ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2524/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Arad, reclamanții Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad, prin Primar au chemat în judecată pe pârâții C.M.L., M.G., M.L., D.S., B.P., B.E., C.M., B.M., B.S., R.R., Ministerul Economiei și Finanțelor și SC R. SA Arad, solicitând să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între SC R. SA, în calitate de vânzător și pârâții persoane fizice, în calitate de cumpărători, să se dispună rectificarea cărții funciare în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al statului, să se dispună O.C.P.I. să efectueze cuvenitele mențiuni în cartea funciară, să fie obligat pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către cumpărători a sumelor achitate, conform art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și să fie obligată SC R. SA să restituie cumpărătorilor comisionul de 1% din valoarea apartamentelor.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pentru imobilul situat în Arad, str. Gr. Alexandrescu, înscris în CF Arad, numiții W.V.R. și W.C.N. au solicitat restituirea în natură, în baza Legii nr. 10/2001. Din eroare, în anul 2003 imobilul a fost notat în CF ca fiind situat în str. Gr. Alexandrescu, apartamente au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995 către pârâții persoane fizice. În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, Cap. 1, pct. 1, lit. a) și pct. 20.1 din H.G. nr. 498/2003, pct. 50 din Legea nr. 247/2005. La termenul din 15 octombrie 2007, W.V.R. și W.C.N. au formulat cerere de intervenție în interes propriu, capetele de cerere fiind aceleași cu cele din cererea principală.

În motivare au invocat că prin notificarea din 15 octombrie 2001, formulată în baza Legii nr. 10/2001, au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad. Au mai invocat reaua-credință a vânzătorului SC R. SA, care cunoștea situația juridică a imobilului și care a procedat la înstrăinarea apartamentelor fără o identificare, prin apartamentare prealabilă și ignorând uzufructul înscris asupra imobilului. Prin Sentința civilă nr. 2753 din 21 aprilie 2008, Judecătoria Arad a respins cererea formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiului Arad, reprezentat prin primar, în contradictoriu cu pârâții C.M.L., M.G. și L., D.S., B.P. și E., C.M., B.M. și B.S., R.R.

(T.), Ministerul Economiei și SC R. SA Arad; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA și a Consiliului Local al Municipiului Arad; a respins excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului Arad, reprezentat prin primar; a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor față de primul, al doilea, al treilea și al cincilea petit din acțiune; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice față de cel de-al patrulea petit al acțiunii; a respins excepțiile privind prematuritatea cererii în anularea contractelor de vânzare - cumpărare și excepția prematurității cererii de restituire a sumelor de bani rezultate din vânzarea imobilului; a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților față de petitul al patrulea din acțiune și al cincilea petit; a admis inadmisibilitatea petitului al patrulea și al cincilea din acțiunea introductivă; a respins cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții W.C.N.

și W.V.R.; a respins excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților; a admis excepția inadmisibilității celui de-al patrulea și al cincilea petit din cererea de intervenție; a admis excepția inadmisibilității cererii de intervenție prin care se solicită constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 republicată; a respins excepția privind nulitatea absolută parțială a certificatului de moștenitor nr. X/2003 eliberat de Biroul Notarului Public - C.A.G. în Dosarul succesoral nr. 31/2003, în ceea ce privește calitatea de moștenitoare legală a lui W.A.M. după defunctul W.A. Împotriva sentinței au declarat apel Municipiul Arad, prin primar și intervenienții W.C.N.

și W.V.R.. Prin decizia civilă nr. 332 din 6 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă excepția invocată de intimații T.R. fostă R., M.G., M.L., B.P., B.E. și C.M. privind calitatea de moștenitori a apelanților W.C.N. și W.V.R. și s-a constatat nulitatea absolută parțială a certificatului de calitate de moștenitor nr. X/2003 eliberat de Biroul Notarial public C.A.G.; au fost respinse apelurile declarate de apelantul reclamant Municipiul Arad, reprezentat prin primar și apelanții intervenienți W.C.N. și W.V.R.. Împotriva deciziei au declarat recurs reclamantul Municipiul Arad, reprezentat prin primar și intervenienții W.C.N. și W.V.R.. Prin Decizia civilă nr. 140/ R din 18 februarie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursurile au fost admise, iar decizia casată, cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Arad, iar la termenul din 01 octombrie 2009, pârâții T.(fostă R.) R., M.G. și M.M.L., B.P. și B.E. au formulat cerere de aderare la apelurile declarate în cauză, solicitând schimbarea în parte a sentinței, în sensul admiterii excepțiilor lipsei calității procesuale pasive a Municipiului Arad, a nulității absolute parțiale a certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului Public C.A.G. în Dosarul succesoral nr. x/2003 în ceea ce privește calitatea de moștenitoare legală a numitei W.A.M. după defunctul W.A. și, respectiv, a lipsei calității procesuale active a intervenienților, respectiv a lipsei calității de persoane îndreptățite să solicite măsuri reparatorii pentru cota de ½ din imobil.

Prin decizia civilă nr. 520/ A din 9 decembrie 2009 Tribunalul Arad a admis apelurile declarate de reclamantul Municipiul Arad prin primar și de intervenienții în interes propriu W.C.N. și W.V.R. împotriva Sentinței civile nr. 2753 din 21 aprilie 2008, pronunțată de Judecătoria Arad și a respins cererea de aderare la aceste apeluri, formulată de pârâții T. (fostă R.) R., M.G., M.L., B.P. și B.M. A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că: a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a SC R. SA Arad privind capătul de cerere vizând restituirea comisionului și a constatat transmisă calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Arad în privința capătului de cerere vizând constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare cumpărare; a admis în parte acțiunea reclamantul Municipiul Arad, prin primar împotriva pârâților B.M., B.S., C.M., B.E., D.S., M.G., M.L., C.M.L.

și T. (fostă R.) R., precum și cererile de intervenție în interes propriu formulate de intervenienții W.C.N. și W.V.R.; a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare cumpărare din 20 ianuarie 2006, din 08 decembrie 2005, din 28 februarie 2005, din 20 ianuarie 2005, din 18 ianuarie 2005, din 22 octombrie 2004 și din 15 martie 2006 încheiate de pârâta SC R. SA Arad, ca mandatar al Statului Român, în calitate de vânzător și pârâții B.M., B.S., C.M., B.E., D.S., M.G., M.L., C.M.L. și T. (fostă R.) R.; a menținut restul dispozițiilor sentinței atacate. Împotriva deciziei au declarat recurs pârâții M.G. și M.L., D.S., B.P. și B.E., C.M., B.M. și B.S., R. (T.) R. și C.M.L. Prin Decizia civilă nr. 320/ R din 31 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara recursul a fost admis cu consecința casării ambelor hotărâri și a trimiterii cauzei spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Arad.

Pentru a dispune astfel, instanța de recurs a reținut incidența dispozițiilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005 care dau în competența tribunalului ca primă instanță soluționarea acțiunilor prin care se contestă valabilitatea actelor juridice de înstrăinare ce fac obiect al Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 382 din 30 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Arad a fost admisă excepția prescrierii dreptului la acțiune al reclamanților raportat la art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005; a fost respinsă excepția prescrierii dreptului la acțiune al intervenienților întemeiată pe aceleași dispoziții; a fost admisă excepția lipsei calității procesual active a intervenienților și au fost respinse celelalte excepții.

Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții Consiliul Local al Municipiului Arad și Municipiul Arad prin primar împotriva pârâților C.M., D.S., R. (T.) R., B.P. și B.E., M.G. și M.L., C.M., B.M. și B.S., Ministerul Economiei și Finanțelor prin D.G.F.P. Arad și SC R. SA Arad; s-a constatat nulitatea certificatului de moștenitor nr. x/2003 eliberat de Biroul Notarului Public – A.G.C. și a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții W.C.N. și W.V.R.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că dreptul la acțiune al reclamanților este prescris în raport de prevederile art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, termenul de prescripție împlinindu-se la 31 martie 2007. În ceea ce îi privește pe intervenienți, prima instanță a constatat că aceștia au luat cunoștință de existența contractelor de vânzare-cumpărare la data înregistrării de către reclamanți pe rolul instanței a prezentei acțiuni (03 mai 2007), iar raportat la această dată, formularea cererii de intervenție la 15 octombrie 2007 se încadrează în termenul de 12 luni prevăzut de art. III teza finală din Titlul I al Legii nr. 247/2005, așa încât tribunalul a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune al intervenienților.

Față de prescrierea dreptului la acțiune al reclamanților, ce împiedică soluționarea în fond a acțiunii formulate de aceștia, instanța a constatat că au rămas fără obiect celelalte excepții invocate de pârâți.

Prima instanță a mai reținut că excepția inadmisibilității cererii de intervenție, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare - cumpărare pe dispozițiile art. 45 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, raportat la faptul că aceste dispoziții legale vizează contractele de vânzare - cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a legii, invocată de pârâți, nu constituie o excepție procesuală, fiind o apărare de fond, ce a fost lipsită de conținut prin Decizia civilă nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara, ce a casat Decizia civilă nr. 520/2009 a Tribunalului Arad, dar și Sentința civilă nr. 2753/2008 a Judecătoriei Arad, trimițând cauza spre rejudecare la Tribunalul Arad, ca primă instanță, în considerarea prevederilor art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, ceea ce obligă instanța de fond, conform art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., să analizeze contractele de vânzare – cumpărare atacate de intervenienți prin prisma acestor din urmă dispoziții legale. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților și excepția nulității certificatului de moștenitor al acestora, instanța a reținut, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, că beneficiul repunerii în termen este acordat persoanelor care formulează notificarea, presupunându-se că, neexistând în masa succesorală a defuncților autori imobilele preluate de statul român, în absența altor bunuri, moștenitorii nu au avut interesul dezbaterii succesorale și a acceptării moștenirii în termenul prevăzut de art. 700 C. civ.

Dar, art. 4 alin. (3) se referă în mod evident doar la succesorii în viață la momentul formulării notificării, doar aceștia fiind repuși de drept în termenul de acceptare a moștenirii, iar nu și la antecesorii lor decedați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care se interpun între notificatori și foștii proprietari. Așadar, pentru emiterea certificatului de calitate de moștenitor nr. x/2003 intervenienții trebuiau să dovedească acceptarea de către fiecare dintre antecesorii lor a moștenirii după autorii lor. Analizând probele administrate, instanța a reținut că intervenienții nu au dovedit acceptarea moștenirii lui W.A. de către W.A.M., expres sau tacit (prin preluare de bunuri din masa succesorală) în termenul de 6 luni de la decesul acestuia, conform art. 700 C. civ.

și, la fel, nu au probat acceptarea, în aceleași condiții, de către W. Antoniu a succesiunii mamei sale W.A.M., precum și absența altor moștenitori. În aceste condiții, tribunalul a constatat că certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, nefăcând dovada calității intervenienților de acceptanți ai moștenirii după foștii proprietari înscriși în CF Arad. Ca atare, intervenienții nu au calitatea de persoane îndreptățite la aplicarea prevederilor Legii nr. 10/2001 (art. 4) și deci nu au legitimarea procesuală activă în procedura prevăzută de art. 46 (actualmente art. 45) din Legea nr. 10/2001 raportat la art. 44 din O.U.G. nr. 40/1999 modificată și art. III din Titlul I al Legi nr. 247/2005, așa încât tribunalul a admis excepția nulității certificatului de calitate de moștenitori nr. x/2003, precum și excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților.

Deși a reținut că admiterea celor două excepții înlătură necesitatea analizării fondului, tribunalul a analizat și temeinicia cererilor de constatare a nulității contractelor de vânzare - cumpărare având în vedere că la dosar există toate probele necesare în acest sens, iar aspecte legate de incidența sau nu a prevederilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată au fost deja relevate în rezolvarea excepțiilor. Examinând situația de fapt, pe baza probelor administrate, instanța a reținut că nu sunt incidente cauzele de nulitate invocate de intervenienți. Împotriva sentinței au declarat apel intervenienții, care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând schimbarea ei în sensul admiterii cererii de intervenție.

În motivare, au învederat că prin notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 au solicitat restituirea în natură a imobilului înscris în CF Arad, cu adresa administrativă în Arad, str. Grigore Alexandrescu nr. 35, adresă corectată administrativ în anul 2002 (anterior vânzărilor). Au arătat că în mod greșit a fost reținută buna credință a vânzătorului SC R. SA Arad, având în vedere adresa emisă de instituție din 14 decembrie 2002 din care rezultă că aceasta cunoștea situația exactă a imobilului, precum și efectuarea vânzărilor fără o apartamentare prealabilă și cu ignorarea dreptului de uzufruct înscris asupra imobilului. Au invocat greșita interpretare dată de instanță conținutului notificării, în care s-a făcut referire la cartea funciară în care este înscris imobilul revendicat și numărul topografic.

Au criticat greșita reținere a bunei credințe a pârâților - persoane fizice la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, aceștia având cunoștință despre regimul juridic al apartamentelor, câtă vreme adresa imobilului rezultă din contractele de închiriere în baza cărora le-au ocupat, din extrasul de carte funciară și din conținutul adeverinței din 14 octombrie 2004 eliberată de Administrația Patrimoniului Local. Apelanții au susținut că nu este incident în cauză principiul error communis facit ius. Au criticat reținerea lipsei calității lor procesual active, certificatul de calitate de moștenitor ce atestă calitatea lor de moștenitori ai defunctei W.A. nefiind declarat în fals. Au făcut referire la conținutul cărții funciare, din care rezultă calitatea nepoatei defunctei W.A.

(n. B.) de fiică adoptivă, la decizia de moștenire a Judecătoriei Arad și la greșita înscriere a preluării de către stat a imobilului de la W.A., câtă vreme acesta a decedat la 21 septembrie 1954, iar W.A. la 12 octombrie 1959. Au criticat și greșita interpretare dată dispozițiilor art. 653 și art. 700 C. civ. Prin Decizia nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de intervenienți, ca nefondat. În considerentele acestei decizii, instanța de apel a reținut următoarele: Solicitând pe calea cererii de intervenție în interes propriu formulate în cauză constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele din imobil și rectificarea corespunzătoare a CF Arad precum și despăgubirea cumpărătorilor apartamentelor, intervenienții au invocat calitatea lor de moștenitori ai proprietarilor tabulari ai imobilului în litigiu.

Potrivit extrasului de carte funciară (f. 10-12 Dosar nr. 4736/55/2007 al Judecătoriei Arad) imobilul a fost dobândit cu titlu de cumpărare de W.A. și soția (născută) B.A. (B 28-29). În anul 1941 asupra cotei părți a dreptului de proprietate a lui B.A. s-a înscris dreptul de proprietate al numitei W.A. căsătorită W. (B 30). În fine, în anul 1959 se înscrie dreptul de proprietate al statului cu titlu de naționalizare de la W.A. și soția (B 31). Pentru a justifica propria calitate procesual activă, reclamanții au depus la dosar certificatul de calitate de moștenitor nr. x din 12 februarie 2003 eliberat de Biroul Notarului Public - C.A.G. (f. 114 Dosar nr. 4736/55/2007). Potrivit certificatului, W.A.

l-a moștenit pe W.A.A. în calitate de fiică, aceasta fiind, la rându-i, moștenită de fiul său W.A.B., acesta avându-i ca moștenitori pe intervenientă (soție) și intervenient (fiu). Față de dispozițiile art. 692 C. civ., intervenienții erau ținuți să facă dovada acceptării succesiunilor succesive de către moștenitori, câtă vreme aceștia au decedat în afara termenului de 6 luni de la deschiderea succesiunii antecesorului lor. Astfel, W.A. a decedat la 21 septembrie 1954 (f. 325 Dosar nr. 4736/55/2007), W.A.M. la 15 octombrie 1959 (f. 391 dosar), iar W.A.B. la 14 ianuarie 1995 (f. 399 dosar). Cum termenul de opțiune era expirat, intervenienții care invocă beneficiul retransmiterii erau ținuți să dovedească faptul că fiecare dintre succesorii lui W.A.

a acceptat moștenirea antecesorului său. Or, cum în mod corect a reținut prima instanță, din probele administrate nu a rezultat acceptarea succesiunilor succesive și, deci, transmiterea dreptului de proprietate de la un defunct la altul până în patrimoniul intervenienților. În aceste condiții, este nerelevant dacă adopția numitei W.A.M. de către W.A.A. și W.A. a fost finalizată, câtă vreme, așa cum s-a arătat, dovada acceptării în termen a succesiunilor nu a fost făcută. Se observă că intervenienții nici nu critică sentința prin prisma reținerii neacceptării succesiunilor și nici nu au propus probe în condițiile art. 287 C. proc. civ. pentru a dovedi contrariul celor reținute de prima instanță, ci au invocat încălcarea dispozițiilor art. 653 C. civ.

Potrivit acestei norme (alin. (1)) descendenții și ascendenții au de drept posesiunea succesiunii din momentul morții defunctului. Reglementând sezina, dispoziția legală conferă moștenitorilor sezinari posibilitatea de a intra în stăpânirea bunurilor succesorale și de a exercita drepturile și acțiunile dobândite de la defunct sau intrate ulterior în moștenire fără a fi necesară atestarea prealabilă a calității de succesor pe cale notarială sau judecătorească. Această aptitudine trebuie, însă, valorificată de sezinar prin manifestarea de voință în sensul preluării bunurilor succesorale. Rezultă, așadar, că și moștenitori sezinari sunt ținuți să facă acceptarea succesiunii; o altă interpretare ar conduce la concluzia că art. 700 C. civ.

nu le este aplicabil (or, legea nu face o atare distincție) precum și la cea potrivit cu care acestei categorii de moștenitori nu i-ar fi aplicabile dispozițiilor art. 686 C. civ. potrivit cu care nimeni nu este obligat a face acceptarea unei moșteniri care i se cuvine, simpla calitate de sezinari atrăgându-le calitatea de acceptanți ai moștenirii. Or, conform celor mai sus arătate, prima instanță a reținut că nu s-a făcut dovada acceptărilor conform art. 700 C. civ. Pe calea apelului, intervenienții au invocat validitatea certificatului de calitate de moștenitor până la înscrierea acestuia în fals, susținând greșita sa anulare. Aceste susțineri sunt neîntemeiate, câtă vreme pârâții nu au contestat constatările personale ale notarului în sensul art. 1173 C. civ., ci chiar fondul actului, astfel că este admisibilă cererea în constatarea nulității sale.

În consecință, în mod legal a fost anulat certificatul de calitate de moștenitor invocat de intervenienți pentru a face dovada calității lor procesual active. Cum, față de dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., reținerea ca fiind întemeiată a lipsei acestei calități face inutilă examinarea fondului, instanța de apel nu mai are a se preocupa de criticile vizând fondul pretențiilor apelanților, respectiv nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate cu privire la apartamentele din imobil. Împotriva deciziei nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, au declarat recurs intervenienții W.C.N. și W.V.R.. Recurenții solicită modificarea deciziei recurate și admiterea cererii lor de intervenție astfel cum a fost formulată.

Invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții susțin următoarele: În fapt, au formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la data de 15 octombrie 2001, solicitând restituirea în natură a imobilului cuprins în CF Arad. Nu se poate justifica în niciun fel poziția pârâtei SC R. SA care invocă buna credință și că nu cunoștea despre ce imobil este vorba, elocventă asupra faptului că nu spune adevărul fiind adresa din 14 decembrie 2002, emisă chiar de pârâtă, unde se poate observa că aceasta cunoștea situația juridică a acestui imobil destul de bine. De asemenea, pârâta SC R. SA, la data vânzării, nu a identificat printr-o apartamentare imobilul ce se vinde și a ignorat cu bună știință faptul că există un uzufructuar asupra imobilului.

Condițiile în care s-au vândut apartamentele intimaților persoane fizice duc la nulitatea absolută a acestora, întrucât au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii în vigoare la data înstrăinării, fiind de asemenea suspendată vânzarea prin dispoziția primarului. La data depunerii notificării (15 octombrie 2001) în CF Arad se regăsea ca număr administrativ al imobilului revendicat nr. x, iar în fapt era nr. z, dar cu același nr. topografic. Abia la 12 februarie 2003 s-a modificat numărul administrativ din cartea funciară prin adeverința nr. x în noul număr y, număr administrativ cu care s-a și vândut și care este menționat în fiecare contract de vânzare cumpărare. Instanța de apel nu a analizat aceste elemente, care relevau lipsa bunei credințe și nu a analizat celelalte probe din care rezulta că intimații persoane fizice cunoșteau foarte bine ceea ce cumpără.

Instanța de apel examinează doar excepția ridicată de către intimați, aceea că certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 este lovit de nulitate, ignorând înscrierea de sub B 30 din CF. Arad, unde se poate observa că la 09 decembrie 1941, prin încheierea nr. 4712, s-a înscris dreptul de moștenire după W.A., născută B. în favoarea autoarei intervenienților W.A. măritată cu W.G., deci prin această înscriere certificatul de calitate de moștenitor nr. x/2003 este perfect valid, iar nulitatea nu subzistă. Instanța de apel a ignorat prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, care îi repune pe intervenienți în termenul de acceptare a succesiunii, bineînțeles sub condiția depunerii notificării în termenul legal, condiție de fapt realizată.

Recurenții mai susțin că, potrivit încheierii nr. 338/1959, imobilul a fost naționalizat de la autoarea lor W.A. măritată W. și de la W.A., care este tatăl adoptiv al autoarei intervenienților, de unde rezultă fără echivoc că, în calitate de moștenitoare sezinară, a acceptat moștenirea în mod expres după mama sa adoptivă, fiind înscris dreptul său în cartea funciară sub B30 în anul 1941, și tacit după tatăl adoptiv, întrucât la data de 30 ianuarie 1959, conform încheierii, s-a preluat imobilul chiar de la aceasta, tatăl său adoptiv fiind decedat din 21 septembrie 1954. Or, în această situație, în care este cert faptul că bunul revendicat a fost naționalizat de la W.A. măritată W. la data de 30 ianuarie 1959 și ea a decedat la 12 octombrie 1959, nu se mai poate discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul acesteia nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naționalizat în timpul vieții mamei sale.

Prin întâmpinare, intimata SC R. SA a solicitat respingerea recursului, arătând că în mod corect instanța de apel a menținut soluția de admitere a excepției privind lipsa calității procesuale active a intervenienților. Intimata reiterează prin întâmpinare și excepția lipsei calității sale procesuale pasive. Intimata susține că instanțele de fond și de apel nu s-au pronunțat cu privire la această din urmă excepție, limitându-se doar la a arăta, la modul general, că respinge celelalte excepții, fără a motiva această soluție. De asemenea, intimații persoane fizice au solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând apărările formulate pe parcursul procesului, inclusiv excepția privind prescripția dreptului intervenienților la acțiune.

Prin întâmpinare, intimatul pârât M.F.P., reprezentat prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În subsidiar, în condițiile în care se va trece peste excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților, intimatul a reiterat excepțiile privind lipsa calității sale procesuale pasive și inadmisibilitatea cererii de intervenție, această din urmă excepție fiind motivată prin aceea că prevederile art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, pe care se întemeiază cererea intervenienților, vizează constatarea nulității unor contracte de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Înalta Curte constată că prima instanță a respins excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenienților și a analizat cu prioritate, în raport cu celelalte apărări, excepția nulității certificatului de moștenitor și excepția lipsei calității procesuale active a intervenienților, pe care le-a găsit întemeiate, motiv pentru care a respins cererea de intervenție. De asemenea, în raport de soluția pronunțată cu privire la acțiunea principală (care a fost respinsă ca urmare a admiterii excepției prescripției dreptului la acțiune al reclamanților), prima instanță a apreciat că nu se mai impune analizarea celorlalte excepții invocate de pârâți. Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat apel exclusiv intervenienții, iar ca urmare a respingerii apelului, au formulat prezentul recurs.

Având în vedere ordinea de exercitare a căilor de atac, intimații pârâți nu pot invoca omisso medio, direct în recursul intervenienților, excepția prescripției dreptului la acțiune al intervenienților, pe care prima instanță a respins-o, și nici excepția inadmisibilității cererii de intervenție, cu privire la care prima instanță a reținut, în temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., efectul obligatoriu al deciziei civile nr. 320/ R din 31 martie 2010 a Curții de Apel Timișoara. De asemenea, intimații pârâți nu pot reitera alte excepții, asupra cărora prima instanță nu s-a pronunțat, atâta vreme cât nu au înțeles să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinței și să critice modul de soluționare a excepțiilor privind prescripția dreptului la acțiune al intervenienților și inadmisibilitatea cererii de intervenție, respectiv, ordinea de soluționare a celorlalte excepții.

În măsura în care instanța de recurs va aprecia că recursul intervenienților este fondat, stabilind că aceștia au calitate procesuală activă, soluția va fi cea prevăzută de art. 312 alin. (5) și art. 314 C. proc. civ., respectiv, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, sub aspectul cererii de intervenție (în condițiile în care soluția dată de prima instanță cu privire la cererea principală nu a fost apelată, intrând astfel sub puterea lucrului judecat), urmând ca instanța de rejudecare, și nu instanța de recurs, să analizeze celelalte excepții rămase nesoluționate, invocate de intimați în raport cu cererea de intervenție.

Examinând decizia recurată, prin prisma și în limitele motivelor de recurs invocate de intervenienți, Înalta Curte reține următoarele: Criticile recurenților intervenienți, referitoare la conduita intimatei SC R. SA, în calitate de vânzătoare și a intimaților pârâți persoane fizice, în calitate de cumpărători, lipsa bunei-credințe a acestora și nulitatea actelor juridice încheiate, nu pot fi examinate de instanța de recurs, în condițiile în care instanța de apel nu a examinat cauza pe fond, ci exclusiv sub aspectul criticilor din apel referitoare la calitatea procesuală activă a apelanților intervenienți. Nu poate fi imputată instanței de apel neanalizarea acestor critici de fond, deoarece, la rândul său, prima instanță a soluționat cauza pe excepție și nu pe fond, argumentele acesteia, expuse în motivarea sentinței, privind fondul cererii de constatare a nulității contractelor de vânzare-cumpărare, fiind inutile în raport cu soluția pronunțată.

În ceea ce privește nulitatea certificatului de moștenitor și respingerea cererii de intervenție pentru lipsa calității procesuale active, recurenții intervenienți susțin, în esență, că certificatul de calitate de moștenitor este valid, deoarece, conform înscrierii operate în cartea funciară în anul 1941, dreptul de moștenire după W.A., născută B. s-a intabulat în favoarea autoarei intervenienților, W.A., măritată W., fiind făcută astfel dovada acceptării exprese a moștenirii. Imobilul a fost naționalizat în anul 1959 de la autoarea lor W.A., măritată W. și de la W.A., care este tatăl adoptiv al autoarei intervenienților. La data naționalizării imobilul a fost preluat chiar de la W.A., măritată W., tatăl său adoptiv fiind decedat din 21 septembrie 1954, ceea ce dovedește acceptarea tacită a moștenirii după W.A.

măritată W. a decedat la 12 octombrie 1959, astfel încât nu se mai poate discuta de nicio manifestare de acceptare a succesiunii, întrucât W.A.B., fiul acesteia, nu mai putea să accepte succesiunea, bunul fiind naționalizat în timpul vieții mamei sale. Se mai susține că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repune pe intervenienți în termenul de acceptare a succesiunii, fiind îndeplinit condiția depunerii notificării în termenul legal. Înalta Curte constată că prima instanță, verificând validitatea certificatului de calitate de moștenitor și calitatea procesuală activă a intervenienților, a reținut că aceștia nu au făcut dovada că W.A.M. ar fi acceptat expres sau tacit succesiunea lăsată de W.A., decedat la 21 septembrie 1954, după cum nu au dovedit nici acceptarea succesiunii lăsate de W.A.M., decedată la 15 octombrie 1959, de către fiul său W.A.B.

Instanța de apel a reținut că, potrivit probelor administrate la prim instanță, în mod corect s-a stabilit că nu s-a făcut dovada acceptării succesiunilor succesive (fiind nerelevant dacă adopția numitei W.A.M. de către W.A. a fost finalizată), iar pe de altă parte, instanța de apel a constatat că intervenienții nici nu au criticat sentința prin prisma reținerii neacceptării succesiunilor și nici nu au propus probe în condițiile art. 287 C. proc. civ. pentru a dovedi contrariul celor reținute de prima instanță, ci au invocat încălcarea dispozițiilor art. 653 C. civ. Situația de fapt stabilită de prima instanță, cu privire la lipsa de dovezi privind acceptarea succesiunilor succesive, necombătută în apel prin critici și probe care să susțină contrariul, nu poate fi schimbată de instanța de recurs, care este limitată în examinarea cauzei exclusiv sub aspectul motivelor de nelegalitate prevăzute limitativ de art. 304 C. proc.

civ. Invocând mențiunile din cartea funciară și actele în temeiul cărora a fost naționalizat și preluat imobilul de către stat, recurenții intervenienți solicită instanței de recurs să procedeze la o reanalizare a probatoriului, pentru a se ajunge la stabilirea unei situații de fapt diferite de cea reținută de prima instanță, ceea ce excede limitelor controlului de legalitate conferit instanței de recurs. În ceea ce privește invocarea imposibilității acceptării succesiunii de către W.A.B., pe motiv că bunul a fost naționalizat în timpul vieții mamei sale, Înalta Curte are în vedere faptul că actul de opțiune succesorală are caracter indivizibil, în sensul că nu este posibilă acceptarea în parte a moștenirii.

Succesibilul, exercitând dreptul de opțiune, trebuie să se pronunțe în mod unitar cu privire la dreptul său succesoral, indiferent de componența masei succesorale. Împrejurarea că un anumit bun, care nu se găsea în patrimoniul succesoral la data morții lui de cujus, reintră în patrimoniul acestuia după împlinirea termenului de opțiune succesorală, nu poate justifica pretențiile unui succesibil devenit străin de succesiune prin neacceptare (sau a moștenitorilor acestuia, cum este cazul în speță), cu privire la acel bun. Faptul că prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 îi repun pe intervenienți în termenul de acceptare a succesiunii nu este de natură să suplinească lipsa dovezilor privind acceptarea succesiunilor succesive de către antecesorii intervenienților.

Cu privire la limitele de aplicare a prevederilor art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 10/2001, prima instanță a reținut că beneficiul repunerii în termen este acordat persoanelor care formulează notificarea, adică succesorilor în viață la momentul formulării notificării, iar nu și antecesorilor acestora, decedați anterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și care se interpun între notificatori și foștii proprietari. Cu privire la modul în care instanța de fond a interpretat aceste prevederi legale, nu s-au formulat critici de către recurenți. Față de cele reținute, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de intervenienți a fost respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intervenienții W.C.N. și W.V.R. împotriva Deciziei nr. 1112/ A din 21 decembrie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.