ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8224/2005

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8224/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2588 din 26

aprilie 2000, Judecătoria Arad a respins acțiunea formulată de reclamantul

A.T., în contradictoriu cu Consiliul local al municipiului Arad, SC R. SA Arad,

R.F.T., P.G. și P.V.

Au fost admise cererile de

intervenție în interesul pârâtului Consiliul local al municipiului Arad

formulate de intervenienții C.A., C.V., M.P. și M.A., precum și cererile de

intervenție în interes propriu formulate de P.G. și P.V. și s-a constatat

valabilitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 4280/1999, încheiat între

SC R. SA și intervenienții P.G. și P.V.

Reclamantul a fost obligat să

plătească cheltuieli de judecată astfel: intervenienților C.A. și C.V. suma de

1.000.000 lei; intervenienților M.P. și M.A. suma de 1.000.000 lei;

intervenienților P.G. și P.V. suma de 1.000.000 lei.

Tribunalul Arad, prin decizia civilă

nr. 1217 din 12 iulie 2000, a admis apelul declarat de reclamant și a schimbat

sentința instanței de fond, în sensul admiterii acțiunii formulate de reclamantul

A.T., în contradictoriu cu Statul Român reprezentat de Consiliul local al

municipiului Arad, SC R. SA Arad, R.F.T., P.G. și P.V.

Au fost anulate încheierile de C.F.

nr. 5235/1997 și nr. 15446/1998, prin care s-a intabulat Statul Român, în

calitate de proprietar, sub nr. B 12 și 15, în C.F. Arad, încheierea de C.F.

din 9 septembrie 1999, prin care imobilul evidențiat în C.F. Arad a fost

apartamentat, precum și dispoziția nr. 636/1999 a Primarului municipiului Arad,

privind apartamentarea și s-a dispus restabilirea situației anterioare celor

trei încheieri, în C.F. Arad.

S-a stabilit dreptul de proprietate

al reclamantului A.T., în calitate de moștenitor al foștilor proprietari de

C.F. K.A. și K.M., restabilind situația imobilului în C.F. Arad, anterioară

intabulării dreptului de proprietate al statului și desființând cărțile

funciare nou întocmite, după sistarea C.F. Arad.

S-a constatat nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 435/1996, încheiat între SC R. SA Arad și R.F.T.,

privind apartamentul nr.4, din imobilul situat în Arad, înscris în C.F. Arad,

la nr. top 1101/I, în prezent având adresa Arad, și s-a anulat încheierea de

C.F., de intabulare a pârâtei R.F.T. sub B4.

S-a constatat nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare nr. 4280/1999, încheiat de SC R. SA Arad și pârâții P.G.

și P.V., pentru apartamentul nr. 1 situat în același imobil.

S-a dispus ca serviciul de C.F. a

Judecătoriei Arad să facă operațiunile cuvenite în cărțile funciare, s-au

respins cererile de intervenție formulate de petenții C.A., C.V., M.P. , M.A.,

P.G. și P.V. și au fost obligați pârâții la plata sumei de 3.564.000 lei

cheltuieli de judecată către apelant.

Instanța de apel, în esență, a

reținut că instanța de fond a constatat că reclamantul are calitate procesuală

activă ca legatar universal, însă imobilul a fost preluat de stat cu titlu

legal, iar pârâtele Consiliul local al municipiului Arad și SC R. SA Arad, la

judecata în fond, s-au apărat invocând lipsa calității procesuale active a

reclamantului.

În privința calității procesuale

sunt relevante: certificatul de calitate de legatar nr. 317 din 20 octombrie

1999, prin care s-a stabilit calitatea reclamantului de legatar universal al

numitei K.M., decedată la 2 ianuarie 1977; certificatul de moștenitor nr. 11

din 28 februarie 2000, prin care se stabilește calitatea reclamantului de

moștenitor legal al fratelui său A.I., decedat la 9 noiembrie 1997;

certificatul de legatar nr. 116 din 21 aprilie 2000, prin care se stabilește

calitatea de moștenitor legal și testamentar după defuncții K.A. și K.M.

Foștii proprietari nu erau

exploatatori de locuințe, pentru că în imobil, la data preluării, locuiau

aceștia împreună cu familia lor și chiriași, fără ca în procesul verbal de

preluare să existe vreo mențiune cu privire la numărul chiriașilor, iar în

prezent sunt doar patru apartamente.

Preluarea s-a făcut fără titlu și

pentru faptul că dispozițiile Decretului nr. 92/1950 erau contrare art. 8, art.

10, art. 11 din Constituția din 13 aprilie 1948, art. 480-481 C. civ. și art.

17 alin. (1) și (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.

Se mai reține, că încheierile de

intabulare sunt date în anii 1997, 1998, după ce Decretul nr. 92/1950 a fost

abrogat. Efectele nevalabilității trecerii bunului în proprietatea statului se

extind și asupra operațiunilor juridice ulterioare, iar buna credință a

subdobânditorilor nu poate fi reținută, pentru că aceștia au cunoscut că

imobilul nu a fost construit de stat, că A.I., la data de 5 august 1996, a

depus cerere de restituire a bunului, iar dreptul de proprietate al pârâtei

R.F.T. s-a intabulat după notarea procesului în C.F. de către A.I.

Se mai reține că, chiar dacă A.I. a

decedat, consiliul local nu justifică nesoluționarea cererii depusă de acesta,

deoarece reclamantul este moștenitorul lui A.I.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 3745 din 21 noiembrie 2000, a respins recursurile declarate

de pârâții Consiliul local Arad, SC R. SA Arad, R.F., P.G. și P.V. împotriva

hotărârii pronunțată de tribunal, reținând că foștii proprietari ai imobilului

nu au fost exploatatori de locuințe, și că titlul statului nu este valid,

pentru că înscrierea în C.F. este constitutivă de drepturi, iar dreptul de

proprietate al statului a fost înscris după abrogarea Decretului ntr. 92/1990.

Subdobânditorii nu au fost de bună

credință, pentru că, în raport cu cererea formulată la data de 5 august 1996 de

A.I., nesoluționată nici în prezent, procedura vânzării trebuia suspendată.

Instanța de recurs reține că s-a

invocat tardivitatea cererii formulată de A.I., însă data depunerii cererii nu

are relevanță pentru stabilirea bunei credințe, câtă vreme ambele contracte de

vânzare-cumpărare s-au încheiat ulterior datei de 5 august 1996, iar motivul de

recurs care privește lipsa calității procesuale a reclamantului nu poate fi

susținut față de certificatele de legatar nr. 317 din 20 octombrie 1999 și nr.

116 din 21 aprilie 2000 și certificatul de moștenitor nr. 11 din 28 februarie

2000.

Împotriva deciziei civile nr. 1217

din 12 iulie 2000 a Tribunalului Arad au formulat cereri de revizuire pârâții

P.G., P.V., R.F.T. și Consiliul local al municipiului Arad, întemeiate pe art.

322 pct. 4 C. proc. civ., revizuenții solicitând să se desființeze hotărârea

tribunalului și să se respingă apelul declarat de reclamant împotriva sentinței

civile nr. 2588 din 26 aprilie 2000 a Judecătoriei Arad, constatându-se lipsa

calității procesuale active a reclamantului apelant A.T.

Revizuenții și-au întemeiat cererea

de revizuiere pe art. 322 pct. 4 C. proc. civ., susținând că prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a stabilit că legatul invocat de

reclamant pentru dovedirea calității procesuale active este fals, iar

Tribunalul Arad, prin decizia civilă nr. 654 din 21 octombrie 2002, a respins

cererile de revizuire, reținând că nu s-a făcut dovada că testamentul a fost

falsificat de intimatul A.T. sau de o altă persoană și că ar exista infracțiune

de fals.

Curtea de Apel Timișoara, prin

decizia civilă nr. 259 din 13 februarie 2003, a admis recursul declarat de

revizuenții P.G. și P.V., a modificat decizia recurată, în sensul admiterii

cererii de revizuire formulată de recurenții-revizuenți, a schimbat în tot

decizia revizuită și a respins apelul declarat de reclamantul A.T. împotriva

sentinței civile nr. 2588 din 26 aprilie 2000 a Judecătoriei Arad, care a fost

păstrată.

Instanța de recurs a reținut că s-au

făcut cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de fals cu privire la

testamentul invocat de A.T., iar prin rezoluția din 12 februarie 2001 s-a

dispus clasarea cauzei cu autor necunoscut, întrucât a intervenit prescripția

răspunderii penale, însă este reținut faptul că testamentul este un act fals.

Potrivit art. 322 pct. 4, teza a

II-a C. proc. civ., s-au efectuat mai multe expertize grafologice, iar

majoritatea concluziilor atestă faptul că testamentul nu a fost scris, datat și

semnat de persoana căreia îi aparțin scriptele de comparație avute în vedere.

Singura scriere care aparține cu certitudine testatoarei este cea de pe

certificatul de căsătorie, iar în rapoartele de expertiză s-a concluzionat că

„testamentul olograf nu este semnat de persoana care a semnat actul de

căsătorie”.

În raport de art. 184 C. proc. civ.,

falsul se cercetează de instanța civilă prin orice mijloace de dovadă și câtă

vreme testamentul nu îndeplinește condițiile prevăzute de art. 859 C. civ.,

reclamantul nu justifică calitate procesuală activă pentru a revendica bunul.

Împotriva acestei hotărî a formulat

cerere de revizuire reclamantul A.T., invocând art. 322 pct. 2 C. proc. civ.,

iar Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 1390 din 11 iunie 2003,

admițând cererea, a schimbat în tot decizia civilă nr. 259 din 13 februarie

2003 și a respins recursul declarat de revizuenții P.G. și P.V. împotriva

deciziei civile nr. 654 din 21 octombrie 2002 a Tribunalului Arad.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de revizuire a reținut că hotărârea poate fi revizuită, deoarece este

dată de instanța de recurs care a evocat fondul, iar dispozițiile art. 322 pct.

2 C. proc. civ. sunt întemeiate, pentru că instanța s-a pronunțat asupra

calității procesuale active, exclusiv în raport cu testamentul, omițând „să

analizeze aspectul aceleiași calități procesuale derivate din calitatea de

succesor legal al lui K.A.”, deși, prin acțiunea completată, reclamantul a

invocat și calitatea sa de succesor legal al defunctului A.I., care la rândul

lui a fost moștenitorul lui K.A., iar instanța de apel, care a pronunțat

decizia civilă nr. 1217 din 12 iulie 2000, și-a întemeiat soluția și pe

calitatea de moștenitor legal. Se mai reține că, în urma unor „succesiuni

succesive”, la data introducerii acțiunii A.T. era singurul moștenitor legal al

defunctului K.A.

Împotriva acestei hotărâri,

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

a declarat recurs în anulare și, susținând că hotărârea a fost dată cu

încălcarea esențială a legii, a cerut să fie casată și să se respinsă cererea

de revizuire formulată de A.T., continuată de A.A.

Se critică hotărârea atacată, pentru

următoarele considerente.

Greșit s-a considerat că în cauză

erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., care

vizează o încălcarea a principiului disponibilității, stabilit prin art. 130

alin. (3) C. proc. civ.

Revizuirea poate fi exercitată numai

în ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege, iar art. 322 pct. 2 C.

proc. civ. vizează situația în care, din eroare, instanța s-a pronunțat asupra

unor lucruri care nu s-au cerut, nu s-a pronunțat asupra tuturor cererilor

formulate în proces sau a acordat mai mult decât s-a cerut.

Potrivit textului, nu se poate

reține că s-a dat mai mult decât s-a cerut, atunci când instanța a statuat în

limitele obiectului cererilor formulate la instanța de fond, iar art. 322 pct.

2 C. proc. civ. se referă numai la obiectul cererilor și nu la temeiul lor.

Revizuirea nu este admisibilă pentru acest motiv, dacă instanța a comis o

greșeală de judecată sau atunci când soluția de admitere sau respingere a

pretențiilor părților este contrară dreptului substanțial.

Or, în speță, prin decizia civilă

nr. 259 din 13 februarie 2003 nu s-a acordat mai mult decât s-a cerut prin

cererea de revizuire.

În condițiile în care s-a dovedit că

testamentul olograf, pretins a fi întocmit de K.M., este falsificat,

respingerea în totalitate a acțiunii nu constituie un caz de plus petita, chiar

dacă reclamantul a invocat și calitatea de moștenitor legal.

Aspectele privitoare la calitatea

procesuală activă sunt legate de temeiul cererii de chemare în judecată, iar

greșita apreciere a acestor temeiuri reprezintă o greșeală de judecată, care nu

poate fi remediată prin calea de atac a revizuirii.

Se mai susține că, și pe fond

soluția este greșită, întrucât reclamantul nu are calitate procesuală activă.

El nu este moștenitor legal al defunctului K.A., prin efetul unor succesiuni

succesive, cum se reține prin hotărârea atacată.

K.A. a decedat la 14 septembrie

1969, având ca unică moștenitoare pe soția supraviețuitoare K.M., înscrisă în

certificatul de legatar cu cota de 1/1 din masa succesorală. În act există

mențiunea că nepoata predecedată a defunctului K.A. (K.M.M.) este străină de

succesiune, iar în certificatul de moștenitor nr. 2563 din 8 iunie 1977 este

înscris în masa succesorală numai apartamentul situat în str. A.

Potrivit acestor acte, A.I.,

ascendent privilegiat al fiicei sale K.M.M., nu a dobândit prin succesiune cota

indiviză de ¾ din masa succesorală a defunctului K.A., pe care ar fi

dobândit-o dacă fiica sa accepta succesiunea, iar A.T. nu putea dobândi ca

succesor al acestuia cota respectivă din imobilul care face obiectul

procesului.

Prin urmare, în cauză nu erau

îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., iar

reclamantul A.T. nu a făcut dovada calității procesuale active, nici ca

moștenitor legal și nici ca moștenitor testamentar.

Intimata A.A. a formulat

întâmpinare, prin care, în esență, a susținut că regulile impuse de art. 129

alin. (6) C. proc. civ., sancționate prin prevederile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ., sunt aplicabile și în cazul în care hotărârea se pronunță într-o cerere

de revizuire, dacă prin aceasta se schimbă hotărârea atacată. Pentru că în

dosarul nr. 1650/2001 revizuenții nu au atacat „soluția prin care hotărârea

supusă revizuirii a reținut calitatea de moștenitor legal a reclamantului A.T.”,

invocând ca motiv de revizuire numai lipsa calității de legatar a

reclamantului, corect, prin decizia civilă nr. 1390 din 11 iunie 2003, Curtea

de Apel Timișoara a reținut că prin respingerea în totalitate a acțiunii

civile, urmare a judecării pe fond a recursului, instanța a dat ceea ce nu s-a

cerut.

Susține intimata, că extinderea

efectelor revizuirii cu privire la calitatea de moștenitor legal, necontestată,

reprezintă un caz de plus petita și că decizia civilă nr. 3745 din 21 noiembrie

2000 a Curții de Apel Timișoara, prin care s-a respins recursul declarat

împotriva deciziei civile nr. 1217 din 12 iulie 2000 a Tribunalului Arad,

nemaiputând fi atacată cu recurs în anulare, dezlegările date prin hotărârile

supuse controlului judiciar exercitat ca urmare a căilor de atac aflate la

dispoziția părților sunt sub incidența art. 1201 C. civ. și nu permit

examinarea aspectelor invocate la pct. 17 din recursul în anulare. Decizia

atacată prin recursul în anulare evidențiază caracterul irevocabil al deciziei

nr. 1217/2000 a Tribunalului Arad, iar actele notariale nefiind atacate în

condițiile art. 100 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, nu pot fi atacate pe calea

recursului în anulare.

Recursul în anulare va fi admis,

pentru următoarele considerente.

Prin hotărârea atacată cu recurs în

anularea s-a produs încălcarea esențială a art. 322 C. proc. civ., potrivit

căruia revizuirea poate fi exercitată numai în cazurile și pentru motivele

prevăzute expres de lege.

Formulând cerere de revizuire

împotriva deciziei civile nr. 259 din 13 februarie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, reclamantul A.T. a invocat dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.

civ. și a susținut că prin această hotărâre s-au depășit limitele investirii

instanței prin cererea de revizuire formulată de pârâți, deoarece, deși

revizuenții i-au contestat doar calitatea procesuală activă dobândită în baza

testamentului olograf, instanța a ignorat actele și referirile din decizia

tribunalului privitoare la calitatea de moștenitor legal. Procedând în acest

mod, au fost extinse efectele cererii de revizuire.

Dispozițiile înscrise în art. 322

pct. 2 C. proc. civ., invocate de revizuentul A.T., nu erau însă aplicabile în

cauză.

Prevederile cuprinse în acest text

vizează inadvertențele dintre obiectul pricinii dedus judecății și ceea ce

instanța a hotărât, în trei situații: între ceea ce s-a cerut și ceea ce s-a

pronunțat, deși nu s-a cerut (extra petita); nu s-a pronunțat, deși s-a cerut,

(minus petita); s-a dat mai mult decât s-a cerut (plus petita).

Punctul 2 al art. 322 C. proc. civ.

este legat intrinsec de ceea ce partea a solicitat a fi dedus judecății și nu

de examinarea legalității hotărârii atacate cu cerere de revizuire, iar în

sensul textului, prin noțiunea „lucru cerut” se înțelege numai cererile care au

fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia și au stabilit

obiectul pricinii supus judecății. Acest motiv de revizuire privește numai

pretențiile concrete formulate de partea care a investit instanța cu cererea

care face obiectul pricinii și nu temeiul cererilor formulate.

Or, prin cererea de revizuire

formulată de pârâți s-a solicitat ca decizia civilă nr. 1217 din 12 iulie 2000

a Tribunalului Arad să fie modificată în tot, să se respingă apelul formulat de

reclamant și, constatându-se lipsa calității procesuale a

reclamantului-apelant, să se mențină sentința instanței de fond.

Faptul că legatul invocat de

reclamant este fals și că, în raport de această împrejurare, reclamantul nu are

calitate procesuală activă, a fost invocat ca temei al cererii de revizuire

(art. 322 pct. 4 C. proc. civ.), iar instanța, prin hotărârea atacată de

reclamant cu revizuire, după admiterea cererii de revizuire formulată de

pârâți, a modificat în tot decizia tribunalului, a respins apelul declarat de

reclamant și a păstrat sentința civilă nr. 2588 din 26 aprilie 2000, în sensul

cererii revizuenților.

Prin urmare, pârâților revizuenți nu

li s-a acordat mai mult decât au cerut (plus petita).

După admiterea cererii de revizuire,

respingând apelul declarat de reclamant și păstrând soluția respingerii

acțiunii, cu motivarea că reclamantul, care a invocat un testament fals, nu are

calitate procesuală activă, instanța nu a depășit limitele sesizării, chiar

dacă s-a ajuns la această soluție, fără să se pronunțe asupra calității reclamantului

de moștenitor legal al defunctului K.A., conform certificatelor de moștenitor

care atestă calitatea acestuia de moștenitor legal al defunctului A.I. și pe

aceea de legatar al defunctei K.M., aceasta din urmă fiind înscrisă în

certificatul de moștenitor nr. 116 din 21 aprilie 2000, invocat de reclamant,

ca unică moștenitoare legală a defunctului K.A., cu cota de 1/1, în calitate de

soție supraviețuitoare.

Omisiunea instanței de a se pronunța

asupra calității procesuale și în raport de aceste înscrisuri nu se încadrează

în noțiunea „lucru cerut”, deoarece pentru a fi incident motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. interesează doar judecarea strictă a

pretențiilor părții, în limitele obiectului pricinii fixat de aceasta, și nu reexaminarea

modalității în care instanța a stabilit situația de fapt, în raport de care a

hotărât asupra lipsei calității procesuale active invocate de

pârâții-revizuenți.

Pentru considerentele expuse, fără a

se analiza celelalte critici aduse hotărârii, va fi admis recursul în anulare,

se va casa hotărârea atacată, se va respinge cererea de revizuire formulată de

reclamantul A.T., continuată de A.A., iar, conform art. 274 C. proc. civ.,

intimata A.A. va fi obligată să plătească intimaților P.G. și P.V. cheltuielile

de judecată efectuate în recursul în anulare, conform chitanței nr. 450 din 11

noiembrie 2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva deciziei civile nr. 390 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel

Timișoara, pe care o casează și respinge cererea de revizuire formulată de A.T.

(moștenitor A.A.) împotriva deciziei civile nr. 59 din 13 februarie 2003 a

Curții de Apel Timișoara.

Obligă intimata-revizuentă A.A. să

plătească intimaților P.G. și P.V. suma de 1.600 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 20 octombrie 2005.