ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6775/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6775/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în condițiile art. 256 C.

proc. civ., asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința comercială nr. 156 din

21 iulie 2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu în Dosarul nr. 2693/122/2006,

s-a admis excepția prescripției

dreptului material la acțiune în temeiul art. 45 pct. 5 din Legea nr. 10/2001,

reținându-se că Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie

2001, iar termenul de un an prevăzut de art. 45 pct. 5 a fost prelungit

succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 până la data de 14

august 2002.

Prin decizia comercială nr. 599 din 06

decembrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București

, secția a VI a comercială, s-a admis apelul

declarat de reclamanții H.F., H.P.F., C.M. împotriva sentinței comerciale nr. 156

din 21 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtele

SC R. SA Giurgiu prin administrator special G.N. și SC E.I. SRL D., s-a desființat

sentința atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare, primei instanțe.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut

că reclamanții au formulat la data de 08 decembrie 2006 o acțiune în constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.

A1. din 21 decembrie 2001 prin care pârâta SC R. SA Giurgiu a vândut către SC

E.I. SRL D., imobilul a cărui restituire în natură a fost dispusă prin sentința

civilă nr. 133 din 01 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu.

Prima instanță a aplicat în mod greșit

termenul de prescripție unei acțiuni în constatarea nulității unui act juridic imprescriptibil.

Textul normativ prevăzut de art. 45

pct. 5 a urmărit limitarea la un interval de timp rezonabil a posibilității de atacare

a acelor acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobilele care cad sub incidența

Legii nr. 10/2001, încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestei legi.

Termenul de prescripție nu poate fi aplicat

acelor contracte sau acte juridice ;de înstrăinare încheiate după doi, trei sau

mai mulți ani de la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pentru că prescripția

extinctivă urmărește sancționarea pasivității culpabile. Or, pentru a exista culpă,

trebuie să existe și posibilitatea de a cunoaște actul atacabil și persoana responsabilă

de acesta.

De reținut în speță este împrejurarea că

reclamanții au adresat intimatei - pârâte SC R. SA Giurgiu notificare în data de

22 martie 2001, iar la data de 03 august 2001 a fost formulată cererea de restituire

în instanță a imobilului moară plus anexe și teren în suprafață de 4180 mp situat

în comuna D., județul Giurgiu. Reclamanții au luat cunoștință de existența actului

atacat cu acțiune în nulitate absolută abia în anul 2006, ca urmare a cererii de

apel promovată de SC R. SA Giurgiu împotriva sentinței civile nr. 133/2006 a Tribunalului

Giurgiu, prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului naționalizat la

11 iunie 1948, în baza Legii nr. 119/1948.

Prin urmare, contractul de vânzare - cumpărare

atacat a fost încheiat la data de 21 decembrie 2001, după ce SC R. SA Giurgiu fusese

notificată și chemată în judecată, ceea ce arată reaua credință.

Mai mult decât atât, prin sentința civilă

nr. 133/2006, pronunțată de Tribunalul Giurgiu s-a reținut că, „pârâta SC R. SA

a procedat cu rea credință la dobândirea morii din comuna D., județul Giurgiu, având

în vedere că aceasta cunoștea încă din anul 2001 pe adevăratul proprietar al imobilului,

H.T., care formulase în mai 1994 acțiune în revendicare, în instanță".

S-a considerat că devin aplicabile și dispozițiile

art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. Așadar, fiind vorba de o nulitate absolută,

acțiunea este imprescriptibilă, conform art. 2 din Decretul nr. 167/1958.

Prin decizia civilă nr. 14981 din 06

mai 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială,

a fost respins recursul declarat de pârâta

SC E.I. SRL D., ca nefondat.

La data de 22 august 2008 cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu.

La dosarul cauzei, s-a depus întâmpinare

și cerere reconvențională din partea pârâtei SC E.I. SRL D., prin care s-a solicitat

respingerea acțiunii ca nefondată întrucât pârâta a avut calitatea de chiriaș în

spațiul ce face obiectul litigiului, anterior datei cumpărării imobilului, motiv

pentru care reclamanții au acționat cu rea credință, în momentul notificării proprietarului

SC R. SA deoarece aveau posibilitatea să o notifice și chiar să o cheme în judecată.

Mai arată pârâta că utilizarea spațiului în litigiu era de notorietate încă din

momentul încheierii contractului de închiriere. în condițiile în care pârâta a fost

de bună credință, consideră că cererea reclamanților de constatare a nulității contractului

de vânzare - cumpărare, este nefondată și de natură a produce grave prejudicii financiare

societății.

Prin sentința civilă nr. 133/2006,

Tribunalul Giurgiu a admis cererea reclamanților

de restituire în natură a imobilului moară plus anexe și teren în suprafață de 4180

mp situat în comuna D., județul Giurgiu, care face obiectul litigiului.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâta, apel suspendat până la soluționarea cauzei privind nulitatea absolută a

contractului de vânzare -cumpărare a imobilului autentificat sub nr. A1. din 21

decembrie 2001.

Prin sentința civilă nr. 192 din 16 noiembrie

2010, Tribunalul Giurgiu, secția civilă,

a

admis cererea reclamanților H.F., H.P.F., C.M. în contradictoriu cu pârâtele SC

R. SA Giurgiu prin administrator special G.N. SC E.I. SRL D. prin administrator

B.M.V.; a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat

sub nr. A1. din 21 decembrie 2001 prin care SC R. SA a vândut către SC E.I. SRL

imobilul compus din lotul 2, format din parcela cu nr. T1. - ce constă din suprafața

de 2.154 mp. și construcțiile C

2

- Atelier mecanic și vopsitorie în suprafață

de 491,20 mp., C

3

- Birouri și C

4

- Cabină poartă, în suprafață

construcții de 7,25 mp., construite din cărămidă, acoperite cu țiglă, imobil situat

în comuna D., județul Giurgiu; a anulat ca netimbrată cererea reconventională formulată

de pârâtă; a obligat pârâtele să plătească reclamanților suma de 2.700 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut

următoarele considerente:

Deși pârâta SC R. SA era notificată și

acționată în instanță pentru restituirea imobilului, a vândut imobilul în litigiu

pârâtei SC E.I. SRL. De altfel, SC E.I. SRL nu a solicitat pârâtei SC R. SA să garanteze

pentru evicțiune bunul cumpărat.

Pârâta SC R. SA a fost notificată de către

reclamanți la data de 21 martie 2001 cu privire la imobilul în litigiu și a fost

acționată în judecată tot în acea perioadă, pentru restituirea imobilului în natură.

în timp ce procesul de retrocedare se derula pe rolul instanțelor de judecată, pârâta

SC E.I. SRL cumpăra de la pârâta SC R. SA imobilul în litigiu la data de 21 decembrie

2001.

Reclamanții au aflat abia în anul 2006

că imobilul solicitat de aceștia a fi retrocedat a fost vândut. Pârâta SC E.I.

SRL nu a dovedit că a luat toate precauțiile pentru a încheia un act juridic cu

adevăratul proprietar al bunului, dând dovadă de o gravă neglijență privind încheierea

acestui contract de vânzare - cumpărare neverificând situația juridică a imobilului

disputat.

Această conduită juridică a pârâtei SC

E.I. SRL a dus la înlăturarea bunei sale credințe la încheierea contractului de

vânzare - cumpărare.

Cu privire la cererea reconventională formulată

de pârâta SC E.I. SRL privind despăgubirile pentru investițiile făcute, în cuantum

de trei miliarde de ROL, precum și cu privire la dreptul de retenție solicitat până

la achitarea acestei sume de bani de către reclamanți, Tribunalul a reținut că aceasta

refuză să achite taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar sau să formuleze cerere

de ajutor public judiciar, în condițiile O.U.G. nr. 51/2008.

De altfel, pârâta - reclamantă SC E.I.

SRL refuză să achite și onorariul de expert privind evaluarea acestor îmbunătățiri,

motiv pentru care a fost decăzută din această probă.

În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 146/1997, Tribunalul a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată

de pârâta SC E.I. SRL.

Prin decizia civilă nr. 722 A din 28

septembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze

cu minori și familie,

a respins,

ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E.I. SRL, având în vedere cele ce urmează:

Potrivit actelor și lucrărilor dosarului,

autorul reclamanților a deținut în proprietate, pe raza comunei D., județul Giurgiu

o moară cu anexe și teren aferent în suprafață de 4180 mp., imobil preluat în baza

Legii nr. 119/1948.

Ulterior intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001, la data de 21 martie 2001, H.T., autorul reclamanților a notificat

SC R. SA, solicitând restituirea în natură a imobilului „moară și anexe" situat

în comuna D.

La data de 3 august 2001 a formulat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, acțiune în instanță împotriva aceleiași pârâte, solicitând

restituirea, pe cale judiciară a imobilului în litigiu. De precizat că, încă din

anul 1991, autorul reclamanților s-a adresat cu cereri acestei societăți comerciale,

solicitând restituirea imobilului preluat abuziv.

Pe parcursul soluționării litigiului anterior,

în anul 2006, reclamanții au aflat că imobilul în litigiu a fost înstrăinat de persoana

notificată, în decembrie 2001, prin contractul de vânzare - cumpărare a cărui anulare

se solicită în prezentul litigiu.

Formularea notificării are ca efect indisponibilizarea

imobilelor restituibile și suspendarea oricăror proceduri legale de înstrăinare

către alte persoane decât cele îndreptățite în temeiul legii speciale, până la momentul

soluționării notificării.

Ca atare, înstrăinarea de către pârâta

SC R. SA a imobilului în litigiu către apelantă, cu mult înainte nu numai de expirarea

termenelor legale de notificare, dar chiar pe parcursul soluționării litigiului

ce avea ca obiect contestația formulată de intimații - reclamanți în temeiul Legii

nr. 10/2001, este de natură nu numai să pună în discuție nerespectarea impedimentelor

legale arătate anterior, dar chiar buna credință a părților contractante.

S-a reținut că nu există niciun argument

în favoarea bunei credințe a apelantei, susținerile sale cu privire la certitudinea

sa privind calitatea de proprietar a vânzătorului, încheierea contractului în formă

autentică și transcrierea sa în registru neprezentând nici o relevanță, raportat

la împrejurările concrete ale cauzei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs

pârâta SC E.I. SRL D.,

pentru

motive de nelegalitate întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor de recurs formulate,

pârâta a arătat următoarele: în mod greșit instanța de apel a reținut că imobilul

în litigiu a fost restituit în natură prin sentința civilă nr. 133 din 01 iunie

2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, deoarece această sentință nu este definitivă

și irevocabilă, procesul respectiv fiind suspendat pe rolul Curții de Apel București

în faza de apel.

Arată că atât vânzătoarea SC R. SA cât

și cumpărătoarea SC E.I. SRL au fost de bună-credință, deoarece la data formulării

notificării pârâta avea calitatea de chiriaș în imobilul în litigiu, iar reclamanții

nu au făcut niciun fel de acțiuni pentru notificarea acestor litigii la Oficiul

de Cadastru și Publicitate Imobiliară ori la Camera Notarilor Publici.

De altfel, contractul de vânzare-cumpărare

a cărui nulitate se solicită a fost încheiat în baza documentelor care atestau dreptul

deplin de proprietate al vânzătoarei asupra imobilului teren și construcții, drept

care a fost demonstrat de către SC R. SA prin actul de dezmembrare depus la biroul

notarial, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor

seria G1. din 09 iunie 1994, precum și prin contractele de vânzare-cumpărare nr.

V1. și nr. V2. prin care SC R. SA a cumpărat integral, în cadrul procesului de privatizare

de la Statul Roman.

Consideră că prin menținerea sentinței

pronunțată de instanța de fond s-ar face o „nouă naționalizare" a proprietății

pârâtei, proprietate pe care a dobândit-o respectând riguros toate legile existente

la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, bun în care s-au efectuat

investiții foarte mari.

Mai arată că această constatare a nulității

contractului de vânzare-cumpărare este de natură să încalce grav legislația europeană

privind stabilitatea raporturilor juridice civile, astfel cum se regăsește acest

principiu în convențiile europene la care România este parte.

Analizând recursul formulat, în raport

de criticile menționate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele

considerente:

Autorul reclamanților a formulat notificare

la data de 21 martie 2001, în temeiul Legii nr. 10/2001, adresată către pârâta SC

R. SA, iar la data de 3 august 2001 a inițiat și un demers judiciar în contradictoriu

cu pârâta, solicitând, pe cale judiciară, restituirea în natură a imobilului în

litigiu.

La data de 21 decembrie 2001, pârâta SC

R. SA a înstrăinat imobilul către SC E.I. SRL D., prin contractul de vânzare cumpărare

nr. A1./2001, astfel că la 8 decembrie 2006 reclamanții au învestit instanțele cu

acțiune în constatarea nulității acestui act de înstrăinare.

Recurenta a invocat că a avut convingerea

fermă că la momentul cumpărării bunului a contractat cu adevăratul proprietar, iar

actul de înstrăinare a fost încheiat cu bună credință și cu respectarea legislației

în vigoare la acel moment.

Din probatoriul administrat în cauză a

rezultat faptul că autorul reclamanților a depus diligente în vederea restituirii

imobilului încă din anul 1991, însă SC R. SA i-a comunicat că nu exista cadru legal

pentru a dispune în acest sens.

De asemenea, în luna mai 1994, autorul

reclamanților formulase acțiune în revendicare împotriva SC R. SA, iar în iulie-august

1994 această societate a încheiat contractele de cumpărare de acțiuni în urma cărora

întregul capital social a devenit privat.

SC R. SA a ignorat toate demersurile sus-menționate

precum șl faptul că bunul era litigios. Totodată, în luna decembrie 2001 a vândut

imobilul către recurentă.

Cererea reclamanților a fost apreciată

ca fiind întemeiata de instanțele anterioare, față de dispozițiile art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit art. 21 alin. (5) din Legea

nr. 10/2001, sub sancțiunea nulității absolute, este interzisă înstrăinarea imobilului

până la soluționarea notificării formulată de autorul reclamanților în baza legii

speciale.

Din cuprinsul normei citate rezultă că

sancțiunea nulității absolute intervine numai în cazul înstrăinărilor bunurilor

imobile notificate, efectuate după declanșarea procedurilor administrative sau,

după caz, judiciare, și înainte de finalizarea acestora.

Contrar celor susținute de recurentă, în

cauză a fost declanșată o astfel de procedură administrativă cu privire la imobilul

în litigiu.

Astfel, contractele a căror anulare s-a

solicitat au fost încheiate ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și

înainte de soluționarea notificării formulată de autorul reclamanților pentru restituirea

în natură a întregului imobil preluat de stat. Prin urmare, aceste contracte sunt

lovite de nulitate absolută.

Spre deosebire de situațiile la care se

referă art. 45 din Legea nr. 10/2001, în cazul înstrăinărilor ce intră sub incidența

art. 21 din Lege, buna credință a cumpărătorilor nu înlătură sancțiunea nulității

absolute.

În ce privește reținerea greșită de către

instanța de apel a faptului că imobilul în litigiu a fost restituit în natură prin

sentința civilă nr. 133 din 01 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, această

susținere a recurentei nu poate fi primită. În considerentele deciziei atacate nu

se regăsesc asemenea alegații, ci, din contră, în expunerea istoricului cauzei s-a

consemnat că „împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta, apel suspendat

până la soluționarea cauzei privind nulitatea absolută a contractului de vânzare

- cumpărare a imobilului autentificat sub nr. A1. din 21 decembrie 2001".

Nu poate fi reținută nici critica pârâtei

întemeiată pe încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a noțiunii

de „bun" în sensul art. 1 din Protocol 1 adițional la Convenție, pentru că

dispozițiile convenționale ocrotesc dreptul de proprietate dobândit în condițiile

legii, iar nu și, cum este cazul în speță, în situația deposedării ca o consecință

a constatării încălcării legii la momentul dobândirii dreptului, respectiv a dispozițiilor

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevăd în mod expres indisponibilizarea

bunului.

Recurenta pârâtă a dobândit în proprietate

imobilul în litigiu în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu SC

R. SA Giurgiu la o dată la care, potrivit legislației aplicabile, respectiv Legea

nr. 10/2001, se sancționa cu nulitatea absolută încheierea oricăror acte juridice

în legătură cu imobilul care a făcut obiectul unei notificări până la soluționarea

acesteia.

Cât privește principiul securității raporturilor

juridice, ca element al preeminenței dreptului, nu se poate reține încălcarea acestui

principiu, atât timp cât dreptul de proprietate al cumpărătoarei a fost dobândit

cu încălcarea legislației în vigoare, recurenta - pârâtă având posibilitatea de

a se prevala de instituția răspunderii pentru evicțiune.

Înalta Curte, pentru cele ce preced, va

respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere poziția de părți câștigătoare

în proces a reclamanților, în temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta - pârâtă

va fi obligată la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

intimații reclamanți C.M., H.F. și H.P.F.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de pârâta SC E.I. SRL D. împotriva deciziei nr. 722A din data de 28 septembrie 2011

a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie.

Obligă

pe recurentă la plata sumei de 1500 RON reprezentând cheltuieli de judecată către

intimații reclamanți C.M., H.F. și H.P.F.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2012.