ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2201/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș la data de 12 iulie 2001 reclamanții

E.J., SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL au solicitat, în contradictoriu

cu pârâtele SC M. SA și SC R. SA, obligarea acestora la restituirea în natură a

imobilului cu construcții „atelier, hală de producție, din cărămidă, șopron de

lemne, buncăr și finisaj din cărămidă, vestiar, birou, grup sanitar din

cărămidă, rezervor de aer cu cota de 862/1127" și teren aferent în

suprafață de 862 mp. situat în Târgu Mureș, județul Mureș, cuprins în C.F. Târgu

Mureș.

După două cicluri

procesuale, Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis apelul declarat de reclamanții

E.J., prin moștenitor E.K. și L.A.M. împotriva sentinței civile nr. 841 din 30

mai 2007, pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul nr. 720/2006, a schimbat în

parte hotărârea atacată, a admis acțiunea formulată și precizată de reclamanți,

în contradictoriu cu pârâtele SC M. SA, SC R. SA și SC T. SRL Târgu Mureș, prin

lichidator.

Au fost anulate

contractele de vânzare-cumpărare autentificate la 22 mai 2001 și 28 august

2001.

Au fost obligate

pârâtele să restituie în natură reclamanților imobilul înscris în C.F. Târgu

Mureș, compus din construcții „atelier, hală de producție, din cărămidă; șopron

de lemn; magazie de lemn; șopron de lemn; buncăr și finisaj din cărămidă;

vestiar; birou; grup sanitar, din cărămidă; rezervor de aer", cu cota de

862/1127 din întreg și teren aferent în suprafață de 862 mp situat în

municipiul Târgu Mureș.

Împotriva acestei

decizii au formulat recurs pârâtele SC M. SA Târgu-Mureș, SC R. SRL Târgu-Mureș

și SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL Târgu-Mureș.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin decizia

nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 a respins, ca nefondate, recursurile declarate de

pârâte.

Prin cererea

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 25

noiembrie 2010, contestatoarea SC T. SRL prin lichidator SC S.B.L.C. SRL

Târgu-Mureș, a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 5879 din

8 noiembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, solicitând admiterea contestației, cu

consecința anulării deciziei menționate, rejudecării recursului si respingerea

apelului declarat de reclamantul E.J., prin moștenitorii E.K., E.A., E.M.B., L.A.M.

În motivarea cererii,

contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a cercetat efectiv recursul

pe care l-a declarat pronunțându-se „în bloc” asupra celor trei recursuri

declarate în cauză.

A susținut că instanța

nu a analizat criticile de nelegalitate exprimate prin recurs și care erau

esențiale în dezlegarea pricinii, respectiv nu a analizat conduita

contestatoarei la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, reținând reaua

credință a pârâtelor SC M. SA Târgu-Mureș și SC R. SRL Târgu-Mureș, fără a se

pronunța asupra bunei sale credințe.

Contestatoarea a

dezvoltat argumente în sprijinul bunei sale credințe, arătând că la data la

care a cumpărat imobilul era o societate care desfășura o activitate comercială

normală și care a dorit să-și mărească patrimoniul prin achiziționare unor

imobile libere de sarcini.

A mai arătat că

instanța de recurs a aplicat nelegal Normele metodologice de aplicare unitară a

Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007, că a nesocotit art. 1 din

Protocolul nr. 1 C.E.D.O. și a reținut greșit că imobilul a fost preluat

abuziv.

În același sens, s-a

susținut că, sub aspectul anulării contractelor de vânzare-cumpărare din 22 mai

2001 și 28 august 2001, instanța de recurs a preluat o parte a motivării

deciziei atacate, nerăspunzând criticilor de nelegalitate invocate prin cererea

de recurs, situația fiind identică și cu privire la încălcarea art. 1 din

Protocolul Adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Intimații E.A., E.K.,

E.M.B., L.A.M. au formulat întâmpinare, în condițiile art. 320 alin. (2) C.

proc. civ., solicitând respingerea contestației în anulare, ca nefondată.

Examinând contestația

în anulare, prin raportare la dispozițiile legale invocate, Înalta Curte reține

următoarele:

În conformitate cu

art. 318 teza a II-a C. proc. civ., care reglementează motivele contestației în

anulare speciale, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație, când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte,

a omis din greșeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de

casare.

În raport de aceste

temei juridic, contestatoarea a susținut că instanța de recurs nu a analizat

motivele de reformare, vizând conduita sa caracterizată prin bună credință, la

încheierea contractelor de vânzare-cumpărare din 22 mai 2001 și 28 august 2001

si încălcarea art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, reluând, totodată, criticile formulate în recurs.

Doctrina juridică

dezvoltată în interpretarea dispozițiilor art. 318 teza a II-a C. proc. civ. a

stabilit că esența acestui motiv al contestației în anulare specială constă în

aceea ca instanța să nu fi făcut nicio discuție referitoare la motivele de

recurs invocate, să fi omis cercetarea acestora, iar omisiunea să se fi produs

din eroare.

Or, analizând decizia

atacată, Înalta Curte constată că instanța a răspuns motivelor de recurs cu

care a fost învestită.

În susținerea

criticilor sale, recurenta a formulat mai multe argumente, iar instanța de

recurs în mod legal a grupat aceste argumente și a răspuns prin considerente

comune, obligația care-i incumba, în baza art. 316 raportat la art. 295 C.

proc. civ., fiind de a răspunde tuturor motivelor de recurs formulate, iar nu

fiecărui argument folosit de recurentă, în parte.

Prin urmare, dispozițiile

art. 318 teza a II-a C. proc. civ. are în vedere omisiunea de a examina unul

din motivele de casare prevăzut de art. 304 C. proc. civ., iar nu fiecărui

argument invocat prin cererea de recurs.

Aceasta deoarece

argumentele invocate prin cererea de recurs trebuie analizate printr-un raționament

juridic unitar, subsumat motivului de casare.

Astfel, instanța de

recurs, referitor la contractele de vânzare-cumpărare intervenite între

recurentele-pârâte a reținut că instanța de apel a constatat în mod corect că

acestea sunt lovite de nulitate absolută, neputând fi reținută buna-credință a

părților contractante, în situația în care actele de înstrăinare s-au perfectat

după ce reclamanții au demarat procedura administrativă de restituire,

formulând la 11 aprilie 2001 notificare în acest sens.

S-a reținut că scopul

urmărit prin cele două înstrăinări, după momentul formulării notificării, a

fost acela de a scoate imobilul de sub incidența dispozițiilor Legii nr.

10/2001.

Totodată, s-a

reținut, având în vedere situația de fapt astfel cum a fost stabilită de

instanța de apel și care nu mai putea fi cenzurată în recurs, că pârâta SC T.

SRL Târgu Mureș se afla în lichidare, fiind începută împotriva ei procedura

executării silite pentru debite neachitate și, prin urmare, în mod legal s-a

făcut aplicarea dispozițiilor pct. 1 lit. f) din Normele metodologice de

aplicarea unitară a Legii nr. 10/2001.

Prin urmare, nu se

poate imputa instanței de recurs omisiunea de cercetare a motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., ceea ce face inoperant, în speță,

motivul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a C. proc.

civ.

Nu pot fi primite

nici celelalte susțineri ale contestatoarei, întrucât instanța de recurs a

arătat prin considerentele deciziei care sunt argumentele pentru care a

considerat fondate susținerile reclamanților cu consecința respingerii

pretențiilor recurentelor, iar împrejurarea că una dintre părți nu este

mulțumită de modul în care se motivează o anumită hotărâre nu poate constitui

pretext pentru declanșarea unei căi extraordinare de atac. De altfel, nici

faptul că instanța si-a însușit motivarea instanței anterioare nu pot constitui

cauza exercitării contestației în anulare.

Împrejurările

reclamate de contestatoare nu se circumscriu, motivelor expres și limitativ

prevăzute de lege pentru contestația în anulare, ci reprezintă, de fapt,

adevărate motive de recurs.

În consecință, ele nu

pot fi valorificate într-o contestație în anulare, deoarece contestația în

anulare nu deschide calea recursului la recurs, ci tinde la retractarea unei

hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ

prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că

judecata pe fond nu a fost bine făcută.

Pentru considerentele

expuse, constatând că nu este incident motivul de revizuire reglementat de art.

318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată,

contestația în anulare formulată de contestatoarea SC T. SRL prin lichidator SC

S.B.L.C. SRL împotriva deciziei nr. 5879 din 8 noiembrie 2010 a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 martie 2012.