ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2008

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5241/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Mureș la data de 12 iulie 2001, reclamanții E.J., E.A., E.M.B. și

L.A.M. au chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA și SC R. SA solicitând

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtelor la

restituirea în natură a imobilului cu construcții „atelier – hală de producție

P + 1 din cărămidă, șopron de lemne, buncăr și finisaj din cărămidă, vestiar,

birou, grup sanitar din cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127” și teren

aferent în suprafață de 862 mp, situat în Târgu Mureș, județul Mureș, cuprins

în C.F. nr. 90952 Târgu-Mureș, nr. top. 59/4, 59/3/1/2, 2/1/2, transcris din

C.F. nr. 32 și 312/II Târgu Mureș.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

imobilul a fost preluat de Statul Român în mod abuziv în baza Legii nr.

119/1948 și, deși a formulat notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta

nu a fost soluționată.

Reclamanții au completat ulterior

acțiunea, solicitând introducerea în cauză în calitate de pârâtă și a SC T.

SRL, solicitând pronunțarea unei hotărâri prin care să se anuleze contractele

de vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1126 din 23 mai 2001 și nr. 4270 din

3 septembrie 2001 privind imobilul în litigiu, și obligarea pârâților la

restituirea în natură a imobilului descris în cererea inițială.

Cererea a fost respinsă prin

sentința nr. 321 din 14 iunie 2002 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția

civilă. Decizia civilă nr. 7/A din 6 februarie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel Târgu-Mureș, secția civilă, prin care s-a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, a fost casată prin

decizia nr. 7953 din 12 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă, în urma admiterii recursului formulat de reclamanți.

Prin decizia de recurs s-a casat și

sentința primei instanțe, dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța de recurs a avut în vedere următoarele motive:

introductivă și după cum rezultă din actele dosarului, fila nr. 8 dos. fond,

încă din anul 1991 reclamanții au adus la cunoștința societății deținătoare

intenția de a redobândi proprietatea imobilului.

Instanțele nu au analizat

veridicitatea acestei susțineri și nici faptul dacă intimatele le-au primit ori

puteau să le primească în anul 1991, adică anterior privatizării.

Neprocedând în acest fel, instanțele

nu au analizat aspectul bunei sau relei-credințe la dobândirea imobilului și

sub aspectul cunoașterii situației juridice a acestuia, la data privatizării.

S-a ignorat astfel unul dintre mijloacele de apărare ale recurenților.

notificării expediate în anul 2001 de către recurenți, rezultă că s-au

solicitat și măsuri reparatorii prin echivalent.

Astfel, în condițiile în care

notificarea are caracterul unei veritabile acțiuni în justiție, limitele

investirii sunt date nu numai de cererea introductivă ci și de conținutul

notificării.

care este fondată concluzia în sensul că imobilul aparținea, la data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001, unei societăți comerciale constituite în

temeiul Legii nr. 31/1990, prin aport la capitalul social de către o altă

societate privatizată la rândul ei integral, în condițiile legii speciale,

cererea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent trebuia examinată

fie cu privire la întregul imobil, fie parțial, așa după cum s-a solicitat în

notificare.

Procedând la rejudecarea cauzei,

Tribunalul Mureș a pronunțat sentința civilă nr. 841 din 30 mai 2007, dispunând

după cum urmează:

S-a respins excepția prematurității

acțiunii, invocată de pârâta SC M. SA.

S-a respins acțiunea, astfel cum a

fost precizată.

S-a dispus judecarea separată a

cererii de chemare în garanție formulată de SC M. SA în contradictoriu cu

A.V.A.S., Societatea de Investiții Funciare Banat-Crișana și Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a dispune în acest sens,

instanța a avut în vedere următoarele motive:

Excepția prematurității acțiunii

este neîntemeiată în condițiile în care nu s-a respectat termenul de 60 de zile

de soluționare a notificării prevăzut de Legea nr. 10/2001, aspect care îi

îndreptățește pe reclamanți să se adreseze instanței.

Întrucât cererea de chemare în

garanție a fost formulată cu încălcarea art. 61 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează să se judece separat.

Pe fondul cauzei s-a apreciat că

imobilul în cauză a fost preluat de stat în temeiul Legii nr. 119/1948; prin

urmare, sunt aplicabile în cauză prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea

nr. 10/2001, fiind o preluare cu titlu.

S-a reținut totodată că nu sunt

incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) pentru a restitui imobilul în

natură, societățile pârâte fiind societăți cu capital privat.

Deși încă din 1991 reclamanții au

adus la cunoștința SC R. SRL intenția de a revendica imobilul, în cauză s-a

apreciat incidența art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, la

privatizarea SC M. SA nu fuseseră edictate legile de restituire, astfel că simpla

manifestare a intenției reclamanților nu poate fi considerată o dovadă a relei

credințe, cu atât mai mult cu cât privatizarea s-a efectuat cu respectarea

prevederilor în vigoare la momentul privatizării. De altfel, reclamanții nici

nu au solicitat anularea contractelor de privatizare, astfel încât formularea

cererii de nulitate a contractelor de vânzare-cumpărare este și lipsită de

interes.

În ceea ce privește acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent, nu au calitate pârâtele chemate în judecată,

în condițiile în care art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 prevede că este

competentă instituția publică implicată în actul de privatizare.

Apelurile declarate de reclamanți și

de chemata în garanție D.G.F.P. Mureș împotriva sentinței primei instanțe au

fost respinse prin decizia nr. 118/A din 28 noiembrie 2008 pronunțată de Curtea

de Apel Târgu Mureș, secția civilă, pentru următoarele motive:

Pârâtele SC M. SA, proprietara

terenului la data notificării și SC R. SRL, proprietara construcției la aceeași

dată, nu au soluționat notificarea în termen de 60 de zile prevăzut de art. 25

din Legea nr. 10/2001, însă, nu erau obligate să facă acest lucru, nefiind

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 21 alin. și (2) din lege.

În speță, notificările trebuiau adresate

la A.V.A.S., conform art. 29 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, fiind incident în

cauză și art. 29 alin. (1) din legea republicată.

În ceea ce privește cererea de

anulare contractului de vânzare-cumpărare, după cum s-a reținut și de prima

instanță, s-a apreciat lipsa interesului în lipsa unei cereri de anulare a

actelor de privatizare.

În ceea ce privește apelul chematei

în garanție, s-a reținut că sancționarea nedepunerii cererii de chemare în

garanție în termenul legal nu atrage respingerea acesteia, ci judecarea ei

separat conform art. 63 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva deciziei de apel au

formulat cerere de recurs apelanții.

pentru următoarele motive:

Imobilul a fost preluat în mod

abuziv în proprietatea statului.

În ceea ce privește valabilitatea

contractelor de vânzare-cumpărare, nu s-a dat relevanța juridică corectă

adresei formulate în anul 1991, astfel cum s-a reținut și în decizia de casare

a Înaltei Curți.

Prin înstrăinările de imobile către

pârâta chemată ulterior în cauză, după formularea notificării, s-au încălcat

dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost

modificată prin Legea nr. 247/2005. Principiul consacrat de acest text legal a

existat și anterior modificărilor intervenite prin Legea nr. 247/2005.

S-au încălcat totodată și

dispozițiile pct. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.

10/2001.

în garanție se critică modul de dispunere asupra cererii de chemare în judecată,

cu încălcarea dispozițiilor art. 63 C. proc. civ. care prevede soluțiile care

pot fi pronunțate asupra cererii; se solicită respingerea cererii de chemare în

garanție.

raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de

către reclamanți este fondat, în considerarea celor ce succed.

După cum rezultă din cererea de

chemare în judecată și din cererea de apel, se invocă de către reclamanți

preluarea abuzivă de către stat în temeiul Legii nr. 119/1948.

În stabilirea competenței de

soluționare a notificărilor formulate de către reclamanți instanța de apel a

făcut trimitere la dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001 republicată,

înlăturând astfel aplicarea dispozițiilor art. 21 alin. (1) și (2) din lege.

În soluționarea cauzei prezintă însă

importanță valabilitatea titlului de preluare a imobilului de către stat, acest

lucru influențând competența de soluționare a notificării și natura măsurilor

reparatorii care pot fi acordate în temeiul Legii nr. 10/2001.

În raport de valabilitatea titlului

statului, este necesar a se face aplicarea sau nu a dispozițiilor art. 27 din

Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data intrării în vigoare a legii și a

formulării notificării.

Aceasta atât din perspectiva dispozițiilor

Convenției Europene a Drepturilor Omului cât și a deciziei nr. 830/2008 a

Curții Constituționale, după cum urmează:

La data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, inclusiv la data formulării notificării, reclamanții aveau

speranța legitimă de redobândire a imobilului în natură.

Reclamanții aveau, dacă nu chiar un

bun, cel puțin o speranță legitimă – calificată permanent de Curtea Europeană a

Drepturilor Omului ca fiind un „element al dreptului de proprietate”, de a

obține restituirea în natură a imobilului, speranță pe care modificarea

legislativă intervenită prin Legea nr. 247/2005 (art. 29 din forma republicată

a Legii nr. 10/2001) în cursul judecării cauzei i-a luat-o, prin înlăturarea

condiției de „preluare cu titlu valabil” din fostul art. 27 din lege.

Modificarea legislativă constituie o

ingerință în dreptul de proprietate al reclamantului, din perspectiva art. 1

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Aceasta pentru că, deși ingerința

este prevăzută de lege și urmărește realizarea unui interes economic general,

nu respectă cerința proporționalității între scopul urmărit și mijloacele

folosite, pentru a face aplicabile dispozițiile art. 1 alin. (1) teza a II – a

din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.

Alături de aceste considerente,

trebuie subliniat că această modalitate de reparație prin restituirea în natură

(speranță dată de Legea nr. 10/2001), la data intrării în vigoare, reprezintă

forma cea mai adecvată de înlăturare a abuzurilor regimului comunist.

Aceasta având în vedere și

jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului împotriva

României, în care s-a apreciat că Fondul „Proprietatea” nu funcționează încă

într-o manieră susceptibilă de a asigura o acordare efectivă a unei despăgubiri.

De altfel, prin decizia nr. 830/2008

a Curții Constituționale, publicată în M.Of., Partea I, nr. 559 din 24 iulie

2008, s-a constatat că prin abrogarea sintagmei „imobile preluate cu titlu

valabil” din cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, s-au încălcat

dispozițiile art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituție.

Curtea a reținut că legea nouă

operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou

termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost

susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se

vor modifica sau se vor stinge după intrarea în vigoare. Prin urmare, legea

nouă are ca unic domeniu temporal de acțiune faza inițială de constituire a

situației juridice, modificând în mod esențial regimul juridic creat prin

depunerea notificării în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus

regit actum și a dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 15 alin. (2)

referitoare la neretroactivitate.

Mai mult, s-a apreciat de Curtea

Constituțională că noua reglementare tinde să genereze discriminări între

persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac obiectul

notificărilor care, după intrarea în vigoare a modificărilor, vor beneficia de

despăgubiri prin echivalent. Or, simpla soluționare cu întârziere a

notificărilor de societățile comerciale integral privatizate sau chiar și

nesoluționarea notificărilor, nu pot fi calificate drept un criteriu obiectiv

și rezonabil de diferențiere, astfel încât nu poate justifica pe plan

legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor îndreptățite la

restituirea în natură, aflate în situații identice; s-a încălcat astfel și egalitatea

în drepturi a cetățenilor, consacrată de art. 16 alin. (1) din legea

fundamentală.

Prin urmare, în condițiile în care

imobilul ar fi preluat fără titlu valabil, este înlăturată aplicarea art. 27

din Legea nr. 10/2001 (în forma de la data intrării legii în vigoare),

neprezentând relevanță întrunirea celorlalte condiții impuse de textul legal.

Constatând, pentru argumentele

arătate mai sus, că modul de soluționare a cauzei de către instanța de apel

echivalează cu necercetarea fondului, Înalta Curte urmează facă aplicarea art.

312 alin. (5) C. proc. civ., dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la

aceeași curte de apel, care va avea în vedere și celelalte critici formulate în

cauză.

chemata în garanție este nefondat, întrucât art. 135 C. proc. civ. prevede că

introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se face în termenul

prevăzut de lege se va judeca deosebit, afară de cazul în care părțile consimt

să se judece împreună.

Prin urmare, se va casa în parte

decizia de apel, numai cu privire la modul de soluționare a apelului formulat

de reclamanți, care urmează a fi rejudecat, menținându-se celelalte dispoziții

ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanții E.J., E.A., E.M.B. și L.A.M. împotriva deciziei nr. 118/A din 28

noiembrie 2007 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă.

Casează decizia în parte și trimite

cauza la aceeași Curte de apel pentru rejudecarea apelului declarat de

reclamanți împotriva sentinței civile nr. 841 din 30 mai 2007 a Tribunalului

Mureș.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de chemata în garanție D.G.F.P. Mureș împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie

2008.