ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2524/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2524/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Arad, reclamanții Consiliul Local al Municipiului Arad și

Municipiul Arad, prin Primar au chemat în judecată pe pârâții C.M.L., M.G., M.L.,

D.S., B.P., B.E., C.M., B.M., B.S., R.R., Ministerul Economiei și Finanțelor și

SC R. SA Arad, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SA, în calitate de vânzător și pârâții

persoane fizice, în calitate de cumpărători, să se dispună rectificarea cărții

funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului, să se dispună

O.C.P.I. să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară, să fie obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către cumpărători a

sumelor achitate, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și să fie

obligată SC R. SA să restituie cumpărătorilor comisionul de 1% din valoarea

apartamentelor.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au arătat că pentru imobilul situat în Arad, str. Gr. Alexandrescu,

înscris în CF Arad, numiții W.V.R. și W.C.N. au solicitat restituirea în

natură, în baza Legii nr. 10/2001.

Din eroare, în anul

2003 imobilul a fost notat în CF ca fiind situat în str. Gr. Alexandrescu,

apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către pârâții

persoane fizice.

În drept, reclamanții

au invocat dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Cap. 1, pct. 1,

lit. a) și pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003, pct. 50 din Legea nr. 247/2005.

La termenul din 15

octombrie 2007, W.V.R. și W.C.N. au formulat cerere de intervenție în interes

propriu, capetele de cerere fiind aceleași cu cele din cererea principală.

În motivare au

invocat că prin notificarea din 15 octombrie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001,

au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad.

Au mai invocat reaua-credință

a vânzătorului SC R. SA, care cunoștea situația juridică a imobilului și care a

procedat la înstrăinarea apartamentelor fără o identificare, prin apartamentare

prealabilă și ignorând uzufructul înscris asupra imobilului.

Prin Sentința civilă nr.

2753 din 21 aprilie 2008, Judecătoria Arad a respins cererea formulată de

reclamanții Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiului Arad,

reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâții C.M.L., M.G. și L., D.S.,

B.P. și E., C.M., B.M. și B.S., R.R. (T.), Ministerul Economiei și SC R. SA

Arad; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și a

Consiliului Local al Municipiului Arad; a respins excepția lipsei calității

procesuale active a Municipiului Arad, reprezentat prin primar; a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și

Finanțelor față de primul, al doilea, al treilea și al cincilea petit din acțiune;

a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei

și Finanțelor Publice față de cel de-al patrulea petit al acțiunii; a respins

excepțiile privind prematuritatea cererii în anularea contractelor de vânzare -

cumpărare și excepția prematurității cererii de restituire a sumelor de bani

rezultate din vânzarea imobilului; a admis excepția lipsei calității procesuale

active a reclamanților față de petitul al patrulea din acțiune și al cincilea

petit; a admis inadmisibilitatea petitului al patrulea și al cincilea din

acțiunea introductivă; a respins cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienții W.C.N. și W.V.R.; a respins excepția lipsei

calității procesuale active a intervenienților; a admis excepția

inadmisibilității celui de-al patrulea și al cincilea petit din cererea de

intervenție; a admis excepția inadmisibilității cererii de intervenție prin

care se solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare -

cumpărare în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată; a

respins excepția privind nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor

nr. X/2003 eliberat de Biroul Notarului Public - C.A.G. în Dosarul succesoral nr.

31/2003, în ceea ce privește calitatea de moștenitoare legală a lui W.A.M. după

defunctul W.A.

Împotriva sentinței

au declarat apel Municipiul Arad, prin primar și intervenienții W.C.N. și W.V.R..

Prin decizia civilă nr.

332 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă excepția

invocată de intimații T.R. fostă R., M.G., M.L., B.P., B.E. și C.M. privind

calitatea de moștenitori a apelanților W.C.N. și W.V.R. și s-a constatat

nulitatea absolută parțială a certificatului de calitate de moștenitor nr. X/2003

eliberat de Biroul Notarial public C.A.G.; au fost respinse apelurile declarate

de apelantul reclamant Municipiul Arad, reprezentat prin primar și apelanții

intervenienți W.C.N. și W.V.R..

Împotriva deciziei au

declarat recurs reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar și

intervenienții W.C.N. și W.V.R..

Prin Decizia civilă nr.

140/ R din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursurile

au fost admise, iar decizia casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași

instanță.

Cauza a fost

reînregistrată la Tribunalul Arad, iar la termenul din 01 octombrie 2009,

pârâții T.(fostă R.) R., M.G. și M.M.L., B.P. și B.E. au formulat cerere de

aderare la apelurile declarate în cauză, solicitând schimbarea în parte a

sentinței, în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a

Municipiului Arad, a nulității absolute parțiale a certificatului de calitate

de moștenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului Public C.A.G. în Dosarul succesoral

nr. x/2003 în ceea ce privește calitatea de moștenitoare legală a numitei W.A.M.

după defunctul W.A. și, respectiv, a lipsei calității procesuale active a

intervenienților, respectiv a lipsei calității de persoane îndreptățite să

solicite măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobil.

Prin decizia civilă nr.

520/ A din 9 decembrie 2009 Tribunalul Arad a admis apelurile declarate de

reclamantul Municipiul Arad prin primar și de intervenienții în interes propriu

W.C.N. și W.V.R. împotriva Sentinței civile nr. 2753 din 21 aprilie 2008,

pronunțată de Judecătoria Arad și a respins cererea de aderare la aceste

apeluri, formulată de pârâții T. (fostă R.) R., M.G., M.L., B.P. și B.M.

A schimbat în parte

sentința apelată, în sensul că: a respins excepția lipsei calității procesuale

pasive a SC R. SA Arad privind capătul de cerere vizând restituirea

comisionului și a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte

către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad în privința capătului de

cerere vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare

cumpărare; a admis în parte acțiunea reclamantul Municipiul Arad, prin primar

împotriva pârâților B.M., B.S., C.M., B.E., D.S., M.G., M.L., C.M.L. și T.

(fostă R.) R., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate

de intervenienții W.C.N. și W.V.R.; a constatat nulitatea absolută a

contractelor de vânzare cumpărare din 20 ianuarie 2006, din 08 decembrie 2005, din

28 februarie 2005, din 20 ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005, din 22 octombrie

2004 și din 15 martie 2006 încheiate de pârâta SC R. SA Arad, ca mandatar al

Statului Român, în calitate de vânzător și pârâții B.M., B.S., C.M., B.E., D.S.,

M.G., M.L., C.M.L. și T. (fostă R.) R.; a menținut restul dispozițiilor

sentinței atacate.

Împotriva deciziei au

declarat recurs pârâții M.G. și M.L., D.S., B.P. și B.E., C.M., B.M. și B.S., R.

(T.) R. și C.M.L.

Prin Decizia civilă nr.

320/ R din 31 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursul a

fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre

rejudecare în primă instanță la Tribunalul Arad.

Pentru a dispune

astfel, instanța de recurs a reținut incidența dispozițiilor art. III din

Titlul I al Legii nr. 247/2005 care dau în competența tribunalului ca primă

instanță soluționarea acțiunilor prin care se contestă valabilitatea actelor

juridice de înstrăinare ce fac obiect al Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr.

382 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă excepția

prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților raportat la art. III din

Titlul I al Legii nr. 247/2005; a fost respinsă excepția prescrierii dreptului

la acțiune al intervenienților întemeiată pe aceleași dispoziții; a fost admisă

excepția lipsei calității procesual active a intervenienților și au fost

respinse celelalte excepții.

Prin aceeași sentință

a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Consiliul

Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad prin primar împotriva pârâților C.M.,

D.S., R. (T.) R., B.P. și B.E., M.G. și M.L., C.M., B.M. și B.S., Ministerul

Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Arad și SC R. SA Arad; s-a constatat

nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului

Public – A.G.C. și a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu

formulată de intervenienții W.C.N. și W.V.R.

Pentru a dispune

astfel, instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris

în raport de prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, termenul

de prescripție împlinindu-se la 31 martie  2007.

În ceea ce îi

privește pe intervenienți, prima instanță a constatat că aceștia au luat cunoștință

de existența contractelor de vânzare-cumpărare la data înregistrării de către

reclamanți pe rolul instanței a prezentei acțiuni (03 mai 2007), iar raportat

la această dată, formularea cererii de intervenție la 15 octombrie 2007 se

încadrează în termenul de 12 luni prevăzut de art. III teza finală din Titlul I

al Legii nr. 247/2005, așa încât tribunalul a respins excepția prescrierii

dreptului la acțiune al intervenienților.

Față de prescrierea

dreptului la acțiune al reclamanților, ce împiedică soluționarea în fond a

acțiunii formulate de aceștia, instanța a constatat că au rămas fără obiect

celelalte excepții invocate de pârâți.

Prima instanță a mai

reținut că excepția inadmisibilității cererii de intervenție, prin care s-a

solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare

pe dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, raportat la faptul că

aceste dispoziții legale vizează contractele de vânzare - cumpărare încheiate

anterior intrării în vigoare a legii, invocată de pârâți, nu constituie o

excepție procesuală, fiind o apărare de fond, ce a fost lipsită de conținut

prin Decizia civilă nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara,

ce a casat Decizia civilă nr. 520/2009 a Tribunalului Arad, dar și Sentința civilă

nr. 2753/2008 a Judecătoriei Arad, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad, ca primă instanță, în considerarea prevederilor art. III din Titlul I al

Legii nr. 247/2005, ceea ce obligă instanța de fond, conform art. 315 alin. (1)

C. proc. civ., să analizeze contractele de vânzare – cumpărare atacate de

intervenienți prin prisma acestor din urmă dispoziții legale.

În ceea ce privește excepția

lipsei calității procesuale active a intervenienților și excepția nulității

certificatului de moștenitor al acestora, instanța a reținut, în raport de

prevederile art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, că beneficiul

repunerii în termen este acordat persoanelor care formulează notificarea,

presupunându-se că, neexistând în masa succesorală a defuncților autori

imobilele preluate de statul român, în absența altor bunuri, moștenitorii nu au

avut interesul dezbaterii succesorale și a acceptării moștenirii în termenul

prevăzut de art. 700 C. civ. Dar, art. 4 alin. (3) se referă în mod evident

doar la succesorii în viață la momentul formulării notificării, doar aceștia

fiind repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii, iar nu și la

antecesorii lor decedați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care

se interpun între notificatori și foștii proprietari.

Așadar, pentru

emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2003 intervenienții

trebuiau să dovedească acceptarea de către fiecare dintre antecesorii lor a

moștenirii după autorii lor.

Analizând probele

administrate, instanța a reținut că intervenienții nu au dovedit acceptarea

moștenirii lui W.A. de către W.A.M., expres sau tacit (prin preluare de bunuri

din masa succesorală) în termenul de 6 luni de la decesul acestuia, conform art.

700 C. civ. și, la fel, nu au probat acceptarea, în aceleași condiții, de către

W. Antoniu a succesiunii mamei sale W.A.M., precum și absența altor

moștenitori. În aceste condiții, tribunalul a constatat că certificatul de

calitate de moștenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, nefăcând dovada calității

intervenienților de acceptanți ai moștenirii după foștii proprietari înscriși

în CF Arad. Ca atare, intervenienții nu au calitatea de persoane îndreptățite

la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 4) și deci nu au legitimarea

procesuală activă în procedura prevăzută de art. 46 (actualmente art. 45) din

Legea nr. 10/2001 raportat la art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 modificată și art.

III din Titlul I al Legi nr. 247/2005, așa încât tribunalul a admis excepția

nulității certificatului de calitate de moștenitori nr. x/2003, precum și excepția

lipsei calității procesuale active a intervenienților.

Deși a reținut că admiterea

celor două excepții înlătură necesitatea analizării fondului, tribunalul a

analizat și temeinicia cererilor de constatare a nulității contractelor de

vânzare - cumpărare având în vedere că la dosar există toate probele necesare

în acest sens, iar aspecte legate de incidența sau nu a prevederilor art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată au fost deja relevate în

rezolvarea excepțiilor. Examinând situația de fapt, pe baza probelor

administrate, instanța a reținut că nu sunt incidente cauzele de nulitate

invocate de intervenienți.

Împotriva sentinței

au declarat apel intervenienții, care au criticat-o pentru netemeinicie și

nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii cererii de

intervenție.

În motivare, au

învederat că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat

restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad, cu adresa administrativă

în Arad, str. Grigore Alexandrescu nr. 35, adresă corectată administrativ în

anul 2002 (anterior vânzărilor).

Au arătat că în mod

greșit a fost reținută buna credință a vânzătorului SC R. SA Arad, având în

vedere adresa emisă de instituție din 14 decembrie 2002 din care rezultă că

aceasta cunoștea situația exactă a imobilului, precum și efectuarea vânzărilor

fără o apartamentare prealabilă și cu ignorarea dreptului de uzufruct înscris

asupra imobilului.

Au invocat greșita

interpretare dată de instanță conținutului notificării, în care s-a făcut

referire la cartea funciară în care este înscris imobilul revendicat și numărul

topografic.

Au criticat greșita

reținere a bunei credințe a pârâților - persoane fizice la încheierea

contractelor de vânzare-cumpărare, aceștia având cunoștință despre regimul

juridic al apartamentelor, câtă vreme adresa imobilului rezultă din contractele

de închiriere în baza cărora le-au ocupat, din extrasul de carte funciară și

din conținutul adeverinței din 14 octombrie 2004 eliberată de Administrația

Patrimoniului Local. Apelanții au susținut că nu este incident în cauză

principiul error communis facit ius.

Au criticat reținerea

lipsei calității lor procesual active, certificatul de calitate de moștenitor

ce atestă calitatea lor de moștenitori ai defunctei W.A. nefiind declarat în

fals.

Au făcut referire la

conținutul cărții funciare, din care rezultă calitatea nepoatei defunctei W.A. (n.

B.) de fiică adoptivă, la decizia de moștenire a Judecătoriei Arad și la greșita

înscriere a preluării de către stat a imobilului de la W.A., câtă vreme acesta

a decedat la 21 septembrie 1954, iar W.A. la 12 octombrie 1959.

Au criticat și greșita

interpretare dată dispozițiilor art. 653 și art. 700 C. civ.

Prin Decizia nr. 1112/

A din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins

apelul declarat de intervenienți, ca nefondat.

În considerentele

acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele:

Solicitând pe calea

cererii de intervenție în interes propriu formulate în cauză constatarea

nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la

apartamentele din imobil și rectificarea corespunzătoare a CF Arad precum și

despăgubirea cumpărătorilor apartamentelor, intervenienții au invocat calitatea

lor de moștenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu.

Potrivit extrasului

de carte funciară (f. 10-12 Dosar nr. 4736/55/2007 al Judecătoriei Arad)

imobilul a fost dobândit cu titlu de cumpărare de W.A. și soția (născută) B.A. (B

28-29). În anul 1941 asupra cotei părți a dreptului de proprietate a lui B.A.

s-a înscris dreptul de proprietate al numitei W.A. căsătorită W. (B 30). În

fine, în anul 1959 se înscrie dreptul de proprietate al statului cu titlu de

naționalizare de la W.A. și soția (B 31).

Pentru a justifica

propria calitate procesual activă, reclamanții au depus la dosar certificatul

de calitate de moștenitor nr. x din 12 februarie 2003 eliberat de Biroul

Notarului Public - C.A.G. (f. 114 Dosar nr. 4736/55/2007).

Potrivit certificatului,

W.A. l-a moștenit pe W.A.A. în calitate de fiică, aceasta fiind, la rându-i,

moștenită de fiul său W.A.B., acesta avându-i ca moștenitori pe intervenientă

(soție) și intervenient (fiu).

Față de dispozițiile art.

692 C. civ., intervenienții erau ținuți să facă dovada acceptării succesiunilor

succesive de către moștenitori, câtă vreme aceștia au decedat în afara

termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii antecesorului lor.

Astfel, W.A. a

decedat la 21 septembrie 1954 (f. 325 Dosar nr. 4736/55/2007), W.A.M. la 15

octombrie 1959 (f. 391 dosar), iar W.A.B. la 14 ianuarie 1995 (f. 399 dosar).

Cum termenul de

opțiune era expirat, intervenienții care invocă beneficiul retransmiterii erau

ținuți să dovedească faptul că fiecare dintre succesorii lui W.A. a acceptat

moștenirea antecesorului său.

Or, cum în mod corect

a reținut prima instanță, din probele administrate nu a rezultat acceptarea

succesiunilor succesive și, deci, transmiterea dreptului de proprietate de la

un defunct la altul până în patrimoniul intervenienților. În aceste condiții,

este nerelevant dacă adopția numitei W.A.M. de către W.A.A. și W.A. a fost

finalizată, câtă vreme, așa cum s-a arătat, dovada acceptării în termen a

succesiunilor nu a fost făcută.

Se observă că

intervenienții nici nu critică sentința prin prisma reținerii neacceptării

succesiunilor și nici nu au propus probe în condițiile art. 287 C. proc. civ.

pentru a dovedi contrariul celor reținute de prima instanță, ci au invocat

încălcarea dispozițiilor art. 653 C. civ.

Potrivit acestei

norme (alin. (1)) descendenții și ascendenții au de drept posesiunea

succesiunii din momentul morții defunctului.

Reglementând sezina,

dispoziția legală conferă moștenitorilor sezinari posibilitatea de a intra în

stăpânirea bunurilor succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile

dobândite de la defunct sau intrate ulterior în moștenire fără a fi necesară

atestarea prealabilă a calității de succesor pe cale notarială sau

judecătorească.

Această aptitudine

trebuie, însă, valorificată de sezinar prin manifestarea de voință în sensul

preluării bunurilor succesorale. Rezultă, așadar, că și moștenitori sezinari

sunt ținuți să facă acceptarea succesiunii; o altă interpretare ar conduce la

concluzia că art. 700 C. civ. nu le este aplicabil (or, legea nu face o atare

distincție) precum și la cea potrivit cu care acestei categorii de moștenitori

nu i-ar fi aplicabile dispozițiilor art. 686 C. civ. potrivit cu care nimeni nu

este obligat a face acceptarea unei moșteniri care i se cuvine, simpla calitate

de sezinari atrăgându-le calitatea de acceptanți ai moștenirii.

Or, conform celor mai

sus arătate, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada acceptărilor

conform art. 700 C. civ.

Pe calea apelului,

intervenienții au invocat validitatea certificatului de calitate de moștenitor

până la înscrierea acestuia în fals, susținând greșita sa anulare.

Aceste susțineri sunt

neîntemeiate, câtă vreme pârâții nu au contestat constatările personale ale

notarului în sensul art. 1173 C. civ., ci chiar fondul actului, astfel că este

admisibilă cererea în constatarea nulității sale.

În consecință, în mod

legal a fost anulat certificatul de calitate de moștenitor invocat de

intervenienți pentru a face dovada calității lor procesual active.

Cum, față de dispozițiile

art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reținerea ca fiind întemeiată a lipsei

acestei calități face inutilă examinarea fondului, instanța de apel nu mai are

a se preocupa de criticile vizând fondul pretențiilor apelanților, respectiv

nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la

apartamentele din imobil.

Împotriva deciziei nr.

1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au

declarat recurs

intervenienții

W.C.N. și W.V.R.. Recurenții solicită modificarea deciziei recurate și

admiterea cererii lor de intervenție astfel cum a fost formulată. Invocând

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin

următoarele:

În fapt, au formulat

notificare în baza Legii nr. 10/2001 la data de 15 octombrie 2001, solicitând

restituirea în natură a imobilului cuprins în CF Arad. Nu se poate justifica în

niciun fel poziția pârâtei SC R. SA care invocă buna credință și că nu cunoștea

despre ce imobil este vorba, elocventă asupra faptului că nu spune adevărul fiind

adresa din 14 decembrie 2002, emisă chiar de pârâtă, unde se poate observa că

aceasta cunoștea situația juridică a acestui imobil destul de bine. De asemenea,

pârâta SC R. SA, la data vânzării, nu a identificat printr-o apartamentare

imobilul ce se vinde și a ignorat cu bună știință faptul că există un

uzufructuar asupra imobilului. Condițiile în care s-au vândut apartamentele

intimaților persoane fizice duc la nulitatea absolută a acestora, întrucât au

fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii în vigoare la

data înstrăinării, fiind de asemenea suspendată vânzarea prin dispoziția

primarului.

La data depunerii

notificării (15 octombrie 2001) în CF Arad se regăsea ca număr administrativ al

imobilului revendicat nr. x, iar în fapt era nr. z, dar cu același nr. topografic.

Abia la 12 februarie 2003 s-a modificat numărul administrativ din cartea

funciară prin adeverința nr. x în noul număr y, număr administrativ cu care s-a

și vândut și care este menționat în fiecare contract de vânzare cumpărare. Instanța

de apel nu a analizat aceste elemente, care relevau lipsa bunei credințe și nu

a analizat celelalte probe din care rezulta că intimații persoane fizice cunoșteau

foarte bine ceea ce cumpără.

Instanța de apel

examinează doar excepția ridicată de către intimați, aceea că certificatul de

calitate de moștenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, ignorând înscrierea

de sub B 30 din CF. Arad, unde se poate observa că la 09 decembrie 1941, prin

încheierea nr. 4712, s-a înscris dreptul de moștenire după W.A., născută B. în

favoarea autoarei intervenienților W.A. măritată cu W.G., deci prin această

înscriere certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 este perfect valid,

iar nulitatea nu subzistă.

Instanța de apel a

ignorat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îi repune pe

intervenienți în termenul de acceptare a succesiunii, bineînțeles sub condiția

depunerii notificării în termenul legal, condiție de fapt realizată.

Recurenții mai susțin

că, potrivit încheierii nr. 338/1959, imobilul a fost naționalizat de la

autoarea lor W.A. măritată W. și de la W.A., care este tatăl adoptiv al

autoarei intervenienților, de unde rezultă fără echivoc că, în calitate de

moștenitoare sezinară, a acceptat moștenirea în mod expres după mama sa

adoptivă, fiind înscris dreptul său în cartea funciară sub B30 în anul 1941, și

tacit după tatăl adoptiv, întrucât la data de 30 ianuarie 1959, conform

încheierii, s-a preluat imobilul chiar de la aceasta, tatăl său adoptiv fiind

decedat din 21 septembrie 1954. Or, în această situație, în care este cert

faptul că bunul revendicat a fost naționalizat de la W.A. măritată W. la data

de 30 ianuarie 1959 și ea a decedat la  12 octombrie 1959, nu se mai poate

discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul

acesteia nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naționalizat în timpul

vieții mamei sale.

Prin întâmpinare,

intimata SC R. SA a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect

instanța de apel a menținut soluția de admitere a excepției privind lipsa

calității procesuale active a intervenienților. Intimata reiterează prin

întâmpinare și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Intimata susține

că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la această din

urmă excepție, limitându-se doar la a arăta, la modul general, că respinge

celelalte excepții, fără a motiva această soluție.

De asemenea, intimații

persoane fizice au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat,

reiterând apărările formulate pe parcursul procesului, inclusiv excepția

privind prescripția dreptului intervenienților la acțiune.

Prin întâmpinare,

intimatul pârât M.F.P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice

Arad, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În subsidiar, în condițiile

în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale active a

intervenienților, intimatul a reiterat excepțiile privind lipsa calității sale

procesuale pasive și inadmisibilitatea cererii de intervenție, această din urmă

excepție fiind motivată prin aceea că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr.

10/2001, pe care se întemeiază cererea intervenienților, vizează constatarea

nulității unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în

vigoare a acestei legi.

Înalta Curte constată

că prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al

intervenienților și a analizat cu prioritate, în raport cu celelalte apărări,

excepția nulității certificatului de moștenitor și excepția lipsei calității

procesuale active a intervenienților, pe care le-a găsit întemeiate, motiv

pentru care a respins cererea de intervenție. De asemenea, în raport de soluția

pronunțată cu privire la acțiunea principală (care a fost respinsă ca urmare a

admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților), prima

instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate

de pârâți.

Împotriva hotărârii

primei instanțe au declarat apel exclusiv intervenienții, iar ca urmare a

respingerii apelului, au formulat prezentul recurs.

Având în vedere

ordinea de exercitare a căilor de atac, intimații pârâți nu pot invoca omisso

medio, direct în recursul intervenienților, excepția prescripției dreptului la

acțiune al intervenienților, pe care prima instanță a respins-o, și nici excepția

inadmisibilității cererii de intervenție, cu privire la care prima instanță a

reținut, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., efectul obligatoriu al

deciziei civile nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara. De

asemenea, intimații pârâți nu pot reitera alte excepții, asupra cărora prima

instanță nu s-a pronunțat, atâta vreme cât nu au înțeles să exercite calea de

atac a apelului împotriva sentinței și să critice modul de soluționare a excepțiilor

privind prescripția dreptului la acțiune al intervenienților și

inadmisibilitatea cererii de intervenție, respectiv, ordinea de soluționare a

celorlalte excepții.

În măsura în care

instanța de recurs va aprecia că recursul intervenienților este fondat,

stabilind că aceștia au calitate procesuală activă, soluția va fi cea prevăzută

de art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., respectiv, casarea hotărârii și

trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul cererii de intervenție (în

condițiile în care soluția dată de prima instanță cu privire la cererea

principală nu a fost apelată, intrând astfel sub puterea lucrului judecat), urmând

ca instanța de rejudecare, și nu instanța de recurs, să analizeze celelalte

excepții rămase nesoluționate, invocate de intimați în raport cu cererea de

intervenție.

Examinând decizia

recurată, prin prisma și în limitele motivelor de recurs invocate de

intervenienți, Înalta Curte reține următoarele:

Criticile recurenților

intervenienți, referitoare la conduita intimatei SC R. SA, în calitate de

vânzătoare și a intimaților pârâți persoane fizice, în calitate de cumpărători,

lipsa bunei-credințe a acestora și nulitatea actelor juridice încheiate, nu pot

fi examinate de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de apel nu a

examinat cauza pe fond, ci exclusiv sub aspectul criticilor din apel

referitoare la calitatea procesuală activă a apelanților intervenienți.

Nu poate fi imputată

instanței de apel neanalizarea acestor critici de fond, deoarece, la rândul

său, prima instanță a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond, argumentele

acesteia, expuse în motivarea sentinței, privind fondul cererii de constatare a

nulității contractelor de vânzare-cumpărare, fiind inutile în raport cu soluția

pronunțată.

În ceea ce privește

nulitatea certificatului de moștenitor și respingerea cererii de intervenție

pentru lipsa calității procesuale active, recurenții intervenienți susțin, în

esență, că certificatul de calitate de moștenitor este valid, deoarece, conform

înscrierii operate în cartea funciară în anul 1941, dreptul de moștenire după W.A.,

născută B. s-a intabulat în favoarea autoarei intervenienților, W.A., măritată W.,

fiind făcută astfel dovada acceptării exprese a moștenirii. Imobilul a fost naționalizat

în anul 1959 de la autoarea lor W.A., măritată W. și de la W.A., care este

tatăl adoptiv al autoarei intervenienților. La data naționalizării imobilul a

fost preluat chiar de la W.A., măritată W., tatăl său adoptiv fiind decedat din

21 septembrie 1954, ceea ce dovedește acceptarea tacită a moștenirii după W.A.

măritată W. a decedat la 12 octombrie 1959, astfel încât nu se mai poate

discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul

acesteia, nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naționalizat în

timpul vieții mamei sale.

Se mai susține că

prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repune pe intervenienți

în termenul de acceptare a succesiunii, fiind îndeplinit condiția depunerii

notificării în termenul legal.

Înalta Curte constată

că prima instanță, verificând validitatea certificatului de calitate de moștenitor

și calitatea procesuală activă a intervenienților, a reținut că aceștia nu au

făcut dovada că W.A.M. ar fi acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de W.A.,

decedat la 21 septembrie 1954, după cum nu au dovedit nici acceptarea

succesiunii lăsate de W.A.M., decedată la 15 octombrie 1959, de către fiul său W.A.B.

Instanța de apel a reținut

că, potrivit probelor administrate la prim instanță, în mod corect s-a stabilit

că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunilor succesive (fiind nerelevant

dacă adopția numitei W.A.M. de către W.A. a fost finalizată), iar pe de altă

parte, instanța de apel a constatat că intervenienții nici nu au criticat

sentința prin prisma reținerii neacceptării succesiunilor și nici nu au propus

probe în condițiile art. 287 C. proc. civ. pentru a dovedi contrariul celor

reținute de prima instanță, ci au invocat încălcarea dispozițiilor art. 653 C.

civ.

Situația de fapt

stabilită de prima instanță, cu privire la lipsa de dovezi privind acceptarea

succesiunilor succesive, necombătută în apel prin critici și probe care să susțină

contrariul, nu poate fi schimbată de instanța de recurs, care este limitată în

examinarea cauzei exclusiv sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute

limitativ de art. 304 C. proc. civ. Invocând mențiunile din cartea funciară și

actele în temeiul cărora a fost naționalizat și preluat imobilul de către stat,

recurenții intervenienți solicită instanței de recurs să procedeze la o

reanalizare a probatoriului, pentru a se ajunge la stabilirea unei situații de

fapt diferite de cea reținută de prima instanță, ceea ce excede limitelor

controlului de legalitate conferit instanței de recurs.

În ceea ce privește

invocarea imposibilității acceptării succesiunii de către W.A.B., pe motiv că

bunul a fost naționalizat în timpul vieții mamei sale, Înalta Curte are în

vedere faptul că actul de opțiune succesorală are caracter indivizibil, în

sensul că nu este posibilă acceptarea în parte a moștenirii. Succesibilul,

exercitând dreptul de opțiune, trebuie să se pronunțe în mod unitar cu privire

la dreptul său succesoral, indiferent de componența masei succesorale.

Împrejurarea că un anumit bun, care nu se găsea în patrimoniul succesoral la

data morții lui de cujus, reintră în patrimoniul acestuia după împlinirea

termenului de opțiune succesorală, nu poate justifica pretențiile unui

succesibil devenit străin de succesiune prin neacceptare (sau a moștenitorilor

acestuia, cum este cazul în speță), cu privire la acel bun.

Faptul că prevederile

art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repun pe intervenienți în termenul de

acceptare a succesiunii nu este de natură să suplinească lipsa dovezilor

privind acceptarea succesiunilor succesive de către antecesorii intervenienților.

Cu privire la

limitele de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001,

prima instanță a reținut că beneficiul repunerii în termen este acordat

persoanelor care formulează notificarea, adică succesorilor în viață la

momentul formulării notificării, iar nu și antecesorilor acestora, decedați

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care se interpun între

notificatori și foștii proprietari. Cu privire la modul în care instanța de

fond a interpretat aceste prevederi legale, nu s-au formulat critici de către

recurenți.

Față de cele reținute,

în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intervenienți

a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de intervenienții W.C.N. și W.V.R. împotriva Deciziei

nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 aprilie 2013.