Prin hotărârea Înaltei Curți s-a făcut trimitere la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, menționându-se că "reclamanții aveau, dacă nu chiar un bun, cel puțin o speranță legitimă - calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor Omului ca fiind un element al dreptului de proprietate, de a obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 (art. 29 din forma republicată a Legii nr. 10/2001) în cursul judecării cauzei le-a luat-o, prin înlăturarea condiției de preluare cu titlu valabil din fostul art. 27 din lege". S-a arătat prin aceeași decizie că, "alături de aceste considerente, trebuie subliniat că această modalitate de reparație prin restituire în natură, speranță dată de Legea nr. 10/2001" la data intrării în vigoare, reprezintă forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor regimului comunist.

Instanța de apel, cu ocazia rejudecării căii de atac, a analizat cauza sub toate aspectele de drept pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le-a dezlegat și a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat din proprietatea antecesorilor reclamanților în baza Legii nr. 119/1948, conform art. 1 pct. 20, poziția nr. 16 din lista - anexă nr. 8. Referitor la contractele de vânzare-cumpărare intervenite între recurentele-pârâte, instanța de apel a constatat în mod corect că acestea sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi reținută buna-credință a părților contractante, în situația în care actele de înstrăinare s-au perfectat după ce reclamanții au demarat procedura administrativă de restituire, formulând la 11 aprilie 2001 notificare în acest sens.

Este evident că scopul urmărit prin cele două înstrăinări, după momentul formulării notificării, a fost acela de a scoate imobilul de sub incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001. Intimații reclamanți au adus la cunoștință recurentelor-pârâte SC M. SA și SC R. SRL, la data de 10 septembrie 1991, că imobilul în litigiu este proprietatea lor, că doresc să-l revendice în natură și că în cazul unei eventuale privatizări să nu fie inclus în patrimoniul societății ori să fie înstrăinat. Cele două pârâte au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Acest aspect a fost reglementat și înainte de modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005, fiind prevăzut și de forma anterioară a Legii nr. 10/2001, situație în care, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare după apariția Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), constituie o încălcare evidentă a normelor legale în vigoare, din care reiese reaua-credință a celor trei recurente care au procedat la înstrăinarea imobilului. Cu toate că recurenta-pârâtă SC M. SA Târgu-Mureș a invocat în drept și motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 - 8 C. proc. civ., din prezentarea extensivă a recursului nu rezultă nici o critică în sensul celor două motive precizate, pentru ca instanța să le poată analiza.

1. Potrivit art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. În temeiul art. 318 teza 2 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că, prin hotărârea a cărei anulare se cere, instanța de recurs a omis să cerceteze mai multe critici care reprezentau motive de recurs întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Primul dintre acestea viza încălcarea dispozițiilor art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărare Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, referitoare la protecția proprietății.

Verificând decizia a cărei anulare se solicită, Înalta Curte constată că instanța de recurs a răspuns criticilor formulate în acest sens de recurenta SC M. SA.

Astfel, prin decizia contestată, instanța de recurs și-a însușit argumentele expuse prin decizia de casare referitoare la dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și la Decizia nr. 830/2008 a Curții Constituționale, care susțineau concluzia că "reclamanții aveau, dacă nu chiar un bun, cel puțin o speranță legitimă - calificată permanent de Curtea Europeană a Drepturilor omului ca fiind un element al dreptului de proprietate, de a obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 (art. 29 din forma republicată a Legii nr. 10/2001) în cursul judecării cauzei le-a luat-o, prin înlăturarea condiției de preluare cu titlu valabil din fostul art. 27 din lege". În condițiile în care, atât recurenta SC M. SA cât și reclamanții pretindeau existența unui bun în patrimoniul lor în temeiul art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin considerentele deciziei, instanța de recurs a arătat care sunt argumentele pentru care a considerat întemeiate susținerile reclamanților în acest sens, cu consecința respingerii pretențiilor recurentei fundamentate pe același temei juridic.

Contestatoarea mai arată că nici critica constând în neretroactivitatea legii civile invocată de recurenta SC M. SA. nu a fost analizată de instanța de recurs. Nici această susținere nu este fondată. Instanța de recurs a arătat că "cele două pârâte au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Acest aspect a fost reglementat și înainte de modificările intervenite prin Legea nr. 247/2005, fiind prevăzut și de forma anterioară a Legii nr. 10/2001, situație în care, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare după apariția Legii nr. 10/2001 (14 februarie 2001), constituie o încălcare evidentă a normelor legale în vigoare, din care reiese reaua-credință a celor trei recurente care au procedat la înstrăinarea imobilului". Totodată, Înalta Curte reține că a doua teza a art. 318 C. proc.

civ. are în vedere omisiunea de a examina unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept invocate de parte întrucât aceste argumente trebuie subsumate motivului de casare sau de modificare pe care se sprijină putând fi analizate unitar, printr-un raționament juridic comun. Pe de altă parte, nu există o obligație legală a instanței de recurs de a analiza fiecare argument în parte, ci numai obligația de a analiza fiecare motiv de recurs formulat. Or, în cauză, această obligație a fost îndeplinită, hotărârea instanței de recurs răspunzând motivat fiecăreia din criticile care s-au circumscris prevederilor art. 304 C. proc.

civ. 2. Prin celelalte susțineri formulate prin contestația în anulare se critică aprecierile instanței asupra relei-credințe a recurentei, se arată că instanța de recurs a reținut eronat că revendicarea reclamanților a fost adusă la cunoștința SC M. SA în anul 1991, că nu s-a solicitat niciodată anularea contractelor de privatizare prin metoda MEBO, instanța de recurs reținând greșit că cele două pârâte au încălcat dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât acest alineat nu exista în legea inițială și că, prin rolul ei activ, instanța de recurs putea invoca și Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. În legătură cu aceste susțineri, Înalta Curte reține că, fiind o cale extraordinară de atac de retractare, ce poate fi promovată numai în condițiile reglementate de art. 317 - 318 C. proc.

civ., contestația în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele indicate în dispozițiile legale menționate, neputându-se invoca în susținerea ei critici pentru care partea a avut posibilitatea exercitării căilor de atac de reformare a hotărârii. Or, prin contestația în anulare exercitată, contestatoarea a înțeles să formuleze susțineri legate de modul de soluționare a litigiului în fazele procesuale anterioare, invocând erori de judecată săvârșite pe parcursul judecării cauzei și o greșită aplicare a prevederilor legale raportat la probele administrate. Prin urmare, constatând că prin decizia a cărei anulare se cere, instanța de recurs a răspuns tuturor criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curtea va respinge contestația în anulare formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată contestația în anulare formulată de contestatoarea SC M. SA împotriva Deciziei nr. 5879 din 08 noiembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2011.